Dreptul ca instrument de realizare a apararii si securitatii sociale

DREPTUL CA INSTRUMENT DE REALIZARE A APARARII SI SECURITATII SOCIALE

1. Devianta sociala si delicventa (criminalitate) - acceptiuni si sensuri

Normele sociale si juridice indica ceea ce este drept sau nedrept, moral sau imoral, licit sau ilicit, legal sau ilegal, stabilind zona de permisivitate a actiunii si comportamentul indivizilor. Aceasta zona nu este precis delimitata, in interiorul ei pot apare " puncte de toleranta" sau permisivitate unde comportamentul individului poate varia sensibil depasind limetele normative si institutionale. Normele sociale si juridice nu stipuleaza in detaliu nici modalitatile si nici mijloacele concrete prin care indivizii pot sa indeplineasca sau nu rolurile prescrise in functie de statutul lor social.

In orice societate pot aparea diferite tipuri de comportament. Gama acestora include atat pe cele conformiste "legaliste" si "legitimiste" , cat si pe cele inovatoare, nonconformiste, evazioniste sau deviante. In consecinta, orice societate se confrunta, intr- mai mare sau mai mica masura, cu manifestari de transgresiune a normelor care in functie de anumite criterii forme de devianta sociala sau de delincventa (criminalitate).

Notiunea de devianta sociala este una dintre cele mai des folosite in vocabularul sociologiei-desemneaza nonconformitatea, abaterea sau incalcarea normelor si regulilor sociale. Un comportament deviant este un comportament care se indeparteaza sensibil de la pozitia standard (medie).

Fenomenul de devianta sociala are un caracter universal, nu poate exista o societate in care indivizii sa nu se abata de mai mult sau mai putin de la tipul colectiv: este inevitabil ca printre abateri sa nu fie unele care prezinta caracter criminal. Devianta reprezinta un fenomen normal in cadrul evolutiei societatii, a moralei si a dreptului. Individul devinat nu trebuie considerat neaparat ca o fiinta nesociabila, ca un element parazitar, neasimilabil, introdus in corpul societatii, ci el este un agent regilator al vietii sociale.

Majoritatea autorilor specialisti sunt de acord ca devianta sociala include ansamblul comportamentelor care violeaza normele si valorile recunoscute ca legitime intr-o societate ce determina o reactie sociala din partea institutiilor, instantelor si agentilor de control social, impunand adoptarea unor sanctiuni sociale fata de devianti.

Teoria sociologica c 333d37d oncepe fenomenul de devianta in doua sensuri diferite:

a) un sens restrans, prioritar normativ, care acorda actelro de incalacre a legii si normelor semnificatii exclusiv negative (asa numita "devianta negativa").

b) un sens mai larg, care favorizeaza pozitiv actiunile de eludare, schimbarea sau revolta impotriva normelor ( "devianta pozitiva" ).

In ansamblul formelor de devianta sociala se include si delicventa (criminalitatea), care afecteaza cele mai importante valori si relatii sociale protejate de normele juridice cu caracter penal.

Devianta sociala reprezinta ansamblul actelor si faptelor care, violand regulile juridice penale, determina adoptarea unor sanctiuni negative organizate din partea agentilor specializati ai controlului social (politie, justitie, tribunale, institutii de recluziune, etc.)

Trasaturile specifice ale delicventei constau, in principal, in:

a)     violarea legilor si prescriptiilor juridice care interzic comiterea anumitor actiuni;

b)     manifestarea unui comportament contrar regulilor morale si de convetuire sociala;

c)      desfasurarea unei actiuni antisociale care pericliteaza siguranta institutiilor, grupurilor sociale cauzand un sentiment de teama, insecuritate indivizilor.

Chiar daca, aparent, delictul apare ca un fenomen juridic, reglementat prin normele dreptului penal, el este un fenomen social care se producei in societate, avand consecinte negative si distructive pentru securitatea indivizilor si grupurilor.

Delicventa include acele violari si incalcari ale normelor penale si de convetuire sociala care protejeaza ordinea publica, drepturile si libertatile individuale, viata, sanatatea si integritatea persoanei in societate.

