ORGANIZAREA FINANCIARA A INTREPRINDERII

Finantele in cadrul structurii organizationale

Locul si rolul activitatii financiare in cadrul intreprinderii

Abordarea sistemica a activitatii financiare

Maximizarea valorii intreprinderii - obiectiv fundamental al managementului financiar

Responsabilitatile managerului financiar

Finantele in cadrul structurii organizationale

Agentii economici isi desfasoara activitatea intr-un mediu economic caracterizat prin numeroase influente de ordin legislativ, fiscal si social. Firma este supusa actiunii unui sistem constant de factori dintre care mai impotanti apartin interactiunii cu piata financiara si structurile sale.

Manifestarea functiei financiare prespune, in plan organizatoric, existenta activitatii financiare, ca un domeniu distinct si bine definit al sistemului de activitati ale intreprinzatorului. Acest domeniu este menit sa ofere intreprinzatorului mec 313i88d anismul concret prin care se cunosc si se rezolva cerintele de ordin cantitativ si calitativ pe care le implica manifestarea fenomenului financiar in viata intreprinderii. In acest sens, activitatea financiara a intreprinderii foloseste un sistem de modele, metode, procedee si instrumente, prin intermediul carora:

se cunosc realitatile economico-financiare

se fac evaluari si prognoze

se fundamenteaza si se iau decizii in cunostinta de cauza, se efectueaza nemijlocit operatiuni financiare

se furnizeaza informatiile din interiorul si exteriorul intreprinderii.

Locul si rolul activitatii financiare in cadrul sistemului economic intreprindere

In conditii normale activitatea economica a unei firme presupune plasarea disponibilitatilor in instrumente specifice, gestionarea rationala a efectelor, utilizarea eficienta a creditelor etc.

Exista deosebiri de continut in ceea ce priveste notiunea de activitate financiara si gestiune financiara.

Astfel gestiunea financiara se refera in mod expres la un ansamblu corelat de decizii si operatiuni conexate acestora ce privesc administrarea in conditii de eficienta a fondurilor intreprinderii si respectiv obtinerea si repartizarea rezultatelor sale financiare.

Managementul financiar isi propune sa organizeze, analizeze si sa evidentieze aspectele caracteristice unei gestiuni sanatoase a firmelor, indiferent de dimensiunea economica si financiara a acestora.

Fireste ca specificitatea fiecarui tip de actiune lucrativa isi impune amprenta asupra modului de a actiona in diferite situatii.

Activitatea financiara cuprinde o sfera mult mai larga de probleme. Ea consta intr-un ansamblu de acte fizice, intelectuale si morale, infaptuite in mod constient in scopul asigurarii echilibrului financiar in intreprindere. Pe langa deciziile si operatiunile propriu-zise aferente acestora, care dau continut gestiunii financiare, activitatea financiara mai presupune acte (fapte) privind:

organizarea si conducerea acestui tip de activitate

asigurarea consumurilor energetice si materiale pe care ea le implica

dotarea cu echipamentele adecvate

recrutarea si perfectionarea profesionala a personalului din acest domeniu

problemele ergonomice ale muncii lor

implementarea de sisteme informationale si informative etc.

Prin integrarea activitatii financiare in sistemul de activitati al intreprinderii, activitatea financiara realizeaza in mod necesar conexiuni cu absolut toate celelalte activitati. Suportul intregii vieti economice il reprezinta echilibrul dintre venituri si costuri, ceea ce in plan financiar inseamna echilibrul dintre necesarul si existentul de resurse de finantare.

In vederea realizarii actiunilor specifice, de fundamentare, adoptare si infaptuire a deciziilor financiare, activitatea financiara face uz de modele, metode, procedee si instrumente adecvate scopului sau.

