 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
ECONOMIE
Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala. |
| StiuCum
Home » economie
» doctrine si curente
» Teorii contemporane despre subdezvoltare si strategiile lichidarii ei
|
|
Strategia mondiala a dezvoltarii sl confruntarile de idei in legatura cu ordinea economica internationala din perioada postbelica |
|
| Rezultatele obtinute pe baza strategiilor nationale de dezvoltare din perioada postbelica au fost mult sub asteptari. in aceste conditii s-a conturat ideea ca este imperios necesar ca masurile adoptate in mod individual de fiecare tara subdezvoltata sau in curs de dezvoltare sa fie dublate si sprijinite de masuri colective, adoptate de intreaga comunitate a statelor membre ale ONU. Astfel s-a ajuns la ideea ca este necesara o strategie mondiala a Scurt istoric al strategiei mondiale a dezvoltarii. Eliberarea fostelor colonii si tari dependente de sub dominatia straina si aparitia a zeci de noi state tinere, independente din punct de vedere politic, a constituit o conditie necesara dar nu suficienta pentru o strategie eficienta a dezvoltarii lor. Constiente de faptul ca independenta politica trebuie dublata de independenta economica si ca dezvoltarea lor nu poate progresa prea mult daca se mentin structurile traditionale din economia mondiala si metodele anterioare din domeniul relatiilor economice internationale, tinerele state formate dupa cel de al doilea razboi mondial, sprijinite de alte state cu traditie democratica si de ginditori cu vocatie umanista au depus eforturi sustinute pentru democratizarea relatiilor economice internationale si adoptarea unei strategii corespunzatoare a dezvoltarii la scara mondiala. Afirmarea teoretica a principiului egalitatii dintre toate tarile si natiunile lumii prin crearea ONU (1945) si UNESCO (1946) a fost considerabil umbrita si insuficient respectata ca urmare a izbucnirii "razboiului rece" si a constituirii blocurilor militare opuse dintre Vest si Est.In aceste conditii, tarile subdezvoltate si in curs de dezvoltare au initiat o lupta dificila si indelungata menita sa creeze conditii internationale favorabile dezvoltarii lor. Momentele mai importante ale acesteia au fost atit de natura politica, cit si de natura ideologica si teoretica. Pe politic mentionam miscarea de la Bandung (1955) preocupata de "pace, dezvoltare, nealiniere", infiintarea miscarii de nealiniere (Belgrad, 1961) a tarilor care nu doreau sa faca parte din pactele militare adverse (NATO si Pactul de la Varsovia), dar mai ales infiintarea unei organizatii specializate in cadrul ONU pentru a facilita asezarea pe baze noi a relatiilor economice dintre tarile in curs de dezvoltare si tarile dezvoltate si anume U.N.C.T.A.D. (Conferinta Natiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare) la Gene, in anul 1964.In cele opt sesiuni ale UNCTAD care au avut loc pina acum (Gene - 1964; New Delhi - 1968; Santiago de Chile - 1972; Nairobi - 1976; Manila - 1979; Belgrad - 1983; Gene- 1987 si Cartagena-Columbia- 1992) s-au facut interesante analize ale situatiei de fapt a economiilor nationale si a economiei mondiale si au fost preconizate numeroase masuri menite sa imbunatateasca structurile din economia mondiala, principiile si metodele care stau la baza relatiilor (mai ales economice) dintre tarile in curs de dezvoltare si tarile dezvoltate cu scopul de a favoriza dezvoltarea celor dintii si de a micsora decalajele dintre ele. Pe masura ce s-a globalizat problema subdezvoltarii si a strategiilor lichidarii ei, aceasta a fost inscrisa in agenda adunarilor generale ale ONU. Un moment de insemnatate deosebita l-au constituit sesiunile speciale - a Vi-a (1974) si a VU-a (1975) ale Adunarii Generale a ONU