INTERMEDIEREA PE PIETELE FINANCIARE INTERNATIONALE

Dezvoltarea pietelor financiare internationale nu ar fi fost posibila fara aportul fundamental al institutiilor de intermediere financiara, menite sa actioneze ca o interfata intre detinatorii de capital si cei care au nevoie de aceasta resursa de baza pentru dezvoltarea afacerilor lor. In conditiile in care piata financiara internationala continua sa fie o piata imperfecta si riscanta, pe care informatia si modalitatile de transmitere a acesteia joaca un rol cheie, se poate spune ca intermediarii financiari au contribuit si contribuie din plin la cresterea eficientei in alocarea resurselor de capital.

Intermediarii financiari sunt entitati publice sau private specializate care actioneaza pe pietele monetar - valutare sau de capital, mobilizand importante resurse financiare de la detinatorii acestora si punandu-le la dispozitia celor care au nevoie de ele.

Diferenta dintre finantarea directa si cea indirecta

Practic, in functie de implicarea acestor institutii in finantarea internationala, putem vorbi de o finantare directa (beneficiarul are un contact direct cu detinatorii de fonduri) si o finantare indirecta (cand cel care are nevoie de resurse de capital se adreseaza unei institutii financiare specializate care mijloceste contactul intre utilizator si detinatorii de fonduri). Pe pietele financiare internationale, cea mai mare parte din resurse sunt mobilizate prin finantare indirecta.

Avantajele si dezavantajele intermedierii financiare

In ceea ce priveste activitatea de intermediere pe piata financiara internationala, se pot remarca urmatoarele:

Odata cu dezvoltarea si organizarea pietelor financiare internationale, au aparut si s-au dezvoltat o gama larga de forme de intermediere financiara si de institutii aferente, de la cele mai simple pana la cele mai complexe (sindicalizarea creditelor, emisiunea de obligatiuni straine);

In bilantul companiilor de intermediere financiara predomina activele financiare (si nu cele reale) fo 818d37i rmate din creante fata de diferiti debitori;

Contabilitatea la nivelul companiilor de intermediere financiara este organizata in acelasi mod ca si la ceilalti operatori economic non - financiari;

Analiza financiara a unor astfel de companii utilizeaza acelasi set de indicatori financiari cunoscuti (grad de indatorare, rentabilitate, fluxuri de numerar), doar ca in cazul unor indicatori financiari valorile de referinta sunt diferite fata de companiile non - financiare.

Principalele avantaje ale activitatii de intermediere pe pietele financiare internationale sunt:

Riscuri mai reduse pentru utilizatorii si detinatorii de capital (o parte din riscuri sunt preluate de institutiile de intermediere);

Consultanta financiara oferita utilizatorilor si investitorilor;

Posibilitatea valorificarii mai bune a informatiilor existente pe piata;

Facilitati suplimentare de finantare acordate utilizatorilor de capital;

Oferirea unei game variate de instrumente ce pot fi adaptate la specificul nevoilor de finantare a fiecarui beneficiar;

Posibilitati de reducere a costului capitalului atras.

Printre dezavantajele majore pe care le prezinta utilizarea intermediarilor financiari in procesul de mobilizare a resurselor de capital se numara:

Existenta unui 'istoric' al relatiilor cu intermediarul financiar;

Costuri de tranzactionare mai mari (comisioane, speze bancare);

Lipsa unui contact direct cu piata financiara internationala;

Principalele institutii de intermediere financiara

Principalul argument in favoarea utilizarii intermediarilor financiari este legat de imperfectiunea pietelor financiare internationale (tradusa prin imposibilitatea obtinerii unor informatii certe cu privire la evolutia viitoare a pietei si la participantii pe aceasta piata).

In prezent, intermediarii financiari ofera utilizatorilor o gama larga de servicii integrate, avand un grad de complexitate diferit.

Principalele servicii sunt:

Tranzactii financiare (vanzarea sau cumpararea de active financiare de pe piata, platile si decontarile internationale);

Finantarea activitatii economice (finantarea investitiilor internationale, a activitatii de comert exterior);

Consultanta financiara (consultanta oferita investitorilor cu privire la posibilitatile de investitie sau la managementul portofoliului detinut);

Monitorizarea pietelor (agentiile de rating ce monitorizeaza diferitele piete financiare oferind clasamente de risc de tara);

Garantarea operatiunilor financiare (oferirea de garantii bancare in platile internationale, garantarea emisiunii de titluri financiare);

Asigurarea impotriva riscurilor financiare (asigurarea impotriva riscului de tara, a riscului de neplata, a riscului suveran etc.);

Expertiza manageriala (oferirea de consultanta in administrarea afacerilor);

Monitorizarea companiei (monitorizarea activitatii companiilor finantate).

