Etimologia si sensurile termenului "drept"

Etimologia si sensurile termenului "drept"

Explicarea notiunii de "drept" inseamna, de fapt, a raspunde la intrebarea: Ce este dreptul? Raspunsul la aceasta intrebare poate fi dat din numeroase optici si puncte de vedere, aceasta datorita complexitatii, importantei si implicatiilor dreptului asupra relatiilor sociale, a conduitei si intereselor individului uman si al colectivitatilor socio-umane. Indiferent de varietatea raspunsurilor posibile la aceasta intrebare, cel putin doua aspecte ale problemei sunt necesare si inevitabile, si anume: explic 848b12i area etimologiei si originii, ale sensurilor si acceptiunilor termenului "drept"¹⁾ in limbajul juridic si, respectiv, explicarea conceptului sau a categoriei de "drept", a definitiei dreptului. (vezi, cap. II)

Cunoasterea si explicarea fenomenului "drept" a constituit din cele mai vechi timpuri si pana in prezent o preocupare legitima nu numai a eruditilor sau specialistilor ci si a omului simplu, a cetateanului. Aceasta pentru ca dreptul a avut si are cele mai complexe interferente cu libertatea si interesele omului in societatea organizata ca stat. De aceea, primele reflectii si elaborari teoretico-explicative asupra fenomenului "drept" au aparut inca in antichitate, in operele si scrierile unor filosofi, imparati sau "juristi" ei epocii - cu deosebire ai antichitatii romane. Ele au fost continuate apoi in operele filosofice si politico-juridice ale Evului Mediu - mai cu seama in perioadele renascentista, iluminista si a revolutiilor burgheze, ca in epoca moderna si contemporana cunoasterea dreptului sa se dezvolte considerabil, constituindu-se complexul sistem al stiintelor juridice, ca o ramura distincta a stiintelor socio-umaniste. Pana in secolul al XIX-lea cand stiinta dreptului se va delimita intr-o ramura distincta a stiintelor, explicatia fenomenului "drept" era realizata din perspectiva filosofiei, moralei, eticii, a politicii, istoriei etc., de unde si marea diversitate de intelesuri si definitii date dreptului.

In acest proces istoric-evolutiv multimilenar s-a decantat si cristalizat concomitent atat forma semantica a termenului drept cat si diversele sale acceptiuni sau sensuri in care a fost si este utilizat.

Sub aspect etimologic termenul sau cuvantul "drept" isi are originile in cuvantul latinesc "directum"- "directus" al carui sens originar, exprima insa ideea de rectiliniu, in inteles material sau fizic de "linie dreapta", "unghi drept", de ceva "direct" etc. O asemenea acceptiune a cuvantului "drept" este si in prezent utilizata atat in vorbirea curenta cat si in limbajul unor specialitati cum ar fi tehnica, matematica, fizica etc. Totodata, la originile termenului "drept" a stat si cuvantul latinesc "dirigo" care insemna a carmui, a dirija sau orienta, a conduce. Prin evolutie si combinarea acestor termeni, cuvantul "drept" a inceput a exprima ideea de "conducere" sau "carmuire dreapta" a oamenilor, de a-i dirija pe linia dreapta a conduitei sau faptelor stabilite prin norme sau legi, de "a decide" in mod corect, "drept" in baza legilor

De la acest inteles originar, termenul drept a primit inca din antichitate si alte doua acceptiuni: una filosofica si cealalta juridica.

In acceptiunea filosofica termenul a fost utilizat inca de Aristotel, Platon si alti filosofi antici pentru a exprima ideea de echitate, de justete, de dreptate, in inteles preponderent etic (drept-nedrept, just-injust, a da fiecaruia ceea ce i se cuvine, de a fi corect etc.).

