INSTRUMENTELE PIETEI FINANCIARE INTERNATIONALE

Piata financiara internationala este cadrul organizat in care, prin intermediul unor instrumente si tehnici specifice, sunt mobilizate direct sau indirect resursele financiare destinate acoperirii unor nevoi specifice ale diferitelor entitati economice 333c23d publice sau private.

Piata financiara internationala este formata dintr-un complex de piete pe care se mobilizeaza fonduri de pana la un an (pietele monetare) si pe care sunt mobilizate fonduri cu durata mai mare de un an (pietele de capital).

Riscul operatiunilor si al instrumentelor pietei monetare este mai redus decat in cazul pietelor de capital. Pietele monetare sunt cu precadere piete national, in timp ce pietele de capital sunt mult mai bine integrate la nivel international, avand din ce in ce mai mult o dimensiune internationala. In plus, prin durata lor, instrumentele pietei de capital par a fi mai putin lichide decat cele de pe piata monetara,  creste lichiditatea acestora dezvoltandu-se o puternica piata secundara.

Pe langa cele doua componente de baza ale pietei financiare internationale, mai exista si pietele valutare pe care se tranzactioneaza in principal monede straine in schimbul monedei nationale. Unii specialisti includ pietele valutare in cadrul pietelor monetare, altii considera aceste piete ca fiind o componenta distincta in cadrul pietei financiare internationale.

In functie de venitul pe care-l genereaza, instrumentele financiare pot fi clasificate in instrumente de imprumut si instrumente de schimb.

Instrumentele de imprumut au de regula un venit / castig fix garantat, exprimat sub forma dobanzii sau a cuponului in timp ce instrumentele de schimb au un venit variabil, negarantat - dividendele. Piata financiara internationala este compusa dintr-un ansamblu de piete monetare si de capital, diferentierea

Atat in cazul pietelor monetar - valutare cat si in cazul pietelor de capital exista o piata primara pe care se tranzactioneaza instrumente financiare nou emise cat si o piata secundara pe care se tranzactioneaza instrumente deja emise, inainte de scadenta acestora. Lichiditatea instrumentelor financiare este strans legata de existenta pietei secundare, practic de posibilitatea vanzarii unui instrument financiar inainte de scadenta in vederea obtinerii de fonduri banesti destinate acoperirii unor nevoi neprevazute. Nu toate instrumentele financiare au o piata secundara sau pot avea o piata secundara (de exemplu contractele forward), situatia fiind diferita pe plan international. De exemplu in cazul Romaniei nu exista o piata secundara pentru titlurile de stat sau pentru obligatiunile guvernamentale, cel care subscrie pentru aceste titluri fiind nevoit sa le pastreze in patrimoniu pana la scadenta lor.

Instrumentele cu care se opereaza pe pietele financiare internationale sunt contracte legale ce dau dreptul detinatorului sa primeasca in viitor o suma de bani, in anumite conditii stabilite. In prezent, pe piata financiara internationala se pot intalni o multitudine de tipuri de astfel de instrumente, de la cele mai simple (contractele de leasing, ipoteci) la cele mai complexe (actiuni, obligatiuni, certificate globale de depozit, contracte futures etc.).

Avand in vedere modalitatea de plasament sau de achizitionare, instrumentele pietei financiare internationale pot fi sistematizate astfel:

Dupa cum se poate observa din schema de mai sus, pe piata financiara exista instrumente care pot fi obtinute printr-un plasament direct sau instrumente ce presupun realizarea unui plasament indirect, prin intermediul unor structuri specializate (companiile de asigurari sau societatile de administrare a fondurilor de investitii sau a fondurilor de pensii).

Instrumentele pietei monetare:

A. Titlurile de stat sunt printre cele mai putin riscante instrumente de pe piata financiara, fiind emise de trezoreria statului, in moneda nationala sau devize. Sunt titluri emise pe termen scurt, cu scadenta sub un an, destinate acoperirii unor deficite interne temporare sau finantarii unor proiecte guvernamentale de interes national (in SUA scadenta la titlurile de stat variaza intre o saptamana si 182 zile).

Titlurile de stat sunt emise cu discount, fiind subscrise de investitori la o valoare mai mica decat valoarea nominala, urmand ca la scadenta statul sa le rascumpere la valoarea nominala. Aceste titluri nu sunt purtatoare de dobanda, diferenta dintre pretul de subscriere si valoarea nominala reprezinta profitul investitorilor. Investitorii au posibilitatea de a revinde titlurile de stat pe piata secundara sau le pot scota inainte de scadenta, in cazul in care au nevoie de lichiditati.

Dobanda la titlurile de stat este considerata a fi o dobanda de referinta pe pietele financiare, fiind dobanda fara risc a pietei ('risk free interest rate'). Aceasta dobanda este o dobanda nominala care include in ea rata inflatiei, pe baza sa stabilindu-se dobanzile bancilor comerciale[1].

