Functiile dreptului

FUNCTIILE DREPTULUI

1. NOTIUNEA FUNCTIILOR DREPTULUI

Dreptul are ca scop regularizarea raporturilor sociale, canali­zarea activitatii oamenilor in cadrul unor relatii de interes major, in conformitate cu o vointa generala. Acest scop este slujit de o serie de functii. Functiile dreptului sunt acele directii (orientari) fundamentale ale actiunii mecanismului juridic, la indeplinirea carora participa intregul sistem al dreptului (ramur 232f57c ile, institutiile, normele dreptului) precum si instantele sociale special abilitate cu atributii in domeniul realizarii dreptului.

Cuvantul functie vine de la latinescul functio(onis) care initial a insemnat munca, deprindere, avand si sensul de aducere la indeplinire (indeplinire).

Abordarea problematicii rolului si functiilor sistemului juridic prin prisma analizelor functionale este facuta de pe pozitiile considerarii dreptului ca un element indispensabil al echilibrului social si al asigurarii coexistentei libertatilor in societate.

i

A. Functia de institutionalizare sau formalizarea juridica a organizarii social-politice

O prima functie a dreptului o constituie institutionalizarea sau formalizarea juridica a organizarii social-politice a societatii . Dreptul - in special Constitutia si legile organice - asigura cadrul de functionare legala a intregului sistem de organizare sociala. Organizarea si functionarea puterilor publice precum si a in­stitutiilor politice fundamentale sunt concepute in maniera juridica, iar mecanismul raporturilor ce se nasc in procesul conducerii politice este reglat prin intermediul dreptului. Dreptul cuprinde in sfera sa un domeniu vast - domeniul organizarii sociale. El are in vedere acest domeniu, in ansamblul sau, ca o functie a sistemului social global.

B. Functia de conservare, aparare si garantare a valorilor fundamentale ale societatii

O alta functie a dreptului este aceea de conservare, aparare si garantare a valorilor fundamentale ale societatii. Ocrotind si garantand ordinea constitutionala, proprietatea, statutul si rolul individului, dreptul apare ca un factor implicat in procesul dezvol­tarii sociale. Fiind instrument al controlului social, dreptul previne dezorganizarea, asigura coeziunea interioara a colectivitatilor prin programarea si tipizarea unor conduite socialmente utile, defineste cadrul general de desfasurare a proceselor sociale si sanctioneaza conduitele deviante.

Dreptul, ca ansamblu de norme, institutii si sanctiuni formalizate, stabileste principiile de baza ale convietuirii sociale. Ca sistem formalizat, dreptul se caracterizeaza printr-o relativa rigiditate a structurii sale, conditie a naturii constrangatoare a reglementarilor pe care le contine. In ansamblul prescriptiilor sale, dreptul apara, prin mijloacele specifice fiecarei ramuri, viata in comun impotriva diferitelor excese individuale, asigura securitatea persoanei (in acest sens s-a vorbit despre cele trei drepturi 'absolute' ale societatii civile - securitatea persoanei, libertatea individului si proprietatea).

In perspectiva axiologica, norma de drept, ca regula ce prescrie o conduita posibila sau datorata, este o cale pentru realizarea unor valori. Aceste valori, ocrotite de lege, sunt nemijlocit legate de buna si productiva functionare a mecanismelor sociale.

C. Functia de conducere a societatii

Fiind mijlocul cel mai eficace pentru realizarea scopurilor so­cial-politice, dreptul exercita un rol important in conducerea societatii. Actul normativ juridic este un act de conducere sociala. In forma ei cea mai generala, legea este forma universala de exprimare a dezideratelor sociale majore. Imbratisand domeniul organizarii sociale, dreptul se circumscrie conceptului de practica sociala. Dreptul apartine acestui domeniu cel putin din doua, perspective: a) mobilurile care pun in miscare activitatea legiui­torului sunt esentialmente legate de nevoile reale ale societatii, de practica raporturilor interumane. In acest sens spunem ca dreptul este determinat de scopuri ce se impun actiunii; b) ca efect al aplicarii normei de drept se produce o modificare a realitatii sociale prin aceea ca dreptul ofera o forma specifica de manifestare a raporturilor sociale - forma raporturilor juridice - cu toate con­secintele ce deriva de aici. Dreptul este o tentativa de regularizare a raporturilor inter si intra-sociale; el aspira sa stabileasca in avalansa de interese, adeseori contradictorii, o armonie in virtutea ideii de valoare.

D. Functia normativa

Functia normativa a dreptului deriva din rolul superior al drep­tului, din faptul ca nefiind un scop in sine, dreptul este destinat sa asigure subordonarea actiunilor individuale fata de o conduita-tip. Aceasta functie ne apare ca o adevarata functie de sinteza, implicand toate celelalte functii. Ea este indestructibil legata de caracterul normativ al dreptului. Normativitatea juridica, este o parte a normativitatii sociale. Alaturi de alte forme de reglementare normativa, dreptul, prin ansamblul normelor si institutiilor sale, este un factor de programare a libertatii de actiune a omului. Orice proces de evolutie, adaptare sau integrare in societate nu se poate desfasura anarhic, la intamplare, ci intr-un cadru organizat, normat, reglementat.