Managementul public in romania si tarile uniunii europene

MANAGEMENTUL PUBLIC IN ROMANIA SI TARILE UNIUNII EUROPENE

I. CARACTERISTICI GENERALE

In marea majoritate a tarilor comunitare, administratia locala si regionala este fundamentata prin dispozitiile normelor constitutionale. Exceptia o constituie Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, care, asa cum am prezentat nu are constitutie scrisa si deci nu exista norme privitoare la administratia locala.

Potrivit normelor fundamentale, atat in statele federale, cat si in cele unitare, principiile autonomiei locale si cele ale descentralizarii se regasesc ca principii de baza ale organizarii si functionarii sistemelor administratiilor locale si regionale ale statelor comunitare.

In ceea ce priveste statele federale, Austria si Germania, potrivit constitutiilor proprii, aceste principii sunt preluate de constitutiile locale. In acest sens sunt dispozitiile art. 116 al legii constitutionale federale a Austriei, care stabileste ca fiecare land se divide in districte. Districtul este o 919f55j colectivitate teritoriala dotata cu autonomie administrativa, fapt pentru care landurile sunt abilitate de a decide organizarea districtelor si a adopta reglementari cu privire la colectivitatile locale.

In acelasi fel sunt prevederile art.28/alin 1. si 2 ale legii fundamentale a Germaniei, care consacra principiul autonomiei locale, subliniindu-se ca , in landuri, districte si municipalitati, cetatenii trebuie sa aiba reprezentanti alesi prin sufragiu general, direct, egal si secret, consfintindu-se norma potrivit careia municipalitatea va trebui sa aiba garantia exercitiului dreptului de a solutiona toate problemele locale potrivit legii. Asociatiile municipale au, de asemenea dreptul la autonomie, in limitele competentelor legale si conform dispozitiilor lor legale si conform dispozitiilor legislative.

Dintre normele fundamentale ale celorlalte state comunitare se pot enumera:

Constitutia Belgiei, care contine un numar insemnat de norme prin care se creeaza si se dispune crearea prin lege a autoritatilor administratiei locale, comunitare, si regionale. Prin legea sa fundamentala, in Belgia este consfintita existenta a patru regiuni lingvistice, si anume: regiunea de limba franceza, olandeza, regiunea capitalei Bruxelles si regiunea de limba germana. Potrivit aceleiasi prevederi, Belgia cuprinde trei comunitati: comunitatea franceza, cea flamanda si cea germana, reprezentate printr-un consiliu si un executiv regional.

In acelasi context se mentioneaza ca fiecare comuna belgiana trebuie sa faca parte dintr-o regiune lingvistica, subliniindu-se ca interesele exclusiv comunale sunt reglementate de consiliile comunale, avand la baza activitatii lor principiile alegerii directe a membrilor consiliilor comunale, recunoasterea competentelor in tot ceea ce este de interes comunal, precum si descentralizarea atributiilor spre institutiile comunale.

Constitutia Frantei contine dispozitii potrivit carora " colectivitatile teritoriale ale Republicii sunt comunele, departamentele, teritoriile de peste mari". Orice alta colectivitate teritoriala este creata de lege. Aceste colectivitati se administreaza liber prin consiliile alese si in conditiile prevazute de lege. Prin lege se determina principiile fundamentale ale administrarii libere a colectivitatilor locale, competentele si resursele lor.

Constitutia Italiei contine informatii relevante pentru autoritatile locale in art. 5 din capitolul V. Regiunea are un statut special care este reglementat prin legi constitutionale.

Constitutia spaniola din anul 1978 contine dispozitii speciale, atat pentru nivelul regional, cat si pentru cel local. Si in celelalte state comunitare: Suedia, Olanda, Danemarca, Grecia, Irlanda si Luxemburg prin normele lor fundamentale se determina regimul administratiei locale si principiile care stau la baza acesteia, " comunele" fiind cele care formeaza colectivitatile autonome, cu " personalitatea juridica, care gireaza prin organele lor patrimoniul si propriile lor interese sub controlul puterii centrale."

In toate statele Uniunii Europene exista legi care reglementeaza administratia publica locala si regionala, astfel:

Principale dispozitii legislative referitoare la organizarea colectivitatilor locale in Anglia si Tara Galilor sunt denuntate in legile privind colectivitatile locale - Local Government, pentru Scotia legile colectivitatii locale scotiene - Local Government din 1973 si 1975. Traditional, sistemul britanic al administratiei locale a fost recunoscut de lege inca din sec. al XIX-lea; ulterior, autoritatile locale, au stabilit structura, au definit autoritatea juridica si gradul de descentralizare al managementului ( self- government).

In Austria, este elaborat un text legislativ federal, care a servit drept" model" legilor votate la nivelul celor noua landuri, pentru organizarea colectivitatilor locale (districtelor) pe baza principiilor " autoadministrarii".

In Germania, fiecare land are stabilita Constitutia locala, sub forma unui statut al municipalitatii ori a districtului rural.

In Franta, dispozitiile legislative privind comunele sunt codificate intr-un cod al comunelor, care reuneste legile aparute incepand din 1884.

In Italia, principalele texte legislative sunt pentru regiuni Legea nr. 62/ 1953 care se refera la constituirea si functionarea organelor regionale, Legea nr. 108/ 1968 privind alegerea consiliilor regionale si Decretul Presedintelui Republicii nr. 1-11/1972 si 1977 privind transferarea functiilor administrative ale statului catre regiune. Pentru provincii si comune Legea 142/ 1990 privind regimul legislativ al colectivitatilor locale, Legea nr. 81/ 1993 privind normele pentru alegerea directa a primarului, presedintelui provinciei, consiliului municipal si consiliului provincial.

In Spania, pentru administratia regionala exista Legea organica nr.8/1980 privind finantarea comunitatilor autonome si legile organice din 1979-1983 adoptate pentru fiecare dintre cele 17 comunitati autonome prin care se aproba statutul de autonomie.

In ce priveste Romania, administratia publica locala este reglementata prin Legea nr. 69/1991. In continutul legii se mentioneaza ca administratia publica locala din unitatile administrativ-teritoriale se intemeiaza pe principiul autonomiei locale si pe cel al descentralizarii serviciilor publice. De asemenea, se regasesc informatii referitoare la autoritatile administratiei publice prin care se realizeaza autonomia locala in comune si orase. Consiliile locale alese si primarii alesi functioneaza ca autoritati administrative autonome si participa la satisfacerea nevoilor publice din comune si orase.

Autoritatea judeteana este definita prin Consiliul Judetean - autoritate a administratiei publice pentru coordonarea activitatii consiliilor comunale si orasenesti, in vederea realizarii serviciilor publice de interes judetean.

Prin aceste norme fundamentale, administratia locala nu mai este incorporata in administratia centrala a statului si reprezinta o structura administrativa autonoma, prin care colectivitatile locale isi solutioneaza problemele locale, prin autoritatile proprii alese, insa sub controlul legalitatii de catre autoritati statale. Prin Legea nr. 27/ 1994 privind impozitele si taxele locale s-au creat surse de venituri destinate pentru bugetele locale si judetene.

II. STRUCTURA COLECTIVITATILOR LOCALE SI REGIONALE

Statele Uniunii Europene sunt grupate, din punct de vedere al structurii statale, in trei categorii:

State federale: Austria si Germania;

State regionale: Belgia, Italia si Spania;

State unitare: Franta, Marea Britanie, Irlanda, Portugalia, Olanda, Danemarca, Suedia, Grecia, Finlanda si Luxemburg.

In ceea ce priveste colectivitatile locale ca obiect al descentralizarii, in unele colectivitati ale statelor federale se pot distinge urmatoarele caracteristici:

Existenta a trei niveluri ale colectivitatii locale, regiunea (sau comunitatea), provincia dar si comitatul, departamentul, districtul si comuna urbana, rurala in Austria, Belgia, Germania, Franta, Italia si Spania.

Existenta unei puteri legislative la nivelul landurilor, regiunilor si comunitatilor in statele federale si in cele regionale.

In statele unitare, ca si in cele federale, nivelul local - comunal sau al municipiilor - dispune de largi competente, cel provincial fiind adesea folosit pentru exercitarea controlului, coordonare, ori chiar de planificare a diferitelor programe intercomunale.

Locul rezervat colectivitatilor locale in cadrul statului federal este bine definit. Astfel, in masura in care entitatile federale sunt considerate adevarate state, constitutia federala a instituit doar norme de principiu privind existenta colectivitatilor descentralizate.

Statele federale sunt de altfel statele unde recunoasterea descentralizarii a antrenat existenta unor colectivitati locale puternice.

In statele regionale tensiunea intre centralizare si descentralizare se mentine. In statele unitare aceasta s-a atenuat prin introducerea unui nivel suplimentar, intre stat si colectivitatile locale. Aceste state au fost initial marcate de certitudinea sustinuta de vechiul nivel intermediar dintre stat si comuna si de riscul unui centralism regional care se putea substitui centralismului etatic.

Descentralizarea a ramas o preocupare esentiala a statelor comunitare mentionate, care dupa reformele din 1970- 1980 a dus la o mai mare stabilitate institutionala, in Germania si Spania existand astazi un status quo institutional. Italia, din contra recunoaste autonomia regionala, dar de o maniera limitata.

Belgia constituie un stat aparte, scopul actualelor reforme fiind transformarea intr-un "stat federal", compus din comunitate si regiuni.

In schimb, regionalizarea efectiva a Frantei este greu de imaginat, in sensul trecerii peste pragul descentralizarii, intrucat aceasta este calitatea de stat unitar unanim recunoscut.

Regionalizarea nu exista in prezent in Danemarca, Olanda si Luxemburg, iar posibilitatea realizarii acesteia in viitor este destul de mica.

Regatul Unit se afla sub influenta unor curente politice favorabile autonomiei regionale, fara sa fie posibila inca punerea formala a problemei.

In ceea ce priveste colectivitatile locale din tarile comunitare cu structura unitara, se remarca faptul ca organizarea lor are la baza patru modele si anume:

Modelul napoleonian - Franta departamentala, Olanda divizata in provincii, Luxemburg - fara nivel intermediar si Grecia;

Modelul britanic - comitatele - Regatul Unit si Irlanda;

Modelul scandinav - Danemarca, Suedia, Finlanda, care au imprumutat de la modelul englez doua niveluri de colectivitati si de cel francez sistemul de relatii cu administratia centrala;

Modelul german, caracterizat printr-un nivel de legatura intre reteaua comunala si cea a colectivitatilor mai mari, denumita Kreise, un al doilea nivel de cooperare si coordonare a sarcinilor de la nivel districtual.

In general, la baza sistemului local al Uniunii se afla comuna (rurala sau urbana), care poate fi perceputa ca o colectivitate umana de baza. Ex.: Franta - comuna; Portugalia - paroisse; Marea Britanie - parohiile.

Localitatile rurale si urbane sunt supuse, de regula, in general, aceluiasi regim local sau prin lege li se stabilesc norme aplicabile in mod diferentiat pentru cele doua categorii        (ex.: Austria, Germania, Italia, Franta, etc.).

Comunele urbane, orasele sau municipalitatile sunt si ele impartite in orase mari, metropole si capitale. De regula, pentru marile aglomerari urbane este stabilit un regim de district ( ex.: Franta, Spania, Italia si Germania).

Intre comune, respectiv orase exista colectivitatile intermediare care, la randul lor, pot fi dispuse pe unul sau doua niveluri. Unele reprezinta colectivitati locale validate istoric, pe cand altele sunt create artificial prin lege. In cazul organizarii administratiei locale pe doua niveluri, asemenea colectivitati poarta diferite denumiri in functie de tara:

Comitatul in Marea Britanie, Irlanda, Suedia si Danemarca, district in Austria si Germania;

Departamentul in Franta;

Provincia in Belgia si Italia. In cazul colectivitatilor locale distribuite pe trei niveluri distingem comunitatile, regiunile sau asociatiile pe care le intalnim in : Italia, Franta, Belgia si Spania. Cele mai multe din informatiile prezentate mai sus sunt integrate intr-un Nomenclator de Unitati Teritoriale Statistice elaborat de Oficiul Statistic al Comunitatii.

In Romania potrivit prevederilor constitutionale se precizeaza organizarea administrativa a teritoriului, mentionandu-se ca teritoriul este structurat sub aspect administrativ in comune, in orase si judete, iar autoritatile administratiei publice functioneaza la nivelul fiecarei unitati administrativ-teritoriale.

Pornind de la coordonatele normelor fundamentale, administratia publica este impartita conform art.115-122, in administratia centrala si administratia teritoriala si in administratia statului si administratia locala. Acestea doua din urma sunt doua categorii complementare in stat, in sensul ca administratia tarii e structurata in autoritati statale-administratia publica locala, acestea din urma fara a fi statale, realizeaza administrarea intereselor publice ale colectivitatilor locale, chiar si in cazul in care unele dintre acestea indeplinesc si atributii statale.

La baza sistemului nostru de administratie locala se afla colectivitatea locala - comuna, orasul care reprezinta comunitatea naturala a populatiei, iar intre acestea si stat se afla colectivitatea intermediara - judetul, care reprezinta o colectivitate validata istoric si determinata prin lege.

III. MUTATII SEMNIFICATIVE IN MANAGEMENTUL PUBLIC PE PLAN MONDIAL SI IN ROMANIA           

Incepand cu perioada 1980 -1990, in managementul public s-au conturat cateva mutatii importante, care marcheaza semnificativ acest domeniu al stiintei si practicii.

Schimbarile au originea in ideologie politica si in modificarile mediului socio-economic care determina mutatii la nivelul managementului public. Aceste mutatii isi pun puternic amprenta asupra strategiilor si politicilor sistemului administrativ si institutiilor publice in general.

Una din problemele importante pe care managerii publici intentioneaza sa o rezolve este cea a costurilor si calitatii serviciilor. Prin urmare, preocuparilor lor se concentreaza pe cunoasterea nevoilor clientilor - cetatenilor si transformarea lor in organizatii eficiente si dinamice restructurate dupa modelul sectorului privat. Desi schimbarile, in general, au fost initiate de ministere, vizate de oameni de afaceri si de consultanti in management, responsabilitatea pentru implementare a revenit managerilor responsabili din fiecare serviciu.

Cum este si normal, principala sursa de schimbare in tarile democratice dezvoltate a fost politica guvernamentala. In mod succesiv, diferitele guverne conservatoare au adoptat politici economice si sociale diferite de cele fundamentate in perioadele anterioare. Este relevanta in acest sens experienta managerilor publici din Marea Britanie.

La inceputul schimbarii, obiectivele la nivel macro includeau combaterea declinului economic relativ al Marii Britanii, imbunatatirea eficientei economice, reafirmarea rolului Marii Britanii in politica mondiala. La nivel mediu, Guvernul trebuia sa revitalizeze sectorul privat, sa imbunatateasca competitivitatea serviciilor publice si sa reformeze dreptul de a conduce. La nivel micro, inferior Guvernul urmarea optimizarea posibilitatilor de alegere a consumatorului, instituirea suveranitatii consumatorului pe piata si eliberarea indivizilor de " cultura de dependenta fata de stat". Guvernul de asemenea dorea sa motiveze functionarii publici sa-si asume responsabilitatea pentru initiativele lor si sa incurajeze in acest context formarea unei culturi antreprenoriale.

Este evident faptul ca pentru a eficientiza serviciile publice si sistemul administrativ, in general, este nevoie in primul rand de un management public bazat pe performanta. Consideram ca procesul schimbarii este complex, de durata si cuprinde cateva mutatii importante:

1. Privatizarea serviciilor publice

In acest sens si in Romania se poate dezvolta un parteneriat, respectiv intre organizatii publice si cele private care desfasoara activitati de interes social. Astfel va incepe sa se formeze piata serviciilor publice, care atrage competitia, concurenta intre ofertantii de servicii. Este necesara in acest sens o flexibilizare a legislatiei, care sa stimuleze formarea unui mediu concurential pentru serviciile publice. In acest context se poate opta pentru mai multe forme de parteneriat:

Subcontractarea de lucrari publice;

Concesionarea de terenuri si infrastructuri pentru executia serviciilor publice;

Dezvoltarea de franchising;

Intreprinderile mixte.

Subcontractarea consta in apelarea la serviciile oferite de firmele private, specializate si solicitate sa realizeze la costuri mai mici si calitate ridicata o serie de produse pe baza infrastructurilor respective. Aceasta forma poate fi folosita si in serviciile specializate.

Franchisa poate fi folosita in cadrul regiilor care presteaza servicii pentru populatie, respectiv salubritate, transport urban. Aceasta forma presupune renuntarea la control de catre autoritatile locale, ale caror competente decizionale trebuie sa se reduca la specificatii tehnice si standarde de calitate. Evident o astfel de forma presupune eliminarea monopolului existent la nivel local pentru serviciile publice respective.

Concesionarea serviciilor publice implica un regim tipic de executie contractuala. Durata acesteia reclama reglementari clare si stabile privind licitatiile in domeniul public, evaluarea performantelor, regimul platilor, supervizarea si controlul.

Intreprinderile mixte se pot constitui pe baza celor publice deja existente sau ca intreprinderi noi. Ca modalitati posibile de actiune exista:

Vanzarea unei parti din capitalul organizatiilor publice catre investitorii privati individuali sau institutionali. Procedura este similara privatizarii totale si se transpune in practica prin oferta publica de cumparare, vanzare la pret fix, transfer catre salariati si manageri publici.

Asocierea in participatiune, prin care firma privata pune la dispozitie capitalul pentru dezvoltare si calificarile de specialitate.

Constituirea de intreprinderi mixte noi este o varianta mult mai frecvent practicata, chiar si in sectorul serviciilor publice. Aceasta deoarece conditiile de participare la capital sunt mai clare decat in cazul anterior, iar restul clauzelor contractuale pot fi negociate mai usor de catre parteneri.

Desigur o alta forma este privatizarea totala a productiei de servicii publice, care in fond creeaza bazele unei alocari eficiente a resurselor si a calitate ridicata a produselor si serviciilor oferite.

Transformarea functiunii de personal intr-o                     componenta a strategiei institutiei publice in general si nu intr-o reuniune de activitati administrative specifice. In acest context, este necesara flexibilizarea practicilor de angajare a personalului in structurile administrative.

Schimbarea stilului de management al managerilor publici acesta devenind mai mult rationalist, orientat catre obiective, decat paternalist.

Schimbarea rolului functionarului public de la cel traditional, clasic, de tip mecanicist, la cel nou in care accentul se pune pe capacitatea creativa a functionarului public, pe flexibilitatea lui in gandire si actiune.

Orientarea organizatiilor publice conduse de manageri publici catre clienti.

Accentuarea preocuparii functionarilor publici pentru un management public de tip rationalist orientat pe schimbarea continua nu pe mentinerea unei stabilitati temporare a unui sistem.

Dezvoltarea in cadrul institutiilor publice a unei noi abordari, aceea a organizatiei care invata.

Transformarea serviciilor publice in afaceri publice orientate exclusiv catre piata serviciilor, unde actioneaza toti factorii economici; prin urmare functionarul public se transforma din angajat al statului in om de afaceri preocupat permanent de nevoile clientului, de calitatea serviciilor pe care le ofera si de eficienta organizationala.

Introducerea managerilor profesionisti in institutiile statului, acesta fiind cel mai bun mod de a sigura eficienta si eficacitatea si nu in ultimul rand calitatea serviciilor publice.

Informatizarea institutiilor publice permite fluidizarea procesului de comunicare si diminuare a gradului de birocratizare al unei institutii publice si/ sau al managementului public dintr-o tara.

Flexibilizarea structurilor institutiilor publice. Institutia publica trebuie sa dispuna de compartimente distincte pentru care sa fie definite clar atributiile determinate de sistemul nevoilor sociale.

Functionarea institutiilor administrative se face pe principiul autocoordonarii, ceea ce presupune o descentralizare a sistemului respectiv, o delegare de sarcini, competente si responsabilitati catre nivelurile inferioare ale structurii sistemului.

Accentuarea laturii creative a managementului public. Adaptarea institutiilor publice la economia de piata presupune profunde schimbari la nivelul managementului public. Necesitatea urgenta de a inova, de a crea " noul" in management presupune la nivelul fiecarei institutii publice adoptarea unor strategii inovatoare indreptate spre promovarea noului pentru realizarea eficientei in cadrul sistemului. Unul din principalele obiective ale functionarilor publici in special pentru cei cu functii de conducere in sistem, trebuie sa fie descoperirea si asimilarea elementelor noi in toate domeniile de activitate si abordarea intr-un spirit deschis a propunerilor de schimbare.

Aceasta inseamna fara indoiala inalt profesionalism din partea asa numitilor manageri publici pentru a identifica, a intelege si a recunoaste nevoia de schimbare, de pe o parte, iar pe de alta parte de a actiona in sensul implementarii acesteia. Managerii publici trebuie sa gandeasca in termenii structurilor viitoare de management.

Orientarea sistemului spre atragerea managerilor publici generalisti, pornind de la ideea exprimata in repetate randuri de Peter Drucker ca o definitie logica a unui generalist este specialistul, care poate face legatura intre domeniul lui restrans si celelalte.

Transformarea unor functionari publici in colaboratori , respectiv asistenti pentru functionarii publici decidenti, in special pentru cei cu functii de conducere, reprezentanti ai politicului. Este necesar ca relatia intre managerii publici si subordonati sa se bazeze pe incredere care sa genereze un climat de colaborare, orientat pe stimularea initiativei, pe exprimarea libera a opiniilor. Frecvent, managerul public iti diminueaza autoritatea prin setea de putere, excesul de ambitie. Se recomanda o consultare periodica a functionarilor publici colaboratori pentru a obtine un raspuns in legatura cu activitatea managerului public. De exemplu colectivul functionarilor publici poate fi solicitat sa raspunda la urmatoarele intrebari:

Cum imi realizez activitatea in raport cu cerintele colectivului de functionari?

Ce pot face pentru a ajuta colectivul sa lucreze mai eficient?

Ce pot face pentru a va ajuta sa va imbunatatiti activitatea?

Ce ar trebui sa stiu pentru a valorifica mai bine resursele de care dispune grupul pe care il conduc?

Imi apar prea mult persoana si pozitia ?

Cum imi folosesc autoritatea?

Cum pot contribui la sporirea eficientei grupului?

Astfel, conducatorul se poate informa nu numai asupra cerintelor care isi asteapta rezolvarea, dar si asupra modalitatilor prin care isi poate imbunatati activitatea. Rezultatele analizei sunt semnificative, deoarece opiniile apartin membrilor unui grup a carui activitate poate fi imbunatatita.

Eficientizarea activitatii din sectorul public

Prin aplicarea principiului eficientei si al optimizarii se realizeaza finalitatea conducerii asa cum este conceputa in managementul public: indeplinirea obiectivelor sociale in timpul cel mai scurt posibil cu eforturi minime. La acest nivel, criteriul de apreciere a oricarei conduceri consta in sporirea eficientei. Lipsurile constatate in institutiile publice nu au intotdeauna cauze obiective, ci cauze subiective, respectiv slaba preocupare a functionarilor publici de a solutiona problemele de organizare existente. Se contureaza tot mai mult tendinta ca elementul cost constituie un factor esential pentru aprecierea eficientei. Asadar ceea ce conteaza in administratia moderna este optimizarea eficientei economice si sociale care trebuie sa stea in atentia managerilor publici. Obtinerea eficientei sociale devine criteriul principal de evaluare a activitatii managerilor publici. Practic, exista o stransa legatura de conditionare intre eficienta activitatii in institutiile publice si rezultatele care se obtin in intreaga societate.

Aceste tendinte ale managementului public pe plan mondial descriu in fond profundele schimbari in institutiile publice din Romania. Realitatea demonstreaza ca o continuare a desfasurarii proceselor de management si de executie din institutiile publice potrivit vechilor tipare, abordarilor traditionale, nu face decat sa aglomereze sistemul si sa intarzie realizarea noilor obiective ale managementului public din Romania.

IV. Reforma in administratia publica din Romania

In toate tarile din Europa Occidentala si, aproape fara exceptie in intreaga lume, o parte importanta a activitatilor economice se desfasoara la nivelul autoritatilor locale. Gradul de implicare al autoritatilor locale in aceste activitati poate sa difere desigur mult de la tara la tara si depinde in mare masura de conditiile istorice, de specificul cultural si de contextul social si politic dintr-o tara.

Procesul de transformare a Romaniei intr-un stat democratic de drept, bazat pe pluripartitism si separatia puterilor, cu op economie intemeiata pe libera initiativa si spirit concurential a determinat o schimbare radicala de conceptie. Trecerea de la totalitarism la democratie a fost marcata prin Legea nr. 69/1991 si Legea nr.70/1991 si prin art.119-121 din Constitutie. Aceasta a insemnat crearea cadrului necesar pentru a transfera o parte importanta a autoritatii administrative de la nivelul Guvernului central pentru gestionarea intereselor specifice ale colectivitatilor locale. Programul de guvernare acceptat de Parlament si strategia Guvernului de infaptuire a reformei economico-sociale acorda un loc special administratiei publice stabilind obiective si prioritati proprii precum si mijloace si modalitati adecvate de realizare a acestora.

In fundamentarea acestora s-a pornit de la premisa ca factorul determinant in aplicarea Programului de Reforma Economico-sociala, la nivel macro si micro il reprezinta administratia publica, centrala si locala, care in mod practic are implicatii in toate domeniile de activitate si se afla in legatura permanenta nemijlocita cu populatia, respectiv cu cei administrati. Prin urmare, apare evident faptul ca reforma, in general, ar trebui sa inceapa cu reforma in administratia publica, accentuandu-se ideea ca sistemul administrativ trebuie pus in slujba cetateanului si nu invers.

Procesul reformei presupune definirea clara a relatiei intre decizia politica si cea administrativa, intarirea autonomiei si descentralizarea sistemului administrativ.

In domeniul managerului public in administratia centrala, Programul de Guvernare si Strategia de Reforma Economico - Sociala prevad, in principal, deplasarea treptata a centrului de greutate al activitatii Guvernului si institutiilor administratiei centrale de stat dinspre gestionarea vietii economice si sociale spre elaborarea strategiilor de dezvoltare nationala si protejarea intereselor nationale, precum si optimizarea pe aceasta baza a functiilor membrilor guvernului, ministerelor si celorlalte institutii ale executivului, inclusiv pentru elaborarea unor reglementari noi privind organizarea si functionarea Guvernului, organizarea si functionarea ministerelor si a raspunderii ministeriale, statutul functionarilor publici in general.

Se are in vedere optimizarea managementului in administratia centrala, prin reducerea progresiva pe acest plan a rolului administratiei statului, dezvoltarii economiei de piata si afirmarii structurilor reprezentative ale entitatii civile.

Realizarea acestor obiective presupune, potrivit strategiei Guvernului, pe de o parte, degrevarea guvernului si aparatului acestuia de o parte din decizii, in special din sfera deciziei cu caracter tehnic, eminamente administrativ si delegarea lor catre structurile subordonate, guvernul ramanand sa acorde atentie deosebita procesului decizional guvernamental exclusiv de natura politica. Pe de alta parte, se impune restrangerea functiilor de comanda administrativa a ministerelor economice, concomitent cu amplificarea de coordonare si control si relatii publice internationale in domeniul propriu de activitate.

Reforma sistemului administrativ nu inseamna numai statuarea unor principii de baza, precum cele continute in unele acte normative, ci si un complex de reglementari, institutii si parghii economico-financiare care sa asigure o autonomie reala, efectiva si eficienta a autoritatilor administratiei publice locale alese in teritoriu.

Desi constituie un capitol din strategia programului de reforma a guvernului, reforma administratiei pare sa nu fie in acest moment o prioritate. In Romania, coexista institutiile democratice locale cu structurile de tip centralizat, apartinand vechiului sistem. Acestea sunt nevoite sa functioneze intr-un cadru legislativ organizat si economic incompatibil. Aceasta situatie hibrid creeaza numeroase disfunctionalitati si genereaza tendinte care raman implicite in care Guvernul si clasa politica nu fac o optiune clara a carei realizare sa fie urmarita apoi cu consecventa.

Fara indoiala ca o astfel de situatie risca sa genereze compromiterea alesilor locali, a consiliilor locale si judetene care, lipsite de mijloace, de o reala autonomie, sunt percepute de catre cetateni ca incapabile sa rezolve interesele comunitatilor locale, ceea ce poate conduce in ultima instanta la compromitere a insasi autonomiei locale ca o componenta a democratiei. Trebuie accentuat faptul ca tendintele de conservare si chiar de refacere a sistemului administrativ existent pana in 1989 comporta riscuri importante precum:

contradictia flagranta cu strategia guvernamentala declarata si aprobata de Parlament;

imposibilitatea coexistentei unui sistem centralizat cu un sistem de economie de piata in dezvoltare;

lipsa de cooperare a institutiilor guvernamentale si serviciilor ministeriale din teritoriu cu consiliile locale si judetene in detrimentul comunitatilor locale si al sistemului social in general;

mentinerea entitatii civile si procesului de democratizare in general, intr-un stadiu subdezvoltat.

Declansarea procesului de reforma nu este suficienta, iar o stagnare a acestuia poate avea implicatii profunde asupra dezvoltarii economice si sociale contribuind la mentinerea unor structuri tipice entitatilor subdezvoltate.

Exprimate de altfel si in programul de guvernare, schimbarile necesare si de mult asteptate, in sensul unei politici reale de reforma a administratiei, coerenta si integrata cu procesul general de reforma necesita:

crearea cadrului legislativ si a mecanismelor caracteristice unei autentice autonomii locale;

punerea de acord a reglementarilor existente si adoptarea unor noi reglementari care sa respecte si sa puna in practica prevederile Constitutiei si Cartei Europene a Autonomiei Locale indeosebi in ceea ce priveste finantele si patrimoniul local;

descentralizarea deciziei, resurselor si responsabilitatilor pana la nivel local, pentru a se obtine maxima operativitate si eficienta;

crearea sau trecerea unor servicii descentralizate sub autoritatea comunitatilor locale, in conformitate cu competentele atribuite prin lege, consiliilor locale si judetene in domenii cum ar fi dezvoltarea economica, sociala, buget finante si fiscalitate locala;

administrarea domeniului public si privat al unitatilor teritorial - administrative;

coordonarea activitatilor regiilor si entitatilor de interes local care asigura serviciile edilitare;

organizarea si dezvoltarea urbanistica, amenajarea teritoriului;

redefinirea continutului activitatilor de invatamant, asistenta sociala, cultura, sport, si agrement;

refacerea si protectia mediului;

apararea ordinii publice;

introducerea unor criterii clare de eficienta si eficacitate, ca si a unor elemente riguroase, obiective in acordarea transferurilor bugetare;

stabilirea unor proceduri clare de aplicare a prevederilor legale si simplificarea procedurilor administrative, indeosebi in domeniile financiar si investitional in care exista o seri intreaga de ordonante si hotarari ale Guvernului, precum si acte normative ale ministerelor care anuleaza autonomia consacrata prin lege in aceste domenii;

instituirea unui serviciu public profesional si prin urmare modernizarea structurilor actuale.

Unul din principalele obiective ale reformei este descentralizarea in vederea dezvoltarii socioeconomice locale.

Principiul subsidiaritatii restrictioneaza interventia statului in activitatea autoritatilor locale. Cu toate acestea, mecanismul institutional care rezulta in urma procesului de descentralizare trebuie sa aiba in vedere caracterul unitar al statului si sa asigure de aceea un proces echilibrat de dezvoltare economica a intregii tari. In consecinta autoritatile regionale si cele locale trebuie sa dispuna de suficiente competente decizionale, care sa motiveze in sensul unei actiuni independente asigurand astfel promovarea intereselor sociale in cadrul procesului de dezvoltare.

Autoritatile centrale trebuie totusi sa intervina pentru a corecta dezechilibrele existente sau dificultatile ciclice ale unor regiuni.

Este adevarat faptul ca procesul de descentralizare a responsabilitatilor si promovarea dezvoltarii regionale pune regiunile, zonele, judetele mai sarace in competitie cu cele mai bogate. Acestea din urma care au mai mult de oferit sunt potentiale castigatoare ale oricarei competitii. De aceea, zonele mai dezavantajate trebuie sa primeasca un sprijin efectiv de la nivel central. Simpla acceptare a rezultatelor unei astfel de competitii ar insemna o neglijare a politicii de realizare a unui echilibru teritorial din punct de vedere economic si, deci, a unui echilibrul al conditiilor de viata. Din acest punct de vedere autoritatile centrale trebuie sa identifice cu mare precizie care sunt masurile legitime pe care le pot lua pentru a ajuta zonele mai slab dezvoltate sa reziste la un mediu concurential in formare.

In acest sens, guvernul este dator sa adopte o politica de solidaritate nationala, care sa realizeze in practica o conciliere intre conceptul de descentralizare si cel de dezvoltare echilibrata. Astfel de politici de solidaritate nationala sunt, de obicei, definite ca politici regionale.

Aceste politici regionale sunt, de regula implementate cu ajutorul unor mecanisme de redistribuire financiara care sa permita imbunatatirea sistemului de infrastructura de baza si care priveste bunastarea si oportunitatile de dezvoltare. Astfel de politici sunt, in principal, operatiuni de redistribuire tip EXPOST si politici de promovare directa a competitivitatii si cresterii economice a zonelor respective. Desi dezechilibrele existente se pot atenua, totusi cauzele care le-au creat raman. Pe de alta parte exista numeroase situatii cand termenul de politici regionale este utilizat pentru a defini acele politici de dezvoltare formulate la nivel descentralizat adica la nivel local. Diferenta intre cele doua abordari nu consta totusi in obiectivele continute de politicile respective, ci pur si simplu in nivelurile la care acestea se fundamenteaza si sunt implementate.

Declansarea procesului reformei a determinat o revigorare a rolului unor vechi actori si la aparitia altora noi pentru dezvoltarea locala. Dintre cei traditionali mentionam Camerele de Comert si Industrie. Activitatea lor s-a concretizat pe trei domenii:

mijlocirea comunicarii si dezvoltarea relatiilor de afaceri intre agentii economici prin culegerea, inregistrarea, prelucrarea si transmiterea de informatii de afaceri si acordarea de asistenta tehnica si alte servicii;

realizarea unui sistem propriu de reconversie si pregatire profesionala a personalului in domenii care promoveaza cultura antreprenoriala, contribuind astfel la buna administrare a afacerilor, prin forme specifice de realizare a pregatirii si perfectionarii, organizate si desfasurate in stransa conlucrare cu institutiile locale de invatamant si cu institutii si firme specializate de pe plan national sau straine;

participarea la investitii de interes public la nivel regional, urmarind dezvoltarea in noul cadru economic si atragerea de noi resurse financiare suplimentare pentru dezvoltarea si sporirea contributiei Camerelor de Comert si Industrie la crearea unui mediu de afaceri cat mai favorabil.

Un alt actor traditional este Guvernul. Din pacate, se constata practic absenta unui organism central cu atributii specifice de promovare a dezvoltarii locale in ansamblul sau si de proiectare a un or politici regionale. In timp ce Departamentul pentru Administratie Publica are atributii preponderent administrative, Departamentul de Reforma Economica se concentreaza asupra problemelor macroeconomice si celor structurale, iar Agentia Romana de Dezvoltare raspunde de promovarea investitiilor straine si elaborarea politicii de dezvoltare a sectorului de intreprinderi mici si mijlocii. Dezvoltarea infrastructurilor se face in concordanta cu planurile si programele de amenajare a teritoriului elaborate de catre Ministerul Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului.

Intr-un context nou a fost iminenta aparitia unor noi actori locali mentionam:

autoritatile locale nou create dupa 1989.

Se poate aprecia ca autoritatile locale din Romania nu au o influenta semnificativa in promovarea dezvoltarii socio-economice, deoarece:

exista unele ambiguitati legislative privind separarea clara a atributiilor nivelurilor central si local referitoare la cine si ce face, cine este proprietarul anumitor active, ambiguitati care constituie handicapuri reale in activitatea autoritatilor locale;

blocarea unor initiative locale prin atacarea in contencios de catre prefect, ca reprezentant al guvernului, al unor decizii ale consiliilor judetene. Acestea cu atat mai mult cu cat actele emise de consiliul judetean sunt avizate de catre secretar, care este numit;

lipsa de colaborare cu autoritatile centrale in probleme privind dezvoltarea socio - economica locala.

Agentiile de dezvoltare locala, infiintate ca organizatii neguvernamentale sunt actori puternic implicati in dezvoltarea zonei in care isi desfasoara activitatea. Incercari de infiintare a unor astfel de Agentii exista deja in Romania;

Centrele de Servicii si Instruire reprezinta un actor relativ nou implicat in dezvoltarea socio - economica locala, care au sustinut crearea Centrelor pentru dezvoltarea organizatiilor mici si mijlocii si centrelor de consultanta infiintate, in cea mai mare parte, ca organizatii neguvernamentale, respectiv fundatii in Pitesti, Constanta, Craiova, Braila, Alexandria, Alba-Iulia, Buzau, Galati, Bucuresti.

Serviciile furnizate de aceste centre sunt:

informarea generala in legatura cu organizarea si administrarea afacerilor;

informarea specifica legate de anumite produse si/ sau servicii;

sfaturi profesionale cu privire la problemele aparute in derularea activitatilor organizatiilor;

consultanta pentru realizarea planurilor de afaceri;

cursuri de pregatire pentru instruirea in domeniile administrarii afacerilor;

actiuni pentru imbunatatirea climatului localo socio - economic potrivit cerintelor dezvoltarii spiritului intreprinzator;

asociatiile de intreprinzatori prezinta o importanta deosebita, atat din punct de vedere al promovarii dezvoltarii locale, cat si cel al intaririi organizatorice a firmelor private. Pana in prezent in Romania au putut fi identificate circa 30 de astfel de asociatii. Printre principalele contributii ale asociatilor de intreprinzatori se numara urmatoarele tipuri de actiuni:

sustinerea dezvoltarii spiritului intreprinzator si pregatirea intreprinzatorilor in domeniul administrarii afacerilor:

- organizarea de cursuri;

- publicare de lucrari;

- organizarea de simpozioane si dezbateri pe probleme care preocupa comunitatea de afaceri la nivel regional sau la nivel local (ex. Simpozionul privind rolul administratiei publice in promovarea organizatiilor mici si mijlocii organizat de Patron Grup Baia Mare.

reprezentarea intereselor intreprinzatorilor in raport cu autoritatile locale si centrale prin:

- organizarea de intalniri cu reprezentanti ai Parlamentului, ai executivului si chiar cu Presedintele Romaniei, pentru a informa in legatura cu problemele care preocupa intreprinzatorii;

colectarea si furnizarea de informatii de afaceri;

acordarea de consultanta de specialitate si alte servicii membrilor;

favorizarea accesului membrilor la resursele financiare: fonduri mutuale, dialog cu bancile pentru luarea in considerare de catre acestea a unor necesitati specifice ale intreprinzatorilor;

participarea la diferite proiecte de dezvoltare locala alaturi de autoritati si alti actori locali, precum si favorizarea initiativelor centrale la nivel local.

Reforma in administratia publica in Romania presupune luarea in considerare a urmatoarelor aspecte:

asigurarea unor servicii pentru populatie. In acest sens, se poate dezvolta o colaborare cu O.N.G.- urile, care pot organiza controlul calitatii serviciilor pe sectoare ale localitatii sau pe zone de lucru ale diferitilor prestatori, oferind astfel rezultatele serviciilor de specialitate din primarii;

orientarea predilecta a activitatii functionarilor publici pe ideea ca se afla in slujba cetatenilor;

angajarea functionarilor pe criterii de competenta;

stabilirea standardelor de calitate pentru serviciile oferite de administratia locala;

accentuarea autonomiei financiare locale, controlului prin buget, planuri de actiune si Curtea de Conturi;

dezvoltarea relatiilor publice intre functionarii publice, ca reprezentanti ai institutiilor publice si cetateni.

In acest sens se dezvolta relatia cu O. N.G.- urile si direct cu cetatenii implicati in culegerea de informatii in urma unor sondaje de opinie directionate pe probleme de interes public.

Atunci cand managementul institutiilor din administratia locala intentioneaza sa transmita informatii in legatura cu activitatea desfasurata se poate apela la mass-media locala si la serviciile O.N.G.- urile, care se pot implica in mod direct in transmiterea informatiilor pana la cele mai mici unitati administrativ-teritoriale, de la cartiere pana la blocuri, scari, apartamente si case folosindu-se pentru aceasta de afise, foi volante informative. De asemenea O.N.G.- urile pot colabora cu primariile pentru culegerea informatiilor in legatura cu modul in care sunt aplicate deciziile administrative luate de alte organisme.

Prin urmare, demararea rapida a schimbarilor solicitate de reforma devine o necesitate care nu mai poate suporta o alta amanare. Orice intarziere inseamna amplificarea dereglarilor care si asa incep sa se accentueze din ce in ce mai mult in societatea romaneasca.

Managementul public ofera instrumentele necesare refacerii dezechilibrelor si continuarii treptate dar intr-un ritm accelerat a procesului reformei in administratia publica din Romania.