Descrierea contabila

DESCRIEREA CONTABILA

Modul de utilizare a situatiilor financiare

Metode de analiza a situatiilor financiare

Modul de utilizare a situatiilor financiare

In contabilitate se foloseste expresia principii contabile pentru a desemna conventii general admise in aceasta profesie, considerate utile. Termenul conventie aminteste ca principiile contabile nu au o valoare absoluta. Ele variaza de-a lungul timpului, cand profesiunea le adapteaza la noile circumstante ale vietii economice. Ele variaza de asemenea de la o societate la alta, in sensul ca administratorii pot rezolva o problema data in mai multe moduri, toate mai mult sau mai putin fondate. De aceea prima nota cu privire la situatiile financiare aminteste politica financiar contabila, adica principalele conventii adoptate de societatea care le-a pregatit.

Vom examina, in aceasta prima parte sapte propozitii generale care furnizeaza cateva repere ce permit fructificarea rapoartelor prezentate de societati actionarilor lor si creditorilor.

Propozitia 1. Situatiile financiare expun starea financiara si rezultatele operatiunilor entitatii ce pot face obiectul deciziilor cititorului

Bornele domeniului lor sunt deci fixate de economie si nu de lege. De aceea cea mai mare parte a situatiilor financiare supuse atentiei noastre sunt "consolidate". Aceasta inseamna ca entitatea economica sau societatea despre care vorbim este compusa din mai multe societati sau entitati juridice, pe care au fondat-o intr-una singura in scopul pregatirii situatiei financiare.

O societate mama poate considera utila repartizarea activitatilor sa 949f55j le intre mai multe filiale ale caror actiuni le poseda in totalitate. Nu ar fi util sa se prezinte actionarilor societatii mama situatiile financiare ale uneia din filiale, chiar daca poseda indirect toate actiunile. Situatiile financiare ale uneia din ele nu le-ar da decat o vedere foarte partiala a starii afacerilor lor. Se pregateste deci o situatie consolidata a societatii care face obiectul preocuparilor actionarilor (cumparare si vanzare de actiuni si votul adunarii generale).

Din contra, este evident ca gestionarii financiari vor dori sa ia cunostinta in mod regulat de situatiile financiare ale filialelor de care sunt responsabili. Aceste informatii ii intereseaza pentru ca pot lua decizii in mod direct asupra filialelor, ceea ce nu este posibil pentru actionarii societatii mama.

Situatiile financiare au urmatoarele caracteristici:

transmit informatii financiare despre entitatea care are o viata economica proprie;

sunt in general consolidate, adica se elimina toate tranzactiile intre unitatile componente ale acestei entitati.

Astfel, actiunile emise de filiale si posedate de societatea mama sunt in acelasi timp un plasament pentru aceasta din urma, adica un element al activului sau si o parte a averii actionarilor filialei, adica un element al pasivului sau. Contabilul insarcinat cu consolidarea va elimina aceste doua elemente (unul cu celalalt) astfel incat sa pastreze doar activul filialei si averea proprie a societatii mama. El va suprima de asemenea transferurile intre filiale, care nu cresc cu nimic bogatia globala; vanzarile uneia sunt, in acest caz, exact compuse din cumpararile celeilalte. Obiectivul consolidarii este deci de a elimina toate rubricile care ar insemna o dubla utilizare. Nu se consolideaza situatiile financiare ale societatilor ale caror operatii sunt atat de disparate incat combinatia lor nu ar fi semnificativa.

De exemplu, ar fi foarte dificil sa se analizeze bilantul consolidat al unei institutii financiare si al unei societati manufacturiere. In plus, se evita in general consolidarea situatiilor financiare ale societatilor care nu sunt controlate de aceiasi actionari.

Propozitia 2. Dupa intocmirea situatiilor financiare se considera ipoteza ca viata intreprinderii va continua la infinit

Valoarea de lichidare a unui bun poate fi foarte diferita de valoarea de utilizare pentru o intreprindere care va continua sa il utilizeze in exercitiile viitoare. De exemplu, in bilantul societatii apar cheltuieli deja platite dar care se atribuie operatiilor din exercitiile viitoare. Daca intreprinderea inceteaza exploatarea, aceste costuri raportate nu vor avea poate nici o valoare, in timp ce ele vor fi in intregime acoperite daca societatea va functiona normal. Aceasta ultima ipoteza este cea retinuta de contabil. Nu trebuie deci sa cautam in bilantul intreprinderii o estimare a venitului pe care l-am putea obtine din bunurile sale in caz de lichidare.

Propozitia 3. Situatiile financiare trebuie sa respecte principiul continuitatii

Aproape toate rubricile unui bilant pot fi evaluate dupa mai multe metode, toate considerate acceptabile de catre experti. Principiul continuitatii apara impotriva trecerii nejustificate de la o metoda la alta in cursul exercitiilor financiare succesive. Daca se adopta o metoda la un moment dat, trebuie pastrata in cursul perioadelor urmatoare, astfel incat sa nu se modifice arbitrar rezultatul operatiunilor dupa dorinta responsabilului acestor alegeri. Daca circumstantele justifica o modificare a uneia dintre practicile contabile ale societatii, va trebui avertizat cititorul situatiilor financiare, cu ajutorul unei note si va trebui masurat efectul schimbarii efectuate asupra profitului.

