Principalele teorii ale liberalismului economic clasic cu privire la comertul international si politicile economice externe : Teorii si modele privind comertul international

Noi putem sa te ducem spre NIVELUL URMATOR

ECONOMIE

Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala.

StiuCum Home » economie » economie comerciala » Teorii si modele privind comertul international
Principalele teorii ale liberalismului economic clasic cu privire la comertul international si politicile economice externe
Continutul si performantele diferitelor teorii despre comertul international au fost influentate nu numai de problemele practice aflate la ordinea zilei, ci si de starea generala a gandirii economice, de progresele realizate in epistemologia si metodologia cunoasterii stiintifice. Conturarea liberalismului ca un curent distinct in gandirea economica in interlul de timp cuprins intre mijlocul secolului al XVII-lea si mijlocul secolului al XVIII-lea a coincis cu elaborarea unei noi paradigme in cunoasterea vietii economice, de care se leaga trei dintre cele mai cunosc ute si raspandite teorii despre comertul international si anume: teoria antajului absolut, teoria costurilor ative de productie si a antajelor relative in comertul international modern si teoria cantitati asupra banilor, pe care le vom examina in continuare. Criza mercantilismului si trecerea la cunoasterea stiin- tifica a proceselor economice de la mijlocul secolului al XVII-lea pana la mijlocul secolului al XVIII-lea Pe masura ce s-a extins economia moderna de piata si s-au consolidat economiile nationale ale statelor moderne, in legatura cu industrializarea lor si cu dezvoltarea pietei mondiale, pe masura ce a crescut puterea competitionala a cator state vest-europene care au pornit mai devreme pe acest drum, se constata erodarea iluziilor mercantiliste despre atotputernicia metalelor pretioase si eficienta protectionismului mal, sporesc criticile la adresa voluntarismului din gandirea economica si a interventiei statului in economie si isi croieste drum tot mai mult aspiratia generala spre libertatea de miscare si gandire si in domeniul economic. In functie de conditiile istorice concrete, de imprejurarile empirice in care si-au desfasurat activitatea, unii ganditori, ca, de pilda, W. Petty (1623-l687) au evoluat treptat de pe pozitii mercantiliste spre pozitii liberale, altii, ca, de exemplu, P. de Boisguillebert (1646-l714) s-au manifestat dintru inceput impotri mercantilismului pe care-l cosiderau eronat; in sfarsit, au existat si economisti, ca B. Franklin (1706-l790), care au adoptat o atitudine innoitoare in gandirea economica, fara a se fi antrenat in polemica impotri mercantilismului. Cunoasterea stiintifica sau "situatia clasica" din gandirea economica s-a caracterizat prin preocuparea economistilor liberali de a depasi empirismul, prin incercarea lor de a suprinde regularitati sau legi care guverneaza multimea de fapte economice individuale, prin examinarea proceselor economice pornind de la productie, prin descoperirea fortei cognitive a abstractizarii si deductiei. Din aceasta perspecti noua, mercantilismul, in dubla lui acceptiune - ca doctrina si ca politica economica - le-a aparut noilor generatii de economisti ca o enorma eroare sau cel putin ca o iluzie daunatoare care trebuia combatuta. Asa se explica faptul ca, in opera fundamentala de consacrare a liberalismului clasic ca un curent de gandire economica opus mercantilismului, acesta din urma a fost aspru criticat. Este vorba in special, de critica amanuntita adusa mercantilismului si protectionismului de catre Adam Smith (1723-l790) in celebra lui lucrare "Avutia natiunilor. Cercetare asupra naturii si cauzelor ei" (1776). Combatand exagerarea importantei reale a metalelor pretioase, frecventa in literatura mercantilista, A. Smith scria ca: "a incerca sa maresti avutia unei tari prin introducerea sau pastrarea unei cantitati de aur si argint netrebuincioase, e tot asa de absurd ca si cand ai incerca sa maresti imbelsugarea intr-o familie, facand-o sa tie un numar inutil de se de bucatarie"1. Totodata, Smith remarca pragmatismul mercantilistilor si slaba lor preocupare pentru teoria economica atunci cand scrie ca "Experienta a demonstrat ca prin comertul exterior natiunea se imbogateste; insa cum, si in ce fel, nimeni nu stia bine. Negustorii stiau perfect de bine in ce mod i-a imbogatit pe ei. Era meseria lor sa stie. insa a sti in ce mod comertul exterior imbogatea tara, nu facea parte din meseria lor"1. Interesanta este remarca lui A. Smith referitoare la beneficiarii reali ai mercantilismului. "Sistemul nostru mercantilist - scrie economistul scotian - incurajeaza in special activitatea dusa in folosul oamenilor bogati si puternici. Activitatea desfasurata in folsul celor saraci si neajutorati e prea adeseori neglijata sau impiedicata" . Nevoia unei cunoasteri mai profunde a proceselor economice, deci a unei autentice teorii sau stiinte economice s-a simtit tot mai insistent de pe la mijlocul secolului al XVII-lea. Odata