 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
FINANTE
Finante publice, legislatie fiscala, contabilitate, informatii fiscale, asistenta contribuabili, transparenta institutionala, formulare fiscale din domaniul finantelor publice si private (Declaratii fiscale · Fise fiscale · Situatii financiare · Raportari anuale) |
| StiuCum
Home » finante
» sisteme fiscale
» Armonizarea sistemelor fiscale in comunitatea europeana
|
|
Propuneri de armonizare a mecanismului fiscal al spatiului comunitar |
|
| Mecanismul fiscal insumeaza metode, tehnici si instrumente care asigura dimensionarea, asezarea si perceperea impozitelor, taxelor si contributiilor sociale.In practica fiscala din tarile Uniunii Europene se utilizeaza diverse metode, tehnici si procedee de impunere si percepere, care sunt diferite de la o tara la alta, in functie de natura impozitului sau a taxei, de statutul juridic al platitorilor, de modul de evaluare a bazei de calcul, de felul obiectului impozabil, de instrumentele folosite, de bugetul pe care il alimenteaza (bugetul de stat sau local, etc). Formele impunerii in tarile Uniunii Europene - atii si identificarea de trasaturi comune - Impunerea fiscala in spatiul comunitar este o activ 1. autoimpunerea - caracteristica tuturor tarilor comunitare (respectiv determinarea obligatiei de plata, identificarea obiectului impozabil, evaluarea bazei de impunere de catre contribuabilii persoane juridice) - de exemplu in cazul taxei pe valoarea adaugata, a accizelor, al impozitului pe societatile comerciale; 2. impunere provizorie (in timpul perioadei fiscale) sau definitiva (la sfarsitul perioadei fiscale). Dupa evaluarea obiectului impozabil, in Uniunea Europeana se intalneste impunerea directa, indirecta sau forfetara. Pentru inceputul analizei noastre, utilizam o atie intre statele membre privind identificarea platitorilor de impozite utilizand surse OCDE459, din care extragem informatii referitoare la statele membre. Tabelul nr. 35 prezinta o colectie de date statistice care se remarca prin mari oscilatii de la o tara UE la alta. Evident platitorii de impozite ti taxe se pot clasifica in toate statele membre ca fiind platitori persoane fizice si platitori persoane juridice - aceasta este identificarea unei trasaturi comune. Dincolo de aceasta caracteristica similara, este insa greu din datele prezentate de elul nr. 36 sa identific alte similaritati comunitare. Numarul platitorilor de impozite si taxe depinde si de alte elemente, precum: de numarul locuitorilor din fiecare stat sau de forta de munca din aceste tari UE: in acest context este greu de identificat o trasatura comuna la nivelul tuturor tarilor spatiului unic european, deoarece numarul platitorilor de impozite este extrem de diferit de la o ta^ la alta. Nu putem asadar vorbi de nici un fel de similitudini in aceasta privinta. Acelasi el asigura atia cifrica a platitorilor activi de impozite pentru trei impozite mari: impozitul pe venitul persoanelor fizice, impozitul suportat pe profirul societatilor comerciale si T (cifrele sunt exprimate in milioane de platitori de impozite) - diferentele majore intre cifrele prezentate nu ne ofera posibilitatea extragerii unei concluzii comune pentru Uniunea Europeana. Cu ajutorul elului nr. 36 se poate a modul de identificare a platitorilor de impozite in statele membre. Se observa ca: - in Austria, Olanda, Spania se utilizeaza acelasi numar unic de identificare atat pentru impozitul direct cat si pentru cel indirect; - in Belgia se foloseste prefixul specific acestei tari (BE) la care se adauga 10(zece) caractere; - in tari precum: Danemarca, Lituania, Malta sunt folosite numere de identificare pentru cetateni in cazul impozitului pe venitul personal; - in Cehia se practica un singur numar de identificare pentru toate impozitele; - in Danemarca se utilizeaza un identificator pentru T care este acelasi ca si pentru impozitul pe venitul corporational; - in Finlanda si Suedia se remarca un numar pentru siguranta sociala pentru impozitul pe venitul personal si pentru taxa pe valoarea adaugata individuala, un numar de inregistrare a afacerii pentru impozitul pe venitul corporational si pentru taxa pe valoarea adaugata corporationala; - in Germania - legislatia pentru utilizarea unui numar de identificare fiscala pentru indivizi si entitatile legale a fost recent legiferata, dar implementarea sa este inca in curs de desfasurare. 'Numarul unic de identificare fiscala pentru T este pentru platitorii de impozite care desfasoara activitati de afaceri peste granita; - in Grecia, numarul de identificare fiscala pentru T este acelasi ca si pentru impozitul pe venitul personal si impozitul pe venitul corporational; - in Marea Britanie se utilizeaza un numar unic de inregistrare in cazul companiilor; un sistem de numarare separate (un Numar de Asigurare Nationala) se aplica pentru platitorii de impozite PAYE care nu-si evalueaza singuri si nu completeaza declaratii de venit.Intrucat obiectivul urmarit este acela al armonizarii fiscale comunitare, urmarim identificarea de trasaturi comune intre statele membre si remarcam ca majoritatea statelor membre utilizeaza numere unice de identificare fiscala pentru impozitul pe venitul persoanelor fizice, pentru impozitul suportat de societatile comerciale si pentru taxa pe valoarea adaugata. De aceea, consider ca este realist ca pentru simplificarea si asigurarea unui sistem fiscal optim sa recomand la nivelul intregii Comunitati Europene sa se utilizeze un singur numar de identificare pentru toate cele 27 de tari ale Uniunii. in dorinta asigurarii dezideratului armonizarii fiscale, recomand un numar de inregistrare format din prefixul EU urmat de 10(zece) caractere, atat pentru impozitele directe, cat si pentru cele indirecte. Acest format unic al numarului de inregistrare fiscala ar avea urmatoarele avantaje: ar fi simplu si usor de identificat de partenerii de afaceri din diverse tari membre, nu creeaza confuzie in practica fiscala, determina distinctia imediata a contribuabililor existenti in spatiul comunitar de ceilalti (aflati in afara Uniunii Europene). Continuand analiza noastra privind mecanismul fiscal, se grupeaza tarile membre dupa un alt criteriu, respectiv nivelul de administrare a tipurilor majore de impozite, taxe si contributii sociale. Tabelul nr. 37 demonstreaza ca, la nivelul anului 2005, in tarile Uniunii Europene, cele mai multe impozite si taxe erau colectate de bugetul statului. Concret situatia este urmatoarea: toate tarile UE supuse analizei colecteaza impozitele directe la bugetul national - aici se poate vorbi de armonizare fara nici o problema, intrucat toate tarile fara exceptie colecteaza impozitele directe la bugetul statului - asadar se poate aprecia ca un element de armonizare fiscala in Uniunea Europeana este repartizarea unitara a competentei de administrare a impozitelor directe catre organismele fiscale nationale. Aceeasi situatie se remarca in ceea ce priveste taxa pe valoarea adaugata - care alimenteaza integral tot bugetul central al statelor membre - identific asadar inca un element de armonizare fiscala a impunerii fiscale in Comunitatea Europeana: taxa pe valoarea adaugata este sursa de alimentare a visteriei nationale in intreg spatiul comunitar. Accizele insa nu mai inregistreaza aceeasi situatie. in cazul accizelor, 15 tari membre administreaza acest impozit direct la bugetul national, iar 10 (zece) tari ale Uniunii Europene (este vorba de Cehia, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Portugalia, Slovacia si Slovenia) au repartizat aceasta sarcina in favoarea altor bugete. Propunerea autorului de armonizare fiscala este in acest caz urmatoarea: fiind un impozit indirect important ca sursa de alimentare cu resurse bugetare, accizele ar trebui sa fie in sarcina bugetului national peste tot in cadrul Uniunii Europene. in sustinerea acestei propuneri, se remarca faptul ca aceeasi situatie este specifica si Statelor Unite ale Americii -un posibil model de inspiratie in creionarea unui sistem fiscal coerent si eficient in Comunitatea Europeana. Contributiile sociale alimenteaza bugete diferite in tarile membre: bugetul central este beneficiarul acestor venituri in 11 tari: Finlanda, Ungaria, Irlanda, Italia, Olanda, Suedia, Marea Britanie, Estonia, Letonia, Malta si Slovenia. Celelalte tari (mai mult de jumatate din tarile membre) au ales ca aceste fonduri sa nu fie administrate de administratia fiscala nationala. in Statele Unite ale Americii aceste resurse sunt in sarcina bugetului central. intrucat repartizarea acestor fonduri spre destinatiile sociale sunt adeseori influentate de culoarea politica a decidentilor publici, recomand ca, in statele membre, aceste contributii sociale sa fie administrate de bugetele de asigurari sociale.In continuare, analizam impunerea fiscala directa in statele membre: in elul nr. 38, identific trasaturi ale sistemului de colectare si de silire a responsabilitatilor fiscale ale angajatilor in privinta impozitului pe venitul personal in tarile Uniunii Europene. Se selecteaza informatiile cuprinse in acest el si se extrag urmatoarele concluzii: - cele mai multe tari din Uniunea Europeana (13 tari, respectiv: Austria, Cehia, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Slovacia, Marea Britanie, Cipru, Letonia, Lituania si Slovenia) utilizeaza retinerea cumulativa, fara declaratie de impozit pentru majoritatea angajatilor platitori de impozite; - 8 state: Belgia, Grecia, Ungaria, Polonia, Portugalia, Spania, Cipru si Malta au in vigoare un sistem bazat pe retinerea necumulativa, iar declaratia este necesara pentru majoritatea angajatilor; - 4 state, respectiv Begia (un sistem in lucru), Franta (in faza de testare), Polonia (din anul 2008) si Portugalia (din anul 2008) si-au propus sa utilizeze sistemul necumulativ - bazat pe declaratii computerizate transmise platitorului de impozite spre validare, iar 5(cinci) state folosesc deja acest sistem - este vorba de Danemarca, Finlanda. Spania, Suedia si Estonia; in prezent in Franta este necesara declaratia anuala . Daca intreaga Uniune Europeana ar opta pentru primul sistem de colectare si silire a obligatiilor fiscale a angajatilor pentru venitul realizat de acestia, s-ar putea vorbi de armonizare fiscala pentru acest element de sistem fiscal comunitar (propun acest mod de impunere: retinerea cumulativa tara obligativitatea depunerii unor declaratii anuale de catre persoanele fizice). Tabelul nr. 39 surprinde informatiile aferente statelor membre privind retinerea la sursa in cazul impozitului pe venitul persoanelor fizice: - toate tarile din Uniunea Europeana (cu exceptia Frantei) utilizeaza retinerea la sursa in cazul veniturilor din salarii - in acest context se poate recomand ca regula generala pentru intreaga Comunitate Europeana (deci inclusiv pentru Franta) folosirea acestui sistem de impunere a veniturilor salariaie; - in cazul impozitului pe dividendele persoanelor fizice, situatia este mai complexa: 21 tari folosesc acelasi sistem al retinerilor la sursa, respectiv: Austria (cu exceptia veniturilor artistilor si atletilor nerezidenti), Belgia, Cehia, Danemarca, Finlanda (cu exceptia dividendele platite de companiile cotate in mod public), Germania, Ungaria, Irlanda, Italia, Luxemburgul. Olanda. Polonia, Portugalia, Slovacia, Spania, Suedia, Cipru, Letonia, Lituania. Malta si Slovenia. Doar 4(patru) state membre nu utilizeaza aceasta forma de impunere a veniturilor provenite din dividende de catre persoanele fizice - este vorba de: Franta, Grecia, Marea Britanie si Estonia. Recomand, ca metoda universal valabila in spatiul comunitar, utilizarea retinerii la sursa a impozitului pentru dividendele persoanelor fizice, deoarece este mai simplu, mai usor de aplicat, iar evaluarea bazei de impunere se realizeaza direct de catre platitor. » si in cazul impozitarii dobanzilor, cele mai multe tari din spatiul unic european au optat pentru sisteme de retinere a impozitului la sursa: 20 state: Austria, Belgia, Cehia, Finlanda, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Polonia, Portugalia, Slovacia, Spania, Suedia, Marea Britanie, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania si Malta. Exceptiile de la aceasta regula sunt intalnite in tari precum: Danemarca, Franta, Luxemburg, Olanda si Slovenia. Din aceleasi motive enuntate in cazul impozitarii dividendelor, consider ca armonizare fiscala inseamna utilizarea in Uniunea Europeana a sistemului retinerii la sursa in cazul impozitelor pe dobanzi. - pentru serviciile personale independente, precum si pentru redevente sau brevete, majoritatea tarilor apartinand blocului comunitar nu opteaza pentru retinerea la sursa a impozitului datorat pentru aceste baze impozabile - impartasesc aceasta optiune si chiar o propun ca metoda generala la nivelul intregii Comunitati Europene. - Exista si tari care impoziteaza si alte venituri: Grecia - veniturile directorilor, castigurile din chirii si anumite castiguri de capital; Ungaria - castigurile din capital din titlurile de proprietate, Irlanda - chirii platite nerezidentilor; Lituania - venitul provenit din chirii (cu exceptia cazului in care provin din cadrul unei activitati apartinand unor afaceri inregistrate), Polonia - pensii, fonduri de pensionare, societati agricole, societati de productie; Portugalia - chirii, prime; Romania - veniturile din jocurile de noroc si comisioanele; Slovacia - anumite castiguri de la loterie, premii, polite de asigurari, chirii, beneficii din fondurile de pensii suplimentare; Spania - premii, chirii, anumite castigurile de capital; Marea Britanie - anumite chirii. Tabelul nr. 42 ne prezinta practica fiscala a tarilor membre privind impozitul suportat de societate. Observam aici, ca toate tarile UE folosesc ca forma universala de impunere autoimpunerea, respectiv companiile platitoare a acestui impozit isi determina obligatia de plata si realizeaza evaluarea bazei de impunere de catre contribuabilii persoane juridice, de asemenea utilizeaza forma de impunere provizorie, respectiv in cursul anului fiscal determina si efectueaza plati anticipate si definitiva (la sfarsitul perioadei fiscale) concomitent cu depunerea declaratiei anuale definitive. In final, centralizam elementele de armonizare fiscala identificate deja in practica fiscala sau/si propunerile noastre in cazul impunerii fiscale comunitare: 1. clasificarea unica in statele din Uniunea Europeana a contribuabililor in doua categorii: persoane fizice si persoane juridice; 2. utilizarea unui format unic al numarului de identificare fiscala in Comunitatea Europeana, format din prefixul EU si urmat de un numar de 10 (zece) caractere -pentru asigurarea simplificarii procedurilor fiscale, usurintei in utilizare, recunoasterea imediata a partenerilor de afaceri din spatiul unic european; 3. in ce priveste nivelul de administrare al categoriilor mari de impozite si taxe, administratia fiscala centrala este vazuta drept beneficiara unica a impozitelor directe, taxei pe valoarea adaugata si a accizelor, dar nu si a contributiilor sociale; 4. in privinta colectarii impozitelor directe, se recomanda retinerea la sursa in toate cele 27 tari ale Uniunii Europene in cazul: salariilor, dividendelor si a dobanzilor. 5. pentru impozitul suportat de societatile comerciale, tarile membre folosesc ca forma universala de impunere autoimpunerea, respectiv companiile platitoare a acestui impozit isi determina obligatia de plata si realizeaza autoevaluarea bazei de impunere, de asemenea utilizeaza forma de impunere provizorie, respectiv in cursul anului fiscal, companiile determina si efectueaza plati anticipate si forma de impunere definitiva (la sfarsitul perioadei fiscale) la depunerea declaratiei anuale definitive. Instrumentele impunerii la nivelul Comunitatii Europene - directii de armonizare fiscala La nivelul blocului comunitar, instrumentele impunerii imbraca forme specifice fiecarei categorii de impozite, fiind diferentiate in functie de felurile impunerii si de metodele aplicate, precum si de categoria platitorilor, persoane fizice sau juridice. Cel mai cunoscut instrument al impunerii in toate statele membre este declaratia fiscala, prin care contribuabilii (persoane fizice sau juridice) declara impozitele si taxele catre bugetele statului. Concret, se analizeaza situatia statelor din Uniunea Europeana in privinta declaratiilor fiscale privind impozitul pe venitul personal si a impozitului societar. Se vor utiliza 4(patru) ele cuprinzand un complex de informatii selectate din surse OECD: elele nr. 40,41,42 si 43. Tabelul nr. 40 prezinta practica fiscala a statelor membre in privinta impozitului pe venitul persoanelor fizice. Exista numeroase similitudini, dar si multe diferente. Se observa ca peste tot in tarile Uniunii Europene, obligatia raportarii impozitelor retinute din salarii sau din alte venituri personale apartine angajatorilor. Exista tari comunitare care opteaza pentru diferentierea termenului de raportare in functie de marimea companiilor (societati angajatoare de dimensiuni mari si alti angajatori), precum: Belgia, Cehia si Germania. Cele mai multe state membre opteaza pentru raportarea anuala, insa data depunerii declaratiei este specifica fiecarei tari in parte, Astfel: - Austria - societatile din aceasta tara raporteaza anual pana cel mai tarziu la sfarsitul lunii februarie a anului urmator; - Cehia (in cazul marilor companii) utilizeaza raportarea anuala, cu termen de depunere: 20 ianuarie dupa inchiderea anului realizarii venitului; - Danemarca: toate societatile din Danemarca depun anual pana la data de 20 ianuarie declaratii privind veniturile realizate; - in Finlanda se raporteaza veniturile de acest fel lunar pana la a 15-a zi a lunii urmatoare, dar si anual - pana la sfarsitul lunii ianuarie dupa inchiderea anului realizarii venitului; - in Franta, raportarile anuale ale venitului platit sunt depuse pana la 31 ianuarie a anului urmator; - in Germania, raportarea este anuala, pana in data de 28 februarie a anului urmator; - Irlanda depune declaratii fiscale, pana in data de 15 februarie, dupa inchiderea anului realizarii venitului; - Polonia prezinta de asemenea declaratii anuale privind impozitul persoanelor fizice care se pot depune cu respectarea termenului legal, pana cel mai tarziu in ultima zi a lunii februarie a anului urmator realizarii venitului; - in Portugalia aceasta declaratie se depune lunar, dar si anual - pana la sfarsitul lunii februarie dupa finalizarea anului in care acest venit s-a realizat; - tot anual se declara acest venit si in Spania, dar nu mai tarziu de 31 ianuarie a anului urmator; - aceeasi situatie ca si in Spania se intalneste in Suedia; - in Marea Britanie, termenul de depunere a declaratiei anuale este mai generos: pana in 19 mai a urmatorului an fiscal; - Cipru este caracterizat tot prin declaratii anuale privind impozitul pe venitul persoanelor fizice, care se pot depune la organul fiscal pana cel mai tarziu la sfarsitul lunii aprilie a anului fiscal viitor; - in Malta, declaratiile anuale se depun pana la data de 15 februarie dupa finalizarea anului fiscal in care veniturile au fost realizate; De remarcat ca cele mai multe state comunitare depune declaratii anuale pentru silirea impozitului pe venitul personal, exista insa si exceptii: astfel pentru raportari lunare sau^si trimestriale au optat urmatoarele state: - Belgia utilizeaza raportari lunare doar pentru societatile mari (pana la data de 15 a lunii urmatoare), iar celelalte societati raporteaza trimestrial aceste venituri, respectiv pana in maxim 15 zile de la finalizarea perioadei la care se refera acest venit; - in Cehia, microcompaniile depun declaratii lunare, pana la data de 15 a lunii urmatoare; - in Finlanda, declar - la fel stau lucrurile si in Portugalia, unde de asemenea se practica raportari lunare, dar si anuale; - Slovacia a optat pentru sistemul raportarilor lunare a veniturilor personale in vederea impozitarii, termenul legal silit de legislatia fiscala din aceasta tara fiind pana in ziua a 30-a; - in Estonia, declaratiile sunt lunare, depunerea acestora fiind limitata la maxim 10 zile de la finalizarea perioadei raportate. Un caz singular intalnim in Slovenia unde raportarea impozitului veniturilor personale se face in chiar ziua platii acestora, Romania utilizeaza un sistem complex in anul 2008: societatile platitoare de impozit pe profit depune declaratii lunare pentru impozitul de tip salarial (termen de depunere: 25 a lunii urmatoare), microintreprinderile (sub 9 angajati) raporteaza trimestrial impozitul pe veniturile salariale, pana la 25 a lunii urmatoare finalizarii trimestrului in care veniturile s-au realizat. Aceste declaratii sunt obligatia angajatorului. Persoanele fizice care realizeaza venituri reglementate de Codul Fiscal (dividende, dobanzi, chirii, etc.) din mai multe locuri si surse depun o declaratie de venit global, al carei termen de raportare este 15 mai a anului fiscal urmator. Consider ca raportarea trimestriala pentru care a optat incepand cu i ianuarie 2007 legiuitorul roman in privinta microintreprinderilor are numeroase avantaje: simplifica sistemul de raportare prin reducere la doar 4(patru) declaratii pe an, la sume mici, platile fractionate (anterior lunare) determinau costuri suplimentare - comisioane bancare, etc, in plus in Romania sistemul raportarilor on-line nu este inca complet functional si prin urmare raportarile fiscale romanesti implica inca mult confruntarea cu functionarii publici si adeseori proasta organizare a adminstratiilor fiscale (formarea de cozi la depunerea declaratiilor, raportarea pe baza de discheta, birocratie, etc).In Uniunea Europeana o armonizare a instrumentului de impunere a impozitarii veniturilor persoanelor fizice (retinute la sursa), respectiv a declaratiilor de raportare a acestui tip de impozit, o vedem in preluarea la nivelul intregii Comunitati a practicii fiscale apartinand celor mai multe tari UE, adica a generalizarii metodei de raportare anuala in intreaga Uniune Europeana indiferent de categoria de platitori (mari sau mici societati platitoare) cu termen de raportare pana la 15 februarie a anului urmator. Tabelul nr. 41 arata ca in tarile Uniunii Europene, persoanele fizice sunt obligate la randul lor sa completeze sau sa verifice declaratii de venit global sau fise fiscale intocmite de angajatori, regula de baza in general este ca o persoana fizica care realizeaza venituri doar la un singur loc de munca si sub un plafon minim silit prin lege nu depun astfel de declaratii anuale. Recomand ca aceasta regula sa se transforme in practica universala in cadrul blocului comunitar si vom aprecia acest deziderat ca un alt posibil element de armonizare al instrumentelor impunerii din UE. Ar fi ideal desigur sa se sileasca un plafon minim unic pentru Uniunea Europeana, dar acest lucru nu il vedem posibil in conditiile unor diferente imense intre veniturile realizate de la o tara la alta. De aceea consider ca in prezent fiecare tara trebuie sa isi sileasca nivelul minim de neimpozitare, diferentele actuale existente in spatiul comunitar nepermitand inca o valoare unica pentru UE.In Danemarca, Finlanda, si Suedia, organismele fiscale completeaza o declaratie cu informatii provenite dintr-o a treia sursa si o prezinta platitorilor spre confirmare. Majoritatea angajatilor platitori de impozite confirma aceste fise fiscale nemaifiind necesara nici o alta operatiune. Dupa cum s-a mentionat anterior, multe tari membre aplica praguri de venit neimpozabil si exclud categorii specifice afacerilor cu venituri reduse. Termenele de raportare sunt de asemenea extrem de diferite de la o tara la alta in intreg spatiu comunitar, elul nr. 41 prezinta concret situatia specifica pentru fiecare tara UE in parte (respectiv termenele de completare si plata dupa finalizarea anului fiscal). Astfel, termenul de raportare este in multe tari de pana la 3(trei) luni de la finalizarea anului (in tari precum: Austria, Cehia. Finlanda, Franta, Luxemburg, Olanda, Slovacia, Estonia, Letonia si Slovenia), dar poate ajunge la pana la 10(zece) luni in Irlanda, Marea Britanie sau Italia si chiar pana la 12 luni in Germania (dar doar daca se solicita asistenta din partea unui consultant fiscal). Pentru a crea un cadru comun de raportare a obligatiei de raportare anuala in cadrul blocului comunitar se poate imagina ca termen unic de raportare in toate cele 27 tari UE data de 31 martie a anului urmator celui de raportare, cu decalare pana la 30 iunie a anului urmator in cazul asistentei unui contribuabil fiscal. Tabelul nr. 42 se caracterizeaza prin informatii complexe privind raportarea impozitului suportat de societatile comerciale din blocul comunitar. Fiecare tara prezinta caracteristici proprii, ca o caracteristica comuna majoritatea tarile comunitare au optat pentru diferentierea companiilor dupa un prag al cifrei de afaceri si utilizarea de regimuri de impozitare diferite. Cele mai multe tari utilizeaza completarea computerizata a declaratiilor anuale, existand insa si exceptii, din care amintim: Germania, Grecia, Luxemburg, Polonia, Suedia si Letonia. Analizand datele din elul nr. 42 observam ca platitorii acestui impozit sunt obligati la raportari trimestriale in majoritatea tarilor UE precum: Austria, Belgia, Cehia. Franta, Germania, Ungaria, Luxemburg, Slovacia, Marea Britanie, Lituania si Malta Pentru platitorii din celelalte state membre, termenul de depunere a declaratiilor in vederea silirii impozitului aferent este, in practica, diferit: astfel, in Belgia s-a optat pentru plati bianuale, in Finlanda se efectueaza plati lunare pentru companiile mari si bianuale pentru societatile mici, Grecia are un sistem de 5 plati anticipate, Ungaria (pentru marii platitori) utilizeaza platile lunare, Irlanda foloseste principiul platilor bianuale. Olanda si Polonia s-au orientat catre sistemul de 12 plati anticipate pe an. Portugalia se caracterizeaza prin o frecventa a platilor anuale mai redusa decat Olanda - doar 3(trei) plati anticipate, in Slovacia, marii platitori sunt obligati la plati anuale, in Spania se foloseste plata anticipata in 3(trei) rate/an, Suedia efectueaza de asemenea 12 plati pe an, in timp ce Cipru doar 3 plati anticipate. in Estonia, situatia este urmatoare: venitul derivat al companiilor nu este impozitat daca este supus retinerilor. Dupa distributie, se aplica un impozit de distributie la o rata silita prin lege. Cand are loc o distributie, trebuie completata o declaratie si efectuata o plata pana in a 10 zi a lunii urmatoare celei in care s-a platit distributia. Plati lunare se efectueaza de asemenea in Letonia si Slovenia (pentru companiile mari), iar Malta foloseste un sistem de 3 (trei) plati anticipate in decursul unui an fiscal. Optez pentru raportarea lunara pentru marile companii si trimestriala pentru societatile mici, si desigur pentru completarea electronica a declaratiilor pentru impozitarea societatilor, cu posibilitatea unei declaratii anuale de corectarea si completarea a declaratiilor privind plati anticipate. Armonizare fiscala inseamna obligatoriu generalizarea practicii depunerii computerizate a declaratiilor de raportare a impozitelor societare peste tot in blocul comunitar. Frecventa platilor anticipate poate fi silita in mod unitar pentru spatiul UE, de exemplu: pentru platile lunare - pana la data de 15 a lunii urmatoare, pentru platile trimestriale - pana in a 15-a zi de la finalizarea trimestrului, iar platile definitive, anuale, sa fie reglementate la acelasi termen ca si declaratia de raportare, respectiv 15 martie a anului urmator. Tabelul nr. 43 prezinta numeroase aspecte ale activitatii fiscale privind taxa pe valoarea adaugata din cadrul spatiului unic european. Practica fiscala este diferita in ce priveste raportarea si plata T in statele membre, dar exista si numeroase similaritati. Numeroase tari au optat de exemplu pentru impartirea platitorilor in mici si mari contribuabili, pe baza nivelului cifrei de afaceri. Marii platitori sunt obligati la raportari lunare, in urmatoarele tari: Austria, Belgia, Cehia, Luxemburg, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Spania, Suedia, Marea Britanie, Estonia, Letonia, Lituania, Danemarca, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Ungaria, Romania si Slovenia. Raportarea lunara a taxei pe valoarea adaugate in spatiul Uniunii Europene este desigur regula majoritatii, exista insa si exceptii ce caracterizeaza practica fiscala din urmatoarele tari: Irlanda (raportare de 2 ori pe luna), Italia (raportare anuala), Marea Britanie, Malta si Cipru (toate trei cu raportari trimestriale). Armonizarea T in ce priveste regula depunerii lunare a deconturilor de T pare o sugestie plauzibila, intrucat exceptiile sunt putine, iar raportarea lunara pentru toti contribuabilii mari - aceasta reguia comuna in 27 state membre - ar contribui la asigurarea simplificarii sistemului fiscal ai Uniunii Europene. Se poate sili de asemenea un termen unic de raportare si de plata pentru contribuabilii mari - de exemplu de 30 zile de la finalizarea fiecarei luni calendaristice. Pentru contribuabilii mici, raportarea obligatiilor de rambursare sau de plata privind T, sunt silite in general in tarile UE cu frecvente trimestriale. Raportarea trimestriala pentru micii platitori de T este specifica unor tari, precum: Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Franta, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Luxemburg, Olanda, Polonia, Portugalia, Spania, Marea Britanie, Cipru, Letonia, Malta si Slovenia. Si aici exista desigur si exceptii: in Irlanda deconturile de T a micilor platitori se depun bilunar, in Italia -anual, in Suedia si Estonia - lunar, in Lituania - semianual. In vederea alinierii legislatiilor fiscale, recomand silirea unei reguli universal valabile la nivelului blocului comunitar pentru platitorii mici de T - obligatia raportarii trimestriale a sumelor de rambursare sau de plata, iar pentru diferentele de plata a taxei pe valoarea adaugate sa se sileasca acelasi termen (ca si pentru decontul de T), respectiv a 30- a zi dupa finalizarea trimestrului. Obligatia completarii computerizate a decontului de T este caracteristica majoritatii statelor membre, dar exista si aici cateva exceptii: in Franta, aceasta obligativitate o au doar marii platitori, nu depun declaratii computerizate, tari precum: Polonia si Letonia. Armonizarea fiscala implica, in opinia autorului, obligativitatea depunerii computerizate a deconturilor de taxa pe valoare adaugata in toate statele membre. Asigurarea finalitatii procesului fiscal in statele membre prin intermediul activitatii de urmarire si percepere a impozitelor si taxelor Activitatea de urmarire a impozitelor si taxelor se realizeaza de catre aparatul fiscal si implica o activitate complexa care cuprinde identificarea platitorilor de impozite, supravegherea contribuabililor in vederea achitarii integrale si la termenele legale a obligatiilor fiscale, organizarea evidentei debitelor, in cazurile silite de legislatia fiscala a fiecarei tari si a sumelor incasate. Perceperea impozitelor si taxelor se axeaza pe incasarea efectiva a contributiilor fiscale, respectiv pe indeplinirea dezideratului mecanismului fiscal al fiecarei tari: alimentarea cu resurse fiscale a visteriei statului. Ni s-a parut extrem de util, in acest punct al analizei noastre, sa ne informam si sa am modul in care organele aparatelor fiscale din diverse tari membre ale blocului comunitar asigura conformarea la normele fiscale. Tabelul nr. 44 prezinta un aspect important al acestei discutii prin sintetizarea masurilor de penalizare in cazul intarzierilor la plata impozitelor si taxelor, a necompletarii corespunzatoare a raportarilor specifice si a nerespectarii termenelor legale de depunere a declaratiilor de impozite si taxe in tarile UE. Este evident ca toate tarile membre aplica astfel de penalizari, insa modul de determinare a acestor sume suplimentare de plata catre bugetele tarilor comunitare sunt diferite. Astfel unele tari aplica cote fixe - respectiv este silita o suma exacta, precisa, cuantificata valoric, in cazul neconformarii la obligatiile fiscale a contribuabililor, altele aplica procente aplicate la datoria fiscala. Pentru neplata la timp a obligatiilor fiscale, toate statele aplica majorari de intarziere calculate procentual la datoria restanta cu cote diferite de la tara la tara. Nedepunerea la timp a declaratiilor implica de asemenea penalizari si amenzi de plata in cote procentuale fixe sau variabile, uneori insa limitate valoric printr-un prag maxim silit de legislatia fiscala. Situatia este mai grava in cazul raportarii incorecte a datelor fiscale, mai ales in cazul infractiunilor penale, in celelalte situatii statele aplica penalizari si amenzi sau suprataxari ( elul nr. 44). Deoarece prin armonizarea fiscala se urmareste perfectionarea normelor fiscale a statelor membre in vederea abilitatii acestora, apreciez ca aplicarea de penalitati de intarziere pentru necompletarea la timp a declaratiilor fiscale, neindeplinirea obligatiei de plata la termenul legal si raportarea incorecta a informatiilor fiscale este o practica intalnita in tot blocul comunitar, iar o penalizare unica pentru toate aceste abateri de la normele fiscale pentru intreaga Uniune nu credem ca este un obiectiv realizabil. intrucat practica din Statele Unite ale Americii este o sursa bogata de inspiratie pentru spatiul UE se recomanda modelul SUA unde se aplica o penalizare pentru nedepunerea la timp a declaratiilor fiscale de 5% pentru fiecare luna (sau fractiune de luna), dar cumulat nu mai mult de 25% din suma de plata, pentru neefectuarea platii in cadrul termenelor silite de lege - penalizarea este de ½ din impozitul nepiatit pentru fiecare luna (sau fractiune de luna), dar cumulat nu mai mult de 25% din suma de plata . Aici rata creste pana la 1% pe luna cand situatia ramane neschimbata, si se micsoreaza pana ia s/4% atunci cand platitorul incheie un contract de plati pe care le efectueaza la timp. in SUA, se considera ca greseala de a nu declara penalizarea este mult mai mare decat neachitarea acesteia. Raportarea incorecta a cuantumului de plata este penalizata cu cote care variaza de la 20% pana la 75%, in functie de seriozitatea infractiunii. Dobanda asupra penalizarii creste in functie de scadenta declaratiei sau de prelungirea scadentei respective. Dobanda pentru deficitul fiscal porneste de la data scadentei, tara a tine cont de prelungiri. Dobanda neplatita se adauga la dobanda pentru penalizari. Pentru penalizari dobanda creste de la data notificarii pana la data solicitata sau silita pentru penalizare. Rata dobanzi pentru neplata variaza in functie de tipul declaratiei. Pentru declaratiile individuale rata actuala este de 7% (calculata pe zile), iar pentru corporatii este de 9%. Din surse OCDE, se extrag numeroase informatii privind impozitele neplatite de contribuabilii pentru anii 2002, 2003 si 2004 selectand doar tarile spatiului comunitar pe baza elului nr. 45. Analizand datele cuprinse in anexa nr. 45, imi exprim numeroasele indoieli privind precizia acestor informatii, cu atat mai mult cu cat tari precum Lituania subliniaza ca aceste informatii sunt incomplete din cauza functionalitatii limitate a sistemului informational national. De aceea, se selecteaza doar la aspecte relevante, pe care le apreciez in tari ca Belgia care prezinta valori de peste 35% din veniturile totale si in plus o crestere a acestui procent in perioada 2002-2004. Si Cehia raporteaza procente ridicate a aceluiasi raport: Sume neincasate/ Venituri totale: in anul 2002 aproape 50%, dar tendinta multianuala este de scadere in aceasta tara, in anul 2004 acest indicator devenind 32%. Alte valori mari se remarca la Grecia (situate intre 25-43%), precum si in Portugalia (peste 40%). Valori reduse inregistreaza, conform acestei colectii de informatii prezentate de OCDE, tari precum Finlanda, Germania, Irlanda, italia, Olanda, Spania, Suedia si Slovenia (sub 10%). Analizand aceste cifre revin asupra aprecierii anterioare: nu consider ca aceste date sunt relevante -intrucat nu se poate crede ca tari precum Belgia inregistreaza valori atat de ridicate a raportului neincasate/incasari (un indicator care subliniaza eficienta administratiei fiscale) in timp ce Slovenia este in categoria tarilor de top din spatiul comunitar in privinta eficientei administratiei fiscale in functie de incasarile fiscale. in plus, se observa ca acest el cuprinde numeroase specificari privind indisponibilitatea acestor informatii in multe tari din Uniunea Europeana. Dincolo de cifre, exrimam convingerea ca, fara exceptie, tarile membre se confrunta cu problema neincasarii contributiilor cuvenite diverselor bugete si ca fiecare stai membru urmareste eficientizarea activitatii de colectare cu resurse fiscale. Tabelul nr. 46 centralizeaza informatii privind verificarea indeplinirii obligatiilor contribuabililor din Uniunea Europeana, prin identificarea puterilor organelor de control in urmarirea platitorilor de impozite si taxe. Se observa ca toate tarile UE dispun de posibilitatea de a obtine informatii relevante in activitatea de urmarire, au dreptul de a extinde aceasta putere si la o terta parte, regula de baza in toate tarile este inregistrarea in totalitate a veniturilor supuse impozitarii. in privinta dreptului de a patrunde in perimetrul locuintelor sau perimetrului de afaceri este in general nevoie de mandat (mai ales in caz de perchezitie). Apreciez ca in privinta metodelor si tehnicilor de impunere, urmarire si percepere a impozitelor si taxelor exista diferente majore la nivelul tarilor Uniunii Europene si este dificil de identificat in prezent un mecanism unic care sa functioneze eficient pentru fiecare stat in parte si pentru ansamblul blocului comunitar. Cu toate acestea, se poate spune ca este posibila atingerea dezideratului armonizarii fiscale pentru cateva puncte - care reprezinta propunerile autorului: 1. identificarea unei metode de raportare unica in Uniunea Europeana, pentru: impozitul pe veniturile persoanelor fizice, impozitele companiilor si T, cu aceleasi termene de raportare si de plata a acestor impozite si cu respectarea unor reguli de raportare comune (declaratii computerizate, impartire pe contribuabili mari si mici pentru impozitul pe profit si pentru T, silirea de venituri existenta unui prag de inregistrare pentru T, etc); 2. perceperea de penalitati pentru nedepunerea la timp a declaratiilor fiscale, neasigurarea obligatiei de plata conform termenelor legale sau raportarea incorecta a impozitelor si taxelor conform practicii fiscale intalnita in SUA. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
