Interdependenta dintre drept si stat

INTERDEPENDENTA DINTRE DREPT SI STAT

Fenomenul "drept" nu poate fi pe deplin inteles si explicat in afara conexiunii sale organice cu fenomenul "stat". Legatura acestor existente social-istorice este obiectiva, ea fiind reflectata deopotriva de intregul proces al aparitiei si evolutiei lor de-a lungul mileniilor¹⁾ ca si de logica cunoasterii lor stiintifice.

Pentru intelegerea si explicarea conexiunii drept - stat sunt necesare fie si numai cateva consideratii teoretice generale despre stat care, in optica prof. M. Djuvara este "Realitatea cea mai puternica si mai interesanta in drept, cea mai pasionanta de studiat"²⁾.

1. Etimologia si sensurile termenului "stat"

Cuvantul "stat" provine din latinescul "status" care initial nu avea un inteles sau sens strict determinat, exprimand ideea generica de ceva "stabil" - "stabilitate", in inteles de pozitie, stare, situatie stabila, fel de a fi etc. Cu timpul, prin asociere cu alti termeni sau atribute cuvantul "status" primeste treptat in limbajul roman antic si o semnificatie politica in expresii ca, de exemplu, "status civitas"³⁾ (care desemna starea sau felul de a fi a guvernarii cetatii) sau,"status rei romanae" (in intelesul de "stat", "stare", situatie a lucrurilor, a "treburilor" romane), sau "status rei publicae" ("situatia" treburilor publice)⁴⁾ etc.

Prin evolutie, cuvantul "status" a dobandit valoarea unei expresii de sine statatoare. Sensul pe care il dam astazi acestui termen, a fost fundamentat in secolul al XVI-lea de catre Nicolo Machiavelli - parintele stiintei politice moderne - odata cu publicarea lucrarii "Il Principe"⁵⁾, in care spune ca "toate stapanirile care au avut putere asupra oamenilor sunt state, sunt Republici sau principate" (Tutti sono stati e sono o Republiche o Principati)⁶⁾. Una dintre insuficientele doctrinei lui Machiavelli consta in aceea ca nu detaseaza notiunea de "stat" de realitatea oamenilor care il constituie. Astfel, Machiavelli a legat statul de persoana "Principelui", personalizand statul⁷⁾. Important este ca incepand cu Machiavelli cuvantul "stat" incepe sa desemneze institutia autoritatii intr-o forma de organizare sociala a societatii.

Din limba italiana termenul a fost preluat si transpus si in celelalte limbi europene : in engleza - state ; in germana - staat ; in franceza - 959i85j l 'Etat ; in romana - stat etc. Pana la generalizarea termenului "stat" si utilizarea lui ca un concept abstract, de sine statator, diversele forme de organizare "statala" erau denumite prin expresii mai concrete ca, de exemplu, "principate", "regate", "republici", "imperiu", "tara" etc.

In functie de criteriile avute in vedere si din perspectivele din care a fost studiat, termenului "stat" i s-au dat mai multe acceptiuni⁸⁾. Astfel, de exemplu, termenul sau cuvantul "stat" poate fi inteles si explicat in doua mari sensuri sau acceptiuni, si anume : in sens istorico-geografic si in sens politico-juridic⁹⁾.

In acceptiunea sau sensul istorico-geografic, prin stat se intelege populatia organizata pe un anumit teritoriu, delimitat prin frontiere, precum si relatiile economice, politice, culturale ale acesteia. In aceasta acceptiune notiunea "stat" are inteles larg, fiind sinonima cu aceea de "tara" sau "patrie". In aceasta acceptiune statul are ca elemente definitorii: populatia, organizarea politica a populatiei si, respectiv, teritoriul (delimitat prin frontiere), adica limitele geografice ale extinderii organizarii politice a acelei populatii.