In plus de aceste servicii de baza, exista intermediari specializati  care ofera si alte servicii conexe cum ar fi:

Constituirea de consortii bancare pentru mobilizarea unui volum important de resurse de capital (de exemplu sindicalizarea creditelor);

Implicarea directa in emisiunea de titluri pe piata financiara internationala (emisiunea de actiuni / obligatiuni);

Promovarea emisiunii de titluri pe piata financiara internationala (cazul emisiunii de obligatiuni pe o piata straina);

Administrarea contului clienti (cazul factoringului).

Tipuri de intermediari pe pietele financiare internationale:

I. Institutiile depozitare:

Bancile comerciale;

Casele de economii si imprumuturi;

Bancile mutuale de economii;

Uniunile de credit.

II. Institutiile non - depozitare:

Bancile de investitii;

Fondurile mutuale;

Fondurile private de pensii;

Companiile de asigurari;

Companiile de finantare;

Fondurile cu capital de risc;

Societati de valori mobiliare.

I. Institutiile depozitare presupun constituirea in prealabil a unor resurse de capital din atragerea de depozite bancare de la persoane fizice sau juridice rezidente sau nerezidente si imprumutarea acestor resurse catre cei care au nevoie de ele.

A. Bancile comerciale sunt pilonul central al intermedierii pe pietele financiare internationale, oferind o gama larga de servicii cum ar fi tranzactii financiare (cumpararea / vanzarea de valuta, plati si decontari internationale), garantii bancare, monitorizare etc. (mai putin expertiza manageriala). Veniturile in cazul acestor institutii sunt formate din dobanzile incasate de pe urma creditelor acordate si din comisioanele / spezele bancare percepute pentru diferitele operatiuni financiare realizate. Principalele cheltuieli in cazul bancilor sunt formate din dobanzile platite deponentilor, la care se adauga cheltuielile curente, cheltuielile cu provizioanele etc.

Diferenta intre bancile comerciale si celelalte institutii depozitare (casele de economii, bancile mutuale sau uniunile de credit) consta in rolul fundamental pe care bancile comerciale il au in platile si decontarile internationale, marea diversitate a activelor (instrumentelor) oferite, forma de organizare (bancile comerciale sunt organizate sub forma societatilor pe actiuni servind intereselor actionarilor). Bancile comerciale sunt de doua tipuri: banci cu amanuntul ('retail banks' - pentru persoane fizice) si banci pentru companii ('company banks') adresate in principal companiilor. Cea de a doua categorie de banci este mai mult implicata pe pietele financiare internationale.

O categorie aparte de banci comerciale implicate in finantarea internationala sunt bancile de import - export, care acorda facilitati de finantare firmelor exportatoare: credite de prefinantare, credite furnizor / cumparator,  credite de export, garantii bancare, credite de scont, credite de accept etc.

B. Casele de economii si imprumuturi sunt institutii financiare depozitare specializate in principal pe acordarea de credite ipotecare (din care creditele ipotecare ocupa primul loc - cca. 70 % din activele bancii). Serviciile financiare oferite sunt legate de activitatea lor de baza, oferind o gama larga de servicii de consultanta in domeniul ipotecar. Ca forma de organizare, multe dintre aceste institutii sunt companii mutuale, dar apar si in forma unor societati pe actiuni.

C. Bancile mutuale de economii au active format in principal tot din credite ipotecare si instrumente cu risc redus (titluri de stat, obligatiuni de stat, obligatiuni municipale). Sunt de dimensiuni mai mici, organizate sub forma unei simple asocieri de fonduri (companii mutuale). In prezent, in practica financiara internationala nu se mai face distinctie intre acest tip de institutii de intermediere si casele de economii si imprumuturi.

D. Uniunile de credit sunt companii mutuale specializate pe acordarea de credite de consum. Din punct de vedere al fondurilor mobilizate si al tranzactiilor derulate, uniunile de credit sunt cele mai mici dintre institutiile depozitare, avand totusi un grad rapid de dezvoltare in ultima perioada. Participantii la aceste institutii sunt de regula membrii aceleasi organizatii, din acest punct de vedere operatiunile financiare derulate prin uniunile de credit fiind considerate ca avand un risc redus. Gradul de diversificare al serviciilor si instrumentelor oferite este relativ redus.