In acceptiunea juridica termenul a fost consacrat pentru a exprima un alt continut: Prin "drept" a inceput a se intelege ansamblul de legi si norme considerate "drepte", "juste", "corecte" care guvernau viata si activitatea de stat a unei societati, norme sau legi instituite si aplicate de autoritatile puterii statale avand caracter obligatoriu fiind asigurate in aplicarea lor prin forta de constrangere a statului. Totodata termenul "drept" a mai fost utilizat si pentru a exprima activitatea de aplicare a legilor in intelesul de "a face dreptate", de "a infaptui justitia, dreptatea". ("Dreptul este - afirmau unii jurisconsulti romani - arta binelui si a dreptatii" - jus est ars boni et acqui).

In aceasta acceptiune generica (juridico-filosofica) termenul "drept" s-a raspandit apoi treptat si in alte limbi, cu adaptarile semantico-fonetice corespunzatoare, ca de exemplu: in limba italiana - diritto, in limba franceza - droit ; in germana - Recht, in engleza - Right si Law, in limba romana - drept s.a.

Trebuie observat in acelasi timp faptul ca in antichitate Romanii au creat un corespondent semantic al termenului "drept", si anume, termenul "jus" - "jusum" (care la origini insemna "porunca", "a porunci") si care, in diferite formulari si asocieri cu alti termeni, putea exprima existente distincte din sfera dreptului, ca de exemplu : un ansamblu de norme sau legi dintr-un anumit domeniu - ("jus gentium" = "dreptul gintilor" sau "jus publicae" = "drept public" sau "jus privatum" = "dreptul privat" etc.); sau, putea exprima activitatea de infaptuire a dreptului ("justitia", "jurisprudentia" etc.); sau, exprima denumirea unor institutii sau persoane legate de aplicarea sau interpretarea dreptului - "jurisconsult", "juris", "justitia" etc. (Tot de la Romani vine si cuvantul Lex = lege, in intelesul ei de norma suprema de drept.

In limba romana termenii "drept" si respectiv "juridic" (de origine latina) au dobandit mai multe acceptiuni sau sensuri, dupa cum sunt utilizati in limbaj curent, de nespecialitate sau de specialitate juridica (A se vedea in acest sens si acceptiunile termenului in Dictionarul explicativ a limbii romane).

In limbajul juridic de specialitate termenul "drept" este utilizat fie singular, de sine statator, fie in corelatie cu alti termeni sau atribute exprimand astfel continuturi diferite. In acest fel, termenul "drept" are mai multe acceptiuni, din care mai uzitate sunt: drept obiectiv, drept subiectiv, drept pozitiv, drept material sau substantial, drept procesual sau procedural, stat de drept, ordine de drept, ramura a dreptului, sistem al dreptului, stiinta a dreptului drept intern - drept international, drept public, drept privat etc. (In cele ce urmeaza ne vom referi doar la cateva din aceste expresii, celelalte fiind explicate pe parcursul expunerii cursului sau vor fi cunoscute in studiul celorlalte discipline de invatamant).

- Cel mai larg, mai raspandit sens al termenului "drept" este acela de drept obiectiv. Prin drept obiectiv se intelege totalitatea normelor juridice dintr-o societate, ansamblul de norme instituite, elaborate si aplicate de organe competente ale statului, a caror respectare este obligatorie fiind garantate la nevoie prin forta de constrangere a puterii de stat. Cand termenul "drept" este utilizat fara un alt atribut se intelege ca este vorba de "dreptul obiectiv", adica de ansamblul de norme juridice existente in acea societate (De observat ca in acest context atributul "obiectiv" care insoteste uneori termenul "drept" nu are acceptiunea filosofica a cuvantului "obiectiv". Se stie ca in filosofie prin termenul "obiectiv" se intelege o existenta ce este independenta de vointa si actiunea subiectului uman, spre deosebire de termenul "subiectiv" care exprima, dimpotriva, o existenta ce tine de vointa sau actiunea subiectului uman. In limbaj juridic, termenul "obiectiv" in asociere cu termenul "drept" exprima doar faptul ca ansamblul sau totalitatea de norme juridice din societate constituie o existenta independenta de vointa sau dorinta unora sau altora din subiectii sociali. Asadar, termenul "obiectiv" are in acest context un inteles mai restrans decat cel utilizat in acceptiune filosofica).