Astfel, metodele de amortizare a imobilizarilor sunt numeroase si produc in general estimari foarte diferite in functie de dotatia pentru un exercitiu dat. Daca o intreprindere adopta metoda amortizarii lineare, ea va trebui sa urmeze aceasta metoda, in asa fel incat variatiile profitului sa se coreleze cu cele ale afacerilor si nu prin cele ale metodelor sale de calcul a deprecierii.

Principiul continuitatii este atat de important incat analistii trebuie sa il mentioneze expres in raportul lor catre actionari. Intr-adevar, ei verifica daca principiile contabile au fost aplicate in cursul exercitiului curent in acelasi fel in care au fost in cursul exercitiilor anterioare; daca nu, ei semnaleaza anomalia. Mesajul care este transmis cititorului este urmatorul: situatiile financiare ale exercitiilor succesive trebuie sa fie prezentate si citite unele in raport cu altele pentru ca evolutia lor este importanta. De aceea ele sunt intotdeauna prezentate sub forma comparativa, dupa cum de exemplu prescriu normele contabile ale art. 149 al Legii canadiene pentru societatile comerciale.

Propozitia 4. Contabilul trebuie sa fie intotdeauna prudent

Acest principiu, caruia ii dam cateodata numele de "conservatorism" este in acelasi timp fundamental si discutabil. Pentru a intelege mai bine trebuie sa ne amintim ca o masura nu este niciodata de o precizie absoluta. Marja de eroare poate fi mai mult sau mai putin importanta, dar nu este niciodata nula, mai ales in economie. Fiecare din cifrele situatiilor financiare este de fapt o variabila aleatorie a carei valoare nu este cunoscuta decat ca probabilitate. Cum se poate transmite aceasta informatie cititorului situatiei financiare?

Cel putin doua metode pot fi utilizate. Prima, pe care ar putea fi calificata drept explicita, ar consta in furnizarea in acelasi timp a valorii estimative a fiecarei rubrici si a marjei de eroare care o afecteaza. Pana astazi aceasta metoda nu este retinuta de contabilitate. I s-a preferat un al doilea mod de exprimare: acela implicit. In loc de a da sistematic caracteristicile distributiei probabilitatii (valoarea cea mai probabila sau speranta matematica sau mediana, ca si masura dispersiei), in caz de indoiala, contabilul alege de preferinta dintre evaluarile posibile, una din cele mai putin favorabile societatii: cresterea valorii unei datorii sau a unei cheltuieli, diminuarea valorii unui bun sau a unui venit. Se spera astfel evitarea unei increderi prea mari a investitorului sau a creditorului.

Se pare ca insusi contabilul este principalul beneficiar al acestui principiu deoarece ii minimalizeaza responsabilitatea in caz de deruta. Dar, in absenta metodelor de control al rationamentului sau, nu putem fi asigurati ca o conventie de prudenta da gestionarilor financiari informatia financiara care le-ar fi cea mai utila.

Propozitia 5. Bunurile sunt evaluate la costul lor de origine

Bilantul unei intreprinderi ofera o lista a bunurilor pe care le poseda. Dar valoarea pe care le-o atribuie nu este direct legata de valoarea lor de inlocuire, nici de valoarea lor de piata, nici de valoarea lor de lichidare.

Cum se va vedea, chiar valoarea lor fiscala poate fi diferita de valoarea lor contabila. Aceasta din urma nu este decat partea costului de origine care nu a fost atribuita operarilor exercitiilor anterioare si care, prin urmare, trebuie raportate la exercitiile viitoare.

Principiul costului de origine este cu certitudine cel mai important dintre principiile general recunoscute. Inconvenientele sale sunt numeroase si expertii contabili din mai multe tari le-au readus in cauza in ultimii ani.

Propozitia 6. Evenimentele nu sunt luate in considerare de contabilitate decat in momentul realizarii lor

Contabilitatea recunoaste evenimentele ale caror consecinte sunt verificabile din punct de vedere obiectiv. De exemplu, o vanzare nu este contabilizata decat daca marfurile au devenit legal proprietatea cumparatorului. Pierderea valorii unei cladiri sau a unui teren nu va afecta situatiile financiare, daca nu intervine o tranzactie care sa o dovedeasca.

Costul unei decizii se masoara in valoarea optiunilor care trebuie sacrificate pentru a o pune in aplicare. Dar postulatul de realizare exclude costurile de optiune ale domeniului contabilitatii. Cum acestea se modifica continuu si in functie de fiecare dintre deciziile posibile, ar fi prea costisitor si probabil imposibil sa le contabilizam. In acelasi timp, este important intotdeauna sa ne amintim ca elementul esential al luarii unei decizii, costurile de optiune, nu sunt costuri "realizate" si, prin urmare, nu fac obiectul lucrarilor contabile.

Exemplu

O societate va incredinteaza sarcina de a vinde un teren pe care il poseda de mai multi ani. Obtineti informatiile urmatoare:

Costul terenului                                                                 500 000 $

Valoarea actuala determinata de un evaluator autorizat   780 000 $

Vindeti proprietatea unuia dintre prietenii dumneavoastra cu 625 000 $ in urma careia contabilul va felicita pentru ca va putea declara un profit extraordinar de 125 000 $. In acelasi timp, trezorierul, care are de asemenea o formatie contabila, decide sa va concedieze pentru ca ati pierdut 155 000 $! Inainte de a pleca, el declara ca "de acum societatea nu va mai angaja un gestionar financiar care sa nu stie sa utilizeze informatia care i se furnizeaza".

