Status social, rol social si procesul de socializare

STATUS SOCIAL, ROL SOCIAL SI PROCESUL DE SOCIALIZARE

A. Definitia notiunilor de status si rol social

Intre cele aproape 1.000 de concepte pe care le foloseste sociologia, multe dintre ele (explicand notiunile acestei stiinte si procesele sociale, cele de statut (status si rol social) sunt deosebiri utilizate pentru a stabili pozitia si responsabilitatile pe care oamenii, luati ca entitati separate il au in grupurile sociale din care fac parte.

Astfel, prin status (statut) social se foloseste totalitatea drepturilor si obligatiilor pe care le are o anumita persoana dintr-un grup social (persoana numita "focala"), recunoscuta de ceilalti membrii ai grupului, drepturi si obligatii pe care le au in virtutea pozitiei ocupate de persoana in cauza in grupul respectiv.

Prin rol social se intelege acel comportament pe care il asteapta membrii grupului social de la persoana focala intr-o situatie data, comportament care este datorat statutului social de acesta.

Se poate constata destul de explicit ca intre cele doua realitati sociale exista o legatura directa, ele fiind referitoare la aceasi persoana.

In raporturile dintre ele important este sa existe o cat mai mare concordanta.

Status si rolul social depind in mare parte de personalitatea persoanei focale, de calitatile si capacitatile de care dispune aceasta, mostenite genetic, dar mai ales formate in procesul socializarii sale, in timp modificandu-se (uneori) pe parcursul vietii sale.

Daca persoana este posesoarea unor calitati si capacita 848e44i te superioare statutului si rolului social ocupat, aceasta este frustata, situatia constituind o sursa de tensiune si conflict intre ea si membrii grupului.

In comunitatile complexe, unii indivizi care apartin la mai multe grupuri sociale, au mai multe statusuri si roluri sociale.

In astfel de cazuri individul este detonator al unui status social global.

In literatura sociologica acest status global este clasificat in:

a) status social global consistent (atunci cand din multiplele statusuri sociale particulare se armonizeaza cu cel global);

b) status social global inconsistent, cand intre cele particulare si cel global armonizarea nu exista.

B. Clasificarea statusurilor sociale

Criteriile folosite in acesta clasificare sunt:

Ø      modul de acces al individului la status;

Ø      modul de recunoastere al statusului.

Potrivit primului criteriu acestea se impart in:

statusuri atribuite, acestea fiind mostenite sau atribuite datorita unor calitati si capacita 848e44i te innascute si

statusuri dobandite - atunci cand acestea sunt dobandite ca o recunoastere a unor eforturi si stradanii ale persoanei.

Aceste categorii de statusuri sunt mai importante pentru sociologie decat cele atribuite. Potrivit criteriului modului de recunoastere ale statusului, acestea se impart in:

statusuri care sunt obtinute prin concurs, examene, alegere si sunt recunoscute prin acte oficiale de catre conducatorii ierarhici ai grupurilor sociale;

statusuri informale (sau neoficiale), acestea fiind recunoscute de membrii grupului datorita calitatilor persoanei (carismei individului), statut care a devenit cunoscut si sub numele de leader informal.

C. Conflictul de rol si ambiguitatea rolului

Sunt situatii care apar deseori in grupurile sociale fiind generatoare de tensiuni intre membrii acestora, cele mai cunoscute (conflicte pe acest gen) sunt: conflictele de rol si ambiguitatile rolului. Conflictul de rol apare intre o persoana anume, membra a grupului social numita persoana focala care intrand in relatii cu ceilalti membrii ai grupului, avand un anumit status social si nu reuseste din anumite motive sa joace (sau sa-si indeplineasca) rolul asociat statusului de care-l poseda.

De cele mai multe ori solutionarea conflictului de rol se rezolva prin retragerea statusului detinut de persoana locala.

Ambiguitatea rolului reprezinta neclaritatea din partea persoanei focale, care detine un anumit status social in cadrul grupului cu privire la modul in care trebuie sa se comporte.

Aceasta ambiguitate, in majoritatea cazurilor, se datoreaza neinstruirii persoanei focale sau deficientelor in definirea adecvata a rolului persoanei focale.