II. Institutiile de intermediere non - depozitare

E. Fondurile cu capital de risc (Venture Capital) finanteaza companii / proiecte din domenii cu risc ridicat dar cu potential de crestere, oferind o gama diversificata de tehnici de finantare (actiuni, obligatiuni, credite). In principiu, aceste fonduri incheie contracte directe cu antreprenori care detin o tehnologie de varf, finantatorul percepand un dividend anual. De regula, cei care finanteaza astfel de afaceri nu au cunostinte avansate cu privire la procesul tehnologic, punand la dispozitia antreprenorului capitalul si expertiza manageriala de care acesta dispune.

Dupa cum se poate observa, in faza initiala principalul beneficiar este antreprenorul (care are la dispozitie resursele financiare necesare si sprijinul direct al finantatorului in gestionarea afacerii) in timp ce in faza ulterioara, daca lucrurile merg bine, principalul beneficiar devine finantatorul care are dreptul sa preia integral afacerea respectiva.

Uneori aceasta forma de finantare este preferata finantarii prin bancile comerciale din cauza ca riscul implicat este mult mai mare si bancile evita uneori implicarea directa si ca de cele mai multe ori existenta unui istoric al relatiilor cu o banca este un factor determinant in acordarea finantarii. In plus, in contractul incheiat cu antreprenorul, finantatorul poate restrictiona / conditiona obtinerea de fonduri din alte surse si poate impune obligativitatea supravegherii directe a activitatii antreprenorului si a modului in care acesta gestioneaza fondurile primite.     

F. Companiile de finantare apar ca filiale ale marilor companii (de exemplu General Electric Capital sau General Motors Acceptance Company) sau ca institutii financiare independente (de exemplu compania Heller, preluata ulterior de Fuji Bank)

Aceste companii sunt specializate in sustinerea financiara a dezvoltarii unei afaceri (inclusiv in finantarea exporturilor sau investitiilor directe in strainatate) dar si in finantarea cumpararii de locuinte, autoturisme sau alte bunuri de consum. Deoarece creditele acordate sunt garantate de obligativitatea constituirii unui colateral (depozit bancar, stoc de titluri financiare), riscul implicat este mult mai mic.

In practica financiara internationala s-au dezvoltat trei mari tipuri de astfel de companii de finantare:

Companii de finantare a vanzarilor: specializate in finantarea utilizatorilor de produse (ex. in domeniul auto);

Companii de finantare a persoanelor fizice: specializate in finantarea persoanelor fizice pentru achizitionarea de bunuri de larg consum sau de cumpararea de locuinte;

Companii de finantare a afacerilor: implicate in finantarea companiilor prin acordarea de credite comerciale sau operatiuni de leasing / factoring.

In fluxurile financiare internationale sunt implicate cu precadere ultima categorie de companii de finantare. Mai trebuie precizat faptul ca aceste companii de finantare se refinanteaza cu precadere prin emisiune de hartii comerciale (commercial papers) pe termen scurt (cu scadenta pana in 180 de zile). Hartiile comerciale emise sunt negarantate, riscul acestor instrumente fiind direct legat de riscul emitentului. Rata dobanzii la aceste hartii comerciale este stabilita in functie de dobanda pietei si implicit de riscul emitentului. 

G. Societatile de asigurare sunt intermediari financiari specializati car preiau in portofoliul lor riscurile financiare / comerciale la care sunt expusi toti care opereaza pe piata, in schimbul unei prime de asigurare. Baza juridica a operatiunii de intermediere o constituie polita de asigurare, in care sunt prevazute clar riscurile asumate de asigurator precum si drepturile asiguratului i caz de producere a evenimentului asigurat. Durata pasivelor in cadrul societatilor de asigurare este mult mai mare decat in cazul bancilor comerciale.

In prezent, se poate observa o implicare tot mai mare a acestor societati de asigurare in tranzactiile comerciale si financiare internationale, volumul mare al riscurilor pe care operatorii economici trebuie sa si le asume in acest caz fiind foarte mare sunt indemnati sa transfere o parte din aceste riscuri.

