Raportul juridic

RAPORTUL JURIDIC

1. Premisele raportului juridic

Pentru ca un raport juridic sa poata aparea si sa se desfasoare este nevoie de existenta unor premise. Indeobste se considera ca aceste premise sunt: norma juridica, subiectele de drept si faptele juridice

Primele doua premise sunt premise generale sau abstracte, in timp ce faptul juridic este premisa speciala sau concreta.

Normele de drept definesc domeniul comportarii posibile sau datorate, in cadrul unor raporturi sociale asupra carora statul are interesul sa actioneze intr-un anumit fel. Ele reprezinta premisa fundamentala a nasterii unui raport juridic. Intr-adevar, fara norma de drept nu putem vorbi de raport juridic, norma de drept definind capacitatea subiectelor de drept si stabilind, de asemenea, categoriile de fapte juridice, ca si efectele lor. Norma juridica isi gaseste in raportul de drept principalul sau mijloc de realizare. In prezent, insa marea majoritate a specialistilor in domeniul teoriei dreptului sunt de parere ca exista norme juridice ce se realizeaza si in afara producerii unor raporturi juridice.

Normele la care se face referire in acest caz sunt cele cu caracter si continut prohibitiv. Caracteristica acestor norme consta in faptul ca apara si influenteaza relatiile sociale prin metoda impunerii unor abstentiuni de la savarsirea unor fapte ce pun in pericol ordinea de drept. Menirea acestor norme, sarcina lor fundamentala, nu este deci crearea de raporturi juridice, ci abtinerea de la savarsirea unor fapte ce ar putea sa lezeze drepturi si interese.

In dreptul penal si administrativ se vorbeste, uneori, de existenta a doua categorii de raporturi juridice: raporturi juridice de conflict si raporturi de conformare

Raportul juridic de conformare reprezinta adaptarea, de bunavoie sau de teama pedepsei, a conduitei prescrise de norme de drept, iar raportul juridic de constrangere inseamna relatia in care se concretizeaza pedeapsa.

Fara crearea si desfasurarea nemijlocita a unor raporturi juridice se realizeaza si normele de drept care reglementeaza asa-numitele drepturi absolute si universale (cele opozabile erga omnes). Aces­tor drepturi le corespunde obligatia generala, ce incumba tuturor celorlalte subiecte, de a se abtine de la actiuni care sa impiedice exercitarea lor de catre titulari.

Forma esentiala a acestei influente o constituie crearea si desfasurarea unor raporturi juridice.

Realizarea normelor de drept prin intermediul raporturilor juridice reprezinta latura dinamica a reglementarii juridice. Caracterul tipic, general, impersonal, irefragabil si injonctiv al normei de drept se parti­cularizeaza, se individualizeaza, capata forma concreta in cadrul raporturilor ju 414h73e ridice.

Relatia juridica implica o serie de idei rationale, cum ar fi: persoana (subiecte), obligatie, act juridic, fapt juridic etc. Raportul juridic presupune contactul intre subiecte a caror actiune (reglata de norma juridica) are o limita: dreptul si obligatia corelativa

In ansamblul premiselor ce conditioneaza raportul juridic, norma juridica exercita rolul fundamental. Celelalte premise ­subiecte de drept, faptele juridice, se afla, la randul lor, in stransa interdependenta cu norma juridica.

In alte situatii, raportul juridic poate sa apara direct din norma juridica, fara a mai fi nevoie de un fapt care sa prilejuiasca intrarea in actiune a dispozitiei sau sanctiunii normei de drept.

2. DEFINITIA RAPORTULUI JURIDIC

Raportul juridic ca acea legatura sociala, reglementata de norma juridica, continand un sistem de interactiune reciproca intre participanti determinati, legatura ce este susceptibila a fi aparuta pe calea coercitiunii statale.

3. TRASATURILE CARACTERISTICE ALE RAPORTULUI JURIDIC

A. Raportul juridic este un raport social

Raportul juridic se stabileste totdeauna intre oameni, fie intre parteneri persoane fizice, fie intre acestea si organele statului, sau intre organele statului. Ca raport social, raportul juridic se alatura (coexista) cu ansamblul raporturilor social-economice, politice etc. Sublinierea caracterului social al raportului juridic este necesara, data fiind tendinta, prezenta uneori in literatura juridica mai veche, in conformitate cu care raportul juridic este conceput ca un raport intre oameni si bunuri.