Sensul politico-juridic al termenului "stat" este mai restrans ca sfera, dar mai relevant pentru continutul pe care il exprima. In acest sens, prin stat se intelege organizatia politica de pe un anumit teritoriu, formata din totalitatea organelor, mecanismelor sau institutiilor autoritatii publice prin intermediul carora se realizeaza organizarea si conducerea generala a societatii. Asadar, in acceptiune sau sens politico-juridic prin "stat" se intelege doar una din laturile sensului istorico-geografic. Pentru sensul politico-juridic al notiunii sau termenului "stat" se utilizeaza in mod curent termeni diferiti¹⁰⁾, ca de exemplu "putere de stat", "putere publica", "autoritate publica", "forta publica", "aparat de stat", "organe de stat", "mecanism de stat" etc. In limbaj curent, utilizarea lor ca sinonime nu deformeaza esenta ideii pe care o exprima. In limbajul de specialitate insa intre continutul acestor termeni se poate face o oarecare distinctie realizandu-se o mai mare rigoare in exprimarea continutului respectiv. De exemplu, prin notiunea de "stat" se exprima intregul fenomen statal, fiind termenul de maxima generalitate, in timp ce prin termenul "aparat", "mecanism", "organ" etc. se exprima aspectul structural si functional al "statului", iar prin "putere", "autoritate" de stat sau "publica" se exprima insusirea sau calitatea acestui aparat, mecanism etc. de a exercita autoritatea, adica de a organiza si la nevoie de a impune in temeiul normelor de drept organizarea, conducerea si dirijarea acelei societati prin aplicarea constrangerii juridice. Totodata, prin conceptul de "putere" de stat se mai intelege "continutul" sau "esenta" statului in timp ce prin "forma" statului se intelege modul de detinere, organizare si exercitare a puterii, modul de functionare a mecanismului sau organelor de stat, structurarea lor institutionala.

2. Definirea statului. Constantele statului

a) Definirea statului

Ca organizatie politica a puterii, statul apare ca un ansamblu sau sistem articulat de institutii sau organisme, ca un mecanism de organe si institutii investite cu autoritate, prin care se realizeaza organizarea si conducerea societatii, ordinea sociala. Intr-o asemenea acceptiune, statul poate fi inteles ca mecanismul sau sistemul institutionalizat al puterii politice care are la baza constituirea fortei publice - adica al unui aparat specializat in asigurarea ordinii sociale care dispune de posibilitatea aplicarii la nevoie a constrangerii. De aici si frecventa identificare a statului cu "forta publica".

Incercarile de a elabora o definitie atotcuprinzatoare a fenomenului "stat" nu au condus pana in prezent la o formula unanim acceptata. O asemenea definitie probabil nu va putea fi elaborata niciodata, din cauza complexitatii problemelor si aspectelor pe care le ridica un asemenea fenomen si care nu pot fi concentrate in limitele si rigorile unei definitii clasice.

Pornind de la cele doua sensuri sau acceptiuni ale termenului "stat", o posibila definire a acestuia ar putea fi totusi formulata astfel: "Statul este o organizatie politica formata din reprezentanti ai populatiei de pe un anumit teritoriu, care sunt investiti cu atributii de putere care constau in posibilitatea de a lua decizii obligatorii, in numele intregii populatii, decizii concretizate in norme de drept sau in acte de aplicare a dreptului care, daca nu sunt respectate de buna-voie, sunt aduse la indeplinire prin forta de constrangere"¹¹⁾.

In mod sintetic, statul ar mai putea fi definit "ca o putere organizata asupra unei populatii, pe un anumit teritoriu"¹²⁾, sau, intr-o alta definitie care a fost data statului, bazata pe teoria clasica, este aceea formulata de prof. Mircea Djuvara, conform careia "Statul reprezinta suveranitatea unei populatii numita natiune, asezata pe un teritoriu"¹³⁾ sau, "autoritatea pe care o organizatie publica o detine si care-i da libera facultate de organizare si de creare a dreptului pe teritoriul respectiv"¹⁴⁾.

Uneori statul este definit ca fiind "organizatia politica cea mai larga (subl.ns.), mai cuprinzatoare din societate subliniindu-se prin aceasta ca nici o alta forma de organizare politica din societate nu are calitatea sau capacitatea de a cuprinde in structurile sale de autoritate intreaga populatie din acel teritoriu (cetateni si straini), decat statul.

b) Constantele statului¹⁵⁾

Asa cum s-a mai mentionat, nici in legatura cu definirea statului nu exista un consens unanim s-au qvasiunanim cu privire la o formula consacrata de definire a statului. De aceea, numerosi autori in materie de teorie a statului si dreptului formuleaza nu atat "definitii" in intelesul clasic al termenului cat insista pe elementele sau trasaturile definitorii, caracteristice ale statului care, asa ca si in cazul dreptului, au fost exprimate prin termenul generic de "constante" sau "permanente" ale statului adica, trasaturi de maxima perenitate, de stabilitate in existenta si evolutia istorica a fenomenului "stat".

