Metodologia cercetarii sociologice

METODOLOGIA CERCETARII SOCIOLOGICE

A. Consideratii generale

Sociologia generala si cea juridica (pentru cunoasterea realitatii sociale si respectiv juridice) initiaza si desfasoara activitati de investigare a obiectului de studiu, pentru a descoperi cauzele si factorii care determina fenomenele sociale (si cele juridice).

O astfel de cercetare cunoscuta sub numele de cercetare etiologica (sau cauzala) are ca scop verificarea unor anumite ipoteze pentru a stabili relatiile dintre fenomenele cauza si efect, ea fiind denumita si cercetare activa, dorindu-se ca prin rezultatele ei sa se imbunatateasca anumite situatii existente in realitatea sociala (juridica).

O a doua modalitate de cercetare care nu are ca scop dezvaluirea legaturii cauzale dintre fenomenele sociale este cea de evaluare. Aceasta are ca obiectiv masurarea eficacitatii unui anumit sistem juridic, de rezultatele obtinute legiuitorul tinand seama in procesul de elaborare a actelor normative si in procesul de aplicare a legii.

De ce este nevoie sa ne aplecam asupra metodelor de investigatie specifice sociologiei? Intrebarea nu-i retorica. Ea are un raspuns relevant pentru specialistii dreptului, raspuns dat de unul dintre specialistii romani in domeniu, Vasile Miftode care afirma:

"Daca sociologii trebuie sa posede cunostinte in diferite domenii si discipline socio-umane, reprezentantii (sau specialistii) din aceste di 353i89d scipline (cum sunt de exemplu juristii - n.n.) trebuie sa posede la randul lor o anumita pregatire sociologica pentru a putea participa in

mod eficient la investigatiile interdisciplinare si totodata pentru a realiza studii de buna calitate in propriile domenii (economic, istoric, antropologie, demografie si drept - completam noi).

Posibilitatea investigarilor sociologice este data de caracteristica fundamentala a grupurilor umane, aceea a comunicarii verbal-simbolistica, cercetatorul sociolog integrand direct subiectul de cercetat.

De cele mai multe ori sociologia (implicit si cea juridica) prin metodele de investigare cerceteaza idei, reprezentari, atitudini, valori, opinii sau intentiile oamenilor.

B. Cadrul cercetarii sociologice

Abordand aceasta problematica este necesar sa mentionam ca pasii pe care-i parcurge cercetarea sociologica sunt:

1. alegerea temei de cercetat;
2. stabilirea metodelor si tehnicilor folosite in investigarea ce urmeaza sa se realizeze;
3. desfasurarea investigarii (sau culegerea datelor);
4. analiza datelor culese;
5. valorificarea rezultatelor obtinute.

1. Alegerea temei de cercetat

Cercetarea sociologica nu se face fara a avea o tema prestabila care de obicei este data de anumite disfunctiuni din realitatea sociala (in cazul sociologiei juridice, din realitatea juridica). Exemplificam cateva teme care pot fi in viitor subiectul investigarii sociologiei juridice:

- Care sunt cele mai comune tipuri de infractiuni?

- Care este procentul dintre cei identificati ca infractori si condamnati?

- Are incredere populatia in actul de dreptate al justitiei?

- In ce masura pedepsele severe duc la prevenirea criminalitatii?

- Ce determina cresterea criminalitatii in ultimul deceniu?

- Stabilirea gradelor de aprobare sau dezaprobare ale populatiei fata de actul de coruptie?

2. Metode sociologice de investigare

Dupa stabilirea tematicii cercetarii sociologice si dupa ce s-au ales ipotezele posibile care pot fi descoperite, sociologii trec la alegerea metodelor si tehnicilor de investigare.

Sociologia si-a creat propriile metode de cercetare, acestea fiind cunoscute sub numele de anchete sociale, care constau in investigarea directa a membrilor grupurilor umane, folosind in egala masura si alte metode specifice celorlalte stiinte cum sunt: observatia, experimentul si studiul documentelor.

In cadrul anchetelor sociale, tehnicile de investigare sunt chestionarul si interviul.

Fara a avea pretentia ca descrierea de mai jos este o abordare de specialitate vom reda specificul fiecareia dintre aceste metode.

a) Observatia

Prima si cea mai utilizata metoda de investigare este observatia, ea fiind o activitate umana de contemplare si sesizare a fenomenelor si proceselor sociale in forma sa naturala, fara ca observatorul sa intervina in desfasurarea celor studiati.

In sociologie, observatia este stiintifica, ea fin opera unor observatori pregatiti, fiind o contemplare intentionata si metodica a realitatii sociale, cu o orientare spre un scop bine determinat.

Obiectul observatiei in sociologia juridica este realitatea juridica formata din fenomenele si procesele juridice care definesc societatea in momentul desfasurarii investigatiei.

