Principalele parodime privind relatia dintre ordinea sociala, constrangere si rationalitatea constrangerilor sociale

PRINCIPALELE PARODIME PRIVIND RELATIA DINTRE ORDINEA SOCIALA, CONSTRANGERE SI RATIONALITATEA CONSTRANGERILOR SOCIALE.

1. Consens armonie si ordine sociala in conceptia lui Auguste Conte. Considerat in mod unanim "inventator" al termenului de sociologie la mijlocul secolului trecut, Conte si-a intemeiat conceptia sa pe 2 premise:

a. prin insasi ratiunea sa individul poate sa proiecteze ordinea sociala si morala intr-un mod mult mai eficient decat a facut-o traditia;

b. prin metoda sa empirica intemeiata pe observatie este capabila sa descrie si sistematizeze faptele sociale si juridice in vederea descoperirii unor regularitati si legalitati intre diferitele fapte si fenomene observate. El a elaborat legea celor 3 stari prin care trece gandirea si societatea (starea teologica, 646i88g metafizica  si pozitivista), ocupandu-se in special de identificarea trasaturilor ce caracterizeaza starea pozirtiva a unei societati. El considera ca dezordinea din societate se datoreaza lipsei de consens cu privire la tipul de societate, dezvoltand o doctrina pozitivista pe baza de armonie si consens intre indivizi. Considera societatea ca stiinta faptelor sociale. Ea a manifestat in general o atitudine ostila ostila fata de drept si reglementarile normative. pentru el in stadiul pozitiv al societatii ideea de drept treduie substituita cu cea de datorie, astfel incat fiecare individ sa aiba numai datorii fata de ceilalti. Deviza sa era "Nimeni nu poseda alt drept in afara de acela de as face mereu datoria" . Atitudinea lui Conte era ostila doar dreptului subiectiv, prin care indivizii revendica doar, nu insa si fata de dreptul obiectiv. Pentru el reprezinta adevarata ordine sociala. Prin metoda sa pozitivista el a contribuit la apropierea dreptului de sociologie, considera ca normele juridice trebuiesc trase din experienta grupurilor sociale.

Relatia dintre constrangere, normalitate si armonie sociala in viziunea lui Emil Durkheim: Considerat drept fondator al scolii sociologice franceze. Durkheim a considerat sociologia ca enciclopedie a diverselor stiinte sociologice particulare. Chiar daca principalele sale lucrari sunt redactate in traditia pozitivista preluata de la Conte, el a incercat sa elimine orice                                                                     enunt pozitivist. Principalele opere "Regulile metodelor sociologice, Diviziunea muncii sociale, Formele elementare ale vietii religioase, Sinuciderea", releva 2 tendinte care au conferit sociologiei o anumita particularitate:

a. recoltarea si prelucrarea de date statistice din domeniul religiei, moralei, istoriei, dreptului. In vederea identificarii specificului societatilor traditionale si moderne si implicit a sistemelor juridice;

b. incercarea de a identifica, din vastul material statistic, tendintele de evolutie in timp si spatiu a factorilor care determina aceasta schimbare.

Conceptia elaborata de Durkheim este importanta pentru sociologia juridica din urmatoarele puncte de vedere:

- incercarea de identificare a diferitoelor tipuri sau specii de drept in functie de tipurile de solidaritate sociala;

- elaborarea unui model teoretic si practic care a evidentiat raportul dintre normal si patologic;

- fundamentarea unui model teoretic care pune in corelatie o serie de actiuni deviante, delicvente ale indivizilor;

- incercarea de explicare si fundamentare a unui model statistic si descriptiv privind modelul sinuciderii si principalele tipuri de sinucideri (egoista, altruista, fatalista, anomica);

-tipuri de drept si tipuri de solidaritate sociala. Consideram dreptul ca un simbol vizibil al solidaritatii sociale Durkheim evidentiaza faptul ca fiind un produs social, el reproduce diversele forme de solidaritate sociala.