Propozitia 7. Notele ca si informatiile suplimentare sunt necesare interpretarii situatiei financiare

Rubricile situatiei financiare sunt agregate ale caror componente sau mod de compozitie sunt explicate in note. Acestea sunt deci esentiale. Sunt importante pentru informarea suplimentara privind repartitia bunurilor si a activitatilor pe regiune si pe sector industrial cat si a contabilitatii costurilor actuale.

Metode de analiza a situatiilor financiare

Documentele financiare reflecta atat pozitia firmei la un moment dat, cat si activitatile ei pe parcursul unei anumite perioade de timp trecute. Totusi, adevarata valoare a documentelor financiare consta in faptul ca acestea pot fi utilizate pentru a previziona castigurile viitoare ale firmei si dividendele. Din punctul de vedere al unui investitor, previzionarea viitorului reprezinta cel mai important aspect al analizei financiare, in timp ce, din punctul de vedere al echipei manageriale, analiza documentelor financiare este utila atat ca mod de a anticipa conditiile viitoare, cat si, mai important, ca punct de plecare in planificarea actiunilor care sa influenteze evenimentele viitoare.

O analiza a ratelor financiare ale unei firme este, in general, primul pas intr-o analiza financiara. Ratele sunt astfel concepute incat sa scoata in evidenta legaturile existente intre diversele conturi financiare. De exemplu, firma A poate avea o datorie de 5 248 760 $ si cheltuieli cu dobanzile de 419 900 , in timp ce firma B are o datorie de 52 647 980 $ si cheltuieli cu dobanzile de 3 948 600 $. Care companie este mai puternica? Adevarata pondere a acestor datorii, ca si capacitatea firmelor de a onora datoriile pot fi analizate prin: (1) compararea datoriei fiecarei firme cu activele pe care le poseda si (2) compararea dobanzii pe care fiecare firma trebuie sa o plateasca cu venitul disponibil, din care aceste dobanzi pot fi platite. Astfel de comparatii se fac prin analiza ratelor financiare.

Tipuri principale de rate financiare

Fiecare tip de analiza financiara are un scop sau o utilizare care determina urmarirea diferitelor relatii financiare intre conturi. De exemplu, analistul poate sa fie un bancher, care trebuie sa decida daca sa acorde sau nu unei firme un credit pe termen scurt. Bancherii analizeaza in primul rand lichiditatea unei firme - capacitatea acesteia de a-si onora datoriile pe termen scurt - si de aceea ei folosesc ratele financiare care masoara aceasta caracteristica. Prin contrast, creditorii pe termen lung se preocupa mai mult de puterea de castig si de eficienta operationala. Ei stiu ca operatiile neprofitabile vor duce la scaderea valorii activelor si ca o pozitie puternica in prezent nu reprezinta neaparat o garantie ca vor exista fonduri pentru rascumpararea unei obligatiuni cu perioada de maturitate de 20 de ani. Investitorii in capital social sunt, de asemenea, interesati de profitabilitatea pe termen lung si de eficienta. Echipa manageriala este interesata, desigur, de toate aceste aspecte ale analizei financiare - deoarece firma pe care o conduce trebuie sa fie capabila sa onoreze si datoriile pe termen scurt si cele pe termen lung si, in egala masura, trebuie sa castige profituri pentru actionari.

Ratele financiare se clasifica in sase tipuri fundamentale:

1. Rate de lichiditate, care masoara capacitatea firmei de a-si onora obligatiile de plata pe termen scurt, cu perioada de maturitate mica.

2. Rate privind managementul datoriei, care explica in ce masura firma se finanteaza prin credite.

3. Rate privind managementul activelor, care masoara gradul de eficacitate a firmei in utilizarea activelor de care dispune.

4. Rate de profitabilitate, care masoara eficacitatea generala a echipei manageriale, asa cum rezulta ea din veniturile obtinute din vanzari si din rentabilitatea investitiilor.

5. Rate de crestere, care masoara abilitatea firmei de a-si mentine pozitia economica, atunci cand economia si industria respectiva se afla intr-o perioada de expansiune.

6. Rate ale valorii de piata, care masoara capacitatea echipei manageriale de a crea o valoare de piata care sa fie mai mare decat costurile si investitiile implicate in afacere.

Aceste rate de evaluare sunt masura cea mai completa a performantei, in sensul ca reflecta riscul asociat companiei (primele doua) si ratele de rentabilitate (urmatoarele trei). Ratele de valoare de piata sunt de o importanta majora pentru ca ele se relationeaza in mod direct cu obiectivele urmarite, adica maximizarea valorii firmei si a bunastarii actionarilor.

Ratele de lichiditate

De obicei, prima grija a unui analist financiar este lichiditatea: va putea firma sa-si onoreze obligatiile care au termenul de scadenta in viitorul apropiat? Pot fi aceste obligatii onorate ? Desi o analiza de lichiditate completa necesita utilizarea bugetelor de numerar, analiza ratelor rezultate prin compararea sumei de bani in casa si a altor active curente cu obligatiile financiare curente ofera o masura rapida si usor de utilizat pentru lichiditate.

