Grupurile sociale si comunitatea

GRUPURILE SOCIALE SI COMUNITATEA

A. Grupuri sociale

Este unanim apreciat ca omul pentru a supravietui, traieste in grup-viata sociala fiind viata de grup.

Orice individ se naste intr-un grup social, primeste primele notiuni si dobandeste experiente intr-un grup de oa 121f51b meni, crescand si maturizandu-se tot intr-un grup social si mai intotdeauna trece in nefiinta tot intr-un grup social.

Norman Goodman defineste grupul social ca "doi sau mai multi indivizi care au un sentiment comun de identitate si se influeanteaza unul de altul in modalitati structurate pe baza unui ansamblu comun de perspective referitor la comportamentul fiecaruia".

In afara de aceste caracteristici trebuie specificat, asa cum a facut-o si E.Durkheim, ca grupul social "nu este identic cu suma partilor sale (a indivizilor care-l compun), el fiind ceva deosebit, ale carui proprietati difera de acelea pe care le prezinta partile din care este compus".

Pentru existenta unui grup social trebuie obligatoriu sa gasim unde indivizii care-l compun o relatie de interdependenta, de viata afectiva comuna, scopuri comune si participarea acestor indivizi la realizarea lor.

In afara acestor conditii obligatorii, necesare fiintarii grupurilor sociale, sociologii au descoperit ca acestea sunt caracterizate si de:

o structura si organizare proprie cu o ierarhie a indivizilor care le compun (fiecare dintre acestia avand roluri bine definite);

norme de comportare si valori specifice pe care indivizii le respecta pentru a supravietui;

forme de control si presiune ale grupului fata de membrii componenti;

existenta unei constiinte de sine, a modului de apartenenta la grup;

relatiile pe care le stabilesc cu alte grupuri;

stabilitate temporala.

B. Tipuri de grupuri sociale

Majoritatea sociologilor au fost preocupati in a clasifica grupurile sociale dupa diferite criterii: marime, gradul de intimidate dintre membrii grupurilor, nivelul de solidaritate etc.

Clasificarea s-a facut atat din ratiuni epistemologice dar si a dorintei de a se intelege mai bine rolul pe care aceste grupuri le au in societatea umana in general.

1. Grupurile primare si secundare

Clasificarea grupurilor sociale in primare si secundare a fost facuta de sociologul

american Charles Horton Cooley avand drept criteriu existenta sau inexistenta relatiilor dintre indivizi, indicand ca din prima categorie (grupuri primare) fac parte acele grupuri formate dintr-un numar mic de oameni care au intre ei relatii personale stranse si durabile, ele fiind foarte importante pentru membrii componenti. Ei au grija unul de altul mentinand intre ei relatii sincere de lunga durata.

Cele mai cunoscute grupuri sociale sunt:

- familia;

- colectivitatile de copii cunoscute sub numele de grupuri de joaca;

- grupurile de vecini (mai ales in comunitatile rurale);

- grupurile de batrani in diferitele lor forme de manifestare.

Aceste grupuri contribuie la formarea personalitatii indivizilor ce le compun.

Grupurile secundare, de regula sunt grupuri mari cu o coeziune sociala slaba, constituie pentru a desfasura o anume activitate, in vederea atingerii unui scop si care au o durata determinata.

Caracteristica grupurilor primare, referitoare la relatiile afective dintre indivizi, aici nu exista deoarece intereseaza competenta acestora pentru indeplinirea scopului propus.

Dintre grupurile secundare putem exemplifica:

- echipajul unei nave maritime;

- echipe de cercetare stiintifica;

- detasamente militare;

- clase de elevi sau grupele de studenti;

- un grup de munca extins;

- biserica, etc.

De mai multe ori in cadrul grupurilor secundare sunt cuprinse si grupuri primare, acestea din urma coexistand, ca de exemplu in cadrul unor asociatii productive cum sunt asociatiile familiare.

2. Grupuri formale si grupuri informale

Un alt criteriu de clasificare al grupurilor sociale il constituie modalitatea oficiala

sau neoficiala de constituire a acestora.