El a elaborat 2 tipuri:

1. dreptul represiv, fundamentat in principal de sanctiuni represive bazate pe solidaritate mecanica. Acest tip de drept este preponderent societatilor traditionale si totalitareunde exista o asemanare intre conduitele indivizilor si nespecializarii functiilor intre indivizi. Solidaritatea mecanica este specifica in acele societati in care diferentele sociale sunt mediatizate si indivizii se aseamana intre eiuneori pana la identificare. Dreptul are un caracter preponderent represiv si este insotit de conditiuni coercitive si punitive, menite sa asigure asemanarea.

2. Tipul de drept restitutiv insotit de sanctiuni premiale si restitutive caracteristic societatii intemeiata pe solidaritatea organica. Aceasta solidaritate presupune solidaritatea si diferentierea permitand o gama variata a conduitelor si comportamentelor, astfel incat indivizii se aseamana prin deosebiri si se deosebesc prin asemanari. Solidaritatea organica nu este posibila decat daca fiecare individ are o sfera proprie fiind o personalitate. In aceste societati, prescriptiile si normele juridice deriva din interactiunea dintre indivizi, urmarind recompensarea indivizilor pe baza de competenta, valoare, merit.

Dezvoltand ulterior aceste idei, Durkheim a formulat sintetic 2 legitati sau tendinte ale evolutiei sanctiunilor si proceselor penale.

a. legea variatiei cantitative conform careia intensitatea si gravitatea pedepselor sunt cu atat mai dese cu cat necesitatile unui tip mai putin evoluat si in care puterea publica are un caracter mai absolut.

b. legea variatiilor calitative canform careia in anumite perioade si in functie de gravitatea crimelor comise, sanctiunile privative de libertate tind sa devina tipul normal de represiune.

d. ANALIZA  FENOMENULUI SINUCIDERII

O alta contributie a lui E. Durkheim se refera la analiza fenomenelor sinuciderii care desi apare ca un act individual, voluntar al individului, el reprezinta totodata un fenomen social, putandu-se identifica anumite constante si tendinte ale acestui fenomen.

Sinuciderile difera sensibil de la o variabila sociala cum ar fi:

- tendinta spre sinucidere creste o data cu varsta;

- sinuciderile sunt mai fracventa in randurile persoanelor celibatare sau divortate;

- sinuciderea nu este dependenta de evolutia climaterica;

- sinucidrile cresc din ianuarie pana in iunie si descresc din iunie pana in decembrie;

- sinuciderile sunt mai frecvente in timpul zilei si mai putin intense in timpul noptii si in week-end;

- sinuciderile sunt mai fracventa in randurile protestantilor decat in randul catolicilor.

Evidentiind aceste tendinte. E. Durkheim a concluzionat ca sinuciderea este invers proportional cu gradul integrarii sociale, religioase si politice a indivizilor in grupurile din care fac parte. Totodata el a stabilit tipologia fenomenului sinuciderii, identificand 4 tipuri:

1. Sinuciderea egoista, care variaza invers proportional cu gradul de sociabilitate al individului si direct proportional cu gradul de neintegrare al acestuia (persoana divortata, vaduve, protestanti);

2. Sinucidere altruista care se datoreaza gradului exesiv de integrare a individului in anumite institute si grupuri cu care el uneori se identifica (razboinici, militarii comandantii de nava). In conceptia lui Nitzelie, altruismul reprezinta in esenta o forma de egoism filtrata prin cultura si civilizatie;

3. Sinucidere anomica datorita absentei aspiratiilor si scopurilor individului si societatii sau limitarii puternice a acestora in anumite perioade de criza si dereglare normativa. Aceste stari de anomie sociala conduc la declasarea multor indivizi din situatia lor anterioara ca si la stari de anxietate si frustrare sociala;