cu publicarea "Avutiei natiunilor", la mijlocul secolului urmator, devenea insa certa nasterea noii stiinte, bazata pe o paradigma diferita de cea mercantilista si oferind insemnate premise si pentru o teorie inchegata a comertului international. Conturarea paradigmei liberalismului clasic in teoria comertului international si in politica economica externa a statelor nationale dezvoltate Dezaproband sau dezavuand in mod expres empirismul, metalismul, voluntarismul, pragmatismul si protectionismul mercantilistilor, numerosi ganditori care au trait intre mijlocul secolului al XVII-lea si mijlocul secolului al XVIII-lea au evoluat treptat in directia studierii ordinii firesti sau naturale a lucrurilor, a unor relatii durabile intre componentele vietii economice ("ordinea naturala") si a deplinei libertati a agentilor economici, respingand interventia statului in economie. Pe aceasta cale s-a conturat paradigma liberalismului clasic intemeiata pe individualism, hedonism (antaje cat mai mari cu eforturi cat mai mici) si libera concurenta sau politica liberului schimb sintetizata in formula imprumutata de la fiziocratii de "laissez-faire, laissez-passer, le monde de lui meme". Pe baza acestor noi orientari a devenit posibila si elaborarea unei teorii originale despre comertul international care graviteaza in jurul conceptelor de cost ativ si antaj relativ, urmarind motirea diviziunii internationale a muncii din perioada revolutiei industriale si a libertatii depline de miscare a marfurilor intre tari (liberul schimb). Teoria "mainii invizibile" si a antajului absolut in comer- tul international expusa in opera lui A. Smith (1776) Convins fiind ca izvorul bogatiei fiecarei tari se gaseste, in principal, in interiorul ei si ca, dincolo de masurile voluntariste luate de indivizi si de stat, exista o ordine naturala in economie, A. Smith a considerat ca daca fiecare agent economic isi urmareste propriul lui interes si daca este lasat sa ia in mod liber deciziile pe care le crede de cuviinta pentru atingerea scopului sau, atunci se realiza si binele general, indiferent de intentiile subiective ale agentilor economici. Lucrurile se petrec, dupa parerea lui, ca si cum ar exista "o mana invizibila" care i-ar conduce pe oameni spre rezultate care sa asigure functionarea normala, echilibrata a economiei nationale privita in ansamblu si realizarea armoniei generale la scara societatii respective. "Urmarindu-si interesul sau - scrie A. Smith despre agentul economic liber - el adeseori promoveaza interesul societatii mai efectiv decat atunci cand intentioneaza sa-l promoveze el e condus de o mana invizibila ca sa promoveze un scop ce nu face parte din intentia lui". Pornind de la antajele diviziunii muncii intre indivizi si tari, indeosebi cresterea productivitatii muncii nationale, A. Smith recunoaste utilitatea comertului exterior pentru fiecare tara si considera ca la baza operatiunilor comerciale dintre tari sta principiul antajului absolut. "Daca o tara straina ne poate furniza bunuri mai ieftine decat le-am produce noi - scrie A. Smith - e mai bine sa le cumparam de la ea, cu o parte din produsul activitatii noastre, utilizate intr-un mod din care putem trage oarecare folos"2.In viziunea lui A. Smith, antajul absolut in comertul exterior consta deci in diferenta de cost, respectiv de pret, pentru aceeasi marfa produsa in tari diferite, inzestrate cu conditii diferite de productie sau care au dobandit o pricepere mai mare in combinarea, utilizarea si lorificarea acestor factori. "Maxima oricarui cap de familie prudent este de a nu incerca sa produca in casa lucruri care l-ar costa mai mult producandu-le decat cumparandu-le - scrie A. Smith. Croitorul nu incearca sa-si faca singur ghete, ci le cumpara de la cismar. Cismarul nu incearca sa-si faca singur haine, ci ii incredinteaza acest lucru croitorului. Fermierul nu incearca sa-si faca nici haine, nici ghete, ci se foloseste in acest scop de meseriasii respectivi. Toti d ca e in interesul lor sa-si exercite munca intr-un mod care sa le ofere oarecare superioritate fata de vecini si sa-si cumpere cu o parte din produsul activitatii lor sau - ceea ce este acelasi lucru - cu pretul unei parti din acest produs, toate cele de care mai au nevoie Ceea ce se cheama prudenta pentru conducerea unei familii, rareori poate fi nesocotinta pentru conducerea unui mare regat. Daca o tara straina ne poate furniza bunuri mai ieftine decat le-am putea produce noi, e mai bine sa le cumparam de la ea, cu o parte din produsul activitatii noastre utilizate intr-un mod din care putem trage oarecare folos". Prin urmare, schimburile de marfuri au loc, dupa parerea lui A. Smith, pe baza legii lorii, and costurile de productie pentru o marfa data, indiferent daca este vorba de comertul interior sau de cel exterior, iar antajul absolut al acestor schimburi consta in diferenta de costuri, in economia de cheltuieli de productie pentru marfa data, pe baza atiei marimii absolute a acestor costuri intre producatori (autohtoni sau straini). Un