MICROECONOMIE. TEORIA FIRMEI

Planul lectiei:

Costurile

Clasificare si interactiune

Economii si dezeconomii la scara

Profitul si legea maximizarii profitului

Modelul concurentei perfecte

Caracterizarea modelului

Conditia firmei si postulatul propriuzis

Optimul Pareto in conditiile concurentei perfecte

Imaginea econmica a concurentei perfecte

Concurenta imperfecta

Monopolul

Caracterizare generala

Mutatia in surplusul consumatorului

Supravietuirea monopolului si starii de monopol

Posibile beneficii ale monopolului si alte aspecte

Oligopolul sau duopolul

Alternative la maximizarea profitului

De revazut, in prealabil:

Functia de productie si combinarea factorilor (Lectia I)

Curba si elasticitatea cererii (Lectia II)

Surplusul consumatorului (Lectia II)

Curba ofertei (Lectia III)

Optimul Pareto in economia inchisa (Lectia IV)

Odata cu conceptul de microeconomie am si patruns de facto in zona criteriului de scara, in studiul economiei - microeconomia studiaza agentii economici, lasand macroeconomiei studiul functional al unui ansamblu al agentilor economici. Viziunea criteriului de scara, in studiul economiei, este aceea dupa care economia nationala (eventual federala etc.) urmeaza sa fie, pentru macroeconomie, ceea ce agentul economic este pentru microeconomie, respectiv o entitate unitara si deschisa, in comunicatie functionala cu alte entitati.

In cele de fata nu vor fi insa studiate toate categoriile de agenti economici, ci ne vom opri la o singura categorie - poate cea mai reprezentativa a agentilor economici -, am numit aici firma - in sensul in care vor fi studiate, in cele de mai jos, componentele economico-functionale ale firmei de productie.

Costurile

Categoria costurilor isi gaseste substanta in factorii de productie[1], respectiv in individualizarea si cuantificarea acestora. In optica lectiei de fata, conditia costurilor avanseaza dupa criteriile obiectivelor si modului de miscare pe piata ale agentului economic.

Clasificare si interactiune

Tabelul V.1 listeaza 838f55i categoriile de costuri cu care operam in aceasta lectie. Ideea fundamentala este insa aceea a unei structuri a costurilor in interactiune, interactiune in care sunt identificate si o determinanta interioara, si un comportament care caracerizeaza costurile in ansamblu.

Tabelul V.1

Costurile firmei

Observatie: Costurile medii (CM) echivaleaza tehnic cu costurile specifice, respectiv costurile pe unitate de produs, iar costul marginal (CMG) cu variatia costului unitar total.

Corespunzator, Graficele V.1 vizualizeaza cele figurate in Tabel.

CM                              CMTL

(CMG) (CMG1) (CMG3)

(CTM)

(CTMo)                                  (CVM)

(CMG2)

(CFM)

(CMTL)

(CMTLo)

O Qo Q O Q1 Q2 Q3 Q

(a) (b)

Graficele V.1

Comentariu grafic:

Graficul (a) reflecta (aduna) evolutiile costurilor medii pe termen scurt, iar Graficul (b), corespunzator, cele pe termen lung.

Pentru evolutiile pe termen scurt (a), ca si in cazul productiei, costul marginal (CMG) este determinant asupra costurilor medii(CM), cu exceptia costului fix mediu (CFM).

Curbele costurilor medii (CM) sunt descrescatoare-crescatoare - in functie de nivelul productiei (Q) -, cu exceptia singulara a costului fix-mediu (CFM), care este simplu descrescator (functie de nivelul productiei). Ne amintim aici forma oarecum inversa - crescatoare-descrescatoare - a marimilor corespunzatoare ale productiei si productivitatilor, functie de cantitatea factorilor variabili[2].

Chiar si costul marginal (CMG) este descrescator-crescator - totusi, minimul sau nu se leaga de niveluri optime ale productiei sau costurilor medii, ci de maximul productivitatii marginale. Intr-o alta exprimare, productia optima este decalata fata de minimul costului marginal.

Nivelul productiei optime (Qo) corespunde formarii, pe Graficul (a), a minimului costului total mediu (CTM); corespunde si formarii minimului costului variabil mediu (CVM), avand in vedere influenta CVM asupra CTM - reflectare a influentei costului variabil (CV) asupra costului total (CT). Optimul productiei - productia cu cost mediu minim - indica limitarea stricta a eficientei productiei, dupa dimensiunea de facto a firmei: productia nu poate nici creste, nici diminua, fara afectarea costurilor specifice.

In aceste conditii, revedem pe Graficul (a), nu un ansamblu de evolutii autonome ale costurilor medii pe teremen scurt, ci doua determinari in lant:

a costurilor fix mediu (CFM) si variabuil-mediu (CVM) asupra costului total-mediu (CTM).

(2) a costului marginal (CMG) asupra costurilor variabil-meiu (CVM) si total-mediu (CTM).

Iese din aceste lanturi de determinare costul fix mediu (CFM). In spatele sau, costul fix (propriuzis, CF) iese din determinarea (exogenitatea) productiei - ba chiar o determina pe aceasta.

Pe Grafic se observa insa doua aspecte importante, legate de CF:

felul in care, prin intermediul sau, costul fix (CF) devine o marime variabila (descrescatoare) fata de productie;

dublul fapt ca CFM nici nu se anuleaza, nici nu este determinat pentru valoarea nula a productiei.

Este ceea ce da forma de hiperbola convexa CFM, amintind aici de aceea a izocuantei: curba este descrescatoare si nu intersecteaza axele.

Situatia costurilor de baza (C) urmeaza sa fie alta decat este cazul costurilor medii (CM), configurate prin curbe descrescatoare-crescatoare. Putem regasi, corespunzator, costurile de baza si pe aceste Grafice, numai ca acestea vor apare sub forma suprafetelor: ariilor dreptunghiulare cu laturi comensurate pe cele doua axe, corespunzatoare insa fiecarei productii (abscisa) si fiecarui cost mediu (ordonata).

La randul lui, Graficul (b) reflecta situatia, in speta semnificatia si dinamica costurilor pe termen lung. Se observa insa si aici determinanta costului marginal (CMG), de astadata asupra costului mediu pe termen lung (CMTL): locul geometric al minimelor costurilor marginale pe termen scurt. De observat ca CMTL este, la randul lui, o curba descrescatoare-crescatoare.

Aparent, Graficul (b) are aceleasi axe rectangulare ca si Graficul (a); in realitate, dimensiunea productiei (Q/abscisa) capata aceeasi semnificatie ca in cazul combinarii factorilor pe termen lung (Lectia I), respectiv aceea de talie a firmei - cu alte cuvinte, CMTL este reflectat in contextul extinderii firmei.

In aceste conditii, si minimul CMTL - ramas corepunzator minimului CTM si optimului productiei pe termen scurt - recastiga o semnificatie interesanta: (1) panta descrescatoare a CMTL indica eficienta extinderii firmei, sau economiile la scara;

(2) dimpotriva, panta crescatoare indica faptul ca supra-extinderea firmei are loc odata cu aceea a costurilor, respectiv dezeconomiile la scara.

