Creditarea pe pietele financiare internationale

Creditarea pe pietele financiare internationale

'In orice schimb, indiferent de natura sa, cei doi termeni ai schimbului sunt fiecare masura celuilalt termen'

G. A. Frois

n relatiile financiar - valutare internationale, operatiunile de creditare ocupa al doilea loc ca volum total dupa obligatiuni. Creditul extern ramane in continuare o optiune demna de luat in considerare de catre entitatile publice sau private care au nevoie de resurse pentru derularea unor operatiuni comerciale sau pentru finantarea unor proiecte de investitii. Practica ultimilor ani a dezvoltat o serie de mecanisme de creditare externa specifice care implica un numar insemnat de consortii bancare si de alti intermediari financiari (institutii de garantare, societati de asigurare, companii de finantare, banci de investitii etc.).

Tendintele pe piata internationala a creditului

Piata internationala a creditului a cunoscut de-a lungul timpului o dezvoltare continua, de la an la an resursele mobilizate fiind tot mai mari. In prezent volumul de fonduri atrase este de aproximativ 7.500 mld. USD / an, fata de 31.000 mld. USD / an atrase prin emisiune de obligatiuni. Aceasta diferenta mare intre piata internationala a creditului si piata internationala a obligatiunilor poate fi explicata de urmatoarele cauze: ritmul de crestere superior in favoare obligatiunilor si scadentele mult mai mari in cazul obligatiunilor (intre 10 si 30 de ani).

Ca si in cazul obligatiunilor, piata internationala a creditului este dominata de tarile dezvoltate care detin mai mult de 80 % din piata. Se poate observa insa ca situatia tarilor in curs de dezvoltare pe aceasta piata este oarecum diferita de cea de pe piata obligatiunilor, unde fondurile mobilizate de aceste tari erau nesemnificative ca volum.

Situatia generala (2000):

World Bank: 'Global Development Finance', 2000 - 2001

Analizand piata internationala a creditului din perspectiva scadentelor imprumuturilor, constatam ca domina net imprumuturile cu scadente sub an de zile, situatia fiind usor echilibrata in cazul tarilor in curs de dezvoltare (aceste tari se confrunta cu deficite majore care din lipsa de resurse interne sunt finantate de cele mai multe ori din surse externe).

Scadenta imprumuturilor:

World Bank: 'Global Development Finance', 2000 - 2001

Din punct de vedere al distributiei sectoriale a creditelor, se poate observa ca, pe ansamblu, sectorul bancar domina net piata internationala a creditului, urmat de sectorul privat si abia apoi de sectorul public (guverne, companii si alte entitati publice. Situatia este si aici oarecum diferita: in tarile dezvoltate (care detin cea mai mare parte din piata creditului si dau tendinta pe aceasta piata) domina sectorul bancar, in timp ce in tarile in curs de dezvoltare sectorul privat este cel care domina piata creditului. Pentru pietele 'offshore' (care sunt piete 'exotice' puternic dereglementate de genul Belize, Cipru, Malta), absenta sectorului public este usor explicabila prin lipsa de interventie a statului din economie si de dimensiunea redusa a sectorului public. Pe aceste piete, sectorul privat este dominant.

Distributia sectoriala a imprumuturilor (%):

World Bank: 'Global Development Finance', 2000 - 2001

Dupa cum s-a putut constata deja, principalii actori pe piata internationala a creditului sunt bancile comerciale care intermediaza transferul international de resurse financiare de la cei care le detin la cei care au nevoie de acestea. Concurenta in sistemul bancar este foarte puternica la nivel mondial, principalele banci care se confrunta pe piata sunt originare din Europa Occidentala, SUA si Japonia.

Cea mare parte din piata internationala a creditului bancar este detinuta de bancile europene, care sunt mai mult implicate in creditarea internationala decat pe piata imprumuturilor obligatare (dominata de departe de bancile americane). Pe locul al doilea intre creditori se situeaza bancile japoneze, mai putin in cazul tarilor in curs de dezvoltare, unde Statele Unite devanseaza Japonia, fiind intens implicata in finantarea externa a tarilor din America Latina.

Distributia pe creditori bancari (continente) (%):

World Bank: 'Global Development Finance', 2000 - 2001

Distributia pe tari a creditului international arata o dominatie neta a tarilor europene, chiar daca individual nici una dintre aceste tari nu depaseste Statele Unite. Din blocul tarilor europene (care detine mai mult de jumatate din creditul total) se evidentiaza tari ca Marea Britanie (primul loc cu 13 %) devansand Germania (8,4%) care detine primul loc pe piata obligatara, Italia, Franta, Olanda etc. Japonia se afla pe locul al treilea dupa o scadere semnificativa in ultimii ani ca urmare a crizei financiare puternice cu care s-a confruntat. Aceasta situatie statistica ia in considerare toate fluxurile financiare atrase prin credite externe, indiferent de creditori si de destinatia finala a acestor fonduri.

Distributia pe tari:

World Bank: 'Global Development Finance', 2000 - 2001

Printre tehnicile de creditare cele mai utilizate putem aminti: creditul sindicaliza (10 % din piata), creditele furnizor, creditele cumparator, eurocreditele etc.

Din aceasta analiza a starii de fapt pe piata internationala a creditului si a evolutiei anterioare, se pot desprinde cateva concluzii si tendinte viitoare:

Creditarea internationala este in crestere fata de finantarea prin emisiune de obligatiuni;

In volumul total al creditului predomina tarile dezvoltate, tendinta fiind in continuare de crestere;

Tendinta de scadere a volumului creditelor catre tarile in curs de dezvoltare;

Tendinta de crestere a creditelor pe TS (in special in cazul tarilor in curs de dezvoltare);

Tendinta de scadere a ponderii sectorului bancar in creditarea internationala in favoarea sectorului privat;

Cresterea importantei creditelor sindicalizate.

Finantarea internationala a dezvoltarii

Analiza pietei internationale a creditului si a imprumuturilor obligatare scoate in evidenta problemele majore cu care se confrunta tarile in dezvoltare in finantarea deficitelor lor interne (bugetare, fiscale sau din balanta de plati externe). Aceste probleme s-au agravat in ultima perioada punand si mai mult sub semnul intrebarii succesul reformelor si directia catre care se indreapta aceste grupuri de tari. Nu putem spune practic ca exista o tara sau un grup de tari din aceasta categorie care au reusit sa faca pasi importanti in directia dezvoltarii (cu exceptia poate a unor 'tigrii asiatici' mult prea mici pentru a avea un rol important in economia mondiala sau a unor tari 'model' din America Latina care supravietuiesc la limita dintre criza si stagnare economica). Datoria externa acumulata in timp de tarile in curs de dezvoltare in scopul accelerarii reformelor structurale a devenit in prezent o problema globala care preocupa deopotriva tarile debitoare dar mai ales pe creditorii internationali.

Volumul total al datoriei externe a 151c23b l tarilor in dezvoltare a crescut intr-un ritm ametitor - de aproape 35 de ori in ultimii treizeci de ani - dublandu-se practic de la an la an. Nu putine sunt cazurile in care tari confruntate cu crize puternice au intrat in imposibilitatea rambursarii datoriei externe solicitand adesea renegocieri sau reesalonari repetate (criza anilor '80 pentru tari ca Mexic, Argentina sau Brazilia).

Situatia pe ultimii 30 de ani a raportului dintre datoria publica si cea privata negarantata arata ca, desi volumul total al datoriei externe a 151c23b crescut de la an la an, aceasta expansiune a avut loc cu precadere pe seama sectorului public (in 2000, din totalul de 2000 mld. USD destinati tarilor in curs de dezvoltare circa 1500 mld. USD sunt datorie publica sau privata garantata public si circa 500 mld. USD sunt datorie privata negarantata).