Societatea insasi este un produs al interactiunii oamenilor, un sistem de relatii aflat in permanenta dezvoltare.     

Raportul individ-societate este, in mod necesar, un raport activ. Orice proces de evolutie, adaptare sau integrare in societate are loc intr-un cadru organizat, normat, reglementat. In acest context, rolul normei de drept in orientarea conduitei umane si ca factor de socializare este deosebit de insemnat. Acest rol creste in conditiile de astazi cand are loc un proces de socializare progresiva si tot mai accentuata a vietii.

Omul nu actioneaza niciodata ca un sistem izolat, el actioneaza intr-un sistem de relatii, intr-o ambianta sociala data. Desfasurarea relatiilor sociale reglementate de normele juridice, in conformitate cu prevederile acestora, da nastere unei ordini sociale specifice - ordinea juridica, parte componenta a ordinii sociale.

B. Raportul juridic este un raport de suprastructura

Intrand in compozitia suprastructurii juridice, raporturile de drept suporta influenta tuturor raporturilor sociale (materiale si ideologice).

Ca nucleu al ordinii sociale, dreptul este implicat in derularea relatiilor de interes hotarator pentru o buna desfasurare a raporturilor sociale. In acest cadru, dreptul reglementeaza raporturile politice hotaratoare (raporturi apartinand domeniului conducerii sociale), raporturi din sfera vietii familiale, culturale, raporturi care privesc apararea sociala etc. Totodata, ca raporturi de suprastructura, raporturile juridice se pot manifesta intr-un grad de interdependenta relativa fata de raporturile materiale, putand fiinta si ca o creatie a normei de drept. Din momentul aparitiei statului si dreptului, multe categorii de relatii sociale pot sa existe numai ca raporturi juridice.

Asemenea raporturi sunt, spre exemplu, raporturile juridice pro­cesuale. Raportul juridic, ca raport de suprastructura, ne apare in multe cazuri ca o forma a raporturilor materiale; in individualitatea sa, el se prezinta totdeauna insa ca o unitate a unui continut specific si a unei forme caracteristice.

C. Raportul juridic este un raport volitional

Fiind un raport intre oameni, raportul juridic este un raport de vointa. Oamenii intra in raporturi sociale in vederea satisfacerii trebuintelor lor. Ducandu-si existenta intr-o ambianta sociala si satisfacandu-si interesele intr-un cadru social determinat, organizat si reglat normativ, omul intra in numeroase raporturi cu semenii sai sau cu organisme sociale constituite.

Analiza caracterului volitional al raportului juridic a permis doc­trinei juridice sa releve aspecte deosebit de interesante. S-a subliniat, astfel, faptul ca raportul juridic nu este un simplu raport intre doi sau mai multi participanti la viata sociala. Singura, vointa subiectilor este insuficienta; este nevoie ca aceasta vointa sa se exprime in conformi­tate cu vointa de stat.

Ca raport cu caracter volitional, raportul juridic este terenul pe care se intalnesc doua vointe: vointa statala, exprimata in norma de drept, care consacra drepturile si obligatiile participantilor si vointa subiectelor.

In acest sens se vorbeste despre dublul caracter volitional al raportului juridic . Intalnirea celor doua vointe ia aspectul unei colaborari, unei desfasurari armonioase, in marea majoritate a cazurilor. Ea poate aparea, insa, si ca o confruntare de vointe, in conditiile in care subiectii nu-si subordoneaza vointa si actiunile individuale fata de conduita prescrlsa in continutul perceptiv al normelor de drept.

In acest sens, literatura juridica clasifica raporturile juridice in: raporturi prin care se realizeaza dispozitia normelor juridice si        raporturi prin care se realizeaza sanctiunea normelor juridice