Rata curenta (lichiditatea curenta) se calculeaza prin impartirea valorii activelor curente la valoarea pasivelor curente. In activele curente sunt incluse de obicei banii lichizi, valorile mobiliare foarte lichide, efectele comerciale de primit si stocurile; pasivele curente sunt formate din efectele comerciale de platit, imprumuturi bancare pe termen scurt, partea din creditul pe termen lung a carei scadenta este in limita intervalului de timp considerat (prezent), impozite pe venit de platit si alte cheltuieli (in principal cele cu salariile). Daca o companie trece prin dificultati financiare, aceasta incepe sa onoreze platile (efectele comerciale de platit) mai tarziu, sa acumuleze credite bancare si asa mai departe. Daca aceste pasive curente cresc mai rapid decat activele curente, rata curenta scade, ceea ce poate fi semnalul aparitiei unor probleme. Rata curenta este cel mai utilizat mod de apreciere a solvabilitatii pe termen scurt, pentru ca indica masura in care drepturile creditorilor pe termen scurt sunt perfect acoperite de valoarea activelor, care pot fi transformate in bani lichizi in decursul unei perioade, care corespunde perioadei de maturitate a datoriilor.

Formula ratei curente este: Rata curenta = active curente / pasive curente

Cu toate ca rezultatele obtinute se compara, de regula, cu media pe industrie, aceasta nu reprezinta un numar magic pe care toate firmele din sector trebuie sa incerce sa il atinga. De fapt, unele firme foarte bine conduse se pot plasa deasupra valorii respective, iar alte firme, de asemenea foarte bune se pot plasa sub valoarea mediei pe industrie. Totusi, daca ratele financiare pentru o anumita firma sunt foarte departe de valoarea mediei pe industrie, analistul trebuie sa cerceteze motivele pentru care exista aceasta variatie; deci, o distantare mare fata de media pe industrie trebuie sa il determine pe analistul financiar sa cerceteze mai in amanunt.

Rata rapida sau testul acid se calculeaza prin scaderea valorii stocurilor din valoarea activelor curente si impartirea diferentei astfel obtinute la valoarea pasivelor curente. Stocurile sunt, de obicei, cel mai putin lichide dintre toate componentele activelor curente ale unei firme; pierderile posibile pot sa apara mai ales in momentul in care se pune problema lichidarii acestor stocuri. De aceea, acest raport se considera un "test acid" pentru masurarea capacitatii firmei de a-si onora obligatiile pe termen scurt.

Rata rapida (testul acid)= (active curente - stocuri) / pasive curente

Ratele privind managementul datoriei (creditului)

Masura in care o firma utilizeaza creditul pentru finantare sau levierul financiar - financial leverage") are implicatii importante. Mai intai, creditorii analizeaza valoarea capitalului propriu, sau cantitatea de fonduri implicata in afacere de catre proprietarii acesteia, pentru a-si face o idee despre siguranta creditului. Daca proprietarii afacerii aduc pentru finantarea acesteia doar o mica proportie din totalul necesar pentru finantare, riscurile la care este supusa intreprinderea sunt suportate in principal de catre creditori. In al doilea rand, prin achizitionarea fondurilor prin credit, proprietarii mentin controlul asupra firmei, desi au investit o cantitate limitata de fonduri in aceasta. In al treilea rand, daca firma, in urma folosirii fondurilor din credite, castiga mai mult decat suma care trebuie platita ca dobanda, acest surplus duce la cresterea bunastarii proprietarilor. De exemplu, daca activele folosite au o rata de rentabilitate de 10 % iar datoria are o rata a dobanzii de numai 8%, exista o diferenta intre cele doua de 2% care se varsa actionarilor. Insa levierul financiar are si alte efecte. Daca rata de rentabilitate a activelor scade la 3% diferenta dintre aceasta si rata dobanzii de platit trebuie sa se acopere din capitalul propriu. Daca rata de rentabilitate a activelor este mai mare decat rata dobanzii de platit, rezultatul levierului financiar este favorabil pentru firma; in cea de-a doua situatie, rezultatul este nefavorabil.

Firmele care au un levier financiar scazut (deci cu proportia creditului mai mica in totalul pasivelor) au un grad de risc mai mic atunci cand economia se afla intr-o perioada de recesiune, dar in aceeasi masura ele au profituri mai mici intr-o perioada de boom. Dimpotriva, firmele care au un levier financiar ridicat (deci cu proportie mai mare a creditului in totalul pasivelor) sunt in pericol de a suferi pierderi substantiale, dar dispun si de sansa de a realiza profituri la fel de mari. Perspectivele unor profituri mari sunt atragatoare, dar investitorilor nu le place riscul. De aceea, deciziile referitoare la utilizarea levierului financiar trebuie astfel luate incat sa se stabileasca un echilibru intre gradul de risc si profiturile asteptate.