Observatie: In realitate, CMTL - aidoma CTM, pe termen scurt -- reflecta cele intamplate tuturor costurilor, in mod corespunzator; costul marginal (CMG) isi accentueaza semnificatia: cresterea-descresterea minimului CMG trage dupa sine cresterea-descreserea tuturor costurilor medii.

Economii si dezeconomii la scara

Odata localizate criteriul si zona economiilor-dezeconomiilor la scara, urmeaza de precizat ca in extinderea firmei - echivalenta cresterii productiei pe termen lung -- implica asupra costurilor, nu atat simpla descrestere-crestere, cat predominanta uneia dintre tendinte, intr-o zona si in cealalta, drept rezultat al coroborarii unei complexitati de factori, in toate fazele aceleiasi extinderi.

In realitate, extinderea firmei este un proces natural, date fiind seturi de avantaje tehnice si financiare manifestate prioritar in zona economiilor la scara. Avantajele tehnice ale extinderii incep cu acela ca reducerea costurilor specifice lasa loc incorporarii compartimentelor specializate de servicii si cercetare -- activitati pentru care firmele mici platesc tarife importante altor firme specializate --, si continua cu dezaglomerarea relativa a utilajelor si posibilitatea reducerii productiilor pe utilaj - pe care firmele mici si le permit ceva mai putin decat cele extinse. Avantajele financiare sunt, la randul lor, mai mult sau mai putin legate de cele tehnice: firma extinsa se bucura si de incredere sporita din partea creditorilor, poate primi credite mai mari cu dobanzi relativ reduse; cat priveste costurile, dar si profitul, manageriatul dispune de arie sporita de distribuire asupra productiei; in fine, extinderea firmei schimba natural optica asupra riscului asumat in afaceri.

Dezeconomiile la scara indica o limita tot naturala a posibilitatilor extinderii eficiente a firmei - situatia aminteste de legea cresterii-descresterii randamentelor pe termen scurt, pe care oarecum o reediteaza si pe termen lung: extinderea firmei paote avea loc si pe seama cresterii costurilor si astfel a afectarii eficientei. De mentionat si ca dezeconomiile la scara - in speta predominanta dezeficientizarii - poate fi determinata si accentuata si din afara firmei, respectiv originea ei s-ar putea regasi in conditiile ramurii sau ale conjucturii activitatii ei pe piata.

Profitul si legea maximizarii profitului

Conceptul de profit poate fi definit din cel putin doua puncte de vedere:

(i)         de o parte, acesta este parte a venitului firmei individuale, cea care excede nivelul costului total al productiei (activitatii);

(ii)       de cealalta, el este retribuirea factorului de productie capital (k), la nivelul venitului national, creat in economie[3].

In urmatorul rand, analiza acestei categorii cere a se tine seama de importanta maximizarii profitului, ca obiectiv managerial - la care vom reveni ceva mai jos. Vom identifica aici - dintr-un alt punct de vedere -- legea maximizarii profitului - in speta nimic altceva decat conditiile esentiale ale maximizarii profitului. Caracteristice sunt doua fapte:

maximizarea profitului tine exclusiv de activitatea si conditiile iterne ale firmei - si deloc de conditiile de piata sau de gradul de concurenta a acesteia;

iar aceste conditii se refera la interactiunea intre costul marginal (CMG) si venitul marginal (VMG).   

In detaliu - privind si Graficul V.2 - maximizarea profitului inseamna doua conditii de indeplinit cumulativ:

(a)    cresterea costului marginal ( CMG);

(b)    pana la egalitatea intre costul marginal si venitul marginal (CMG = VMG).

CM; VM

(CMG)

A B

(VMG)

O Q_A Q_B Q

Graficul V.2

Observatii grafice:

Maximizarea profitului are loc in pozitia B, pentru productia Q_B, in vreme ce pozitia A /Q_A este total lipsita de semnificatie pentru aceeasi maximizare a profitului.

Situarea celor doua curbe - a costului si rescpectiv venitului marginal - indica faptul ca, intre doua niveluri semnificativ diferite ale productiei firmei - asa cum este cazul productiilor Q_A si respectiv Q_B --, numai costul marginal (respectiv totalitatea costurilor medii) variaza tot atat semnificativ.

Nivelul venitului marginal ramane invariabil (perfect elastic) fata de nivelul productiei, in sensul ca el nu are legatura cu ceea ce se intampla in interiorul firmei, ci cu situatia de pe piata: venitul marginal este echivalent pretului de vanzare a bunului.

La randul sau, Graficul V.3 vine sa demonstreze postulatul legii maximizarii profitului.

CM

(CMG)

P1 C A D (VMG1)

(CTM)

P2 B (VMG2)

(CMG)

O Qc Qo Q_D Q

Graficul V.3

Explicatie grafica:

Graficul de fata este mai intai o prelungire a celui precedent, V.2: prelungirea consta in etalarea si a costului total mediu (CMT), impreuna cu CMG - iar cu ajutorul lui se poate observa in continuare pozitionarea si miscarea costului total (CT).

Mai departe, exemplul de fata continhe doua niveluri ale venitului marginal: VMG1 - care permite obtinerea de profit in intervalul de productie Qc-Q_D ; VMG2 - care nu permite obtinerea niciunui profit, din cauza nivelului sau la nivelul minimului CTM.

De observat , in primul rand, ca productia Qo este aceea care reuseste (1) atat maximizarea profitului corespunzator VMG1, cat si (2) minimizarea pierderii (nivelul zero) corespunzatoare VMG2.

Corespunzator, oricare miscare a productiei - crestere sau descrestere --, de la nivelul optim, Qo, inseamna un CTM superior celui minim - corespunzator, un CT regasit in produsul CTM x Q.

Modelul concurentei perfecte

Paragraful de fata paraseste temporar conditiile interne ale firmei, pentru cateva clarificari ale contextului extern acesteia. "Modelul" sugereaza o abstractie a conditiilor economiei de piata, chiar o "extremitate" a acestora. In anumite conditii, economia se apropie de "perfectiunea" concurentei, dupa cum aceasta, la randul ei, se rasfrange asupra firmei, si nu numai.

Caracterizarea generala a modelului

Concurenta perfecta presupune indeplinirea a cinci conditii cumulative:

pluralitatea vanzatorilor si cumparatorilor. Sensul de facto al acestei sintagme este acela ca un mediu concurential al pietei este acela care nu se lasa influentat (nici macar partial) de niciun participant individual la piata, fie acesta oricare individ propriuzis sau oricare agent economic;

omogenitatea productiei. Sensul sintagmei este aici acela ca bunul "x", in speta, este produs si oferit de toti producatorii si ofertantii la aceleasi standarde fizice, fizico-chimice, tehnice si respectiv calitative. Numai productiile individuale pot diferi cantitativ;

libertatea intrarii si iesirii pe si de pe piata. Sensul sintagmei este acela ca niciun producator sau consumator nu este discriminat, pe piata. Nu este nici "outsider" si nici nou venit. Nu suporta cheltuieli de transport sau alte cheltuieli suplimentare, asimetric fata de ceilalti producatori si ofertanti;

mobilitatea perfecta a factorilor de productie presupune ca ramura "x" va putea beneficia oricand de forta de munca suplimentara, dovedita necesara, dar si invers, ca ea va putea bascula, la nevoie, oricare disponibilitate similara inspre alte ramuri;

transparenta perfecta a informatiei inseamna, de facto, ca pretul practicat pe piata si miscarile (modificarile) lui se fac instantaneu cunoscute si generalizate asupra tuturor tranzactiilor.

