 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
FINANTE
Finante publice, legislatie fiscala, contabilitate, informatii fiscale, asistenta contribuabili, transparenta institutionala, formulare fiscale din domaniul finantelor publice si private (Declaratii fiscale · Fise fiscale · Situatii financiare · Raportari anuale) |
| StiuCum
Home » finante
» finantele intreprinderilor
» Finantele sl activitatea financiara a intreprinderii
|
|
Structura sl politica financiara a intreprinderii |
|
| Structura financiara a intreprinderii reflecta compozitia capitalurilor acesteia. Capitalurile intreprinderii pot fi proprii si imprumutate, cu mentiunea ca primele provin, in special, din autofinantare si aportul asociatilor, proprietarilor sau actionarilor, iar ultimele au izvorul in credite pe termen scurt, mediu si lung. Capitalurile proprii impreuna cu fondurile imprumutate pe termen lung si mediu alcatuiesc, capitalul permanent. Acesta se caracterizeaza printr-o mai mare silitate in timp fata de acea parte a capitalului total, care apare sub forma fondurilor imprumutate pe termen scurt si care are un caracter fluctuant chiar pe perioade foarte scurte. Silirea unei structuri financiare este o decizie ce tine de politica Unii manageri financiari prefera sistemul imprumuturilor pe termen scurt caci ofera mai multa suplete, iar altii prefera finantarea din capitaluri permanente, deoarece este mai putin costisitoare. in acest sens, este necesar sa se tina seama de tipul de finantare care trebuie sa fie cel mai bine adaptat la natura investitiilor, care pot fi : ' investitii de natura activelor fixe ; ' investitii de natura activelor circulante. Activele fixe trebuie sa fie finantate din capitaluri permanente, deoarece reprezinta o nevoie sila pe o perioada indelungata. Este foarte ha-zardant sa se finanteze achizitionarea de active fixe din resurse financiare exigibile pe termen scurt. In schimb, activele circulante trebuie sa fie finantate atat dintr-o parte a capitalului permanent denumita fond de rulment, cat si din credite pe termen scurt. Acoperirea financiara din capitalul permanent si credite pe termen scurt a ciclului de exploatare este reclamata de caracterul sil al unei parti a nevoilor de active circulante, precum si de fluctuatiile mari pe care le sufera acestea, ca urmare a modificarii conditiilor de aprovizionare, tehnologice, de productie si comercializare. Importanta structurii financiare decurge, in special, din influenta imprumuturilor asupra renilitatii fondurilor proprii (influenta cunoscuta si sub denumirea de efect de levier), din asigurarea autonomiei intreprinderii si din riscul financiar generat de contractarea de datorii. Structura financiara a intreprinderii reclama o analiza temeinica, in care scop, agentii economici si organismele care acorda credite calculeaza anumite rate de indatorare, care permit sa se examineze compozitia sau repartitia capitalurilor. intre aceste rate mentionam : 1. Rata de indatorare la termen, ce se calculeaza astfel: Datorii pe termen lung si mediu, sau invers. Capitaluri proprii. Aceasta rata indica in interiorul capitalului permanent marimea si proportia capitalului propriu in raport cu imprumuturile contractate pe termen lung si mediu. Din nivelul acestei rate se degaja concluzia daca o intreprindere poate sau nu sa mai contracteze datorii, cunoscand ca fondurile proprii trebuie sa fie suficiente in raport cu cele imprumutate, adica ultimele sa nu depaseasca capitalurile proprii. 2. Rata de autonomie financiara, ce se calculeaza dupa relatia : Datoria totala sau capitaluri straine, sau invers. Capitaluri proprii. Cu cat aceasta rata este mai slaba, cu atat intreprinderea depinde mai mult de creantierii sai si invers, cu cat ea este mai ridicata, cu atat intreprinderea este in stare sa depaseasca o criza de restrangere a creditului. 3. Rata totala de indatorare (coeficient de indatorare), care se calculeaza astfel : Datoria totala, sau invers. Fonduri totale. Se mai pot sili si alte rate cum sunt: rata de acoperire a cheltuielilor financiare din excedentul brut (cheltuieli financiare/excedentul brut al exploatarii) si rata de acoperire a imprumuturilor (datorii pe termen lung si mediu/ capacitatea de autofinantare). Politica financiara reprezinta o componenta a politicii generale a intreprinderii, and o insemnatate deosebita asupra cointeresarii, repartizarii si folosirii fondurilor, in scopul realizarii programelor economice curente si de dezvoltare, al cresterii eficientei ciclurilor de exploatare si de investitii si al intregii activitati. intre politica economica generala si cea financiara exista convergente. Politica financiara are misiunea de a rezol aspecte legate de metodele de procurare a fondurilor, silirea pe destinatii rationale si folosirea eficienta a acestora, asigurarea echilibrului financiar, fixarea preturilor, reducerea costurilor capitalului etc. si trebuie sa fie adaptata permanent la conditiile concrete ale fiecarei intreprinderi. Deciziile de politica financiara se sprijina pe structura financiara adoptata de intreprindere in functie de obiectivele sale, de renilitate, de crestere si risc. Principalele sarcini ale politicii financiare constau in alegerea unui ritm de crestere a capitalului economic si a modalitatilor de finantare ale acestei cresteri, deoarece asemenea alegere guverneaza sporirea capitalului financiar si gradul de autonomie al intreprinderii. Alegerile depind de obiectivele intreprinderii si de mediul inconjurator si sunt guvernate, la randul lor, in general, de relatiile de putere din interiorul unitatii si dintre aceasta si mediul in care evolueaza. Scopul intreprinderii este de a obtine profit, al carui nivel depinde de cresterea capitalului financiar, capital ce expr Asupra politicii financiare a intreprinderii exercita o influenta destul de mare actionarii, imprumutatorii, statul si alti factori din mediul inconjurator. Acest mediu isi pune pecetea asupra activitatii economico-financiare si politicii financiare printr-o serie de constrangeri cum sunt: inflatia sau cresterea preturilor, innoirea tehnologica, exercitarea controlului din partea organismelor de credite, conditiile politice si sociale, politica monetara, fiscalitatea etc. O decizie fundamentala de politica financiara, dupa cum rezulta de mai sus, se refera la alegerea mijloacelor de finantare, care consta in determinarea, pe de o parte, a volumului finantarii externe, in atie cu finantarea interna, iar pe de alta parte, in alegerea compozitiei finantarii externe : capital propriu sau imprumuturi. Finantarea interna este de fapt o autofinantare, care impreuna cu capitalul social existent formeaza capitalul propriu, cu mentiunea ca in analiza financiara acest capital se a cu imprumuturile. Managerul financiar determina mai intai suma totala a necesarului de finantat si apoi trebuie sa hotarasca atat asupra partii care fi finantata din capitalul permanent in opozitie cu creditele pe termen scurt, cat si asupra repartitiei intre fondurile proprii si cele imprumutate. Buna alimentare cu fonduri si alegerea tipului de finantare care se adapteaza mai bine la conditiile intreprinderii reprezinta o sarcina esentiala a managerului financiar, in acest scop se intocmeste un de finantare pe termen lung care grupeaza utilizarile de fonduri si resursele previzibile, spre a se realiza echilibrul financiar global. Daca resursele financiare interne nu sunt suficiente, diferenta putea fi finantata din resurse externe, adica prin majorari de capital sau imprumuturi pe termen mediu si lung, eventual si din credite pe lermen scurt.In legatura cu imprumuturile, o decizie de politica financiara consta in alegerea formei acestora ' pe termen lung, mediu si scurt ' pentru a corespunde mai bine nevoilor intreprinderii si a se obtine costuri cat mai reduse. Resursele financiare interne constituite prin autofinantare provin nu numai din profit ci si din amortizare, iar un aspect al politicii financiare il reprezinta si accelerarea acesteia, accelerare care intarzie impozitarea beneficiului, asigurand recuperarea rapida a capitalurilor investite. Cautarea autofinantarii maxime indeamna intreprinderea sa gaseasca marja cea mai ridicata a beneficiului, cheltuielile, cele mai mici si sa distribuie dividende minime, cu mentiunea ca toate acestea intampina obstacole din partea consumatorilor, salariatilor si actionarilor. Locul si rolul capitalului propriu in finantarea intreprinderii sunt destul de ambigue. Rolul principal al acestuia este de a asigura riscul, mai ales la infiintarea intreprinderii. Acest capital sta la baza repartitiei drepturilor actionarilor in ceea ce priveste rezultatele si puterea de control. Orice majorare de capital se ciocneste de consecintele triplului efect: diluarea capitalului, diluarea rezultatelor si diluarea controlului sau puterii. Asemenea bariere, cat si costul ridicat al capitalului propriu, fac ca majorarea de capital sa reprezinte deseori o finantare reziduala, limitand astfel rolul sau in dezvoltarea intreprinderi5. in aceste conditii, firmele sunt tentate sa apeleze la imprumuturi, caz in care trebuie sa se tina seama de costul indatorarii, posibilitatea si capacitatea de a se indatora. Costul indatorarii creste o data cu sporirea volumului de credite. Capacitatea de a se imprumuta depinde de conditiile de mentinere a unui echilibru intre datorii si capitalul propriu, cunoscand ca sporirea creditelor fata de fondurile proprii are ca efect marirea riscului de insolbilitate. in acelasi timp, trebuie ca firma sa dispuna de capacitatea de rambursare la scadenta, ceea ce inseamna ca autofinantarea sa fie corespunzatoare. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
