 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
FINANTE
Finante publice, legislatie fiscala, contabilitate, informatii fiscale, asistenta contribuabili, transparenta institutionala, formulare fiscale din domaniul finantelor publice si private (Declaratii fiscale · Fise fiscale · Situatii financiare · Raportari anuale) |
| StiuCum
Home » finante
» finantele intreprinderilor
» Finantele sl activitatea financiara a intreprinderii
|
|
Metode de formare a fondurilor intreprinderilor |
|
| Principalele metode de constituire a fondurilor la nivelul intreprinderilor sunt: a. metoda aportului in bani lichizi si in natura ; b. metoda autofinantarii; c. metoda creditarii; d. metoda finantarii bugetare. Metoda aportului in bani si in natura consta in angajarea de catre proprietarii individuali, actionari sau asociati, a unor capitaluri in bani lichizi sau in bunuri, in scopul crearii sau dezltarii intreprinderii. Aceasta metoda poate fi practicata atat la infiintarea intreprinderii, cat si cu ocazia majorarilor de capital ce au loc pe parcursul elutiei sale ulterioare. Cand intreprinderea este organizata sub forma de societate, aceasta va emite actiuni pentru aportul adus de actionari. Prin aceasta metoda se formeaza fonduri proprii. Metoda autofinantarii da nastere tot la fonduri proprii si se caracterizeaza prin retinerea de catre intreprinderi a unei parti din rezultatele ce se degaja din activitatea lor. Aplicarea pe o scara mai larga a acestei metode depinde, in special, de capacitatea intreprinderii de a produce profit cat mai mare. Prin urmare, metoda reclama in prealabil obtinerea de venituri pentru acoperirea cheltuielilor si realizarea unui profit, din care o parte se retine, in special, pentru investitii necesare ciclului de exploatare si pentru sporirea activelor fixe. Tot pentru satisfacerea neilor autofinantarii se utilizeaza si o parte a surplusului monetar ce apare sub forma amortismentului, determinat de uzura capitalului fix. Desi este o metoda de baza in constituirea fondurilor, in conditiile unei dezltari de proportii mai mari a intreprinderii nu este suficienta, astfel ca se poate impleti cu celelalte procedee. Autofinantarea poate fi imediata si amanata, de mentinere si neta (expansiune), ultimele doua constituind autofinantarea totala. in unele tari occidentale, autofinantarea totala ia care se adauga partea din profit destinata remunerarii actionarilor sau asociatilor poarta denumirea de cash-flow. in asemenea tari se calculeaza o rata financiara a cash-flow-lui ca raport intre acesta si cifra de afaceri. Aceasta rata permite sa se aprecieze in ce masura vanzarile elibereaza sume destinate mentinerii potentialului intreprinderii, imbogatirii si remunerarii asociatilor. Cu cat aceasta rata este mai ridicata cu atat capacitatea de autofinantare este mai mare. Cash-flow-uIl este denumit si marja bruta de autofinantare si cuprinde beneficiul net, amortizarea si unele provizii (rezerve), astfel ca se poate spune ca acesta reprezinta totalul fondurilor disponibile pentru a fi reinvestite. Autofinantarea are anumite avantaje, intre care : ' cresterea cointeresarii intreprinderii in obtinerea de rezultate financiare superioare, in descoperirea si mobilizarea rezervelor interne, in folosirea rationala a resurselor, in silirea celei mai eficiente structuri de productie si de fonduri: ' subordonarea dezltarii intreprinderii rezultatelor activitatii proprii ; ' sporirea interesului intreprinderii pentru autodezltare ; ' constituie un mijloc sigur de acoperire financiara a necesitatilor, avand in vedere ca intreprinderea intampina greutati in anumite situatii conjuc-turale in obtinerea capitalului de pe piata financiara si monetara ; ' apara libertatea de actiune a intreprinderii, in sensul ca asigura independenta sau autonomia de gestionare. Creditarea este metoda prin care se formeaza fonduri imprumutate. Aceste fonduri au caracter restituibil si sunt purtatoare de dobanzi, cu mentiunea ca dobanzile maresc cheltuielile si reduc rezultatele financiare. Debitorul, pentru a obtine rezultate financiare bune, va trebui sa sporeasca rulajul fondurilor, sa reduca timpul pentru care solicita imprumutul si lumul acestuia. in plus, fondurile imprumutate atrag dupa sine si alte restrictii, intre care si dependenta fata de creditori. Creditorii sunt foarte diversi (banci, organisme financiare specializate, populatie, intreprinderi etc), impunand uneori conditii de utilizare a resurselor imprumutate si putand efectua un control asupra activitatii economice si financiare a debitorilor spre a-si asigura restituirea sumelor imprumutate. Mai mentionam ca un rol important in procurarea fondurilor imprumutate in economia de piata il au obligatiunile a caror punere in practica reclama anumite proceduri si mecanisme financiare.In economia de piata rareori o intreprindere nu apeleaza la credite, problema care se pune fiind insa in ce proportie trebuie sa se gaseasca acestea fata de fondurile proprii, spre a nu se ingradi autonomia si a nu afecta profiturile intr-o masura prea mare. Finantarea bugetara este utilizata mai rar si mai ales in cazul intreprinderilor de stat (regii autonome, societati comerciale cu capital de stat). Aceasta metoda se utilizeaza, in special, la infiintarea intreprinderilor de stat, cand sunt dotate de catre stat cu active fixe si circulante, dar si pe parcursul desfasurarii activitatii (cand se nasc unele nei ce nu pot fi acoperite din resurse proprii si credite). De unele subventii de la buget pot beneficia si alte unitati decat cele de stat, dar intr-o masura mai redusa si numai in situatii exceptionale, stipulate de cadrul legislativ. in conditiile aplicarii unui sistem prea larg de finantare de la bugetul statului a neilor unor intreprinderi scade interesul acestora pentru obtinerea de rezultate financiare proprii, crescand, concomitent, dependenta lor fata de organele statale. Interventia statului in economie prin alocatii, subventii si alte parghii trebuie sa urmareasca stimularea productiei in perioada de criza, impiedicarea cresterii preturilor, mentinerea puterii de cumparare a monedei in cazuri de inflatie, in vederea asigurarii unei mai bune distribuiri a venitului national. Cresterea si descresterea rolului unei metode sau a alteia reprezinta o problema de politica financiara a intreprinderii si statului, politica ce trebuie sa tina seama de conditiile concrete de organizare, functionare si dezltare a intreprinderii si intregii economii, de avantajele si dezavantajele pe care le au aceste metode si de neia de fonduri, de necesitatea asigurarii capitalurilor la momentul oportun, de gradul de eficienta in utilizarea fondurilor, de cointeresarea intreprinderilor in obtinerea de rezultate financiare superioare, de cresterea raspunderii si intarirea gestiunii si autonomiei financiare. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