Astfel cand grupul este constituit prin acte normative, decizii sau dizpozitii ale unor institutii de stat sau neguvernamentale, stabilindu-li-se structura cat si relatiile dintre membrii sai, pe baza unor regulamente, acesta este numit un grup formal. Conducatorul grupului este desemnat de o institutie de multe ori pe baza unor examene si concursuri, acesta fiind un lider formal. Aceasta ii determina pe indivizii grupului sa respecte normele regulamentare de conduita in vederea indeplinirii scopului propus.

Intre membrii grupului formal, pot sa apara relatii personale care nu pot insa sa le anuleze sau sa le inlocuiasca pe cele formale, incalcarea normelor de conduita stabilite de regulamentele de functionare fiind sanctionate.

Cand grupul social se formeaza spontan, de obicei in interiorul grupului formal, membrii sai asociindu-se pe baza unor afinitati si contacte personale, relatiile dintre ei nefiind reglementate oficial, acesta este numit ca grup informal.

Liderul grupului respectiv impunandu-se singur de obicei datorita carismei sale, fiind recunoscut de ceilalti indivizi de bunavoie.

De obicei aceste grupuri (ex - prieteni) se organizeaza totusi cu anumite reguli de conduita si vederi proprii pe care le respecta dar care nu intra in contradictie cu cele ale grupului formal.

3. Grupuri mici si grupuri mari

Criteriul numarului de membri ai grupului determina impartirea bipartite a grupurilor sociale: mici si mari.

In cadrul grupurilor mici, indivizii stabilesc intre ei relatii personale nemijlocite, cu un pronuntat caracter psihologic, influentand personalitatea acestora (ex - familia). Grupurile sociale mari se compun de cele mai multe ori din multiple grupuri mici (ex - clasa sociala) in care relatiile nu mai sunt personale si nici afective, acestea hotarand modalitatile de comportament macrosocial.

4. Grupurile de apartenenta si grupurile de referinta

Criteriile de clasificare a apartenentei unui individ la un anumit grup si a compararii cu alte grupuri sociale fata de cel caruia apartin acestora, a dus la impartirea grupurilor umane in grupuri de apartenenta si grupuri de referinta.

Cea de a doua categorie de grupuri este folosita de oameni pentru a-si defini, compara su stabili comportamentul propriu.

Sociologii au stabilit ca grupurile sociale de referinta au trei functii:

a)     normativa;

b)     comparativa;

c)      de public.

Nu toate grupurile de referinta pot indeplini cele trei functii; altele insa pot (ex - parintii). Ei invata pe copii ce sa faca si ce sa nu faca, ce-i corect si ce nu-i corect indeplinind functia normativa. In acelasi timp ei constituie exemple si modele de comportament pentru copii, realizandu-se functia comparativa.

Totodata parintii aproba sau dezaproba comportamentele copiilor (functie de public).

Intre grupurile de referinta care au un rol deosebit in modelarea conduitelor umane, un loc aparte il are grupul de presiune. Acest grup mai este numit si normativ pentru ca stabileste standarde de comportament, impunandu-le pentru convietuirea tuturor grupurilor umane, asigurand normele si valorile unor grupuri de referinta negativa.

C. Familia ca grup social fundamental

Am mentionat cu titlu de exemplu, ca unul din grupurile sociale primare il reprezinta familia. Acest grup, care sta la baza societatii umane, are doua acceptiuni: una sociologica si alta juridica, acceptiuni care sunt sensibil apropiate. Andrei Stanoiu defineste astfel familia: grupul social primar in care membrii sai sunt uniti prin casatorie si descendenta, legati printre ei prin relatii biologice, economice, moral afectiv, spirituale si juridice, care au anumite drepturi si obligatii reciproce, legiferate sau nu si care desfasoara o serie de activitati, indeplinind anumite functii in folosul grupului cat si a societatii.