4. Sinuciderea fatalista care se constata mai ales la acei indivizi al caror viitor li se pare ca este ingradit si ale caror dorinte nu se realizeaza datorita autoimpunerii unei discipline morale exesive.

e. Adaptarea unor concepte si teorii formulate de E.Durkheim la realitatea societatii romanesti:

Diagnosticul cel mai adecvat ce caracterizeaza problemele societatii romanesti dupa 1989 este cel de anoniee sociala. Acest diagnostic se refera mai ales la "raul de care sufera viata sociala, economica si politica romaneasca". Pentru Romania, anomia social implica cel putin 3 semnificatii:

- Lipsa de reglare interna a functiilor sistemului social;

- Incapacitatea normelor juridice de a pune o frana sau o limita actiunilor si scopurilor individuale de unde ideea ca se poate face orice prin proce mijloace;

- Deteriorarea mecanismului de solidaritate sociala si cresterea conflictelor intre norme si valori divergente.

Aplicata la realitatea societatii romanesti aceasta stare de anomie poate fi redata prin urmatoarea schema ce utilizeaza 2 axe principale: -axa orizontala care reprezinta reglarea sociala si axa verticala care reprezinta integrarea sociala.

Fiecare capat ale celor 2 axe este definit prin semnele + sau - care marcheaza exesul sau deficitul de reglare sau integrare:

(+) ALTRUISM

Romania l

(totalitarism) l

l

l

FATALISM(+) <-----------l----- ----- -----------> (-)

^{(reglare sociala)}

l

l TRANZITIE

l (dupa 1989)

l

(-) EGOISM

Societatea totalitara se caracterizeaza prin urmatoarele elemente:

- disciplina si reglementare normativa extrem de restrictiva si coercitiva sustinuta de mecanismul fortei fricii si manipularii;

- perceperea de catre indivizi a normelor si mecanismelor legislative si de putere ca fiind ilegitime si injuste impuse din exterior, de unde si tendinta de eludare a lor permanent;

- absenta integrarii sociale a individului decat in mod formal si adaptarea unor comportamente de simulare si disimulare a ideologiei socialista;

- tendinte de uniformizare a conduitelor si o slaba diferentiere sociala intre indivizi (sloganul fiind omogenizarea societatii) de unde si aparitia unei solidaritati mecanice si artificaiale  in care toti indivizii sa fie egali intre ei;

- imobiism istoric, blocaj al initiativei si creativitatii individuale, ca si nivelul scazut de aspiratie sociala.

Societatea in tranzitie instaurata dupa 1989 se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi:

-- disciplina si reglementare normativa slaba sau chiar absente, caracterizate prin existenta unor prescriptii normative ambivalente si conflictuale care produc o stare de dezorientare in randul indivizilor;

- incapacitatea normelor juridice de a prevedea rolurile sociale ale indivizilor de unde si tendinta de extindere a conduitelor si actiunilor individuale in directii care presupun fapte ilicite, imorale si ilegale (inexistenta unor limite impuse actiunilor individuale);

- perceperea contradictorie a mecanismelor legislative si de putere la nivelul indivizilor si grupurilor sociale. Ex: unii le resimt ca fiind legitime si altii ca fiind ilegitime (grupurile cu optiuni electorale pentru putere  sau pentru opozitie);

-nivel scazut de integrare sociala a indivizilor determinate de absenta unei conceptii despre pume si a unui sistem de credinte si valori comune, care sa sustina motivatia actiunii sociale;

- stimularea initiativei si creativitatii individuale, nivel ridicat de aspiratii care nu sunt posibile datorita limitarii accesului indivizilor la bunuri si valori sociale, de unde si tendinte marcate de frustare si agresivitate;

- scaderea gradului de solidaritate si coeziune sociala concomitent cu cresterea tendintei de egoism ale indivizilor.