Asemenea constante sunt identificate in ambele acceptiuni ale notiunii de stat:

a) Constantele statului in sensul istorico-geografic sunt considerate a fi: teritoriul, populatia (natiunea) si puterea publica.

Teritoriul - conditie naturala de existenta a unei populatii - este o constanta definitorie a statului, fie si numai pentru faptul ca nu a fost si nu este de conceput un stat fara un teritoriu propriu.

Ca si dreptul, statul a aparut in urma unor prefaceri social-istorice. Aceasta aparitie a fost determinata de schimbarile ce au avut loc in oranduirea comunei primitive si care au facut ca formele de organizare si conducere specifice comunei primitive sa nu mai fie eficiente, ducand astfel la impunerea unei noi forme de organizare - cea politico-statala. Una dintre aceste schimbari a reprezentat-o inlocuirea criteriului legaturilor de sange - caracteristica organizarii pre-statale - cu criteriul teritorial. Teritoriul dobandeste astfel semnificatia unui criteriu politic, intrucat statul urmeaza sa reglementeze raporturile cetatenilor sai nu dupa criteriul de rudenie ci dupa cel al limitelor geografice ale unui teritoriu delimitat in care isi structureaza un aparat propriu, prin intermediul caruia isi va organiza si exercita puterea suverana.

Sub aspect politico-juridic, prin teritoriu se intelege nu numai spatiul terestru, ci si intinderile de apa, inclusiv apele teritoriale, subsolul si spatiul aerian cuprins in limitele unor granite (frontiere) inauntrul carora statul isi exercita puterea suverana.

Din punct de vedere economic, teritoriul constituie sursa de existenta a acelei populatii. Mediul geografic, calitatile solului, continutul in zacaminte minerale al subsolului, mediul ambiant in general, au reprezentat factori importanti in stabilirea populatiei pe un anumit teritoriu si renuntarea la nomadism. Clima si relieful si-au pus, de asemenea, amprenta pe specificul modului de trai si al obiceiurilor, traditiilor, spiritualitatii popoarelor.

La randul lor, toate aceste elemente ce dau contur notiunii de teritoriu se reflecta mai mult sau mai putin si asupra organizarii statale si cultural-spirituale ale popoarelor respective, conferindu-le un anumit specific national.

Populatia - reprezinta un alt element de constanta a statului, in sens istorico-geografic, desemnand factorul uman atat sub aspectul totalitatii membrilor acelei comunitati statale, cat si ale raporturilor economice, politice, cultural-spirituale, etnice etc., care stau la baza comunitatii respective. Categoriile de "societate", "popor" si "natiune" exprima, in limbajul stiintelor socio-umaniste, principalele forme de comunitate umana, in succesiunea lor istorica, proprii organizarii statale. Cele trei concepte sau categorii au continuturi determinate. Astfel, "societatea" este termenul cel mai larg desemnand populatia sub aspectul ei relational si institutionalizat de pe un anumit teritoriu; prin "popor" se intelege o comunitate umana anterioara natiunii, caracterizata printr-o comunitate si continuitate de limba, de viata si activitate materiala, de etnicitate, factura psihica si de cultura; "natiunea" desemneaza comunitatea umana moderna si contemporana in care trasaturile specifice formei de comunitate umana anterioare se ridica la un nivel calitativ mai inalt avand ca suport spiritual constiinta nationala de sine, iar ca suport material - comunitatea de viata economica bazata pe economia de piata.

