ELEMENTELE TEORIEI CONCURENTEI PERFECTE

Structura piete perfect competitive - numita de regula - concurenta perfecta - se aplica direct la un numar de piete din lumea reala. Ea ofera, de asemenea, un reper important in raport cu alte structuri de piata.

Ipotezele concurentei perfecte

Continutul si formele concurentei au evoluat odata cu modificarile tehnice si economice din fiecare tara si pe plan mondial, dar studierea modalitatilor de determinare ale pretului de echilibru si a conditiilor de stabilitate ale acestuia se realizeaza pentru o piata a carei structura este caracterizata ca fiind concurenta perfecta.

Concurenta perfecta presupune ca toti producatorii, ofertantii sunt capabili sa vanda toate produsele pe care le pot oferi 252g68c la pretul pietei fara a-l influenta in mod hotarator. Totodata, se presupune ca si cumparatorii pot achizitiona ceea ce doresc si cat doresc la pretul pietei, pe care nu il pot influenta in mod hotarator.

Ipotezele acestui tip de concurenta sunt:

a) - atomicitatea - adica existenta unui "numar mare" de agenti economici de talie identica, ce participa pe piata in calitate de ofertanti si cumparatori. Fiecare are o dimensiune neglijabila in raport cu dimensiunea pietei si nu pot influenta formarea pretului. Acestia negociaza cantitati mici de bunuri, astfel incat o modificare a cererii si ofertei individuale nu poate sa determine o schimbare a cererii si a ofertei globale.

b) - omogenitatea produsului - toate  firmele sunt producatoare ale aceluiasi produs sau pe piata exista numai produse echivalente si perfect substituibile. Practic, indiferent de producator, produsele nu sunt diferentiabile, nu exista publicitate si pretul este singurul instrument economic de concurenta.

c) - fluiditatea deplina - adica exista intrare si iesire libera in/din industrie (ramura) respectiva, nu exista ingradiri juridice sau institutionalizate la intrarea noilor producatori sau concurenti. Exista posibilitatea adaptarii cu usurinta a ofertei la cerere si invers.

Producatorul "intra" pe piata atunci cand costul sau de productie este inferior pretului si "iese" atunci cand pretul devine inferior costului si inregistreaza pierderi.

d) - transparenta perfecta a pietei, ceea ce inseamna ca toti agentii economici sunt informati exact cu privire la piata. Acestia au informatiile necesare despre natura si calitatea  produsului, cantitatea ceruta si oferita, pretul practicat pe piata.

e) - mobilitatea perfecta a factorilor de productie care presupune ca agentii economici pot gasi si folosi fara restrictii deosebite factorii de care au nevoie la un moment dat. Factorii de productie se indreapta liber spre acele utilizari in care se obtine o rentabilitate ridicata.

Potrivit teoriei economice clasice, piata cu concurenta perfecta are menirea de a asigura functionarea cea mai eficienta a sistemului economiei de piata. Ea este "corolarul" suveranitatii consumatorului si al echilibrului ideal. In cautarea profitului, producatorul se supune vointei consumatorului. Pretul de echilibru este cel ce rezulta din confruntarea libera a producatorilor si consumatorilor si se formeaza la intersectia curbei cererii cu cea a ofertei, ambele avand caracter elastic in raport de pret.

Modelul concurentei perfecte are la baza ipoteza dupa care partenerii de schimb nu propun preturi, care sunt un dat, independent de actiunile lor. Aceasta presupune o mare centralizare, un crainic care "striga" preturile - situatie paradoxala pentru o teorie menita sa descrie functionarea unei economii descentralizate. Totodata se considera ca partenerii de schimb, la formularea cererii si ofertei iau in considerare exclusiv informatia transmisa prin preturi si procedeaza ca si cand ar putea cumpara sau vinde tot ce doresc in limitele permise de resurse si la preturile propuse. Daca agentii economici sunt "multi" si "mici", se poate considera ca preturile sunt un dat independent de actiunile lor, insa cine propune si face sa varieze preturile ramane o problema fara raspuns.

Concurenta perfecta presupune si existenta unui sistem complet de piete care semnifica situatia in care toate bunurile prezente si viitoare dispun de o piata unde agentii economici pot face tranzactii.

Cererea si venitul unei firme in cazul concurentei perfecte

O distinctie importanta intre firmele ce opereaza pe piete perfect concurentiale si firmele ce actioneaza pe alte structuri de piata este data de forma curbei cererii la firma.

In cazul concurentei perfecte, curba cererii la firma este orizontala, deoarece modificarea cantitatii nu are un efect notabil asupra pretului.

Curba orizontala a cererii (cerere perfect elastica) nu inseamna ca firma poate vinde o cantitate infinita la pretul curent. Inseamna, mai degraba, ca modificarea cantitatii pe care ar putea sa o efectueze firma, lasa pretul neschimbat, deoarece influenta sa asupra volumului productiei industriei este neglijabila. Curba cererii pentru un produs al unei industrii competitive si curba cererii cu care se confrunta o firma ce actioneaza in industria competitiva se prezinta in fig. 6.1.