Directia si manifestarea crizei prin care trece societatea romamneasca sunt acelea ale unei tranzitii de la o stare de fatalism in care totul era determinat si prevazut de mecanismele coercitive totalitare la o stare de anomie sociala unde aproape nimic nu mai poate fi prevazut si in care este posibil orice si unde conduitele indivizilor oscileaza in jurul unor norme vechi si noi care se contrazic intre ele.

Aceasta stare se manifesta in mai multe directii ale vietii sociale:

- in plan legislativ, in Romania tranzitia spre o economie de piata nu a fost insotita de o legislatie adecvata ca in alte tari si care sa fie capabila sa reglementeze modalitatea de realizare a reformei si privatizarii. Nu au fost abrogate sau modificate acte normative care continua sa consfinteasca suprematia proprietatii publice asupra celei private ca si in drepturi ale statului in domeniul afacerilor, operatiunilor import-export, financiar, bancare;

- in plan economic. Desi s-a renuntat la formele planificate si dirijate, s-a instaurat in mod paradoxal legea liberului arbitru si "jungla" birocratiei administrative care franeaza realizarea majoritatii initiativei particulare. In schimb s-au multiplicat actiunile ilicite si imorale ale unor agenti economici care realizeaza profituri spectaculoase in detrimentul majoritatii indivizilor ca si aparitia unor "economii secundare" prin care se scurg si valorifica rezultatele actiunilor ilicite. In acest fel, blocajul financiar si colapsul financiar nu sunt decat consecinta fireasca a unei economii originare si hibride care functionreaza fara nici o reglare interna intemeiata pe regula cererii si ofertei, ci doar sub impulsul unor reguli conjucturale sau intamplatoare;

- inplan social si comportamental se constata o proliferare a actelor de specula, frauda, abuz, coruptie si contrabanda ca si o sporire sensibila a delictelor comise cu violenta si agresivitate, inclusiv aparitia formelor de crima organizata si organizatii criminale.

Violenta, anargia si liberul arbitru sunt principalele simptome ale crizei morale prin care trece societatea romaneasca si care sunt un reflex al profundelor discrepante economice si sociale aparute dupa 1989 si care compromit efortul de realizare a societatii civile si a statului de drept.

Fundamentarea teoriei anomiei sociale. Durkheim a fost primul jurist sociolog care a prezidat perioadele crizei generate de trecerea de la o sociatate traditionala la cea moderna, industriala. Cand se produce o dereglare a ordinii sociale si o scadere a solidaritatii morale a indivizilor, concretizata in multiplicarea formalor deviante sociale si criminalitate. Notiunea fundamentala cu care el a contribuit la definirea raului patologic  de care sufera societatea moderna, a fost acela de anomie sociala care provine de la termenul grecesc a nomos care inseamna fara norme. In conceptia lui Durkheim anomia reprezinta o stare obiectiva aunei societati marcata printr-o dereglare si dezorganizare sociala si normativa. Aceastasituatie se concretizeaza prin absenta unei definitii precise a normelor sociale si juridice sau printr-o situatie in care normele de baza isi suspenda temporar functionalitate, ceea ce provoaca deruta si dezorientarea in randul indivizilor si grupurile sociale. Starea de anomie apare in perioadele marcate de crize economice, razboaie, revolutii, dar si in perioadele de transformari benefice care insa se produc prea rapid sau prea brusc, ceea ce dezorganizeaza cadrul normativ si legislativ al societatii (notiunea de "vid legislativ"). In situatiile de anomie sociala indivizii nu mai stiu ce este just si injust, care sunt revendicarile si sperantele legitime, sau care sunt cele care intrec masura, considerand ca pot pretinde orice. In felul acesta, arata Durkheim, functiile sociale ale sistemului social nu mai concura la mentinerea echilibrului si coeziunii grupurilor, rasturnand retetele de solidaritatece leaga pe indivizi. Sintetizand acceptiunile notiunii de anomie social, cele mai importante semnificatii ale acesteia se refera la:

- dereglarea sociala si normativa a unei societati;

- disolutia vietii morale autoritatii normelor si valorii sociale, concomitent cu inmultirea tendintelor de egoism ale indivizilor;

- coexistenta in cadrul aceleiasi societati a unor norme sociale si juridice afirmand vechii si noii societati norme care sunt de multe ori ambivalente, divergente si contradictorii.