Puterea publica - este acea constanta a definirii statului prin care se exprima in mod concentrat esenta statului insusi, adica organizarea politica a puterii care cuprinde intreaga populatie existenta pe un anumit teritoriu si care poate aplica la nevoie (in cazul nerespectarii normelor pe care le instituie) constrangerea. Ca expresie a unei asemenea organizari politice, puterea publica imbraca forma institutionalizata a unor organisme ale puterii. In acest inteles al ei, puterea publica apare odata cu desprinderea din societate, luata in intregul ei, a unor categorii de oameni investiti intr-un fel sau altul cu reprezentarea si exercitarea autoritatii sociale in numele intregii societati si constituirea unor "organisme" sau "organe" specializate ale puterii in societate. Cea mai directa forma de organizare si exercitare a puterii publice o constituie organismele din categoria "fortei publice" in care sunt cuprinse armata, politia, jandarmeria, tribunale, inchisori etc. "Puterea publica" are deci o acceptiune mai larga decat notiunea de "forta publica", ea cuprinzand intreaga structura de organizare, reprezentare si exercitare a puterii politice la nivelul intregii societati. In acceptiunea sa moderna si contemporana, puterea publica ne apare ca o structura de organizare a puterii intr-un sistem conex a trei categorii fundamentale de organe sau institutii fundamentale: legislative, executive si judecatoresti. Puterea publica nu este altceva, in ultima instanta, decat expresia acestui macro-sistem de organe ale puterii politice a caror ratiune de a fi consta in a legifera, a administra si a infaptui legalitatea in viata si activitatea sociala. In acest context si notiunea de "organ" sau "organe" ale statului - termeni cu o larga utilizare in sfera stiintelor juridice - comporta cateva precizari ale sensului sau acceptiunii lor. Astfel prin organ al statului sau de stat se intelege o structura organizata, o institutie constituita si investita prin lege cu anumite atributii sau functii, cu anumite competente in exercitarea carora poate emite acte sau dispozitii cu caracter obligatoriu, susceptibile de a fi aduse la indeplinire, la nevoie, prin constrangere.

De exemplu, sunt in acest sens "organe" ale statului: Institutiile puterii legislative (Senatul, Camera Deputatilor, comisiile acestora), Guvernul, ministerele, autoritatile locale, organele judecatoresti s.a. Intr-un alt sens, notiunea de "organ de stat" desemneaza grupuri de persoane sau anumite persoane investite, in baza legilor, cu competente care le confera posibilitatea de a emite acte, dispozitii sau decizii cu caracter obligatoriu, a caror respectare este garantata prin forta de constrangere. In aceasta categorie sunt cuprinsi, de exemplu, senatorii, deputatii, comisiile parlamentare, presedintele de republica, ministrii, primarii, prefectii, judecatorii, procurorii, ofiterii etc. Desi actioneaza ca "organe" ale statului, asemenea persoane dobandesc aceasta calitate in virtutea faptului ca au fost numiti sau alesi intr-o anumita structura de organizare a statului, adica intr-un organ de stat pe care il reprezinta prin activitatea sa.

In legatura cu aceasta acceptiune a notiunii de "organ de stat" poate fi pusa in discutie si notiunea de "functionar public", deosebirea sau delimitarea dintre acestea neputand fi intotdeauna neta. Totusi, daca avem in vedere modul de definire al "functionarului public" in dreptul administrativ si in dreptul penal¹⁶⁾, distinctia dintre "organ de stat" si cea de "functionar public" apare edificatoare. In acest sens, functionarul public este definit ca persoana fizica incadrata prin contract de munca in componenta unui organ de stat, fiind investita, in baza unor prevederi legale, cu indeplinirea unei functii pe care o exercita in mod permanent pe durata sa, in conditiile contractului de munca, in schimbul unui salariu.

De regula, functionarul presteaza in cadrul organului de stat respectiv o activitate profesionala de o anumita specialitate (economist, jurist, inginer, medic, tehnician etc.).

b) Constantele statului in sensul politico-juridic . In sensul politico-juridic constantele statului pot fi urmarite, la randul lor, pe mai multe planuri, completand sau intregind trasaturile sau constantele istorico-geografice, oferind astfel un ansamblu mai relevant de elemente definitorii ale fenomenului "stat". Intre aceste constante politico-juridice mai importante sunt :

- Constituirea si exercitarea puterii, a autoritatii ca "putere" sau "autoritate publica", ca putere oficiala, institutionalizata si exercitata asupra intregii populatii din teritoriu ;

- Constituirea si functionarea organelor statului pe principiul "separatiei puterilor". (Aceasta, in toate statele moderne si contemporane democratice, indiferent de varietatea modalitatilor si formelor concret-istorice in care este aplicat acest principiu) ;