In ce ne priveste, insa, aceleasi conditii sunt echivalente altor doua:

(A)  elasticitatea perfecta a cererii;

(B)   pozitia individuala a firmei, pe piata, concomitent de:

(a)   "price taker": supusa unui pret impus de catre piata;

(b)   "output (quantity) adjuster": obligata de a-si dimensiona propria productie dupa propriile obiective manageriale, dar tinand seama de acelasi nivel al pretului de vanzare a produsului propriu.

Cateva detalii concrete asupra acestor caracteristici regasim in paragraful 3.4, de mai jos.

Conditia firmei si postulatul propriuzis

Urmarim, in Graficele V.4, pentru conditiile concurentei perfecte - singurele in care situatia firmei se reflecta grafic tot atat perfect - (a) firma profitabila si (b) firma cu pierderi.

Px Px

(CMG1) (CMG2)

(CTM1) (CTM2)

Po

( VMG) Po (VMG)

A B

O Q_A Qo Q_B Qx O Qo Qx

(a) (b)

Graficul V.4

Comentariu grafic:

Conditiile concurentei perfecte implica perfecta elasticitate a cererii, ceea ce inseamna unicitatea nivelului pretului Po - evident, astfel, ca profitabilitatea sau pierderile sunt dictate astfel, nu de piata, ci de nivelul costurilor firmei, adica exclusiv de situatia ei interna.

La randul lor, costurile - aici cele medii, respectiv CTM si CMG - apar legate intre ele, in cadrul firmei - este ca si cum cresterea-descresterea lor balanseaza (in sus si in jos) ansamblul costurilor, si nu un cost fata de altul. De aici, postulatul dupa care in conditii de concurenta (perfecta) firma este obligata la minimizarea costurilor - cel putin, mai mult decat in conditii ne-concurentiale.

La randul ei, profitabilitatea apare, in Graficul (a), ca si in Graficul V.3, de mai sus, limitata in intervalul productiilor QA-QB.

Observatie importanta: Daca exista, insa, un motiv pentru care conditiile concurentei perfecte reflecta (perfect) si conditia firmei, acesta est unul legat de grafic: costurile medii ale firmei pot fi aduse direct pe axele rectangulare cantitate-pret (QP) - costurile, ca si veniturile medii ale firmei, se pot exprima direct in termenii pretului de piata, adica a ceea ce nu apartine firmei, ci pietei, ceea ce le va face vizibile alaturi de curbele cererii (Dx) si respectiv ofertei (Sx). Secretul este unul de natura grafica: fiecare firma poate fi reflectata direct pe graficul QxPx, datorita exclusiv unicitatii pretului, deci perfectei elasticitati a cererii -- reflectarea conditiei firmei direct pe aceste axe rectangulare nu va mai fi posibila si in conditii imperfect concurentiale, asa cum vom observa mai departe.

Sa observam, insa, si mai indeaproape semnificatia elasticitatii perfecte a cererii pentru firma. Putem de astadata simplifica graficele pana la nivelul Graficului V.5.

Px

Po A B (Dx)

O Q_A Q_B Qx

Graficul V.5

Explicatie:

Putem presupune Q_A si Q_B, respectiv, nivelurile productiilor de bun (x) a doua firme (A si B) - productiile amandurora se masoara, pe abscisa, de la Origine. Este simplu de observat venitul total (VT) al fiecareia dintre firme la nivelul dreptunghiurilor OPoAQ_A, pentru firma (A), si OPoBQ_B, pentru firma concurenta (B) - ca atare, venitul firmei creste exclusiv pe latura productiei ; ceea ce mai inseamna ca venitul mediu (VM):

VM = VT / Q

este acelasi pentru ambele firme - acelasi pentru toate firmele operand in conditii de concurenta perfecta si echivaland pretului (unic al) pietei (Px).

Putem presupune, in a doua ipostaza, Q_A si Q_B, respectiv, nivelurile productiei uneia si aceleiasi firme, in momente diferite. De la momentul (A) la momentul (B), venitul total a crescut cu echivalentul ariei dreptunghiului ABQ_BQ_A. Drept urmare, venitul marginal (VMG):

VMG = DVT / DQ = Px

Rezulta, astfel postulatul de baza al modelului concurentei perfecte: venitul mediu (VM) este: (1) comun tuturor firmelor; (2) egal venitului marginal (VM=VMG), (3) la nivelul pretului de piata (Px). Matematic, acest postulat se exprima ca in urmatoarea egalitate multipla:

Esentiala se face egalitatea veniturilor mediu si marginal, din ultima parte a relatiei. Din acest moment, ne putem gandi ce se intampla cu ceasta egalitate multipla in momentul in care concurenta nu mai este perfecta - de unde este evident ca modelul concurentei perfecte este o stare extrema.

Alta observatie: Avand in vedere legea maximizarii prorifitlui (Capitolul 2, precedent) - si oarecum aanticipand cele expuse in paragraful urmator --, putem afirma ca, din egalitatea de mai sus, lipseste (numai) costul marginal (CMG), pentru o semnificatie completa - echivalent cu a afirma ca:

3.3 Optimul Pareto in conditiile concurentei perfecte

Reluam, in cele de fata dezbaterea Optimului Pareto (Lectia IV), respectiv partea grafica, impruna cu ecuatiile caracteristice; ne regasim insa si in conditiile deja demonstrate ale concurentei perfecte. Astfel, mai intai putem surprinde transferul factorilor de productie ca echivalent celui al costurilor, in Caseta Edgeworth-Bowley, -- Graficul V.6, intre punctele A si B, si respctiv B si C.

x O_B

y

C

B

A

y

O_A x

Graficul V.6

(3) DCT = Dk + DL = (+) DCTx = (-) DCTy

Putem desprinde, apoi, variatia costului total, din formula binecunoscuta a costului marginal.

(4) DCT = CMG x DQ

Dupa Caseta EB - pentru situatia costurilor --, limita productiilor traduce si ea situatia productiilor intre punctele, corespunzator, A, B si C (Graficul V.7):

(5) DQ = DQx + DQy

(Qy)

A

B

C

O                       (Qx)

Graficul V.7

Din aceste ecuatii mai putem desprinde:

(6) CMG DQx = CMGy DQy

ceea ce, rearanjat, regaseste egalitatea de raporturi corespunzator inverse intre productii, de o parte, si costuri marginale, de cealalta:

D Qx / DQy = CMGy / CMGx

Unde regasim:

(i)         in membrul stang, cele doua rate marginale: de transformare, in productie (Rmt), si respectiv de substitutie in consum (Rms),

(ii)      iar in membrul drept posibilitatea ca raportul celor doua costuri marginale sa egaleze si raportul corespunzator al preturilor celor doua bunuri, si pe acela al veniturilor marginale.