Desfasurarea normala si cu eficienta scontata a activitatii financiare poate avea loc numai in masura in care formele sale organizatorice raspund pe deplin unor cerinte de optim. Astfel fiecare forma organizatorica luata in parte trebuie sa asigure:

desfasurarea normala, operativa a tuturor operatiunilor financiare;

organizarea si functionarea corespunzatoare a fluxului informational financiar; sesizarea tuturor perturbatiilor din circuitul financiar pentru a putea fi adoptate deciziile financiare de corectare in timp real;

prelucrarea si furnizarea de informatii in timp util, corespunzatoare cantitativ si calitativ factorilor interesati pentru a se cunoaste evolutia fenomenelor economico-financiare si a putea fundamenta si adopta decizii cu privire la celelalte activitati ale intreprinderii si la rezultatele pe ansamblul sistemului.

Abordarea sistemica a activitatii financiare a intreprinderii

In structura generala a sistemului intreprindere, activitatea financiara poate fi delimitata ca o entitate relativ independenta, omogena. Ea prezinta caracteristici proprii, i se atribuie functii specifice, ceea ce face posibila tratarea ei ca subsistem economic.

In viziune sistemica, "intreprinderea reprezinta un sistem, adica un ansamblu de compartimente, fenomene, obiecte, procese, indivizi sau grupuri, interconectate cu fluxuri materiale, informational-decizionale si psihosociologice, acest ansamblu functionand spre realizarea unor obiective comune".

Prin analogie putem considera si activitatea financiara un sistem, adica un ansamblu de compartimente, fenomene, procese, indivizi sau grupuri, interconectate cu fluxuri materiale, informational-decizionale si psihosociologice, ce actioneaza in vederea atingerii unei functii-obiectiv. Aceasta functie obiectiv consta in asigurarea fondurilor necesare intreprinderii pentru echipare si functionare normala, in utilizarea eficienta a acestor fonduri, in obtinerea de rezultate financiare favorabile (profit) si repartizarea acestora pe destinatii conform strategiei financiare adoptate.

Sistemul activitate financiara are in componenta sa elemente interdependente - subsisteme - intre care se formeaza conexiuni directe si inverse a caror functionalitate determina dinamica intregului sistem. Structurarea oricarui sistem se poate realiza prin prisma unor criterii ce tin seama de scopul urmarit.

Din punct de vedere functional se poate vorbi de subsistemele: programare financiara, trezorerie (plati si incasari); analiza financiara; control financiar.

Din punct de vedere decizional identificam cele doua componente de baza absolut necesare oricarui sistem: sistemul conducator si sistemul condus.

Sistemul conducator al activitatii financiare are menirea de a asigura orientarea subsistemului condus spre atingerea functiei scop, adica realizarea obiectivelor activitatii financiare, procedand la reglarea si controlul tuturor transformarilor ce au loc in cadrul sistemului condus. Practic, subsistemul conducator al activitatii financiare este constituit din totalitatea decidentilor, cu caracter de organ colectiv sau individual, ce functioneaza in structura organizatorica a intreprinderii, incepand cu organul superior de conducere colectiva si terminand cu conducatorii individuali ai entitatilor functionale din cadrul compartimentului financiar. Toate aceste organe se constituie intr-o multitudine de centre de decizie care controleaza, regleaza si sesizeaza continuu starea variabilelor din sistem, folosind in acest scop informatii. Aceste informatii interne si externe, privesc starea sistemului condus si a mediului, transformarile ce se produc si restrictiile impuse de anumite situatii conjuncturale. Realizarea acestor actiuni presupune in mod necesar existenta unei retele de conexiuni, care trebuie sa existe intre elementele sistemului - subsistemului conducator si subsistemului condus - conexiuni concretizate in manifestarea unor legaturi ce au loc in ambele sensuri si asigurate prin intermediul sistemului informational financiar.