- Formele de guvernamant de baza ale tuturor statelor se concentreaza, in ultima instanta, in jurul a doua categorii: forma de guvernamant republicana sau forma de guvernamant monarhica ;

- In toate categoriile sau formele de organizare statala, structura fundamentala a organelor statului cuprinde cele trei categorii de organe: legislative, executive (administrative) si judecatoresti - indiferent de particularitatile modului si formelor lor de constituire si functionare ;

- Constantele politico-juridice ale statului pot fi identificate si in aparatul conceptual logic si in cel al unei terminologii prin care se exprima un continut asemanator sau identic. De exemplu, expresii sau categorii cum sunt: sistem electoral, parlament, deputat, senator, guvern, ministru, lege, impozit etc. exprima, indiferent de limba nationala in care sunt formulate, acelasi continut, avand aproximativ acelasi inteles.

3. Legatura dintre stat si drept

Notiunile de baza ale dreptului nu pot fi intelese si explicate in afara conexiunii lor cu notiunile definitorii ale statului.

Statul si dreptul sunt produse ale evolutiei istorice a omenirii care s-au cristalizat ca valori fundamentale ale civilizatiei. Marea diversitate si contradictorialitate a conceptiilor si teoriilor care explica originea, continutul si formele statului si dreptului, a raportului stat-drept, de-a lungul istoriei si pana in prezent, ar putea fi grupate in trei mari orientari :

a) Cele care sustin preeminenta (preexistenta) dreptului asupra statului - in sensul ca normele fundamentale ale dreptului s-ar fi constituit inainte de aparitia statului, ca "nu statul creeaza dreptul ci il consacra doar in forme juridice concrete". De exemplu, scoala dreptului natural sustine ca omul s-a nascut liber cu o serie de drepturi inerente fiintei umane sau, conform teoriei contractului social, dreptul nu este altceva decat emanatia vointei natiunii ;

b) Cele care sustin ca dreptul este un produs al statului, un rezultat al creatiei acestuia, ca statul ar fi preexistent dreptului, ca dreptul este doar un instrument al puterii de stat, o emanatie a acesteia. De exemplu, in doctrina germana, Jellinek sustine ca "dreptul este o emanatie a statului";

c) Cele care explica interactiunea si interdependenta stat-drept, dintre care unele merg chiar pana la identificarea statului cu dreptul. De exemplu, H. Kelsen sustine ca "statul este ordinea de drept", "personificarea normelor juridice in societate".

In acest context, impartasim opinia potrivit careia statul si dreptul nu pot fi considerate ca realitati separate sau paralele, suprapuse sau opuse, dar nici identice, ci numai conexe, interdependente, caci, statul - in al carui existenta se concentreaza puterea - presupune un minimum de organizare a societatii in intregul ei, iar aceasta, la randul sau, nu poate fi conceputa fara un minimum de norme sau reguli de organizare si de conduita general obligatorii in teritoriul si cu privire la membrii acelei societati. Ansamblul acestor norme investite cu autoritatea puterii de stat a primit denumirea de "drept", in timp ce organizarea de ansamblu a societatii sub autoritatea unui mecanism institutionalizat al puterii generale in acea societate a primit denumirea de "stat". Desigur, in societatea omeneasca au existat si exista nu numai normele si regulile de drept (sau ale dreptului) ci si norme morale, etice, religioase etc., norme care au o relativa independenta fata de stat, in sensul ca nu implica nemijlocit interventia acestuia in instituirea, aplicarea sau sanctionarea nerespectarii lor. Normele sociale pot deveni si devin norme de drept numai prin intermediul statului care le investeste cu autoritatea puterii generale din societate, iar organizarea sociala devine "stat" prin forma normelor de drept general-obligatorii in acea societate.

Intre stat si drept exista o adevarata simbioza. Vointa statului constituie unul dintre factorii importanti care isi pun amprenta in procesul elaborarii sau sanctionarii normelor juridice, stabilind totodata si organele, mecanismele, procedeele prin care urmeaza sa intervina forta coercitiva a statului in caz de incalcare a acestor norme.

