 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
ECONOMIE
Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala. |
| StiuCum
Home » economie
» economie comerciala
» Locul comertului in economia nationala
|
|
Conexiunile comertului in cadrul economiei nationale |
|
| Sfera larga de cuprindere a comertului si natura foarte variata a actelor de schimb pe care el le infaptuieste sau le mijloceste determina multiple legaturi ale comertului cu sectoarele de activitati din economie in care produsul creat devine un bun sau serviciu marfar si intra in consum prin relatii de piata. Ca ramura a economiei nationale, comertul se defineste, in principal, prin activitatea agentilor economici din domeniul schimbului de bunuri tangibile (comertul interior si comertul exterior). Conditiile de infaptuire insa a actelor de schimb (componentele pietei, resursele economice antrenate si modul lor de gestiune, managementul etc.) sunt - asa cum s-a aratat mai inainte -comune tuturor genurilor de activitati marfare (servicii, schimburi de valori mobiliare etc). De aceea, evidentierea legaturilor comertului Prin activitatea sa, prin locul pe care il detine in circuitul economic al bunurilor, comertul face legatura dintre productie si consum, fiind influentat de cele doua faze ale circuitului economic si avand la randul sau, prin calitatea activitatii, un rol activ in influentarea productiei si consumului, asigurarii echilibrului dintre ele si, prin echilibru, in cresterea economica. Conditia de factor activ in economie rezulta din prezentarea modului in care el realizeaza echilibrul dintre productie si consum, dintre oferta si cerere. Productia si consumul - cei doi poli ai activitatii economice - sunt, prin natura lor, interdependente si prin proportiile lor de dezltare tind spre un echilibru. Interdependenta rezulta din caracterul dual de cauza-efect in care ele se gasesc una fata de alta. Productia este intr-o prima relatie cauza consumului, ea oferindu-i acestuia obiectul, bunurile, in afara carora nu se poate manifesta, intr-o alta relatie, consumul devine cauza productiei, el oferindu-i productiei subiectul, neile pe care trebuie sa le satisfaca. Indiferent de forma de organizare sociala, productia inseamna adaptarea naturii la neile omului si are semnificatie in masura in care bunurile create corespund acestor nei. Deci echilibrul dintre productie si consum este presupus, in primul rand, de natura si conditionarea reciproca a manifestarii lor. Echilibrul dintre ele apare si in proportiile lor de manifestare. Productia, concretizata in masa bunurilor si serviciilor produse in economie, creeaza prin plata factorilor de productie veniturile, pe seama carora se manifesta consumul (cererea) si are loc "resorbtia" produsului creat (aceasta relatie a fost exprimata de J.B. Say (1767-l832), in cunoscuta lege a debuseelor, potrivit careia orice produs creeaza o piata, prin veniturile pe care le genereaza). Echilibrul astfel realizat este un echilibru static, specific unei economii in flux circular, in care tot ceea ce se produce se consuma. Ea nu cunoaste recesiune, dar nici dezltare. Productia si consumul sunt in realitate in dezltare. Sursa dezltarii o reprezinta economisirea de catre populatie a unei parti a veniturilor (economisirea fiind - dupa J.M. Keynes - o inclinatie psihologica a oamenilor), economii care se transforma in investitii fie prin achizitionarea direct de catre populatie de actiuni la societati comerciale, fie prin depunerea lor la institutii bancare, iar acestea le imprumuta celor care doresc sa investeasca. La randul lor, investitiile au un rol multiplicator in economie, deoarece se amplifica cererea de bunuri de consum individual, de catre forta de munca nou angajata si de bunuri de investitii de catre intreprinderi si stat. Comertul participa la infaptuirea echilibrului dintre productie si consum prin schimbarea in unitatile sale a veniturilor banesti ale populatiei, institutiilor publice si intreprinderilor pe bunuri corespunzatoare cu structura cererii acestora (bunuri de consum final sau intermediar). Modul in care productia se echilibreaza cu consumul evidentiaza si legatura comertului cu repartitia produsului creat in societate. Veniturile obtinute de agenti reprezinta prima faza a acestui proces, in care prin cuantumul salariilor, al veniturilor din participarea la profit, al veniturilor din dividende, al veniturilor agricultorilor etc, se defineste si diferentiaza partea din produsul obtinut ce revine participantilor la crearea lui. Este faza distributiei primare si Locul comertului in economia nationala 43 redistribuirii produsului creat. Faza a doua consta in schimbarea veniturilor banesti pe bunuri si servicii de consum de care fiecare are neie si reprezinta desavarsirea repartitiei. Aceasta faza implica participarea larga a comertului la infaptuirea ei, prin conditiile care se asigura in sfera comertului ca veniturile diferentiate sa poata fi schimbate pe bunuri si servicii. Evident mobilul activitatii fiecarui intreprinzator il reprezinta profitul, dar succesul in activitatea lui, definit de marimea profitului obtinut, este dat tocmai de concordanta ofertei cu cererea, izrata din sistemul de repartitie. Legile repartitiei se impun astfel obiectiv prin mecanismul pietei in activitatea comerciala. Productia si consumul sunt despartite in timp si spatiu, astfel ca infaptuirea actelor de schimb este insotita de un complex de oparatiuni tehnico-economice definind distributia comerciala a produselor. Comertul este o veriga in fluxurile de distributie, intermediind actele de schimb pentru acele marfuri care nu pot face obiectul unor tranzactii directe intre producatori si consumatori.Infaptuirea operatiunilor tehnico-economice din procesul de distributie impune legaturi ale comertului cu sectoarele de activitate care ofera servicii in derularea fluxurilor de marfuri: servicii de transport, servicii comunale, bancare, de asigurari, informatii etc. Relatiile sunt de interdependenta, ele fiind dependente, in proportia angajarii lor pentru comert, de solicitarile comertului si influentand la randul lor calitatea distributiei, eficienta acesteia. Comertul modem elueaza astfel sub impactul progresului tehnico-stiintific in aceste ramuri. Ar fi suficient de aratat consecinta pe care o are asupra tranzactiilor comerciale relutia in domeniul informatiilor si telecomunicatiilor. Desfasurarea actelor comerciale genereaza multiple relatii ale comertului cu piata muncii, piata capitalurilor, piata monetara, cu institutiile financiare, pentru asigurarea fortei de munca, formarea si cresterea capitalurilor, efectuarea incasarilor si platilor si indeplinirea obligatiilor catre bugetul statului. Pe piata muncii, prin relatiile de cerere si oferta, agentii economici isi asigura principalul factor de pro Ca exponent al cererii de forta de munca, comertul reprezinta una din ramurile cu capacitate mare de absorbtie a fortei de munca disponibile, din cel putin trei consideratii: - el apartine sectorului tertiar al economiei, sector care manifesta in economia contemporana un dinamism deosebit; - dezltarea si modernizarea comertului, extinderea retelei comerciale si ridicarea nivelului servirii consumatorului sunt insotite de cresterea continua a numarului personalului. Desi comertul este receptiv la progresul tehnic, multe din operatiunile comerciale raman preponderent manuale, solicitand pe masura amplificarii lor cresterea cantitatii de forta de munca; - numarul intreprinderilor comerciale este intr-o accentuata crestere, in aceasta ramura gasindu-si posibilitati mai largi de valorificare micile capitaluri, prin viteza mare de rotatie a lor, cu consecinte asupra ratei profiturilor. Oferta de forta de munca pentru comert este, de asemenea, relativ mare, motivata de atractivitatea economica, datorita naturii muncii, diversitatii operatiunilor, conditiilor de munca, nivelului salariilor, cat si faptului ca multe activitati pot fi asigurate de populatia feminina. Corelarea ofertei cu cererea de forta de munca are loc prin politicile economice si prin forme institutionalizate ale mecanismului economic (contractul de munca, salarizarea). in politica economica a statului sunt formulate obiective privind pregatirea fortei de munca (sistemul de invatamant), reconversia fortei de munca devenite disponibila prin restructurare, integrarea in munca a somerilor, salariul minim pe