Subsistemul condus, denumit si obiect al conducerii, este format din mai multe elemente componente, fiecare dintre ele definind parti ce compun obiectul conducerii. Tinand seama de specificul activitatii financiare, aceste parti principale le putem considera ca fiind urmatoarele:

Subsistemul tehnico-material, ce reuneste mijloacele materiale si tehnice aflate in dotarea compartimentului financiar, incepand cu incaperile, masinile, echipamentele, instalatiile si terminand cu materialele cu caracter administrativ, care asigura un anumit mod de participare a compartimentului financiar la viata intreprinderii, inclusiv la realizarea iesirilor din sistem;

Subsistemul metodologico-normativ reprezentat de totalitatea prevederilor legale, a normelor metodologice si instructiunilor de lucru potrivit carora se organizeaza si se deruleaza operatiunile financiare. Ele precizeaza de fapt regulile, tehnicile si metodele folosite in practica financiara in scopul realizarii acestor operatiuni.

Subsistemul de organizare a activitatii curent-operative care reuneste totalitatea formelor, metodelor, procedeelor si instrumentelor care concura la organizarea si derularea nemijlocita a activitatii in compartimentul financiar al intreprinderii.

Subsistemul de personal care se refera la organizarea nemijlocita a muncii pe fiecare post in parte, la cointeresarea materiala si morala a personalului din compartimentul financiar, la raspunderile acestora.

Subsistemul economic care reuneste aspectele de ordin economic si financiar legate de functionarea compartimentului financiar (cheltuieli, eficienta economico-financiara etc.), functionare determinata de mecanismul intreprinderii.

De remarcat ca toate aceste subsisteme, parti ale subsistemului condus, se afla intr-o stransa legatura de dependenta, de reciprocitate, ele neputand practic sa functioneze unul fara celalalt. Realizarea obiectivului comun, specific activitatii financiare, impune in mod necesar coordonarea concreta a tuturor subsistemului mentionate.

Maximizarea valorii intreprinderii - obiectiv fundamental al managementului financiar

De-a lungul timpului, odata cu evolutia managementului financiar s-au conturat, dezvoltat si apoi au cazut in desuetudine o multitudine de opinii, dintre care se retin cateva. Astfel, initial s-a cautat a se exprima, ca un scop ultim al existentei intreprinderii maximizarea profitului, trecandu-se apoi la teorii multicriteriale, dintre care se pot mentiona:

teoriile manageriale care sustin maximizarea functiei de utilitate din punctul de vedere al conducerii intreprinderii;

teoriile comportamentale care au trecut de la ideea de optimizare, de maximizare la cea de sub-optim;

teoria semnalului;

teoriile de agent, etc.

Studiile si cercetarile moderne converg insa spre ideea de definire ca obiectiv fundamental al managementului financiar acela de maximizare a valorii, respectiv cresterea averii actionarilor.

Din punct de vedere al actionarului acest obiectiv se concretizeaza asupra a doua aspecte:

cresterea de capital investit - respectiv diferenta dintre pretul de vanzare si cel de cumparare al actiunii;

totalitatea dividendelor incasate intre momentul cumpararii si cel al revanzarii actiunii.

In termeni de rentabilitate aceasta se exprima astfel:

Rentabilitatea = [(P1 - P0 ) + D] / P0 , unde:

(P1 - P0) / P0  - rentabilitatea datorata cresterii cursului actiunii

D/ P0 - rentabilitatea datorata incasarii de dividende

Altfel spus , scopul activitatii managerilor este acela de a asigura posesorilor de capital o rentabilitate sperata de acestia manifestata prin acordarea unor dividende suficient de atractive in conditiile in care se retine o parte suficienta din profit pentru o crestere economica ce asigura cresterea de capital.

Dilema si paradoxul unui management financiar modern consta tocmai in gasirea proportiei optime dintre profitul care urmeaza sa se reinvesteasca si cel care se distribuie actionarilor sub forma dividendelor. Este comprehensibila dorinta actionarilor de a primi dividende cat mai mari, neglijandu-se faptul ca acestea reprezinta, pentru intreprindere, output-uri definitive, in contextul in care acestia tind sa neglijeze necesitatea dezvoltarii viitoare.