Un comportament delicvent comporta, dupa opinia lui E.H. Sutherland, urmatoarele:

a)     are consecinte negative, prejudiciaza interesele intregii societati;

b)     face obiectul unor interdictii, constrangeri formulate de legea penala;

c)      prezinta o intentie antisociala deliberanta;

d)     cuprinde fuzionarea intentiei cu actiune culpabila

e)     fapta este probata juridic si sanctionata ca atare.

Delicventa este un fenomen complex; include o serie de aspecte si dimensiuni de natura statistica, juridica, sociologica, psihologica, pospectiva, economica si culturala.

a) dimensiunea statistica, evidentiaza starea si dinamica delicventei in timp si spatiu, prin masurarea in procente, mediea a delictelor, crime, colerarea acestora cu indicatori de ordone sociala, ecologica, culturala, geografica;

b) dimensiune juridica, evidentiaza tipul normelor juridice violate prin cate si fapte antisociale, periculozitatea sociala, gravitatea prejudiciilor produse, intensitatea, felul actiunilor adoptate, modalitatile de resocializare a persoanelor delicvente;

c) dimensiunea sociologica, centrata pe indentificarea, explicarea si prevenirea sociala a delictelor si crimelor;

d) dimensiunea psihologica, evidentiaza structura personalitatii individului delicvent, individul normal,motivatia si mobilurile comiterii delictului;

e) dimensiunea economica, sau "costul" crimei, evidentiaza consecintele delictelor din punct de vedere material si moral (costurile financiare acordate victimelor, martorilor, reparatiei bunurilor, politelor de asigurare);

f) dimensiunea prospectiva, care evidentiaza tendintele de evolutie in viitor a delicventei;

Daca delicventa reprezinta un fenomen normal (si nu patologic, in sensul de "boala" sociala) cu care se confrunta orice societate, nu exista o definitie satisfacatoare a acestui fenomen.

2. Delicventa din perspectiva statistica

Delicventa este un fenomen normal, care include ansamblul de acte, fapte si conduite intrate in conflict cu legea penala, care are o anumita evolutie in timp si spatiu, anumite regularitati, frecvente, intensitati ce pot fi masurate si evaluate statistic. Asemena evaluari privesc:

a) evolutia temporara a criminalitatii, timp diverse (5 ani, 10 ani, 20 ani) a se putea vedea observa tendintele de stagnare, crestere sau descrestere a fenomenului;

b) evolutia spatiala a criminalitatii, pe arii si zone geografice , in vederea indetificarii unor zone "criminogiene" locale cu potential ridicat sau scazut de criminalitate si a "cartografierii" acestora (asa numita ecologie a criminalitatii);

c) frecventa si intensitatea criminalitatii releva dintre delictele comise, intr-o anumita perioada de timp, intr-o anumita zona sau arie geografica, sunt cele mai frecvente si au o gravitate (periculozitate) sociala sporita in raport cu altele;

d) indicele de criminalitate (sau "rata criminalitatii") calculat (la 10.000 de locuitori), prin raportarea numarului de delicte (sau de delicventi) la totalul populatiei cu raspundere penala, pe diferite perioade de timp

Pe baza evauarilor statistice pot fi indentificate anumite corelatii intre evolutia fenomenului de delicventa si alte variante socio-economice si culturale-legislatia penala-densitatea populatiei-gradul de urbanizare-concentrarea de bunuri si valori in orase, nu sunt relevante intotdeauna, nu reprezinta cauzallitatea fenomenului.

Printre promotorii orientarii, care au pus bazele clasificarii delictelor in functie de o serie de criterii statistice, se numara A. Quételet, A. Guerry, ale caror preocupari s-au concentrat asupra semnificatiei statistice a delicventei. E. Ferri, unul dintre reprezentantii de seama ai scolii pozitiviste italiene de criminologie, a acordat un rol important studierii factorilor sociali si individuali generatori de criminalitate, surprinde anumite legalitati statistice. Ferri elaboreaza asa-numita "lege a saturatiei criminale", conform caruia intr-un anumit mediu social exista un numar stabil si determinat de infractiuni si crime, in masura in care se schimba conditiile mediului social se schimba si numarul de crime.

