Realizarea dreptului

REALIZAREA DREPTULUI

Produs complex al societatii, dreptul se infatiseaza ca o dimen­siune inalienabila a existentei umane in conditii social-istorice determinate. Semnificatia reglementarii prin norme juridice a celor mai importante raporturi sociale este puternic subliniata de amplificarea, fara precedent, a contactelor intrasociale, in procesul productiei, repartitiei si schimbului de activitati dintre oameni.

Dreptul este determinat de scopuri care se impun actiunii. Esential­mente practic, dreptul este nemijlocit legat de sarcinile majore ale actiunii de conducere a societatii. Ca un sistem de norme si sanctiuni formalizate, dreptul reglementeaza conduita oamenilor in relatiile sociale, 121j99b drepturile lor fundamentale, statueaza functio­narea institutiilor sociale, stabilind principiile convietuirii sociale.

Eficienta actiunii legii juridice are la baza mecanisme psihosociale complexe. Legiuitorul are in vedere asemenea mecanisme, iar in reglementarile diferitelor raporturi sociale sunt prefigurate variante de comportament, in scopul prevenirii dezorganizarii. In aceasta perspectiva legea este un important factor de progres si se con­stituie ca un instrument puternic al controlului social. Imbratisand domeniul organizarii sociale, dreptul reprezinta o imbinare, pe baze obiective - in raport de cerintele legilor dezvoltarii sociale - a unor acte de gandire si de experienta. Nefiind un scop in sine si nici rezultatul unei vointe subiective, dreptul este, dimpotriva, rezultatul unui proces complex de triere, de evaluare si valorificare a continutului concret-istoric al raporturilor sociale.

Existenta si realizarea dreptului reprezinta conditiile ordinii publice. In general, ideea de ordine semnifica o anumita succesiune in timp sau spatiu a lucrurior. Ordinea constituie premisa esentiala a coeziunii sociale, fiind conditionata de existenta sistemelor nor­mative si de traducerea in viata a continutului preceptiv al aces­tora . In acest context se plaseaza si ordinea de drept, care reprezinta desfasurarea vietii sociale in conformitate cu prevederile normelor juridice.

CONCEPTUL REALIZARII DREPTULUI

Traducerea in viata a prevederilor cuprinse in normele de drept implica participarea unor subiecte multiple (cetateni, organe de stat, organizatii nestatale), precum si asigurarea unui cadru or­ganizatoric care sa permita acestor subiecte sa-si valorifice din plin si nestingherit prerogativele legale. Totodata, realizarea dreptului - inteleasa ca un proces - presupune posibilitatea recunoscuta unor organe de stat de a actiona in domeniul asigurarii mijloacelor de restabilire a ordinii de drept, in conditiile savarsirii unor fapte ce nesocotesc prevederile legale. Realizarea dreptului este o confrun­tare a modelului general de conduita, construit de legiuitor, cu realitatea concreta.

Analiza conceptului realizarii dreptului este de fapt analiza modului de implementare a normei de drept in viata sociala, a modului in care societatea primeste norma de drept, o incorporeaza in patrimoniul psihologic al individului. Conditiile generale ce caracterizeaza climatul social-politic si ideologic determina in mod nemijlocit eficienta formelor juridice de realizare a dreptului.

Consideram ca realizarea dreptului poate fi definita ca procesul transpunerii in viata a continutului normelor juridice, in cadrul caruia oamenii ca subiecte de drept, respecta si executa dispozitii normative, iar organele de stat aplica dreptul in temeiul competentei lor.

2. FORMELE REALIZARII DREPTULUI

Realizarea dreptului imbraca doua mari forme: realizarea drep­tului prin respectarea si executarea dispozitiilor legale de catre cetateni si realizarea dreptului prin aplicarea normelor juridice de catre organele de stat si alte organisme sociale.

A. Realizarea dreptului prin activitatea de executare si respectare a legilor

Convietuirea sociala si coexistenta libertatilor implica modificari in natura relatiilor sociale. Aceste modificari se reflecta in logica specifica a relatiilor interumane, ca puncte de intersectie dintre societate si individ. In procesul schim­burilor sociale, a comertului juridic, omul isi modifica propria sa natura. Dreptul ofera posibilitatea comportarii in temeiul celei mai mari libertati, a acelei libertati concepute ca o folosinta nelimitata a posibilului. In acelasi timp, cea mai mare libertate nu poate proveni decat din cea mai mare rigoare, fapt de natura sa imprime o traiectorie specifica atitudinii individului fata de lege.

Edictat in vederea disciplinarii conduitelor umane in relatii sociale determinate, dreptul ofera oamenilor modele de comporta­ment, construieste tipologii subordonate unor scopuri practice.