Determinarea sumei optime de datorie pentru o anumita firma este un proces complex. Pentru moment, vom analiza doua dintre ratele cele mai utilizate pentru analiza financiara in managementul datoriei, deoarece: (1) ele folosesc rate bilantiere pentru a determina masura in care finantarea activelor s-a facut prin fonduri imprumutate si (2) ele folosesc rate bazate pe contul de profit si pierderi pentru a determina de cate ori valoarea cheltuielilor fixe (cum ar fi cele cu plata dobanzii) intra in valoarea profiturilor operationale. Aceste doua rate sunt complementare si sunt utilizate de majoritatea analistilor.

Rata indatorarii. Raportul dintre valoarea totala a datoriei si valoarea totala a activelor, denumit in general rata indatorarii, masoara cat la suta din totalul de fonduri provine din credit. Datoria include pasivele curente si toate obligatiunile. Creditorii prefera rate mici ale indatorarii, deoarece, cu cat acest raport este mai mic, cu atat exista o protectie mai mare impotriva eventualelor pierderi suferite de creditori, in cazul unui faliment. Spre deosebire de preferinta creditorilor pentru o rata a indatorarii scazuta, proprietarii unei afaceri ar putea sa urmareasca un levier financiar ridicat, fie din motive de crestere a castigurilor, fie din dorinta de a nu pierde controlul asupra companiei, in cazul in care sunt obligati sa emita noi actiuni. Daca rata indatorarii este prea mare, exista pericolul de a incuraja o comportare iresponsabila din partea proprietarilor afacerii. Deoarece partea lor de fonduri devine extrem de mica in raport cu cantitatea de fonduri imprumutate, exista riscul unei activitati speculative care, daca se dovedeste de succes, ar putea aduce castiguri substantiale actionarilor. Daca activitatea speculativa se dovedeste un esec, proprietarii vor suferi doar o pierdere moderata, pentru ca au investit in afacere fonduri putine si limitate.

Rata indatorarii = total datorie / total active

Rata de acoperire a dobanzilor (RAD) se determina prin impartirea valorii profiturilor firmei inainte de plata dobanzilor si impozitelor la valoarea cheltuielilor cu dobanda. Acest raport defineste masura in care veniturile pot sa scada fara ca aceasta scadere sa determine probleme financiare pentru firma, ca urmare a incapacitatii de a-si onora dobanzile anuale. Incapacitatea dea onora obligatiile anuale de plata a dobanzilor poate sa duca la actionarea firmei in justitie de catre creditori si la un posibil faliment. De remarcat ca, la numarator se foloseste valoarea profitului inainte de plata impozitelor. Deoarece impozitul pe venit se calculeaza dupa deducerea cheltuielilor cu dobanzile, capacitatea de a plati dobanda nu este influentata de impozite.

	RAD =

Acoperirea cheltuielilor fixe. Rata de acoperire a cheltuielilor fixe (RAF) este asemanatoare cu rata RAD; diferenta este aceea ca aceasta rata ia in considerare situatia in care firmele inchiriaza active si incheie contracte de leasing care presupun obligatii pe termen lung. Contractele de leasing sunt extrem de utilizate in prezent, determinand ca rata de acoperire a cheltuielilor fixe sa fie preferata ratei de acoperire a dobanzilor, in mai toate analizele financiare. "Cheltuielile fixe" se definesc ca fiind cheltuieli cu dobanzile plus obligatii anuale provenite din contractul de leasing pe termen lung, iar rata de acoperire a cheltuielilor fixe se defineste dupa cum urmeaza:

	RAF =

Rate privind managementul activelor

Ratele folosite in managementul activelor masoara gradul de eficacitate cu care firma utilizeaza activele pe care le are la dispozitie. Toate aceste rate presupun comparatii intre cifra de vanzari si diferitele pozitii contabile de active. Ele pleaca de la ideea ca exista un "echilibru" rational intre cifra de vanzari si diversele pozitii contabile, care desemneaza activele firmei - adica stocurile, efectele comerciale de primit, activele fixe si altele.

Rotatia stocurilor. Rata rotatiei stocurilor, definita ca fiind cifra vanzarilor impartita la valoarea stocurilor, se calculeaza dupa cum urmeaza:

Rata rotatiei stocurilor = Cifra vanzarilor/Valoarea stocurilor

Exista trei probleme in calcularea si interpretarea rotatiei stocurilor. Prima este aceea ca cifra vanzarilor se exprima in pretul pietei; in schimb, stocurile sunt introduse in calcul la valoarea lor contabila, care reprezinta, de cele mai multe ori, costuri istorice - de aceea, poate ca ar fi mai potrivit ca in loc de cifra vanzarilor, la numaratorul raportului sa se foloseasca costul bunurilor vandut. Totusi, cele mai multe calcule ale rotatiei stocurilor se fac folosind cifra vanzarilor. De aceea, pentru a permite o comparatie adecvata intre companii si industrie, este necesar sa se foloseasca cifra de vanzari, la numaratorul raportului.

A doua problema este aceea ca evaluarea stocurilor poate fi diferita de la firma la firma, in cadrul aceleiasi industrii. In general, se utilizeaza metoda de evaluare LIFO (last in, first out ultimul intrat, primul iesit). Insa, daca se foloseste aceasta metoda, aceasta poate sa duca la includerea in calcul a unor stocuri mai vechi, cu valori mai mici, iar aceasta poate duce la o rotatie a stocurilor mai mare.