astfel de comert este, dupa parerea lui A. Smith, reciproc antajos pentru parteneri, iar conditia esentiala a desfasurarii lui este deplina libertate economica, respectiv absenta restrictiilor si monopolurilor de orice fel, permitand manifestarea nestinjenita a raportului dintre cererea si oferta de marfuri. "Interesul unei natiuni in relatiile ei comerciale cu alte natiuni - scrie A. Smith -este ca si al unui comerciant fata de persoanele cu care face comert de a cumpara cat mai ieftin si de a vinde cat mai scump. Insa este mai probabil ca ea cumpara ieftin cand, printr-o libertate cat mai completa a comertului, ea incuraja toate natiunile sa-i aduca ei marfurile pe care are nevoie sa le cumpere si, pentru aceleasi motive, pare a fi mai probabil ca vinde scump, atunci cand pe piata se afla un numar cat mai mare de cumparatori". A. Smith se delimiteaza de mercantilisti atat sub aspect teoretic (conceptia despre bogatie, profit, rolul corriertului exterior), cat si sub aspect practic, politic (politica liberului schimb opusa protectionismului mal). In acest sens el scrie: "comertul intre doua tari, facut fara restrictii si cu regularitate, este totdeauna antajos, desi nu intotdeauna egal de antajos pentru ambele (tari - n.ns.-SSS). Prin antaj sau castig - continua A. Smith - nu inteleg marirea cantitatii de aur sau argint, ci aceea a lorii de schimb a productiei anuale a pamantului si muncii tarii sau sporirea venitului anual al locuitorilor sai Daca balanta fi echilibrata, iar comertul intre cele doua tari consta in intregime in schimburi de produse indigene, ele nu numai ca vor castiga ambele, in cele mai multe cazuri, dar ambele vor castiga egal sau aproape egal"2. Progresul realizat de A. Smith in analiza comertului exterior al unei tari, ativ cu opiniile predominant empirice ale mercantilistilor, este indiscuil, in esenta, el consta in raportarea comertului la productie si diviziunea muncii (sociala, manufacturiera si internationala), in surprinderea unor relatii durabile care stau la temelia actiunilor individuale in economie (ideea unei "ordini naturale"), in corelarea actelor de nzare-cumparare cu legea lorii si delimitarea antajului absolut in comertul interior si exterior, precum si in sustinerea liberalismului economic, ca regula generala, admitand totusi ca unele cazuri de interventie a statului si de restrictii in comertul exterior sunt ineviile si deci accepile (mai ales cand este vorba de apararea nationala). Nivelul si structura comertului international din timpul lui A. Smith, ca si caracterul incipient al stiintei economice, pe acea vreme, explica unele lacune, ambiguitati si aprecieri unilaterale, prezente si in opera acestui mare clasic al liberalismului, referitoare la comertul exterior si international. Printre acestea amintim nedreptatirea mercantilistilor in ce priveste semnalarea posibilei neechilente in schimburile dintre tari (problema reluata de specialisti de certa tinuta stiintifica atat in secolul XIX cat mai ales in secolul XX, in special in perioada postbelica) si importanta balantei platilor externe (asupra careia reveni si J.M. Keynes in perioada interbelica), deci ignorarea "samburelui rational" prezent totusi in gandirea economica a mercantilistilor. Teoria pietelor sau a debuseelor in opera lui J.B. Say (1767-l832)In lucrarea sa intitulata "Tratat de economie politica sau simpla expunere a modului in care se formeaza, se repartizeaza si se consuma bogatiile" (1803), economistul francez J.B. Say, admirator al lui A. Smith si popularizator al liberalismului economic, sistematizeaza domeniul de investigatie al economiei politice impartindu-l in patru mari parti, acceptate de cei mai multi economisti de dupa el, si anume: productia, repartitia, schimbul sau circulatia si consumul. Adept convins si optimist al liberalismului, J.B. Say aduce noi argumente in favoarea ideii de reglare spontana a economiei moderne de piata, pornind de la teoria "mainii invizibile" a lui Smith, pe care o concretizeaza in teoria pietelor sau a debuseelor. Ideea de baza a teoriei lui Say este ca economia de piata dispune de mecanisme care asigura echilibrarea automata a cererii si ofertei de marfuri -mecanismul oscilatiei preturilor. Dezechilibrul temporar dintre cele doua laturi ale manifestarii concurentei pe piata - cererea si oferta - este inlaturat ca urmare a reactiei agentilor economici fata de stimulii dati de miscarea preturilor in sensul ca preturile in crestere indica oportunitatea sporirii ofertei, dupa cum scaderea preturilor indica nevoia reducerii productiei. Aceasta logica a lucrurilor ar fi labila atat pentru piata interna cat si pentru piata externa. Argumentul pe care se intemeiaza rationamentul lui J.B. Say consta in faptul ca, la piata, produsele se nd pe produse, ca aceeasi persoana apare, de regula, in dubla ipostaza, atat de nzator, cat si de cumparator, ceea ce ar face ca orice oferta de marfuri de pe piata sa-si gaseasca, in mod spontan, cererea corespunzatoare, cu conditia ca sa existe o deplina libertate pentru