Reglementarea juridica - inteleasa ca o totalitate de forme de influentare a conduitei oamenilor, de orientare a acestora pe fagasuri utile si convenabile convietuirii umane - se structureaza in directa legatura cu pozitia individului in societate si cu interesul structurilor politice si sociale.

Subordonarea conduitei individuale fata de conduita-tip continuta in normele de drept, subordonare ce se concretizeaza fie in acte de respectare a legii, fie in acte de executare a prescriptiilor juridice devine, in acest cadru, o forma importanta de realizare a dreptului.

Pentru ca dreptul sa fie respectat de catre cetatean, acesta trebuie sa cunoasca regulile sale, iar statul trebuie sa ia masurile necesare de popularizare a actelor normative.

Din cultura juridica fac parte: conceptiile juridice, inclusiv creatia stiintifica din domeniul dreptului; reglementarile juridice; starea legalitatii (climatul de legalitate) derivata din atitudinea fata de lege, din educatia juridica. Cultura juridica are un rol formativ, alaturi de alte manifestari ale culturii unei societati, cultura politica, economica etc.

Trasaturi ale realizarii dreptului, prin activitatea de exercitare si respectare a normelor juridice. 

a. Aceasta forma de realizare a dreptului implica indeplinirea comandamentelor cuprinse in normele juridice, prin conformarea fata de dispozitiile normative.

b. Conformarea fata de conduita fixata prin normele de drept este rezultatul direct al actiunii mai multor factori, cum ar fi: continutul dreptului, acceptarea legii de catre societate - ca expresie a unor necesitati, ridicarea gradului vietii materiale si spirituale a oamenilor, sporirea nivelului de cunostinte si perfectionarea instructiei scolare etc.

c. Ca volum si intensitate, aceasta forma de realizare a dreptului este mult mai bogata decat cealalta forma - aplicarea dreptului, ea declansand un numar imens de situatii juridice la care participa categoria cea mai mare de subiecti - cetatenii - precum si diferite organizatii sociale.

d. Din punctul de vedere al tehnicii juridice, activitatile impli­cate in realizarea acestei forme sunt relativ mai simple; ele se pot desfasura si in fapt, fara incheierea unui act scris, fara indeplinirea unor conditii de forma sau de fond speciale.

e. Ele sunt, bineinteles, compatibile si cu realizarea prin crearea si desfasurarea unor raporturi juridice, in care drepturile si indatoririle participantilor se concretizeaza in legaturi juridice statornicite prin normele de drept din cele mai diferite ramuri ale sistemului juridic.

f. Respectand si aducand la indeplinire (executand) normele dreptului, cetatenii isi valorifica drepturile subiective, cu luarea in consideratie si a obligatiilor ce le incumba, in procesul interactiunii sociale.

B. Realizarea dreptului prin aplicarea normelor juridice de catre organele statului (Aplicarea dreptului)

a) Notiunea aplicarii dreptului

In afara participarii specifice a cetatenilor si organizatiilor nestatale in procesul realizarii dreptului, acesta este realizat si prin intermediul unor acte specifice de autoritate, emise de organele statului in conformitate cu competenta rezervata lor prin lege.

Acte de aplicare a dreptului nu pot elabora decat organele statului, cetatenii realizand dreptul prin executarea si respectarea normelor juridice.

La aplicarea dreptului participa, in principal, organe ale statului, in baza si in vederea realizarii competentei acestora.

In esenta, aplicarea dreptului consta in elaborarea si realizarea unui sistem de actiuni statale, in vederea transpunerii in practica a dispozitiilor si sanctiunilor normelor de drept.

Spre deosebire de realizarea dreptului prin executarea si respec­tarea prevederilor normelor juridice, care se poate desfasura si in fapt, fara crearea unor raporturi juridice, aplicarea dreptului este nemijlocit legata de nasterea si desfasurarea legaturilor juridice sub forma unor taporturl de drept, in care un subiect este totdeauna un organ al statului care-si exercita prerogativele potrivit cu com­petenta ce-i este rezervata prin lege.

Aplicand dreptul organele de stat se manifesta ca purtatoare a atributelor puterii de stat; actele lor de aplicare sunt acte de putere cu caracter individual, concret. Prin intermediul lor sunt concreti­zate, in limita competentei ce le este repartizata prin normele juridice, drepturile si obligatiile unor subiecti in cadrul raporturilor juridice determinate. De asemenea, prin emiterea actelor de apli­care, organele statului stabilesc masuri de sanctionare a celor care nesocotesc obligatiile ce le revin.