Concluzia acestei desfasurari - facand apel si la ecuatia (2) de mai sus -- :

este ca maximizarea profitului in conditiile concurentei perfecte satisface optimul de tip Pareto al eficientei.

Observatie: Conditiile (modelului) concurentei perfecte nu apar drept singurele care ar satisface optimul de tip Pareto, or acest aspect constituie, la randul lui, un alt punct forte al teoriei.

Imaginea economica a concurentei perfecte

Invatam astazi despre modelul concurentei perfecte pentru informatia teoretica deosebit de pretioasa pe care acesta o contine despre economie si politicile aferente. In speta:

(i)         Capatam viziunea in care rolurile producatorului (ofertantului) si respectiv consumatorului (cumparatorului) se coreleaza intre ele, nu inainte de a se cristaliza individual cu oarecare precizie. Astfel, elasticitatea (vezi perfecta elasticitate, in contextul modelului, a) cererii indica un rol al consumatorului la fel de important cu cel al producatorului. Asta dupa ce, aparent numai ceea ce se intampla in zona producatorilor ar fi contat drept important, pentru ca fenomenologia din aceasta zona apare drept cea mai complexa - vezi aici costuri, productii, economii la scara, falimente, fuziuni, influente ale unor firme asupra altora p0e piata si chiar salarii, capitol decisiv in formarea cererii de consuk, complementare ofertei. In realitate, iata, consumatorul determina modul in care producatorii si ofertantii se concureaza intre ei, prin chiar comportamentul propriu. Dar acest lucru se intampla numai in conditiile concurentiale.

(ii)      Concomitent, daca modelul considera elasticitatea atribuita cererii, pe piata, de cealalta parte neglijand forma si comportamentul ofertei, devine evident ca, in acelasi context concurential, nu vorbim atat de o diferentiere a impactului intre producatori-ofertanti si consumatori-cumparatori, ci de o alta diferentiere, de natura oarecum calitativa. Consumatorul influenteaza piata (si determina concurenta) prin intermediul curbei cererii de piata, adica in mod colectiv. In partea cealalta, modelul nu ia in considerare colectivitatea curbei ofertei, ci monitorizeaza comportamentul fiecarui agent economic in calitate de price-taker si, in completare, output-adjuster. Se intelege ca, daca numai unul dintre producatori-ofertanti ar iesi din acest tipar, respectiv ar cauta sa isi impuna propriile conditii de cantitate si pret pe piata, atunci "pefectiunea" concurentei este presupusa sa se naruie. Implicarea producatorilor-ofertantilor in concurenta este, deci, una individuala.

(iii)            Nu mai putin importanta este viziunea asupra pretului, in context concurential. Pretul, in speta comportamentul si variatia lui, nu este instrument al luptei de concurenta, daca aceasta este una perfecta. Acolo unde, in practica, se intampla astfel, acesta este chiar simptomul imperfectarii (imperfectiunii sau vicierii) concurentei. Ce nu indica si nu lasa sa se reconstituie modelul Pareto este maniera exacta in care un anume nivel al pretului se impune pe piata, fara ca ceva sau cineva anume sa il determine. Este insa evident, din constructia modelului, ca niciun agent economic - consumator sau producator - nu isi maduce vreo contributie esentiala la formarea pretului de piata. Sa revedem fenomenul indeaproape: (i) mai intai, consumatorul accepta sa plateasca acelasi nivel al pretului, indiferent de abundenta bunului; (ii) apoi, ofertantii accepta pretul si chiar se supun, de principiu, aceluiasi pret.

Astfel, cel putin in subsidiar rezulta un aspect oarecum paradoxal - in loc sa vorbim de adaptare la piata prin preturi flexibile (asa cum imaginam adaptabilitatea economiei libere de piata), dimpotriva, concurenta perfecta expune tabloul unei piete cu preturi fixe, chiar impuse ofertantilor, asemeni mai degraba situatiilor de monopol sau implicare a statului in controlul preturilor.

Realitatea, in profunzimea ei, este alta. Concurenta perfecta arata maximul de corelatie comportamentala intre consumator si producator si dezvaluie astfel miezul compromisului neformal, atat intre cele doua tabere, cat si al fiecarui agent aprticipant la piata, in oricare pozitie. Compromisul este al tuturor si consta in nivelul pretului acceptat de toata lumea. Consumatorii accepta bunul produs si oferit la unul si acelasi pret, independent de variatia ofertei,

(iv)            iar producatorii accepta sa ofere bunul la maxima capacitate de productie, pentru ca marimea productiei individuale determina masa profitului individual. Creserea productiei si ofertei beneficiaza de cel mai puternic stimulent, in conditii concurentiale: (i) de o parte, cresterea productiei tuturor firmelor existente, dar si nou intrate pe piata, este acceptata de consumator, ridica gradul de abundenta, astfel de prosperitate; (ii) de cealalta, oricare firma stie ca plusul propriu de productie influenteaza esential nivelul profitului.

(v)       Exista, insa si o a doua influenta esentiala asupra profitului firmei - am numit nivelul costurilor. Si ne referim atat la costurile totale, cat si la derivatele lor medii, studiate in aceasta Lectie. In realitate, comportamentul costurilor medii - inclusiv al celui marginal - vine sa indice o productie optima, maximizatoare de profit. Costurile fac, deci, in context concurential, doua lucruri: (1) cenzureaza cresterea (dar si diminuarea) productiei firmei, oferind productiei nivelul considerat optim prin criteriul simplu al maximizarii profitului; (2) se ajusteaza catre minimul care concura la aceeasi maximizare a profitului.

Observatie: In ce priveste (iv) si (v), mediul concurential aduce firmei un factor de claritate si certitudine: manageriatul poate opera cu productia (in sensul cresterii) si cu costurile (in sensul diminuarii) pentru a-si asiguramaximizarea profitului. Dimpotriva, vicierea concurentei face nesigura desfacerea oricarui plus al productiei, iar minimizarea costurilor poate deveni inoperanta. Aceasta o data ce insasi maximizarea profitului firmei isi pierde legatura cu bunastarea consumatorilor ei.

Tot de imaginea economica a concurentei perfecte tine, pe langa invataturile modelului, si un alt aspect la fel de esential, de astadata unul al viabilitatii si istoriei economiei (ca si, nu mai putin, gandirii economice). Vorbim, in primul rand, de concurenta perfecta ca de un model, respectiv de un fel de "portret robot", vizavi de realitatea economica de facto. Si inca de unul incapabil de a opera gradualitate sau evaluare a unui presupus "grad concurential" atribuit unei economii sau alteia.

Exista, insa, in al doilea rand, autori care afirma ca economiile vest-europene s-ar fi apropiat de tabloul paretian undeva, in prima jumatate a veacului al XIX-lea. Categoric, deci, nici macar aceasta ultima apropiere a modelului de realitatea economica nu ne ajuta sa stabilim cu exactitate caracterul benefic al mediului concurential. Autorii au dreptate:

Vorbim de omogenitatea productiei, in sensul in care bunurile ar fi presupuse fara diferentieri calitative, vizavi de exigentele publicului.

Vorbim de elasticitatea perfecta a cererii numai pentru loturi de productie-oferta relativ reduse, vizavi de adevarata abundenta. Dimpotriva, in ciuda adevarului ca elasticitatea perfecta a cererii lasa loc cresterilor de productie in folosul comun al consumatorilor si producatorilor, este evident ca cresterea abundentei, pe termen lung, a diminuat utilitatile marginale, facand cererea inelastica fata de pret, a reorientat pe consumatori catre exigenta si reticenta pe piata.

Vorbim, din nou in zona productiei si ofertei, de lipsa de influenta a firmelor pe piata, acolo unde acestea nu s-au extins, astfel nu s-au diferentiat intre ele. Or, o data cu descresterea utilitatii marginale a bunurilor, productiile au crescut catre marile productii individuale, cu economii la scara si extinderi de productie regionala si transfrontaliera. Nu se cere demonstrat ca extinderea productiei de mai tarziu avea sa fie facuta esential de marile companii, odata cu care anvergura firmelor se si diferentiaza esential, afectand astfel si conditiile concurentiale.

Vorbim de maximizarea profitului firmelor tot in situatia ne-extinsa, ne-dezvoltata sau incipienta, in care aceleasi firme nu au cunoscut (inca) nici economiile la scara, nici alte obiective proprii producatorilor de astazi.

Iata, deci, ca economia concurentei perfecte este surprinsa chiar intr-o serioasa coliziune cu libera dezvoltare si complexitate a acesteia. Paradoxal, din nou, o multitudine de factori si aspecte ce tin de dezvoltare par sa vicieze natural si esential concurenta, si astfel pot fi judecate in sensul in care si bunastarea apare afectata.

Tinand seama de rigurozitatea modelului Pareto, e greu sa credem ca acesta greseste in toate aprecierile sale. Dar ne putem intreba in ce masura eficienta Pareto a unei economii dinaintea primei revolutii industrialeeste superioara, in termenii bunastarii, economiilor dezvoltate si abundentei de dupa ultimul razboi mondial, spre bun exemplu. Sau ne putem intreba daca opera lui Pareto, careia ii apartin atat modelul concurentei perfecte, cat si cel al bunastrarii, mai dialogheaza cu realitatea, in afara dialogului exclusiv dintre cele doua modele.

4. Concurenta imperfecta

Pentru simplitatea si intelegerea cea mai adecvata a fenomenului imperfectarii concurentei, consideram o aplicatie simpla asupra curbei cererii, ca in Graficul V.8

Px

D1

D2

D3

D4

6 D5

D6

D7

D8

2 D9

1 D10

0 D11

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Qx

Graficul V.8

Descriere grafica:

Avem de a face cu o curba a cererii (Dx) destul de particularizata si practic simplificata. Curba este rectilinie si intretaie axele Opx (a pretului) si respectiv OQx ( a cantitatii), in dreptul valorilor 10 (unitati specifice) ale fiecarei dimensiuni. Curba Dx ar putea fi considerata ca definita prin 11 puncte (D1-11), in care se intalnesc coordonate ale pretului si cantitatii, ca in Tabelul V.2, in unitatile de mpasura convenite. Vom considera astfel, pe rand si in functie de preturi si cantitati, succesiv valorile cerute: totala (Vx), medie (VM) si respectiv marginala (VMG) - atribuite corespunzator veniturilor totale presupuse.

Tabelul V.2

Calculele au loc conform formulelor veniturilor din Tabelul V.1, de mai sus. Ne intereseaza evolutia corespunzatoare a venitului total marginal (VMG) respectiv pentru preturile si cantitatile date. Curba VMG va putea fi treasata ca in Graficul V.9. Concluziile de tras sunt realmente interesante.

Px

D1

D2

8 D3

D4

6 D5

D6

D7

(VMG) D8

2 D9

1 D10

0 D11

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Qx

Graficul V.9

Mai intai, cu exceptia situatiei (D1), a bunului nevandabil (zero cantitate ceruta pentru un anume nivel nenul al pretului), venitul mediu este echivalent pretului cerut de consumator. Or, se face evident aici un lucru care tine de legatura intre acest exemplu - al elasticitatii finite a cererii - si cel al concurentei perfecte (ecuatia 1 / paragraful 3.2). Fata de ecuatia (1), schimbarile sunt, de fapt, doua:

(a)   nivelul pretului se flexibilizeaza de la Po la Px;

(b)   in vreme ce venitul mediu (VM) ramane in cadrul egalitatii multiple, eliminat din aceasta egalitate ramanand aici numai venitul marginal (VMG).

De facto, deci, odata echivalenta perfectiunea concurentei cu aceea a elasticitatii cererii, imperfectiunea concurentei poate fi vazuta in aceeasi optica, drept echivalenta trecerii cererii la elasticitate finita - si practic la legea cererii binecunoscuta din Lectia II. O data cu elasticitatea finita a cererii, insa, are loc ruptura dintre veniturile mediu (Va) si marginal (Vm), ca in Graficele V.9 si V.10.b.

Px                            Px

Po               (Dx) Po

(Dx)

(VMG)

O                           Qx O Qx

(a) Concurenta perfecta (b) Concurenta imperfecta

Graficele V.10

Comentariu grafic:

Imperfectarea concurentei se face echivalenta aplicarii asupra curbei cererii perfect elastice - caracteristica concurentei perfecte (a) - a unei forte de torsiune inspre forma descrescatoare a acestei curbe (b). Odata ce curba (Dx) nu mai este perfect orizontala (elastica), curba (VMG) se inclina inca mai mult - cu alte cuvinte, asupra (VMG) forta de torsiune aplicata (asupra Dx) se multiplica automat.

De facto, ruptura dintre cele doua venituri medii, derivate, are loc in sensul in care venitul marginal devine cronic inferior celui mediu, iar diferenta negativa (in defavoarea VMG) creste pe masura cresterii productiei si ofertei totale de piata. Consecinta de prim rang asupra conditiei firmei se face vizibila in Graficele V.11.

Px                         (CMG) Px

Po A (Dx) Po A D (Dx)

(CTM) V_M B (VMG)

C_M                       C C_M (CTM)

C

O                           Qx O Qx

Qo Q1 Qo

(a) Concurenta perfecta (b) Concurenta imperfecta

Graficele V.11

Comentariu grafic:

Profitul se maximizeaza la productiile Qo, in (a), si respectiv Q1, in (b), corespunzator intersectiilor intre costul si venitul marginal (punctele A) - aceasta indiferent de conditiile concurentiale sau nu. Ceea ce difera, dupa gradul de concurenta, nu este (cum bine stim) legea maximizarii profitului, ci altceva. Mai intai, maximizarea profitului pastreaza intregul profit drept normal, in conditiile concurentei perfecte (aria C_MPoAC), in vreme ce, in conditiile imperfectarii concurentei profitul total (aria C_MPoAC) se subimparte in cel normal (aria C_M V_MBC) si supra-profitul (aria V_MPoAB), corespunzatoare tocmai diferentei dintre venitul mediu si cel marginal.

Diferenta calitativa a celor doua componente (arii grafice) ale profitului, in concurenta imperfecta (b), pleaca de la oprirea productiei individuale la nivelul Q1 - maximizator de profit --, in vreme ce productia care ar fi maximizat vanzarile ar fi fost Qo. Aceasta din urma ar fi fost productia pe care firma ar fi urmarit-o, ca obiectiv, in conditii concurentiale, acum insa ea revine ca reducatoare de profit. Inferioritatea venitului marginal, in raport cu cel mediu (VMG<VM) conduce astfel la reducerea relativa a ofertei individuale a firmei (producatorului), fata de conditiile concurentei perfecte (output gap).

Observatie: Reducerea ofertei ("output gap") rezulta in situatia in care, in noile conditii de alterare a mediului concurential, firma isi pastreaza totusi calitatile atribuite concurentei perfecte - vezi price taker si output adjuster. Tipica imperfectarii concurentei se face insa si transformarea conditiei firmei si din acest punct de vedere - astfel, caracteristice concurentei perfecte se fac firmele de monopol si oligopol,  ca in paragrafele urmatoare.

Alta observatie: In ce priveste Graficele V.8 si V.9, forma rectilinie a curbei venitului marginal (VMG), ca si simetria valorilor Vx, VM si VMG, in Tabelul V.2, tin de cazul destul de particularizat al curbei (Dx) din Graficul V.8.

4.1 Monopolul

4.1.1 Caracterizare generala

In Diagrama V.1 se reflecta mutatia conditiilor de la concurenta perfecta catre monopol.

Diagrama V.1

Concurenta perfecta si monopolul

In consecinta, pentru conditiile monopolului,

perfecta elasticitate a cererii a disparut demult - pe partea consumatorului, iar

firma de monopol este ofertant atat al

(a)   productiei sale spre vanzare - "output giver", cat si al

(b)   pretului de piata al acesteia - "price giver"

pe partea ofertantului.

Observatii:

(1) Poate fi admis si amendamentul dupa care monopolul poate fiinta si in conditii de impartire a pietei intre marea firma de monopol si parteneri de mult mai mici dimensiuni. Nu exista, astfel, relatii de concurenta intre firma de monopol si celelelate firme; concurenta mai poate insa subzista intre firmele de dimensiuni mai mici si, astfel, comparabile. Monopolul se redefineste, in aceste conditii - de altfel cel mai aproape de realitatea zilei - drept situatia (de piata) in care:

(a)   pretul pietei poate fi oferit (dictat) de o singura firma (de monopol), dintr-o pluralitate de firme existenta;

(b)   oferta totala de piata poate depasi oferta individuala a firmei de monopol, dar acest fapt nu afecteaza esential pretul, statutul firmei si situatia de monopol a pietei.

(2) Firma de monopol nu este obligatoriu o firma extinsa, dupa regulile deja cunoscute din Lectia de fata si respectiv din Lectia I.

Graficul V.12 defineste geneza si caracteristicile monopolului.

Px

(CMG)

P_M A

P_C                 B C (CTM)

C_M               D (Dx=Px=VM)

(VMG)

O                    Q_M Q_C Qx

Graficul V.12

Comentariu grafic

Deosebirea dintre Graficul V.12 si Graficul V.10.b consta in considerarea curbei cererii (Dx) si curbei venitului marginal (Vm) in intregime, in Graficul V.12. Acesta aduce acum cu caracterizarea concurentei perfecte, in care (VMG) facea corp comun cu (VM) si cu (Dx).

In Graficul V.12 rezulta specific:

(i)         costul total al firmei de monopol - in aria dreptunghiuilui O C_MDQ_M;

(ii)      profitul normal al firmei de monopol - in aria dreptunghiului C_MPcBD;

(iii)            supra-profitul de monopol - depasind, prin definitie, profitul obtinut in conditii de concurenta -- in aria dreptunghiului P_CP_MAB.

Toate acestea, odata presupus ca monopolul fixeaza productia la nivelul Q_M, obtinand pretul de monopol P_M, din aceleasi conditii cu cele ale firmei in conditii perfect concurentiale, respectiv de maximizare a profitului. Suboptimalitatea Pareto este si mai evidenta in cazul monopolului, decat in cazul firmei oarecare in conditiile concurentei imperfecte (Graficul V.10.b): o productie diminuata (Q_M<Q_C) pentru un pret mai mare decat cel de concurenta(P_M> P_C). Este mai evidenta aceasta suboptimalitate, subliniem, dar cel putin maximizarea profitului pe seama reducerii relative a ofertei nu este un element nou al monopolului.

Un alt aspect important este cel dupa care configuratia firmei de monopol recastiga curba ofertei - ca tendinta de identificare a acesteia cu costul marginal al firmei de monopol.

4.1.2 Mutatia in surplusul consumatorului

Semnificativ este - in perfecta corelatie cu cele intamplate intre optimul Pareto al concurentei perfecte si suboptimalitatea Pareto a monopolului -- modul in care monopolul opereaza asupra surplusului consumatorului (Graficul V.13).

Px

P_M                       A

P_C                       B C

(Dx=Px=VM)

O               Q_M Q_C Qx

Graficul V.13

Comentariu grafic:

Surplusul consumatorului sufera o reducere evidenta:

(i)         de la situatia concurentiala (aria triunghiului P_C PxC);

(ii)      la cea de monopol (aria triunghiului P_MPxA).

Or, reducerea propriuzisa cuprinde, in realitate, doua valori (aici suprafete) semnificativ diferite:

(a)    aria dreptunghiului P_C P_M AB - partea recastigata de firma de monopol direct pe seama consumatorului. Este echivalenta profitului de monopol ;

(b)   aria triunghiului ACB - care nu este recastigata de monopol, dar este si ea pierduta de consumator - este considerata ca afectand bunastarea consumatorului datorita starii de monopol si nu firmei cu care se identifica monopolul.                   

4.1.3 Supravietuirea monopolului si starii de monopol

Am distins deja diferenta intre firma si starea de monopol. Este necesar sa adaugam aici si o dubla tendinta reala a economiei de piata - accentuata uneori de interventia statului in economie. De o parte, monopolul se poate reclama drept tendinta sau rezultat pe termen lung ale fenomenului concurential, in care castiga cel ce se dovedeste mai abil si mai puternic, desi unii factori surveniti tot pe termen lung ar putea cel putin amana semnificativ un astfel de rezultat. De cealalta, supravietuirea monopolului reclama si ea, cel putin:

persistenta costurilor ridicate ale intrarii pe piata de monopol;

crearea monopolurilor de stat si intretinerea lor - artificiala, adica tot de catre stat;

situatia in domeniul proprietatii intelectuale - vezi inventiile, inovatiile si copyright;

situatia proprietatii asupra resurselor naturale - resurse de principiu limitate.

4.1.4 Posibile beneficii ale monopolului si alte aspecte

Beneficiile posibile ale monopolului vin sa incerce un oarecare contrabalans al "atentatului de principiu" al aceluiasi monopol la conceptul de bunastare, un atentat deja demonstrat si teoretic, dar si in practica. Un posibil beneficiu al monopolului este un factor al supravietuirii acestuia, impotriva starii concurentiale. Figuram aici cateva aspecte de principiu.

(1) Economiile la scara - subiect dezbatut deja mai sus - vin sa contracareze cresterea costurilor de monopol, contrapartida profitului de monopol. Intelegem prin costuri de monopol cresterea costurilor peste nivelul conditiilor concurentiale.

Px

(VMG) (Sx)

P_C

(CMG)

P_M (Dx=VM)

O Q_C Q_M Qx

Graficul V.14

Comentariu grafic

Talia extinsa a firmei favorizeaza economiile la scara, astfel reducerea costurilor totale, inclusiv a CMG, cu un plus de eficienta care face astfel monopolul "competitiv" fata de starea concurentiala a economiei.

Ceea ce se intampla este ruperea CMG de curba ofertei (Sx), fireste in sensul reducerii nivelului costurilor si al inversarii ordinului de marime intre: (a) pretul de concurenta (P_C) si cel de monopol (P_M) si chiar (b) productia de concurenta (Q_C) si cea de monopol (Q_M).

Observatie: Ceea ce se intampla in acest exemplu este numai o exceptie de la suboptimalitatea Pareto caracteristica monopolului. Daca insa acceptam ca "exceptia confirma regula", in cazul de fata exceptia este data de aspectul ca nu monopolului ii sunt caracteristice economiile la scara, ci extinderii firmei - ceea ce ramane calitativ diferita de monopolizare. De facto, situatia de fata este caracteristica a ceea ce se numeste monopol natural, prezent in specificul unor ramuri industriale.

Progresul tehnic este favorizat, in conditii de monopol, in sensul pastrarii si securizarii proprietatii intelectuale - societatea civilizata nu se poate lipsi de protectia proprietatii intelectuale, cum nu se poate lipsi de protectia proprietatii de orice alta natura, nici macar la contraargumentul ca astfel este compromisa concurenta aducatoare de bunastare. De astadata, insa, spre deosebire de cele intamplate in conditiile creerii economiilor la scara, putem observa ca monopolul insusi este benefic si virtuos. Daca el este si o firma extinsa si creatoare de economii la scara, atunci se creaza si cercul virtuos intre crearea de conditii tehnico-economice cercetarii si respectiv securizare proprietatii intelectuale.

Discriminarea pietelor este un alt aspect specific monopolului comun mai multor spatii de piata autonome (Graficele V.15).

Px Px Px

P_A

Pr

P_B

(D_A) (D_B) (D_C)

O Q_A Qx O Q_B Qx O Q Qx

(a) (b) (c)

Graficele V.15

Explicatie grafica:

Firma producatoare de bun (x) este presupusa capabila sa isi pastreze statutul de monopol pe doua piete diferite, respectiv (A) si (B). Graficul (c) reprezinta o situatie de referinta.

In aceste conditii, ea desface o productie: Q = Q_A + Q_B,

pe care, astfel, o distribuie pe cele doua piete dupa nivelul elasticitatii cererii specifice: pentru un pret superior, pe piata (A), P_A; pentru altul mai mic pe piata (B), P_B. in astfel de conditii, Pr, din graficul (c) ramane unul de referinta, in fapt o medie ponderata a preturilor practicate pe diferitele piete.

Vorbim de discriminarea pietelor, in sensul in care monopolul ramane mai capabil sa resimta elasticitatea cererii - respectiv inclinatia consumatorului - mai direct si mai eficient (mai putin costisitor) decat concurenta - necesitand, in lipsa firmei de monopol, vanzari intermediare cu suplimentari de costuri.

Printre alte aspecte ale monopolului mentionam mai intai pe cel numit monopolism, apoi ceea ce poarta numele de teorema excesului de capacitate.

Monopolismul sau concurenta monopolista este o stare a economiei disjuncta atat de ideea clasica de concurenta, cat si de starile de monopol sau oligopol. Specificul monopolist costa, cel putin, in:

(i)         neomogenitatea productiilor, pe batze materiale;

(ii)      elasticitatea redusa sau inelsticitatea cererii - care favorizeaza transformarea pretului in instrument (arma) de competitivitate, in locul pretului de concurenta, la care se atasaza firmele concurente (vezi "price taker").

Putem observa descrierea si devenirea monopolismului in Graficele V.16.

Px Px

(CMG)

(CTM) (CTM) (CMTL)

(VMG) (VM = Px=Dx) (VMG) (VM = Px=Dx)

O Qx O Qx

(a) (b)

Graficele V.16

Comentariu grafic:

Graficul (a) reprezinta situatia firmei pe termen scurt: VM si VMG sunt distincte, ceea ce pastreaza conditiile supra-profitului monopolist.

Graficul (b) regaseste situatia pe termen lung: curba cererii (Dx) se deplaseaza catre stanga, in sensul creerii pe acest termen a motivatiei si altor firme, iar noua curba devine tangenta la curba costului mediu pe termen lung (CMTL).

(5) Teorema excesului de capacitate indica explicit alte implicari ale monopolului, ca si firmei monopoliste, asupra bunastarii consumatorului. Surprindem doua situatii:

(a)   firma isi poate obtine reducerea costurilor - astfel si a pretului - numai in conditiile cresterii productiei proprii;

(b)   depasirea propriei capacitati de productie implica suportarea ei de catre consumator - aceasta urmare cresterii obligatorii a pretului de monopol.

4.2 Oligopolul sau duopolul

Ca situatie economica - asa cum am vazut diferenta intre situatia economica si, respectiv, firma implicata, si in cazul monopolului - oligopolul se mai numeste "concurenta intre cei putini". Dar ce este mai adevarat este ca, in ciuda complexitatii specifice acestui context, teoria este cu atat mai devansata. Sa punem in evidenta o seama de aspecte teoretice (Graficele V.17).

Px Px

(CMG2)

P_A A P_A (Dx) A

(D2) (VMG)

(CMG1)

(VMG2)

(VMG1) (D1) (VMG)

(Dx)

O Q_A Qx O Q_A Qx

(a)                                                       (b)

Graficele V.17

Comentariu grafic:

Putem imagina oligopolul drept coroborarea a doua monopoluri, la origine, care survin, fiecare, cu propriile curbe ale cererii (D1, D2), respectiv cu propriile venituri marginale (VMG1, 2).

Rezultanta coroborarii celor doua contributii este:

o curba a cererii (Dx) si un venit marginal (VMG) frante;

(2) doua costuri marginale de referinta (CMG1, 2), pentru tot atatea firme concurente - daca ar fi mai mult de doua firme, randurile costurilor ar fi presupuse in acelasi numar.

Concurenta duopolista este de doua feluri, sau, mai corect spus, opereaza la doua niveluri (paliere) diferite - vizibile aici pe grafic:

concurenta pe baza de pret - in zona stanga si superioara a curbei cererii (punctului A) si venitului marginal, unde elasticitatea cererii ramane superioara indicand o relativa stanbilitate a pretului, pentru oligopol;

concurenta extra-pret - in zona dreapta si dedesubtul punctului A, unde se pierde elasticitatea cererii, dar, mai important, Graficul (b) sugereaza discontinuitatea si inconsistenta functiilor cererii si venitului marginal, dar nu mai putin si lipsa cunostintelor teoretice asupra comportamentelor.