Dreptul obiectiv cuprinde norme juridice impersonale abstracte, care nu se adreseaza unei persoane anume, si este divizat in doua ramuri fundamentale: pe de o parte, dreptul public -care cuprinde normele juridice aplicabile raporturilor ce se stabilesc pe de o parte intre organele statului, in calitate de subiecte de drept, iar pe de alta parte raporturilor ce se stabilesc intre organele statului si privati (de exemplu normele de drept constitutional, de drept administrativ, de drept penal, de drept international public, etc.), iar pe de alta parte dreptul privat care cuprinde normele juridice aplicabile persoanelor fizice sau juridice si raporturilor dintre ele (de exemplu normele de drept civil, de dreptul familiei, de dreptul muncii, de drept privat international).

- O alta acceptiune, cu totul diferita de prima, este exprimata prin termenul sau expresia de "drept subiectiv". Prin "drept subiectiv" se intelege prerogativa (indreptatirea, indrituirea) unei persoane, subiect al unui raport juridic concret de a detine un bun, a savarsi un fapt sau actiune, de a pretinde unui alt subiect sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva, in virtutea normelor dreptului obiectiv. Cu alte cuvinte, prin drept subiectiv se exprima dreptul sau prerogativa ce apartine unui titular sau subiect concret al unui raport social determinat (De exemplu, toate drepturile civile: de proprietate, succesiune, drepturile de creanta etc. sunt drepturi subiective; sau drepturi constitutionale cum sunt: dreptul la viata, la munca, invatatura, la vot etc. sunt drepturi subiective ale persoanei umane). De remarcat ca in limbajul juridic englez se face o delimitare si mai neta intre dreptul obiectiv si cel subiectiv in sensul ca pentru dreptul obiectiv se utilizeaza termenul "Law" iar pentru dreptul subiectiv - termenul "Right".

Din cele prezentate mai sus, in legatura cu cele doua acceptiuni (drept obiectiv si drept subiectiv), se pot observa urmatoarele aspecte²⁾: intre cele doua acceptiuni exista o legatura indisolubila, legatura care consta in aceea ca drepturile subiective exista si se pot exercita, numai in masura in care sunt recunoscute de dreptul obiectiv. Altfel spus, dreptul obiectiv constituie cadrul de principialitate si reglementare juridica pentru recunoasterea si exercitarea drepturilor subiective, cum si pentru executarea obligatiilor co intre cele doua acceptiuni ale termenului "drept" exista urmatoarele deosebiri:

a) in timp ce drepturile subiective sunt strans legate de titularul lor, dreptul obiectiv este alcatuit din reguli de conduita generale si abstracte, tipice, care se adreseaza tuturor subiectelor de drept, unei (unor) categorii de subiecte de drept sau detinatorului unei calitati (functii), dar nu ca persoana concreta ci ca detinator al acelei functii; si

b) drepturile subiective sunt infinite ca numar, in timp ce regulile de drept, ori cat de multe ar fi ele, sunt totusi, limitate ca numar.

Legatura indisolubila dintre dreptul subiectiv si dreptul obiectiv rezulta si mai puternic daca se analizeaza prerogativele concrete recunoscute subiectelor de drept in corelatie cu normele juridice care le reglementeaza, motiv pentru care se poate aprecia ca aceasta legatura - corect retinuta si inteleasa - constituie o "cheie" importanta in activitatea de aplicare a regulilor de drept (impersonale, abstracte) la spetele concrete.

- Un alt sens al termenului "drept" este cel de "drept pozitiv". Prin 'drept pozitiv" se intelege totalitatea normelor juridice in vigoare la un moment dat. Prin aceasta expresie sau termen se opereaza distinctia in sfera dreptului obiectiv dintre categoriile de norme care au iesit din vigoare, care nu se mai aplica fiind trecute in "arhiva" istorica a dreptului si, respectiv, categoria normelor care sunt in actiune.