Scoala sociologica franceza fondata de É. Durkheim si-a intemeiat cercetarile pe studiul statistic al faptelor si fenomenelor sociale si juridice recoltand un imens material documentar-statistic despre fenomenul sinuciderii. El a evidentiat o serie de regularitati ale sinuciderilor: tendinta spre sinucidere creste o data cu varsta-sinuciderea nu se afla in corelatie cu clima-rata sinuciderii creste din ianuarie pana in iulie-descreste din iulie pana in decembrie-sunt mai frecvente in timpul zilei si in special in timpul saptamanii-mai putin intense noaptea si in week-end-uri-rata sinuciderilor este mai ridicata in randul protestantilor decat al catolicilor.

3. Delicventa din perspectiva normativului penal

Din punct de vedere juridic, un comportament delicvent este definit printr-o serie de trasaturi specifice, care se regasesc in majoritatea sistemelor legislative si anume:

a) reprezinta o fapta, o actiune (inactiune) cu caracter ilicit, ilegitim, ilegal, prin care sunt violate si prejuciate anumite valori si relatii sociale;

b) fapta este comisa de o anumita persoana care actioneaza deliberat, constient si responsabil;

c) fapta comisa este incriminata si sanctionata de legea penala.

Pentru a exista raspundere penala trebuie sa existe, in primul rand o fapta antisociala reala savarsita de o anumita persoana care este responsabila, iar in la doilea rand fapta trebuie incriminata de legea penala. Inexistenta uneia, mai multora dintre trasaturi, conduce, practic, la inexistenta delictului sau crimei. Principiul legalitatii delictului si sanctiunii ("nullum crimen sine lege", "nulla poena sine lege") este inscris la loc de frunte in marea majoritate a legislatiilor penale moderne.

Definirea delictului prin cele trei trasaturi mentionate, are o importanta teoretica-generala su una practica, permitand:

a) includerea, in categoriadelictelor si crimelor, numai a acelor actiuni si fapte care intrunesc cumulativ aceste trasaturi;

b) delimitarea delictelor si crimelor de alte abateri sau incalcari ale normelor de drept, care nu afecteaza insa ordinea sociala, nu pericliteaza viata si securitatea indivizilor, grupurilor, institutiilor (contraventie, delicte civile, abateri disciplinare sau administrative).

Clasificarea faptelor antisociale in delicte si crime, se face in functie de doua criterii:

a) cel al gravitatii faptei, valoarea sociala lezata, marimea prejudiciului, modalitatile si formele de comitere;

b) cel al sanctiunii aplicate.

Tot in functie de gravitatea si intensitatea sanctiunii aplicate intr-o serie de sisteme penale, se face distinctie intre:

a) delicte sau crime politice, considerate ca deosebit de grave, cum sunt cele care violeaza ordinea sociala, normativa si siguranta statului si institutiilor sale fundamentale;

b) delicte sau crime de drept comun indreptate contra propietatii, familiei, bunurilor moravuri.

Sistemul nostru penal (care utilizeaza expres notiunea de infractiune, nu de delict sau crima) nu recunoaste nici diferenta actelor antisociale cu caracter penal in delicte si crime si nici subimpartirea acestora in delicte politice de drept comun.

4. Evaluarea sociologica a fenomenului de delicventa

Orice societate se confrunta cu aspecte de delicventa si criminalitate, intrucat notiunea de crima este implicata in insasi ideea de societate. É. Durkheim considera ca nu exista o societate in care indivizii sa nu se abata mai mult sau mai putin de la tipul colectiv, crima aparand ca un "fenomen normal".

Actul delicvent reprezinta expresia unui sir de actiuni si conduite care contrasteaza cu normele de convetuire existente in cadrul grupurilor, institutiilor, societatii.

Pentru majoritatea sociologilor, delicventa reprezinta o problema sociala; delicventa conduce la cresterea tensiunilor sociale si a nesigurantei intre indivizi.

Nu in toate societatile omorul este considerat drept crima deliberata, existand sisteme penale in care daca el nu este justificat, este sensibil "dezincriminat" (cazul omorului in legitima aparare sau a omorului savarsit "in stare de razboi" sau de "necesitate"). In alte sisteme legislative, dimpotriva, omorul savarsit asupra unor anumite persoane este considerat o crima odioasa si sanctionat extrem de sever (omorul asupra unui parinte sau asupra unei femei gravide omorul, comis impotriva unui preot, sef militar, conducator politic).

Cultura, moravurile, obiceiurile si cutumele joaca si el un rol important in definirea anumitor categorii de delicte, cum sunt de pilda, cele care antenteaza contra bunurilor moravuri sau normelor de convetuire sociala. G. Summer: "moravurile pot duce la lucruri corecte sau incorecte", se verifica partial in cazul delictelor de prostitutie, promiscuitate sexuala, homosexualitate, incest, sinucidere, etc. Intr-o serie de societati contemporane, prostitutia este considerata daca nu ilegala, cel putin semi-ilegala, iar alte societati accepta, fie oficial sau cvasi-oficial, tacit, prostitutia, adoptand chiar masuri speciale de control medical si social pentru asemenea cazuri.

Delictul de homosexualitate masculina este sanctionat penal in unele legislatii, repudiat moral in altele si chiar legalizat de unele sisteme normative. Homosexualitatea feminina este, de cele mai multe ori, doar dezaprobata moral. Homosexualitatea este, uneori adimisa tacit, in cadrul unor profesii (actor, dansator, pictor), in timp ce in altele (direct de public, manager, profesor) este repudiata si dezaprobata, atragand, dincolo de sanctiuni penale si morale, interdictia profesiei respective.

Cei care sustin incriminarea si sanctionarea a acestor fapte (considerate imorale in multe societati), considera ca argumente mai importante urmatoarele:

a)     pedepsele au doar un rol preventiv asupra unui mare numar de indivizi;

b) sanctiunile permit autoritatilor sa tina sub supraveghere si control acei indivizi care, din cauza comportamentului sexual deviant, ar putea fi atrasi in activitati antisociale;

c) "etichetarea" si dezaprobarea morala si penala a acestor delicventi (arestarea si condamnarea lor pe termen scurt).

Numerosi sociologi si criminologi sustin ca criteriul normativului penal de definire si evaluare a ansamblului de delicte si crime trebuie completat cu cel de natura sociologica, morala, culturala si psihologica.

Definirea si evaluarea delicventei impune dupa unii autori circumscrierea acesteia numai la ansamblul actelor si faptelor savarsite in mod real si concret intr-o anumita societate, fara considerarea si includerea acestor acte si fapte care, desi sunt incriminate de normele penale, fie ca nu au fost reclamate si inregistrate, nu au fost descoperite. Multe delicte sunt necunoscute sau clandestine, altele nu sunt niciodata descoperite,unii delicventi nu sunt indentificati si judecati (asa numitele "crime perfecte" sau crime cu "autori necunoscuti"). Unele delicte nu sunt semnalate organelor penale din motive de teama (razbunarea faptasului) sau jena (viol sau coruptie sociala), fie datorita procedurii (de multe ori anevoioasa si indelungata) de judecare a proceselor penale. O parte a delictelor sesizate politiei nu sunt inregistrate oficial, altele sunt considerate minore (furtul unor obiecte sau bani sub o anumita limita, din buzunare, furturi auto, biciclete, de pasari). Exista delicte comise de functionari sau de persoane oficiale care, fie nu sunt descoperite, fie ca nu sunt inregistrate si judecate. Ele constau din delicte de frauda, coruptie comerciala si financiara, contrafacere de marci si patente. In lucrarea "Criminalitatea gulerelor albe", É. Sutherland. demonstra existenta unui volum mare de ilegalitate in anumite afaceri comerciale si bancare din societatea americana. Dupa parerea lui, costul economic al delapidarilor, fraudei consumatorului, contrafacerii produselor, afacerilor politice necinstite comise de inalti functionari, depaseste cu mult costul economic al delictelor obisnuite. Asemenea delicte nu produc suferinte si privatiuni asupra victimelor, ele sunt "delicte reale". Tot in sfera delictelor greu depistabile, se incadreaza si afacerile din tripouri, jocuri de ruleta, pariuri false, transmiterea sau "vanzarea de ponturi" privind incheierea de contracte comerciale, divulgarea secretului unor afaceri, vanzari-cumparari fictive de actiuni le bursa, furtul pe calculator", "spalarea banilor", etc. (recentul caz publicat in ziarele de sport din Romania cu privire la implicarea jucatorului Marius Mitu de la PSV Eindhoven, care alaturi de alti coechipieri a participat la trucarea unor meciuri, implicati fiind in aceasta "afacere" de mafia chineza a pariurilor sportive).