D. Procesul de socializare

Socializarea reprezinta procesul prin care oamenii devin la maturitate (dupa ce au venit pe lume slabi si dependenti de alte persoane) fiinte cu propria lor identitate, posedand un bagaj de idei si deprinderi care le dau posibilitatea sa participe activ la viata sociala.

Procesul de socializare are doua momente:

a) cel de intrare a individului in grupul social;

b) viata individului in cadrul grupului in care a intrat, acest din urma moment fiind mai important pentru sociologie fata de primul, pentru ca in cadrul acestuia persoana isi insuseste (sau respinge) normele de comportare ale grupului si tot acum el participa (sau nu) la viata si activitatea acestuia.

Socializarea este posibila pentru ca este o caracteristica inclusa in zestrea biologica a omului.

Bazele acestui proces sunt bipolare: naturale si educationale.

Sunt naturale pentru ca omul este o fiinta sociala si in acelasi timp lui ii lipsesc instinctele (fata de rudele sale apropiate - maniferele), neputand sa-si construiasca fara sa invete adapost (locuinta) sau sa-si procure hrana. Aceasta e un motiv pentru care imediat dupa nastere, o perioada mare de timp depinde fizic de parintii sai.

Capacitatea omului de a invata si de a vorbi sunt alti doi factori biologici naturali determina socializarea omului.

Cu toate aceste realitati biologice sociologii sunt unanimi de parere ca alaturi de ele si educatia este determinanta socializarea indivizilor.

Ca argument in acest sens, s-a folosit exemplul copiilor salbatici (sau lupi) care au fost descoperiti in diferite colectivitati de animale salbatice dupa ce din diferite motive fusesera abandonati (sau luati) din familia lor.

Acesti copii, cu toate ca s-a incercat socializarea lor, nu au putut fi niciodata oameni, ei ramanand in privinta obisnuintelor si comportamentului numai la stadiul de animale, fara limbaj (latrand sau grohaind) mergand in patru labe, rupandu-si vesmintele cu care erau imbracati.

Umanizarea acestor fiinte nu a fost posibila, dovedind ca lipsa educatiei nu duce la socializare.

E. Scopurile socializarii

Cu toate ca socializarea oamenilor are continuturi diferite, in functie de specificul grupurilor din care indivizii fac parte, in principal, specialistii au stabilit ca aceasta are urmatoarele scopuri:

1. se impune un comportament disciplinat bazat pe respectarea unor norme de igiena personala, morale si juridice.
2. stabileste aspiratii si cerinte pentru fiecare membru al grupului potrivit statusului pe care-l are, in functie de sex, varsta, afiliere la grup sau a originii familiale.
3. socializarea asigura fiecarui individ identitate in functie de personalitatea fiecaruia pe baza aspiratiilor pe care le aproba sau dezaproba.
4. asigura individului pregatirea profesionala necesara pentru a obtine pe baza ei cele necesare traiului si existentei spirituale a acestuia.
5. socializarea determina invatarea unor roluri sociale si atitudini.

F. Factorii de socializare

Fiind un proces complex, socializarea este influentata de mai multi factori, de grupuri sociale si institutii sociale.

Dintre acestia, cei mai importanti si in ordine cronologica a aparitiei lor in acest proces pentru fiecare individ, sunt: familia, scoala, grupa de varsta si mass-media.

a) Familia

Familia este prima si cel mai continuu grup social pentru un nou nascut si copil. Aici se stabilesc primele si cele mai rezistente relatii intime: vorbirea, inceputa prin invatarea limbii este alaturi de gestica, modul de comunicare specific familiei.

Tot aici, copilul ia contact cu elementele cheie ale culturii.

Socializarea in familie se realizeaza in situatii concrete care duc la educatie morala si la invatare cognitiva.

Tot familia, asigura identitatea sociala initiala a copiilor in functie de sex, clasa sociala, rasa, religie etc. In functie de clasa sociala careia apartine familia, relatiile de interactiune dintre parinti si copii sunt diferite datorita valorilor diferite pe care parintii din clasele de mijloc si din clasele muncitorilor le transmit copiilor lor.

b) Scoala

Scoala este institutia sociala care are sarcina de a da informatii si de a forma individului deprinderi si valori pe care societatea le considera importante pentru viata sociala.

In afara de aspectele profesionale, de notiunile teoretice si de cele culturale, pedagogii transmit elevilor cunostinte si formeaza deprinderi morale.

