Dreptul in sistemul normativ social

DREPTUL IN SISTEMUL NORMATIV SOCIAL

1. CONSIDERATII GENERALE PRIVIND ACTIUNEA SOCIALA, CONDUITA UMANA SI REGLAREA NORMATIVA A ACESTEIA

Individul isi duce existenta in societate, intr-un sistem corelat de relatii care-l pun in contact nemijlocit si diversificat cu semenii sai. Interactiunea reciproca a indivizilor si a colectivitatilor formeaza 'viata sociala'

Pretutindeni unde, ca urmare a existentei in acelasi spatiu a indivizilor, acestia isi satisfac necesitatile de viata materiala si spirituala, avem de-a face cu viata sociala. In cadrul acesteia se constata existenta unei legaturi permanente, a unui sistem per­manent de dependente intre indivizi.

Actiunea indivizilor inzestrati cu constiinta si vointa - realizeaza dinamica societatii. In general, actiunile omului sunt determinate de interesele sale (de interesele de moment sau de perspectiva). Structurandu-si inter­esele si stabilindu-si strategia de actiune individul intra in diverse legaturi sociale.

In acest fel, actiunile si relatiile lui genereaza societatea, iar relatiile sociale institutionalizate, obiectivate, devin apoi forte modelatoare ale determ 313b18d inatiilor calitative ale indivizilor. Evolutia istorica actuala se caracterizeaza printr-o crestere a gradului de complexitate a relatiilor dintre individ si societate, printr-o acuta diversificare si multiplicare a schimburilor economico-sociale.

Actionand intr-o ambianta sociala si nu intr-un spatiu pasiv sau neutru, rezultatele actiunii omului sunt evaluate in functie de rezonanta lor sociala si nu doar in functie de rezonanta intima, personala. Subiectul actiunii (agentul) actioneaza intotdeauna in temeiul unui anumit program, alcatuit in baza scopurilor mai apropiate sau mai departate.

Superioritatea omului asupra comportamentului animalului consta tocmai in faptul existentei acestui program in care omul isi prefigureaza rezultatul final al activitatii sale. Omul este singurul animal in stare sa-si gandeasca viitorul, sa-si defineasca existenta in functie de un anumit proiect. In momentul in care-si anticipeaza viitorul actiunlilor sale, el intreprinde un act de strategie, act ce implica previziune si raspundere. Orice actiune umana are la baza o cantarire valorica a situatiei si deciziilor dictate de ea, o com­parare a rezultatelor reale ale eforturilor depuse cu efectul scontat.

Normarea activitatii umane reprezinta o cerinta indispensabila oricarei forme de convietuire, indiferent de gradul evolutiei sale sau de calitatea formelor ce asigura coeziunea interna a acesteia. Aceasta cerinta este cu atat mai necesara in societatile actuale, caracterizate printr-o accentuata diversificare a formelor de schimb dintre membrii acestora. Actiunea umana, prin insasi natura sa, impune normarea, reglarea prin norme a conduitei, reglare ce asigura - in optica autorilor normelor - eficienta actiunii.

In general, toate genurile de activitate umana sunt supuse, intr­-un fel sau altul, normarii, in sensul ca ele nu se pot desfasura neorganizat, fara sa se subordoneze unor scopuri sau criterii, prefigurate intr-un sistem de principii si norme. Vom spune, deci, ca orice proces de evolutie, adaptare sau integrare in societate, va avea loc intr-un cadru organizat, normat, reglementat. Norma sociala este o propozitie prospectiva, o propozitie universala, in care se subsumeaza particularul si prin care se reglementeaza conduita oamenilor, intr-un sistem de actiune dat. Sistemele de norme preexista deciziei si conduitei efective a individului. 'Din aceasta perspectiva, normele apar ca factori circumstantiali ai actiunii, ce influenteaza atitudinile si deciziile, scopurile si aspiratiile"

2. SISTEMUL NORMELOR SOCIALE

Diversitatea relatiilor sociale determina existenta unei multi­tudini de norme sociale si, in consecinta, o varietate de forme prin care se influenteaza conduita oamenilor in cadrul acestor relatii. Multitudinea de norme sociale nu se echivaleaza nici un moment cu existenta anarhica a acestora. Exista dimpotriva, o stransa relatie intre diversele categorii de norme, numeroase forme de colaborare intre ele, determinate de faptul ca diversele seturi normative prezinta proprietati si corelatii comune.

