Ordinea sociala si ordinea normativa

ORDINEA  SOCIALA SI ORDINEA NORMATIVA

Diversele aspecte ale consensului sau constrangerii sociale,ca si cele ale ordinii si dezordinii sociale reprezinta o preocupare constanta a sociologiei juridice,interesata sa evidentieze constantele,regularitatile si ordinea de desfasurare a conduitelor umane si a semnificatiilor sociale ale acestora . intrucat orice societate poate functiona numai pe baza normelor si valorilor care o caracte 222c24c rizeaza ,stabilitatea si coeziunea grupurilor si institutiilor sociale sunt diferite,in mare masura,de existenta a trei elemente fundamentale:

a)Un corpus inchegat si articulat de norme,reguli,uzante,cutume, practici morale si culturale,capabil sa reglementeze si sa orienteze actiunile actorilor sociali;

b)Un ansamblu de mijloace de represiune,constrangere si control social, menit sa evalueze (pozitiv sau negativ) modul in care actorii sociali isi realizeaza rolurile prescrise sau invatate prin norme;

c)Un sistem de institutii sociale care sa asigure atat transmiterea si invatarea normelor de catre indivizi,cat si concordanta sau neconcordanta intre rolurile prescrise si cele efectiv jucate de indivizi.

Dintre aceste trei elemente,primul se refera la ordinea sociala ce exista in orice societate ,ordine ce include ansamblul normelor ,regulilor, obligatiilor ,interdictiilor si practicilor sociale si care ghideaza raporturile sociale dintre indivizi,grupuri si organizatii sociale. Notiunea de ordine sociala are doua semnificatii principale care pot fi confundate una cu alta :

a)prima se refera la succesiunea regulata a unor evenimente,fapte si relatii sociale dintr-o societate si care a constituit o preocupare fundamentala a sociologilor,interesati deopotriva de a identifica relatii ordonate nu numai in formele de organizare stabila,dar si in evenimentele sociale care implica schimbari,tensiuni si chiar conflicte in modul de functionare a ordinii sociale. Desi dupa unii sociologi scopul sociologiei il reprezinta "descoperirea regularitatilor si a ordinei de desfasurare a conduitelor umane si a semnificatiei practicilor cotidiene",problema fundamentala a sociologiei este natura ordinei si dezordinei sociale;

b)cea de a doua semnificatie a notiunii de ordine sociala se refera la natura organizarii politice si a regimului politic dintr-o societate si care are o conotatie ideologica,intrucat presupune conformarea neconditionata a indivizilor la cerintele de ordine ale sistemului,orice actiune sau comportament indreptat contra esentei politice a sistemului fiind evaluata ca negativa si sanctionata ca atare.

Avand in vedere cele doua semnificatii mai importante atribuite ordinii sociale,diverse teorii si conceptii sociologice au evidentiat o serie de acceptiuni si sensuri pe care la comporta notiunea de ordine sociala,si anume:

a)ordinea sociala se refera,in primul rand,la existenta unor restrangeri si constrangeri ale drepturilor si indatoririlor indivizilor dintr-o societate,in ideea prevenirii actelor de dezordine si chiar violenta ce pot aparea la un moment dat;

b)ordinea sociala presupune existenta unei reciprocitati sau mutualitati intre diversii actori sociali pe considerentul ca,in societate,conduita lor  nu este intamplatoare,ci reciproca sau complementara fata de conduita celorlalti;

c)ordinea sociala include,in al treilea rand elementul de predictibilitate,intrucat indivizii nu pot actiona social I n mod rational decat atunci cand sunt siguri de reactiile celorlalti,cand stiu ce pot"astepta" unii de la altii;

d)ordinea sociala implica,de asemenea,sensul de compatibilitate,care presupune indeplinirea corelativa a drepturilor si obligatiilor asumate de indivizi atunci cand se angajeaza in diverse actiuni si situatii sociale;

e)in sfarsit,in al cincilea rand ,ordinea sociala include persistenta spatiala si temporale a anumitor valori si norme sociale fundamentale, care trebuie sa ramana neschimbate sau relativ neschimbate pentru mai multe generatii si grupuri sociale de indivizi.