Evolutia structurii datoriei externe a 151c23b tarilor in curs de dezvoltare

Sursa: World Bank, Annual Report, 2000 - 2001

Din totalul datoriei externe publice circa 25 % este obtinuta pe cale bilaterala, 17 % pe cale multilaterala (de la FMI, BIRD, IDA, CFI, BERD sau BEI), restul de 58 % fiind obtinut din surse private. Din totalul datoriei externe cea mai mare parte este datorie pe termen lung (80 %), dobanda medie fiind in scadere in ultimii ani (de la 9.2 % in anii 80 la 6,1 % in 2000). Aceasta tendinta de scadere a dobanzilor fiind generata in special de cresterea increderii creditorilor privati in tarile in dezvoltare (creditorii institutionali - Banca Mondiala de exemplu - au mentinut relativ constante dobanzile de-a lungul ultimilor treizeci de ani in jurul valorii medii de 5 %).

O categorie aparte a tarilor in dezvoltare sunt pietele emergente (printre care se numara si tarile in tranzitie si implicit si Romania) care ocupa un loc aparte in fluxurile financiare internationale. Creditul extern catre aceste tari a crescut de la an la an, pietele emergente reusind ca pe baza reformelor aplicate si a experientei acumulate sa atraga tot mai mult capital din partea creditorilor internationali (publici sau privati).

Creditul extern destinat tarilor emergente (mld. USD)

World Bank: 'Global Development Finance', 2000 - 2001

Analiza pe ansamblu a creditului extern destinat tarilor emergente arata o scadere brusca in 1998 ca urmare a crizelor profunde cu care s-au confruntat aceste piete (Coreea de Sud, Rusia, Indonezia, Filipine, Argentina). Ulterior acestui an, situatia a inceput sa se redreseze usor, in 2000 ajungandu-se la situatia de dinainte de criza. Criza care a cuprins pietele emergente a demonstrat practic gradul ridicat de integrare a acestor piete in piata financiara internationala precum si conexiunile puternice create intre aceste piete.

Din totalul creditelor externe orientate catre aceste piete emergente, tarile de pe continentul asiatic au reusit sa atraga mai mult de jumatate din resurse, urmate apoi de tarile din America Latina si abia pe locul trai tarile europene (in tranzitie). Privind in dinamica aceste fluxuri se poate observa ca scaderea brusca din 1998 s-a datorat in principal tarilor asiatice si cele din America Latina (Braziliei si Argentinei).

In ceea ce priveste modalitatile de finantare a tarilor emergente se poate observa ca obligatiunile reprezinta principala sursa de capital extern pentru aceste piete (chiar daca pe piata internationala pondere tarilor in dezvoltare este practic nesemnificativa). Pe urmatorul loc se situeaza creditele externe, cu precadere folosite pentru finantari pe termen scurt si mediu, si abia pe ultimul loc emisiunea de actiuni pe pietele internationale. Tendinta generala este de crestere.

Tehnici de finantare TCD:

World Bank: 'Global Development Finance', 2000 - 2001

Criza datoriei externe. Cai de solutionare a acesteia.

Foarte multe tari in dezvoltare au apelat de-a lungul timpului la finantarea deficitelor lor din surse externe. In majoritatea cazurilor insa, lipsa de reglementari, lipsa de autoritate, lipsa de experienta sau interventia discretionara a statului in economie a facut ca fondurile atrase sa capete o alta destinatie decat cea pentru care au fost mobilizate. Imposibilitatea controlului utilizarii acestor fonduri din partea creditorilor externi precum si absenta unor constrangeri sau conditionari pentru tarile debitoare a generat probleme grave la nivelul tarilor in dezvoltare, compromitand practic ideea de dezvoltare durabila pe baza creditului sau imprumutului obligatar extern. Exista foarte multe curente de opinie care sustin ca investitiile straine, prin implicarea controlul investitorilor asupra utilizarii capitalurilor reprezinta o solutie mult mai buna pentru o dezvoltare durabila a acestor tari decat creditul extern.

Analiza calitativa a datoriei externe este mult mai concludenta decat simpla analiza cantitativa si ea presupune utilizarea unor indicatori specifici dintre care cei mai importanti sunt ponderea datoriei externe din PIB, ponderea datoriei externe pe exporturi totale, datoria externa pe locuitor, ponderea serviciului datoriei externe din PIB etc. Privind situatia pe ansamblu a tarilor in curs de dezvoltare prin prisma acestor indicatori (datorie externa / PIB si datorie externa / exporturi totale) se poate observa o redresare continua pana in 1998, dupa care tendinta de redresare s-a reluat.

Sursa: World Bank, Annual Report, 2000 - 2001

In pofida acestei evolutii pozitive din ultimul deceniu, exista in continuare tari ce se confrunta cu mari probleme in plata dobanzilor si rambursare imprumuturilor externe din lipsa de resurse interne: Sierra Leone (116.2 % din PIB), Madagascar (119.8 % din PIB), Liban (102 % din PIB), Coasta de Fildes (168 % din PIB), Congo (258 % din PIB), Camerun (139 % din PIB) si lista poate continua. Practic in cazul acestor tari criza datoriei externe este evidenta.

Situatia datoriei externe pe pietele emergente (% din PIB):

World Bank: 'Global Development Finance', 2000 - 2001

Se poate observa ca si dintre tarile emergente cu probleme ale datoriei externe foarte putine au reusit sa se redreseze. Este elocvent in acest caz situatia unor tari ca Indonezia sau Filipine care au depasit de mult limita maxima admisa de FMI de 60 % pondere a datoriei externe in PIB sau a tarilor ca Argentina, Malaezia sau Tailanda care se afla aproape de aceasta limita. Putine au fost tarile care au reusit sa se mentina sau sa se redreseze (Mexic sau Venezuela).

Solutii de rezolvare a crizei datoriei externe

O prima solutie de rezolvare a crizei datoriei externe consta in reamenajarea datoriei externe. Aceasta presupune negocieri intre partile implicate: comitetul bancilor private sau un comitet care reprezinta guvernele tarilor creditoare, FMI si guvernul tarii debitoare. Negocierile in acest caz vizeaza reesalonarea amortizarii imprumutului, neluandu-se in calcul dobanzile datorate care trebuie platite la termenele prevazute prin contractele de credit. In majoritatea cazurilor, in special cand creditorul este un sindicat sau consortiu bancar privat, tara debitoare are nevoie, pentru a putea incepe discutiile de reesalonare a datoriei, de garantii prealabile oferite de existenta unui acord cu FMI. Prin acest acord, FMI ofera un imprumut tarii debitoare cu conditia adoptarii unui program de ajustare care sa conduca la depasirea crizei cu care se confrunta tara respectiva si sa-i permita sa faca fata, serviciului scadent al datoriei. Practic, se restabileste pe termen scurt capacitatea de plata a tarii debitoare, imbunatatind lichiditatea acesteia, dar problema solvabilitatii (capacitatea de plata pe termen lung) nu este solutionata. In plus, orice tara care solicita reamenajarea datoriei externe fata de creditorii externi va fi obligata sa accepte o reactualizare a valorii imprumuturilor acordate in functie de rata inflatiei (aferenta valutei in care este denominat creditul) si majorarea dobanzilor in raport cu rata curenta a dobanzii pe piata financiara internationala (dobanda LIBOR) plus o prima de risc (mai mare).

O a doua alternativa este renegocierea datoriei externe. Spre deosebire de reamenajarea datoriei externe, aceasta solutie presupune modificarea, prin negocieri, a conditiilor initiale in care a fost acordat un imprumut (in sensul reducerii ratei dobanzii, micsorarii primelor de risc) pentru a da posibilitatea debitorului sa ramburseze la timp serviciul datoriei externe. Conditia esentiala este ca solvabilitatea debitorului sa fie apreciata ca satisfacatoare. Creditorii pot fi convinsi sa accepte aceasta varianta deoarece vor recupera de la statul debitor o parte din dobanda initiala (rata dobanzii a fost redusa prin renegociere) si principalul, evitand situatia de a nu-si recupera fondurile sau de a participa la acorduri de reesalonare.