Ultima problema consta in faptul ca, pentru a calcula aceasta rata, se iau in calcul vanzarile anuale, in timp ce stocurile se considera la o anumita valoare, corespunzatoare unui anumit moment in timp. De aceea, este mai corect sa se utilizeze o medie anuala a stocurilor, medie care se calculeaza prin insumarea valorilor stocurilor la fiecare sfarsit de luna, pentru toate cele 12 luni, rezultatul fiind impartit la 12, sau prin insumarea stocurilor de inceput si de sfarsit de luna si impartirea rezultatului la 2. Daca se stie ca afacerile firmei au un caracter sezonier, sau ca a existat o tendinta clara de crestere sau descrestere a vanzarilor pe parcursul anului, aceste ajustari sunt neaparat necesare.

Perioada medie de colectare (PMC) sau Durata medie de incasare a clientilor se foloseste pentru analizarea efectelor comerciale de primit; este, de fapt, un mod de a masura rotatia efectelor comerciale de primit si se calculeaza in doua etape: (1) cifra anuala a vanzarilor se imparte la 365, pentru a se afla media vanzarilor zilnice; (2) valoarea efectelor comerciale de primit se imparte la cifra zilnica a vanzarilor pentru a se afla numarul reprezentand vanzarile zilnice blocate in efectele comerciale de primit. Aceasta valoare se numeste PMC, deoarece reprezinta numarul de zile intre momentul vanzarii si momentul primirii banilor lichizi aferenti acesteia. Schimbarea acestui raport va avea un impact si asupra ratelor de lichiditate.

Pentru determinarea perioadei medii de colectare se parcurg doua etape:

Etapa 1: determinarea mediei vanzarilor zilnice:

Media vanzarilor zilnice = Cifra anuala a vanzarilor / 365

Etapa 2: Determinarea vanzarilor zilnice blocate in efectele comerciale de primit:

PMC = Efecte comerciale de primit / Media vanzarilor zilnice

Pentru companiile care nu vand marfa in rate, PMC poate fi evaluata prin compararea cu termenii de credit pe care firma ii ofera la vanzare. De exemplu, daca se vinde marfa cu termen de achitare in 30 de zile de la preluare, iar perioada medie de colectare este de 91 de zile, este clar ca, in general, clientii nu isi achita facturile la timp. Daca in ultimii ani se poate observa o tendinta de crestere a PMC, in timp ce termenii de credit la vanzare nu s-au modificat, aceasta sustine si mai mult ideea ca ar trebui luate masuri de redresare a modului si perioadei de colectare.

Legat de analiza efectelor comerciale de primit, mai trebuie sa mentionam un alt instrument folosit si anume schema varstei (vechimii) acestor efecte comerciale care grupeaza efectele comerciale de primit dupa numarul de zile de la constituire.

Totusi, este dificil sa se determine cu precizie cati clienti nu isi achita facturile, chiar si dispunand de informatia de mai sus.

Rotatia activelor fixe. Rata rotatiei activelor fixe, numita si rata de utilizare a activelor fixe, masoara cat de eficienta este firma in utilizarea masinilor si echipamentelor. Este, de fapt, raportul dintre cifra vanzarilor si activele fixe la valoarea neta.

Rata rotatiei activelor fixe = Cifra vanzarilor / Active fixe la valoarea neta

Atunci cand rotatia activelor fixe este folosita pentru a compara diverse firme, poate aparea o problema. Sa ne amintim ca toate activele, cu exceptia numerarului si a creantelor comerciale, sunt inregistrate in contabilitate la valoarea lor istorica. Inflatia ar putea determina ca valoarea contabila a multor active, achizitionate in trecut, sa fie mult sub valoarea lor reala. De aceea, daca comparam o firma veche, care si-a achizitionat majoritatea activelor cu multi ani in urma, la preturi scazute, cu o companie noua, care si-a achizitionat activele de curand, la preturile actuale, probabil ca, in urma calculului, va rezulta ca firma mai veche are o rotatie a activelor mai buna (mai mare) decat firma mai noua. Totusi, acest rezultat nu reflecta decat incapacitatea contabililor de a reflecta inflatia in documentele cu care lucreaza. Profesionistii contabili incearca sa puna la punct modalitati care sa duca la o reflectare corecta a realitatii in documentele contabile, o reflectare a valorilor curente mai degraba decat a celor istorice. Daca bilanturile contabile s-ar intocmi pe baza valorilor curente ale activelor s-ar elimina problema comparatiei; dar aceasta problema inca exista. Deoarece analistii financiari nu au, de obicei, la dispozitie datele necesare pentru realizarea ajustarilor, ei trebuie pur si simplu sa recunoasca existenta acestei probleme si sa isi utilizeze puterea de judecata pentru a o rezolva.

Rotatia activului total. Ultima rata financiara folosita in managementul activelor, rotatia activului total, masoara rotatia tuturor activelor de care dispune o firma; se calculeaza prin impartirea cifrei vanzarilor la valoarea totala a activelor.

Rata rotatiei activului total = Cifra vanzarilor / Activul total

Rate de profitabilitate

Profitabilitatea este rezultatul net obtinut in urma multor decizii si miscari tactice. De aceea, ratele pe care le vom analiza ne ofera o serie de informatii despre modul in care o firma poate opera, dar, in principal, ratele de profitabilitate arata care este rezultatul operational net al efectelor combinate ale lichiditatii, managementului activelor si managementului datoriilor.

Rata profitului. Aceasta rata se calculeaza prin impartirea venitului net dupa plata impozitelor la cifra totala a vanzarilor; ea arata profitul obtinut la un leu cifra de vanzari (cifra de afaceri).

Rata profitului = Venit net dupa plata impozitelor / Cifra de vanzari

Puterea de castig. Se calculeaza prin impartirea castigurilor inainte de plata dobanzilor si impozitelor - profit din exploatare la valoarea totala a activelor.

Puterea de castig = Profit inainte de plata dobanzilor si a impozitului / Total active

Rentabilitatea totalului activelor Raportul dintre profitul net (dupa plata impozitelor) si valoarea totala a activelor masoara gradul de rentabilitate a intregului capital investit in firma; acest raport poarta numele de rentabilitatea activelor totale sau rentabilitatea investitiei

Rata rentabilitatii activelor = Profit net / Valoare totala a capitalului propriu

Rata rentabilitatii financiare. Raportul dintre profitul net dupa plata impozitelor si valoarea totala a capitalului propriu, raport numit deseori rentabilitatea financiara sau a capitalurilor proprii, masoara gradul de rentabilitate a investitiilor facute de actionari.

Rata rentabilitatii financiare = Profit net / Valoare totala a capitalului propriu

Ratele de crestere

Ratele de crestere demonstreaza cat de bine isi mentine firma pozitia economica, considerand-o atat la nivelul economiei, cat si la nivelul sectorului in care opereaza. In decursul perioadelor de inflatie, interpretarea ratelor de crestere devine mai dificila. Intr-o perioada inflationista, ratele nominale de crestere se maresc foarte mult. Cresterea la nivel de economie si pe diversele sale sectoare, ca si la nivelul firmelor, ca entitati distincte, reflecta si factorul de inflatie, pe langa cresterea reala. Deoarece cifrele care se raporteaza sunt in general inregistrate in termeni nominali, standardul ratei de crestere, la care se va face referire, va include si factorul de inflatie. Cu toate acestea, la nivelul analizei financiare interne a unei firme, trebuie sa se faca distinctie intre cresterea generata de inflatie, care nu este decat o schimbare a unitatii de masura si cresterea reala, care reflecta productivitatea de baza in economie si in cadrul firmei.

Rapoartele anuale ale unei firme includ, de obicei, o parte de date istorice despre diversi indicatori financiari. Aceste date pot fi utilizate pentru calcularea ratelor de crestere si de evaluare.

Cresterea profiturilor pe actiune reflecta metodele pe care le-a utilizat firma pentru a-si finanta cresterea.

Pretul de piata reprezinta rezultatul evaluarii, pe care investitorii o fac asupra castigurilor care se asteapta de la o firma, luand in considerare gradul de risc al acestor castiguri.

Valoarea contabila a capitalului social pe actiune indica ce resurse pentru investitii, finantate prin capital social, are compania respectiva la fiecare actiune emisa si valida.

Rate ale valorii de piata

Ratele valorii de piata sunt cele mai cuprinzatoare masuri ale performantei unei firme, in sensul ca ele reflecta influenta coroborata a ratelor financiare de risc si de rentabilitate.

Coeficientul de capitalizare bursiera arata cat de mult sunt dispusi investitorii sa plateasca pentru un leu de profit raportat.

Coeficientul de capitalizare bursiera = Pret pe actiune / Profit pe actiune

Raportul valoare de piata / valoare contabila indica valoarea pe care pietele financiare o confera echipei manageriale si structurii organizationale a firmei.

Valoarea contabila reprezinta costurile istorice ale activelor fixe ale unei companii care au fost finantate de catre actionari, detinatori de actiuni ordinare. O firma cu o structura organizationala eficienta si cu suficiente posibilitati de crestere ar trebui sa aiba o valoare de piata mai mare sau cel putin egala cu valoarea contabila a capitalului sau social.

Valorile acestei rate sunt influentate atat de factori economici generali (sau valabili pentru sectorul economic respectiv) cat si de factori ce tin numai de firma respectiva, ca entitate distincta.

Utilizarea externa a ratelor financiare

In unele situatii, atunci cand analistul financiar se concentreaza pe un anumit segment de activitate al firmei, cateva rate financiare pot dezvalui intreaga activitate a firmei pe o perioada de mai multi ani.

Un manager de credite isi poate limita activitatea de analiza la trei rate pe care le poate folosi ca instrument de determinare a promptitudinii cu care un potential cumparator de bunuri va achita contravaloarea acestora.

Managerul de credite poate utiliza: rata curenta sau testul acid - pentru a determina masura in care un potential cumparator este impovarat de datorii curente; rata indatorarii - pentru a determina proportia in care potentialul cumparator a investit fonduri proprii in afacerea sa; marja de profit - utilizata pentru a determina daca firma are sau nu o rata cost/pret buna.