toti agentii economici. Dupa parerea economistului francez nu ar exista, deci, o problema a pietelor care sa constituie motiv de ingrijorare pentru producatori (nzatori) si pentru oamenii de stiinta. Aceasta idee a dominat aproape un secol si jumatate in literatura economica de orientare conventionala (liberala) din tarile occidentale, desi a fost de multe ori atacata, indeosebi de S. de Sismondi, K. Marx si ganditorii de orientare social-democrata. Valabilitatea teoriei lui J.B. Say a fost serios pusa sub semnul intrebarii in perioada interbelica atat in legatura cu puternica criza economica din anii 1929/1933, cat si cu prilejul publicarii principalei lucrari a lui J.M. Keynes in anul 1936. Teoria cantitati asupra banilor in opera lui David Hume (1711-l776) si David Ricardo (1772-l823) Interesul economistilor si al oamenilor politici pentru bani si circulatia monetara a continuat sa creasca in tot decursul secolului al XVIII-lea atat datorita ostilitatii acestora fata de mercantilism, cat si datorita unor dificultati practice care au aparut in circulatia monetara. Este vorba de dificultati cum ar fi falimentul incercarii lui John Law (1671-l729) care a infiintat in Franta o banca pe actiuni (1716) pentru a emite bani de hartie cu acoperire metalica redusa, cresterea continua a preturilor marfurilor, suspendarea platilor in numerar de catre Banca Angliei in 1717 si mai ales de luptele dintre adeptii principiului monetarist (currency principie) si adeptii principiului creditului (bankingprincipie) de la sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XlX-lea. Obiectul controversei consta in relatia dintre politica monetara si de credit si regulile care trebuiau respectate pentru a asigura o circulatie monetara sanatoasa si prosperitatea economica in conditii de silitate.In centrul acestor dezbateri s-a situat teoria cantitati asupra banilor ale carei inceputuri se gasesc chiar in scrierile unor mercantilisti (Jean Bodin si altii1) si ale carei idei s-au imbogatit treptat, indeosebi prin contributiile lui David Hume, expuse in eseurile sale din anii 1750 si 1752 (despre comert, despre dobanda etc), dar mai ales prin contributiile lui David Ricardo expuse in studiile sale: "Pretul urcat al aurului, o doda de depreciere a bancnotelor" (1811); "Raspuns la obsertiile practice ale d-lui Bosanquet asupra raportului Comitetului aurului" (1811) si "Propuneri cu privire la o circulatie baneasca economicoasa si sigura" (1816). Concentrandu-si atentia asupra unei functii indeplinite de bani si anume aceea de mijloc de circulatie, adeptii acestei teorii au ajuns la concluzia ca loarea banilor depinde de cantitatea lor (indiferent de materialul din care sunt confectionati banii, deci de felul banilor: metalici, de credit, de hartie cu curs fortat). Aceasta inseamna ca, atunci cand existau mai multi bani, loarea fiecarei unitati monetare era mai mica, iar pretul marfurilor tindea sa creasca; invers, cand existau mai putin bani, loarea unitatii monetare era mai mare si preturile marfurilor scadeau. Pentru D. Hume, banii erau reprezentantii marfurilor si loarea lor depindea de raportul dintre pretul marfurilor si cantitatea de bani care mijlocea nzarea si cumpararea acestora. Pentru D. Ricardo banii trebuiau examinati in dubla ipostaza: ca marfa care avea loare proprie (metalele pretioase sub forma de lingouri) si ca mijloc de circulatie (moneda) a carei loare depindea de cantitatea totala de bani (metalici, de credit, de hartie). Identificand in mod gresit banii (care indeplinesc mai multe functii economice, inclusiv aceea de tezaurizare) cu moneda (care indeplineste cu precadere functiile de mijloc de circulatie si de plata), Ricardo a identificat legile circulatiei banilor de hartie cu legile circulatiei banilor in general, desi primele constituiau numai un caz particular al ultimelor, and o labilitate limitata. Pe aceasta baza el a incercat sa descopere legile circulatiei monetare internationale, ajungand la concluzia ca, in conditii de libertate economica deplina, banii si deci metalele pretioase circula intre tari, and loc o repartizare rationala a acestora pe tari, in functie de potentialul economic al fiecareia si de relatia dintre puterea de cumparare a monedelor si loarea metalelor pretioase: cand cantitatea de bani este mai mare ca cea necesara, scade puterea de cumparare a banilor, cresc preturile marfurilor si pentru resilirea echilibrului Ricardo recomanda nzarea unei parti din metalele pretioase pe pietele din alte tari; invers, cand circula prea putini bani in tara data, puterea lor de cumparare este mare, preturile celorlalte marfuri sunt mici si deci pot fi exportate in mod antajos, atragand in felul acesta metale pretioase din alte tari si resilind echilibrul dintre volumul tranzactiilor si volumul metalelor pretioase, respectiv al banilor1. Teoria cantitati asupra banilor continua sa domine gandirea monetarista pana in zilele noastre, fiind prezentata intr-o forma sofisticata (matematizata) si folosita ca arugment al teoriilor neoclasice