Responsabilitatea sociala si raspunderea juridica

RESPONSABILITATEA SOCIALA SI RASPUNDEREA JURIDICA

Delimitari conceptuale

I. Responsabilitatea - institutia sociala

In cadrul colectivitatilor umane, indivizii (desfasurandu-si activitatile proprii voit sau involuntar) se interfereaza cu ceilalti membri ai grupului social din care fac parte, afectandu-i sau avantajandu-i pe acestia din urma.

Atitudinea persoanei de a-si asuma urmarile activitatilor sale fata de ceilalti indiviz 555h79f i este cunoscuta in sociologie sub numele de responsabilitate.

In literatura de specialitate, acestei notiuni i s-au dat mai multe definitii dintre care le relevam pe urmatoarele:

a)     Responsabilitatea reprezinta acceptarea si suportarea de catre individ a consecintelor morale, sociale, juridice, financiare, disciplinare si materiale ale actiunilor concepute si realizate de acesta.

b)     Responsabilitatea reprezinta "grija pentru succesul sau riscul, rezultatul si eficienta, consecintele si valoarea activitatii pe care agentul (individual n.n.) o desfasoara sau o conduce in beneficiul colectivitatii din care face parte si care este afectata de rezultatul acestei actiuni (M.Florea, 1976).

c)      Responsabilitatea reprezinta optiunea si angajarea individului in procesul de socializare pentru executarea unei actiuni, unei fapte sau de a avea un anumit comportament social in vederea atingerii unui scop anume, raportandu-se la activitatile intreprinse si de ceilalti indiviz 555h79f i din educatie.

Din analiza celor trei definitii ale responsabilitatii se desprind cateva caracteristici care privesc in principal:

a)      faptul ca aceasta este specifica fiecarui individ care actioneaza in procesul de socializare;

b)      ca este de ordin optional, ea fiind rezultatul angajarii libere a fiecarui individ;

c)       ea este o institutie sociala de ordin valoric;

d)      in aprecierea ei se are in vedere intentiile individului si consecintele actiunii intreprinse;

e)      scopul urmarit de actiunile persoanelor responsabile este cel de imbunatatire a sistemului social.

Responsabilitatea este intotdeauna legata de buna comportare (morala, disciplinara, politica, juridica) si ea presupune raspunderea din partea indivizilor care impiedica acesta comportare.

II. Raspunderea - institutie normativa

Prin raspundere se intelege obligatia individului de a suporta o pedeapsa (sanctiune) ca urmare a faptelor (actiuni, inactiuni) sale neconforme cu regulile de conduita care au produs o dereglare a ordinii sociale.

Raspunderea este, in acelasi timp, o institutie morala si juridica avand la baza, in afara de responsabilitate si frica (fata de pedeapsa) pe care o da indivizilor mai putin responsabili, care au tendinte deviante in comportament.

Fata de pesoanele care isi asuma sau nu-si asuma responsabilitatea actelor lor in practica sociala si implicit juridica, s-au constatat urmatoarele situatii:

a)     cea a persoanelor conformiste, supranuite si obediente (ascultatoare) care accepta voluntar responsabilitatea apreciind ca normele de comportare sunt legitime (corespunzatoare cu morala) si legale; in astfel de situatii se gasesc marea majoritate a indivizilor;

b)     cea a persoanelor care nu recunosc legitimitatea si legalitatea regulilor, neasumandu-si nici un fel de responsabilitate; in aceasta categorie se incadreza de cele mai multe ori anarhistii si revolutionarii;

c)      a treia situatie o constituie persoanele care nu-si asuma responsabilitatea actelor lor, considerand ca normele sunt legale dar nu sunt legitime, incalcandu-le de cele mai multe ori.

Spre deosebire de responsabilitate, raspunderea are urmatoarele caracteristici:

a)     este o institutie normativa si nu sociala;

b)     este preponderent normativ si nu valorica asa cum este responsabilitatea unde individul considera normele de conduita valori pe care le accepta in mod liber;

c)      este impusa individului de catre societate;

d)     vizeaza conservarea sistemului social;

e)     este atribuita fiecarui individ, fiind apreciata in functie de actiunile concrete ale acestora;

f)        ea intervine doar atunci cand s-a incalcat o norma de comportare.