Drepturile subiectilor participanti la viata sociala, ca si obligatiile corelative, isi gasesc izvorul in normele de drept. Organele de stat constata sau recunosc aceste drepturi. Aceasta activitate are o valoare juridica deosebita si se inscrie, in mod hotarator, in randul formelor juridice de realizare a dreptului.

In unele cazuri activitatea de aplicare a dreptului vizeaza res­tabilirea ordinii de drept incalcate si aplicarea sanctiunii normei de drept. Este eronata opinia acelor autori care considera ca aplicarea dreptului ar fi legata numai de constrangerea de stat sau care, restrangand, de asemenea, aplicarea dreptului doar la restabilirea ordInii de drept incalcate, sustin ca actele de aplicare a dreptului nu au valoare juridica propriu-zisa decat prin aceea ca ele res­tabilesc drepturi si obligatii incalcate sau relatii cu privire la o anumita valoare . A restrange aplicarea dreptului de catre organele de stat doar la aplicarea constrangerii, inseamna sa se saraceasca procesul aplicarii dreptului de o parte importanta a continutului sau. Trebuie avut in vedere, de asemenea, ca actul de aplicare a dispozitiei unei norme de drept difera prin continut, prin scop si prin destinatie de actul de aplicare a sanctiunii normei de drept.

b) Notiunea si trasaturile actului de aplicare a dreptului

Ca activitate complexa, realizata prin declansarea si desfasura­rea a nenumarate raporturi juridice, aplicarea dreptului se concreti­zeaza intr-un rezultat specific - actul de aplicare.

Aplicarea dreptului reprezinta o activitate exercitata de organe ale statului si, in limite determinate de organizatii nestatale, in forme special prevazute de actele normative.

Aplicarea dreptului, ca proces complex, se realizeaza in baza legilor si celorlalte acte normative care compun sistemul juridic. Bazandu-se pe actul normativ si nu pe vointa subiectiva a organului de stat care-l elaboreaza, actul de aplicare are aceeasi esenta ca actul normativ. Aplicarea dreptului da expresie unei anumite com­petente a organelor de stat, competenta determinata de lege si care desemneaza atributiile organelor de stat si limitele exercitarii acestora. Realizandu-si atributiile, legal conferite, unele organe ale statului pot desfasura o activitate specifica de elaborare normativa. Activitatea normativa se deosebeste de activitatea de aplicarea a dreptului prin trasaturi de continut si forma.

Activitatea de creatie in domeniul dreptului este rezervata doar unor categorii de organe ale statului. In principiu, nimic nu se opune ca un organ care elaboreaza un act normativ sa poata elabora si acte de aplicare (a majori ad minus

Daca activitatea normativa este strict reglementata in com­petenta unor organe ale statului, activitatea de aplicare poate fi realizata de orice organ al statului si, in limite determinate, chiar si de organizatii nestatale.

Spre deosebire de actele normative care au un caracter general, impersonal, tipic, injonctiv si irefragabil, actele de aplicare a dreptului sunt individuale, concret-determinate.

Avand caracter individual si nu general­ obligatoriu, actul de aplicare este nemijlocit legat de activitatea unui organ de stat nominalizat si a altor subiecte (persoane fizice) concret determinate.

Activitatea de elaborare normativa este subordonata unor reguli metodologice de tehnica legislativa.

Avand un caracter subordonat, derivat, apartinand ordinii sub­normative, actele de aplicare a dreptului sunt elaborate in mod foarte diferit de la o ramura la alta si chiar in cadrul aceleiasi ramuri de drept de la o institutie la alta.

Hotarul ce separa actul normativ de actul de aplicare il reprezinta continutul diferit, scopul si formalitatea deosebita ale celor doua categorii de acte.

Spre deosebire de actul normativ, care functioneaza impersonal si difuz, actionand continuu pana la scoaterea sa din vigoare, actul de aplicare a dreptului isi epuizeaza efectele in momentul adoptarii sale de catre organul abilitat.

Spre deosebire de activitatea de executare si respectare a normelor de drept de catre cetateni, in cursul careia ei pot sa incheie, prin acord de vointa, un raport de drept in temeiul unor dispozitii legale ce le stau la dispozitie, actele de aplicare, bazandu­se si ele pe prevederi ale dreptului, apar totdeauna prin vointa unilaterala a unui organ al statului

Data fiind importanta deosebita a reglementarii juridice a relatiilor sociale, exista reguli precise privind intrarea in vigoare principiile de activitate si iesirea din vigoare a normei juridice.

Spre deosebire de actele normative, actul de aplicare devine obligatoriu, in principiu, din momentul comunicarii lui partilor interesate.

Din acest moment curge termenul de contestare a actului de catre partea nemultumita, in legatura cu modul de solutionare a cazului (de calificare juridica a starii de fapt retinuta de organul de stat).

c) Fazele procesului de aplicare a dreptului

Aplicarea dreptului, privita ca un proces complex, se desfasoara cu respectarea unor cerinte legate atat de necesitatea stabilirii co­recte a imprejurarilor de fapt, cat si de necesitatea corectei aplicari a normei de drept ce reglementeaza situatia stabilita.

Fazele (sta­diile) aplicarii dreptului constituie etape esentiale si necesare in desfasurarea procesului de aplicare a normelor juridice, implicand atat operatiuni de conceptualizare, cat si activitati tehnico-materiale de infaptuire practica a prevederilor legale.

Indeobste, se considera ca aplicarea dreptului cunoaste urmatoarele faze: 1) stabilirea starii de fapt; 2) alegerea normei de drept; 3) inter­pretarea normelor juridice; 4) elaborarea actului de aplicare.

Existenta acestor etape (faze) de aplicare nu inseamna in nici un caz fragmentarea, faramitarea procesului de aplicare; in fapt, acest proces este un proces unitar. Pentru acest motiv este foarte greu sa se stabileasca o distinctie neta intre aceste faze sau o ordine stricta a desfasurarii lor. Aceste faze se intrepatrund si se conditioneaza reciproc.

Stabilirea starii de fapt.

Implica un demers riguros pentru cunoasterea minutioasa si in profunzime a circumstantelor cauzei respective. Cercetarea imprejurarilor faptei constituie elementul de baza, care asigura actului de aplicare caracter temeinic.

Verificarea si clarificarea circumstantelor cauzei sunt facute de catre organul de aplicare numai in lumina ipotezei unei norme juridice. Cu alte cuvinte, vor fi avute in vedere si retinute doar acele imprejurari care au relevanta in cauza dedusa in fata unui organ de stat ce trebuie sa o rezolve prin emiterea unui act de aplicare. Aceste imprejurari sunt in general denumite fapte juridice (cauze generatoare sau extinctive de efecte juridice). Organele de aplicare vor lamuri atat imprejurarile concrete datorate actiunilor oamenilor, cat si consecinte ale unor evenimente, de producerea carora legea leaga efecte juridice.

In vederea emiterii unui act de aplicare intemeiat, in acord cu realitatea, organul de aplicare trebuie sa-si fundamenteze actul pe baza unei informari veridice, complexe, capabile sa scoata la iveala aspectele esentiale ale cauzei. In acest scop, organul de aplicare va consulta documente oficiale, va asculta martori, va proceda la reconstituiri, va utiliza rezultate ale unor cercetari stiintifice etc. Toate acestea trebuie sa furnizeze organului de aplicare date faptice, ele trebuind sa constituie, in acelasi timp, surse reale de informatii, in stare sa contureze circumstantele cauzei, sa creeze convingeri ferme, in legatura cu starea de fapt si sa inlature dubiile si neclaritatile.

Alegerea normei de drept.

In aceasta a doua faza a procesului de aplicare, organele de aplicare procedeaza la critica normei, la selectionarea normei juridice, in vederea calificarii juridice exacte a starii de fapt stabilite. Corecta incadrare juridica a acestei stari de fapt confera actului de aplicare trasaturi de legalitate.

In vederea unei calificari juridice corespunzatoare, organul de aplicare indeplineste o serie de operatiuni prealabile; nominaliza­rea normei juridice, verificarea autenticitatii sale, a fortei sale juridice si actiunii sale: raporturile sale cu alte norme juridice; determinarea continutului exact al normei, prin consultarea actului normativ care cuprinde norma respectiva etc. Critica normei juridice presupune o buna pregatire de specialitate a organului de aplicare, o stapanire a domeniului juridic determinat, dar si cunos­tinte juridice fundamentale.

Interpretarea normelor juridice.

Reprezinta un moment important al aplicarii dreptului si consta din operatiuni de lamurire si concretizare a continutului regulii de drept cuprinse in norma ce urmeaza a carmui raportul respectiv. Interpretarea (hermeneutica) juridica este o conditie de mare importanta a unei corecte aplicari a dreptului. O buna stapanire a metodelor de interpretare ofera cheia de bolta a succesului muncii de transpunere in viata sociala, la cazuri concrete, a cerintelor si exigentelor normei de drept.

Elaborarea si emiterea actului de aplicare.

Constituie ultimul moment (faza, etapa) a procesului de aplicare a dreptului. Elaborarea actului de aplicare si emiterea sa reprezinta rezultatul unui demers rational si al unei manifestari de vointa a organului de stat in vederea satisfacerii unor exigente ale normelor de drept.