actuale in favoarea autoreglarii spontane a economiei de piata prin intermediul mecanismului preturilor. Contributii insemnate la aprofundarea acesteia au adus economistii nord-americani de orientre neoclasica si neoliberala Irving Fisher (1867-l947) si Milton Friedman (n. 1912)1. Geneza teoriei costurilor ative de productie si a antajelor relative reciproce in comertul international si consacrarea acestei teorii in opera lui David Ricardo (1817) Amploarea crescanda a comertului exterior al Marii Britanii in perioada revolutiei industriale si preocuparea ei pentru intarirea legaturilor cu coloniile din alte continente au adus in atentia economistilor timpului respectiv problema bazelor teoretice ale relatiilor economice internationale si ale politicii economice externe optime. Persistenta unor restrictii in calea liberei circulatii a marfurilor intre tari si rezistenta unora dintre tari fata de tendintele expansioniste ale Marii Britanii au imprimat acestei problematici un caracter de urgenta. Raspunsul la aceste provocari ale practicii relatiilor economice dintre tari in situatia de la inceputul secolului al XDC-lea 1-a constituit teoria costurilor ative de productie si a antajelor relative reciproce in comertul international, menita sa explice cauzele si consecintele diviziunii internationale a muncii, respectiv principiile alocarii rationale a resurselor si castigul care poate fi obtinut din comertul international de catre tarile participante. Rudimente ale acestei teorii pot fi intalnite in scrierile unor mercantilisti tarzii care privesc comertul international ca pe un mijloc de a obtine produse care cer mai putina munca decat cea necesara in tara data, idee expusa intr-o lucrare anonima de la inceputul secolului al XVIII-lea (Consideratiuni asupra comertului cu Indiile rasaritene - 1701). Notiunea de cost ativ este utilizata de Robert Torrens (1780-l864) in lucrarea "Eseu asupra comertului exterior cu cereale" (1815), unde urmareste sa demonstreze ca poate fi antajos comertul exterior chiar daca marfurile importate au fost obtinute in tara de origine cu costuri mai mari decat ar putea fi obtinute in tara importatoare. Cu ajutorul acestei notiuni noi, Ricardo a expus, doi ani mai tarziu (1817), o teorie coerenta asupra comertului international, in modulul VII {Despre comertul exterior) din celebra sa lucrare "Despre principiile economiei politice si impunerii", cunoscuta sub denumirea de teoria costurilor ative de productie si a antajelor relative reciproce in comertul international. D. Ricardo continua linia de gandire a predecesorilor sai liberali, indeosebi A. Smith, cu care este de acord in multe privinte, dar, in acelasi timp, are o putere mai mare de abstractizare si generalizare, fructifica in masura mai mare lentele cognitive ale metodei deductive, ceea ce-i permite sa ridice teoria economica pe o treapta superioara. Lucrul acesta este mai vizibil in domeniul microanalizei si al mondoanalizei, desi nu lipseste nici in domeniul macroanalizei dinamice. Din opera lui D. Ricardo rezulta ca schimbul de marfuri este guvernat de legi economice sau principii diferite, in functie de cadrul sau nivelul la care se desfasoara acesta. D. Ricardo este de acord cu A. Smith ca pe piata interna a unei tari schimbul de marfuri este guvernat de legea lorii bazata pe munca, dar, spre deosebire de A. Smith care sustinea acest lucru pentru orice fel de schimb la orice nivel, conationalul sau Ricardo sustinea ca pe piata mondiala, deci in relatiile comerciale inernationale, schimbul de marfuri era guvernat de o alta lege, de un alt principiu si anume principiul costurilor ate sau ative de productie si al antajelor relative, presupuse a fi, totodata, reciproce. "Aceeasi regula care reglementeaza loarea relati (loarea de schimb sau proportia in care se schimba intre ele doua marfuri - n.ns. - SSS) a marfurilor intr-o tara (adica legea lorii bazata pe munca - n.ns. - SSS) nu reglementeaza si loarea relati a marfurilor schimbate intre doua sau mai multe tari - scrie D. Ricardo intr-un sistem de perfecta libertate a comertului - continua el -, fiecare tara isi consacra in mod natural capitalul si munca acelor genuri de activitati care ii sunt cele mai antajoase. Aceasta urmarire a antajului individual este admirabil legata de binele universal al tuturor Acest sistem distribuie munca in mod cat mai folositor si mai economicos Acesta este principiul (costurilor ative si al antajelor relative - n.ns. - SSS) care face ca graul sa fie cultit in America si Polonia si ca obiectele de metal si alte bunuri (industriale - n.ns. - SSS) sa fie fabricate in Anglia"1. Pasajul citat se refera atat la cauza diviziunii internationale a muncii si a comertului international, respectiv la criteriul alocarii rationale a resurselor productive (antajul relativ), cat si la rezultatele acestor activitati, presupuse a fi reciproc antajoase in conditiile liberalismului economic, reafirmand, intr-o forma mai eleta, ideea autoreglarii economiei de piata si a armoniei sociale dintre parteneri, nu