ECHILIBRUL  PIETEI PE TERMEN LUNG

Pe termen lung producatorii si consumatorii au posibilitatea de a-si adapta mai bine strategiile la conditiile pietei. Atunci cand cresterea cererii este durabila, producatorii pot sa sporeasca cantitatea ofertei nu numai prin mai buna folosire a capacitatilor de productie existente, dar mai ales prin crearea de noi capacitati, modernizarea utilajelor etc. Pe termen lung toti factorii de productie sunt variabili.

Influenta cererii si a ofertei pe termen lung asupra pretului

Oferta pe termen lung 343j97d se inscrie pe o curba cu o inclinare relativ mica in raport cu perioada pietei sau perioada scurta. (fig. 6.15).

Plecand de la momentul in care pretul ridicat, p₁, actioneaza asupra pietei, producatorii sunt vizati sa foloseasca mai bine capacitatile existente. Aceasta inseamna ca ei vor incepe in scurt timp sa aduca pe piata o cantitate de marfa Q₁ mai mare decat cea care corespunde echilibrului instantaneu. Avem acum o noua curba a ofertei S₁, pe termen scurt si se constata ca aceasta intersecteaza curba cererii D₁ in punctul de echilibru pe termen scurt E_q2. Pretul de echilibru pe termen scurt p₂ este putin mai redus decat pretul echilibrului instantaneu E_q1 pentru ca oferta  suplimentara se obtine pe termen scurt prin utilizarea intensiva a capacitatilor de productie existente. Preturile mai ridicate, p₁ si p₂, practicate anterior, incurajeaza largirea capacitatilor de productie. Oferta sporeste prin investitii. Pretul p₃ ce corespunde punctului in care curba ofertei pe termen lung, S₂, intersecteaza curba cererii D₁, este un pret al echilibrului de piata pe termen lung. El nu este atat de ridicat ca pretul de echilibru pe termen scurt si este net inferior pretului de echilibru instantaneu. Totodata, depaseste cu putin pretul de echilibru p₀ care exista anterior unei majorari a cererii.

Tendinta de "orizontalizare" a curbelor de oferta odata cu cresterea marimii perioadelor de analiza a comportamentului preturilor, are loc numai in conditiile unor costuri constante in raport cu marimea ofertei. Pe termen lung, prin largirea sau crearea unor capacitati noi de productie, sporirea productiei se poate realiza prin costuri medii constante, ceea ce inseamna ca oferta evolueaza dupa o dreapta aproape orizontala. In fond, producatorul (ofertantul) poate oferi o cantitate mai mare sau mai mica la acelasi pret, pe care nu il poate influenta in cazul concurentei perfecte.

Pretul de echilibru pe termen lung

Pretul de piata p se impune ca ceva dat si cantitatea optima a ofertei (Q_S) pentru producatorul individual, care asigura acestuia profitul maxim, este data de egalitatea dintre costul marginal si venitul marginal.

Echilibrul pietei pe termen lung se realizeaza atunci cand cererea totala este egala cu oferta totala pentru bunul respectiv. Punctul de intersectie al celor doua curbe indica nu numai cantitatea, ci si pretul de echilibru. Acesta trebuie sa aiba un nivel care sa dea posibilitatea intreprinderilor sa-si recupereze cheltuielile efectuate. Este vorba de cost concurential integral care contine profitul normal, dar exclude profitul suplimentar care ar atrage noi capitaluri in ramura. Prin aceasta este determinat, indirect, numarul de firme care produc acelasi bun economic.

Pentru definirea echilibrului pietei pe termen lung, se for­muleaza doua ipoteze: a) costurile de productie pe termen lung sunt identice pentru toti producatorii; b) producatorii au costuri de productie diferite pentru acelasi produs.

Costuri de productie pe termen lung egale si formarea supraprofitului

Se  considera ca exista conditii de productie egale pentru toate firmele din ramura si, deci, curbele de cost si nivelul costurilor sunt identice. Oricare dintre firme este "firma reprezentativa."

Echilibrul dintre cerere D si oferta S determina pretul care este un pret de echilibru p_e si care se impune producatorilor. Acestia, pentru a obtine profitul maxim, isi ajusteaza productia la nivelul Q₀ astfel incat sa existe egalitatea intre costul marginal (C_mg) si venitul marginal (pretul p). De aici mai rezulta si faptul ca oricare firma obtine un profit care este superior celui obtinut in mod normal, adica obtine si supraprofit datorita faptului ca pretul este superior costului mediu care include toate cheltuielile necesare recuperarii factorilor de productie, inclusiv veniturile implicite.

In conditiile concurentei perfecte, este posibil ca in ramura sa patrunda noi firme (intrarea este libera) cu produse omogene la acelasi cost, care sunt incitate de supraprofitul ce se obtine aici.