Daca marja de profit este destul de mare, aceasta poate justifica riscul de a intra in afaceri cu un client care achita cu intarziere - companiile profitabile sunt in masura sa se dezvolte si deci sa devina clienti importanti in viitor. Insa, daca marja de profit este relativ mica in comparatie cu cele ale altor firme din cadrul sectorului economic respectiv, daca rata curenta este mica, daca rata indatorarii este mare, atunci managerul de credite nu va aproba o vanzare care sa se efectueze prin extensie de credit.

Daca firma care vinde realizeaza profituri mari din vanzari, atunci se afla intr-o situatie mai buna si va accepta riscuri mai mari legate de oferirea de credit la vanzare. In final managerul de credit trebuie sa judece clientul in functie de caracterul si de capacitatile manageriale ale acestuia, deciziile de credit bazandu-se pe o analiza atenta si pertinenta a tuturor conditiilor pentru firma vanzatoare, ca si pentru firma cumparatoare.

Utilizari si limite ale analizei ratelor financiare

Cu toate ca analiza ratelor financiare poate oferi informatii utile asupra conditiilor financiare si operationale dintr-o companie, exista probleme inerente si limite ale acestei analize care trebuie luate in considerare cu toata atentia. Unele dintre posibilele probleme sunt urmatoarele:

- multe dintre firmele mari opereaza cu un numar de subunitati, care apartin fiecare de alt sector economic, si in astfel de cazuri este dificila compararea cu mediile pe industrie. Din aceasta cauza, analiza ratelor financiare este mai utila pentru firmele mici, care se concentreaza asupra unui anumit sector economic.

- cele mai multe firme au ca obiectiv obtinerea unor performante mai bune decat media pe industrie, astfel incat este mai relevanta o comparatie cu ratele financiare ale liderilor din sectorul respectiv.

- inflatia deformeaza bilanturile contabile ale firmelor - valorile contabile sunt, de multe ori, substantial diferite de valorile reale. Mai mult, deoarece inflatia influenteaza, atat cheltuielile cu amortizarea, cat si cele cu stocurile, rezulta ca si profiturile vor fi afectate de inflatie. De aceea o analiza a ratelor financiare pentru o firma de-a lungul timpului, sau o analiza comparativa intre firme cu varste diferite trebuie interpretata cu multa grija.

- factorii sezonieri pot sa deformeze analiza financiara. De exemplu, rotatia stocurilor pentru o fabrica de produse alimentare conservate va fi foarte diferita daca valoarea stocurilor din bilant, utilizata in calcul, este inregistrata chiar inainte de perioada de conservare sau dupa terminarea acestei perioade. Aceasta problema poate fi rezolvata daca se utilizeaza media anuala, atat pentru stocuri cat si pentru efectele comerciale de primit.

- firmele pot folosi asa-numitele 'tehnici de infrumusetare' pentru a face ca documentele financiare inaintate analistilor sa denote rezultate mai bune decat realitatea. Exemplu: o companie din Toronto a contractat un imprumut, pe o perioada de doi ani, pe data de 29.12.1992; compania a tinut banii din imprumut sub forma lichida in contul de casa cateva zile si a rambursat imprumutul pe data de 05.01.1993. aceasta operatiune a imbunatatit valoarea ratei curente si testul acid si a facut ca bilantul contabil pentru sfarsitul anului 1992 sa arate mai bine. Totusi, imbunatatirea nu a fost decat superficiala; o saptamana mai tarziu, bilantul contabil arata ca si inainte.

- folosirea unor metode diferite de operare si contabilizare pot sa distorsioneze comparatiile. De exemplu evaluarea stocurilor si metodele de amortizare pot sa influenteze documentele financiare prezentate si astfel, sa duca la rezultate eronate in realizarea comparatiilor intre firme. De asemenea, daca o firma lucreaza cu echipament inchiriat, obtinut pe baza unor contracte de leasing, atunci activele apar in contabilitate la valoare mai scazuta in raport cu vanzarile, deoarece echipamentul sau imobilul inchiriat nu apare in bilantul contabil al firmei. In acelasi timp, obligatia legata de contractul de leasing poate sa imbunatateasca, in mod artificial, atat rotatia activelor cat si rata indatorarii.

- este dificil sa se faca generalizari atunci cand se apreciaza daca valoarea unei rate financiare este buna sau rea. De exemplu, o rata financiara curenta cu valoare mare poate indica o pozitie foarte lichida, ceea ce este pozitiv, dar poate indica, de asemenea, existenta unor fonduri lichide in exces, ceea ce este negativ (deoarece fondurile banesti in cont bancar curent sunt un activ care nu aduce nici un castig). In mod asemanator, o rata ridicata de rotatie a activelor fixe poate sa denote fie ca firma utilizeaza activele in mod eficient, fie ca firma nu este suficient de capitalizata si, pur si simplu, nu poate sa isi permita sa achizitioneze activele necesare.

- unele rate ale unei firme pot avea valori bune, altele mai putin bune, astfel devine dificil sa se spuna daca, pe total, firma se afla pe o pozitie de forta sau pe una slaba. Se pot utiliza, insa, proceduri statistice, care sa analizeze efectele nete ale unui anumit grup de rate financiare. Multe banci si alte institutii de credit folosesc procedee statistice pentru analizarea ratelor financiare ale firmelor, si pe baza acestor analize, aceste institutii clasifica companiile dupa probabilitatea acestora de a se gasi in situatii de dificultate financiara.