numai la scara nationala, dar chiar la scara mondiala. Este vorba deci de o alta expresie, mai sofisticata, a teoriei lui A. Smith despre "mana invizibila".In ambele cazuri, atat pe piata interna, cat si pe piata mondiala, factorii determinanti ai schimbului (loarea marfurilor, respectiv costul lor ativ), sunt, dupa parerea lui D. Ricardo, de natura obiecti si determinabili din punct de vedere cantitativ. Faptul ca cele doua legi sau principii economice difera este explicat de D. Ricardo prin dificultatile mai mari care existau in calea miscarii internationale a capitalului si a muncii (ativ cu miscarea lor pe deplin libera in interiorul economiei nationale). Urmasii lui Ricardo au numit acest argument imobilitatea internationala a factorilor de productie. » Pe scurt, teoria ricardiana a costurilor ative de productie si a antajelor relative in comertul international consta in urmatoarele idei: - Ricardo considera ca nu este nici posibil, nici necesar ca fiecare tara sa produca toate felurile de marfuri de care are nevoie; - mai rational este ca fiecare tara sa se specializeze in producerea anumitor marfuri pentru care dispune de anumite antaje, fie naturale, fie dobandite; - criteriul acestei specializari trebuie sa fie antajul ativ, exprimat in unitati de timp de munca sau pe baza legii lorii, intemeiata pe munca cheltuita pentru producerea marfurilor respective; - din explicatiile si exemplele date de D. Ricardo rezulta ca antajul relativ consta in posibilitatea de a produce (de a obtine) o marfa cu o cheltuiala de timp de munca relativ mai mica in atie cu o alta marfa din aceeasi tara, chiar daca pentru aceasta marfa s-a cheltuit mai mult timp de munca decat in alte tari, respectiv chiar daca volumul absolut al cheltuielilor de timp de munca este mai mare decat in alte tari pentru aceeasi marfa. Pentru a usura intelegerea conceptiei sale, D. Ricardo da urmatorul exemplu cifric ipotetic, cunoscut sub denumirea de modelul ricardian de comert international cu doua tari si doua produse. Tabelul nr. 1 A. inainte de specializare Produsul / Tara Portugalia Anglia Vin 80 u.m. 120 u.m. Stofa 90 u.m. 100 u.m. TOTAL 170 u.m. 220 u.m TOTAL MONDIAL 390 u.m. Din Tabelul nr. 1 rezulta ca Portugalia cheltuia 80 unitati de munca (u.m.) pentru a produce o unitate de vin si 90 u.m. pentru a produce o unitate de stofa, iar Anglia cheltuia 120 u.m. pentru a produce o unitate de vin si 100 u.m. pentru aproduce o unitate de stofa. Timpul de munca total cheltuit pe ansamblul celor 2 tari este de 390 u.m. In aceasta ipoteza, Portugalia avea un antaj absolut in producerea ambelor marfuri (deoarece 80 < 120 si 90 < 100 u.m.), motiv pentru care Anglia avea un dezantaj absolut in producerea ambelor marfuri (deoarece 120 > 80 si 100 > 90 u.m.). Amandoua tarile aveau insa un antaj relativ pe baza caruia se impunea specializarea lor in producerea uneia din cele doua marfuri si anume: Portugalia in productia de vin (deoarece 80 < 90) si Anglia in productia de stofa (deoarece 100 < 120). Din Tabelul nr. 2 rezulta ca antajul reciproc al specializarii celor doua tari se manifesta in economia de timp de munca cheltuit pentru producerea cantitatii de marfuri obtinute ativ cu perioada de dinainte de specialiare, in sensul ca Portugalia economisea 10 u.m. (170 - 160 = 10 u.m.), iar Anglia 20 u.m. (220 - 200 = 20 u.m.), si pe total mondial se economiseau 30 u.m. (390 - 360 = 30 u.m.). Spus cu alte cuvinte aceasta inseamna ca antajul specializarii tarilor in productie si export consta in obtinerea de produse mai multe cu aceeasi munca sau obtinerea acelorasi produse cu o cheltuiala mai mica de munca, atat in fiecare tara, cat si pe total, in intreaga omenire, and loc deci o crestere a eficientei economice si, implicit, a bunastarii generale. Pentru a ne clarifica asupra aportului real al lui Ricardo la elucidarea problematicii comertului international din epoca moderna este necesar sa raportam modelul si concluziile lui la realitatea istorica din timpul sau si sa tinem seama de consideratiile critice ulterioare facute la adresa lui. Unele premise pe care este construit acest exemplu ipotetic sunt discuile, in sensul ca ele contravin datelor istoriei, cum este, de exemplu, presupunerea nerealista potrivit careia productivitatea muncii din industria tarii agricole ar fi superioara (Portugalia: 90 u.m. pentru obtinerea stofei) productivitatii muncii din industria tarii industriale (Anglia: 100 u.m. pentru obtinerea stofei). in realitate, statistica economica dovedeste ca, si in trecut si mai ales in prezent, productivitatea medie a muncii nationale este mai ridicata in tarile industrializate si cu atat mai ridicata este productivitatea muncii din industrie. Aceasta problema este extrem de importanta pentru a determina antajele reale, eventual, dezantajele diferitelor tipuri de tari in comertul international. Conditia si consecintele principiului antajului relativ in comertul international constau, dupa parerea lui D. Ricardo, in practicarea unei politici externe liber-schimbiste. in