Fenomenul delicvent include dimensiuni si aspecte diferite in functie de savarsirea, descoperirea, inregistrarea si judecarea delictelor si crimelor:

a) delicventa (criminalitatea) reala, "cifra neagra" a criminalitatii, totalitatea actelor si faptelor antisociale cu caracter penal savarsite in realitate. Criminalitatea reala reprezinta adevarata dimensiune a ilicitului penal; estimarea ei este aproape imposibila, datorita impedimentelor de natura tehnico-criminalistice, operationale si statistice.

b) delicventa (criminalitatea) descoperita, care include numai acea parte a actelor antisociale savarsite in realitate si care au fost indentificate si instrumentate de catre organele specializate de control social. Cifra delicventei descoperite este inferioara celei reale; nu toate delictele comise sunt depistate si nu toti delicventii sunt indentificati; de asemenea, unele delicte nu sunt reclamate, altele nu sunt inregistrate, in timp ce altele sunt solutionate necontencios, printr-un proces de negociere intre delicvent si victima.

c) delicventa (criminalitatea) judecata, parte din delicventa descoperita si inregistrata de organele de politie care este judecata si sanctionata de instantele penale. Vollumul ei este mult diminuat, nu toate delictele descoperite ajung sa fie judecate, altele sunt gratiate sau administrate, unii delicventi nu mai sunt judecati fie datorita prescrierii delictului, sustragerii de la judecata sau decesului intervenit pe parcursul sau dupa terminarea judecatii. Dezincrimineaza unele delicte care au fost savarsite in mod reau sau inlatura raspunderea penala pe motive de minoritate, iresponsabilitate, depistarea victimei.

Din punct de vedere sociologic, delicventa reala reprezinta adevarata dimensiune a fenomenului de criminalitate.

Sociologia delicventei (sau a criminalitatii) studiaza ansamblul manifestarilor si actelor de delicventa savarsita in realitate. Dreptul penal se ocupa in special de aspectele delicventei judecate (legale). Sociologia delicventei studiaza criminalitatea ca fenomen social, prin evidentierea si explicarea factorilor generali si particulari, obiectivi si subiectivi, sociali si individuali care genereaza acte si fapte antisociale.

5. Politici penale de aparare sociala si de prevenire a delicventei           

Majoritatea sistemelor de sanctionare si prevenire a criminalitatii urmaresc, prioritar, controlul asupra crimei, protectia si apararea sociala a indivizilor, grupurilor si institutiilor sociale,prin organizarea unor activitati specifice si utilizarea unor mijloace menite sa asigura atat represiunea, constrangerea penala cat si prevenirea si diminuarea surselor potentiale de criminalitate. In acest sens se adopta o suita de masuri de profilaxie sociala, culturala si educativa. Astfel se realizeaza:

a) preventia primara sau generala, prin antrenarea institutiilor cu rol de socializare, control social in directia indentificarii si prevenirii surselor de criminalitate, inadaptare si marginalitate;

b) preventia secundara sau speciala, interventie "post factum" spre combaterea si sanctionarea persoanelor cu comportamente antisociale;

c) preventia situationala, cuprinde masuri concrete de informare a publicului despre pericolul delicventei, indivizii devenind astfel observatori si "autori" in politica penala;

Notiunea de prevenire implica cel putin trei dimensiuni:

a) include legislatia penala privind sanctionarea si recluziunea indivizilor care au incalcat legea penala;

b) include institutiile si instantele publice specializate ale societatii (organe de politie, procuratura, organe de justitie, stabilimente de munca si reeducare, institutii medicale sau de ocrotire, penitenciare etc;

c) ideile, opiniile si reactia opiniei publice fata de diferitele manifestari antisociale, "imaginea" publicului fata de fenomenul criminalitatii.

Conceptul de politica penala defineste, fie ansamblul de preocedee si mijloace de represiune utilizate pentru combaterea criminalitatii si "descurajarea" indivizilor delicventi, fie modalitatile si formele de asigurare a apararii si protectei sociale de acte delicvente si antisociale.

Exista trei forme de prevenire, combatere si tratament a fenomenului de criminalitate:

a) cele adoptate si aplicate inainte de producerea actului antisocial care reprezinta adevaratele si realele forme de interventie care pot evita producerea unor prejudicii sociale;

b) cele adoptate in timpul producerii actului delicvent, constau in aplicarea unor masuri de siguranta si aparare sociala (interventie);

c) cele adoptate dupa producerea actului delicvent, urmaresc sanctionarea resocializarea si recuperarea individului delicvent (postventie).

Preventia si interventia impotriva formelor si manifestarilor de criminalitate reprezinta atributul organelor de urmariel penala si de justitie, obligate sa aplice lege penala. In cadrul activitatilor multiple de prevenire a delictelor si crimelor, in orice stat exista organe de politie si procuratura cu atributii principale: descoperirea, inregistrarea si instrumentarea cazurilor de incalcare a legii penale. Justitia solutioneaza aceste cazutri prin tragerea la raspundere si sanctionarea penala a persoanelor vinovate.

Interventia "post factum" (postventia), urmareste atat sanctionarea individului delicvent prin trimiterea si internarea lui intr-o institutie de profil (penitenciar, centru de reeducare) cat si resocializarea si reintegrarea postpenala in societate dupa executarea pedepsei. Regimul de sanctionare si pedepsire a delicventilor difera sensibil de la o tara la alta, incep cu internarea acestora in stabilimente deschise, semi-deschise sau inchise si pana la recluziunea in institutii speciale de siguranta si de maxima securitate. Exista regimuri speciale de tratament pentru bolnavi psihici, detinuti psihopati, pentru narcomani si alcoolici cat si pentru recidivisti periculosi. Diferentierea detinutilor in penitenciare se face dupa criterii: sexul, varsta, natura si gravitatea delictului, apropierea de domiciliu, legaturile familiare sau sociale, nevoile speciale de tratament.

Potrivit regulilor penitenciarelor europene adoptate de Consiliul Europei in domeniul penitenciar, resocializarea si tratamentul delicventilor trebuie subordonate unor finalitati precise sa asigure mentinerea starii de sanatate, deminitatii si respectului detinutilor prin asigurarea unor conditii de viata compatibile cu deminitatea umana si cu standardele acceptate in cadrul comunitatii. Scopurile detentiei trebuei sa reduca traumatizarea psihica a persoanei condamnate, privind aparitia unor perturbari emotionale-idei obsesive-infantilism-idei de sinucidere-comportamente violente si agresive. Un principiu fundamental al actiunilor de resocializare reprezinta normalizarea prin apropierea a conditiilor vietii din penintenciar de cele ale lumii exterioare. Ca regula generala, normalizarea preuspune ca detinutul isi pastreaza si isi exercita marea majoritate a drepturilor civile-dreptul al vot-dreptul de asociere libera-dreptul de libera constinta religioasa-dreptul de propietate-dreptul de a avea familie-chiar o viata familiara (conjugala), cu exceptia dreptului de libera miscare in afara institutiei penitenciare. Normalizarea presupune realizarea a doua deziderate:

a) deschiderea-prin internarea in stabilimente deschise asigura detinutilor conditii de viata, munca si sanatate aproape sau chiar identice cu cele din afar locurilor de munca. In asemenea stabilimente, detinutii au conditii de viata confortabile, au freptul la corespondenta nelimitata,primesc vizite saptamanale, au contacte permanente cu familia, vizioneaza programe TV si radio. Singurele resctrictii sunt cele referitoare la libera deplasare in afara acestor stabilemente. Normalizarea si "deschiderea" urmaresc ca detinutul sa-si poate exercita o parte a rolurilor pe care le-a avut inainte de comiterea delictului (parinte, sot, lucrator, cetatean. Etc.).

b) responsabilizarea-a intari sistemul raspunderii personale, implicandul intr-o serie de activitati zilnice in cadrul locului de detentie.

In prezent, in multe tari, principalele orientari in materie de tratament si recuperare sociala a delicventilor au evidentiat importanta contextului social si cultural.