Curba cererii unei piete cu concurenta perfecta are o panta negativa, in timp ce curba cererii la firma ce actioneaza pe o asemenea piata este perfect orizontala. Firma individuala preia pretul pietei si, la acest pret care pentru ea este dat, nu il poate influenta, isi stabileste volumul de productie pe care il considera optim. Modificarea productiei firmei, care detine doar un procent foarte mic din total, are un efect redus asupra productiei industriei.

Fig. 6.1. Curba cererii unei piete perfect concurentiale (a) si curba cererii la firma pe o  piata perfect concurentiala (b).

Pentru a studia veniturile pe care firmele le obtin din van­zarea produselor, se utilizeaza conceptele: venit total, venit  mediu si venit marginal.

Venitul total (V_T) este incasarea totala obtinuta de o firma prin vanzarea unei cantitati  dintr-un produs. Daca q reprezinta cantitatile vandute dintr-un produs, iar p este pretul, atunci:

V_T = p . q.

Venitul mediu (V_M) este incasarea de venit obtinuta per unitate de produs vanduta. El este egal cu pretul cu care este vandut produsul:

Venitul marginal (V_mg) este modificarea venitului total al firmei ce rezulta din modificarea cantitatii vandute cu o unitate. La orice nivel existent al vanzarilor, venitul marginal arata ce venit ar castiga firma prin vanzarea unei unitati suplimentare si ce venit ar pierde prin vanzarea cu o unitate mai putin.

Venitul marginal poate fi definit ca prima derivata a functiei venitului total in raport cu productia:

Tabelul 6.1

Relatia intre cantitate, pret si venit la nivelul firmei

Deoarece fiecare unitate de produs este vanduta la un anumit pret, venitul mediu este egal cu pretul. Mai mult, deoarece fiecare unitate suplimentara aduce o valoare egala cu pretul, venitul marginal al unei unitati de produs este egal cu pretul.

Tabelul 6.1 ilustreaza un element important: atat timp cat cantitatea productiei unei firme nu afecteaza semnificativ pretul pietei la care se vinde acea productie, venitul marginal este egal cu venitul mediu, care intotdeauna este egal cu pretul.

Grafic, venitul mediu si venitul marginal sunt reprezentate de aceeasi linie orizontala situata la nivelul pretului pietei. Deoarece firma poate vinde orice cantitate doreste la acest pret, linia orizontala este si curba cererii la firma si care este asociata cu acelasi pret de piata. Daca pretul pietei nu este afectat de variatiile cantitatii firmei, atunci curba cererii la firma, curba venitului mediu, curba venitului marginal coincid si se afla amplasate toate pe aceeasi linie orizontala. Acest rezultat se exprima astfel: pentru o firma ce actioneaza pe o piata cu concurenta perfecta, pretul este egal cu venitul mediu si cu venitul marginal:

p_e = V_M = V_mg.

Pe o piata perfect concurentiala, conditia de profit maxim (oferta optima) pentru o firma, pe termen scurt, se deduce astfel:

π = V_T - C_T  max

Conditia de prim ordin:

de unde:

V_mg = C_mg; V_mg = p_e; C_mg = p_e.

Conditia de ordin doi:

< 0

de unde

V_mg' < C_mg'

adica

deci ritmul de crestere al incasarilor marginale este depasit de ritmul de crestere al costurilor marginale (curba costului marginal intersecteaza de jos in sus curba venitului marginal care este egal cu pretul de echilibru). Solutia grafica este reprezentata in fig. 6.2.

Pe termen scurt, pe o piata cu concurenta perfecta pot exista diverse situatii de optimizare a ofertei:

a) p_e > C_TM minim,

firma obtine nu numai profit normal, ci si profit economic pentru cantitatea vanduta;

b) p_e = Cmg = C_TM minim,

ceea ce defineste pragul de rentabilitate al firmei. In acest punct de oferta, incasarile totale acopera costurile totale, iar profitul economic este nul (π = 0), iar firma obtine doar profit normal care este inclus in costul total.

c) p_e < C _VM minim

(c)

Fig. 6.2. Oferta optima pe o piata perfect concurentiala.

(b) cantitatea ofertei optime; (c) profitul maxim.

(d)

Fig. 6.2. Oferta optima pe o piata perfect concurentiala.

(d) costul total si venitul total pentru oferta optima.

cand din incasarile totale se acopera doar costurile variabile si se pierd integral costurile fixe. In aceasta situatie nu se mai justifica continuarea ofertei produsului respectiv. Pragul de inchidere (punct de sistare a ofertei) este dat de nivelul de oferta la care pretul de echilibru al pietei devine egal cu costul variabil mediu minim:

p_e = C_VM = C_mg.

d) C_VM min < p_e < C_{TM  minim}.

Daca pretul de echilibru este mai mic decat costul mediu minim, dar mai mare decat costul variabil minim, firma continua ofertarea produsului deoarece recupereaza integral costurile variabile, precum si o parte din costurile fixe. Oferind in continuare, firma isi minimizeaza pierderile, caci, daca sisteaza oferta, pierde integral costurile fixe.