B. Acordurile de rascumparare (REPO) sunt contracte incheiate intre debitori si creditori prin care debitorul conditioneaza emisiunea unui titlu financiar de rascumpararea acestuia la o data ulterioara si la un pret determinat, specificate clar in contract. Acordurile de rascumparare sunt practic un ansamblu de operatiuni legate, de sens contrar, desfasurate la momente de timp diferite.

Diferenta dintre pretul de vanzare (mai mare) si pretul de rascumparare (mai mic) reprezinta profitul cumparatorului. Acordurile de rascumparare au de regula o scadenta mica (intre o zi si 14 zile de regula), cele de o zi ('overnight REPO) fiind foarte des utilizate. In prezent, pe pietele financiare internationale s-au dezvoltat si operatiuni REPO cu scadente mai mari (30 de zile si chiar mai mult). O varianta a acestor acorduri de rascumparare sunt acordurile de revanzare ('revearse REPO'), prin care investitorul cumpara un instrument financiar cu conditia vanzarii ulterioare a acestuia catre emitent, la o valoare determinata. Avantajul principal al acestor instrumente rezida in faptul ca permit obtinerea de lichiditati pe termen scurt / foarte scurt in cazul unor pozitii deschise pe instrumente cu scadenta mare (obligatiuni).

C. Certificatele de depozit sunt titluri financiare negociabile ce atesta existenta unui depozit la termen intr-o banca. Aceste instrumente sunt foarte lichide si cu risc minim, putand fi utilizate de catre detinator in diverse scopuri: scontare, gaj, garantie bancara etc.

D. Acceptul bancar este un contract prin care o banca se obliga sa plateasca o suma de bani la o data determinata initial si / sau in niste conditii prestabilite. Acest tip de instrument este utilizat pe scara larga in platile internationale (acreditiv, incasoo documentar, cambie). Dobanda (costul) in cazul certificatelor de depozit si al acceptului bancar depinde de nivelul dobanzilor de pe piata.

E. Hartiile comerciale sunt instrumente pe termen scurt emise de banci sau companii private pentru acoperirea unor nevoi financiare proprii. Nivelul dobanzii la aceste instrumente se stabileste in functie de nivelul dobanzilor de pe piata si de riscul emitentului. Aceste instrumente au scadente care merg de la cateva zile pana la o perioada de maxim 180 de zile.

F. Devizele si certificatele de depozit in devize sunt instrumente financiare denominate in monede straine. Trebuie remarcat ca in literatura de specialitate se face distinctie intre valute (orice moneda straina) si devize (monede forte[2], liber convertibile). Conceptul de valute, mai larg, il include practic pe cel de devize.

G. Dobanda interbancara este un instrument fundamental al pietei financiare internationale, fiind dobanda practicata in cazul operatiunilor financiare derulate intre banci. In finantarea internationala se utilizeaza mai putin o rata de dobanda fixa si mai mult o dobanda variabila, dobanda de pe piata interbancara londoneza (LIBOR) fiind considerata drept o dobanda de referinta. La aceasta dobanda de referinta se adauga un procent variabil de dobanda (spread) exprimat in puncte procentuale (basis points), stabilit in functie de riscul debitorului.

Instrumentele pietei de capital

Instrumentele cu venit fix

In cazul acestor instrumente, plata dobanzii precum si rambursarea principalului se face dupa un tablou de amortizare bine stabilit inca din faza initiala. Sunt instrumente cu venit fix pentru ca genereaza plati determinate la scadente determinate. Neplata la timp a serviciului datoriei atrage dupa sine declararea debitorului ca fiind in incapacitate de plata, acesta fiind automat obligat sa plateasca pe loc toate sumele datorate pana la scadenta.

Factorii care influenteaza costul finantarii prin aceste instrumente sunt: durata imprumutului, riscul debitorului, nivelul impozitarii precum si moneda in care este denominat imprumutul. Principalele instrumente financiare care intra in categoria instrumentelor cu venit fix sunt obligatiunile guvernamentale, obligatiunile municipale, obligatiunile corporatiste, obligatiunile convertibile etc.

H. Obligatiunile guvernamentale ('T-bonds') sunt instrumente financiare pe termen mediu si lung emise de guverne. In prezent se face o distinctie clara intre obligatiunile guvernamentale si hartiile (notele) guvernamentale, in functie de scadenta acestora. Obligatiunile guvernamentale sunt emise pe o perioada mai mare de 10 ani, rambursabile in transa finala. Spre deosebire de acestea, hartiile guvernamentale sunt emise pe o perioada mai mica de 10 ani, guvernul avand dreptul de a le rascumpara inainte de scadenta.

I. Obligatiunile municipale / institutionale sunt instrumente financiare emise de diferite entitati publice sau institutii de interes general pentru finantarea nevoilor proprii. Sunt mai riscante decat obligatiunile guvernamentale; din aceasta cauza multe dinte ele beneficiaza de scutiri de impozite / taxe pentru a fi mai atractive pentru investitori. Scutirea de impozit vizeaza doar dobanda incasata si mai putin castigul de capital.

Un investitor a achizitionat o obligatiune municipala cu valoare nominala de 1000 USD, cupon de 10 % / an, platibil anual, rambursare in transa finala, rata anuala a impozitarii fiind de 12 %. Pretul initial de subscriere a fost de 900 USD. Se cere sa se determine profitul total al investitorului in urmatoarele situatii:

a. Investitorul asteapta pana la scadenta;

b. Dupa un an investitorul vinde obligatiunile din portofoliu la un pret de 940 USD.

J. Obligatiunile corporative sunt obligatiuni emise de companii private, fiind cele mai riscante dintre obligatiuni. In prezent exista agentii internationale de rating care analizeaza si clasifica emitentii in functie de riscul lor pe mai multe clase de risc.

Aceste obligatiuni exista in patru forme:

'simple': nu sunt garantate de catre emitent;

'garantate': emitentul garanteaza plata cuponului si rambursarea principalului;

'subordonate': au prioritate in cazul intrarii in incapacitate de plata de emitentului;

'convertibile': permit convertirea lor in actiuni (de regula) la o data prestabilita.

Cea mai mare parte a obligatiunilor corporative sunt rascumparabile inainte de scadenta. Uneori emisiunea de obligatiuni poate fi dublata de impunerea de restrictii din parte creditorilor cu privire la managementul financiar al companiei emitente (plata dividendelor de exemplu).

Instrumente cu venit variabil

Spre deosebire de instrumentele cu venit fix, aceste instrumente genereaza pentru investitor plati probabile si variabile in timp. Nesiguranta castigului obtinut este compensata de o serie de drepturi suplimentare oferite detinatorului cum ar fi de exemplu dreptul de proprietate sau dreptul de participare la luarea deciziilor in cadrul companiei.  Din aceasta categorie fac parte: actiunile preferentiale, actiunile de gaj si actiunile obisnuite.

K. Actiunile preferentiale sunt asemanatoare obligatiunilor emise pe o perioada nedeterminata ('perpetue bonds' sau 'infinite bonds'). Aceste actiuni dau dreptul detinatorului sa incaseze periodic un dividend.

Diferenta dintre aceste actiuni si obligatiuni este data de faptul ca atunci cand emitentul intra in incapacitate temporara de plata, neplata unui dividend nu atrage dupa sine obligativitatea platii integrale a sumelor datorate pana la scadenta. In astfel de situatii, dividendele neplatite se acumuleaza, iar cand emitentul are din nou capacitatea de plata, aceste actiuni au prioritate. In plus, actiunile preferentiale se afla la rambursare intre obligatiuni si actiuni in caz de faliment declarat al emitentului si de lichidare a acestuia.

Cele mai multe dintre aceste actiuni sunt rascumparate sau convertite in actiuni obisnuite dupa o anumita perioada de timp.

L. Actiunile de gaj ('Mortage stok - equity') sunt emise asupra unui fond de gaj constituit de emitent si care poate sa imbrace diverse forme. De regula aceste instrumente sun mai putin riscante, fiind garantate de guvern.

M. Actiunile obisnuite sunt utilizate pe scara larga de companiile private pentru a-si finanta nevoile proprii. Principalele drepturi ale detinatorilor de actiuni sunt dreptul de proprietate asupra unei parti din patrimoniul emitentului, dreptul de vot si dreptul la plata dividendelor. Venitul obtinut de pe urma acestor actiuni nu este un venit cert, variind in functie de rezultatele obtinute de companie pe o perioada de timp determinata. Riscul emitentului este esential in fundamentarea decizie de a cumpara sau nu astfel de titluri de pe piata.

Instrumentele derivate

Sunt instrumente care apartin pietei de capital, fiind emise de majoritatea burselor de valori din lume. Aceste contracte standardizate au o piata primara si secundara si au ca obiect o mare varietate de active: marfuri, devize, indici bursieri, actiuni, obligatiuni etc. Principalele instrumente derivate specifice pietelor financiare internationale sunt: futures, optiuni si swap.

N. Contractele futures sunt contracte standardizate emise de bursa care confera detinatorului dreptul de a cumpara un activ la o data ulterioara in conditii de pret prestabilite. O pozitie deschisa pe astfel de contracte poate fi inchisa prin livrare efectiva (la scadenta) sau inainte de ultima zi de tranzactionare prin luarea unei pozitii de sens contrar celei initiale[3]. Marea calitate a acestor instrumente rezida in faptul ca ele se desfasoara 'fara bani', pentru deschiderea unei pozitii futures fiind nevoie de o marja minim de 10 - 15 % din valoarea totala a tranzactiei.