Cadrul social al scolii este diferit de cel al familiei, pentru ca primul rand lipsesc relatiile intime iar profesorii ii trateaza pe copii la fel, fara a avea relatii speciale cu unii elevi.

In scoala copii fac cunostinta cu sisteme diferite de evaluare, unde acestia se compara cu colegii lor considerati egali acestora.

c) Mass-media

In aceasta notiune sunt incluse diferite moduri de comunicare destinate publicului : radioul, televiziunea, cinematografia, presa, cartile, aparatele video, inregistralile magnetice, casetele si CD-urile.

Spre deosebire de scoala si familie, unde socializarea individului se bazeaza pe contactul personal si interactive (copil-parinti, elev-profesori) in cazul factorilor ce apartin mass-mediei, socializarea este influentata impersonal oferind modele suplimentare si alternative de roluri precum si de norme si valori.

Printre cele mai importante mijloace de influentare a socializarii este televiziunea care asigura un excelent mijloc de instruire.

Aparatele video si de redare a casetelor cu muzica au un rol important in socializarea tinerilor.

d) Grupa de varsta

Grupurile de copii care au varste apropiate sunt realitati ale colectivitatilor, ele fiind compuse din egali in statutul lor social general.

Daca statusul copiilor in familie este unul atribuit, in grupul de varsta fiecare copil isi castiga (dobandeste) statutul.

In contrast cu familia si scoala, unde socializarea este un proces gandit si planificat, in grupul de varsta socializarea este intamplatoare, uneori cu urmari nedorite.

Scoala si grupul de varsta slabesc legatura cu familia, asigurand modele suplimentare si uneori alternative de comportament fata de cele provocate in famile.

Toti acesti factori contribuie la formarea conceptiei despre lume a individului dar si asupra comportamentului. Socializarea nu se termina cu ajungerea la maturitate; ea este un proces care dureaza toata viata, fiind de fapt o socializare continua nefiind totusi aceeasi. Uneori intervin si procese de resocializare, mai ales cand integrarea sociala nu a reusit.

G. Integrarea sociala

Pentru desfasurarea normala a vietii, societatea creeaza si promoveaza anumite valori si comportamente pe care le considera normale (etice). Atunci cand indivizii care au suportat un proces de socializare si-au insusit si aplicat normele de comportament normale (etice) se considera ca acel individ a intrat in corpul (intregul) societatii, adica s-a integrat social.

Daca la sfarsitul procesului de socializare nu s-au adaptat normele de comportament dorit, atunci se afirma ca socializarea a esuat, iar persoana nu s-a integrat social.

Se poate afirma ca integrarea sociala este efectul pozitiv al procesului de socializare la care au contribuit familia, scoala, organizatiile profesionale si politice, acestea determind evolutia stadiilor de integrare sociala, orientate spre obtinerea unor statusuri sociale ridicate.

Integrarea sociala se considera realizata atunci cand:

- s-a asigurat o apartenenta active a individului la normele de comportare si valori comune favorabile societatii.

- individual s-a adaptat si accepta normele de comportare impuse de societate asigurand reducerea conflictelor intre el si membrii societatii.

- se asigura un echilibru social relativ.

H. Resocializarea

La finalul unui proces de socializare se constata uneori (fie de persoana insasi, fie ce comunitate prin institutiile sale) ca integrarea sociala nu s-a realizat.

In astfel de cazuri se trece la resocializare prin restructurarea atitudinilor, valorilor si identitatilor fundamentale.

In functie de vointa persoanei care suporta acest nou proces, resocializarea poate fi voluntara sau involuntara (impusa).

In primul caz se au in vedere situatiile de convertire religioasa sau a psihoterapiilor individuale sau collective prin care se inlocuieste identitatea persoanei, de multe ori schimbandu-se valorile si modelele de comportament.

In cazul resocializarii involuntare sau fortate se gasesc detinutii din penitenciare condamnati pentru fapte antisociale (crime, delicate) sau personae alienate mintal internate in spitale pentru bolnavi psihic.

Pentru aceasta ultima resocializare, characteristic este daca exista o rupere brusca cu trecutul iar factorii de resocializare sunt controlati riguros, activitatea personala in cauza fiind controlata in permanenta.