Teza cu privire la dublul caracter volitional al raportului juridic retine legatura organica intre drepturi si obligatii, ca si intre titularii acestora. In manifestarea caracterului volitional al raportului de drept va trebui sa se tina cont de ramura de drept in care participa subiectii raportului juridic. Astfel, in domeniul dreptului civil, al familiei, al muncii, etc., majoritatea raporturilor juridice se nasc pe baza actului de vointa individual. In incheierea unui raport juridic de casatorie, spre exemplu, determinanta este vointa partilor de a incheia acest raport juridic. Aceasta vointa, insa, nu se poate exprima valabil (casatoria nu se poate incheia legal) decat in conditiile prevazute de lege - in fata ofiterului starii civile, si cu indeplinirea conditiilor prevazute de lege. In alte ramuri de drept dreptul administrativ, financiar, penal etc., - esentiala este vointa de stat, exprimata in norma de drept. Atunci cand un organ fiscal stabileste in sarcina unui subiect impozabil un impozit, declansand un raport juridic financiar, el este obligat sa faca acest lucru fara a consulta celalalt subiect (denumit si subiect pasiv). Nasterea unui atare raport juridic se face Ia initiativa organului de stat special abilitat. In desfasurarea raportului juridic, subiectele au apoi drep­turi si obligatii reciproce (subiectul impozabil are dreptul sa ceara stabilirea unui impozit in conformitate cu prevederile legale, are dreptul sa pretinda esalonarea platii impozitului etc.).

In materie penala exista, de asemenea, un intreg sistem de garantii procesuale, care consacra drepturile invinuitului sau incul­patului in procesul penal. Este de observat faptul ca, chiar si in aceste raporturi juridice, a caror aparitie sau incetare nu depinde de vointa ambilor participanti, comportarea participantului pasiv este indispensabila si considerata ca atare in norma de drept.

D. Raportul juridic este un raport valoric

Importanta studierii notiunii si trasaturilor raportului juridic se evidentiaza si in planul axiologiei juridice. Intr-adevar, in raporturile juridice isi gasesc concretizarea valorile esentiale ale societatii.

Ca produs al gandirii si practicii comune a oamenilor, aceste valori sunt sanctionate si li se acorda putere normativa de catre constiinta sociala, prin intermediul statului si a normelor instituite de acestea. Pe calea normativitatii juridice statul incurajeaza, promoveaza si apara aceste valori.

Valorile se afirma si traiesc nu in afara societatii, ci, dimpotriva, in dinamismul circulatiei lor in societate. Desfasurarea vietii de relatiune, in conformitate cu normele de drept (ordinea de drept), constituie un mijloc important de realizare a acestor valori.

Raporturile juridice - fie cele mai numeroase, prin care se realizeaza dispozitiile normelor de drept, fie cele mai restranse, prin care se analizeaza sanctiunea normelor de drept - pot fi caracterizate ca instrumente de transmitere a continutului valoric al normelor de drept in planul relatiilor sociale concrete si reale. Normele juridice, ca modele valorice, isi gasesc indeobste concretizarea in rapor­turile juridice.

E. Raportul juridic este o categorie istorica

Nefiind un simplu raport social in care se exprima doar vointa libera a participantilor la relatiile sociale, ci un raport reglementat de o norma de drept, raportul juridic va purta atat in continutul sau, cat si in forma sa, amprenta vointei sociale care se exprima in norma juridica ce dirijeaza acest raport. Fiecare tip de organizare sociala genereaza raporturi juridice (ca si forme de administratie) proprii.

Astfel, in dreptul privat roman sclavul era trecut in randul bunurilor. Stapanul avea asupra sclavului dreptul de viata si de moarte (ius vitae necisque). El putea fi vandut si ucis, nu avea familie nu avea avere, nu putea sa apara in justitie. Mai tarziu, in dreptul feudal, nobilimea nu mai avea drept de viata si de moarte asupra taranului iobag, dar diversele dependente (consacrarea juridica a legarii de pamant a taranului, a rentei datorate proprietarului feudal etc), restrangeau evident posibilitatile participarii acestuia la raporturile juridice. Dreptul burghez prevede egalitatea tuturor oamenilor in fata legii, principiul autonomiei de vointa etc.

Observam, deci, ca in orice societate existenta unei vaste retele de raporturi juridice are la baza un tip aparte de relatii sociale. Tipul raporturilor juridice, in decursul istoriei, variaza, se schimba si se dezvolta, in directa legatura cu evolutia generala a societatii, cu caracteristicile legaturilor pe planul productiei si schimbului de activitati.