- Expresiile de "drept substantial" sau "drept material" si respectiv de "drept procesual" sau "drept procedural" au urmatoarele acceptiuni: Prin drept substantial sau material se intelege ansamblul acelor categorii de norme juridice care au un continut normativ propriu-zis, adica "normeaza", stabilesc conduite, fapte, actiuni ale subiectilor intr-un raport juridic, in timp ce prin expresia 'drept procesual' (sau procedural) se exprima categoria normelor juridice care cuprind in continutul lor proceduri, modalitati, mijloace prin care se aplica normele dreptului substantial sau material. De exemplu, Codul civil sau Codul penal cuprind norme ale dreptului material sau substantial, in timp e Codul de procedura civila si Codul de procedura penala cuprind norme de drept procesual. In unele acte normative mai ample (Legi, Ordonante guvernamentale, Hotarari ale guvernului sau in Hotarari ori Decizii ale organelor locale) normele de drept material (substantial) si cele de drept procesual sunt cuprinse in corpul aceluiasi act normativ. In acest caz normele de drept procesual (de procedura) sunt formulate de regula in partea finala a acelui act normativ sau sunt elaborate in acte separate ce poarta, in mod frecvent, denumirea de "instructiuni" sau "acte de aplicare".

- Un alt sens al termenului "drept" este cel de drept national - care desemneaza dreptul obiectiv al unui stat anume, aplicat de autoritatile abilitate ale statului respectiv (de exemplu: dreptul roman, dreptul german, dreptul francez, etc.).

- Expresia de drept international - desemneaza totalitatea normelor juridice cuprinse in tratatele internationale care pot fi definite ca acordurile de vointa realizate intre doua sau mai multe state prin care acestea reglementeaza o anumita sfera a relatiilor internationale.

- Dreptul comunitar - desemneaza normele juridice cuprinse in prevederile tratatelor Comunitatii Europene si celorlalte acte fundamentale, care reglementeaza diferite domenii ale statelor membre ale Comunitatii Europene (economic, politic, militar, monetar, social, etc).

- Termenul "drept" este utilizat in mod frecvent si in acceptiunea de "stiinta a dreptului" sau de "stiinte juridice". Prin stiinta dreptului se intelege acea ramura a stiintelor socio-umaniste care are ca obiect cercetarea, explicarea si interpretarea ansamblului de norme juridice precum si ale activitatii legate de elaborare si aplicarea dreptului. In mod frecvent pentru expresia "stiinta dreptului" se utilizeaza si sinonimul: "stiinte juridice". Ele exprima in esenta acelasi continut, dar sfera lor de cuprindere este diferita. Astfel, tinand seama de distinctia facuta mai sus intre normele dreptului substantial si a dreptului procesual, in limbajul de specialitate juridica se considera uneori ca prin termenul "stiinta dreptului" s-ar avea in vedere doar ramura stiintei ce are ca obiect sfera sau categoria normelor dreptului substantial (material) iar prin termenul de "stiinte juridice" s-ar avea in vedere stiinta fenomenului juridic in ansamblul sau avand ca obiect de studiu atat ansamblul normelor dreptului material cat si al dreptului procesual, precum si ansamblul de activitati si institutii din sfera dreptului cum ar fi, de exemplu, ansamblul institutiilor si activitatilor legate de elaborarea si aplicarea sau realizarea dreptului. Rezulta ca spre deosebire de termenul "drept", termenul "juridic" are in acest context, dar si in general vorbind, un inteles si o sfera mai larga de cuprindere. In acelasi mod trebuie intelese, in limbaj juridic, si expresiile frecvent utilizate ca alternative sau sinonime cum sunt: norma de drept - norma juridica, raport de drept - raport juridic, "fapt" sau "act" de drept - "fapt" sau "act" juridic, raspundere juridica etc.