Spre deosebire de garantiile bancare care vizeaza in exclusivitate riscuri economice / comerciale (riscul de neplata), asigurarile in materia comerciala internationala ofera o arie mai larga de acoperire a riscurilor, existand in prezent polite de asigurare inclusiv pentru riscul politic, riscul suveran sau chiar riscul de tara (ex. COFACE - Franta, MITI - Japonia, Political Risk Service - din SUA etc.). Diferenta intre asigurare si garantare apare si in ceea ce priveste costul (mai mare in cazul garantiei bancare) si limita acoperirii (garantiile bancare ofera o acoperire de 100 % impotriva riscurilor mentionate in timp ce asigurarea ofera o acoperire de pana la 80 - 85 % din valoarea asigurata).

Companiile de asigurare ofera o gama larga de servicii financiare, de la monitorizare pana la consultanta financiara specializata. Atunci cand valoarea asigurarii este mare (caz frecvent in finantarea internationala, mai ales in cazul importului de bunuri de echipament), societatile de asigurare pot opta pentru reasigurare sau coasigurarea operatiunii respective.

Mai trebuie remarcat faptul ca aceste companii de asigurare au un rol activ pe pietele de capital internationale, plasand banii colectati prin polite in diferite titluri ale acestei piete, in vederea obtinerii unor randamente superioare.

H. Fondurile de pensii sunt fonduri mutuale ce acumuleaza pasive pe termen lung si foarte lung. Sumele obtinute din primele platite de participantii la aceste fonduri sunt reinvestite pe pietele financiare, urmarindu-se o acumulare reala de capital pe termen lung. Aceste forme de intermediere s-au dezvoltat ca o alternativa la institutiile depozitare (bancile comerciale) care evitau implicarea directa in finantarea pe termen lung si foarte lung.

I. Fondurile mutuale sunt asemanatoare fondurilor de pensii, fiind organizate sub forma unei asocieri mutuale de fonduri, gestionate de o companie specializata. In prezent exista doua tipuri distincte de astfel de fonduri, in functie de posibilitatea de accesare a lor: fonduri deschise (accesibile tuturor) si fonduri inchise (exclusive numai membrilor fondatori).

J. Bancile de investitii (Merill Lynch, Morgan Stanley) reprezinta un segment important al intermediarilor non - depozitari, fiind institutii specializate ce ofera servicii  financiare diverse:

Emiterea de titluri financiare (CP / obligatiuni ) pe pietele financiare locale si internationale;

Intermedierea vanzarilor / cumpararilor de titluri financiare;

Acordarea de consultanta financiara investitorilor cu privire la oportunitatile de plasament sau la gestionarea portofoliului financiar propriu;

Garantarea emisiunii de titluri financiare;

Monitorizare a pietelor.

In principal aceste banci de investitii vand instrumente financiare cu venit fix (obligatiuni sau hartii comerciale - CP). Ca forma de organizare, bancile de investitii nu presupun atragerea de depozite ci utilizarea fondurilor subscrise de actionarii acestora. Spre deosebire de SUA, in Europa activitatea bancilor de investitii este asimilata de bancile comerciale, o parte din activitatea acestora costand in emisiunea / plasarea de instrumente cu venit fix emise de companii private. Bancile de investitii s-au lansat si s-au dezvoltat valorificand nise de piata insuficient exploatate de bancile comerciale, ocupand in prezent un loc important in intermedierea fluxurilor financiare internationale.

In plus de acesti intermediari privati care actioneaza pe pietele financiare internationale, mai exista o serie de entitati publice cu rol in sustinerea financiara a unor categorii de agenti economici (exportatori, importatorii de tehnologie, materii prime etc.) cum ar fi Agentiile Guvernamentale de Credit sau Agentiile de Finantare si Garantare a Exporturilor. Beneficiind de un suport direct din partea statului, acesti intermediari pot influenta puternic orientarea fluxurilor financiare internationale.

Implicarea intermediarilor in desfasurarea relatiilor financiar-valutare internationale este diferita:

Dupa cum se poate observa din acest tabel, atat la nivel local cat si la nivel international bancile comerciale si societatile de asigurare au un rol dominant pe pietele financiare internationale. In acelasi timp se poate remarca rolul marginal al bancilor de economii sau uniunile de credit in derularea operatiunilor financiare internationale.

In concluzie, complexitatea operatiunilor financiare internationale, gradul ridicat de risc si imperfectiunile pietelor financiare au condus la aparitia si dezvoltarea  unui numar mare de intermediari financiari specializati care si-au diversificat in permanenta serviciile si instrumentele pe care le ofera.