Este important de precizat ca acestui obiectiv major i se subordoneaza alte obiective demne de luat in seama, practic, in orice moment:

asigurarea unei stari de solvabilitate patrimoniala si a unei lichiditati adecvate tipului de activitate economica;

asigurarea unui echilibru financiar permanent;

asigurarea protectiei impotriva riscurilor, dintre care cel mai important ar fi riscul de faliment;

o crestere economica semnificativa de la un exercitiu financiar la altul.

Agentii economici nu-si pot desfasura activitatea fara a dispune de resurse, acestea regasindu-se sub denumirea generica de capital (fizic si uman). Capitalul fizic, incluzand activele financiare si activele reale, sufera un proces continuu de transformare, in cadrul caruia activele financiare se convertesc in active reale si invers. Pentru a produce bunuri si servicii, un agent economic trebuie sa investeasca in active reale, fiind necesar sa decida asupra activelor pe care trebuie sa le detina, asupra combinatiei diverselor categorii de active.

Pentru a-si finanta activele, agentii economici isi pot procura capitalul din diverse surse abilitate avand in vedere o combinatie optima intre capitalul propriu, datoria pe termen lung si creditul pe termen scurt.

Problematica finantarii activelor este solutionata prin decizia financiara. Apare apoi necesitatea gasirii celei mai bune solutii de alocare a resurselor, respectiv determinarea eficientei proiectelor de investitii si selectia celor mai profitabile. Intrebarile la care trebuie sa se caute raspunsuri sunt: "Va fi profitabila o investitie anume?", "Care este valoarea prognozata a castigului net?", "Care sunt costurile de oportunitate?" etc. In momentul in care este demarata activitatea economica, managerul financiar trebuie sa cunoasca in orice moment principalele coordonate financiare ale activitatii respective.

Astfel, apare o stringenta nevoie de analiza financiara, de determinare a nevoii de fond de rulment, a trezoreriei nete, de calcul si interpretare a soldurilor intermediare de gestiune, de diagnosticare a starii de "sanatate" a intreprinderii prin intermediul unui sistem coerent de rate.

Aspectul instruirii si educatiei financiare apare ca o necesitate din ce in ce mai pregnant manifestata, inclusiv la nivelul micilor intreprinzatori care isi doresc succesul in afaceri. Un manager care nu reuseste sa-si gestioneze de pilda trezoreria (intrari si iesiri) pe termen scurt poate ajunge rapid intr-un gol de casa, destul de dificil de acoperit pe moment. Pe termen lung, o gestiune injusta a trezoreriei poate conduce la blocaje financiare, uneori cu efecte catastrofale asupra afacerii respective.

In principiu managementul financiar vizeaza totalitatea deciziilor financiare din cadrul firmei printre care se pot enumera:

1. activitatea curenta a firmei;
2. deciziile financiare majore: introducerea la Bursa, achizitii, fuziuni, reorganizari etc.;
3. investitiile si mijloacele de finantare ale acestora;
4. relatiile cu actionarii privind distribuirea dividendelor;
5. gestiunea riscului financiar.

Responsabilitatile managerului financiar

Plecand de la o ierarhizare a rolului si locului decidentilor in desfasurarea activitatii financiare din intreprinderi, se poate avea in vedere o tipologie a conducerii structurata in functie de importanta obiectivelor propuse, dupa cum urmeaza:

a)     conducerea strategica a activitatii financiare, realizata prin intermediul organelor colective de conducere a intreprinderii (Adunarea Generala, Consiliul de Administratie) a carei menire este aceea de a stabili obiective pe orizonturi mai largi de timp, adica de a defini comportamentul in plan financiar al intreprinderii;

b)     conducerea tactica, infaptuita de regula prin intermediul unui Comitet de Directie, caruia ii sunt delegate competente de catre Consiliul de Administratie, prin care sunt definite obiectivele ce privesc alocarea resurselor financiare si sunt stabilite principalele modalitati de actiune in acest scop, prin programe;

c)     conducerea operativa asigurata in principal prin functionarea organelor individuale de conducere, in concordanta cu competentele delegate in acest sens. Scopul urmarit este acela de a stabili obiective privind activitatea financiara curenta si de a realiza actiunile concrete care se impun in vederea indeplinirii acestora.

Exercitarea atributiunilor organelor de conducere, cu caracter colectiv si individual, in cadrul procesului de conducere a activitatii financiare din intreprindere se concretizeaza in luarea si aplicarea de decizii financiare.

In raport cu felul conducerii exercitate deciziile financiare pot fi decizii strategice si decizii tactice.

Deciziile strategice se refera la problemele financiare de complexitate marita, vizeaza conduita de actiune, in plan financiar, a intreprinderii pe un interval mai indelungat de timp. Se adopta in general de catre organele superioare de conducere colectiva ale intreprinderii, scopul fiind acela de a prefigura in timp relatia dintre nevoi si resurse.

Deciziile tactice se adopta de catre organele de conducere aflate la nivelurile de executie si vizeaza probleme ce se refera la situatii concrete ivite. Au un grad mai scazut de complexitate, fiind de cele mai multe ori legate de activitatea curenta, cotidiana a intreprinderii. Ele se fundamenteaza si se adopta avand ca suport informatiile culese pe durata desfasurarii operatiunilor financiare.

In raport cu numarul de persoane care participa la elaborarea acestora, deciziile pot fi individuale si colective. Din considerente ce tin de operativitatea deosebita ce se imprima unei actiuni, in diferite situatii se recurge la decizia individuala, acest proces inregistrand inca o pondere destul de insemnata. Totusi, interesul pentru decizia colectiva este din ce in ce mai mare, tocmai datorita avantajelor pe care aceasta le prezinta si in mod deosebit pentru faptul ca este, de regula, mai bine intemeiata, fundamentata, exprima unitatea de conceptie, de vointa si actiune in domeniu, a unui colectiv sau a majoritatii acestuia.

O problema delicata de rezolvarea careia depinde in cea mai mare masura eficienta conducerii activitatii financiare si prin care se garanteaza succesul si performantele financiare ale intreprinderii o reprezinta calitatea deciziei financiare. Exista o multitudine de factori ce actioneaza nemijlocit in acest sens. Esential de subliniat este insa faptul ca in general calitatea deciziei financiare este determinata de rationalitatea acesteia, care la randul ei, depinde de cantitatea si calitatea informatiei folosite in acest scop, de precizia cu care sunt interpretate elementele informationale, de gradul de modernitate a metodelor, procedeelor si tehnicilor de calcul folosite in culegerea si prelucrarea datelor si, in mod deosebit, de nivelul de pregatire profesionala in domeniu, de personalitatea conducatorului.

Rezulta, ca o concluzie, ca daca sistemul condus asigura desfasurarea actiunilor specifice, activitatii financiare in vederea realizarii obiectivelor sale globale, pentru care a fost creat si functioneaza, sistemul conducator este menit sa asigure previziunea, comanda, organizarea, coordonarea si controlul desfasurarii activitatilor amintite, in vederea indeplinirii obiectivului sistemului.

El fixeaza programe, traiectoria sistemului in functiune si asigura realizarea acestora cu maximum de eficienta posibila. Atributele sistemului conducator se exercita in cadrul procesului decizional pentru realizarea caruia se folosesc informatii si se face uz de un sistem informational adecvat. De modul de functionare a sistemului informational depinde, in mare masura, calitatea activitatilor din sistem si implicit eficienta functionarii sistemului activitate-financiara in cadrul sistemului economic intreprindere.