aceasta situatie, antajul relativ ar asigura in mod spontan, automat nu numai alocarea rationala a resurselor in productie, deci o diviziune internationala optima a muncii, ci si antajul reciproc al tuturor partenerilor, realizand armonia universala a intereselor acestora. Teoria costurilor ative de productie si a antajelor relative in comertul international a devenit suportul ideologic al politicii externe a liberului schimb promota de Anglia industrializata, atat impotri tendintelor consertoare ale marilor proprietari funciari din interior, cat si impotri tarilor mai putin dezvoltate, cu profil preponderent agrar, care incercau sa se apere de concurenta puternica a Angliei care domina piata mondiala. Un argument in plus invocat de Ricardo pentru a sustine virtutile echilibrante ale pietei mondiale si antajele decurgand din liberul schimb 1-a constituit conceptia sa despre circulatia banilor si a metalelor pretioase pe piata mondiala, sintetizata in teoria cantitati asupra banilor. Ricardo face distinctie intre loarea banilor ca marfa (lingourile de metale pretioase) si loarea banilor ca mijloc de circulatie (monede). Prima este determinata, dupa parerea lui, de cantitatea de munca cheltuita pentru extragerea metalelor pretioase, pe cand loare monedelor este determinata de cantitatea acestora, respectiv de raportul dintre volumul monedelor si suma preturilor marfurilor a caror circulatie o mijlocesc ele. Nepotrivirea dintre cele doua lori, oscilatia lorii banilor in functie de cantitatea lor determina, dupa parerea lui Ricardo, fluxurile internationale ale metalelor pretioase (spre pietele pe care ele au o loare mai mare pentru ca se gasesc in cantitate mai mica) si, implicit, echilibrarea automata a balantelor de plati externe ale tuturor tarilor si repartitia optima a rezervelor de metale pretioase intre tari, in functie de nevoile lor economice. Cum poate fi apreciata deci teoria ricardiana a comertului international daca o privim in perspecti istorica?In atie cu predecesorii (A. Smith) si contemporanii sai (R. Torrens, R. Malthus si J.B. Say), D. Ricardo a realizat progrese substantiale in teoria economica, inclusiv in teoria relatiilor economice internationale, in teoria comertului international. D. Ricardo a imbogatit, fara indoiala, instrumentarul analitic al stiintei economice in ce priveste investigarea relatiilor economice internationale cu astfel de termeni cum sunt: cost de productie (explicat cu ajutorul timpului necesar de munca pentru producerea marfurilor); cost relativ sau ativ de productie (raportat la costul altor marfuri sau exprimat prin atie cu costul altor marfuri); antaj relativ (expresie a celui mai mare antaj absolut sau al celui mai mic dezantaj absolut). D. Ricardo a intuit faptul ca piata mondiala este mai complexa decat piata nationala, ca are unele particularitati ativ cu pietele nationale din timpul sau si s-a straduit sa descopere trasaturile ei constante, legaturile ei durabile, legile care guvernau miscarea ei, dar, in acelasi timp, si unele abateri de la legile economice si de la principiile stiintifice. Dand doda de probitate stiintifica, Ricardo a recunoscut faptul ca pe piata mondiala se schimbau adeseori cantitati neechilente de munca, ceea ce nu se intampla, de regula, pe piata interna a unei tari. Ilustrand prima constatare, Ricardo scria ca "produsul muncii a 100 de englezi poate fi dat pentru produsul muncii a 120 de locuitori din India de Est". Referindu-se la legile schimbului echilent de pe piata interna a statelor nationale din timpul sau, Ricardo adauga insa ca "munca a 100 de englezi nu poate fi data pentru aceea a 80 de englezi"1. Aceste reflectii ale marelui clasic liberal merita o atentie mai mare din partea specialistilor contemporani, chiar daca el nu a reusit sa explice si sa rezolve in mod consecvent si riguros stiintific toate aspectele problemelor complexe abordate, inclusiv originea, continutul si particularitatile comertului international si urmarile acestora.In masura in care nu s-a preocupat indeajuns sau chiar deloc de istoria proceselor economice cercetate si de latura lor calitati, Ricardo nu a reusit sa dea un raspuns convingator unor probleme dificile din practica reala a comertului international (de exemplu: cum se formeaza preturile pe piata mondiala, si in ce consta mecanismul schimbului neechilent atunci cand el are loc si este vizibil chiar in mod empiric), considerandu-le simple exceptii sau abateri de la regula sau cel mult rezultatul unor politici economice gresite, deci expresia subiectivismului si a voluntarismului unor factori de decizie. Constatand asemenea lacune in teoria lui Ricardo despre comertul international, unii comentatori contemporani ai gandirii lui vorbesc despre "caracterul nedeterminat al raporturilor de schimb" din opera lui, ceea ce pune sub semnul intrebarii pledoaria optimista a economistului englez in favoarea liberului schimb si increderea in capacitatea reala a comertului international de a declansa dezvoltarea economica a tuturor partenerilor. In acest sens, Rene Sandretto scrie recent (1993) ca "Daca este important, de fapt, sa stim ca fiecare (tara -n.ns.SSS) are numai de castigat si nimic de pierdut prin deschiderea frontierelor sale, atunci nu este lipsit de imporanta sa se cunoasca modalitatile precise de impartire efecti a castigului (din comertul international -n.ns.