Sistemul normelor sociale este alcatuit din urmatoarele categorii de norme: normele etice, normele obisnuielnice, normele tehnice, normele politice, normele religioase, normele juridice.

A. Corelatia normelor juridice cu normele etice

Aruncand o privire asupra procesului istoric de aparitie a drep­tului constatam ca acesta s-a desprins treptat din normele de morala si din obiceiuri. In acest sens, morala precede dreptului.

In general, in aprecierea raportului dintre drept si morala, teoria juridica a evoluat pe doua mari directii, cea care a conceput dreptul ca un minim de morala ('Justitie prin drept si morala') si cea corespunzatoare pozitivismului juridic - statul este singurul temei al dreptului ('ordinea de drept fara morala').

In cadrul primei orientari (conceptiile moraliste despre drept), dreptul si morala sunt intelese ca doua fatete ale unui fenomen: morala este etica subiectiva, iar dreptul apare ca etica obiectiva.

Cunoscutul jurist francez Georges Ripert considera ca nu exista nici o diferenta de domeniu, natura si scop intre regula morala si cea juridica. Regula morala patrunde in drept in mod facil prin: intermediul conceptiilor etice ale legiuitorului sau judecatorului sau, in cel mai bun caz, rataceste la frontierele dreptului pentru a patrunde atunci cand se iveste prilejul (atunci cand legile juridice sunt lacunare sau cand sunt contrare legii morale).

Cu alte cuvinte, in prezenta unor legaturi universale, elementele de demarcatie dintre norma de drept si cea morala privesc atat fina­litatea, cat si sfera de aplicabilitate a celor doua categorii de norme.

In aceasta ordine de idei, s-a remarcat si faptul ca exista norme juridice carora principiile morale le sunt indiferente , astfel, regulile de circulatie pe drumurile publice, normele economice ­care au un caracter pur instrumental.

Influenta moralei asupra dreptului priveste atat procesul creerii dreptului, cat si procesul de aplicare a sa. Intr-un alt sens, la randul sau, legea juridica reprezinta un important mijloc de educare morala.

In cadrul celeilalte orientari, dreptul este desprins de orice alta realitate, el este o constructie in sine, singura realitate cu care se coreleaza este statul. Statul fiind singurul temei al dreptului; in lipsa statului ideea de drept este de neconceput.

In concluzie, subliniem faptul ca, fata de norma de morala, norma juridica prezinta unele trasaturi. Astfel, norma juridica reglementeaza acele relatii sociale care vizeaza buna desfasurare a raporturilor din societate si care constituie fundamentul intregii ordini sociale (raporturile de proprietate, apararea valorilor esentiale umane, raporturile ce se ivesc in procesul conducerii sociale etc'.). Pentru acest motiv, normele juridice cunosc forme si mijloace specifice de asigurare a transpunerii in viata forme si mijloace neintalnite la nici o alta categorie de norme sociale (in cazul de fata la normele de etica). Legatura dreptului cu morala ridica problema stabilirii criteriilor in baza carora o anumita relatie trece din reglementarea morala in cea juridica. Asifel, spre ex­emplu, morala contine intre perceptele sale si pe cel care indeamna pe oameni la o anumita conduita loiala, condamnand minciuna. Eficienta unei asemenea norme se realizeaza prin dezavuarea sociala, prin blamul moral ce se abate asupra celui ce se comporta neloial, incorect. In cazul in care o anumita comportare mincinoasa - marturie mincinoasa sau calomnie, spre exemplu, afecteaza un interes legal ocrotit (functionarea justitiei sau onoarea si dem­nitatea omului, in cazul amintit) dezaprobarea morala nu mai este suficienta, intervenind sanctiunea juridica. Criteriul ar fi in acest caz interesul lezat si modul sau de aparare sociala. Exigibilitatea, (calitatea normei de drept de a fi adusa la indeplinire prin mijloace exterioare), apare ca o caracteristica importanta a normei juridice.

Mai pot fi luate in discutie si aspecte ce tin de organizarea interna a celor doua categorii de norme, precum si de aspecte ce caracterizeaza formele exterioare de exprimare a acestora.

Normele juridice - date fiind consecintele deosebite ale actiunii lor, sunt supuse unor frecvente operatii de organizare, de sistema­tizare si de publicizare. Intrarea in vigoare, principiile activitatii, momentul intrarii in vigoare, iesirea din vigoare - toate aceste momente sunt riguros precizate in privinta normelor juridice.

B. Normele obiceiului

Normele obiceiului, reprezinta o categorie importanta a sis­temului normelor sociale. In plan istoric, dreptul nu s-a desprins doar din morala si moravuri, ci si din obiceiuri. In continuare, dreptul s-a dezvoltat in stransa legatura cu obiceiul. Aceasta legatura este calitativ diferita de cea care leaga dreptul de morala, in sensul ca obiceiul devine chiar o forma de exprimare a dreptului, ocupa un loc aparte in sistemul izvoarelor juridice. In mod curent, obiceiul este definit ca o regula de conduita statornicita in cadrul, convietuirii umane, printr-un uz indelungat. Aplicarea sa se reali­zeaza indeobste prin consensul membrilor colectivitatii (grupului), potrivit cu credinta in justetea reglementarii sale. Ca norme sociale, obiceiurile sunt modele de conduita, ele exprima necesitati ale grupurilor sociale, sunt legate de valorile specifice grupului. Spre deosebire de obiceiuri, obisnuintele sunt modalitati de conduita statornicite pentru situatii determinate, care nu trezesc obiectii si nu intalnesc reactii negative din partea mediului inconjurator . Individul isi amenajeaza un set de obisnuinte: se scoala la o anumita ora, face gimnastica, citeste presa, asculta informatiile etc. Obis­nuintele apar asftel ca o deprindere individuala. Spre deosebire de acestea, obiceiurile sunt modele de conduita; ele presupun o anumita constrangere in recunoasterea valorilor de grup si in respectarea lor. Obiceiul apare ca un comportament pe care grupul social il impune membrilor sai. El se concretizeaza in general in formule orale, iar autoritatea sa se bazeaza pe faptul ca este rezultatul unei practici vechi si incontestabile.

Alaturi de obiceiuri exista si uzurile, care au un caracter con­ventional - un mod anumit in care partile au inteles sa convina, asa cum rezulta dintr-o practica dovedita (spre exemplu, uzurile co­merciale). In privinta tratamentului lor juridic, subliniem faptul ca uzurile trebuie dovedite in fata instantelor (intrucat au caracter conventional), pe cand obiceiurile pot fi invocate direct in instanta, ca un drept pozitiv.

C. Normele tehnice

Normele tehnice sunt regulile care conduc procesul productiv. Ele se statomicesc intre oameni in cadrul participarii lor la viata economica si social-culturala. Asemenea reguli exista de foarte multa vreme si nerespectarea lor se repercuteaza in compromiterea rezultatului muncii sau cu consecinte pagubitoare pentru cel ce le incalca.

Nerespectarea normelor tehnice (tehnologice) determina in numeroase cazuri si consecinte juridice. Se constata chiar o invazie, in continutul dreptului, a numeroase norme tehnice.

Problema existentei unor norme tehnice se pune si in cadrul analizei complexului normativ juridic, in sensul ca in cadrul diver­selor componente ale sistemului normelor juridice exista si reguli tehnice sau cu un pronuntat caracter tehnic. Astfel, regulile de elaborare normativa, cu un caracter metodologie, sunt norme de tehnica-juridica. Majoritatea normelor de procedura (civila, penala, administrativa), au, de asemenea, un caracter tehnic mai pronuntat. Spre exemplu: normele metodologice care conduc procesul elabo­rarii legilor (initierea proiectului, avizarea acestuia, depunerea sa, dezbaterea sa, adoptarea, promulgarea, publicarea); normele care privesc structura actului normativ; metodologia interpretarii, a modificarii sau abrogarii actelor normative, etc. De asemenea, regulile de procedura care privesc, spre exemplu, sesizarea in­stantei (prin actiune, plangere, rechizitoriu), ordinea audierii mar­torilor, acordarea cuvantului in fond etc. Toate acestea sunt norme tehnice juridice.