In acceptiunea juridica, familia reprezinta grupul de persoane intre care exista drepturi si obligatii izvorate din casatorie, rudenie si infiere, precum si alte raporturi asimilate relatiilor de familie, ea facand parte din realitatea juridica.

Familia, ca grup social primar, se deosebeste de celelalte grupuri sociale prin cateva caracteristici proprii cum ar fi:

ea este formata din persoane unite prin casatorie si cu copii prin legaturi paternale;

relatiile ce se stabilesc intre membrii sai sunt mai intai de ordin biologic apoi moral, afective, spirituale si juridice care nu se mai intalnesc si la alte grupuri;

intre membrii sai exista un sistem précis de drepturi si obligatii reciproce;

au sarcini si functii specifice.

Referitor la natura si numarul functiilor familiei, sociologii au avut puncte de vedere diferite dar in general acestea au fost reduse la urmatoarele:

a) Functia biologica care priveste inlocuirea membrilor societatii sau mai bine-zis perpetuarea speciei umane, familia fiind grupul unde sunt reglementate relatiile sexuale umane in cadrul casatoriei. In acelasi timp, familia este grupul social unde este impus tabuul incestului.

b) Socializarea este a doua functie a familiei. Aceasta functie este tot atat de importanta ca si cea de reproducere biologica a oamenilor. Prin ea se reproduce societatea, continuandu-se mostenirea sociala si culturala. Este adevarat ca mai sunt si alti factori care determina socializarea omului dar nici unul nu-i mai puternic si cu mai mare influenta ca familia.

c) Functia economica

Familia este grupul social in care se asigura membrilor sai veniturile necesare nu numai supravietuirii ci satisfacerea trebuintelor fiziologice si spirituale, dand acestora o pozitie care influenteaza semnificativ experientele de viata de mai tarziu ale copiilor.

d) Functia de solidaritate familiara

In afara de trebuintele fiziologice si spirituale ale membrilor sai, in familie sunt satisfacute si nevoile umane de afectiune, caldura si educatie; aici intimitatea asigurand pentru membrii sai sprijinul afectiv necesar in activitatile umane particulare si sociale. Sociologii au impartit familiile in mai multe categorii.

Astfel, in raport de numarul de generatii pe care le cuprind, acestea pot fi:

familii nucleare (restranse sau conjugale din sot, sotie si copii), fiind numita DIADA cand sunt numai sotii fara copii sau TRIADA in care exista mama, tata si copii;

familiile extinse sau largite care cuprind membrii ai mai multor familii nucleare provenind din generatii succesive, aici gasindu-se in legaturi de sange: bunici, parinti, frati si nepoti.

Dupa criteriul locuintei, familiile se impart in:

1. Familia rezidenta care reprezinta toate persoanele care locuiesc in aceeasi casa comuna si desfasoara impreuna activitati similare;
2. Familia de interactiune formata din grupul de persoane intre care exista relatii de rudenie, de ajutor reciproc.

Pe baza criteriului privind pozitia unei persoane in cadrul familiei se disting:

1. Familia de origine reprezentand familia  in care s-a nascut persoana in cauza si care este formata din parinti, frati si surori. Aceasta familie este numita si familia consanguina, unde membrii sunt rude de sange.

2. Familia proprie reprezentand familia realizata prin casatorie proprie si care cuprinde sotul si copii. Se mai numeste si familia de procreare.

Al patrulea criteriu de clasificare il constituie normalitatea, din acest punct de vedere existand familii normale alcatuite din sot, sotie si copii, fiind formata prin casatorie (potrivit normelor juridice din Dreptul Familiei). Apoi sunt familii nenormale din care fac parte indivizii care traiesc in concubinaj, familii fara copii sau monoparentale.

D. Comunitatea

In afara grupurilor sociale primare sau secundare in care traiesc oamenii, sociologia a relevant ca viata acestor grupuri se desfasoara in timp si mai ales pe un spatiu geograpic comun numit comunitate spatiala care da un anumit specific grupurilor umane.

Prin comunitate se intelege "acele colectivitati umane ai caror membrii sunt uniti printr-o coeziune rezultata din faptul locuirii unui teritoriu considerat comun si prin coeziunea legaturilor comune cu pamantul respectiv".

Pentru colectivitate teritoriul este important deoarece datorita lui se pot obtine materiile prime din sol si subsol, se asigura conditii de structura. Fiind locuit, aceasta actioneaza si asupra formarii oamenilor determinand formarea personalitatii lor precum si o anumita configurare a relatiilor sociale.

Trei sunt caracteristicile care definesc comunitatea: teritoriul, comportamentul oamenilor de pe acest teritoriu si identificarea acestora cu spatial concret in care traiesc.

Colectivitatile au doua forme de existenta: rurale si urbane.

In cadrul colectivitatilor rurale (catunul si satul) exista grupuri sociale primare (familia, vecinatatea) dar si secundare (echipe de munca, clacasi, asociatii culturale sau productive) care sunt formate dintr-un numar mic de membri in care se stabilesc relatii predominant personale - aceastea desfasurand prepoderent activitati agricole.

Membrii acestor grupuri se cunosc reciproc, asigurandu-si in acelasi timp un control social puternic, neinstitutionalizat.

In lume, satul este cea mai raspandita comunitate umana, ea fiind diferita, cu specific aparte pentru fiecare continent sau tara in parte.

Astfel, in Europa sunt specifice satele lineare (asa cum exista in Polonia, Cehia , Germania), satele targuri (cum sunt in Europa Occidentala) sau satul stup (in zonele Marii Mediterane).

In tara noastra, in functie de formele de relief exista sate risipite (in zonele montane) sate rasfirate (situate in zonele submontane), de podisuri (unde gospodariile sunt indepartate intre ele) si satele adunate sau concentrate (zonele de ses).

Comunitatea urbana sau orasul se caracterizeaza prin:

densitatea demografica ridicata;

structura sociala se bazeaza pe diviziunea muncii;

densitatea mare a locurilor de munca pe spatiile de productie;

importanta scazuta ce se acorda relatiilor de rudenie;

diversitate de comportamente si culturi.

Cronologic, orasul a aparut ulterior satelor; factori economici (inovatiile tehnologice si cei sociali) au contribuit la aparitia si dezvoltarea zonelor urbane, mai ales datorita spatiului construit.

Efectele urbanizarii au determinat fata de comnunitatile rurale multiple si importante transformari referitoare la:

structura familiei (care nu mai este asa de numeroasa cum este cazul familiei din zonele rurale);

marimea gospodariilor, acestea reducandu-se;

angajarea femeilor in activitati productive si ale serviciilor;

cresterea cererii de locuinte;

cresterea numerica a fortei de munca;

cresterea productiei destinata consumului;

Sociologii clasifica orasele dupa mai multe criterii, cel mai important fiind cel al numarului de locuitori, impartirea acestora fiind urmatoarea:

orase gigant cunoscute sub numele de megapolis avand un numar minim de 100.000.000 de locuitori;

conurbatia in care locuiesc cel putin 14.000.000 de locuitori;

metropola cu un numar minim de 2.000.000 de locuitori;

orase foarte mari cu un minim de 500.000 de locuitori;

orase mari - unde locuiesc cel putin 100.000 de locuitori;

si orase mici - cu minim 20.000 de locuitori.

Intre deosebirile de ordin sociologic dintre sat si oras, putem mentiona slabul control social care exista intre orase, unde individual de mai multe ori in afara vecinatatii locuintei este sau se considera un anonim, fara a se mai raporta grupurilor sociale primare lui care face parte, situatie care de multe ori concura la geneza comportamentului criminal.

Cu toate acestea, sociologii americani (Robert Park) au constatat ca daca in marile orase exista conditii de devianta sociala, totusi o organizare coerenta a comunitatilor orasenesti pe principii nonguvernamentale si cu scopul prevenirii criminalitatii, in special cea a tinerilor si minorilor, pot duce la prevenirea criminalitatii in aceste zone.