Ordinea sociala si juridica

ORDINEA SOCIALA SI JURIDICA

A. Societatea umana si normele sociale

Activitatea oamenilor ca finite sociale nu se desfasoara la voia intamplarii, ci pe baza anumitor reguli pe care societatea le-a creat.

Necesitatea ordinii in societate a fost impusa de dorinta oamenilor de a trai in echilibru, de a asigura fu 626b13g nctionarea institutiilor si organizatiilor.

In literatura de specialitate de defineste ordinea sociala ca fiind modalitatea asigurarii drepturilor si libertatilor indivizilor, permitand integrarea profesionala, normative si social-culturala a acestora.

Un alt autor sustine ca ordinea sociala reprezinta "un corp inchegat de norme, prescriptii, indatoriri si obligatii care reglementeaza conduita si comportamentele sociale si individuale".

Societatea umana are o multitudine de norme si valori sociale care sunt profund diversificate de varietatea relatiilor dintre oameni si de modul in care este exprimata vointa din aceste norme, vointa ce urmeaza sa fie indeplinita.

Normele care reglementeaza ordinea sociala sunt clasificate in norme cutumiare, religioase, morale, juridice, economice si altele, prin respectarea lor gasindu-se valori de proveniente diferite.

Marea majoritate a indivizilor iau cunostinta de regulile sociale inca din copilarie, in cadrul familiei, cunosterea lor fiind continuata in cadrul altor grupuri sociale cum sunt scoala, organizatiile productive, culturale, religioase etc, tendinta comportamentului uman fiind cea de conformare cu regulile stabilite.

Starea de conformitate a comportamentului uman colectiv si individual cu cerintele normelor sociale, duce la ordinea sociala necesara supravietuirii grupurilor sociale.

In societate nu exista totusi o conformitate deplina, nu toti oamenii respecta regulile sociale, deseori aparand situatii cand ele nu sunt respectate; din contra ele sunt incalcate, violate - fie de indivizi luati separate sau de colectivitati umane mai mici sau mai mari, situatie care da nastere la un fenomen numit "nonconformitate".

In unele cazuri societatea (avand in vedere pericolul redus al nonconformitatii) tolereaza astfel de incalcari dar de cele mai multe ori determina suportarea din partea celor nonconformisti, a unor sanctiuni de nature diferite cum sunt: morale, religioase, satirice, civile, penale sau disciplinare, determinandu-i prin forta exemplului in primul rand pe ceilalti membrii ai societatii sa se abtina de a incalca normele sociale.

Toate categoriile de norme care reglementeaza viata colectivitatilor umane, actioneaza articulat, ele fiind intr-o stare de interdependenta, fiecare dintre acestea avand importanta ei.

Cele mai importante sunt totusi normele juridice care in totalitatea lor si prin efectele ce le produc, stabilesc ordinea juridica, ordine care este una din componentele inseminate ale ordinii sociale. Pentru cunoasterea componentelor ordinii sociale ne vom opri asupra a trei dintre ele: obiceiul, morala si dreptul, definindu-le pe fiecare in parte, stabilindu-le importanta si caracteristicile care le aseamana sau le diferentiaza unele de altele.

B. Obiceiul

Norma sociala de comportare cea mai veche este obiceiul. El reprezinta o regula de conduita impusa in cadrul comunitatilor umane printr-o folosinta indelungata si care se aplica de bunavoie prin consensul general al membrilor colectivitatii. El este numit CUTUMA daca are caracter juridic si se transmite in timp, din generatie in generatie, fiind intr-o forma orala, nescrisa.

Din multitudinea de obiceiuri, statul a preluat deseori pe acelea pe care le-a considerat importante si cu semnificatie juridica, transformandu-le prin sanctiune in norme juridice. Sociologii si juristii au stabilit ca pentru a deveni norma de drept un obicei, el trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:

a)     sa existe o folosinta indelungata a obiceiului pe care sa nu fi fost contestata;

b)     regula de conduita recomandata (continuta de obicei) sa fie determinata cu o anumita precizie;

c)      obiceiul sa prezinte interes pentru legiuitor.

De aici se poate constata ca obiceiul juridic constituie izvor de drept, el fiind cunoscut in literatura de specialitate ca "dreptul nescris".

C. Morala

Intre regulile care stabilesc ordinea sociala sunt si acelea care reglementeaza ce este bine de facut pentru om si colectivitate si ce este rau, recomandandu-se abtinerea de la astfel de ultime comportamente, reguli care sunt cunoscut sub numele de morala. Ele sunt impuse prin forta opiniei colectivitatii, fara o sanctiune de ordin material, disciplinar sau penal.

In literatura de specialitate gasim mai multe definitii ale moralei, una dintre acestea fiind formulata de Paul Popescu Neveanu prin care se arata ca morala reprezinta "ansamblu de norme de convietuire umana care reglementeaza comportarea indivizilor unii fata de altii si fata de colectivitate si a caror incalcare nu este sanctionata de lege ci de opinia publica".

Se poate constata ca in principal caracteristica care se detaseaza la morala este aceea ca ea nu este impusa prin lege, adica nu se realizeaza prin constrangere, individul care o incalca fiind sanctionat altfel decat prin forta statului.

De obicei, indivizii imorali sunt obiect al satirei, al literaturii, spectacolelor umoristice, caricaturii, pamfletelor, editorialelor gazetaresti etc, care de foarte multe ori au mai mare putere de influentare decat o persoana legala.

D. Normele juridice

Intre normele sociale care asigura ordinea vietii in grupurile umane se numara si normele juridice. Ele reprezinta acele reguli generale si obligatorii de conduita fixate prin lege, ele fiind intotdeauna prevazute cu sanctiuni care sunt aplicate celor care au incalcat aceste norme de stat.

De cele mai multe ori, pentru intelegerea specificului normelor juridice in tabloul general al normelor sociale, acestea sunt comparate cu normele moralei, comparatie care scoate in evidenta urmatoarele caracteristici care le deosebesc:

1. Norma juridica este mereu expresia grupului dominant in societate, ea stabilind acele comportamente care convin membrilor acelui grup. Fata de norma juridica, norma morala este expresia cvasitotalitatii societatii.
2. Norma juridica este o structura tripartite, fiind formata din ipoteza, dispozitie si sanctiunea demonstrand ca spre deosebire de cele ale moralei, ea atinge un grad inalt de precizie, regularitate si sistematizare.
3. Modul de nastere a celor doua categorii de norme este diferit. In timp ce norma morala este nescrisa, fiind create de opinia publica, norma juridica este creatia legiuitorului, fiind intotdeauna intr-o forma scrisa.
4. In privinta modului si timpului intrarii in vigoare a normelor juridice, exista o precizare stricta la publicare, ele actionand pentru viitor iar iesirea din vigoare se face prin stabilirea precisa a termenului de catre legiuitor.

La normele moralei acesti timpi nu sunt cunoscuti, ele actionand pe parcursul a multor generatii umane.

Criteriile de categorisire a normelor juridice, de cele mai multe ori, au in vedere:

a) ipoteza (adica acele imprejurari de care norma leaga anumite consecinte);

b) sanctiunea (adica masurile si mijloacele care sunt adaptate in vederea respectarii ipotezei si dispozitiei).

In prima situatie, tinand seama de ipoteza normele juridice se impart in:

Ø      norme onerative prin care se impune comiterea unei anume activitati sau de a avea un anumit comportament;

Ø      norme prohibitive care interzic unele comportamente (ex.: normele cuprinse in Codul Penal).

Ø      norme permisive care nu se impun dar nici nu interzic anumite conduite;

Ø      norme care sunt la latitudinea indivizilor.

In cazul criteriului ce tine de natura sanctiunilor normele juridice sunt:

Ø      sanctiuni disciplinare (dreptul muncii);

Ø      sanctiuni civile;

Ø      sanctiuni contraventionale;

Ø      sanctiuni procesuale;

Ø      sanctiuni penale.

Daca acestea sunt tipurile de sanctiuni care apartin ordinei juridice, in privinta sanctiunilor care asigura ordinea sociala in general, acestea nu sunt numai de ordin represiv pentru ca in societate majoritatea comportamentelor nu sunt negative ci pozitive.

Astfel, pentru comportament pozitiv, societatea acorda sanctiuni pozitive formale (sau oficiale) ca: elogiu, multumirea, distinctii, premii si altele, sau sanctiuni informale ca reactiile de aprobare.

E. Raportul dreptului cu morala

Din cele de mai sus rezulta ca cele doua componete ale ordinii sociale coexista, prima provenind de cele mai multe ori din cea de-a doua, desi morala nu este izvor de drept. Se poate spune ca baza dreptului este o baza morala, sfera dreptului fiind una mai restransa decat cea a moralei. Ambele componente ale ordinii sociale au acelasi scop: cel al regularizarii raporturilor sociale si orientarea activitatii lor, in schimb, functiile acestora sunt diferite atat numeric cat si in privinta continutului. Astfel, morala are o singura functie, aceea de a indica o datorie care nu se impune ca o regula.

Dreptul are mai multe functii care privesc:

a) formalizarea juridica a organizarii social-politice;

b) conservarea, apararea si garantarea valorilor sociale;

c) crearea actelor normative;

d) de dezaprobare a conflictelor sociale si de asigurare a functionarii normale a societatii.

F. Control social

Ordinea sociala nu se impune de la sine, ea nerealizandu-se spontan, ci este rezultatul unor actiuni si influente din partea grupurilor sociale primare, a organizatiilor cu caracter politic, religios, juridic, educativ, militar, sportiv etc, care actioneaza continuu si printr-o interconditionare permanenta, indivizii (atat separate cat si in colectiv) fiind controlati de societate.

Conceptul de control social a fost creat de reprezentantii scolii americane, a jurisprudentei sociologice (A.Ross si R.Pound) - nedefinindu-l ca rezultat al parghiiilor si mecanismelor de asigurare a stabilitatii sociale.

Acesta realitate sociala - Control social - este o institutie cu caracter istoric, ea existand in toate timpurile (incepand din antichitate, feudalism, evul mediu, capitalism si mai ales in societatea noastra contemporana) dar existand cu specific aparte in diferite grupuri sociale si institutii cum sunt familia, statul, scoala, biserica, partidele politice, armata etc.

Prin control social, asa cum afirma sin Dan Bonciu se intelege "ansamblul de mijloace si mecanisme sociale si culturale prin intermediul carora:

a)     sunt impuse individului o serie de interdictii si constrangeri referitoare la necesitatea respectarii normelor si valorilor dezirabile;

b)     sunt pentru anumite actiuni, fiind apreciate si recompensate conduitele care sunt conforme cu modelul normativ si cultural, respingand in acelasi timp pe cele care se abat de la aceste modele.

Controlul social are mai multe forme, clasificarea acestora facandu-se in functie de mai multe criterii.

Astfel, prima clasificare este cea in functie de grupurile sociale care fac controlul, daca acestea sunt formale (institutii oficiale) sau grupuri informale (neinstitutionalizate).

Prima modalitate de control este cea formala care consta in instruirea de norme impersonale, institutionalizate in regulamente, legi sau coduri (ex. penal, civil, vamal etc.).

Acest gen de control este realizat de agenti institutionalizati ca:(organismele statului, juridice, politice, administrative).

A doua forma este cea a controlului informal care se realizeaza la nivelul grupurilor informale cum sunt controalele facute de parinti asupra copiilor sau a prietenilor intre ei.

Acest tip de control este spontan, neorganizat si difuz spre deosebire de cel formal care-i oficial, organizat, concret si cu scopuri precise.

Dupa mijloacele utilizate, controlul social poate fi pozitiv si negativ.

Controlul social pozitiv (caruia i se mai spune si stimulativ) se caracterizeaza prin cunoasterea si acceptarea normelor de comportament in mod voluntar, liber si consimtit.

Controlul social negativ (sau coercitiv) are ca o caracteristica cunoasterea si acceptarea de catre indivizi a normelor si regulilor de convietuire care se face din cauza fricii de a nu fi pedepsiti.

In toate sistemele sociale in decursul timpului si in vremurile de azi, ultimile doua forme de control social (pozitiv si negativ) au coexistat, diferenta dintre ele nefiind asa sesizabila.

Din definitia conceptului de control social ca si din explicarea modului in care acesta poate fi clasificat, rezulta ca scopul principal al acestuia este acela de a asigura echilibru, ordinea normativa si institutionala a societatii, actionand ca un factor de stabilitate sociala.

Prin control social se corecteaza de cele mai multe ori deficientele si lipsurile socializarii morale.

In cadrul controlului social, pentru realizarea conformalitatii indivizilor si prevenirea conflictelor si tensiunilor sociale, un loc important il are dreptul.