O. Contractele de optiuni sunt instrumente derivate care dau dreptul cumparatorului sa vanda sau sa cumpere un activ la un pret determinat (pret de exercitare) si la o scadenta determinata. Acest drept suplimentar al cumparatorului de optiune este obtinut contra unei prime, platite initial de cumparator. Optiunile sunt de doua feluri - de cumparare CALL care dau dreptul cumparatorului sa cumpere la scadenta activul si de vanzare PUT care dau dreptul vanzatorului sa vanda la scadenta activul. Si optiunile au ca obiect in prezent un numar variat de active, de la marfuri pana la indici bursieri sau chiar contracte futures.

P. Contractele de swap sunt instrumente prin care se pot schimba conditiile de plata a unor obligatii financiare. Cele mai cunoscute forme de swap sunt swap de dobanda prin care pot fi schimbate conditiile de dobanda ale unui imprumut si swap valutar prin care poate fi schimbata moneda in care este denominat un imprumut. Swap - ul este un instrument ce confera o mai mare flexibilitate operatiunilor pe termen mediu si lung de pe piata financiara internationala.

In ciuda lichiditatii lor sporite (piata secundara a acestora fiind foarte dezvoltata), instrumentele derivate se situeaza in categoria celor mai riscante si mai volatile instrumente de pe piata financiara internationala. Aceste instrumente sunt folosite de operatori atat in scopuri speculative cat si pentru acoperirea riscurilor financiare / comerciale (riscul de dobanda, riscul de pret, riscul valutar).

Instrumentele de investitie indirecta

Sunt instrumente ce sunt emise in cadrul unor structuri specializate, emitentii plasand capitalurile atrase prin intermediul acestor instrumente (unitati de fond, polite de asigurare) in diferite instrumente ale pietei monetare sau pietei de capital. Riscul acestor instrumente este legat de capacitatea emitentului de a gestiona fondurile atrase.

R. Participatiile la fondurile de investitii  sunt instrumente emise de compania care administreaza aceste fonduri si care isi asuma intreaga raspundere pentru buna gestionare a fondurilor atrase. Fondurile de investitii sunt de doua tipuri: fonduri deschise si fonduri inchise. In cazul fondurilor deschise participarea la aceste fonduri este deschisa, orice detinator de capital poate participa la acest fond cumparand unitati de fond a caror valoare se calculeaza si se publica zilnic pe baza valorii de piata a portofoliului in care au fost investite capitalurile de catre administratorul fondului. Fondurile inchise functioneaza ca niste societati pe actiuni, participarea fiind limitata la membrii fondatori.

De retinut:

In plus de activitatea de baza, fondurile de investitii ofera de cele mai multe ori unele servicii speciale participantilor: posibilitatea de stramutare intre fonduri, consultanta cu privire la alternativele de plasament sau privilegii cu privire la cumpararea de noi unitati fond. Costul implicarii in fondurile poate fi exprimat sub forma unei pro - rate din costurile totale ponderata cu dimensiunea participatiei la care se pot adauga comisioane de vanzare / cumparare de noi unitati sau de retragere din fond. Si aceste instrumente sunt considerate riscante, in conditiile in care administratorul fondului este cel care decide in locul investitorului.

Profitul (costul pentru emitent) al acestor instrumente financiare depinde in principal de:

scadenta (durata) - cu cat aceasta este mai indepartata cu atat costul este mai mare;

riscul emitentului si / sau al celui care garanteaza emisiunea;

natura si prioritatea la restituire in caz de faliment si lichidare a emitentului[4];

lichiditatea instrumentului: dependenta de existenta unei piete secundare pentru aceste instrumente;

Analizand din perspectiva riscului aceste instrumente se poate realiza o clasificare pe patru trepte de risc: instrumente fara risc (nivelul 1), instrumente ce garanteaza un venit sigur (nivelul 2), instrumente cu potential de crestere (nivelul 3) si instrumente cu pronuntat caracter speculativ (nivelul 4).

Instrumentele pietei monetare sunt incluse in primele doua nivele de risc, in timp ce instrumentele pietei de capital sunt mai riscante. Plasamentul de capital in instrumentele riscante se va face numai in masura in care profitul estimat justifica gradul sporit de risc asumat de investitor.

In concluzie se poate observa ca piata financiara ofera o multitudine de instrumente financiare complexe, cu grade diferite de risc, ce pot fi utilizate pentru mobilizarea de resurse financiare din diferite surse. Investitorii si emitentii trebuie sa cunoasca in profunzime mecanismul de functionare, costul si riscul implicat de decizia de a plasa sau de a atrage capital de pe pietele financiare prin intermediul instrumentelor specifice acestora.