-SSS), deoarece, formulata intr-un mod atat de general, teza lui Ricardo este compatibila atat cu convergenta nivelurilor de dezvoltare a natiunilor cat si cu inegalitatea lor cumulati".In masura in care a absolutizat fie unele fapte reale, dar neesentiale (dificultatile existente in calea circulatiei internationale a capitalurilor), fie unele instrumente de investigatie (conceptul de antaj relativ), Ricardo s-a mentinut la suprafata unor probleme complexe de interes real pe care le-a pus in discutie, nereusind sa descopere cheia explicarii lor profunde. Printre acestea se numara si influenta comertului international asupra dezvoltarii diferitelor categorii de tari pe termen lung, indeosebi asupra tarilor cu profil economic unilateral, preponderent agrar, problema care fi pe larg dezbatuta mai ales dupa cel de al doilea razboi mondial1. Exista, din pacate, si destule idei si probleme clare si corect expuse in opera lui D. Ricardo care au fost minimalizate sau chiar deformate sau pur si simplu ocolite, ignorate de diferite categorii de interpreti, complicand si mai mult controversele in jurul problemelor de comert international. Ca si in alte situatii asemanatoare, se impune si in acest caz o noua lectura a operei originale a lui D. Ricardo si o repunere in drepturi a ideilor lui profunde si deschizatoare de noi orizonturi. Poate cel mai evident exemplu il constituie constatarea lui Ricardo referitoare la schimbul neechilent dintre produsele englezesti si cele indiene pe care nimeni din gandirea economica actuala conventionala nu s-a incumetat sa-l interpreteze. Destinul istoric al teoriei costurilor ative de pro- ductie si a antajelor relative in comertul international, precum si al politicii externe a liberului schimb Istoria gandirii economice cunoaste putine cazuri de teorii care sa se mentina vreme atat de indelungata - aproape doua secole - pe primul al interesului specialistilor din domeniul dat, cum este teoria ricardiana a comertului international. Economistul francez contemporan Arghiri Emmanuel a redat in mod just destinul surprinzator al acestei teorii scriind: "intr-o disciplina in care aproape nimeni nu este de acord cu nimeni, nici in timp nici in spatiu; in care aproape nimic nu este universal si in care fiecare generatie de santi transforma aderurile academice in paradoxuri si paradoxurile in reguli clasice; disciplina in care totul este divers si contradictoriu pana la si inclusiv categoriile si conceptele si in care chiar si dialogul devine imposibil in absenta unui limbaj comun; celebra teorema a lui Ricardo apare din acest amestec ca un ader inatacabil, daca nu in aplicatiile si incidentele sale, cel putin in bazele sale Detractorii cei mai duri ai operei lui Ricardo, austriecii, marginalistii au pus totul sub semnul intrebarii, au demolat totul din opera lui Ricardo, in afara de modulul referitor la comertul exterior"2. Adeziunea majoritatii specialistilor din domeniul academic fata de principiul ricardian al costurilor ative si al antajelor relative in comertul international a fost dublata de adeziunea oamenilor politicii din tarile dezvoltate la politica externa a liberului schimb. Explicatia acestei duble adeziuni si a suprinzatoarei perenitati a teoriei analizate rezida in interesul oamenilor de afaceri din tarile dezvoltate de a se misca mai usor pe piata mondiala, de a patrunde nestanjeniti pe pietele nationale care puteau constitui pentru ei atat ocazii pentru desfacerea propriilor marfuri, cat si surse ieftine de materii prime. Trezirea la viata a zeci de popoare si aspiratia spre libertate si independenta a milioane de oameni care au suportat timp de secole dominatia straina, au starnit, mai ales dupa cel de-al doilea razboi mondial, un l de proteste justificate impotri liberalismului economic practicat in mod unilateral, numai cand era vorba de a usura accesul tarilor dezvoltate pe pietele unor tari mai putin dezvoltate, ca si impotri suportului sau teoretic, respectiv teoria costurilor ative de productie si a antajelor relative in comertul international. Dar, inainte de a ajunge la dramatica istorie contemporana a teoriilor despre comertul international, sunt necesare cate clarificari in legatura cu trei momente de contact intre istoria moderna si istoria contemporana a acestor teorii si anume: reactiile sociale si nationale impotri teoriei ricardiene, crearea unei paradigme antiliberale la punctul de contact dintre liberalism si socialism, precum si metamorfozele teoriei ricardiene insesi timp de peste un secol dupa publicarea ei.

Politica de confidentialitate

Copyright © 2010- 2024 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.
Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact