Indicatorii macroeconomici

INDICATORII MACROECONOMICI

Evidentierea nivelului de dezvoltare economica, a tendintelor acesteia si a modului in care sunt utilizate resursele unei economii nationale, necesita masurarea rezultatelor activitatii economice. Evaluarea, fizica si valorica, a rezultatelor agentilor economici in ansamblu permite reflectarea evolutiilor favorabile si nefavorabile in economia nationala.

2.1. Sistemul Contabilitatii Nationale (S.C.N.) din tara noastra reprezinta un sistem de evidenta valorica a fluxurilor economice, in expresie monetara, la nivelul economiei nationale. El are trei componente: sectorul agentilor economici; conturile nationale; operatiunile contabile.

I. Sectorul agentilor economici cuprinde sectorul 'firme', sectorul 'gospodarii', sectorul 'public' si sectorul 'strainatate'. Sectorul 'firme' cuprinde toate subiectele economice (agenti economici) care au ca trasatura principala faptul ca produc bunuri destinate pietei, iar scopul activitatii il constituie obtinerea de profit. Sectorul 'gospodarii' sau 'menaje' este un sector consumator, in sensul ca utilizeaza veniturile obtinute pentru satisfacerea necesitatilor de consum. Veniturile gospodariilor provin de la firme si de la sectorul public (guvernamental), in contraprestatia factorilor de productie pusi la dispozitie  sectorului productiv sau sectorului public sau din transferuri de la alte sectoare (pensii, burse, ajutoare etc.). Sectorul 'public' sau 'guvernamental' reuneste toate subiectele economice (institutiile publice) care produc bunuri publice (colective) pentru populatie, fara a primi echivalentul valoric. Aici se cuprind, in general, serviciile publice (sanatate, invatamant, aparare etc.). Sectorul public se separa in: unitati de asigurari sociale si organisme ale administratiei (centrale si locale). Sectorul 'strainatate' sau 'restul lumii' evidentiaza relatiile economice ce se stabilesc intre agentii economici rezidenti si cei nerezidenti.

II. Sistemul conturilor nationale reprezinta o reprezentare a economiei nationale, inregistrand toate fluxurile reale si monetare din sistemul economic, in mod coerent, corelat si echilibrat. Conturile macroeconomice sunt rezultatul unor multiple agregari si sintetizari ale informatiilor cuprinse in conturile alcatuite pe subiecte economice, sectoare economice si ramuri de activitate. Ele sunt utilizate pentru calcule macroeconomice si pentru furnizarea informatiilor necesare privind: productia de bunuri pe economia nationala, structura si utilizarea acesteia, formarea si repartitia veniturilor in societate, utilizarea veniturilor societatii etc. Pentru analiza acestor aspecte esentiale ale vietii economice din societate se alcatuiesc urmatoarele conturi nationale:

1. Contul de productie. Se construieste la nivelul sectoarelor si pe ansamblul economiei nationale, prin acesta sintetizandu-se tranzactiile specifice activitatii de productie a agentilor economici interni. In partea dreapta a contului de productie se inregistreaza valoarea productiei brute (pe sectoare sau pe economie nationala), iar in partea stanga, consumul intermediar (adica valoarea bunurilor - altele decat cele de capital fix - si serviciilor produse si consumate in scopul producerii de noi bunuri materiale si nemateriale). Soldul contului reprezinta valoarea adaugata bruta (la nivelul unui sector), respectiv produsul intern brut (la nivelul economiei nationale). Valoarea adaugata bruta (VAB) exprima valoare pe care o aduce agentul economic producator elementelor de capital circulat pe care le achizitioneaza si prelucreaza in vederea obtinerii produselor finite. De asemenea, VAB reprezinta suma veniturilor fundamentale (profit, salarii, dobanzi si rente) la care se adauga amortizarea. In sfarsit, VAB reflecta productia finala, respectiv diferenta dintre productia bruta (PB) si consumul intermediar (Ci), astfel:

VAB = PB Ci.

Ca regula, soldul conturilor nationale apare in partea stanga si aceasta se evidentiaza in contul urmator, ca resursa (in partea dreapta). Deci, contul de productie evidentiaza valoarea productiei pe sectoare sau pe economie nationala si separarea acesteia in consum intermediar si valoare adaugata bruta sau produs intern brut.

2. Contul de creare a veniturilor. Evidentiaza pentru fiecare sector si pentru intreaga economie formarea veniturilor din activitatea economica. In partea dreapta a contului, la resurse, se evidentiaza valoarea adaugata bruta (pe sectoare) sau produsul intern brut (pe economie nationala) si subventiile de exploatare. In partea stanga a contului se inregistreaza amortizarea si impozitele indirecte, iar soldul acestui cont reprezinta veniturile, exprimate prin indicatorii 'valoarea adaugata neta' (la nivel de sectoare) sau 'produsul intern net' (la nivelul economiei nationale). Valoarea adaugata neta (VAN) exprima diferenta dintre valoarea adaugata bruta (VAB) si consumul de capital fix (CCF sau amortizarea - A), astfel:

VAN = VAB A

Diferenta dintre subventiile de exploatare si impozitele indirecte (diferenta cunoscuta sub denumirea de impozite sau taxe nete[1]) se ia in calcul atunci cand indicatorii macroeconomici sunt evidentiati in preturile pietei.

3. Contul de repartitie a veniturilor. Evidentiaza repartitia primara a veniturilor. In el se sintetizeaza pe langa veniturile factorilor create in interiorul tarii si veniturile factorilor incasate din strainatate si cele platite strainatatii. In partea dreapta, la resurse, se inregistreaza soldul contului precedent, adica PIN (sau suma veniturilor factorilor de productie din interiorul tarii) si veniturile factorilor de productie nationali din activitatea desfasurata in strainatate. In partea stanga se evidentiaza veniturile factorilor de productie platite strainatatii ca urmare a activitatii depuse in interiorul tarii de agenti economici straini. Soldul acestui cont este reflectat prin indicatorul 'produs national net' (PNN), care, daca este exprimat in preturile factorilor, se mai denumeste si venit national (VN). Venitul national se obtine adaugand la PIN exprimat in preturile factorilor, soldul veniturilor factorilor de productie in raport cu strainatatea (SVFS), astfel:

VN = PNNpf = PINpf + SVFS

4. Contul de utilizare a veniturilor. Evidentiaza utilizarea in interiorul tarii a componentelor venitului national disponibil (venitul national corectat cu soldul transferurilor curente cu strainatatea), pentru consumul privat si consumul public (ambele formeaza consumul final al societatii). Consumul privat (Cpv) exprima cheltuielile efectuate de populatie pentru cumpararea de marfuri si servicii necesare satisfacerii nevoilor proprii. Consumul public (Cpb) exprima cheltuielile facute de institutiile publice pentru materiale, combustibili, energie, amortizare si alte consumuri necesare prestarii serviciilor publice catre populatie. Impreuna, consumul privat cu cel public formeaza consumul final (CF). Soldul contului este reprezentat de indicatorul 'economii brute' si se determina conform relatiei:

Eb = VND CF = VND (Cpv + Cpb),

unde VND este venitul national disponibil (vezi infra venit national).

Economiile brute sunt destinate investitiilor brute, adica formarii brute a capitalului. Daca din economiile brute se scade amortizarea, se obtin economiile nete, destinate investitiilor nete, adica formarii nete a capitalului. Investitia neta este acea parte din venit care se foloseste pentru a spori capitalul fix si stocurile.

III. Sistemul operatiunilor contabile cuprinde:

a) operatiuni contabile privind bunurile si serviciile (productie, consum final, formarea bruta a capitalului, depozitare, distributie de bunuri);

b) operatiuni privind repartitia, care sunt de distribuire si redistribuire a veniturilor obtinute la nivel de economie nationala: remunerarea salariatilor; impozite legate de productie si import; transferuri de la administratiile publice spre agentii economici sub forma subventiilor de exploatare; veniturile proprietatii si ale intreprinderilor (dobanzi, arenzi, drept de autor, licente, brevete, dividende); operatiunile de asigurari etc;

c) operatiuni financiare care au ca obiect operatiunile referitoare la crearea si circulatia mijloacelor de plata, la creantele si datoriile agentilor dintr-o economie nationala.

Rezultatele activitatii la nivel macroeconomic intr-o perioada determinata, de regula un an, obtinute de catre toti agentii economici din economia nationala, se reflecta cifric si cantitativ prin indicatori sintetici. Indiferent de natura rezultatelor (bunuri materiale si servicii) si fluxurilor din economia nationala, acesti indicatori se calculeaza numai in expresie valorica, prin intermediul preturilor si tarifelor[2]. In functie de scopul urmarit, ei pot fi evaluati la preturile pietei (preturile cumparatorilor) sau la costurile factorilor de productie (preturile producatorilor). De obicei, indicatorii sintetici de rezultate macroeconomice se determina la preturile pietei, ceea ce permite cunoasterea dimensiunii rezultatelor activitatii din intervalul de timp avut in vedere, corelarea resurselor alocate si consumate cu rezultatele obtinute, studierea principalelor corelatii care s-au manifestat in perioada de calcul. Sistemul de evidenta si masurare a rezultatelor macroeconomice indeplineste, prin indicatorii utilizati, o serie de functii esentiale cum ar fi:

a) instrument de evidenta statistica, cu ajutorul caruia se sintetizeaza si se coreleaza informatiile privind desfasurarea activitatii economice si masurarea potentialului economic, reflectand evolutia cantitativa a economiei nationale;

b) instrument de analiza a activitatii economice in perioada anterioara si a echilibrului macroeconomic sub diferitele sale forme de manifestare, permitand intelegerea legitatilor economice si a modului lor concret de manifestare in timp si spatiu;

c) suport de baza al fundamentarii deciziilor in economie, al influentarii corelatiilor si tendintelor celor mai favorabile, al corectarii unor efecte nedorite ale mecanismului spontan al pietei, deoarece indicatorii de rezultate macroeconomice reflecta tabloul fluxurilor din economia nationala, al interdependentelor vietii economice;

d) indicatorii de rezultate macroeconomice au o larga utilizare pentru comparatii internationale, pentru intelegerea corecta a fenomenelor si proceselor din economia mondiala, a interdependentelor economice internationale, a participarii tarii la circuitul economic mondial.

Indicatorii care reflecta rezultatele macroeconomice in Sistemul Conturilor Nationale pot fi calculati prin una din urmatoarele trei metode:

a) metoda productiei (metoda valorii adaugate) prin care are loc masurarea si evidentierea valorilor adaugate brutei[3] create de catre toti agentii economici, producatori de bunuri si servicii (de consum si publice) si agregarea acestor marimi pe sectoare, ramuri si pe ansamblul economiei nationale. Prin aceasta metoda, din valoarea totala a productiei sau valoarea productiei brute (pe sectoare, ramuri sau economie nationala), se elimina consumul intermediar (respectiv valoarea bunurilor materiale si serviciilor produse si utilizate pentru a crea noi bunuri, achizitionate de terti), iar in cazul indicatorilor in expresie neta, se elimina si consumul de capital fix (amortizarea), rezultand valoarea adaugata neta.

b) metoda utilizarii finale (metoda cheltuielilor sau a folosirii veniturilor), care consta in agregarea cheltuielilor totale ale agentilor economici cu bunurile materiale si serviciile care compun productia finala. Concret, prin aceasta metoda se insumeaza: cheltuielile gospodariilor (menajelor) pentru produse si servicii de consum; cheltuielile publice guvernamentale (institutiilor administratiei centrale si locale) pentru serviciile administrative puse la dispozitia colectivitatilor; cheltuielile pentru bunuri de investitii (investitiile brute); exportul net (diferenta dintre valoarea bunurilor si serviciilor exportate si valoarea celor importate).

c) metoda repartitiei (metoda insumarii veniturilor), care consta in insumarea elementelor ce reflecta recompensarea factorilor de productie, concretizate in venituri incasate de proprietarii acestor factori (salarii, profituri, dobanzi, rente) si alocatiile pentru consumul de capital fix (amortizarile). In practica, pentru calcularea indicatorilor sintetici ai rezultatelor macroeconomice, se imbina cele trei metode. Astfel, pentru determinarea productiei pe ramuri ale economiei, se utilizeaza metoda de productie, pentru domeniul serviciilor se aplica metoda cheltuielilor s.a.m.d.

2.2. Principalii indicatori de rezultate macroeconomice

Principalii indicatori macroeconomici calculati in SCN sunt:

1) produsul global brut (PGB);

2) produsul intern brut (P.I.B.);

3) produsul intern net (PIN);

4) produsul national brut (PNB);

5) produsul national net (PNN);

6) venitul national (VN).

Produsul global brut (PGB) reflecta valoarea totala a bunurilor materiale si a serviciilor, cu caracter marfar si nemarfar, obtinute intr-o perioada de timp, de regula un an, in cadrul subsistemelor economiei nationale. Acest indicator include inregistrari repetate, fapt pentru care are o utilizare redusa. Cu toate acestea, PGB raspunde unor cerinte reale de cunoastere macroeconomica privind corelatiile care se formeaza intre diferite ramuri, subramuri si activitati. PGB se calculeaza ca suma a productiei brute de bunuri materiale si servicii din toate sectoarele, adica prin insumarea consumului final si a celui intermediar[4].

Produsul intern brut (PIB) reflecta, valoric, productia finala de bunuri si servicii obtinute de catre toti agentii economici (autohtoni si straini) care isi desfasoara activitatea in interiorul tarii, destinate consumului final. Acest indicator exprima marimea valorii adaugate brute a bunurilor materiale si serviciilor produse in interiorul tarii si ajunse in stadiul final al circuitului economic. PIB se determina fie prin insumarea valorilor adaugate brute ale tuturor bunurilor create de agentii economici din interiorul tarii (agregate la nivel de sector sau ramura), intr-o perioada determinata (un an), fie prin scaderea din produsul global brut a consumului intermediar, astfel:

PIB = VABi

sau

PIB = PGB Ci

unde 'i' reprezinta sectoarele economiei, iar Ci - consumul intermediar.

Acest indicator este baza masurarii rezultatelor macroeconomice in SCN si se calculeaza, in practica, prin combinarea metodei valorii adaugate (metoda de productie) cu metoda repartitiei (a insumarii veniturilor).

Produsul intern net (PIN) sintetizeaza suma valorilor adaugate nete ale bunurilor materiale si serviciilor finale produse de catre toti agentii economici (autohtoni si straini) care actioneaza in interiorul tarii, intr-o perioada de timp (de regula un an), astfel:

PIN = VANi.

De asemenea, se mai calculeaza scazand din produsul intern brut consumul de capital fix, amortizarea (A), astfel:

PIN = PIB A

Produsul national brut (PNB) reprezinta valoarea adaugata bruta a tuturor bunurilor materiale si serviciilor finale provenite din activitatile agentilor economici nationali, obtinute atat in tara cat si in afara acesteia, in decursul unei perioade de timp (un an). PNB se determina prin scaderea din PIB a valorii adaugate brute realizate pe teritoriul national de catre agentii economici straini (PE), la care se aduna valoarea adaugata bruta realizata de agentii economici nationali care isi desfasoara activitatea pe teritoriul altor state (VE), astfel:

PNB = PIB PE + VE

Acest indicator poate fi mai mare sau mai mic decat PIB, in functie de soldul cu exteriorul pozitiv sau negativ (± SE)(sau SVFS in notatiile de mai sus) dintre VAB obtinuta de agentii economici nationali in strainatate si VAB obtinuta de agentii economici straini in interiorul unei tari (PNB = PIB SE). Daca acest indicator este evaluat pe baza preturilor pietei, denumit si PNB nominal, el oglindeste oferta nationala (productie interna la care se adauga importurile), iar daca se calculeaza pe baza fluxului de cheltuieli ale natiunii, apare ca indicator al cererii agregate (cheltuielile dintr-o tara au la baza veniturile obtinute de factorii de productie care sunt repatriate, indiferent unde sunt obtinute ele si sunt cheltuite pe teritoriul tarii de origine a proprietarului). Atat PIB, cat si PNB nu ofera, totusi, imaginea productiei finale nete, deoarece includ si alocatia pentru consumul de capital fix, respectiv amortizarile (A).

Produsul national net (PNN) reprezinta expresia baneasca a valorii adaugate nete obtinute de agentii economici nationali, atat pe teritoriul tarii, cat si in afara acesteia si se determina prin scaderea din PNB a amortizarii capitalului fix (A), astfel:

PNN = PNB - A

Produsul national net (PNN) se mai poate calcula adaugand la PIN soldul, pozitiv sau negativ, (± SE) dintre VAN obtinuta de agentii economici nationali in strainatate si VAN obtinuta de agentii economici straini pe teritoriul unei tari astfel:

PNN = PIN SE.

Daca PNN este evaluat la costurile factorilor, atunci el reflecta venitul national.