Asadar, nu putem concepe statul fara drept sau dreptul fara stat caci, in masura in care statul "creeaza" sau etatizeaza" normele generale de conduita din societate, transformandu-le in "drept", dreptul - la randul sau - "normativizeaza" statul conferindu-i o anumita structura institutionala, atributii si functii bine determinate. Cu alte cuvinte, statul confera dreptului (normelor) forta de obligativitate generala in timp ce dreptul confera, la randul sau, statului stabilitatea structurilor sale, fixand si permanentizand un tip determinat de institutii, relatii si functii specifice ordinii si organizarii statale. Intr-o imagine mai plastica, statul si dreptul ne apar ca fatetele inseparabile ale unei monezi din care una ne infatiseaza instrumentul sau mecanismul institutionalizat al puterii, iar cealalta, normele si regulile general obligatorii dupa care se constituie, organizeaza si functioneaza puterea in societate ca putere de stat.

Aceasta legatura indisolubila stat-drept este reflectata si in definitiile date celor doi termeni : "drept" si "stat", fiecare dintre definitiile respective avand elemente esentiale care fac parte din definitia celuilalt³⁷⁾. (A se vedea cele doua definitii si a se identifica elementele uneia ce se regaseste in cealalta).

Astfel, in definitia statului, dreptul este cuprins in acel element definitoriu care reflecta caracterul institutionalizat, organizat al puterii. Acest caracter este de neconceput fara drept, adica fara ansamblul normelor obligatorii in functie de care se constituie, organizeaza si functioneaza puterea publica ; In acelasi timp, in definitia dreptului sunt cuprinse elemente specific statale in sensul ca normele dreptului sunt fie norme create, fie consacrate de catre stat, al caror obligativitate generala este asigurata, la nevoie, prin constrangerea factorilor de putere competenti.

In acest circuit de conexiuni "stat-drept" legatura de reciproca determinare este, poate, cel mai relevant ilustrata de continutul categoriei politico-juridice contemporane a "statului de drept"³⁸⁾ in care statul, desi creator si garant al ordinii de drept, se subordoneaza el insusi ordinii instituite prin normele dreptului. Prin drept, statul isi autolimiteaza puterea.

In fine, din perspectiva argumentului istoric, al aparitiei si evolutiei istorice a statului si dreptului, corelatia stat-drept este nedisociabila. Aceasta fie si numai pentru ca acolo si atunci cand a aparut sau s-a manifestat fenomenul stat, acolo si atunci a aparut si manifestat implicit si fenomenul drept, intreaga lor existenta si evolutie istorica fiind conexa, interdependenta.

Asadar, legatura dintre stat si drept decurge din insasi interdependenta si conexiunea lor istorica - obiectiva precum si din logica unitara a procesului lor de evolutie si cunoastere stiintifica.

Legatura sau raportul stat-drept constituie un larg si generos teren pentru reflectii ³⁹⁾ si elaborari filosofice, politologice, juridice, sociologice, istorice etc., utile si importante atat sub aspect teoretic-gnoseologic, cat si al practicii contemporane de perfectionare a statului si dreptului in organizarea si conducerea societatii³⁹⁾.

4. Intrebari de control si autoverificare

- Explicati etimologia si acceptiunile sau sensurile termenului "stat"

- Comentati problematica definitiei notiunii de "stat" si formulati definitia (definitiile) mai larg acceptate a statului.

- Ce se intelege prin "constantele" statului si explicati continutul acestor constante in cele doua mari acceptiuni ale notiunii de stat: in acceptiunea istorico-geografica si, respectiv, in acceptiunea politico-juridica.

- Elaborati un referat explicativ pe tema: Legatura dintre stat si drept in teoria si practica juridico-politica.

5. Bibliografie

Gh. Bobos, "Teoria generala a dreptului", Ed. Argonaut, 1999, pag. 24-46;

I. Ceterchi, I. Craiovan, "Introducere in teoria generala a dreptului", Ed. ALL, Bucuresti, 1993, pag. 111-119;

I. Deleanu, "Drept constitutional si institutii politice", Ed. Chemarea, Iasi, 1992, vol. II, pag. 7 si urm.;

T. Draganu, "Drept constitutional si institutii politice", Ed. Univ. D. Cantemir, Cluj-Napoca, 1992, pag. 147-150;

N. Popa, "Teoria generala a dreptului", Ed. Actami, Bucuresti, 1996.