Categorii de raspunderi

In raport de regulile de comportare incalcate, raspunderea indivizilor cunoaste mai multe forme cum ar fi:

a)     raspunderea morala;

b)     raspunderea politica;

c)      raspunderea juridica.

Toate aceste forme de raspunderi sunt de fapt forme ale controlului social fata de indivizii cu comportament deviant.

Dintre cele trei forme de raspunderi enuntate, cea care ne intereseaza este cea juridica, care reprezinta un mijloc de control institutionalizat, realizat de stat prin organele sale.

In literatura de specialitate cea mai utilizata definitie a raspunderii juridice este urmatoarea:

Complexul de drepturi si obligatii care se nasc in urma savarsirii unei fapte ilicite si care constituie cadrul de realizare a constrangerii de catre stat prin aplicarea sanctiunilor juridice fata de persoana care a savarsit fapta ilicita.

Dintre caracteristicile acestui gen de raspundere se desprind urmatoarele:

a)     ea presupune reguli si ordine stabilite prin norme juridice;

b)     incalcarea normelor juridice antreneaza raspunderea individului care nu le-a respectat, care constau in suportarea unor consecinte numite pedepse (sau sanctiuni);

c)      este de natura coercitiva;

In functie de categoria regulilor de drept inculcate, formele de raspundere juridica sunt:

o       penala

o       civila

o       administrativa

Fara a intra in detalii referitoare la caracteristicile celor trei tipuri de raspunderi juridice (pentru ca acestea sunt de larg si in amanunt studiate de diferitele categorii de drept) ne vom referi succinct la raspunderea civila si raspunderea penala, cele mai cunoscute forme juridice ale raspunderii.

Raspunderea civila

Acest tip de raspundere reprezinta obligatia celui care a produs un prejudiciu unei persoane de a repara prejudiciul respectiv.

Se cunosc doua forme de raspunderi civile:

• raspunderea delictuala care consta in repararea prejudiciului produs unei persoane de cel care prin fapta pagubitoare incalca si o obligatie stabilita prin lege;
• raspunderea contractuala care exista atunci cand prin fapta pagubitoare s-a incalcat o obligatie stabilita prin contract, incheiat intre cel care a pagubit si pagubitor.

Raspunderea penala

In general, in societate, cea mai cunoscuta forma de raspundere este cea penala, ei acordandu-i-se de cele mai multe ori o atentie sporita pentru ca ea corespunde celei mai grave incalcari ale normelor de comportare care sunt cunoscute sub numele de infractiuni.

Raspunderea penala se bazeaza pe acel segment de responsabilitate a individului cunoscuta in doctrina penala de responsabilitate penala.

Acest concept este reprezentat de starea normala a oricarui individ matur data de capacitatea sa psiho-fizica:

a)     de a intelege caracterul actiunilor (faptelor) sale;

b)     de a-si da seama de valoarea si urmarile actiunilor pe care le savarseste;

c)      de a-si determina si dirija in mod liber vointa in raport cu scopurile urmarite.

Din aceste motive, responsabilitatea penala a omului exista numai cu conditiile in care nu-I sunt afectate inteligenta, ratiunea si vointa.

Persoana care indeplineste aceste conditii in totalitate si comite o infractiune se considera ca este responsabila si raspunde penal prin aceea ca este vinovata de raul social produs de om ce a avut discernamant, trebuind sa suporte pedeapsa (sanctiunea) stabilita de lege.

Legea nu stabileste ce-i discernamantul, dar stabileste ca el exista pentru orice individ incepand cu varsta de 14 ani si se refera la capacitatea omului de a face distinctie intre ceea ce este moral si imoral, periculos si nepericulos pentru societate si individ ca membru a societatii.

Raspunderea penala se identifica cu sanctiunea stabilita de lege.

Teoria nondreptului

In privinta controlului social realizat fata de indivizii care incalca normele de comportare au existat pareri ca acesta se poate realiza numai pe cale juridica.

Dreptul, potrivit acestei pareri, cunoscute sub numele de PANJURIDISM se afla peste tot si totdeauna "in spatele fiecarei relatii sociale si individuale".

Cunoscutul sociolog francez Jean Carbounier, in tratatul sau de Sociologie juridica (publicat in anul 1972) a contestat aceasta teorie, demonstrand ca de fapt multe relatii sociale - si in multe perioade de timp, regulile care au stat la baza acestora au fost de alta natura decat cele ale dreptului, acestea din urma fiind de fapt "o spuma la suprafata raporturilor sociale si individuale".

Autorul arata ca nu intotdeauna legile opresc raul si repara prejudiciile cauzate de indivizii nenconformisti ci uneori acestea sunt ele insele generatoare al raului social.

Din acest motiv se recomanda judecatorilor sa aiba in vedere adevarul mentionat si sa se uzeze de lege cu masura.

Din lucrarea amintita Jean Carbounier dezvolta si teoria sa despre nondrept, concept care desemneaza absenta dreptului intr-un numar mare de raporturi sociale care normal, trebuia reglementata de normele juridice.

Aceasta absenta a dreptului se datoreaza atat unor cauze ce apartin dreptului insusi cat si unor factori care sunt exteriori lui.

Cele care tin de insasi existenta dreptului sunt cunoscute sub numele de:

a)     autolimitarea dreptului

b)     autoneutralitatea dreptului

a) In cazul autolimitarii dreptului se cunosc ca forme de manifestare: autolimitarea spatiala si autolimitarea temporala.

In prima situatie se refera la spatiile si locurile unde dreptul este limitat in actiunea sa cum sunt de exemplu tarile care acorda azil politic unor indivizi urmarit penal in tara lor de origine pentru convingerile lor politice sau neactionarea dreptului fata de indivizii care s-au adapostit in sediile unor ambasade sau biserici, precum si in incinta unor locuinte private.

In a doua situatie a autolimitarii temporale, dreptul nu poate actiona in anumite perioade de timp, ca de exemplu in zile de repaus saptamanal, pe timpul noptii sau pe perioada sarbatorilor legale.

Amintim aici neefectuarea perchezitiilor domiciliare si a arestarilor in timpul noptii.

b) In cazul autoneutralizarii dreptului, se cunosc situatii frecvente in practica judiciara cand, tocmai exigentele cerute de lege in cazuri penale grave sunt nerezolvate juridic in perioade mari de timp datorita unor proceduri greoaie, a expertizelor si contraexpertizelor care se executa.

Acest principiu determina ca multe cazuri cum sunt cele din criminalitatea nerelevata cunoscuta si sub apelativul de cifra neagra a criminalitatii, face ca dreptul sa nu actioneze in nici un fel.

Autoneutralizarea dreptului functioneaza mai ales in cazul lipsei dovezii.

Tot in cazul autoneutralizarii dreptul poate fi inclus si principiul potrivit caruia "tot ce nu este interzis prin lege este permis", desi in domeniul moralei sunt foarte multe comportamente neconforme conduitei din societate pe care indivizii se abtin sa le comita chiar daca nu sunt interzise de norme juridice.

Nondreptul exista si datorita unor factori din exteriorul lui, dintre acestia cel mai des citat fiind rezistenta faptului la drept.

In societate sunt deseori intalnite cazuri cand indivizii pentru reglementarea unor relatii sociale evita folosirea dreptului cu buna stiinta din mai multe motive:

• legea este nedrepta si nelegitima
• procedura legala este greoaie si costisitoare

De ce exista situatii de nondrept?

Raspunsul l-a dat in cea mai mare parte tot Jean Carbounier, el mergand mai departe in explicarea nondreptului concluzionand ca de fapt viata sociala este de natura sa creeze si alte forme de reglementare a conduitelor umane atunci cand dreptul nu reuseste sa reglementeze cat mai util viata colectiva si individuala a persoanelor ce compun grupurile sociale.

In privinta nondreptului putem evidentia si sectorul financiar bancar, unde s-a constatat ca firme si institutii din acest domeniu au o preocupare sporita in a asigura si rezolva singure problemele legate de fraudele comise in sistem, fara a apela la politie si justitie in general.

Toate bancile si firmele importante din Olanda dispun de servicii proprii de investigatori.