Raspunderea juridica

RASPUNDEREA JURIDICA

1. NOTIUNEA RASPUNDERII JURIDICE

Reglementand relatiile sociale prin norme de drept, legiuitorul are totdeauna in vedere conditiile in care norma poate si trebuie sa se realizeze, capacitatea normei de a modela conduitele, indreptandu-Ie pe un fagas considerat socialmente util. In acelasi timp, insa, legiuitorul are de fiecare data in atentie si posibilitatea violarii normei prin conduite neconforme. 818i83i Cei care infrang normele drep­tului nu pot fi decat oamenii, iar conduita lor nelegala, desfasurandu-se intr-un cadru social determinat, cunoaste forme de manifestare multiple si are motivatii complexe. Prin fapta sa, cel care incalca prevederile normelor juridice aduce atingere ordinii de drept, tulbura buna si normala desfasurare a relatiilor sociale, afecteaza drepturi si interese legitime ale semenilor sai, pune in pericol coexistenta libertatilor si echilibrul social. Pentru aceste motive el trebuie sa raspunda. Declansarea raspunderii juridice si stabilirea formei concrete de raspundere apartin, totdeauna, unor instante sociale abilitate special (cu competente legale in acest domeniu). Temeiul acestei declansari si intinderea raspunderii se afla in lege. Raspunderea este totdeauna legala; nimeni nu-si poate face singur dreptate, nimeni nu poate fi judecator in propria cauza. Raspunderea este, in aceasta lumina, de ordin normativ. Agentul percepe, si resimte normele, ca reguli impuse, expresia unor cerinte pe care societatea le impune subiectului. Scopul raspunderii este conservarea sistemului de relatii. Raspunderea si sanctiunea apar ca doua fete ale aceluiasi mecanism social. Sanctiunea, ca o conditie vitala a existentei in societate, trebuie sa restituie credinta zdruncinata de fapta anti-sociaIa.

Ca raport juridic, raspunderea juridica implica drepturi si obligatii juridice corelative.

2. FORMELE RASPUNDERII JURIDICE

In principiu, fiecare ramura a dreptului cunoaste o forma de raspundere specifica. De aceea exista mai multe forme de raspundere juridica: raspunderea juridica cu caracter politic (raspunderea con­stitutionala a parlamentului), raspunderea civila, raspunderea penala, raspunderea administrativa, raspunderea disciplinara. Fiecare forma de raspundere juridica se caracterizeaza prin conditii specifice de fond si de forma (mod de stabilire, forme de realizare etc.).

Prin trasaturile sale, prin natura sa si prin consecintele pe care le produce, raspunderea juridica apare ca o forma agravata de raspundere sociala. Intrucat faptele antisociale care declanseaza raspunderea juridica produc atingeri valorilor sociale si conturba normala desfasurare a relatiilor de cooperare sociala, este firesc ca raspunderea juridica sa se concretizeze in masuri cu caracter punitiv, iar punerea in executare a acestor masuri sa revina - ca obligatie de serviciu - unor instante sociale statale specializate.

3. CONDITIILE RASPUNDERII JURIDICE

Pentru ca raspunderea juridica - in oricare din formele sale - sa se declanseze, este nevoie de existenta cumulativa a unor conditii.

A. Conduita ilicita

Prin conduita ilicita se intelege un comportament - actiune sau inactiune care nesocoteste o prevedere legala.

Caracterul ilicit al conduitei se stabileste in legatura nemijlocita cu o prescriptie cuprinsa intr-o norma juridica. Atunci cand norma juridica obliga la o anumita conduita, iar prin fapta sa un subiect incalca aceasta prevedere (afisand dispret fata de reglementarea legala), intra in actiune sanctiunea normei juridice.

Raspunderea juridica intervine nu numai in conditiile unei actiuni - comiterea unei fapte ilicite - ci si in conditiile unei abstentiuni. Abtinerea, in acest caz, nu este o simpla nonexecutie, ci este o nonexecutie deliberata intr-o circumstanta in care subiec­tul era obligat prin norma juridica sa savarseasca actiunea.

Conduita ilicita prezinta - in forme si intensitati diferentiate - ­pericol social. Gradul de pericol social delimiteaza formele ilicitului juridic - civil, administrativ, penal etc.

Conduita ilicita poate sa se exprime in forme diferite: cauzarea de prejudicii, abaterea disciplinara, contraventia, infractiunea.

B. Vinovatia

Vinovatia este o alta conditie (o conditie subiectiva) a raspun­derii juridice. Vinovatia este atitudinea psihica a celui ce comite o fapta ilicita fata de fapta sa si fata de consecintele acesteia.

Vinovatia - ca element constitutiv si temei al raspunderii juridice - presupune recunoasterea capacitatii oamenilor de a actiona cu discernamant, de a-si alege modalitatea comportarii in raport cu un scop urmarit in mod constient . Cu alte cuvinte, vinovatia implica libertatea vointei subiectului, caracterul deliberat al actiunii sale, asumarea riscului acestui comportament. In atare conditii, atunci cand factorii naturali, procesele si mecanismele biologice si fiziologice exclud posibilitatea subiectului de a actiona cu discernamant, raspunderea juridica nu se va declansa. Raspun­derea juridica se exclude in cazul savarsirii unui act ilicit, dar fara vinovatie. Spre exemplu: minoritatea exclude raspunderea pe temeiul insuficientului discernamant (factor biologic - fiziologic) si a precarei experiente de viata (factor social); alinenatia mintala, este cauza de iresponsabilitate; legitima aparare, starea de necesi­tate, cazul fortuit, constrangerea morala, sunt, de asemenea, im­prejurari care exclud raspunderea juridica, bazate pe modificarile de ordin biologic - fiziologic produse ca urmare a existentei unor presiuni exterioare care se reflecta in psihicul subiectului, in com­portamentul sau si care antreneaza anumite instincte (cum este acela de conservare a vietii, spre exemplu, sau de protectie a unor valori). Starea de necesitate exista atunci cand subiectul, pentru a-si apara propria-i viata in fata unui pericol ce-l pune in mod iminent sub semnul intrebarii, sacrifica alta persoana, sau sacrifica bunurile altei persoane pentru apararea bunurilor sale, atunci cand in mod natural nu exista alta solutie.

Legitima aparare intervine atunci cand subiectul este expus unui atac material, direct, imediat si injust, actiunea sa reprezentand o riposta imediata si spontana.

Formele vinovatiei sunt: intentia si culpa. Stiintele juridice de ramura detaliaza modurile de existenta a acestor forme. Astfel, de exemplu, in dreptul penal intentia se clasifica in: intentia directa (atunci cand subiectul actioneaza deliberat, umarind producerea efectului, cunoscand si asumandu-si riscurile) si intentie indirecta (atunci cand subiectul cunoaste urmarile si le priveste cu indiferenta). Culpa este o forma a vinovatiei caracterizata prin aceea ca subiectul nu prevede consecintele faptei sale, desi trebuia sa le prevada, sau prevazandu-Ie, spera in mod usuratic sa nu se produca. Si in acest caz stiintele de ramura nuanteaza trasaturile si modurile de afirmare a acestei forme. Astfel, se vorbeste despre imprudenta (lipsa de diligenta), despre neglijenta (omisiune) ca modalitati ale culpei.

C. Legatura cauzala

Legatura cauzala intre fapta si rezultat, este o alta conditie a ras­punderii juridice. Aceasta este o conditie obiectiva a raspunderii. Pentru ca raspunderea sa se declanseze si un subiect sa poata fi tras la raspundere pentru savarsirea cu vinovatie a unei fapte anti-sociale, este necesar ca rezultatul ilicit sa fie consecinta nemijlocita a actiunii sale (actiunea sa sa fie cauza producerii efectului pa­gubitor pentru ordinea de drept).

Organul de stat abilitat sa stabileasca o anumita forma de raspundere (sa declanseze un raport juridic de constrangere) trebuie sa stabileasca cu toata precizia legatura cauzala, retinand circumstantele exacte ale cauzei, elementele necesare care carac­terizeaza producerea actiunii, consecintele acesteia si sa inlature elementele accidentale, conditiile care s-au suprapus lantului cauzal si care au putut sa accelereze sau sa intarzie efectul, sa agraveze sau sa atenueze urmarile.