Adaptarea teoriei anomiei sociale la realitatile societatii romanesti. Diagnosticul cel mai adecvat ce caracterizeaza problemel;e societatii romanesti fost totalitariste, este acela de criza a structurilor institutiilor fundamentale caracterizata in scaderea gradului lor de credibilitate, legitimitate in fata opiniei publice. Schimbarea regimului politic in decembrie 1989 a insemnat trecerea de la o societate totalitara, dominata de fatalism (ca exes de reglaresociala si coercitiva a conduitelor), la o societate de tranzitie caracterizata de dereglare normativa si chiar de anomie legislativa (lipsa de respect si de autoritate a legii si fata de lege). Societatea totalitara fatalista se caracterizeaza prin elementele:

- disciplina si reglementare normativa exesiv de restrictive si coercitive sustinuta de mecanismul fortei, fricii si manipularii, de unde aparitia unor conduite si actiuni supraconformiste;

- perceperea de catre indivizi a normelor si mecanismelor de putere ca fiind injuste si impuse din exterior prin intermediul partidului si statului socialist;

- absenta integrarii sociale prin norme si valori care sa stimuleze creativitatea indivizilor, de unde si incapacitatea indivizilor de a recepta si invata valorile ideologiei socialiste, ceea ce a condus la comportamente de simulare si disimulare individuala;

- tendinta de uniformizare a conduitelor si o slaba diferentiere sociala intre indivizi (solganul ideologic fiind: omogenizarea sociala), de unde si constituirea unei solidaritati mecanice artificiale, prin care toti indivizii sa semene intre ei;

- imobilism istoric, blocaj a initiativei si creativitatii individuale asociate cu nivelul scazut de aspiratie ale indivizilor.

Societatea de tranzitie dupa 1989 se caracterizeaza prin elementele:

- disciplina si reglementari normative slabe sau chiar absente, concretizate prin elaborarea unor prescriptii normative ambigue, vagi sau conflictuale, care permit indivizilor adoptarea unor conduite extrem de diverse, de la coformism si inovatie, pana la deviante si evaziune;

- din capacitatea normelor juridice de a prevedea gama rolurilor sociale sau a actiunilor indivizilor, motiv pentru care acestea se extind imprevizibil in directii dintre cele mai diverse;

- perceperea de catre indivizi in mod contradictoriu a mecanismelor de putere si legislative, astfel incat unii le percep si le simt ca fiind legitime, iar altii ilegitime (comportamentul electoral proguvernamental sau pro opozitie);

- scaderea gradului de solidaritate si coeziune sociala si tendinta de individualizare puternica a conduitelor si a actiunilor care genereaza implicit tendinta de egoism in randul indivizilor;

- initiativa si creativitate individuala ridicata, ca si nivelul ridicat al aspiratiilor indivizilor, de unde si multiplicarea tendintelor de frustrare si agresivitate in randul unor indivizi.

Principalele domenii de manifestare a starii de anomie in societatea romaneasca pot fi sesizate in planurile:

a. Legislativ si normativ, unde o mare parte din legile si actele normative adoptate dupa 1989, chiar daca intrunesc conditiile de legalitate si tehnico-legislativa, nu realizeaza organicitatea si legimitatea acestora (L. privatizarii, L.fondului funciar, L.societatilor comerciale);