Solutia extrema - mai putin agreata de creditorii externi - consta in incetarea oricaror plati in contul datoriei externe. Aceasta incetare se poate datora incapacitatii efective de plata (rezerva si intrarile de valuta nu permit rambursarea datoriei contractate sau garantate de stat) sau refuzului autoritatilor de a recunoaste si de a-si onora obligatiile financiare internationale (repudierea datoriei externe).

Pe langa aceste masuri clasice, statul debitor are la dispozitie un panel de inovatii financiare oferite de piata secundara a datoriei externe. Aceasta piata s-a dezvoltat dupa 1982, an care a coincis cu o criza internationala declansata de Mexic prin incetarea oricaror plati in contul datoriei externe. Participanti activi pe aceasta piata sunt investitorii nebancari, bancile creditoare, reprezentanti ai statului debitor, brokerii si speculatorii. Bancile comerciale creditoare, urmaresc reducerea riscurilor in cazul imprumuturilor acordate si a expunerii lor la acest riscuri, precum si atragerea investitiilor straine si usurarea serviciului datoriei externe pentru TCD. Obiectul tranzactiilor il constituie titluri de creanta asupra tarilor in dezvoltare cele mai indatorate. Vanzarea creantelor se face pe baza unei "decotari prealabile", in sensul ca aceste titluri pot fi achizitionate la 90% - 50% (sau chiar mai putin) din valoarea lor nominala in relatie cu riscul de tara. In calcului ratei de "decotare" se tine cont de rata contractata a imprumutului, dobanda curenta LIBOR si prima de risc aferenta tarii debitoare. Cu cat un debitor este perceput ca fiind mai riscant, cu atat rata de decotare este mai mare.

Dupa 1983 se constata o diversificare a operatiilor. Initial principalele tranzactii practicate erau operatiile 'debt for debt swap' (creanta asupra unei tari contra creantei asupra altei tari) realizate intre banci. Purtatori ai cererii si ofertei in aceste operatii de swap 'debt for debt' erau bancile comerciale, care urmareau reechilibrarea si diversificarea portofoliului propriu de imprumuturi acordate diferitelor entitati statale. Practic, singurul efect resimtit la nivelul statului debitor este schimbarea creditorului. O varianta simplificata a acestor tranzactii, mai putin utilizata insa, consta in achizitionarea de catre entitati financiare private a titlurilor de creanta la valoarea de piata, plata facandu-se in numerar ("debt for cash swap").

Operatiile 'debt-equity swaps' sau swapul datoriei externe in active /actiuni si alte programe de conversie a datoriei tarilor in curs de dezvoltare au inceput sa fie aplicate dupa 1984, concentrandu-se cu precadere asupra a patru state: Argentina, Chile, Mexic, Brazilia. Mecanismul de derulare era relativ simplu. Investitorii (rezidenti sau nerezidenti), societati bancare sau nebancare, puteau "achizitiona", de pe aceasta piata, o parte din creanta asupra unui stat. Aceste instrumente financiare sunt rascumparate de autoritatile monetare competente ale tarii debitoare la o valoare mai mare, platindu-se in moneda locala. Fonduri astfel obtinute puteau fi utilizate, exclusiv, pentru achizitionarea unor actiuni (purtatoare de dividende) sau a altor instrumente financiare de pe piata secundara a tarii debitoare. Aceste tranzactii ofereau investitorului posibilitatea de a patrunde pe piata secundara a tarii debitoare, obtinand o remunerare mai sigura si pe termen mai lung (in speta dividende); bancile comerciale beneficiau de oportunitatea de a reduce expunerea lor la riscul de nerambursare deoarece isi recuperau o mare parte din creante prin vanzarea lor pe piata. Pentru tara debitoare conversia datoriei in alte instrumente financiare evaluate in moneda proprie ii da posibilitatea de a-si 'stinge' datoria fata de bancile comerciale straine, concomitent cu dezvoltarea propriei burse de valori si cresterea volumului investitiilor straine. Remunerarea anuala a acestor investitii se situeaza la un nivel mai redus decat serviciul datoriei externe si intr-un orizont mai larg de timp.

O alta forma inovativa de conversie a datoriei externe, o constituie operatiile 'debt for nature swap' (datorie contra mediu). Aceste tranzactii sunt asemanatoare cu conversia datoriei in actiuni, cu deosebirea ca suma de bani in moneda locala obtinuta din tranzactia respectiva este cheltuita de 'investitor' (o fundatie internationala, un organism neguvernamental) pentru gestionarea si realizarea unor programe de conservare a mediului, studii stiintifice, educatie ecologica si nu pentru achizitionarea unor instrumente financiare.

Conversia datoriei poate lua forma unor operatii de tipul 'debt-commodity swap' (datorie contra marfa). Mecanismul acestor tranzactii consta in acceptarea de catre banca creditoare de a primi in schimbul creantei in valuta a unor partizi de marfuri (fizice) de valoare egala cu valoarea creantei asupra tarii in curs de dezvoltare debitoare. Marfurile ce fac obiectul conversiei trebuiau sa fie marfuri usor vandabile pe piata internationala. Data fiind competitivitatea relativ scazuta a marfurilor romanesti este putin probabil ca acest mecanism ar fi o solutie acceptata de creditorii nostri. Aceasta forma de conversie ar putea fi utilizata si in cazul in care statul debitor si cel creditor sunt membre ale unor acorduri de clearing (prin legarea conversiei datoriei de operatiunile de switch).

Operatiile rascumparare a datoriei externe de catre tara debitoare 'debt buybacks' este o solutie pentru guvernele care dispun de rezerve valutare semnificative. Avantajul pentru debitor consta in faptul ca isi poate "stinge" datoria externa la o valoare mai mica (valoare de piata care include si decotarea). Daca se tine cont de exemplu de faptul ca obligatiunile romanesti sunt cotate pe pietele internationale la 80%-90% din valoarea lor nominala (o rata de decotare de 10%-20%) si daca se extrapoleaza aceasta situatie pe piata secundara a datoriei externe, se desprinde concluzia ca Romania, pentru a-si rascumpara datoria publica externa, are nevoie de o rezerva valutara mult prea mare fata de posibilitatile sale reale. Totodata trebuie mentionate si presiunile manifestate asupra rezervei de apropierea scadentelor pentru obligatiunile emise de stat, ceea ce limiteaza drastic posibilitatea rascumpararii datoriei.

O alta optiune ar fi emisiunea de obligatiuni in contul datoriei externe, sumele mobilizate prin aceasta emisiune fiind destinate onorarii platilor in contul datoriei externe. Deoarece orice creditor nou analizeaza cu mare atentie emitentul inainte de a se decide daca sa plaseze sau nu fonduri in obligatiunile emise de acesta, este putin probabil ca operatiunea sa aiba succes pentru tari cu un grad de indatorare mare (pentru care de exemplu indicatorii datorie externa / PIB sau datorie externa / exporturi arata incapacitatea rambursarii acestor obligatiuni la scadenta). In plus, pentru astfel de tari, chiar daca s-ar realiza cu succes o asemenea emisiune, cuponul ce trebuie platit investitorilor va fi foarte mare, amanandu-se practic criza pentru o data ulterioara.

Toate aceste instrumente si practici financiare s-au dezvoltat de-a lungul timpului in scopul solutionarii crizelor datoriei externe cu care s-au confruntat adesea tarile in curs de dezvoltare (in absenta unui imprumutator de ultima instanta), creandu-se practic posibilitatea tehnica de evitare a intrarii in incapacitate de plata - fapt ce ar fi dus la anularea tuturor eforturilor de dezvoltare de pana atunci.  

Tehnici de creditare pe pietele financiare internationale

Practica internationala a dezvoltat in timp o serie de mecanisme de creditare mai mult sau mai putin complexe, destinate mobilizarii de fonduri necesare derularii operatiunilor comerciale internationale sau finantarii unor proiecte de investitii. Exista in prezent o multitudine de variante de creditare pe orizonturi diferite de timp care vizeaza importurile sau exporturile sau operatiuni mai complexe, unele fiind utilizate in faza de initiere, altele intervenind in faza derulatorie.

In functie de orizontul de timp creditele externe pot fi sistematizate astfel:

A.     Tehnici de creditare pe termen scurt;

B.     Tehnici de creditare pe termen mediu si lung;

C.     Tehnici speciale de creditare.

A. Creditarea pe termen scurt

Are in vedere obtinerea de sume pe termen scurt destinate demararii productiei destinate exportului sau promovarii acestuia pe noi piete. Principalele tipuri de credite incluse in aceasta categorie sunt:     

Creditele de prefinantare;

Creditele de export.

A.1. Prefinantarea exporturilor se realizeaza prin:

- Creditele de prefinantare specializate au in vedere sustinerea financiara a exporturilor complexe (de valoare mare) prin acordarea unor credite producatorilor / exportatorilor de bunuri cu grad inalt de prelucrare (echipamente, utilaje). In cazul in care procesul de fabricatie presupune si participarea mai multor sub-furnizori, acestia din urma pot solicita, la randul lor, credite de prefinantare in sume proportionale cu ponderea activitatii ce le revine. Creditele de prefinantare specializate au rolul de a acoperi necesarul de lichiditati la producator atunci cand avansul primit de la cumparator la semnarea contractului nu este acoperitor sau cand apar probleme de acoperire a cheltuielilor pe parcursul fabricatiei. Marimea creditului este fixata in baza unui plan general de finantare in care apar toate avansurile primite de exportator la semnarea contractului si in timpul perioadei de fabricatie, cat si cheltuielile de productie.

1 - Contract de export cu o firma;

2 - Contract de credit cu o banca specializata;

3 - Refinantare de pe piata monetara locala sau de la o institutie financiara specializata

4 - Rambursarea creditului.

Creditul de prefinantare poate atinge 100% din suma descoperita determinata pe baza planului, iar durata acestuia corespunde cu cea a creditului descoperit. Bancile care se implica intr-un astfel de proces se refinanteaza ulterior de la o institutie guvernamentala sau direct de pe piata monetara. Avantajele utilizarii creditelor de prefinatare sunt urmatoarele: permit obtinerea rapida de lichiditati pentru producator, fluidizarea fluxurilor financiare, acopera integral valoarea exportului, sustine exportul unor partizii mari de marfuri.

- Creditele de prospectare sunt acordate pe o perioada de pana la un an, direct exportatorilor de institutii financiare specializate (guvernamentale), in vederea patrunderii pe piete noi si consolidarii pozitiei pe aceste piete. Mecanismul este asemanator creditelor de prefinantare, aceasta tehnica de finantare putand fi considerata o forma agresiva si eficienta de promovare a exporturilor.

A.2. Creditele de export

In aceasta categorie intra toate categoriile de avansuri in valuta acordate de diverse institutii financiare (avansul pe baza de documente, avansul in valuta, avansul pe baza de cesiune de creante) dar si creditele de scont sau creditele de accept. Spre deosebire de prefinantarea exporturilor cand exportatorul poate sa-si recupereze integral contravaloarea exporturilor, creditele de export presupun recuperarea partiala a sumelor de catre companiile exportatoare.

- Creditul bancar direct presupune incheierea unui acord intre exportator si banca sa privind acordarea unui credit pe termen scurt in anumite conditii referitoare la termen si rata dobanzii. Creditul este remis direct de catre banca in contul curent al exportatorului.

- Avansul in cont curent reprezinta o facilitate acordata de catre banci firmelor exportatoare in cazul unor mari fluctuatii periodice a soldului conturilor curente. In acest caz, banca exportatorului stabileste o limita pana la care firmele pot trage cecuri asupra contului curent, indiferent daca au sau nu disponibilitati, banca onorandu-le plata. Asemenea acorduri sunt facute de banci cu clienti solvabili traditionali, ce au o situatie cunoscuta si o anumita ritmicitate a incasarilor din exporturi (de exemplu mari case de export, ).

- Creditele in cont deschis reprezinta o intelegere intre o banca si un client (exportatorul), prin care convin ca, in limita unui plafon stabilit, de regula anual, clientul sa poata utiliza din contul curent sume de bani, chiar daca in cont nu mai exista disponibilitati, dobanda urmand a se aplica numai asupra sumelor efectiv folosite. Aceasta tehnica se poate derula si intre doua banci: banca exportatorului accepta sa acorde astfel de credite in contul curent al bancii importatorului, plata documentelor prezentate de exportator realizandu-se indiferent daca in contul bancii importatorului exista sau nu disponibilitati. In acest caz, banca exportatorului se bazeaza integral atat pe credibilitatea financiara a clientului, cat si pe integritatea si renumele acestuia. Dupa cum este de asteptat, aceasta tehnica este utilizata atunci cind banca si clientul sau dispun de o experienta comuna legata si de o incredere reciproca. In ciuda riscurilor implicate, tranzactiile in cont curent s-au extins, in special in tarile industrializate.

Avansul pe baza documentelor de marfuri se acorda exportatorului pe baza setului de documente care atesta livrarea marfurilor catre importator. Acordarea avansului se poate face pe baza unui set de documente stabilit precis de catre banca finantatoare sau se poate face doar in baza unui document care sa ateste gajul marfurilor ce fac obiectul exportului, in speta recipisa - warant, obtinuta de la caraus sau de la depozitarul marfurilor destinate exportului.

1 - Contract de export import / livrarea marfurilor la export;

2 - Contract de credit cu o banca specializata / prezentarea setului de documente;

3 - Refinantare de pe piata monetara locala sau de la o institutie financiara specializata

4 - Rambursarea creditului.

Suma acordata de banca acopera numai in parte (maxim 80 %) din contravaloarea exporturilor. O astfel de forma de finantare se adreseaza exportatorilor ce livreaza partizii mari de marfuri pe pietele externe.

- Avansul in valuta presupune incheierea unui contract de import export, cu termen de livrare de pana la un an. Odata livrata marfa, exportatorul imprumuta de la banca o suma in valuta, echivalenta cu valoarea creantelor de incasat de la importator, mai putin dobanda aferenta. Exportatorul poate primi suma in valuta sau poate primi echivalentul in moneda nationala, suma fiind schimbata la vedere pe piata valutara. Odata obtinuta suma, aceasta poate fi reinvestita in vederea derularii unor noi exporturi. In alegerea acestei variante de finantare, un rol fundamental il are dobanda aferenta creditelor in valuta in care este denominat exportul.

1 - Contract de export import / livrarea marfurilor la export;

2 - Credit cu o banca specializata in valuta in care este denominat exportul;

3 - Rambursarea creditului in valuta la scadenta, din suma incasata din export.

La scadenta, creditul va fi rambursat integral din ceea ce se incaseaza din operatiunea de export, rambursarea facandu-se in valuta sau in moneda nationala dupa caz.

- Avansul prin cesiunea de creanta presupune acordarea unui credit exportatorilor de catre o banca pe baza cesiunii creantelor in valuta detinuta de acestia asupra unor parteneri externi. Cesionarea creantelor se realizeaza la o valoare mai mica, suma incasata de exportatori fiind diminuata cu marja institutiei creditoare. Cesiunea de creanta este mecansimul care sta la baza factoringului.

- Creditul de scont are in vedere ansmblul titlurilor de creanta ce insotesc vanzarea pe credit la export: cambie, bilet la ordin, acreditive etc. Practic, prin scontare se intelege vanzarea acestui titlu de creanta inainte de scadenta unei banci. Valoarea incasata inainte de scadenta depinde de numarul de zile ramase pana la scadenta si de nivelul taxei scontului.

1 - Contract de export / import si acceptarea unei cambii trasa de exportator;

2 - Depunerea cambiei la banca exportatorului;

3 - Scontarea efectului de comert pe piata monetara locala (la o alta banca);

4 - Plata exportatorului.

Scontarea presupune mobilizarea de resurse in valuta sau in moneda nationala de pe piata monetara locala, de la o banca comerciala sau chiar de la banca centrala. Pentru a evita dezavantajul pe care il confera faptul ca vanzarea pe credit e transformata intr-o vanzare cu plata la livrare, de cele mai multe ori exportatorii includ in pret si o marja suplimentara care sa le acopere costul scontarii.

- Creditul de accept consta in incheierea unui contract de export de catre o companie, urmand ca apoi exportatorul in calitate de tragator si beneficiar sa solicite o cambie bancii sale. Odata acceptata aceasta cambie, exportatorul poate sa-si incaseze in avans partial contravaloarea exportului direct de la banca emitenta a cambiei sau prin scontarea acesteia la o alta banca comerciala.

1 - Contract de export / import;

2 - Solicitarea unei cambii de catre exportator bancii sale;

3 - Acceptarea cambiei de catre banca exportatorului;

4 - Scontarea efectului de comert pe piata monetara locala (la o alta banca);

Costul acestui credit incorporeaza taxa scontului si un comision de acceptare. Pe de alta parte, exista si situatia in care banca acceptanta - conform conditiilor stipulate in conventia de credit - accepta cambii trase asupra sa in favoarea importatorului. Aceste cambii sunt destinate sa achite exportatorului (prin plata la vedere) sumele datorate aferente importurilor efectuate, importatorul ramanand debitor fata de banca, asumandu-si costul creditului de accept. Prin utilizarea acestui credit, exportatorul transfera riscul de neplata catre banca acceptanta, sumele incasate inainte de scadenta putand fi utilizate pentru derularea de noi exporturi. Avantajul importatorului in cazul creditului de accept este acela ca el poate avea un acces sporit pe pietele externe iar datorita faptului ca documentele sunt dublate de acceptul bancii, importatorul poate fi asigurat asupra expedierii marfurilor.

B. Creditarea pe termen mediu si lung

In cazul exporturilor de mare valoare, a exporturilor complexe, ca si a unor forme de cooperare industriala, se apeleaza la tehnicile de creditare pe termen mediu si lung. Aceste tehnici de creditare permit mobilizarea de pe pietele financiare internationale prin intermediul unor mecanisme specifice a unui volum important de fonduri cu implicarea unui numar mare de intermediari financiare (banci comerciale, institutii financiare specializate publice sau private). Creditarea pe termen mediu si lung in comertul exterior se realizeaza in principal prin operatiuni de creditare complexe: credite externe de pe euro-piete (eurocredite), credite sindicalizate, credite paralele, credite back - to - back, creditul furnizor, creditul cumparator etc.

- Eurocreditele sunt creditele obtinute de pe piata financiara internationala denominate in alta moneda decat cea a tarii de emisiune (de exemplu denominate in dolari si acordate de un consortiu de banci europene). Mecanismul acestei tehnici de finantare este complex, eurocreditarea fiind initiata de beneficiar care se va adresa si va incheia un contract de credit cu o banca de prestigiu care va coordona si va purta responsabilitatea intregii operatiuni - banca 'lead - manager'. Un rol important in stabilirea conditiilor de acordare a creditului il au grupul de coordonare si consortiu de banci comerciale.

1 - Incheierea unui contract de credit cu o banca de prestigiu - lead manager;

2 - Constituirea consortiului bancar;

3 - Constituirea grupului de coordonare;

4 - Stabilirea conditiilor creditului;

5 - Stabilirea sumelor subscrise de bancile din consortiu bancar;

6 - Atragerea de fonduri de pe piata monetara, depozite, investitori privati sau banci comerciale.

Dupa constituirea consortiului bancar si a grupului de coordonare si dupa stabilirea conditiilor de creditare (termene, dobanzi, modalitati de rambursare), bancile comerciale implicate vor trece la mobilizarea de fonduri de pe pietele financiare locale pe care le vor remite prin intermediul bancii lider beneficiarului. Consortiu bancar este o grupare temporara de banci fara personalitate juridica cu rol in mobilizarea de fonduri pe termen scurt ce sunt transformate prin intermediul acestui mecanism intr-u credit pe termen mediu sau lung (creditele revolving). O forma particulara a eurocreditelor este creditul 'roll - over' ce presupune creditarea cu o rata variabila de dobanda calculata pe baza unei dobanzi de referinta (LIBOR) la care se adauga un procent calculat pe baza riscului (rating) pe care-l prezinta compania beneficiara.

- Creditul sindicalizat este o alta tehnica de finantare internationala pe termen mediu si lung, frecvent utilizata in comerciale internationale. Si aceasta tehnica presupune contactarea unei banci puternice care va constitui un grup de management format dintr-un numar de banci de renume, Spre deosebire de eurocreditare, in cazul creditului sindicalizat responsabilitatea pentru intreaga operatiune si-o asuma grupul de management. In plus banca lider si grupul de management vor subscrie pentru mai mult de jumatate din masa totala a creditului (maxim 60 %).

1 - Contract de credit cu o banca lead manager sau un consortiu bancar de co-manageri;

2 - Stabilirea grupului de management (din banci);

3 - Stabilirea listei de banci participante;

4 - Stabilirea conditiilor creditului;

5 - Publicarea memorandumului de plasament;

6 - Obtinerea de fonduri de la alte banci.

Pentru restul fondurilor solicitate, grupul de management va constitui un grup de banci participate care va intocmi un memorandum de plasament (un fel de cerere de oferta) adresat bancilor comerciale ce actioneaza pe piata financiara internationala. Daca vor fi de acord cu conditiile stipulate in memorandumul de acord, aceste banci vor intra in creditul sindicalizat obligandu-se sa procure si sa remita fondurile pentru care au subscris. In final, sumele solicitate vor fi acoperite integral. Deoarece riscurile si responsabilitatile sunt distribuite intre mai multe banci si pentru ca o mare parte din masa creditului este acordata direct de bancile din consortiu bancar, creditul sindicalizat este uneori mai putin riscant si mai ieftin decat eurocreditele.

- Creditele paralele sunt o consecinta a intensificarii tranzactiilor comerciale si internationale din ultimele decenii. Mecanismul unor asemenea credite este relativ simplu: sa presupunem cazul unei companii americane A cu o filiala in Marea Britanie si o companie britanica B cu o filiala in Statele Unite. Filiala companiei britanice are de achizitionat un echipament de pe piata americana pentru care are de platit o suma in dolari, filiala companiei americane are de platit o suma echivalenta in lire furnizorilor sai. Intre companiile A si B se va incheia un contract de credit paralel, prin care firma americana va credita in dolari filiala firmei britanice si firma britanica va credita in lire filiala firmei americane. Ambele credite vor rula in paralel in aceleasi conditii si pentru sume echivalente, fiind purtatoare de dobanzi. Dobanzile la cele doua credite se vor negocia direct intre cei doi parteneri, rolul acestora fiind de a acoperi modificarea in timp a cursului de schimb dolar / lira.

Limite ale finantarii prin imprumuturi paralele:

operatiunea se inregistreaza in bilantul ambelor companii avand impact asupra situatiei financiare (ex. gradul de indatorare va creste)

dobanzile se negociaza direct intre parti (este fundamentala in acest caz puterea de negociere intre cei doi parteneri precum si capacitatea acestora de a aprecia corect evolutia viitoare a cursului de schimb si a ratelor de dobanda pe piata financiara internationala).

- Creditele "back to back" au la baza un principiu asemanator creditelor paralele. Firma americana A se poate imprumuta mai bine in dolari de pe piata financiara locala decat o poate face firma britanica in timp ce aceasta se poate imprumuta mai bine in lire sterline. Pentru a finanta in conditii mai avantajoase filialele lor, firmele in cauza se adreseaza bancilor locale, obtinand credite de valoare echivalenta si in aceleasi conditii de creditare (aceleasi termene si acelasi tip de rambursare).

Dupa ce incheie un contract de credit 'back to back', companiile mama vor transfera cele doua credite filialelor, adica compania americana va acorda un credit in dolari filialei companiei britanice si compania britanica va acorda un credit in lire filialei companiei americane. Dobanzile aferente celor doua credite sunt de regula identice cu dobanda perceputa de bancile locale, insa pot sa si difere.

Diferenta dintre dobanzi este destinata sa acopere pierderile din modificarea nefavorabila a cursului de schimb. Spre deosebire de creditele paralele, creditele 'back to back' nu mai presupun negocierea ratelor de dobanda, mecanismul de creditare fiind racordat la piata financiara. Chiar daca efectul bilantier este nul pentru ca pasivele create de imprumuturile contractate local sunt compensate in totalitate de activele generate de creantele fata de filiale, unii indicatori bilantieri pot cunoaste o modificare nefavorabila (de exemplu capacitatea de indatorare globala sau capacitatea de indatorare la termen).

Importator

Exportator

LIVRARE

- Creditul furnizor este un credit acordat direct furnizorului (exportatorului) de catre o banca sau de o institutie financiara specializata. Practic, dupa incheierea contractului de import / export, exportatorul va livra marfa si va amana plata acesteia pe o perioada determinata de timp, oferind astfel un credit in marfa importatorului. Pentru a-si recupera contravaloarea exportului, exportatorul se va adresa bancii sale care in baza unui set de documente va acorda un credit acestuia.

Banca exportatorului se va adresa ulterior unei institutii specializate ce va acorda un credit in conditii preferentiale bancii finantatoare a creditului furnizor. Aceasta tehnica este o forma indirecta de promovare a exporturilor bazata pe acordarea unui credit cu dobanda subventionata importatorului printr-un mecanism complex.

Deoarece creditul de baza este acordat exportatorului de o banca din tara sa, acest credit necesita doar o asigurare a creditului la o institutie de asigurari specializata (de exemplu COFACE di Franta). Creditul furnizor are astfel avantajul ca este mai ieftin, decat creditul cumparator. In absenta unei institutii publice cu rol in promovarea exporturilor, exportatorul va include in pretul de ofertare costul propriei finantari (dobanzi si comisioane bancare).

- Creditul cumparator se acorda de catre o baca din tara exportatorului direct importatorului, prin intermediul unui mecanism specific. Odata incheiat contractul de import - export, importatorul se va adresa unei banci de renume din tara sa si va solicita pe cheltuiala sa o scrisoare de garantie bancara. Odata obtinuta aceasta, importatorul poate plati un avans de pana la 15 % din contravaloarea importurilor efectuate, avansul fiind platit exportatorului. Pentru restul sumei, importatorul va fi creditat de o banca din tara exportatorului, care acorda creditul cumparator si il plateste pe loc pe exportator pentru suma ramasa.

Creditul cumparator nu va fi acordat inainte de asigurarea acestuia la o institutie specializata de asigurare a creditelor. Deoarece creditul cumparator se asigura si se si garanteaza (de o banca garant din tara importatorului) costul total al acestuia este mai mare decat in cazul creditului furnizor. Ambele tipuri de credite sunt folosite pentru finantarea unor tranzactii comerciale de valoare mare (de exemplu importul de echipament si tehnologie), durata de acordare a acestor credite explicand incadrarea lor in categoria tehnicilor de finantare pe termen mediu si lung.

Trebuie remarcata si in cazul creditului cumparator implicarea unei institutii guvernamentale de promovarea exporturilor prin acordarea unor dobanzi subventionate la creditele de refinantare solicitate de banca ce acorda creditul. Creditul furnizor este acordat pe baza contractului de export / import, a contractului de credit si a politei de asigurare a creditului, la creditul cumparator fiind nevoie in plus si de o scrisoare de garantie bancara. Exportatorul are o mai mare liberate de miscare in cazul creditului furnizor in timp ce importatorul este mai liber in cazul finantarii printr-un credit cumparator. Exportatorul isi asuma o parte mai mare din costurile si riscurile finantarii la creditul furnizor.

C. Tehnici speciale de creditare (finantare)

- Leasingul este o metoda de finantare pe termen mediu si lung care presupune inchirierea realizata de societati financiare specializate, a unor bunuri de echipament catre beneficiari care nu dispun de fonduri proprii sau nu pot (sau nu doresc) sa recurga la credite bancare pentru cumpararea acestora. Operatiunile de leasing international pot fi realizate direct prin incheierea unui contract intre firma producatoare a echipamentului si beneficiar sau indirect prin preluarea functiei de creditare de catre societati de leasing care apar ca intermediari.

Incheierea contractului de leasing;

Alegerea bunului de echipament;

Cumpararea bunului de catre societatea de leasing;

Emiterea facturii;

Asigurarea bunului de echipament;

Livrarea / montarea bunului de echipament

Plata ratelor aferente contractului de leasing.

In practica internationala se cunosc o mare varietate tipuri de contracte de leasing: leasing direct (cand inchirierea se realizeaza direct de producator) si leasing indirect (cu implicarea unei societati de leasing), leasing brut (cind societatea de leasing suporta si cheltuielie de intretinere si reparatii), leasing net (cand compania de leasing nu include in taxa si cheltuieliel de intretinere si reparatii), leasing financiar (chiria de leasing este astfel stabilita incat la sfarsitul perioadei de inchiriere sa fie recuperata integral valoarea bunului inchiriat), leasing experimental (bunurile sunt inchiriate in conditii avantajoase pentru a experimenta produsul pe piata noua), lease-back (beneficiarul vinde un bun de echipament unei societati de leasing si apoi il inchiriaza de la aceasta) etc. Doua trasaturi esentiale caracterizeaza leasingul: existenta a doua contracte pentru aceeasi operatiune si posibilitatea triplei optiuni. Prima se refera la faptul ca exista un contract de vanzare - cumparare intre producator si societatea de leasing, contract insotit de un altul, de locatiune, incheiat intre societatea de leasing si beneficiar. Cea de-a doua trasatura se materializeaza prin cele trei optiuni pe care le are beneficiarul la sfarsitul perioadei de inchiriere: prelungirea contractului, abandonarea lui sau cumpararea bunului la valoarea lui reziduala. Avantajele celor implicati in aceasta operatiune sunt evidente: beneficiarul poate exploata un bun de echipament la un cost mai mic decat achizitionarea acestuia sau decat cumpararea acestuia pe credit, beneficiaza de consultanta, service si reparatii, are la dispozitie trei optiuni la incheierea contractului; societatea de leasing castiga din chiria perceputa beneficiarului (aceasta poate fi mai mare decat rata dobanzii oferita de banci); producatorul are posibilitatea vanzarii unui bun de echipament de valoare mare cu incasarea imediata a contravalorii acestuia.

- Forfetarea este o forma din ce in ce mai intalnita de finantare pe termen mediu. Aceasta presupune achizitionarea de catre o banca, forfetarul, a unei serii de creante provenite de pe urma operatiunilor de comert exterior. Aceste creante sunt deseori avalizate sau garantate de banca importatorului. Creantele sunt vandute cu discount de catre exportator bancii forfetare. Banca plateste imediat exportatorului, permitandu-i acestuia sa-si finanteze productia de bunuri pentru export, si permitandu-i importatorului sa plateasca mai tarziu. Creantele sunt detinute de forfetar pana la expirarea lor, fara a se apela la exportatorul in favoarea caruia ele au fost destinate initial. Absenta acestui apel este cea care face distinctia intre forfetarea de creante si scontare, in cazul careia exportatorul este deschis pentru a fi apelat in caz de neplata. Astfel, forfetarea poate fi definita ca o tehnica de finantare pe termen mediu prin care forfetarul nu poate actiona in regres pentru a face exportatorul raspunzator, in caz de neplata din partea importatorului.

Incheierea contractului de export. Livrarea

Forfetarea documentelor financiare;

Plata mai putin comisionul si dobanda;

Plata la scadenta a importului.

Vazuta initial ca imprumut la care se apeleaza in ultima instanta, forfetarea a cunoscut o popularitate din ce in ce mai mare, raspandindu-se din Elvetia si Germania, unde a aparut, pana la Londra, iar mai tarziu in Scandinavia si restul Europei, iar in cele din urma in SUA. Forfetarea continua sa aiba o importanta redusa daca este comparata cu alte tehnici de finantare, dar in ultima vreme ponderea ei este in crestere, mai ales in cadrul tehnicilor de finantare pe termen mediu. Diferenta dintre forfetare si scontare consta in: in cazul forfetarii banca preia si riscul de neplata (la scontare beneficiarul ramane solidar fata de banca de scont pentru neplata efectelor scontate), forfetarea se realizeaza de catre institutii specializate (scontarea se face de catre bancile comerciale), costul forfetarii este mai mare (riscurile preluate de institutia forfetara sunt mai mari), scadenta in cazul forfetarii este mai mare, refinantarea institutiilor forfetare se face direct de pe piata financiara internationala (si nu de la banca Centrala sau de pe piata monetara locala cum fac bancile de scont).

- Factoringul este o tehnica de finantare pusa initial in practica in tarile anglo-saxone, utilizata pentru a asigura finantarea creantelor interne. Mecanismul factoringului este relativ simplu. Exportatorul cedeaza, contra platii, totalitatea creantelor sale de pe urma exportului, unui factor ( o banca sau, mai general, o institutie financiara specializata). Factorul acopera aceste creante, preia asupra sa riscul de neplata si plateste echivalentul creantelor. Creantele privesc vanzari ale caror termen de plata nu depaseste 180 de zile. Factoringul exista in prezent in doua variante: factoring cu plata in avans si factoring cu plata la scadenta. In primul caz, factorul crediteaza pe aderent urmand sa incaseze ulterior creantele acestuia in timp ce in a doua varianta factorul va plati creantele aderentului in momentul exigibilitatii acestora. Mecanismul factoringului cu plata in avans este urmatorul:

Incheierea unui contract comercial (de export);

Livrarea marfurilor;

Cedarea facturilor catre factor;

Plata contravalorii creantelor cedate mai putin dobanda si comisionul;

Plata la scadenta a datoriei debitorului.

Aceasta modalitate de finantare se concretizeaza printr-un contract de factoring incheiat intre exportator si factor, cu o durata care de obicei este de un an, putand fi reinnoit prin acceptare tacita. Factoringul este foarte bine adaptat intreprinderilor care exporta bunuri de larg consum sau echipamente usoare si care au numerosi clienti.

Prin recurgerea la aceasta tehnica de finantare, exportatorul beneficiaza patru avantaje: se simplifica gestiunea trezoreriei a aderentului (beneficiar), aderentul nu mai este expus riscului de neplata, factoringul suprima problemele create de gestiunea administrativa si contabila a creantelor si factoringul ii amelioreaza bilantul contabil prin reducerea creantelor. Aceste avantaje sunt insa insotite si de unele dezavantaje. Costul factoringului este relativ ridicat si contine doua elemente: un comision de factoring, ad valorem, calculat pe totalul creantelor transferate, reprezentand intre 0.5 si 2.5%, si un comision de finantare calculat prorata temporis, in functie de ratele dobanzii. In cazul factoringului cu plata la scadenta se percepe doar comision de factoring, in cazul factoringului cu plata in avans se percep ambele tipuri de comisioane. Comisionul de factoring variaza in functie de cifra de afaceri, de numarul si de calitatea clientilor, de volumul facturilor si de riscul politic al tarii importatorului. Acesta reprezinta remunerarea serviciilor de gestiune contabila, de garantie si de recuperare a creantelor. Comisionul de finantare aferent creditului acordat de factor aderentului pana la scadenta creantelor sale corespunde dobanzilor debitorilor pe platile anticipate. Acestor costuri monetare li se adauga un risc indirect, de natura comerciala. Pe parcursul procesului de recuperare a creantelor, si in cazul intarizierii de plata din partea importatorului, factorul este uneori mai brutal sau mai putin diplomat decat aderentul insusi. Aceasta poate avea drept consecinta pierderea unor clienti. Diferenta dintre factoring si forfetare (ambele credite bazate pe cesiune de creanta) consta in faptul ca in cazul factoringului sunt cesionate documente comerciale (facturi, contracte) in timp ce in cazul forfetarii sunt cedate mai mult documente financiare (cambii, acreditive, incasoo documentare). In plus, factoringul presupune o relatie pe o perioda mai indalungata intre factor si beneficiar decat forfetarea si institutia de facrtoring ofera mai multe servicii financiare decat ofera institutia de forfetare (consultanta, gestionarea contului clienti, a trezoreriei, expertiza financiar - contabila).

Ca si in cazul finantarii prin emisiune de obligatiuni sau actiuni pe pietele financiare internationale, creditarea internationala este expusa la o serie de riscuri financiare (riscul de tara, riscul de dobanda sau riscul valutar). Evaluarea acestora se face la fel ca si in cazul obligatiunilor pe baza unor indicatori specifici (maturitatea, durata, sensibilitatea). Si costul creditarii se analizeaza prin perspectiva acelorasi indicatori (valoarea actualizata neta). Beneficiind de o mare varietate de forme, creditarea internationala ramane una dintre principalele modalitati de mobilizare a resurselor financiare de pe pietele internationale, la concurenta cu emisiunea de titluri primare (obligatiuni si actiuni).

Aplicatii practice

O companie romaneasca a contractat un credit sindicalizat de pe piata financiara internationala in valoare de 100.000 USD pe cinci ani, cu dobanda medie de 10 % p.a., perioada de gratie de 2 ani, rambursabil in transe anuale egale in vederea finantarii importului de utilaje din SUA. Se cere:

1. Sa se intocmeasca tabloul de amortizare al creditului;
2. Sa se calculeze costul creditului (rata de actualizare de 9%).

O companie romaneasca are de ales intre doua variante de finantare a unui import de utilaje din SUA:

A. Emisiunea de obligatiuni pe pietele financiare internationale: 300.000 USD, 10 % p.a., anuitati constante, VN=10 USD / oblig., PE=9 USD / oblig., 3 ani

B. Credit sindicalizat, 300.000, 3 ani, rata dobanzii de 8% p.a., transe anuale egale.

Se cere:

i. Sa se realizeze tabloul de amortizare;

ii. Sa se analizeze cele doua variante sub aspectul costului;

iii. Sa se analizeze cele doua variante sub aspectul gradului de expunere la riscul de dobanda;

iv. Sa se aleaga una dintre cele doua variante.

O companie romaneasca are de achizitionat un bun de echipament din import in valoare de 10.000 USD. Durata de viata a acestui echipament este de 5 ani. Cursul de schimb in momentul achizitie este de 20 lei / USD. Chiria aferenta contractului de leasing este de 80.000 lei / an, amortizarea bunului se face liniar si rata globala de impozitare este de 40 % p.a. Taxa vamala pentru acest tip de echipament este de 10 %, TVA - 19%. Se cere sa se analizeze costul urmatoarelor variante:

a.       Inchirirea bunului pe 5 ani;

b.      Achizitionarea bunului dupa anul 2;

c.       Achizitionarea bunului dupa anul 2 si vanzarea acestuia la sfarsitul anului 5 la un pret de 1500 USD.

d.      Achizitionarea bunului din fonduri proprii.

O companie romaneasca are de achizitionat un bun de echipament din import in valoare de 10.000 USD. Durata de viata a acestui echipament este de 5 ani. Cursul de schimb in momentul achizitie este de 20 lei / USD. In aceste conditii firma are de ales intre:

i). a achizitiona bunul din fonduri proprii;

ii). a achizitiona bunul pe baza unui credit pe cinci ani, acordat de o banca straina in dolari, cu o dobanda fixa de 5 % p.a., perioada de gratie 3 ani;

iii). a inchiria bunul in leasing de la o societate de leasing din Romania pe o perioada de cinci ani, chiria anuala platita pentru acest bun fiind de 60.000 lei / an.

In ipoteza in bunul se amortizeaza liniar, rata globala de impozitare este T= 40%, si cursul de schimb a crescut constant cu 25% p.a. cere sa se analizeze care ar fi cea mai buna varianta de finantare.

O firma romaneasca a realizat exporturi in valoare de 100.000 dolari, creantele fiind incasabile peste un an de zile. Compania are nevoie de aceasta suma in prezent pentru derularea unui program de investitii. Pentru a obtine aceasta suma are de ales intre:

A). contractarea unui credit pe un an in lei pentru echivalentul acestei sume la cursul de 20 lei / dolar si la o dobanda fixa de 50 % p.a., plata dobanzii si rambursarea creditului facandu-se trimestrial in transe egale.

B). incheierea unui factoring cu plata in avans, garantia retinuta de factor fiind de 10 % din valoarea totala a creantelor, dobanda perceputa de factor fiind de 10 % p.a., comision de 1,5% din valoarea totala a creantelor. Prin utilizarea factoringului, firma economiseste suma de 2000 dolari, cheltuieli cu administrarea acestor creante.

In ipoteza in care cursul evolueaza astfel: I trimestru - 25 lei / dolar, II trimestru - 30 lei / dolar , III trimestru (sfarsitul anului) - 40 lei / dolar se cere sa se precizeze care este cea mai buna varianta de a obtine suma in avans aferenta acestor creante.

O companie romaneasca realizeaza un export direct de marfa in Statele Unite. Valoarea totala a acestui export este de 100.000 dolari. Aceasta operatiune se realizeaza pe baza unui credit furnizor pe o perioada de 5 ani, la o dobanda variabila LIBOR + 1%.

Prima de asigurare pentru acest credit este de 3% p.a., calculata la valoarea creditului, prima de asigurare a marfii este de 5% p.a. Banca romaneasca implicata in derularea acestui credit se refinanteaza pe cinci ani la o dobanda fixa de 6 % p.a. de la o institutie specializata, rambursarea acestui credit facandu-se in transa finala (atat creditul cat si dobanda sunt rambursate, respectiv platite la sfarsitul celor cinci ani).

Creditul furnizor se ramburseaza in transe anuale egale, transa fiind rambursata la sfarsitul anului in timp ce dobanda se calculeaza si se plateste in avans la inceputul anului. Pentru plata avansului de 10 %, firma americana contracteaza un credit pe un an, la o dobanda fixa de 6% p.a. de la o banca americana.

Determinati care este costul total al acestui credit furnizor pentru fiecare parte implicata: firma exportatoare, firma importatoare, banca exportatorului, banca importatorului etc.

Evolutia ratei dobanzii LIBOR: I an - 5 %, II an - 6 %, III an - 7 %, IV an 8 %, V an - 9 %.

O companie romaneasca realizeaza un export direct de marfa in Statele Unite. Valoarea totala a acestui export este de 100.000 dolari. Aceasta operatiune se realizeaza pe baza unui credit cumparator pe o perioada de 5 ani, la o dobanda variabila LIBOR + 1%.

Prima de asigurare a acestui credit este de 3% p.a., calculata la valoarea creditului, prima de asigurare a marfii este de 5% p.a., comisionul pentru deschiderea unei scrisori de garantie bancara pentru suma implicata este de 10 %. Banca romaneasca implicata in derularea acestui credit se refinanteaza pe cinci ani la o dobanda fixa de 6 % p.a. de la o institutie specializata, rambursarea acestui credit facandu-se in transa finala (atat creditul cat si dobanda sunt rambursate, respectiv platite la sfarsitul celor cinci ani). Creditul cumparator se ramburseaza in transe anuale egale, transa fiind rambursata la sfarsitul anului in timp ce dobanda se calculeaza si se plateste in avans la inceputul anului.

Determinati care este costul total al acestui credit cumparator pentru fiecare parte implicata: firma exportatoare, firma importatoare, banca exportatorului, banca importatorului etc. Evolutia ratei dobanzii LIBOR: 6 % p.a. - I an (creste apoi cu 1 % anual).

Studiu de caz: Analiza unei cereri de credit

Doua companii A si B se prezinta solicita unei banci din strainatate un credit extern in valoare de 100.000 USD necesar derularii unui proiect de investitii. Inainte de acordarea acestui credit grupul de coordonare va analiza cererea de credit al celor doua companii stabilind conditiile imprumutului. Situatia bilantiera a celor doua companii la doua momente diferite se prezinta astfel:

Pozitii in bilant (mii USD)	Compania A 1990 1995				Compania B 1990 1995
Total activ
Active circulante
Numerar:
Creante:
Stocuri:
Active fixe
Terenuri:
Cladiri:
Utilaje:
Echipamente:
Total Pasive
Capital social
Actiuni preferentiale:
Actiuni obisnuite:
Datorii pe termen scurt
Datorii comerciale:
Datorii fiscale:
Datorii pe termen lung
Provizioane
Cont de profit si pierdere							Rata de amortizare a mijloacelor fixe este de 10 %. Se cere: a. Analizand comparativ cele doua bilanturi din perspectiva sindicatului bancar, sa se precizeze care ar fi compania careia i-ati acorda creditul solicitat. b. Daca compania A si B s-ar decide sa emita obligatiuni pe piata financiara internationala, care dintre cele doua companii ar fi mai atractive pentru investitorii straini. q Intrebari recapitulative Care sunt ultimele tendinte pe piata internationala a creditului ? Prezentati principalele cai de solutionare a crizei datoriei externe. Care sunt principalele forme de creditare pe termen utilizate pe pietele financiare internationale ? Analizati comparativ creditul sindicalizat si euro - creditul. Prezentati comparativ mecanismul de derulare a creditului furnizor si a creditului cumparator. Care este diferenta dintre factoring si forfetare ? Care este mecanismul de derulare a unui contract de leasing si ce avantaje prezinta acesta pentru fiecare dintre parti ? Analizati comparativ tehnicile speciale de creditare studiate. L De studiat 1. Studiati pe baza pozitiei investitionale a Romaniei, situatia datoriei externe. Care ar fi in opinia dumneavoastra cele mai adecvate masuri de solutionare a unei posibile crize a datoriei externe in cazul Romaniei ? 2. Studiati care sunt reglementarile legale in materie de leasing, forfetare si factoring in Romania. 3. Studiati diferentele intre institutiile financiare implicate in operatiuni de leasing, forfetare si factoring. In aceasta suma sunt incluse si obligatiunile emise de aceste tari pe pietele financiare internationale.

Politica de confidentialitate

Copyright © 2010- 2024 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.
Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact