 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
ECONOMIE
Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala. |
| StiuCum
Home » economie
» economie comerciala
» Teorii si modele privind comertul international
|
|
Metamorfozele teoriei costurilor comparative de productie si a avantajelor relative in comertul international de la john stuart mill (i806-i873) la alfred marshall (i842-i924) |
|
| Dupa momentul de varf al liberalismului clasic marcat de opera lui D. Ricardo (1817), urmeaza cateva decenii de popularizare a liberalismului economic in lucrari de valoare teoretica mai redusa. Au loc, totodata, o serie de modificari ale teoriei ricardiene a comertului international, mentinand insa trei din elementele ei definitorii si anume: costurile ative si avantajele relative drept criteriu al specializarii Modificarile introduse de urmasii lui Ricardo vizeaza cu precadere doua momente ale teoriei si anume: intai, explicarea valorii si preturilor marfurilor vandute pe piata nationala si cea mondiala, in sensul indepartarii de teoria valorii bazata pe munca, fie sub forma deplasarii spre psihologie, fie sub forma unor confuzii (intre munca si salarii) sau compromisuri (prezenta unor explicatii alternative: pe piata interna si cea internationala, pe termen scurt si pe termen lung); in al doilea rand, prin folosirea unor tehnici noi de investigare si reprezentare grafica a explicatiilor date costurilor si avantajelor ative si relative, precum si a rezultatelor comertului international pentru diferite categorii de parteneri. Pentru a ilustra sensul metamorfozelor pe care le cunoaste teoria ricardiana a costurilor ative de productie si a avantajelor relative in comertul international este suficient sa avem in vedere trei momente caracteristice: conceptia lui J.St. Mill despre valorile internationale si impartirea castigurilor din comertul international; tehnicile folosite de F.Y. Edgeworth (1845-l936) si Vilfredo Pareto (1848-l923) pentru reprezentarea grafica a optiunilor din domeniul comertului exterior (curbele de indiferenta) si incercarea lui Alfred Marshall (1842-l924) de a impaca teoria obiectiva si teoria subiectiva a valorii si preturilor, precum si de a gasi o unitate de masura invariabila pentru costurile ative de productie (baloturi reprezentative de marfuri). J. St. Mill despre valorile internationale si impartirea castigului din comertul international intre parteneriIn acest context, J.St. Mill a sintetizat si a sistematizat principalele realizari ale clasicilor liberalismului economic in doua lucrari publicate la mijlocul secolului trecut si anume "Eseuri asupra unor chestiuni nerezolvate de economie politica" (1844) si "Principii de economie politica cu unele din aplicatiile lor la economia sociala" (1848). De problemele comertului international se ocupa in modulele 17 (Comertul international) si 18 (Despre valorile internationale) din cea de a doua lucrare citata. J.St. Mill accepta teoria ricardiana a costurile ative de productie si politica economica externa liberschibista, detasandu-se insa de Ricardo in ce priveste explicarea valorii si preturilor marfurilor si aducand in discutie unele aspecte noi ale schimburilor economice internationale, printre care: problema valorilor internationale, rolul cererii de marfuri in explicarea acestora, problema repartizarii avantajelor relative intre parteneri si influenta progresului tehnic, respectiv a cresterii productivitatii muncii asupra preturilor din tranzactiile internationale, abordand astfel si unele probleme de dinamica economica, in acest domeniu. Teoria valorilor internationale din opera lui J.St. Mill incearca sa explice regula sau principiul pe baza caruia se desfasoara schimbul de marfuri dintre tari si sa determine raportul de schimb dintre ele (terms of trade), dar se indeparteaza considerabil de teoria ricardiana a valorii bazata pe munca. In ciuda denumirii ei pretentioase, aceasta teorie nu face decat sa rezume constatarea empirica a agentilor economici din care rezulta ca marfurile pe care le importa o tara sunt platite cu marfurile pe care le exporta ea in tara cu care face tranzactii. Ea recunoaste ca nu poate explica valoarea marfurilor care constituie obiectul tranzactiilor internationale inainte de desfasurarea lor (ex ante), ci numai dupa ce a avut loc operatiunea respectiva (ex post) si ajunge la concluzia ca raportul de schimb al unei tari este cu atat mai avantajos (obtine mai multe marfuri din import decat exporta ea) cu cat cererea pentru marfurile ei este mai mare, iar cererea proprie pentru marfuri straine este mai mica.In aceste conditii, ar fi mai corect ca aceasta teorie sa aiba o denumire mai modesta, conforma cu continutul ei, si anume teoria cererii reciproce de marfuri a tarilor participante la schimburile economice internationale, dat fiind faptul ca ea reprezinta o varianta a teoriei cererii si ofertei in cadrul economiei de piata. Deci, in timp ce Ricardo este consecvent si ia in considerare numai oferta de marfuri atunci cand explica pretul lor, pornind de la costul lor exprimat in timp de munca, J.St. Mill are o atitudine ambigua si contradictorie in aceasta privinta. El sustine ca, in timp ce, pe piata interna, schimbul de marfuri are loc in functie de costurile de productie (exprimate uneori in timp de munca cheltuit, alteori in veniturile agentilor economici), pe piata internationala, schimbul de marfuri depinde de raportul dintre cererea si oferta de marfuri, respectiv de cantitatea de produse indigene cu care se schimba marfurile importate.Impartirea avantajelor sau a castigurilor din comertul exterior se face, dupa parerea lui J.St. Mill, intre toti partenerii chiar daca nu in mod egal. El exclude ipoteza in care unul dintre parteneri ar putea sa piarda. Ducand la extrem acest rationament, J.St. Mill ajunge la un "paradox" care-i poarta numele, respectiv la ideea ca cel mai mult ar avea de castigat din comertul international tarile mici, nedezltate si sarace, deoarece cererea lor este mai redusa, ceea ce le-ar permite sa realizeze un raport de schimb avantajos, in timp ce tarile bogate, care au o cerere de marfuri mult mai mare ar obtine aceste marfuri in conditiile unor raporturi de schimb dezavantajoase1. J.St. Mill are in vedere doua feluri de avantaje in comertul exterior: avantaje directe, in sensul obtinerii de produse mai ieftine si avantaje indirecte, in sensul proarii progresului tehnic si relutiei industriale, ca si al raspandirii culturii in lume. El recunoaste faptul ca progresul tehnic permite ieftinirea produselor si aceasta farizeaza cererea marfurilor respective pe piata mondiala, dar nu observa consecintele pe termen lung ale acestor schimbari tehnico-economice in ce priveste competitivitatea diferitelor tari pe piata mondiala si rezultatul schimburilor internationale pe termen lung pentru toate categoriile de parteneri, inegal dezltati. Tehnicizarea investigatiilor de catre ganditorii marginalisti Spre sfarsitul secolului al XLX-lea, economistii neoclasici transfera problema costurilor si a preturilor pe terenul psihologiei (C. Menger, W.St. Jens si L. Walras) si, sub denumirea de "teorie pura" a relatiilor economice internationale, examineaza numai latura cantitativa a schimburilor economice internationale, incercand formalizarea lor matematica si exprimarea grafica a acestora cu ajutorul "curbelor de indiferenta" folosite de F.Y. Edgeworth, Vilfredo Pareto si A. Marshall. Excesul de matematizare si preocuparea pentru forma de exprimare si reprezentare grafica, precum si subaprecierea rolului real al banilor in schimburile economice de pe piata nationala si mondiala i-au condus pe acesti autori spre o tehnicizare excesiva a investigatiilor in acest domeniu, respectiv spre ruperea "teoriei pure" a comertului international (exprimata in unitati fizice sau materiale) de teoria monetara a relatiilor economice internationale. Aceasta ruptura a avut consecinte negative atat pentru continutul si prestigiul teoriei respective, cat si in ce priveste eficienta practica a acestor investigatii. Asa dupa cum la mijlocul secolului al XDC-lea realizarile stiintei economice dominante (academice) din Europa Occidentala au fost sintetizate in lucrarile lui J.St. Mill, spre sfarsitul secolului al XK-lea si inceputul secolului al XX-lea rolul acesta l-au indeplinit lucrarile lui Alfred Marshall (1842-l924). Acest adevar este valabil si pentru teoria comertului international. Slefuirea teoriei liberale clasice a comertului international de catre A. Marshall A. Marshall se ocupa pe larg de comertul international in lucrarile sale "Teoria pura a comertului exterior" (1879), "Principiile stiintei economice" (1890) si mai ales "Bani, credit si comert" (1923), in modulul III din aceasta ultima lucrare, intitulat "Comert international" si in doua din anexele ei: Raporturile dintre valorile internationale si costurile ative (Sectiune H) si Prezentarea grafica a unor principii de comert international (Sectiune Y). Acceptand principiul ricardian al costurilor ative si al avantajelor relative, A. Marshall are ca punct de plecare al teoriei sale despre comertul international teoria corespunzatoare a lui J.St. Mill, pe care o modifica, tinand seama de deplasarea care a avut loc in gandirea economica academica din Europa Occidentala de la teoria obiectiva (Smith, Ricardo, Marx), spre teoria subiectiva a valorii (Menger, Jens, Walras etc). Pentru a explica preturile marfurilor care se schimba, A. Marshall combina teoria cererii si a ofertei cu teoria utilitatii finale sau marginale si face o anumita delimitare in sensul ca in timp ce pe piata interna sunt hotaratoare costurile absolute ale mar Pentru a depasi anumite dificultati care deriva din teoria subiectiva a valorii si preturilor, A. Marshall face un anumit compromis intre aceasta teorie si teoria obiectiva in sensul ca, pe termen scurt, explica preturile marfurilor in functie de utilitatea acestora, iar, pe termen lung, in functie de costul lor de productie. Si pentru a frana controversele interminabile referitoare la prioritatea uneia dintre cele doua teorii, A. Marshall recurge la metafora celor doua lame sau brate ale unui foarfece, sustinand ca taierea cu ajutorul foarfecelui este rezultatul actiunii ambelor lui brate si deci, prin analogie, explicarea preturilor depinde atat de utilitatea marfurilor, cat si de costurile lor. Deosebirea ei consta numai in perspectiva din care actiunea celor doi factori este mai vizibila: termenul scurt pentru utilitate si termenul lung pentru costuri. In viziunea lui A. Marshall, comertul exterior are o importanta deosebita pentru toate tarile, atat ca expresie a dezltarii economice generale, mai ales a industriei, cat si prin avantajele pe care le procura participantilor la comertul international. Dupa aprecierea lui, avantajul in comertul exterior consta in surplusul de cost sau valoare pe care ar fi trebuit sa-l cheltuiasca o tara, daca si-ar fi produs singura marfa importata, peste costul produselor exportate pentru a-si procura marfa data. Aceasta concluzie 1-a obligat sa se refere la problema controversata de multe secole si, in fond, nesolutionata in mod accepil pentru toate categoriile de economisti, problema relatiilor dintre costul de productie, valoarea marfii si pretul ei. Din argumentatia lui A. Marshall se desprind trei concluzii mai importante1: - intai, ca pe piata interna, costurile de productie coincid cu valoarea marfurilor, pe cata vreme pe piata mondiala exista o deosebire intre costuri si valori, respectiv preturi, legata de oscilatia pretului la care se vinde aurul si de raportul dintre cererea si oferta de marfuri pe aceasta piata; - in al doilea rand, pentru a determina raportul de schimb ("terms of trade") dintre doua tari, A. Marshall examineaza tranzactiile respective numai sub aspect fizic sau material (in unitati naturale), face abstractie de rolul banilor, ca si cum in practica ar avea loc trocul (schimbul in natura) si ajunge la concluzia ca acest raport de schimb este puternic influentat de elasticitatea cererii unei tari pentru marfurile din import in sens invers proportional: cand creste cererea pentru marfurile din import, cresc si preturile lor si, implicit, se micsoreaza raportul de schimb al tarii date cu partenerii ei si invers, cand creste si se diversifica oferta de marfuri a unei tari pe piata mondiala, se mareste si raportul ei de schimb cu alte tari; - in al treilea rand, autorul analizat considera ca avantajul sau castigul diferitelor tari din comertul international, determinat cu ajutorul instrumentelor analitice propuse de el (baloturi reprezentative de marfuri si baremul raporturilor de schimb), este strans legat de dimensiunea tarii respective, precum si de lumul si structura cererii ei de marfuri; pe aceasta baza el considera ca tarile mari si bogate, care importa mult, ar avea avantaje mai mici din comertul exterior, pe cata vreme tarile mici si sarace, care importa putin din exterior, ar avea avantaje ativ mai mari (este rba deci de reeditarea "paradoxului lui J.St. Mill"). Aportul lui A. Marshall la analiza teoretica a comertului international este extrem de controversat, unii autori, indeosebi G. Marcy, considera ca acest aport ar fi deosebit, in timp ce altii, ca de exemplu, J.A. Schumpeter considera ca, de fapt, Marshall nu a facut altceva decat "sa slefuiasca teoria lui J.St. Mill"2. Prin contributia lui J.St. Mill si a Scolii neoclasice, indeosebi a lui A. Marshall, teoria costurilor ative de productie si a avantajelor relative in comertul international s-a transformat intr-o adevarata "ortodoxie" a gandirii economice academice din Occident cu pretentii de universalitate, fiind incata ca autoritatea teoretica inatacabila in faarea politicii economice externe liberschimbiste. Au existat insa destule reticente fata de aceasta teorie si mai ales fata de politica economica externa a liberului schimb, indeosebi din partea unor ganditori care exprimau interesele legitime ale unor state nationale mai mici, cu profil agrar. Acestea, dorind sa se dezlte, sa-si diversifice economia si mai ales sa se industrializeze, incercau sa reziste, pe toate caile, concurentei ruinatoare din partea tarilor occidentale puternic industrializate, promovand in acest sens protectionismul vamal.In Romania s-a dezltat un puternic curent de idei patriotic, national, care milita pentru accelerarea dezltarii economice si mai ales a industrializarii tarii in a doua jumatate a secolului al XlX-lea si in primele decenii ale secolului al XX-lea, printre ai carui reprezentanti amintim pe M. Kogalniceanu, G. Barit, D.P. Martian, B.P. Hasdeu, M. Eminescu si mai ales P.S. Aurelian si A.D. Xenopol, iar din generatia mai tanara I.N. Angelescu, Em. Costinescu si Vintila I.C. Bratianu. Apreciind cu liciditate situatia reala si perspectivele economiei romanesi, ei s-au pronuntat pentru protectionism vamal si impotriva liberului schimb. Sunt semnificative in acest sens cuvintele lui Mihail Kogalniceanu care spunea, adresandu-se Parlamentului tarii, in 1876: "liberul schimb este o teorie ce o preconiza mai cu deosebire natiunile acelea care au si ajuns a fi in capul industriei, care nu mai au concurenta in aceasta materie si prin urmare au neie de a-si deschide noi targuri, noi debuseuri pentru productele fabricilor si manufacturile lor. Anglia, mai intai, trambiteaza aceasta doctrina, Franta se asocie apoi; dar nu trebuie a se uita ca insasi America n-a aplicat inca aceasta teorie" adaugand, dupa zece ani, ca "Statele care ne incongiura r sa fie liberschimbiste fata cu noi numai atunci cand au de importat la noi, dar cand avem noi de importat la dansele sunt protectioniste", avertizandu-i pe conationalii sai ca "secoli trebuie sa treaca pana cand industria noastra primind viata si putere, m putea si noi profesa teoriile liberului schimb"1. Constatand inca de la sfarsitul secolului al XlX-lea nepotrivirea dintre postulatele teoretice la moda (liberul schimb) si practicile protectioniste ale celor mai dezltate tari, P.S. Aurelian ii sfatuieste pe conationalii sai scriind: "Nu trebuie dara sa ne facem iluziuni, sa ne povatuim dupa teorii; sa ne deprindem a ne povatui de experienta altor neamuri si de necesitatile noastre. Romania este pana astazi o tara curat agricola; interesele noastre ne povatuiesc ca sa ne indrumam pe calea de a deveni un popor in acelasi timp agricultor, manufacturar si comerciant. Sub regimul unei libertati ca cea de astazi, in ceea ce priveste relatiunile noastre comerciale cu strainatatea, nu m putea niciodata ajunge la un asemenea rezultat; aceasta s-ar putea numai atunci cand toate poporele din Europa si America s-ar afla in acelasi stadiu economic, in aceeasi stare de civilizatiune; cand nu s-ar invidia unele pe altele si nu si-ar impiedica libera dezltare prin rezbele, prin masinatiuni politice si prin vami. Popoarele inapoiate, intre care uram si noi, nu pot ajunge sa-si creeze o industrie decat adoptand, intre ele alte mijloace, un sistem vamal prin care sa ocroteasca productiunea nationala, contra concurentei natiunilor inaintate. Sub ocrotirea sistemului prohibitiv si protector s-a fondat si s-a imputenicit industria Engliterii, Franciei, Germaniei; sub un asemenea regim, Rusia, imperiu inapoiat si curat agricol, a reusit sa-si creeze o industrie nationala care satisface mai toate cerintele consumatiunii interioare, alimentand in acelasi timp un insemnat comerciu de exportatiune; prin aceeasi procedare, industria Statelor Unite ale Americii a luat o dezltare care ingrijeste (ingrijoreaza - n.ns.-S.S.S.) pe europeni; in fine, gratie tot vamilor sale, Austro-Ungria a ajuns astazi sa rivalizeze, in unele ramuri de industrie, cu statele cele mai inaintate. Prin urmare - conchide P.S. Aurelian, in lucrarea sa din 1881 "Cum se poate fonda industria in Romania" -, vamile nu sunt, dupa cum pretind unii economisti ortodoxi, o inventiune a capetelor speculative, ci sunt o consecinta naturala a tendintelor popoarelor de a-si cauta garantii pentru conservatiunea lor si a prosperitatii lor sau pentru a-si sili preponderenta in materie de industrie si comerciu" .In acelasi sens se pronunta si cunoscutul istoric A.D. Xenopol, contemporan cu P.S. Aurelian, cand scrie "Daca ne uitam insa nu la teoriile dupa care ar trebui sa proceada tarile spre a ajunge cultivate, bogate si fericite, ci la practica prin care unele intr-adevar au ajuns a fi astfel, atunci, lucru curios, m gasi ca nici una - dar nici una - nu a ajuns la o stare infloritoare prin aplicarea teoriilor liberschimbiste. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