In concluzie, studiul raporturilor juridice (constitutionale, civile, de munca, administrative etc.), trebuie sa tina cont de existenta acestor trasaturi generale ale raporturilor de drept, sa plece de la ele. Este evident ca pe baza acestor caracteristici generale apar, apoi, in functie de fiecare raport juridic concret, dintr-o ramura sau alta a dreptului, trasaturi specifice, note par­ticulare, potrivit cu specificul relatiilor sociale reglementate de normele de drept intr-un domeniu sau altul.

4. SUBIECTELE RAPORTULUI JURIDIC

A.     Conceptul de subiect de drept

Din punct de vedere sociologic, raporturile juridice apar ca forme specifice de manifestare a coeziunii sociale prin intermediul contactului social. Fata de toate celelalte forme ale coeziunii so­ciale (contactul spatial, contactul psihic etc.) raportul juridic, ca element esential al coeziunii sociale, se inscrie in acel tip al legatu­riIor sociale caracterizate printr-o stare de dependenta reciproca a partenerilor si prin reflectarea acestei stari in norme juridice care reglementeaza actiunile lor reciproce.

Subiecte ale raporturilor juridice nu pot fi decat oamenii - fie individual, fie grupati in forme organizate. Statul recunoaste oame­nilor o atare calitate si apara, la caz de nevoie prin constrangere, realizarea prerogativelor specifice ale titularilor drepturilor in cadrul variatelor raporturi juridice.

Subiectul de drept este un fenomen social real si poarta amprenta tipului formelor de organizare economico-sociale in care oamenii isi duc existenta. De aceea, nu vom putea judeca participarea la raporturile juridice, volumul drepturilor subiective, intinderea capacitatii juridice, decat raportandu-ne de fiecare data la structura si continutul acestor forme precum si, in general, la contextul social-istoric in care oamenii participa la viata sociala.

B. Capacitatea juridica - premisa a calitatii de subiect de drept

Omul este subiect de drept; el participa la raporturi juridice ca titular de drepturi si obligatii in baza recunoasterii acestei calitati de catre normele de drept. Aceasta aptitudine recunoscuta de lege omului, de a avea drepturi si obligatii juridice, poarta denumirea de capacitate juridica. Legea fixeaza atat momentul aparitiei capacitatii juridice, cat si intinderea ei, volumul drepturilor si indatoririlor ce pot forma continutul unui raport juridic.

In drept, vom intalni acceptiuni foarte diferite ale notiunii de capacitate, ca si utilizari diferentiate ale termenului, in raport de ramura de drept sau de institutia juridica intr-un domeniu sau altul.

Ca posibilitate recunoscuta de lege, de a avea drepturi si obligatii in raporturi juridice concrete, capacitatea juridica ne apare ca o premisa a calitatii de subiect de drept; in lipsa ei nu ar fi posibila participarea oamenilor sau organizatiilor acestora la relatiile so­ciale reglementate de drept.

Analizand relatia: capacitatea juridica - subiect de drept, va trebui sa constatam, pe de o parte, ca subiectul de drept nu se manifesta in fiecare moment ca participant la un raport juridic concret. Atunci, insa, cand el devine subiect al unui raport juridic concret, acest fapt este un indiciu sigur ca el se bucura de capacitate juridica. Pe de alta parte, capacitatea juridica nu trebuie confundata cu volumul drepturilor subiective de care se bucura un subiect de drept la un moment dat al actiunii sale sociale.

Capacitatea juridica apare ca o premisa initiala, legala si teoretica, a calitatii de subiect de drept; ea este deci o conditie sine qua non, a drepturilor si obligatiilor concrete ce revin sau incumba partilor intr-un raport juridic. Clarificarea rolului capacitatii juridice are o importanta deosebita pentru aprecierea functiilor raportului juridic in mecanismul reglementarii prin drept a relatiilor sociale. Fixand cercul persoanelor ce pot participa in calitate de purtatori de drepturi si obligatii juridice, legea fixeaza, de asemenea, conduita cuvenita sau datorata a acestora, precum si actiunea instrumentelor juridice speciale de asigurare a drepturilor subiective si obligatiilor corela­tive.

Subiectele de drept (persoana sau organizatiile acesteia), dispunand de capacitatea juridica, nu apar in mod automat ca purtatorii unor drepturi si obligatii concrete in raporturi juridice determinate; ei apar ca titularii facultatii recunoscute de lege de a avea drepturi si obligatii in viitor.