b. In plan economic, desi s-a renuntat la formele planificate si diligiste sau instaurate in mod paradoxal, legea liberului arbitru acompaniata de "jungla birocratica si administrativa" privind derularera operatiilor si afacerilor. De aceea blocajul financiar si insasi criza financiara actuala nu sunt decat consecinta fireasca a unei economii hibride, care functioneaza fara nici o autoreglare interna, pe baza legii cererii si ofertei, ci doar sub impulsul unor norme conjuncturale sau intamplatoare (de aici aparitia unei economii secundare, subterane, care dubleaza economia reala);

c. In plan moral si comportamental se constata o proliferare a actelor de specula, frauda, inselaciune, abuz si coruptie, precum si o sporire sensibila a delictelor contra persoanei comise prin violenta si agresivitate, inclusiv aparitia formelor de crima organizata si organizatii criminale.

Rationalizarea dreptului si birocratizarea administratiei in conceptia lui Max Weber

1. Rationalizarea dreptului si administratiei. Reprezentant al scolii germane de sociologie, economist, sociolog si politolog, Max Weber a dominat sociologia juridica datorita contributiilor sale privind natura autoritatii si tipurile sale de legitimitate, ordinea juridica si ordinea administratiei, structura si functiile birocratiei si administratiei in societatile moderne.

Spre deosebire de E. Durkheim, el introduce un triplu princiliu metodologic de analiza a fenomenelor juridice:

- incercarea de a explica fenomenele macrosociale prin reducerea lor la cauze microsociale de identificare a actiunilor actorilor sociali;

- explicarea cauzelor fenomenelor prin identificarea motivelor intemeiate ale actorilor sociali;

- gruparea actorilor sociali dupa anumite trasaturi, actorii sa poata fi calificati in anumite "tipuri sociale ideale" ce nu se reproduc identic in realitatea istorica, dar din combinarea carora pot fi desprinse caracteristicile diverselor institutii juridice.

In conformitate cu aceste principii, explicarea unui fenomen juridic presupune determinarea comportamentelor individuale care-l produc, iar pentru a intelege semnificatiile fiecarui comportament trebuie explicate motivele, mai exact motivele intemeiate ale actiunilor indivizilor.

Pe aceasta baza Max Weber a demonstrat ca diversele comportamente si actiuni sunt subordonate principiului de rationalitate al actorului social pentru care nimic nu are valoare decat raportat la logica, eficienta, calculul rational si profit.

2. Tipurile de autoritate si legimitate in conceptia lui Max Weber. In principalele sale lucrari "Etica protestanta si spiritul capitalismului", "Economie si societate", "Politica o vocatie si o profesie", "Studii de sociologie a religiilor mondiale", Max Weber a demonstrat ca in orice societate, statul si administratia alcatuiesc acea forma de asociere umana care isi aroga cu succes monopolul asupra constrangerii fizice, legitime asupra indivizilor care accepta aceasta constrangere in schimbul protectiei asigurate de stat si administratie.

Insa pentru realizarea dominatiei (autoritatii) asupra indivizilor sunt necesare o serie de justificari interioare si de justificari exterioare care confera atat legitimitatea statului, cat si acceptarea constrangerii de catre indivizi:

a). Justificari interioare denumite temeiurile legitimitatii statului sunt reprezentate de "tipurile ideale" de autoritate pe care le-au cunoscut diverse societati:

- Autoritatea traditionala (datini consfintite) prezenta in acele societati, unde indivizii au convingerea sau cred in existenta unei autoritati cu caracter sacru care intruchipeaza fortele de traditie ale societatii. Aceasta autoritate realizeaza inpartialitatea si echitatea justitiei prin intermediul unor cutume, uzante, obiceiuri si practici sociale pe care indivizii le accepta si le respecta incat le considera ca fiind conditia majora si suficienta a convietuirii lor sociale. Este cazul autoritatii personificate de suverani, monarhi, pontifi, regi si imparati;

