FINANTE
Finante publice, legislatie fiscala, contabilitate, informatii fiscale, asistenta contribuabili, transparenta institutionala, formulare fiscale din domaniul finantelor publice si private (Declaratii fiscale · Fise fiscale · Situatii financiare · Raportari anuale) |
StiuCum
Home » finante
» finantele intreprinderilor
» Capitalurile intreprinderii
|
|
Costul capitalurilor |
|
Conceptul prind costul capitalurilor Pentru ca o intreprindere sa-si atraga sursele de capital, trebuie sa cheltuiasca anumite sume, care sunt proportionale cu pretul lor. Aceste cheltuieli reprezinta, in ansamblu, media ponderata a costului de piata a surselor de capital, adica a imprumuturilor si a capitalului social sau propriu. Capitalul social prone in unele tari din emiterea de actiuni comune si actiuni preferate, capitalurile corespunzatoare acestora putand fi denumite astfel : ' capital comun, ce se formeaza din actiuni comune; ' capital preferat, ce se formeaza din actiuni preferate. Dreptul de a utiliza banii altora, adica cu imprumut, se obtine cu un anumit pret, care este silit in functie de fortele ce actioneaza pe piata. Pretul capitalului imprumutat variaza in raport cu oferta si cererea de capital, el putand fi diferit si in functie de durata imprumutului, importanta creditului pentru cel Pentru estimarea cheltuielilor pe care le implica imprumuturile este necesar sa se faca preziuni pe baza de date statistice dintr-o perioada precedenta indelungata. Astfel, costul estimat pe itor a! capitalului imprumutat se poate determina, tinand seama >de imprumuturile medii anuale, pe o perioada trecuta si de dobanda medie corespunzatoare. Capitalul preferat se deosebeste de imprumut prin aceea ca restituirea lui si plata intereselor nu sunt legate de scadente obligatorii. Actiunile preferate nu dau nici un drept asupra beneficiilor nedistribuite. Cheltuielile pentru acest capital se determina pe baza didendelor. Cea mai importanta obligatie a intreprinderii este de a plati didendele la nivelul silit in momentul emiterii actiunilor preferate. Detinatorilor de actiuni comune li se plalesc didende numai din veniturile ramase dupa ce toate cheltuielile prind diversele operatii, inclusiv dobanzile pentru imprumuturi, au fost decontate. Pe termen lung, capitalul comun implica totusi cheltuieli la un nivel care sa-i satisfaca pe actionari, acest capital avand si el un anumit pret. Detinatorii de actiuni comune isi asuma riscul de a accepta drept compensare numai sumele reziduale", dar au si posibilitatea sa-si vanda actiunile in orice moment la anumite preturi. Acesti actionari nu-si vor imobiliza banii intr-o intreprindere, daca ea nu ofera suficiente posibilitati de castig. Cu tot caracterul sau rezidual, costul capitalului comun reprezinta pentru intreprindere o cheltuiala efectiva. Asigurarea unui anumit pret pentru acest capital este necesara, intre altele si pentru mentinerea reputatiei firmei, pentru crearea unui climat favorabil, necesare cresterii si prosperitatii ei. Un indicator sintetic al cheltuielilor pe care le implica capitalul comun este raportul dintre castigul mediu pe actiune si pretul curent al acesteia. Pretul la care poate fi vanduta o actiune este valoarea pe care cumparatorul este dispus sa o plateasca astazi in vederea obtinerii unei serii de beneficii itoare. Pe baza realizarilor din trecut, daca intervalul analizat este destul de mare si daca se studiaza un numar concludent de firme, se poate extrapola si pe itor si deci calcula cheltuielile pe care le reclama capitalul comun. Investitorul plateste un pret pe actiune, pe baza careia primeste didende, iar la sfarsitul unei perioade poate lichida investitia pe care a i'acut-o, vanzand titlul la un anumit pret. Recuperarea investitiei este egala cu valoarea sumelor incasate de investitor drept didende si pretul de lichidare. Prin confruntarea acestei recuperari cu pretul de achizitie al actiunii platit cu ocazia investirii se obtine o estimare concludenta a cheltuielilor pe care le pretinde capitalul comun. Alta modalitate de a sili costul capitalului comun consta in insumarea didendelor atribuite in trecut, cu mentiunea ca trebuie luat in consideratie si un coeficient corespunzator perspectivelor conjuncturii economice itoare. Din cele prezentate mai sus rezulta ca, cheltuielile sau costul capitalului imprumutat se masoara, in principal, prin dobanzi, iar a capitalului propriu prin didende. Deci, suma dobanzilor reprezinta costurile capitalului imprumutat, iar cea a didendelor este costul capitalului propriu, ambele alcatuind costul total al capitalului. Tehnici si metode de silire a costu Dobanda poate fi exprimata in suma absoluta si sub forma de rata (r) in procente. Dobanda in suma absoluta (D) depinde de marimea capitalului dat cu imprumut (Ci), durata plasamentului (t) si rata acestuia (r). Rata dobanzii reprezinta venitul unei sume de 100 lei plasata pe o perioada de un an si depinde de cererea si oferta de capitaluri, precum si de alti factori, asa cum s-a mai amintit. Dobanzile pot fi simple si compuse. Dobanzile simple nu sunt generatoare de alte dobanzi, in timp ce, cele compuse dau nastere, in continuare, la alte dobanzi, fiind mereu adaugate la capitalul dat cu imprumut. Sunt cazuri cand capitalul imprumutat nu este plasat pe un numar intreg de perioade, astfel ca pentru a calcula dobanda si capitalul dobandit se poate proceda dupa cum urmeaza : ' se sileste capitalul dobandit si dobanda corespunzatoare pentru numarul intreg de perioade ; ' se silesc dobanzile simple pe intervalul care depaseste numarul intreg de perioade ; ' se adauga dobanda simpla la capitalul dobandit aferent numarului intreg de perioade, obtinandu-se capitalul total dobandit.In estimarea didendelor, care de fapt reflecta renilitatea dorita de actionari (pentru capitalul propriu), se ridica problema procedeelor concrete de calculare a acesteia. Daca renilitatea este insuficienta, actionarii vor cauta sa se debaraseze de titluri, astfel ca vor cadea cursurile, iar noile titluri se vor emite si plasa in conditii mai grele. Costul capitalurilor proprii pot fi considerate ca fiind renilitatea minima pe care o pot atinge aceste capitaluri pentru a-i pastra pe vechii actionari si a-i atrage pe altii. Unii economisti apreciaza ca procedeul tehnic cel mai bun de estimare a renilitatii capitalurilor angajate de catre actionari este dat de raportul : Rezultat net valoarea intreprinderii Acest raport arata, de fapt, randamentul intreprinderii, cu mentiunea ca este greu de aplicat din cauza dificultatilor in silirea valorii intreprinderii.In asemenea conditii s-ar putea lua in consideratie cursurile practicate pe piata de valori (bursa), astfel ca pentru silirea renilitatii capitalurilor angajate de actionari s-ar putea aplica urmatorul procedeu : Rezultat net capitalizare bursiera Precizam insa ca si acest procedeu prezinta insuficiente, deoarece fluctuatia valorii intreprinderii nu este data numai de cea a cursului la bursa, ci si de o serie de factori externi, cu caracter psihologic, unde irationalitatea face lege. Silirea echilibrului pietei bursiere nu poate fi atinsa, deoarece deseori principala remuneratie a actionarului nu este didendul, ci plus-valoarea obtinuta din tranzactiile titlurilor. in plus, capitalizarea bursiera poate fi folosita numai de catre intreprinderile cotate la bursa, nu si de catre celelalte unitati, care sunt foarte numeroase. in asemenea conditii, costul capitalurilor angajate de catre actionari se poate calcula dupa o alta relatie si anume : Beneficiu net Capitaluri proprii Beneficiul net utilizat in acest raport trebuie sa fie cel cuvenit actionarilor. Costul mediu ponderat pentru atragerea capitalului depinde de : ' ponderea pe care o detine fiecare sursa de capital in total ; ' costul fiecarei surse de capital. Managerului financiar ii rene sarcina de a structura in asa fel sursele de capital incat sa asigure : ' colectarea necesarului de fonduri ; ' costul cel mai mic posibil ; ' obtinerea unui grad de indatorare rezonabil si controlabil, spre a permite mentinerea si chiar cresterea autonomiei financiare a firmei. |
|
Politica de confidentialitate
|