referitoare la problema materiilor prime si a dezvoltarii. La sesiunea a Vl-a din 1974 au fost adoptate Declaratia si programul de actiune pentru instaurarea unei noi ordini economice internationale, iar la cea din 1975 s-a adoptat "Carta drepturilor economice ale statelor". Pe ideologic si teoretic, tarile in curs de dezvoltare si ginditorii din intreaga lume care le-au sprijinit au depus un efort sustinut pentru a demonstra lipsa de realism si eficienta a teoriilor conventionale sau "ortodoxe" (traditionale) de inspiratie neoclasica privind relatiile economice dintre tarile bogate si tarile sarace, militind pentru innoiri substantiale in acest domeniu. Au fost criticate atit teoria echilibrarii spontane (automate) a economiilor nationale si mondiala, prin mecanismele pietei concurentiale, cit mai ales teoria costurilor ative de productie si a antajelor relative reciproce in comertul international, cu corolarul ei politica liberului schimb. in opozitie cu acestea, tarile in curs de dezvoltare au militat pentru industrializarea lor si protejarea industriei lor nationale, pentru preturi remuneratorii la produsele care le exportau, pentru accesul pe pietele tarilor dezvoltate, precum si la tehnica si tehnologiile moderne, pentru sprijin financiar si in formarea cadrelor proprii de specialisti etc. Un moment definitoriu in confruntarile de idei legate de obiectivele si strategiile dezvoltarii l-au constituit "Forumul mondial al lumii a treia" (Mexic - 1976), precum si cele doua "Congrese ale economistilor din lumea a treia" (Alger, 1976, 1981). Controverse ideologice si teoretice in jurul conceptului de noua ordine economica internationala. Timp de aproximativ un deceniu si jumatate, de la sesiunea din 1974 a Adunarii Generale a ONU, atentia specialistilor in relatiile economice internationale a fost captata de conceptul de "noua ordine economica internationala" (N.O.E.I.) si implicatiile lui practice. a. Coordonatele Programului ONU de instaurare a N.O.E.I. Analizind relatiile economice din perioada anterioara, dar mai ales din perioada coloniala, autorii conceptului de N.O.E.I. au semnalat doua categorii de fenomene negative. Pe de o parte, ei s-au referit la decalajele, inegalitatile si contradictiile pe care le-a generat vechea ordine economica internationala, inclusiv subdezvoltarea, precum si la metodele inaccepile practicate de tarile dezvoltate (folosirea presiunilor politice si a fortei). Pe de alta parte, ei au semnalat lipsa de credibilitate a teoriilor traditionale (conventionale, "ortodoxe", liberale si neoliberale) despre diviziunea internationala a muncii, comertul international si alte forme de relatii economice internationale traditionale, insotite de deteriorarea raportului de schimb al majoritatii tarilor lumii.In opozitie cu aceste realitati si principii anacronice, invechite, pe care le respingeau, adeptii conceptului de N.O.E.I. au formulat noi principii de relatii economice internationale, printre care, egalitatea intre toate tarile lumii, indiferent de dimensiunea si sistemul lor social-politic si economic; respectarea independentei si suveranitatii lor nationale, inclusiv suveranitatea asupra resurselor naturale de care dispun; antajul reciproc in schimburile economice, ceea ce presupune reexaminarea problemei preturilor de pe piata mondiala; nerecurgerea la forta si la amenintarea cu forta in rezolrea problemelor litigioase etc.In lumina acestor principii au fost formulate o serie de obiective si masuri pentru traducerea in viata a programului de instaurare a N.O.E.I., printre care: democratizarea vietii internationale, lichidarea subdezvoltarii si a decalajelor de toate felurile dintre toate tarile bogate si tarile sarace (decalaje economice, tehnologice, stiintifice, culturale, de nivel de viata etc), infaptuirea unor raporturi echiile dintre aceste tari, bazate pe egalitate de tratament si antaje reciproce reale, sporirea ajutorului dat de tarile dezvoltate tarilor in curs de dezvoltare in legatura cu accesul la tehnica si tehnologiile moderne, transferul de resurse financiare (credite ieftine), pregatirea specialistilor proprii etc. Rezultatele modeste ale celor trei deceni ale dezvoltarii proclamate si desfasurate sub egida ONU (1961-l990) arata ca atit inainte de proclamarea obiectivului N.O.E.I. (1974) cit si dupa aceasta data b. Principalele curente de idei referitoare la N.O.E.I. Cum era de asteptat, conceptul de N.O.E.I. a suscitat multe si ample controverse nu numai in cadrul ONU si al organizatiilor ei specializate, ci si in afara lor, in rindul economistilor, mai ales al celor specializati in relatii economice internationale.In linii mari, protagonistii acestor controverse ar putea fi impartiti in doua mari grupe: majoritatea covirsitoare care sint favorabili N.O.E.I. si minoritatea de ginditori, apartinind insa cercurilor guvernamentale din tarile dezvoltate, in frunte cu SUA, care resping acest concept. Exista insa o mare diversitate de atitudini in sinul celor doua mari subdiviziuni si mai ales in sinul adeptilor conceptului de N.O.E.I., care deri din particularitatile nationale ale tarilor din care provin si din metodologia si ideologia la care adera fiecare. In sinul ginditorilor favorabili NOEI se pot distinge: gindirea radicala a initiatorilor acestui curent, apartinind tarilor in curs de dezvoltare, atit cu economie de piata, cit si cu economie ificata; gindirea democrat-reformatoare a unor specialisti eterodocsi provenind din toate categoriile de tari, care au contribuit la elaborarea unor studii interdisciplinare efectuate de echipe mixte de cercetatori; gindirea marxista atit din tarile cu economie de piata, cit si din fostele tari socialiste. Printre initiatorii si promotorii radicali ai conceptului de NOEI, amintim pe R. Prebisch, M. Perez Guerrero, G. Corea, D.P. de Cuellar, L. Echeverria-Alrez, Amadou Mahtar M'Bow, A.O. Herrera, C. Furtado etc. Pornind de la caracterul indivizibil al progresului uman, de la faptul ca subdezvoltarea si dezvoltarea inegala nu pot fi mentinute la ncsfirsit, daca se doreste faurirea unei lumi echilibrate si pasnice, acesti autori au insistat asupra inlaturarii structurilor perimate din economia mondiala (impartirea tarilor in industriale si agrare) si a renuntarii la metodele nedemocratice (folosirea constringerii, inclusiv a fortei) in relatiile dintre tari. Strategia dezvoltarii preconizata de acesti ginditori are in vedere atit la scara nationala, cit si la scara mondiala satisfacerea nevoilor de baza ale oamenilor (hrana, imbracaminte, adapost, intamint, sanatate), diversificarea structurii economiilor nationale prin industrializarea tarilor subdezvoltate si combinarea strategiilor nationale cu strategia mondiala a dezvoltarii, a efortului propriu cu ajutorul comunitatii internationale, inclusiv autonomia colecti, realizate prin cooperarea mai puternica a tarilor in curs de dezvoltare si armonizarea intereselor divergente prin dialog. Gindirea democrat-reformatoare despre NOEI s-a concretizat intr-o serie de studii si rapoarte elaborate de echipe mixte interdisciplinare la cererea ONU, UNCTAD, UNESCO, a "Clubului de la Roma" (infiintat in 1968) si a unor fundatii stiintifice nationale (de ex. fundatia suedeza Dag Hammarskjold sau fundatia argentiniana Bariloche) si internationale (I.F.D.A. - Fundatia internationala pentru alternativele dezvoltarii). Pe acesta linie de gindire se situeaza lucrari cum sint: "Omenirea la raspintie" (1974) semnata de M. Mesarovic si E. Pestei, raportul "Ce-i de facut?" (1975) elaborat sub egida Fundatiei Dag Hammarskjold, "Restructurarea ordinii internationale" (1976), raport catre "Clubul de la Roma", coordonat de J. Tinbergen, "Viitorul economiei mondiale" (1976/1977), un studiu solicitat de ONU si coordonat de W. Leontief, "Catastrofa sau o noua societate? Un model Latino-American al lumii", coordonat de A.O. Herrera, "Proiectul celui de al treilea sistem" (1981) elaborat in cadrul I.F.D.A., precum si cele doua rapoarte elaborate de o comisie independenta, sub conducerea lui W. Brandt, presedintele Internationalei Socialiste15, publicate sub titlurile "Nord-Sud. Un program de supravietuire" (1980) si "Criza comuna Nord-Sud" (1983).In aceste lucrari se critica o serie de deficiente ale actualei (vechii) ordini economice internationale, printre care mai ales inegalitatile si decalajele dintre bogati si saraci, risipa de resurse, saracia absoluta, poluarea etc. si se formuleaza o serie de obiective cu caracter democratic ("o bunastarea modesta pentru toti", satisfacerea nevoilor de baza ale oamenilor, lichidarea saraciei absolute, oprirea cursei inarmarilor, depasirea crizelor dezvoltarii etc). Exista insa deosebiri, preferinte si oscilatii in rindul acestor ginditori in ce priveste structurile interne ale tarilor subdezvoltate (forme de proprietate) si metodele de organizare (decizii individuale, apel la stat, ificare etc). Aceste deosebiri sint mai vizibile in cazul ginditorilor marxisti care coreleaza masurile pentru emanciparea nationala (dezvoltare, independenta) cu masurile pentru emanciparea sociala (desfiintarea exploatarii omului de catre om), manifestind preferinta pentru proprietatea comuna asupra mijloacelor de productie si pentru implicarea masi a statului in organizarea economica pe calea ificarii macroeconomice centralizate. Esecul economiilor socialiste cu ificare centralizata din Europa de Est in anii 1988/1989 a contribuit la discreditarea acestui punct de vedere, chiar daca el continua sa fie sustinut in alte continente, indeosebi in Asia. Sase tari dezvoltate, in frunte cu SUA, s-au pronuntat de la inceput impotri conceptului de N.O.E.I. La intilnirea la nivel inalt de la Cancun (Mexic) in 1981, presedintele SUA Ronald Reagen a respins acest concept facind elogiului dezvoltarii spontane a economiei pe baza deciziilor individuale si a mecanismelor pietei concu-rentiale, atit la scara nationala cit si la scara mondiala. Printre economistii de notorietate mondiala care impartasesc acest punct de vedere se numara, de exemplu si G. Haberler. Pe linga adversarii fatisi ai conceptului de N.O.E.I., exista categoria ginditorilor sceptici care admit ideea unei N.O.E.I., dar se indoiesc de posibilitatea practica a realizarii ei. Acestia se limiteaza la reforme marginale (de ex. codul de conduita al l.T.N.)16 sau discuta probleme partiale (mai ales problema energiei, care intereseaza in mod deosebit tarile dezvoltate), neglijind celelalte probleme spinoase care intereseaza cu precadere tarile in curs de dezvoltare (preturile la materiile prime, datoria externa, ajutorul tehnologic si financiar etc). Din perspecti acestui punct de vedere a fost initiat (V. Giscard d'Estaing) "Dialogul Nord-Sud" (1976) de la Paris, care, dupa cum se stie a esuat. De pe o pozitie similara, americanul J. Behrman opune actualei ordini economice internationale perspecti mondializarii economiei sub impulsul dezvoltarii l.T.N.Inlocuirea lumii bipolare (SUA - URSS) cu multiplicarea centrelor de putere in ultimele decenii (SUA, CEE, Japonia, Grupul celor 77 etc.) schimba, desigur, datele problemei si impun rediscutarea in termeni noi a ordinii economice si politice in perspecti trecerii la secolul XXI. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