Fiecare sens al notiunii de ordine include contrariul sau,acela de dezordine sau dezorganizare sociala,deoarece chiar daca se admite ca in orice societate exista cooperare,reciprocitate si consens intre indivizi fata de anumite valori si norme,in aceeasi masure exista si opozitii,conflicte si tensiuni individuale si sociale mai mult sau mai putin intense,ca si unele arii de "incompatibilitate" si zone de "incertidutine" a actiunii indivizilor care impiedica predictibilitatea si orientarea lor comportamentala.

Concepand societatea ca un element dinamic,aflat intr-o permanenta schimbare si transformare sociala prin "jocul" actorilor sociali, majoritatea autorilor considera ca nu exista o ordine sociala "eterna" si "imuabila",permanenta si neschimbatoare,accentuand astfel ideea de succesiune,dar si de persistenta relativa a oricerei ordini sociale sau a unora dintre elementele care o compun.

Desfasurarea normala a actiunilor sociale nu poate fi conceputa in absenta unei ordini sociale,menita sa asigure coeziunea relatiilor si cooperarii sociale dintre diversi indivizi. Ea este constituita dintr-un corpus inchegat de norme,reguli,prescriptii,indatoriri si obligatii,care reglementeaza conduita si comportamentele sociale si individuale. Ordinea sociala reprezinta conduita necesara,dar nu si sufiecienta, pentru stabilirea si functionalitatea societatii. Raportandu-se la ea, nu intotdeauna indivizii simt sau au garantia ca actiunile intreprinse de ei vor fi acceptate sau recunoscute de ceilalti sau ca drepturile lor reprezinta,in acelasi timp,obligatii pentru altii. Suspiciunea ca "ceilalti" nu-si vor indeplini indatoririle sau obligatiile este accentuata de faptul ca,de multe ori,se pot gasi justificari sau scuze pentru incalcarea, nerespectarea sau neindeplinirea acestor obligatii. Chiar in prezenta unei ordini sociale determinate este destul de dificil sa ne imaginam ca toti indivizii vor accepta si respectaneconditionat normele si regulile de conduita impuse de societate,in absenta unor mecanisme de coercitive si de constrangere mai mult sau mai putin organizate si institutionalizate,desi unii autori considera ca poate exista si o ordine sociala pasnica si spontana care se formeaza printr-o libera organizare a "vointelor individuale sau afective".

In consecinta,in orice societate,ordinea sociala este dublata de o ordine juridica (sau de drept),alcatuita dintr-un sistem ierarhizat de norme, reguli si prescriptii ,care reglementeaza actiunile indivizilor pe baze normative,reguli elaborate de autoritatea legala si legitima. Reprezentand sinteza sau nucleul ordinii sociale,ordinea juridica este ,prin definitie, o "ordine coercitiva a normelor publice adresata persoanelor rationale, in scopul reglementarii comportamentului lor si asigurarii cadrului necesar cooperarii sociale".

Functionarea adecvata a societatii impune insa existenta unei singure ordini de drept,intrucat "doua ordini juridice distincte,independente nu pot fi valabile simultan pentru aceiasi indivizi,pe acelasi teritoriu si in aceeasi perioada de timp". Ea asigura,de fapt,orientarea,desfasurarea si controlul actiunilor si comportamentelor sociale si individuale, pe baza unui sistem ierarhizat de norme si reguli juridice,care formeaza dreptul acelei societati.

In consecinta,dreptul,care include prescriptii,indatoriri si obligatii normative,reprezinta suportul,fundamentul pe care se instituie si functioneaza ordinea juridica din orice societate,avand ca finalitate protejarea celor mai importante valori si relatii sociale,prin impunerea, permiterea sau interzicerea anumitor actiuni sau comportamente.