- Autoritatea carismatica (harisma, carisma, grupul insusire) neobisnuita unui actor social care este inzestrat cu elocinta, eroism, talent de conducator. Acest tip caracterizeaza de regula societatile traditionale dar este prezent si cu cele moderne unde anumiti conducatori prezinta o serie de calitati carismatice. Este cazul unor profeti vindecatori, sefi religiosi, militari, sefi de partide, revolutionari care reusesc sa grupeze entuziasmul si adeziunea indivizilor ce cred in aceste calitati si ii urmeaza neconditionat. In general carima nu este transmisibila, iar odata demonetizata, individul este marginalizat de catre multimi;

- Autoritatea legala, intemeiata pe convingerea si credinta actorilor sociali in valabilitatea unui statut legal si a unei competente legitime exercitate de catre autoritatea publica si oficiala din acea societate. Ea se bazeaza pe existenta unor legi elaborate rational, care sunt aplicate general si impartialitatea fata de toti indivizii prin mecanismele justitiei si legalitatii. Este cazul societatilor in care exista un sef de stat premier, cancelar, etc. alesi in mod legal prin proceduri oficiale ca fiind legitime.

b). Temeiurile sau justificarile exterioare ale legitimitatii sunt reprezentate in conceptia lui Max Weber asa numiti "agenti ai dreptului" reprezentati de judecatori, politisti, magistrati, functionari administrativi. Numai in prrezenta acestora, normele dreptului aflate pana atunci intr-o stare lfluida se concretizeaza si devin opozabile indivizilor care sunt apreciati in functie de caracterele dezirabile sau indezirabile ale actiunilor lor. Ex: agentul de circulatie isi datoreaza "felia"  sa de autoritate datorita faptului ca in perceptia automobilistului, el incarcereaza anumite reguli de autoritate, tot asa cum spune Max Weber " intr-un joc de sah, piesele sunt investite cu o putere speciala de catre partenerii de foc". Acesti agenti ai dreptului sunt cei care dau viata si eficienta normelor de drept fata de care nu poate exista.

In functie de diversele societati acest "personal al dreptului" a imbracat diverse forme dintre cele mai variate, insa evolutia lui a mers de la tipul irational reprezentat de seful carismatic - judecator administrativ sau pontif, existent in societatile traditionale la tipul rational, specific societatilor moderne unde este prezent juristul logician sau judecatorul pragmatic.

3. Tipuri de drept in conceptia lui Max Weber. In conceptia lui Max Weber, procesul de evolutie si transformare a dreptului s-a facut in directia rationalizarii si birocratizarii crescande, conducand la construirea unui tip de societate in care relatiile dintre indivizi si institutiile statului devin tot mai predictibile, datorita patrunderii normelor de drept rational si impersonal. In consecinta nu ratiunea umana creaza, ci doar il ordoneaza si il sistematizeaza in legi si coduri in timp ce rationalitatea il orienteaza spre normele si valorile capabile sa asigure eficienta lui, dreptul tinde sa se birocratizeze prin formalism, impersonalitate, rutinizare, etc..

Intorducand criteriul formular si cel al rationalitatii, dreptului, Max Weber stabileste patru tipuri ideale de drept:

- dreptul formal si irational fundamentat pe o decizie formala emisa de legiuitor, dar care nu este rationala, incat apeleaza la ajutorul unor norme care evita ratiunea (revelatie, profetie, oracol, etc.).

- dreptul formal rational bazat pe un sistem de norme si procedee codificate si sistematizate de catre juristii profesionisti si care se intemeiaza pe rationalitatea actorilor sociali;

- dreptul material irational intemeiat pe liberul arbitru al legiuitorului ca si pe calitatile si justitiabile ale clor care il aplica (judecatori, administratori, pontifi) ce realizeaza justitia pe baza de inspiratie si relevatie, fara sa recurga la normele scrise;

- dreptul material rational - fundamentat pe existenta unor precepte morale, religioase sau politice prezente intr-o serie de texte (coduri) considerate sfinte (Coranul, Cartile profetilor) specifice dreptului musulman si mozaic.