economie, principiile generale de salarizare etc, in care comertul, ca activitate apartinand sectorului tertiar, este unul din factorii care sustin dinamismul fortei de munca. La nivelul agentilor economici, prin politica economica, marimea si calitatea resurselor umane sunt circumscrise neilor de dezltare ale firmelor si eficientei lor economice. Un rol determinant il are in acest sens politica salariala a firmei, cuprinzand cerintele angajarii si pregatirii fortei de munca si nivelul salariilor, astfel incat sa se imbine cresterea eficientei economice - a productivitatii muncii - cu stimularea interesului salariatilor pentru acest obiectiv. Relatiile comertului cu piata capitalurilor si, in general, cu piata financiara rezulta din cerintele formarii capitalurilor si cresterii capitalului comercial si a plasarii disponibilitatilor de capital prin instrumentele specifice acestor piete (plasarea si cumpararea de actiuni si obligatiuni la bursele de valori, utilizarea creditului bancar, schimburile valutare pentru neile de import). Capitalul comercial are, fata de alte forme de existenta a capitalului (industrial, agrar, bancar), anumite particularitati, care se reflecta in politica financiara cu privire la formarea si dimensionarea lui. Astfel, capitalul comercial se caracterizeaza prin limite foarte largi de utilizare eficienta a lui. Evident, randamentul de scara, respectiv eficienta superioara a marelui capital, actioneaza si in comert, intreprinderile sau unitatile de dimensiuni mari obtinand indicatori de eficienta superiori. Alaturi de acesta, micul capital isi dovedeste si el viabilitatea, asigurand dispersia larga teritoriala a comertului, patrunderea lui in zonele mai putin populate sau, pentru localitatile dens populate, apropierea cat mai mult a retelei comerciale de consumatori. Structurarea pe elemente a capitalului comercial este in faarea mijloacelor circulante, fapt care determina o viteza de rotatie a lui mai mare si o rata a profitului superioara fata de alte ramuri. Aceste particularitati determina atractia spre comert a multor intreprinzatori, care, dispunand de capitaluri mici, urmaresc valorificarea si cresterea acestora intr-un timp scurt. Multe din acestea se formeaza prin credite bancare, comertul fiind un partener activ pe piata financiara.In sfarsit, urmarind conexiunile comertului in cadrul economiei nationale trebuie reliefata legatura organica dintre comertul interior si cel exterior, ca forme ale schimbului, in asigurarea circulatiei si valorificarii bunurilor si serviciilor din economie. Relatiile dintre piata interna si piata externa sunt o componenta a mecanismului de actiuni a legii cererii si ofertei si a crearii echilibrului economic. intr-o economie deschisa spre exterior, lipsa unei oferte pe piata interna este inlaturata prin import, dupa cum surplusul de oferta in raport cu cererea este valorificat pe piata externa, resilindu-se astfel echilibrul oferta-cerere. Gradul de participare a comertului exterior la acest echilibru depinde de costul ativ al produselor din fiecare tara (raportul dintre consumul de munca pe unitatea de produs al diferitelor bunuri) si mai ales de conditiile de productie (tehnologia detinuta), de surplusul de factori de productie (resurse naturale, capital, forta de munca) si de gradul lor de mobilitate . in economia contemporana formele schimbului de marfuri dintre tari sunt inlocuite intr-o masura tot mai mare de penetrarea capitalului extern pe piata interna, producand bunuri si servicii pentru aceasta piata chiar in interior, ceea ce schimba aspectele de corelare a ofertei cu cererea si participarea comertului intern la infaptuirea ei, el detinand un rol in continua crestere. Conexiunile comertului cu celelalte sectoare de activitate din economie conduc la concluzia ca functionarea normala a economiei este conditionata de mentinerea permanenta a nivelului de dezltare a comertului la progresul realizat in intreaga economie. Supradimensionarea comertului scumpeste costul distributiei, dupa cum subdezltarea lui incetineste miscarea produsului creat, in ambele cazuri cu consecinte asupra eficientei economiei nationale. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
