 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
MANAGEMENT
Termenul Management a fost definit de catre Mary Follet prin expresia "arta de a infaptui ceva impreuna cu alti oameni". Diferite informatii care te vor ajuta din domeniul managerial: Managementul Performantei, Functii ale managementului, in cariera, financiar. |
| StiuCum
Home » management
» managementul financiar
» Mecanismele financiare ale firmei
|
|
Capitalul |
|
| Ansamblul mijloacelor utilizate pentru a asigura aplicarea functiei de productie constituie capitalul economic. Deprecierea capitalului este un fenomen general tuturor bunurilor: o data create, activele detinute de catre intreprindere isi diminueaza valoarea in timp. Creatia capitalului economic impune colectarea resur-selor, iar detinerea capitalului corespunde unei imobilizari de moneda, care implica un cost. Originea resurselor care permit detinerea activelor conduce la disocierea capitalului economic de capitalul investit si de capitalul social, cu caracter juridic. Resursele pot proveni dintr-un aport al asociatiilor, din surplusul degajat de intreprinderi sau din imprumuturi. Suma factorilor economici detinuti de intreprindere la un moment dat este masurata prin activele pe care aceasta le detinea la acea data. Diferitele categorii de stocuri edentiate in ciclurile financiare raspund la doua criterii: natura activului (fizic sau financiar) si durata ciclului la care participa (lunga sau scurta). Se pot distinge urmatoarele categorii: - active fizice durabile; - active fizice consumabile; - active financiare pe termen lung; - active financiare pe termen scurt; - moneda. Structura capitalului economic, utilizat de intreprindere pentru a degaja o plus-valoare prin schimb, depinde de natura actitati intreprinderii, de mediul sau, si, in particular, de conditiile schimburilor sale cu alti agenti economici. De alegerea acestei structuri va depinde eficacitatea economica a intreprinderii si potentialul sau economic: capacitatea sa de productie si de schimb. Natura actitatii intreprinderii determina tipul problemei financiare cu care intreprinderea se va confrunta. Daca exista mecanisme financiare comune tuturor intreprinderilor, problemele finantarii vor fi insa diferite, conform structurii capitalului economic. Masura capitalului ridica delicate probleme. Sistemul conil ofera o evaluare (activul brut din bilant) prin masurarea contrapartii monetare care a fost necesara pentru a-l constitui. Dar aceasta metoda ignora elementele imateriale, in particular, umane de care va depinde eficacitatea capitalului, fn plus, rolul cunostintelor a devenit esential. A sti si a sti sa faci den factori fundamentali ai'eficacitatii. Capitalului fizic sau incorporat traditional i se adauga capitalul informational. fn timp, cum am spus, valoarea capitalului, a unui bun economic se diminueaza in functie de deprecierea fizica, prin fenomenul uzurii sau in functie de deprecierea functionala, prin fenomenul invechirii. Deprecierea fizica prin uzura este constatata prin imobilizarile repetate de bunuri de productie, determinate de diminuarea volumului de sercii realizate de activul fizic sau prin scaderea calitatii bunurilor produse, reflectata de cresterea numarului de rebuturi.Intretinerea, si indeosebi intretinerea preventiva a activelor fizice durabile, reprezinta calea prin care se incearca restrangerea impactului uzurii, ceea ce necesita cheltuieli importante reprezentand o parte semnificativa a bugetelor echipamentelor intreprinderilor industriale. Deprecierea functionala este determinata de progresul tehnic, variatiile cererii, complementaritatea bunurilor. Aceasta forma de depreciere este greu de prevazut in mod riguros, ea impunand o reinnoire a bunurilor economice, nu sub o forma identica, ci in forme mai elaborate, cu parametri superiori, deci mai scumpe. Notiunea de capital economic nu tine seama de originea monedei care a permis acumularea. In sens juridic, capitalul este numit capital social. El prezinta contributia asociatilor la constituirea capitalului prin aport in numerar sau prin aport in natura. Postura capitalului social defineste partea fiecarui asociat in cadrul capitalului intreprinderii. Ea determina conditiile exercitare a puterii si de repartitie a rezultatelor. Dar, capitalul social este insuficient pentru a asigura intreprinderii capitalul economic intr-un volum suficient. Am vazut cum operatiunile de credit permit intreprinderii sa detina active fara sa dispuna si de mijloace monetare, decursul la indatorare este procedura care antreneaza desocierea intre capitalul economic si capitalul financiar Investit de asociati. De asemenea, s-a edentiat cum intreprinderea degaja un surplus monetar din actitatea sa. Partea din acest surplus, conservat de catre intreprindere si care apartine asociatilor, constituie un mijloc de finantare care se adauga capitalului social. Prezentam mai jos schema generala a resurselor care alimenteaza (sustin) capitalul economic al intreprinderii. In sens financiar, capitalul este masurat prin capitalul investit de catre asociati, adica prin diferenta fntre capitalul economic si fndatorare. Capitalul financiar investit, sau activul net, este compus din capitalul social si surplusul monetar acumulat de catre intreprindere. Nevoile de moneda generate de detinerea activului brut sunt acoperite fie de catre asociati, fie de catre terti. Acestia din urma nu accepta insa imobilizarile propriilor capitaluri, decat daca obtin un avantaj. Acest avantaj reprezinta remunerarea capitalului dat cu imprumut, deci imobilizat, sub forma unei dobanzi. Aceasta dobanda constituie pentru intreprinderea imprumutata un cost al detinerii capitalului. Acest cost explicit este un cost real si monetar. Din acest punct de vedere el este similar beneficiilor pe care actionarii le asteapta din distributia didendelor. Dar in timp ce costul imprumutului rezulta dintr-un acord contractual, distribuirea beneficiilor depinde de decizia asociatilor. Desigur, remunerarea capitalului social este in mod explicit prevazuta in statute sub forma unui coeficient statutar, insa surplusul monetar acumulat de intreprindere ridica o problema mai delicata. Orice imobilizare de fonduri in intreprindere, care nu prone dintr-un aport exterior, adus de asociati sau creditori, nu comporta in mod explicit un cost. Detinerea lor de catre intreprindere nu comporta decat un cost implicit. Din punctul de vedere al asociatului este vorba de privatiunea de venituri, determinata de politica de economisire a intreprinderii. Din punctul de vedere al intreprinderii, utilizarea acestor fonduri sub forma activelor, indiferent de natura, o priveaza de remunerarea pe care ar aduce-o plasamentul acestor fonduri. Aceasta renuntare la castig este numita cost de oportunitate. Acest cost implicit exprima o exigenta a asociatilor fata intreprindere si influenteaza direct valoarea pe care ei o atribuie participarii lor la capital. in timp ce capitalul investit aparut pana aici ca diferenta intre activul brut si datorare, oricare ar fi sistemul de evaluare a activelor, actiunea de cost implicit exprima o evaluare subiectiva defecta a capitalului financiar. Valoarea astfel atribuita capitalului exprima averea intreprinderii. Aceasta notiune constituie nucleul politicii financiare a intreprinderii, in concluzie, orice detinere de capital are drept con-secinta o cerere de moneda si antreneaza un cost explicit sau implicit. Acest cost va reprezenta punctul de trecere intre intreprinderi si itoarele piete de capitaluri constituite de ansamblul agentilor economici si intermediari financiari. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