In raport de anumite criterii, observatiile sociologice pot fi clasificate in mai multe categorii:

1. In functie de pozitia observatorului fata de grupul social studiat observatia este:
• Directa (sau nemijlocita) intre observator si grupul studiat neinterpundu-se nimic, aceasta fiind in contact cu realitatea sociala. Acest mod de observatie este cel mai valoros pentru ca ofera informatii cu valoare de fapte si constituie materialul cel mai bogat, divers si nuantat pentru analize colective specifice stiintelor sociologice;
• Indirecta, atunci cand se face folosind opiniile altor observatori, asa cum este in cazul studiului documentelor.
2. Un al doilea criteriu de clasificare al observatiilor in cercetarea sociologic ail constituie pozitia observatorului fata de grupul social observat:
• Daca observatorul ramane in afara grupului social observat, observatia in acest caz este observatie externa;
• Atunci cand observatorul are un contact indelungat cu colectivitatea studiata, uneori integrandu-se in activitatile specifice acestuia, observatia este numita interna sau participativa.

Practica sociologica a demonstrat ca acest gen ultim de observatie este cel mai eficient fata de celelalte categorii de observatiii si chiar fata de celelalte metode de investigare cum sunt chestionarele si interviurile, deoarece observatorul poate sesiza si culege date adevarate.

In privinta acestora, in literatura sociologica (referitoare la metodele de investigare) se afirma ca: "este mai usor sa minti un anchetator decat a disimula ceea ce stii fata de un observator".

Pentru reusita observatiei participative specialistii recomanda respectarea urmatoarelor reguli:

• stabilirea unei "granite" precise intre observator si grupul observat;
• respectarea normelor de convietuire ale grupului studiat;
• observatorul sa nu socheze grupul studiat prin cunostintele pe care le poseda, prin vocabularul folosit, fara sa lase impresia ca este o autoritate;
• sa nu forteze prin nimic situatia observata pentru a obtine date;
• sa descopere liderii formali sau informali ai grupului studiat.

b) Experimentul

A doua metoda importanta de investigare folosita in sociologie o constituie experimentul care este de fapt o observatie dirijata de observator prin aceea ca se intervine in desfasurarea fenomenului sau procesului observat prin schimbarea conditiilor, fie prin introducerea din afara a unor variabile sau factori noi.

Daca observatia este o contemplare a unui fenomen care nu s-a repetat, experimentul poate fi reconstituit si repetat ori de cate ori este nevoie pentru a verifica ipotezele initiale in situatia in care de la prima incercare aceasta nu s-a realizat.

In literatura de specialitate se recomanda parcurgerea, pas cu pas, a mai multor etape pentru ca experimentul sa fie eficient.

Acestea sunt in ordinea urmatoare:

- stabilirea ipotezelor;

- crearea conditiilor de observatie;

- stabilirea si supravegherea grupului de control;

- introducerea factorilor externi;

- stabilirea consecintelor acestora;

- controlul si dirijarea variantelor urmarite;

- elaborarea pe baza verificarii ipotezelor si concluziilor teoretice  a actiunilor practice.

Valoarea experiementelor este mai mare decat a observatiilor, primele verificand cu precizie ipotezele, pentru ca de cele mai multe ori, observatiile lasa mereu dubii si locuri goale.

In schimb, experiementele se realizeaza mai greu decat observatiile, fie din motive etice sau juridice, fie din cauza cheltuielilor ridicate care le impun.

c) Studiul documentelor

A treia metoda de investigare sociologica este cea documentara sau studiul documentelor.

Ea reprezinta de fapt, tot o observatie dar o observatie indirecta.

Cu ajutorul ei sociologii (prin consultarea diferitelor documente oficiale sau particulare) suplinesc lipsa unor informatii care nu pot fi obtinute prin celelalte metode de cercetare sociologica.

Atunci cand se apeleaza la aceasta metoda, trebuie avut in vedere ca documentele cu continut sociologic poarta amprenta personalitatii celor care le-au intocmit si nu in ultimul rand sunt particularizate de conditiile istorice din perioada careia ii apartin.

Cele mai folosite documente in cadrul investigatiilor sociologice sunt:

- situatiile statistice;

- arhivele oficiale formate din documente calitative ca analize, procese-verbale, rapoarte de activitate, directive;

- documente ale unor persoane cum sunt scrisorile, jurnalele, memoriile sau autobiografiile;

- documente auxiliare in care sunt incluse alaturi de lucrarile literare, presa, documentele fotografice, cinematografice si cele fonetice.

d) Anchetele sociale

Daca observatia si experimental sunt metode de cercetare pe care le gasim si la alte stiinte (cum sunt cele ale naturii) metoda anchetei este specifica sociologiei unde realitatea investigata contine oameni cu care sociologul investigator intra intr-o relatie de comunicare prin limbaj.

Etimologic frantuzescul "enquite" este radacina cuvantului ancheta, care presupune ascultarea oamenilor pentru a verifica existenta sau inexistenta unui fapt sau a unei situatii.