Avand in vedere ansamblul formelor de manifestare a capacitatii juridice, in teoria dreptului s-a conchis ca se poate realiza clasificarea capacitatii juridice in capacitatea generala si capacitate speciala. Capacitatea juridica generala este aptitudinea de a participa ca titular de drepturi si obligatii juridice, in principiu, in toate raporturile juridice, fara ca legea sa conditioneze aceasta participare de indeplinirea unor calitati. Capacitatea juridica speciala este posibilitatea recunoscuta de lege de a participa ca subiect de drept in raporturile in care trebuie indeplinite anumite conditii (spre exemplu, in dreptul civil subiectele colective, in dreptul administrativ organele de stat etc.).

C. Clasificarea subiectelor raporturilor juridice

Subiectele raporturilor juridice se clasifica in: subiecte individuale - persoana, ca subiect - si subiecte colective. Aceasta clasificare tine cont de faptul ca activitatea umana se poate desfasura in forma unor actiuni individuale sau colective. Subiec­tele colective isi afla fundamentul in existenta reala a formei colective de activitate.

Persoana, subiect de drept

Persoana - cetatenii, strainii, apatrizii - apare in raporturile juridice ca subiectul cu raza de participare cea mai larga. Cetatenii statului, in principiu, pot sa participe la toate raporturile juridice, bucurandu-se, in acest sens, de capacitatea juridica generala. Cetatenii pot intra in raporturi de drept atat intre ei cat si cu statul, cu organele statului, cu organizatiile economice sau cu organiza­tiile nestatale. Participarea persoanei in raporturile juridice poarta amprenta atat a sistemului de drept in ansamblul sau, cat si amprenta specifica a ramurii de drept.

In dreptul intern, si anume in dreptul civil, se utilizeaza concep­tul de 'statut personal', concept care defineste starea si capacitatea persoanei.

In dreptul international privat, conceptul are o sfera mai intinsa, acoperind atat statutul individual (starea civila, numele, capacitatea juridica), dar si statutul familial (raporturile care izvorasc din casatorie si filiatie). Protectia statutului personal prin lege este strans legata de asigurarea capacitatii persoanei de a se manifesta in calitate de subiect de drept. In acest sens, este de observat ca modul de reglementare (si, deci, si de protectie) juridica a statutului persoanei poate diferi in raport de spatiul local juridic. In materia dreptului international privat se practica doua sisteme: lex patriae si lex domicili Codul civil roman a adoptat sistemul lex patriae.

Desi legiuitorul roman ramane fidel sistemului lex patriae, in mod subsidiar, daca prin dispozitii speciale se prevede altfel, se poate recunoaste valabilitatea sistemului lex domicilii.

Persoana fizica apare ca subiect distinct in raporturile de drept civil, caz in care capacitatea sa juridica se imparte in capacitatea de folosinta si capacitatea de exerctiu. Capacitatea juridica civila se poate desparti in folosinta si exercitiu intrucat este de principiu ca drepturile civile sa poata fi exercitate pe cale de reprezentare, situatie neintalnita, in alte ramuri ale dreptului.

Actionand ca titulari de drepturi si obligatii, in cele mai diverse sectoare ale vietii sociale, oamenii isi satisfac drepturile si inter­esele legitime, garantate de Constitutie si alte legi. Participarea ca subiecte de drept in raporturile juridice concrete a cetatenilor apare astfel ca o forma importanta de realizare a contactului social, a cooperarii in procesul convietuirii.

In anumite limite, pot participa ca subiecte de drept strainii si persoanele fara cetatenie. Asa cum s-a remarcat in dreptul inter­national public, participarea strainilor si apatrizilor in raporturile juridice constituie competenta de reglementare juridica nationala, nefiind excluse insa si unele intelegeri concretizate in conventii ale statelor privind regimul juridic al strainilor.

Subiectele colective, ca subiecte de drept

a) Statul- subiect de drept

Statul participa in calitate de subiect de drept atat in raporturi jurIdice interne, cat si in raporturi jundice de drept international. In dreptul intern, statul apare ca subiect de drept, mai intai, in rapor­turile de drept constitutional. Spre exemplu, statul apare ca subiect de drept constitutional in raporturile de cetatenie. In rapor­turile sale cu persoanele care au cetatenie romana, statul are o serie de drepturi si obligatii. De asemenea, statul acorda cetatenie, aproba renuntarea la cetatenie, retrage cetatenia, aproba stabilirea domiciliului in Romania pentru cetatenii altor state. Statul apare, totodata, ca subiect in raporturile de drept constitutional, prin intermediul carora se realizeaza federatia, precum si in raporturile statului privit ca intreg si unitatile administrativ-teritoriale.