Fig. 6.16. Echilibrul pe termen lung.

Aparitia de noi firme (si, implicit, deplasarea corespunzatoare a curbei ofertei) are loc pana cand supraprofitul devine nul. Intrarea se opreste atunci cand dreapta care exprima pretul (p_e) devine tangenta la minimul curbei costului mediu pe termen lung in care acesta este egal cu costul marginal pe termen lung (fig. 6.16).

Deci, ca urmare a patrunderii de noi firme producatoare, apare un exces de oferta, pretul de piata se reduce, ajunge la nivelul costului mediu sau chiar sub acesta, ceea ce inseamna ca toate intreprinderile isi reduc profitul economic (supraprofitul). Profitul devine nul sau chiar se inregistreaza pierderi.

La acest nivel miscarea incepe in sens invers: se diminueaza oferta, iar curba ofertei globale se deplaseaza spre stanga pana la punctul in care se obtine un pret ce elimina pierderile si va aduce profitul normal, eliminand supraprofitul.

Rezulta ca, pentru a se realiza echilibrul pe termen lung al pietei, pretul trebuie sa asigure egalitatea ofertei si cererii si obtinerea profitului normal, daca costurile sunt identice si sa elimine supraprofitul ce incita intrarea unor noi firme in ramura.

Pe termen lung, profitul se maximizeaza identic ca si in situatia perioadei scurte.

max[V_T - C_TL]

Folosind functia de cost pe termen lung, conditia de profit maxim pe termen lung este:

V_mg = p_e = C_mgL.

Echilibrul pe termen lung al pietei cu concurenta perfecta se obtine atunci cand avem:

p_e = C_TML = C_mgL.

In aceste conditii, firmele competitive obtin doar profit normal, adica au π = 0.

Pe termen lung, firmele pot functiona numai daca acopera integral costurile, adica daca V_T = C_T si obtin profit normal. Ca urmare, minimul costului mediu pe termen lung (C_TML minim) determina pretul de echilibru pe termen lung. In cazul unor pre­turi mai mici, unele firme parasesc piata si, astfel pretul pietei va creste. Daca pretul este mai mare, se obtine profit economic, intra pe piata noi firme, oferta totala creste si pretul pietei este impins in jos.

In conditiile de concurenta, firma se adapteaza la pretul pietei. Profitul masoara si recompenseaza posibilitati ale acestei adaptari in cursul unei perioade. Se poate formula intrebarea: de ce firmele se lanseaza in activitati pentru care profitul economic tinde sa dispara in mod necesar pe termen lung? Prin intrarea in ramura a unor noi firme dispare profitul economic sau supraprofitul, iar profitul normal corespunzator remunerarii normale a factorilor de productie detinuti si utilizati de firma, este inclus in costul mediu concurential.

Costuri de productie diferentiate si selectia economica a producatorilor

Costuri de productie egale reprezinta o ipoteza ce are putine sanse a fi intalnita efectiv in practica economica. In realitate, conditiile de productie sunt diferite si firmele obtin productia cu costuri inegale. In situatia de diferentiere a costurilor functio­neaza mecanismul selectiei economice a firmelor, adica elimi­narea firmelor mai putin productive.

Pentru a vedea mecanismul selectiei economice (fig. 6.17) consideram ca avem doua tipuri de intreprinderi: primele produc la un nivel de cost ridicat, iar celelalte au costuri de productie mai scazute. Pretul de vanzare este acelasi pentru produse, indiferent de producator.

Fig. 6.17 Costuri diferentiate si selectia producatorilor.

Daca pretul de piata este p₁, la o cerere corespunzatoare unei oferte Q₁, cele doua tipuri de intreprinderi obtin profitul economic, pretul fiind mai mare decat costul mediu. Este posibila o sporire a ofertei prin intrarea in ramura de noi intreprinderi, incitate de supraprofitul obtinut de intreprinderile existente. In acest caz, pretul se reduce si trece de la p₁ la p_m, atunci intreprinderile de tip 1 nu mai obtin profit economic  pentru ca pretul p_m este egal cu costul lor mediu.

Celelalte intreprinderi continua sa obtina profit economic si in cazul unor preturi mai mici de p_m, dar superioare lui p₂. Intreprinderile de tip 1 inregistreaza pierderi  si sunt nevoite sa paraseasca ramura. Aceasta inseamna ca identitatea dintre curbele costului nu este o ipoteza, ci o consecinta a procesului de eliminare a firmelor mai putin productive.

In cazul costurilor diferentiate, intreprinderile mai putin pro­ductive sunt eliminate. Sunt viabile acele firme ce realizeaza pro­duse cu costuri reduse. In acest mod se produce selectia economica a producatorilor.