Venitul national (VN) sintetizeaza veniturile obtinute de catre proprietarii factorilor de productie prin care se recompenseaza aportul acestora la producerea bunurilor materiale si serviciilor. VN poate fi considerat si ca indicator ce exprima veniturile din munca si din proprietate care decurg din productia bunurilor economice. De asemenea, el reflecta si utilizarea veniturilor pentru cumpararea de produse si servicii de consum si pentru economisire. Tinand seama de cheltuielile agentilor economici, determinarea venitului national porneste de la PNB evaluat la preturile pietei (PNB_pp) din care se scad alocatiile pentru consumul de capital fix (amortizarea), precum si impozitele indirecte (Ii) si se adauga subventiile de exploatare (Sv) (Ii - Sv = Impozite nete). La acelasi rezultat se ajunge si prin scaderea din PNB, exprimat in preturile (costurile) factorilor (PNB_cf), a alocatiilor pentru consumul de capital fix (A). Deci:

VN = PNB_pp A Ii + Sv sau

VN = PNB_cf Amortizarea.

Se poate aprecia ca venitul national exprima veniturile factorilor de productie, adica veniturile provenite din munca angajatilor, cele provenite din activitatea de intreprinzator si cele din patrimoniu, ceea ce reprezinta suma valorilor adaugate nete create de factorii de productie nationali in interiorul tarii si in alte tari. Adica, in venitul national se includ: salarii, rente, profituri, dobanzi nete (diferenta dintre dobanzile incasate si dobanzile platite), toate aceste venituri fiind supuse impozitarii directe. De precizat, ca orice tara efectueaza o serie de plati catre strainatate, plati ce nu sunt legate de activitatea de productie (transferuri curente privind: cotizatii la organisme internationale, ajutoare, daune, penalizari, taxe etc.) si, totodata, incaseaza plati efectuate de strainatate catre ea, astfel ca venitul national creat trebuie corectat cu soldul incasarilor si platilor in raport cu strainatatea, numit si soldul transferurilor curente cu strainatatea (STCS). Se obtine astfel venitul national disponibil (VND) conform relatiei

VND = VN STCS.

In functie de acest sold, VND poate fi mai mare sau mai mic decat VN. Daca din VND se scad veniturile ce nu revin populatiei (contributia pentru asigurari sociale, profiturile nedistribuite, impozitele pe profit) si se adauga veniturile populatiei care provin din transferuri (pensii, ajutoare, burse, alocatii etc.), se obtine venitul personal al populatiei (menajelor) - VPM. Daca din venitul personal al menajelor se deduc impozitele si taxele platite de populatie, se obtine venitul disponibil al menajelor - VDM, indicator ce exprima posibilitatile populatiei pentru consum (C) si economii (E). Sporirea venitului national, ca expresie a cresterii si dezvoltarii economice este conditionata de doi factori:

a) cresterea volumului factorilor de productie;

b) cresterea productivitatii (randamentului) factorilor de productie.

Indicatorii macroeconomici sunt utilizati, in general, pentru determinarea dinamicii economice. Cresterea economica este relevata de cresterea indicatorilor macroeconomici. Intrucat acesti indicatori sunt exprimati monetar (valoric), iar cresterea lor se poate datora atat cresterii preturilor de la o perioada la alta (inflatie) cat si cresterii fizice a activitatii economice, indicatorii macroeconomici se exprima in preturi constante (sau comparabile) care reprezinta preturile anului si se numesc indicatori reali (PIB real, PNB real etc.). Daca sunt exprimati in preturile curente ale anului de calcul, indicatorii se numesc indicatori nominali sau monetari. Raportul dintre PIB nominal si PIB real se numeste deflatorul PIB (D) si exprima indicele mediu al preturilor pe intreaga economie, in perioada analizata, astfel:

D = PIBnominal PIBreal,

de unde rezulta

PIBreal = PIBnominal D

Dupa calcularea PIB real, se poate trece la stabilirea dinamicii (evolutiei) indicatorului respectiv, prin calcularea indicelui produsului intern brut (IPIB):

I_PIB = PIBreal PIBreal

Produsul activitatii economice poate fi potential sau actual. Produsul potential se refera la marimea maxima a acestuia care poate fi obtinuta intr-o perioada in conditiile ocuparii depline a fortei de munca (la randament maxim in conditiile aplicarii legii randamentelor descrescatoare). Produsul actual poate fi mai mare sau mai mic decat produsul potential, in raport de nivelul productivitatii muncii medii, de rata de activitate a populatiei, precum si de alte conditii conjuncturale. Diferenta dintre PNB potential si PNB actual se numeste ecartul PNB si are o mare importanta in studiile de echilibru macroeconomic.