O situatie speciala     prezinta participarea statului in raporturile juridice de drept international. Potrivit conceptiei actuale doctrina de drept international concepe statul ca subiect de drept international indiferent de intinderea sa teritoriala, de numarul populatiei­, de stadiul de dezvoltare economica, sociala si politica. Statele sunt, in acest sens, subiecte universale si orignare ale dreptului international. Calitatea de subiect de drept a statului in raporturile de drept international se intemeiaza pe suveranitatea sa, ea exista indiferent de recunoasterea sau nerecunoasterea din partea celorlalte state. Natiunile care lupta pentru eliberare si emancipare politico-sociala se bucura de protectie recunoscuta prin normele de drept international. Se considera de asemenea, ca poporul este subiect de drept international. In ceea ce priveste organizatiile internationale, acestea sunt subiecte ale dreptului international numai daca statele membre le recunosc dreptul ca, in exercitarea functiilor lor, sa fie purtatoare de drepturi si obligatii in raporturi juridice internationale. In raport cu statele membre, organizatiile internationale apar intotdeauna ca subiecte cu caracter secundar. In privinta persoanelor fizice, a individului, se considera ca ele nu pot fi subiect ale dreptului international datorita naturii consensuale, interstatale, a dreptului international, la realizarea caruia participa statele suverane.

b) Organele statului - subiecte de drept

In procesul de realizare a dreptului, participarea organelor de stat - organe ale puterii legislative organele administratiei, organele justitiei, organele procuraturii - se realizeaza in raport de com­petenta rezervata prin Constitutie si legile de organizare si functio­nare fiecarei categorii de organe precum si fiecarui organ in parte. Investite cu competenta, organele statului participa ca purtatoare ale autoritatii statale intr-un domeniu sau altul. Ca subiecte de drept, organele statului indeplinesc cel putin trei categorii de competente: exercitarea conducerii de stat in diverse domenii, solutionarea problemelor privind temeinicia legala a pretentiilor unor subiecte de drept fata de altele si asigurarea constrangerii de stat in cazurile necesare, restabilirea ordinii de drept incalcate, recuperarea prejudiciilor.

In relatiile administrative apar ca subiecte de drept organele administratiei de stat, centrale sau locale.

In domeniul ocrotirii ordinii sociale, a apararii si garantarii exercitarii libere si nestingherite a drepturilor constitutionale ale cetatenilor, a apararii proprietatii publice sau private si oranduirii de stat, participa ca subiect de drept organele de justitie, de procuratura si cele ale Ministerului de Interne. Aceste organe participa in numele statului la raporturi juridice complexe, de drept material si procedural, in care se manifesta atat autoritatea statala, exprimata in volumul drepturilor conferite organelor si care le determina competente si numeroase garantii si drepturi procesuale si un sistem special de control. Analizand participarea organelor de stat la raporturile juridice, se poate retine ca specific acestei participari este faptul ca drepturile lor fata de celelalte subiecte constituie, in acelasi timpsi obligatii ale lor fata de stat.

In anumite categorii de raporturi juridice - care nu privesc in mod nemijlocit realizarea competentei lor, dar se afla intr-un fel sau altul, in legatura cu aceasta - organele statului pot sa apara si ca persoane juridice.

c) Persoanele juridice

Elementele constitutive ale personalitatii juridice sunt: organizarea de sine statatoare, patrimoniu propriu, afectat realizarii unui scop, in acord cu interesul general. Persoanele juridice sunt subiecte distincte in raporturile juridice de drept civil sau in cele de drept comercial. Persoana juridica reprezinta un subiect de drept cu o larga raspandire in circuitul juridic. Societatile comerciale, intreprinderile, regiile autonome, companiile, sunt participante, in calitate de persoane juridice, in raporturile de drept privat. Institutiile sunt acele unitati care desfasoara o anumita forma a activitatii de stat in domenii distincte (invatamant, sanatate, stiinta, cultura, etc), activitate fara caracter economic si care functioneaza pe baza finantarii de la buget.