Aceasta metoda "ancheta", prin cele doua instrumente de investigare: interviul si chestionarul apeleaza la esantioane de oameni, intrebandu-i asupra unor probleme de interes sociologic, ale caror raspunsuri sunt ulterior analizate si structurate pe diferite criterii. Pe aceasta baza se vor formula concluzii (adevaruri de valoare) care vor fi folosite de factori de decizie in domeniul cercetat (juridic in cazul sociologiei juridice).

1. Interviul

Prin interviu se intelege o convorbire, un dialog, purtat de sociolog si unul din membrii esantionului uman ales din grupul social investigat pentru culegerea de informatii in legatura cu scopul urmarit.

Aceasta modalitate de investigare este folosita in multiple forme ale vietii sociale cum sunt:

- concursurile pentru ocuparea unei slujbe;

- interviurile reporterilor;

- stabilirea unor diagnostice medicale;

- efectuarea unor tratamente psihiatrice in cazul psihoterapiei;

In literatura de specialitate s-au realizat mai multe clasificari ale interviurilor stabilindu-se ca cele mai utilizate forme de interviuri sunt:

- interviuri tet a tet sau prin telefon;

- interviuri structurate, semistructurate sau nestructurate (in functie de gradul de libertate in formularea intrebarilor de catre sociolog);

- individuale si de grup (in functie de numarul persoanelor participante la interviu).

Regurile unui interviu eficient

Specialistii atrag atentia ca pentru a obtine rezultate bune in folosirea interviului, trebuie sa respecte urmatoarele reguli:

- o singura intrebare, un singur raspuns;

- intrebari precise si simple;

- durata interviului sa fie scurta, in functie de pregatirea si personalitatea interlocutorului;

- evitarea cuvintelor cu dublu sens;

- intrebarile sa se refere la aspecte concrete;

- evitarea formularilor pentru ca la intrebarile puse sa nu se dea raspunsuri monosilabice, de genul da sau nu.

2. Chestionarul

A doua metoda de investigare folosita in anchetele sociologice este chestionarul care consta in formularea unui set de intrebari care se adreseaza subiectilor pe problematica studiata.

Spre deosebire de interviu unde sociologul si interlocutorul au un contact nemijlocit, in cazul chestionarului:

intrebarile se pun pe un formular (de obicei pe hartie) sau la calculator, cu privire la domeniul studiat, fara ca sociologul sa intre in contact cu subiectul;

de cele mai multe ori, subiectul este scos din mediul sau.

Chestionarele, in functie de modalitatea in care subiectul poate sa aleaga raspunsurile care i se cer, sau sa raspunda liber la intrebarile puse, se impart in chestionare cu raspunsuri limitate sau chestionare cu raspunsuri nelimitate (deschise).

In prima categorie chestionarele cuprind un set de raspunsuri posibile din care subiectului i se cere sa aleaga pe cel pe care il considera adevarat.

In cazul chestionarului deschis subiectilor li se cere sa raspunda liber, cu propriile cuvinte la intrebarile puse.

C. Construirea esantionului

Anchetele sociale se intreprind prin intermediul esantionului care reprezinta acea parte a grupului social studiat, stabilita prin diferite procedee si a carei investigare conduce la concluzii care vor putea fi exploatate la ansamblul colectivului de origine.

Operatia prin care se stabileste esantionul reprezentativ dintre membrii grupului social investigat se numeste esantionare.

In practica sociologica se folosesc procedee de esantionare prin hazard (procedee probabiliste) sau prin procedeul cotelor.

In cazul procedeului cotelor, esantionarea este realizata cu ajutorul calculelor, al legilor statistice si matematice asupra carora nu ne vom opri deoarece noi nu dorim pregatirea de specialitate a studentilor de la facultatea de drept, ci doar o punere in tema a acestora cu notiuni de sociologie generala si de sociologie juridica.

D. Analiza datelor culese si formularea concluziilor

Dupa ce etapa culegerii datelor s-au epuizat, echipa de sociologi care efectueaza investigarea trece la etapa analizei datelor (folosindu-se tabele, scale, reprezentari grafice) si in final la redactarea concluziilor care se vor prezenta factorilor de decizie.

In sociologie, pentru ca cercetarea sa fie eficienta, se cere o permanenta pregatire a specialistilor sociologi, pentru ca de multe ori rezultatele obtinute nu sunt reale deoarece pe intregul proces al investigarii sociologice pot aparea impedimente care in principal se refera la:

nu s-au intocmit corect chestionarele;

nu s-au constituit corect esantionul;

analiza si interpretarea datelor nu s-a facut in mod corect.

In alte situatii exista riscul ca desi cercetarea sociologica sa fi fost corecta, concluziile sa fie reale, dar factorii de decizie din diferite considerente (economico-financiare sau politice) sa nu tina seama de solutiile propuse.