5. Alternative la maximizarea profitului si "paradoxul clasic"

Literatura economica contemporana, descriind noi situatii, modele de firma si un intreg peisaj care deja ne desparte de economia - gandirea economica - asazis "traditionala" este tot mai bogata. In ceea ce am descris mai sus, am ignorat, din pacate, oricare alt obiectiv al firmei decat maximizarea profitului -- fie ca am vorbit de concurenta perfecta, unde aceasta din urma revine drept cel mai apropriata, fie ca am vorbit, insa, si de monopol, monopolism sau oligopol. Iata, pe scurt, doua randuri de alternative la maximizarea profitului:

Modelele manageriale considera maximizarea profitului ca un obiectiv alternativ, intre alte obiective: maximizarea vanzarilor, recastigarea unei ponderi ridicate pe piata - care ar finaliza cu recastigarea monopolului --, extinderea pe mai multe piete etc. In astfel de conditii, admitem ca maximizarea profitului ramane caracteristica firmelor mici si insignifiante pe piata, asa cum este cazul chiar al modelului concurentei perfecte. Totusi, se cere facuta corect diferenta intre maximizarea profitului, ca obiectiv managerial care, principial, exclude individual pe cele enumerate aici, si conditia profitului - mentinerea si/sau cresterea acestuia --, de care ramane obligata a tine seama oricare firma, in sensul ca nu ar putea-o ignora fara sa se astepte la consecinte serioase asupra activitatii.

Modelele comportamentale tin seama de partea organizatorica a firmei si de relatiile inter-umane, de diferenta dintre formal si informal in relatiile dintre indivizi, de interesele interioare firmei, existente si/sau descoperite, ca si de grupurile de interese. Conditia profitului se face si aici speciala, in sensul ca, principial, maximizarea profitului este de natura a satisface totalitatea acestor interese (reale sau potentiale) si/sau de a le reconcilia. Capacitatea profitului de a satisface interesele interioare firmei este insa una imperfecta - tot atat este greu de gasit o alta categorie cu latura practica, care sa il concureze in aceasta privinta.

"Paradoxul clasic" consta in credinta nestramutata a ideologiei clasicilor in libera initiativa, concurenta perfecta si in beneficiile acesteia pe planul eficientei economice si pe acela al bunastarii. Dimpotriva, extinderea firmelor constituie o premisa a inegalitatii lor pe piata, ceea ce ameninta concurenta perfecta, iar aceasta din urma, la randul ei, ramane caracteristica economiilor considerate pre-moderne si subdezvoltate. Economia de astazi este aceea a firmelor mari si puternice si isi masoara propria dezvoltare in marimea acestora. Ca marile companii ameninta cu monopolizaarea nu este un secret, dar nici un fapt deosebit sau grav - monopolurile si oligopolurile, ca si monopolurile naturale, isi dovedesc avantajele, iar acuzatiile asupra lor se indeparteaza de aceea ca ar atenta la bunastarea consumatorului odata cu maximizarea profitului de monopol. Dimpotriva, monopolul este acuzat de neprofitabilitate, chiar pe fondul cresterii preturilor practicate, de marile costuri interne, dar mai ales de salariile ridicate pe care le practica, deturnand bunastarea societatii catre aceea a propriilor angajati si actionari. Alaturi de acestea, maximizarea profitului firmei ramane tot de domeniul trecutului sau al firmelor mici si mijlocii din esalonul secund al economiei contemporane - firma sau compania de astazi, odata extinsa, practica maximizarea vanzarilor, cercetarea-dezvoltarea si strategiile specifice pe toate orizonturile de timp, isi doreste extinderea pe mai multe piete, pe care sa le si acapareze, dar isi si sacrifica uneori din profit pentru a castiga cate o noua parte de piata.

agenti economici

beneficii posibile ale monopolului

caseta Edgeworth-Bowley

concurenta duopolista

concurenta monopolista

concurenta imperfecta

concurenta perfecta

costului mediu pe termen lung (CMTL

costul total (CT)

costul variabil (CV)

costuri

costuri de monopol

criteriul de scara

curba ofertei

dezeconomii la scara

discriminarea pietelor

economii la scara

factorii de productie

firma

legea maximizarii profitului

limita productiilor

microeconomie

modelele manageriale

modelele comportamentale

monopol

monopoluri de stat

monopol natural

oligopol

optimul Pareto

optimul productiei

output (quantity) adjuster

"paradoxul clasic"

postulatul de baza al modelului concurentei perfecte

price taker

productie optima (Qo)

profitul normal

proprietate intelectuala

starea de monopol

suboptimalitate Pareto

supra-profitul de monopol

surplusul consumatorului

teorema excesului de capacitate

venitul marginal

Chestiuni:

Exceptand teoria firmei, la ce se mai poate referi microeconomia ?

Explicati raportul dinamic (de comportament) intre nivelul productiei si (a) fiecare factor de productie in parte;

(b) pe fiecare dintre termenii de timp (scurt, respectiv lung).

Avand in vedere modelul optimului Pareto, expus in Lectia IV, precedenta, explicati si enumerati elementele adaugate demonstratiei acestuia in conditiile:

(a)   concurentei perfecte;

(b)   concurentei simple (imperfecte);

(c) monopolului si oligopolului.

Sa se dea explicatia completa a legii maximizarii profirului, pentru conditiile monopolului.

Explicati si exemplificati situatia monopolului natural, in economie.

Dezbatere:

Echivalenta intre concurenta perfecta si eficienta de tip Pareto este un fapt deja demonstrat. Sa incercam o generalizare a termenilor acestei teoreme:

(a)   presupunem afectarea perfectiunii concurentei prin elasticitatea cererii, devenita, dintr-o valoare infinita, una finita;

(b) eficienta de tip Pareto este (dimpotriva) depasita (intrecuta) de starea de monopol:

(b1) cum se manifesta economic aceasta situatie ?

(b2) cat se datoreaza aceasta situatie monopolului si cat intra in discutie alte conditii ?

(b3) care sunt consecintele acestei situatii in planul distribuirii venitului ?

(b4) sa incercam astfel reactualizarea discutiei asupra eficientei Pareto in conditii contemporane - ale concurentei si monopolizarilor partiale ale economiei.

Studiu de caz:

Rezolvare-explicatie:

Oprirea productiei fixeaza, sau face transparenta valoarea pierderii la nivelul costurilor fixe totale (CF), sau a partii din acestea nerecuperata prin productie. Dimpotriva, continuarea productiei:

(i)         acopera partial costul variabil mediu (CVM), atat cat acesta se situeaza inca sub nivelul pretului (Po): in intervalul de productie Q_AQ_B (Figura);

(ii)      implicit, amortizeaza partial costul fix (CF), ca pierdere.

Px

(CMG)

(CTM)

( CVM)

Po A B (VM)

O Q_A Q_B Qx

Figura