Organele statului, in afara participarii lor ca purtatoare ale autoritatii, apar uneori si ca persoane juridice, in raporturi care nu sunt nemijlocit legate de realizarea competentei lor.

Celelalte organizatii nestatale - sindicale, de tineret, uniuni de creatie, asociaitii etc - care fac parte din sistemul organizarii sociale - politice si care, in principiu, au un scop nepatrimonial, participa ca subiecte in relatii diverse, spre exemplu: educatie, cultura, literatura, sport etc.

In concluzie, participarea persoanei juridice in raporturile de drept prezinta o deosebita importanta pentru viata economica si social-culturala a tarii. Organizatiile economice au atributii largi in procesul de producere a bunurilor materiale.

Desi, uneori, se sustine ca in toate cazurile cand regia autonoma sau organizatia se manifesta ca intreg ea este persoana juridica, consideram ca personalitatea juridica nu epuizeaza calitatea de subiect de drept a subiectelor colective.

5. CONTINUTUL RAPORTULUI JURIDIC

Continutul raportului juridic este format din ansamblul drep­turilor si obligatiilor subiectelor intr-un raport juridic determinat, drepturi si obligatii prevazute de norma juridica. In continutul raportului juridic se reflecta legatura indisolubila dintre norma agendi - regula de drept ce determina conduita posibila si datorata si facultas agendi - dreptul unui participant la raportul juridic.

Raporturile juridice constituie relatii interumane, aparute pe baza normelor de drept, in care subiectele apar ca purtatoare de drepturi si obligatii. Unitatea drepturilor si obligatiilor, interconditionarea lor, constituie trasaturi esentiale ale continutului raportului juridic.

Subiectele raportului juridic apar intotdeauna ca titulari de drepturi si obligatii si se comporta potrivit cu pozitia specifica fiecaruia - de titular al dreptului sau al obligatiei. Drepturile si obligatiile subiectelor in raporturi juridice sunt fenomene juridice de cea mai mare importanta, iar corecta explicare a manifestarii lor conditioneaza o buna intelegere a continutului raportului de drept.

Dreptul subiectiv este facultatea juridica individuala, a unei persoane sau organizatii intr-un raport juridic determinat. El poarta denumirea de drept subiectiv pentru a-l deosebi de dreptul pozitiv (sau obiectiv), adica de ansamblul drepturilor si obligatiilor cuprin­se in normele de drept. Dreptul subiectiv, numit si indrituire, prilejuieste titularului sau o seama de posibilitati, ocrotite juridices­te:

a) sa aiba o anumita atitudine fata de dreptul sau (spre exemplu sa dispuna de acel drept);

b) sa solicite o atitudine corespunzatoare din partea subiectului obligat;

c) sa solicite apararea dreptului sau pe cale statala, in conditiile nesocotirii sale.

Dreptul subiectiv poate fi conceput: fie ca o facultate de a face ceva (facultas agendi), fie ca o pretentie ca altul sa indeplineasca ceva in virtutea unei obligatii (pretesa

Obligatia juridica indatorirea - reprezinta masura dreptului subiectiv; ea incumba subiectului tinut sa indestuleze dreptul subiectiv.

Clasificarea drepturilor subiective.

Problema clasificarii drep­turilor subiective prezinta importanta atat la nivelul teoriei dreptului, dar mai ales la nivelul stiintelor juridice de ramura.

In teoria dreptului este de acum traditionala clasificarea drep­turilor subiective in drepturi absolute si relative, in raport de modul de determinare a subiectilor obligati sa respecte dreptul subiectiv. Este absolut dreptul subiectiv opozabil erga omnes, care trebuie, deci, sa fie respectat de toti ceilalti. Este un drept subiectiv general, in sensul ca sfera persoanelor obligate a-l respecta este nedeter­minata. Dreptul subiectiv este opozabil tuturor celorlalti in toata plenitudinea sa, ca un tot.

Spre deosebire de drepturile subiective absolute, cele relative se caracterizeaza prin aceea ca subiectul obligat este determinat (nominalizat) dintru inceput in raportul juridic. Aceasta modalitate de determinare a subiectilor este intalnita in raporturile juridice din dreptul civil, din dreptul muncii, dreptul familiei, dreptul administrativ, etc.

La randul lor, obligatiile pot fi de tip activ - spre exemplu, obligatia de a achita pretul, de a plati impozitul, de a intretine periodic contact cu alegatorii etc., sau de tip pasiv - spre exemplu, obligatia de a se abtine de la savarsirea unor actiuni care ar impiedica exercitiul proprietatii.

Drepturile subiective ale cetatenilor statului sunt ocrotite si garantate de Constitutie si de celelalte legi. Nu sunt admise nici un fel de ingradiri ale drepturilor subiective pe motiv de rasa, sex, nationalitate.

6. OBIECTUL RAPORTULUI JURIDIC

Prin obiect al raportului juridic se inteleg actiunile pe care titularul dreptului subiectiv le intreprinde sau le solicita in procesul desfasurarii raportului juridic. Obiectul raportului juridic il formeaza, deci, chiar conduita la care se refera continutul.

7. FAPTUL JURIDIC

O premisa esentiala a aparitiei sau stingerii unui raport juridic o formeaza faptul juridic. Faptul juridic reprezinta o imprejurare care are efecte juridice, creaza, modifica sau stinge raporturi juridice. Nu orice imprejurare din natura sau din viata sociala este fapt juridic, ci numai acele imprejurari de care normele de drept leaga consecinte jundice.

Aceste imprejurari sunt, de obicei, descrise in ipoteza normei juridice. Anumite imprejurari, ce constituie fapte juridice, sunt incurajate si ocrotite de norma de drept, alte imprejurari sunt prohibite. In legatura cu caracterul necesar al faptului juridic, ca premisa a raportului juridic, s-a sustinut ca exista si raporturi juridice ce iau nastere din norma juridica, fara a fi nevoie de un fapt juridic - facandu-se referire la decretele de nationalizare, la tratatele internationale, la precedentele juridice etc.

In timp ce norma de drept si subiectul de drept reprezinta premise generale (abstracte) ale raportului juridic, faptul juridic reprezinta o premisa concreta. In ordinea importantei acestor premise locul central detine norma de drept care statorniceste atat participarea la viata juridica a subiectelor, fixandu-Ie capacitatea, cat si semnificatia juridica a imprejurarilor ce constituie prilejuri ale nasterii rapor­turilor juridice.

Clasificarea faptelor juridice.

In mod traditional, faptele juridice se clasifica in evenimente si actiuni. Impartirea dihotomica de mai sus este determinata de criteriul interferentei sau neinterferentei vointei omului. Astfel, evenimentele sunt impreju­rari care nu depind de vointa oamenilor, dar ale caror rezultate produc consecinte juridice numai daca norma de drept statueaza acest lucru. Aceasta categorie se includ fenomenele naturale ­calamitati, nasterea, moartea, curgerea implacabila a timpului etc. Ele se prezinta ca procese ce se dezvolta independent (uneori impotriva) vointei oamenilor, sunt factori obiectivi ce-si au deter­minatiile in cauze proprii, intrinseci. In randul evenimentelor se includ si evenimente sociale.

Rezulta ca nu orice eveniment produce efecte juridice, intrand, astfel, in categoria faptelor juridice. Din multitudinea fenomenelor sau proceselor naturale si sociale, legea selectioneaza doar un numar limitat de asemenea imprejurari, si anume, pe cele care, prin amploarea consecintelor, au legatura cu ordinea juridica.

Spre deosebire de evenimente, actiunile sunt manifestari de vointa ale oamenilor, care produc efecte juridIce ca urmare a reglementarii lor prin normele de drept. Aceasta categorie a fap­telor juridice se caracterizeaza, inainte de toate, prin faptul ca sunt savarsite de om, cu discernamant. Actiunile sunt licite si ilicite. Actiunile juridice licite, savarsite cu scopul manifest de a produce efecte juridice, poarta denumirea de acte juridice.

Actiunile juridice licite sunt fie prevazute ca obligatii pentru subiecte de drept, fie permise de normele iuridice.

Adeseori, pentru nasterea unui raport juridic nu este suficient doar un singur fapt juridic, ci o multitudine de fapte.

Uneori, raportul juridic ia nastere pe baza unui singur fapt juridic, insa, realizarea continutului acestui raport juridic se implineste in conditiile in care la faptul jurdic deja aparut se adauga un nou fapt (sau mai multe).