Echilibrul pietei monetare

ECHILIBRUL PIETEI MONETARE

Functionarea pietei monetare implica existenta unor raporturi de proportionalitate intre masa monetara (oferta de moneda) existenta in economie si cererea de moneda pe piata.

Conditia realizarii echilibrului pietei monetare

Echilibrul monetar de regula, este conceput, ca o stare a economiei, caracterizata prin existenta unui raport de concordanta intre masa banilor in circulatie si sumele de bani reclamate de efectuarea normala a operatiunilor economice care se realizeaza prin intermediul monedei.

In procesul de realizare a echilibrului monetar sunt implicate o serie de variante si legaturi cauzale intre ele, care reflecta influentele reciproce 717d33h ale modificarii cererii si ofertei de moneda, pe de o parte, si celelalte marimi economice, pe de alta parte.

Echilibru pe piata monetara implica egalitatea intre ofertele de bani si cererea de bani. Se presupune ca nivelul preturilor este dat, fiind p ₀ , si nivelul venitului real este dat, adica  Y = Y₀ . In conditiile in care nivelul preturilor si nivelul venitului real sunt date, cererea de bani depinde de rata dobanzii, iar echilibrul pietei monetare indica dobanda de echilibru si cantitatea de bani, pentru p ₀ si Y₀ 

Conditia de echilibru pe piata monetara este ca oferta reala de bani M / p sa fie egala cu cererea de bani:

Inlocuind pe M cu expresia ofertei de moneda si notand p = p ₀ si Y = Y₀ vom obtine:

Din ecuatia (8.41) se observa ca, in conditiile in care nivelul preturilor si al venitului sunt date, cererea de bani depinde numai de rata dobanzii. Ecuatia (8.41) exprima echilibrul pietei monetare, in functie de rata dobanzii si de celelalte variabilele ce influenteaza cererea si oferta de bani.

Echilibrul pietei monetare poate fi redat grafic prin fig. 8.5.

Fig. 8.5. Echilibrul pietei monetare.

In fig. 8.5  functia cererii de bani este reprezentata prin curba descrescatoare L (pentru un nivel dat al venitului real), iar curba crescatoare M reprezinta functia ofertei reale de bani, in conditiile cand i _s r _R s ₁ q si p ₀ sunt date pentru o anumita baza monetara H Curba ofertei este crescatoare, deoarece, in conditiile unui stoc dat de moneda forte, bancile prefera sa pastreze mai putine rezerve, pe masura ce dobanzile cresc. Astfel ca, la dobanzi mai mari, ponderea rezervelor scade, iar valoarea multiplicatorului se majoreaza. Rata de echilibru a dobanzii i ₀ , precum si masa monetara de echilibru, M ₀ / p , sunt atinse in punctul Eq

Daca baza monetara creste printr-o achizitie pe open market cu o valoare D H , curba M se va deplasa la dreapta, la M', facand ca masa monetara sa sporeasca la M'/ p reducand rata dobanzii de i ₀ la i '. Deoarece dobanzile scad, valoarea multiplicatorului scade, ca rezultat al cresterii lui H . Dar, desi scade dobanda, masa monetara creste indiscutabil. Noul echilibru al pietei monetare este in Eq'

Echilibrul pietei monetare este afectat si de modificarea ratei scontului. Atunci cand rata scontului creste, bancile au tendinta de a pastra rezerve mai mari, deoarece este mai costisitoare lipsa de rezerve, decat pastrarea lor. In acest mod se evita costurile ridicate ale imprumutului.

Ca urmare a majorarii ratei scontului, pentru orice nivel al dobanzilor de pe piata i , multiplicatorul scade, iar curba ofertei M se deplaseaza la M". Echilibrul pe piata monetara se restabileste in Eq", ceea ce inseamna ca dobanda de pe piata creste la i ", iar cantitatea de bani reali scade la M" / p . Rezulta ca majorarea ratei scontului reprezinta o politica monetara contractionista.

Posibilitati de control al masei monetare si al dobanzii

Problema care se pune, in continuare, este daca se poate controla rata dobanzii si masa monetara, in ce masura si daca acest control poate fi efectuat simultan. O asemenea analiza se poate face cu ajutorul fig. 8.6.

Daca banca centrala, pentru anumite motive, doreste ca rata dobanzii sa fie i ^x , masa monetara nu poate fi M ^x/ p , in conditiile curbei cererii de bani L

Pentru o rata a dobanzii i ^x , banca trebuie sa asigure acea cantitate de bani care este ceruta la nivelul respectiv al dobanzii. Daca doreste ca masa monetara sa se stabileasca la nivelul M ^x/ p , banca va trebui sa permita ratei dobanzii sa se modifice, pana cand oferta si cererea se vor echilibra.

Fig. 8.6. Controlul dobanzilor si al masei monetare

Banca centrala poate deplasa functia ofertei de bani, dar nu si pe cea a cererii de bani. Ca urmare, banca centrala trebuie sa accepte ca nu se poate situa decat in pozitiile corespunzatoare acelor combinatii dobanda - oferta de moneda, ce apar de-a lungul functiei cererii de bani L . La dobanda i ^x , oferta monetara este M ⁰/ p , iar la oferta M ^x/ p , rata dobanzii va fi i ₀ 

Concluzia care se poate formula este ca banca centrala nu poate controla, simultan, rata dobanzii si masa monetara. Cand decide a controla rata dobanzii, pierde controlul ofertei de bani, iar cand controleaza stocul de bani, pierde controlul ratei dobanzii.

Ca o chestiune practica, apare intrebarea: ce poate fi mai usor controlat, masa monetara sau rata dobanzii ? Daca multiplicatorul monetar ar fi constant,
s-ar putea determina exact masa monetara cu ajutorul bazei monetare H . Date fiind schimbarile care intervin in b si r , multiplicatorul monetar nu este constant si nu se poate controla usor masa monetara si cu o exactitate convenabila in perioada scurta. In perioada lunga, prin acumularea unor informatii adecvate despre evolutia multiplicatorului si a comportamentului stocului de bani, se pot face corectiile necesare in masa monetara.

Prin operatiunile sale zilnice, banca centrala poate controla, in bune conditii, rata dobanzii. Astfel, daca cumpara titluri de valoare la pretul cerut, va ridica pretul acestora, determinand o scadere a ratei dobanzii. Daca vinde o cantitate mare de titluri de valoare din portofoliul sau, va reduce pretul acestora si va determina o crestere a ratei dobanzii. Prin astfel de interventii zilnice, banca centrala are posibilitatea de a determina, cu destula exactitate, nivelul ratei dobanzii.

Alternative si obiective in politica monetara

Pentru stabilirea unei anumite politici monetare, in prealabil, se cer, a fi determinate obiectivele de atins, care ar putea fi sintetizate astfel:

mentinerea unui nivel al masei monetare, prin modificarea corespunzatoare a ratei dobanzii;

mentinerea unui nivel al ratei dobanzii prin modificarea corespunzatoare a masei monetare.

Banca centrala, in scopul realizarii nivelului dorit de activitate economica, se va concentra asupra obiectivelor monetare. Daca cea mai importanta sursa de instabilitate in economie este functia cererii de bani, prin variatiile sale, este de preferat ca banca centrala sa vizeze, indeosebi, obiectivele legate de rata dobanzii.

Politica monetara nu este un scop in sine si trebuie sa faca o delimitare precisa intre obiectivele primare, obiectivele intermediare si cele finale, importante pentru economia nationala in ansamblul sau.

Ca obiectiv final al politicii monetare poate fi considerat raportul dintre inflatie si somaj, important pentru definirea standardului de trai. Atingerea acestui obiectiv final face necesara realizarea unui anumit nivel de crestere a PIB nominal, care se constituie ca obiectiv intermediar. Aceasta se poate atinge daca, prin politica monetara, se realizeaza anumite obiective monetare primare: o anumita rata a dobanzii, o anumita rata de crestere a masei monetare. In acest scop, banca centrala foloseste instrumentele specifice: rata scontului, rata rezervelor obligatorii, operatiuni pe open market cu titluri de valoare etc.

Alegerea obiectivelor politicii monetare nu este usor de realizat, deoarece trebuie identificate acelea care pot fi controlate mai bine si au o legatura mai stransa cu obiectivele finale.