StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
  
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Libertate financiara
finante FINANTE

Finante publice, legislatie fiscala, contabilitate, informatii fiscale, asistenta contribuabili, transparenta institutionala, formulare fiscale din domaniul finantelor publice si private (Declaratii fiscale · Fise fiscale · Situatii financiare · Raportari anuale)

StiuCum Home » finante » piata obligatiunilor » Piata titlurilor de valoare ale guvernului statelor unite. titlurile de trezorerie

Bonurile de trezorerie
Bonurile de trezorerie (Treasury bills/T-bills) sunt titluri de valoare care au un an sau mai putin pana la scadenta din momentul in care sunt emise. Bonurile de trezorerie nu au cupon; in schimb, se vand cu "discont fata de valoarea nominala". Proprietarul castiga o dobanda cand bonurile devin scadente la valoarea nominala sau cand sunt vandute pentru mai mult decat pretul de cumparare. Bonurile sunt tranzactionate in functie de "rata discontului1" (discount yield) care determina valoarea dis-contului si pretul bonului. Valoarea discontului variaza in functie de data emiterii.
De exemplu, investitorul Starr cumpara un bon de 100.000$ si 13 saptamani, la o rata a discontului de 6%. El va plati pentru bon aproximati98.5


00$. Dupa 13 saptamani, bonul devine scadent la 100.000$. Diferenta de 1.500$ reprezinta dobanda de 6.000$, anual. Daca Starr ar pastra un an instrumentul de credit de 100.000$ si 6%, ar castiga o dobanda de 6.000$ (100.000$ inmultit cu 6%). Deoarece el pastreaza bonul doar un sfert de an (13 saptamani), el are dreptul la un sfert din venitul anual din dobanda (6.000$ inmultit cu 0,25) adica 1.500$.
Daca vi se da rata discontului, puteti calcula valoarea discontului. Pentru a face acest calcul, dealerii folosesc numarul exact al zilelor pana la maturitate, considerand un an teoretic de 360 de zile.
Randamentul efecti(true yield) sau randamentul echivalent cu al obligatiunii (bond yield) va fi mai mare decat rata discontului pentru fiecare din aceste bonuri deoarece cumparatorul bonurilor obtine un venit (yield return) pe o valoare mai mica decat valoarea nominala a bonurilor. De exemplu, randamentul anual efectipe ipoteticul nostru bon de un an, cu o rata a discontului de 6%, va fi 6,383% (=6/94) deoarece proprietarul castiga 6 puncte pe o investitie de numai 94 puncte. Pentru bonul ipotetic de 13 saptamani, randamentul efectiva fi de aproximati6,094% (=1,5 / 98,5 x 4) deoarece proprietarul castiga in trei luni 1,5 puncte pe o investitie de 98,5 puncte. Randamentul efectial bonului este numit si randament echivalent cu al obligatiunii1 (bond equivalent yield) deoarece este randamentul bonului echivalent cu randamentul obligatiunilor. Observati ca in calculele matematice propriu-zise, randamentul efectiv, sau randamentul echivalent cu al obligatiunii, pentru bonul de un an, va fi de fapt 6,2843% deoarece in tranzactiile cu obligatiuni ratele sunt cotate ca rate nominale anuale, dar sunt compuse semestrial.
ura 4-l prezinta "Raportul cotatiilor pentru bonurile de trezorerie" din 28 mai 1996, al Bancii Rezervei Federale din New York. Pe 28 mai 1996, un bon de trezorerie care ajungea la scadenta pe 21 noiembrie 1996 a fost cotat dupa cum urmeaza:


cerere oferta variatie randament
Rata


discontului 5,12 5,10 -0,00 5,30
Pret in dolari 97,4969 97,5067

Exista o diferenta de aproximati98$ intre pretul cererii si ofertei pentru un lot de bonuri de trezorerie de 1.000.000$.
La baza acestui mecanism de silire a pretului se afla un sistem care foloseste "puncte de baza" (basis points). Fiecare punct procentual este alcatuit din 100 puncte de baza. Asadar, un punct de baza este o sutime dintr-un procent. De exemplu, daca rata discontului unui bon de trezorerie de 13 saptamani scade de la 5,17 la 5,10 aceasta a scazut cu sapte puncte de baza. Valoarea in dolari a scaderii este de 175$ pentru valoarea nominala de 1.000.000$ a bonurilor (0,0007 x 0,25 x 1.000.000$)
De regula, Trezoreria emite bonuri cu trei scadente: 13 saptamani, 26 saptamani si 52 saptamani. Cand este emis primul bon, el este cunoscut ca "bonul de trei luni", cel de-al al doilea, ca "bonul de sase luni" iar al treilea ca "bonul de un an" desi in realitate ele se conformeaza cu aceste perioade exacte de timp doar o singura zi.
Bonurile de 13 si 26 saptamani sunt vandute la licitatie in fiecare luni. Ofertele de pret pot fi depuse la oricare Banca a Rezervei Federale sau filiala (cu exceptia celei din Helena, Montana) sau la Biroul Datoriei Publice din Washington, D.C. Ofertele de pret (bids/tenders) trebuie depuse pana la ora 12 A.M. Toate bonurile vandute la licitatie lunea, trebuie livrate si platite joia urmatoare si ajung la scadenta intr-o joi, dupa numarul de saptamani specificat. Daca intr-o joi pica o sarbatoare, bonurile sunt livrate sau ajung la scadenta in ziua urmatoare, vineri. Aceasta procedura de emitere regulata, continua de ani de zile, fiind adanc inradacinata in piata.
Bonurile de 52 saptamani, vandute la licitatie lunar, au aceeasi livrare si scadenta (joia) ca si bonurile de 13, respecti26 saptamani.
Ocazional, Trezoreria emite si bonuri care ajung la maturitate la alte date, adesea la datele la care sunt asteptate veniturile fiscale. Ele sunt denumite bonuri de administrare a numerarului1 (cash management bills). Nu exista nici regularitate in emiterea lor.
Cumparatorul unui bon nu primeste un certificat. Proprietatea este inregistrata intr-un computer, la banca de clearing a cumparatorului si apoi in computerele Sistemului Rezervei Federale. Acest sistem, denumit sistem de evidenta dematerializata (book entry system), permite tranzactionarea zilnica a bonurilor in valoare de miliarde de dolari, fara manevrarea unui numar enorm de hartii. Computerul Fedului inregistreaza fiecare vanzare, iar banca noului proprietar actioneaza in calitate de custode pentru acesta. Desigur, fiecare proprietar primeste de la banca, in mod periodic, extrase de cont ce informeaza asupra bonurilor detinute.
Datorita interesului puternic aratat bonurilor de trezorerie, ele sunt in fapt tranzactionate inainte de a fi emise de catre Trezorerie, incepand cu ora 4 P.M. din martea din sapta
mana dinaintea celei in care ele vor fi vandute la licitatie, atunci cand este anuntata cantitatea bonurilor pentru saptamana care urmeaza, ele sunt tranzactionate "la emitere" (when-issued basis). Aceste bonuri "la emitere" sunt foarte importante deoarece traderii de pe piata bonurilor le folosesc pentru a compensa pozitiile short in bonuri care au fost deja emise. Totodata, bonurile "la emitere" sunt importante si pentru ca nu trebuie platite pana joia din saptamana urmatoare. in functie de tranzactiile in marja ale clientului cu un dealer primar1 (primary dealer), bonurile "la emitere" ofera oportunitatea participarii la piata cu un foarte mare efect de levier.
Bonurile de trezorerie sunt vandute la licitatie fie prin oferte concurente (competitive bids), fie prin oferte neconcurente (non-competitive tenders). in cazul unei oferte concurente, un ofertant face o oferta pentru cantitatea dorita de bonuri si pretul pe care este dispus sa-l plateasca. O persoana care face o oferta neconcurenta, pur si simplu mentioneaza numarul bonurilor dorite, urmand sa le obtina, pana la limita legala, la pretul mediu al ofertelor concurente acceptate.
La inchiderea licitatiilor, Fedul stie deja cate bonuri trebuie sa vanda. Apoi, Fedul calculeaza cantitatea totala a ofertelor neconcurente pe care le-a primit si scade aceasta cantitate din cantitatea totala de bonuri care va fi vanduta. Bonurile ramase vor fi vandute prin oferte concurente.
Apoi, Fedul incepe sa vanda bonuri ofertantilor concurenti, pornind de la pretul de oferta cel mai mare (cea mai mica rata a discontului). El onoreaza aceste oferte pana cand epuizeaza toate bonurile pe care doreste sa le vanda in mod concurential. Cele mai scazute oferte admise vor primi doar o parte din cantitatea dorita; aceasta poate insemna mai putin de 1% sau mai mult de 99% din cantitatea pentru care ei fac oferta.
Fedul calculeaza apoi pretul mediu platit de catre ofertantii concurenti admisi, ponderat cu cantitatile cumparate. Ulterior, la acest pret mediu el va vinde bonuri ofertantilor neconcurenti in cantitatea ofertelor neconcurente, dar pana la limita maxima legala. Pentru bonuri, la inceputul lui 1996, aceasta era de 1.000.000$ valoare nominala.
Daca sunteti un investitor individual, puteti cumpara bonuri la licitatie. Daca doriti puteti introduce o oferta concurenta, insa aproape toti cumparatorii individuali de bonuri introduc oferte neconcurente. Veti obtine bonurile la pretul mediu al ofertelor concurente in cantitatea pe care doriti sa o cumparati. Daca nu puteti introduce personal oferta la Fed, o puteti expedia prin posta sau o puteti introduce prin banca locala ori prin brokerul dumneavoastra; taxa obisnuita pentru acest serviciu este de 50$.
Multi investitori individuali folosesc un sistem numit Treasury Direct pentru a cumpara titluri de valoare de trezorerie la licitatie. Sistemul Treasury Direct este administrat de catre Fed. Cumparatorul de titluri de valoare de trezorerie are un cont la Fed, folosit pentru a cumpara titluri de valoare de trezorerie la licitatie. Venitul din dobanda si venitul obtinut la scadenta titlurilor de valoare sunt transferate direct in contul de la banca investitorului. Cumparatorul titlurilor poate sa verifice oricand situatia contului. Aceasta face cat mai usor posibila cumpararea la licitatie a titlurilor de valoare de trezorerie.
Cumpararile de bonuri de trezorerie reprezinta pentru multi investitori o alternativa atractiva la fondurile de pe piata monetara si la certificatele de depozit ale bancilor, deoarece venitul din dobanda este scutit de impozitele statale pe venit, iar bonurile pot fi vandute usor sau, daca se doreste astfel, cand ajung la scadenta, pot fi reinvestite intr-o noua emisiune de bonuri.
Bonurile sunt de regula cumparate si tranzactionate de catre marii investitori, fie institutii fie persoane foarte bogate. De asemenea, ele sunt tranzactionate intr-un volum foarte mare. La inceputul lui 1996, volumul total zilnic al tranzactiilor cu titluri de valoare de trezorerie al dealerilor primari era de aproximati200 miliarde dolari si, posibil, jumatate din volumul tranzactiilor il reprezentau bonurile. in plus, fiecare tranzactie individuala este de obicei foarte mare. De fapt, lotul standard obisnuit pe piata bonurilor este de 5.000.000$. Dar, intrucat bonurile sunt emise cu valori nominale minime de 10.000$, cu multipli de 1.000$ peste minimul de 10.000$, loturile nonstandard (odd lots) se gasesc pe piata si se tranzactioneaza la preturi oarecum dezavantajoase in atie cu loturile standard (round lots). Investitorii care obtin cotatii pentru loturi standard si incearca apoi sa execute un ordin de lot nonstandard, pot avea mici surprize. insa, loturile mici, chiar si cele care au valoarea minima de 10.000$, sunt tranzactionate usor, la costuri relatimodeste.

Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2024 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.
Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact