MANAGEMENTUL FINANCIAR

NEVOIA DE FONDURI

Nevoile unei afaceri reusite:

Ø      forta de munca

Ø      bani

Ø      materiale

Banii sunt necesari pentru:

a plati materii prime pentru fabricarea de bunuri;

a face fata costurilor de functionare: orice de la cererile de rate, creioane si salarii pana la factura de plata a curentului electric, agrafe si combustibil.

Acesta este "capital circulant" necesar pentru a mentine firma in functiune.

Banii sunt de asemenea necesari pentru a mentine firma in afaceri si pentru a se putea dezvolta, cu alte cuvinte pentru:

a construi noi fabrici;

a extinde cele existente;

a cumpara utilaje, echipamente si mijloace de transport;

a inlocui sau a reinnoi echipamentele demodate sau uzate;

Acestea constituie "fondurile mijloacelor fixe" necesare pentru a mentine firma dotata corespunzator si capabila de a se dezvolta.

SURSE DE FINANTARE

De unde vin banii depinde de destinatia lor si pentru cat timp sunt necesari.

Cele patru surse principale sunt:

Banii castigati de pe urma vanzarii de bunuri sau servicii, reinvestiti in societate;

Banii prevazuti pentru a inlocui anumite utilaje;

Vanzarea de active neesentiale pentru functionarea firmei;

Imprumut de la banci sau actionari.

Capitalul circulant este permanent necesar pentru afacerile zilnice; fondurile fixe sunt necesare atunci cand sunt planificate articole de cheltuieli majore.

Astfel ca capitalul circulant va fi de obicei acoperit din banii reinvestiti in firma in timp ce fondurile fixe vor fi acoperite in mare parte din imprumut.

Desi clientii platesc pentru bunurile sau serviciile prestate, se poate intampla sa fie o lunga perioada intre data platii materiilor prime necesare realizarii bunurilor si data incasarii aferente.

Muncitorii trebuie platiti vineri chiar daca bunurile pe care ei le-au produs nu se vor vinde decat joia viitoare.

Intre timp firma nu are bani. Banii trebuie sa vina de undeva numai pentru a mentine societatea.

Ideal este ca perioada aceasta de lipsa de fonduri sa fie acoperita din banii pastrati in societate.

Daca costurile cresc foarte rapid, banii existenti la firma pot fi insuficienti astfel ca banii vor trebui cumva imprumutati numai pentru a continua activitatea.

Aceasta este o problema de lichiditate, de a nu avea destui bani in "numerar" sau "gata sa curga" pentru a face fata nevoilor imediate.

Cand acest lucru se intampla banii trebuie imprumutati pentru a face fata acestor nevoi imediate. Aceasta creeaza o noua problema intrucat incasarile viitoare din vanzari trebuie sa acopere costul imprumutului si rambursarea sa de-a lungul unei perioade de timp convenite.

Aceste probleme de capital, lichiditate, surse de finantare si metode de control al finantelor unei firme sunt redate in aceasta sectiune.

SURSELE SI UTILIZAREA FONDURILOR CONTRACTATE PE TERMEN SCURT SI LUNG

Alegerea unei surse de bani pentru imprumut va depinde de anumite considerente:

Rata dobanzii;

Durata contractarii imprumutului;

Conditiile de rambursare;

Conditiile acordarii imprumutului - garantia aferenta, etc.; 414f59e

Suma necesara.

In general creditele pot fi impartite in credite pe termen scurt si lung. Termenul scurt este de obicei de la unul la cinci ani, termenul lung inseamna peste cinci ani. Principalele surse sunt urmatoarele:

Caracteristicile acestor diverse surse si principalele lor utilizari sunt descrise in linii generale in urmatoarele tabele.

FONDURI PE TERMEN SCURT

FONDURI PE TERMEN LUNG

SURSE INTERNE SI EXTERNE DE FINANTARE

O alternativa de a privi sursele de finantare este de a considera acele surse care sunt interne companiei precum si cele ce sunt externe companiei.

Cele ce urmeaza examineaza aceste distinctii si dezvolta detaliile unora din surse.

SURSE INTERNE

Termen lung

Profituri reinvestite in societate, desi profiturile nu pot fi neaparat traduse imediat in bani.

Termen scurt

Bugetul trezoreriei (incasarilor si platilor efective) pentru anul urmator va dezvalui orice surplus ce apare de-a lungul anului.

Politica cu privire la dividende-nivelul dividendelor poate fi redusa pentru a pastra bani.

Rezerve fiscale ( taxe ce nu trebuie sa fie achitate imediat).

In cadrul unei companii sau grup mare de societati unele sectoare pot avea fonduri in excedent care ar putea fi transferate pentru a face fata deficitelor din alte sectoare.

Termenul acordat clientilor pentru a plati poate fi scurtat.

Sumele datorate companiei dar neincasate pot fi vandute unui comisionar pentru incasare imediata la un cost redus (cu discount), lasand comisionarul (o terta persoana fizica sau juridica) sa incaseze de la client.

Termenul de plata a furnizorilor poate fi extins.

Suma de bani investita in actiuni poate fi redusa dar numai in masura in care acest lucru e compatibil cu o functionare eficienta.

Vanzarea de active excedentare, care nu sunt necesare pentru functionarea actuala.

Vanzarea de proprietati libere sub forma de vanzare insotita de un contract simultan de inchiriere prealabil (prin leasing) a proprietatii pentru a valorifica valoarea de capital a proprietatii.

Sursele de mai sus vor fi in mod normal utilizate in combinatie, iar impartirea in termen scurt si lung este oarecum artificiala, desi este o modalitate utila de a cataloga principalele surse.

SURSE EXTERNE

Termen lung

Unii cu economii disponibile trebuie sa fie tentati sa investeasca intr-o societate, de aici si marea varietate de actiuni si obligatiuni oferite lor. Unii oameni doresc o rentabilitate mare a capitalului si pentru a o realiza ei sunt pregatiti sa-si asume un oarecare risc. Altii doresc siguranta pentru economiile lor desi rata dobanzii este mai scazuta. Este imposibil sa declari in general care este cel mai valoros tip de actiuni, dupa cum se poate intampla la un profit mare o actiune cu dividend suspendat poate primi mai mult decat o actiune comuna sau preferentiala (privilegiata). Fiecare caz trebuie analizat separat.

Actiuni preferentiale (privilegiate). Aceste actiuni in mod normal poarta o rata fixa a dividendelor iar posesorii acestora sunt platiti integral inainte ca actionarii de rand sa primeasca ceva. Pentru a convinge lumea sa investeasca in actiuni preferentiale dobanda fixa este in mod normal mai mare decat dobanda obtinuta in titlurile de credit guvernamentale. Sunt mai multe varietati de actiuni preferentiale si de asemenea unele tipuri hibride care combina caracteristicile ambelor tipuri de actiuni (comune si preferentiale). De exemplu, actiuni preferentiale cumulative si actiuni preferentiale care ofera, pe langa dividendul fix si posibilitatea de a participa la o parte din profitul net.

Actiuni comune. In general aceste actiuni nu poarta nici o rata fixa de dividend iar investitorii primesc o parte a profitului numai dupa ce toate celelalte revendicari au fost rezolvate. Sunt numite uneori "equity" (titluri de valoare care reprezinta capital propriu) sau actiuni cu "risc" prin aceea ca dividendul poate varia enorm de la o perioada de succes intr-un an la o prabusire a preturilor la bursa in alti ani.

O companie care are urgent nevoie de bani poate emite o noua serie de actiuni comune (numita "emisiune pe baza de drept de subscriere") fie pentru publicul general sau pentru actionarii actuali la un pret favorabil.

Actiuni cu dividende suspendate. Posesorii acestor actiuni sunt plasati la randul pentru primirea dividendelor numai dupa ce actionarii de rand au primit un procent din profituri.

Credit (Imprumut). Strangand un credit cu o dobanda fixa, rambursabil dupa un anumit numar de ani. Aceasta poate lua diferite forme in functie de conditiile specifice.

(a)   Titluri de credit (de creanta) sunt titluri de valoare (mobiliara) cu o dobanda fixa in schimbul unui imprumut pe termen lung. Titlurile de credit nu sunt actiuni si posesorii lor sunt creditori si nu membri ai companiei ca actionarii. Ca urmare ei au dreptul legal de a primi dobanda indiferent daca compania are profit sau pierdere. Titlurile de credit poarta o dobanda fixa, de obicei un pic mai mica decat cea achitata posesorilor de actiuni preferentiale. In general aceste titluri sunt rambursabile la valoarea nominala la o data viitoare. Titlurile de credit ipotecare sunt cele emise pe valoarea mobiliara a activelor unei societati. Dobanda anuala pentru titlurile de credit trebuie achitata anual indiferent daca compania are sau nu profit.

(b)   Titluri de credit negarantate. Fara nici o garantie, dar in mod normal exista unele restrictii privitor la valoarea totala pe care compania poate sa o imprumute.

(c)   Titlu de credit (valoare de imprumut) negarantat convertibil. Similar titlului

de credit negarantat, cu exceptia faptului ca exista dreptul ca la o anumita data si la un anumit pret acestea sa poata fi preschimbate in actiuni comune.

Sistemul actual de impozitare face din credite o modalitate mai ieftina de imprumut decat emiterea de actiuni, dar intrucat dobanda pentru imprumut trebuie sa fie achitata indiferent de nivelul profitului, se pune o restrictie pe necesarul total care poate fi finantat in felul acesta. O proportie mare de credite in raport cu fondurile actionarilor poate face ca profitul actionarilor sa fie supus unor mari fluctuatii.

Termen scurt

Credite prin cont descoperit (soldul negativ al contului curent)/Bank overdrafts Tehnic vorbind facilitatile "overdraft" sunt anual reinnoite, dar in practica, acestea au un rol permanent in structura financiara pentru majoritatea companiilor.

Cumpararea in rate/vanzarea pe credit. Poate fi utilizata pentru a finanta cumpararea de mijloace fixe, dar cumparatorul nu le detine in proprietate decat la sfarsitul perioadei "de rate"

Bancile de investitii ofera a gama larga de servicii financiare, de la credite pe termen scurt (pana la 5 ani) pana la finantarea exporturilor prin cambie si aranjament de acceptare a cambiei (intre exportator/importator si banca). Departamentul de garantare a creditelor la export (ECGD) furnizeaza de asemenea asistenta financiara pentru exportatori.

Alte credite. Sunt diferite alte organisme care acorda imprumuturi pe termen scurt sau mediu, cum ar fi Fondurile de Pensii, Companiile de asigurari, Corporatia Industriala Comerciala si financiara (ICFC) care acorda de asemenea imprumuturi pe termen mai lung in special firmelor mai mici.

CONTURI SI BILANTURI CONTABILE

Scopul de a face comert (in tarile occidentale industrializate) este de a crea profit. Ca urmare sunt necesare diverse mecanisme de control care sa monitorizeze functionarea firmei si sa asigure indeplinirea obiectivelor. In termenii cei mai simpli sistemele contabile sunt metode de inregistrare a balantei dintre cheltuieli si incasari.

Debitori si creditori.

Tot in termeni simpli, conturile arata balanta dintre debitori si creditori. Debitorii sunt aceia care datoreaza bani unei firme, fie fiind datori, ori fiind platiti in avans pentru servicii sau bunuri nelivrate inca, sau care au primit ajutor financiar (imprumuturi etc.).

Creditorii sunt aceia carora firma le datoreaza bani pentru serviciile sau bunurile livrate, de exemplu, conturile de creditori. Astfel ca un creditor este opusul unui debitor si pentru orice credit exista un debit corespondent, de exemplu, daca o firma suporta o datorie (adica imprumuta bani) isi asuma o obligatie (pasiv) - bani ce trebuie rambursati; in acelasi timp firma dobandeste un bun sau bani pentru a fi utilizati in afaceri.

Cele doua parti principale de inregistrare a tranzactiilor si a situatiei unei firme sunt:

Contul de profit si pierderi;

Bilantul contabil.

CONTUL DE PROFIT SI PIERDERI

Contul de profit si pierderi, cunoscut uneori ca Contul de exploatare si profit si pierderi, este o evidenta a chitantelor de incasare si a platilor din anul respectiv, ajustat sa includa si un comision la serviciu pentru orice bani utilizati in cadrul firmei (dobanda) si o plata pentru orice mijloc fix ca: utilaje, echipamente sau instalatii utilizate de firma (amortisment).

O crestere a cheltuielilor firmei precum un stat de plata cu salarii mai mari sau o crestere a chiriei localului se inregistreaza in contul de profit si pierderi ca cheltuieli sporite. Este o declaratie a activitatii comerciale curente intr-un exercitiul financiar de 6 luni sau un an sau orice alta perioada de timp pe care patronii o aleg pentru a o utiliza drept un mijloc de a pastra indeaproape controlul firmei. Contul de profit si pierderi este o "poza in miscare" ce acopera o perioada de timp, spre deosebire de alte evidente financiare principale cum ar fi bilantul contabil care este o "poza nemiscata" a intregii firme la un moment dat.

Continutul contului de profit si pierderi:

Punctul de plecare al contului de profit si pierderi este:

Incasari din vanzari

Din acestea se deduc:

Costul materiilor prime;

Salarii stabilite la ora de munca si salarii obisnuite (calculate la saptamana /luna);

Amortismentul (o parte din costul unui mijloc fix care este repartizat pe toata perioada estimativa de utilizare);

Alte cheltuieli.

Ceea ce ramane cand aceste costuri au fost scazute constituie:

Profituri din activitate.

Din acestea trebuie sa se scada:

Dobanda pentru imprumuturi (include plata dobanzii pentru titlurile de credit (creanta).

Si ramane:

Profitul inainte de retinerea impozitelor

Din profitul net inainte de impozitare trebuie achitat Impozitul pe Profit, ramanand o suma de achitat fie ca:

Dividende, catre actionari pentru folosirea banilor lor

sau ca

Valoare reinvestita in firma

Un exemplu: redam mai jos un exemplu de cont de profit si pierderi cu unele note explicative suplimentare. Este chiar mai bine sa studiati ultimul cont de profit si pierderi al companiei dumneavoastra (daca dumneavoastra nu aveti unul, atunci secretara companiei dumneavoastra trebuie sa va faca rost de o copie)

Exemplu - Contul de Profit si Pierderi la 30 Martie 1993 (anul ce se incheie la 30.03.93)

Intr-o companie cu un numar mare de actionari cu actiuni cumparate prin bursa de valori mobiliare, acest profit net dupa impozitare ar fi sursa dividendelor ce pot fi achitate actionarilor.

Intr-o companie mica a caror actiuni nu sunt cotate la bursa, dobanzile la imprumuturi pot fi onorate din acesta dar unele imprumuturi pot fi achitate inainte de impozitare.

Utilizarea contului de profit si pierderi

Luat izolat, un set de cifre poate da o imagine limitata a firmei.

Luat intr-o oarecare progresie, este posibil totusi sa obtii o bogatie de informatii cu privire la trecutul unei firme si probabil la viitorul ei.

Cifrele cuprinse in conturi (vezi si bilantul contabil de pe pagina urmatoare) sunt singura masura a eficientei firmei si a managementului sau.

Una din cele mai importante utilizari ale contului de profit si pierderi este de a servi ca o comparatie a rezultatului obtinut cu rezultatul anticipat (planificat).

Dintr-o serie de conturi de profit si pierderi este posibil sa vezi cum diferite costuri cresc sub forma unui procent din costurile totale, informatie ce poate fi importanta pentru controlul profitabilitatii companiei. Dintr-un cont de profit si pierderi este de asemenea posibil sa calculezi profitul brut sub forma unui procent din cifra de afaceri.

Pentru a evalua daca intr-o anumita perioada s-a inregistrat un profit brut sau o pierdere, un caraus are nevoie de patru cifre:

Valoarea stocului la inceputul perioadei;

Costul stocului achizitionat pe perioada respectiva;

Valoarea vanzarilor facute pe perioada respectiva;

Valoarea stocului ramas la sfarsitul perioadei. (valoarea stocului trebuie sa fie evaluata la pretul de cost platit de caraus si nu la pretul pe care carausul spera sa-l vanda).

Contul de Profit si Pierderi va arata asadar:

Valoarea stocului initial

plus                 Vanzari

plus                 Valoarea stocului cumparat (la pret de cost)

minus              Costul aprovizionarilor / cheltuieli directe

Diferenta dintre aceasta cifra finala si valoarea stocului initial va fi profitul brut sau pierdere inregistrata de caraus pe perioada respectiva.

BILANTUL CONTABIL

Bilantul contabil este o situatie a activelor, pasivelor si a fondurilor actionarilor unei firme la un moment dat. Legea societatilor comerciale prevede ca, capitalul social, rezervele, provizioanele si alte pasive, mijloacele fixe, activele circulante si alte active sa fie evidentiate separat si orice bilant contabil sa ofere o perspectiva corecta si reala a starii lucrurilor intr-o societate. Este treaba revizorilor contabili (cenzorilor platiti) sa certifice actionarilor ca bilantul infatiseaza corect starea de lucruri.

Spre deosebire de Contul de Profit si Pierderi care este o poza in miscare acoperind o perioada, bilantul este o poza "nemiscata" a intregii firme la un moment dat.

Un bilant contabil, asa cum si numele sugereaza trebuie sa mentina in echilibru:

Sursele de fonduri sa echivaleze cu utilizarea de fonduri

Cu alte cuvinte:

Conturile de creditori trebuie sa corespunda cu conturile de debitori

Scopul unui bilant contabil este de a arata "cati bani face o companie"(cat valoreaza ea).

Aceasta se poate calcula printr-o simpla ecuatie:

Tot ceea ce firma detine in proprietate (active)

minus                          Tot ceea ce firma datoreaza (pasive)

este egal cu               Cat valoreaza (valoare neta)

Cu alte cuvinte:

Active - pasive = valoare neta

Sau

Active = Pasive + valoare neta

Intrucat activele reprezinta modul in care fondurile au fost utilizate iar pasivele si valoarea neta reprezinta sursele de fonduri (de exemplu, fonduri imprumutate), aceasta inseamna ca:

Utilizarea de fonduri = sursele de fonduri

Aceasta balanta, in care pentru fiecare debit exista un credit corespondent, este baza contabilitatii cunoscuta ca, contabilitatea dublei inregistrari (fiecare intrare in debitul unui cont este egala cu o alta intrare pe creditul altui cont).

Continutul bilantului contabil

Bilantul contabil arata de unde au fost obtinute fonduri si pentru ce au fost utilizate:

Bilantul trebuie sa fie echilibrat ca sa aiba valoare pentru conducere. Cu toate acestea, cand cineva primeste un bilant contabil care intr-adevar pare sa fie echilibrat, nu este intotdeauna prudent sa presupui in mod concludent ca acesta a fost intocmit corect. Aceasta se intampla pentru ca persoana care a intocmit bilantul poate sa fi inregistrat cifre incorecte sau in plus, "faza" cunoscuta ca: "greseli compensatorii" doar ca bilantul sa arate echilibrat corect.

Un exemplu de bilant la 30 martie 1993

INDICI DE CAPITAL SI FLUXURI DE NUMERAR (CASH FLOW)

Daca bilantul contabil si contul de profit si pierderi sunt (sau ar trebuie sa fie) o oglinda fidela a situatiei financiare si a functionarii firmei, atunci ele devin utile numai prin interpretarea lor. Sunt diferite moduri de a examina situatiile financiare (darile de seama) si pentru a le descrie se utilizeaza un numar de termeni tehnici.

CAPITAL CIRCULANT

Capitalul circulant este fondul de bani care este disponibil pentru functionarea zilnica a firmei. In termenii bilantului:

Capital circulant = active circulante - pasive curente

Cu alte cuvinte reprezinta excesul de active curente - numerar, depozite bancare si alte articole care pot fi repede transformate in numerar, de exemplu, facturi de incasat de la clienti, stoc si productie neterminata minus pasive curente-imprumuturi bancare si credite prin cont curent, plati datorate furnizorilor de materii prime, salarii, etc. si alte cheltuieli zilnice de functionare.

TOTALUL CAPITALULUI UTILIZAT

Totalul capitalului utilizat este valoarea totala a tuturor activelor utilizate intr-o afacere inclusiv instalatia, cladirile, terenul (adica activele fixe achizitionate cu fondurile mijloacelor fixe), precum si tot ceea ce se poate converti cu usurinta in numerar din capitalul circulant, cu mentiunea ca ultimul se obtine prin scaderea pasivelor curente din activele curente.

Cu alte cuvinte:

Totalul capitalului angajat = active fixe + active circulante - pasive curente

Pentru a verifica situatia financiara a unei firme este necesar sa se calculeze raporturile dintre aceste diferite parti componente ale firmei si sa se afle daca raporturile sunt suficient de bune.

In acest scop sunt utilizati indicatori, doi dintre cei mai utilizati fiind indicele curent si de lichiditate (testul acid/indicele de lichiditate imediata).

INDICATORI AI CAPITALULUI CIRCULANT

Sunt diferite alte masuratori de lichiditate sub numele de indicatori de capital circulant.

Acest lucru acopera o serie de indicatori incluzand indicele curent si de lichiditate delimitand raportul dintre capitalul circulant (active curente minus pasive curente) si diferite active, pasive sau cifre de vanzari.

INDICELE CURENT

Acesti doi indicatori se refera la evaluarea numerarului pe care firma il are disponibil cu usurinta pentru a satisface nevoile imediate si pentru a face fata urgentelor, cu alte cuvinte cat de lichida este firma.

Primul instrument de masura brut al lichiditatii este raportul dintre active curente si pasive curente.

Acesta este indicatorul curent care este egal cu:

Active curente/pasive curente

Este un instrument de masura a excesului de numerar, balante bancare, investitii, stocuri si debitori (active curente) raportat la creditori, credite bancare prin cont curent, dividende, impozit datorat (pasive curente).

Pentru a folosi exemplu din bilantul contabil al Sectiunii B1.4.2

5.538.000 USD (active curente)

Indicele curent =        2.24: 1

2.469.000 USD (pasive curente)

Cu alte cuvinte, activele curente ale firmei sunt de doua ori si un sfert mai mari decat pasivele curente. Exista o metoda empirica standard de 2:1 pentru indicele curent al afacerii.

In comparatie cu aceasta, exemplu nostru are o mai mare lichiditate - adica mai mult numerar disponibil imediat.

Daca ar fi avut un indice mai mic ar fi putut risca sa ramana fara numerar necesar achizitionarii de materie prima sau finantarii afacerii (costurile salariale), in vreme ce firma asteapta ca, clientii sa achite bunurile livrate sau serviciile prestate.

O firma cu un indice curent prea mic este considerata a fi sub-capitalizata, iar o firma cu lichiditati excedentare, adica prea mult numerar disponibil, are problema inversa a banilor zacand neutilizati si care ar fi putut fi investiti.

Pentru a evita ambele situatii extreme, o firma va intocmi bugete ale trezoreriei (incasarilor si platilor efective) si previziuni ale fluxului de numerar pentru a vedea ce bani se asteapta sa primeasca si ce bani sa cheltuie. Acestea sunt tratate in Sectiunea B1.5.6.

Un dezavantaj al indicatorului curent este ca sunt numeroase moduri diferite de evaluare a stocului, care este unul din activele curente.

Un instrument de masura mai rapid al lichiditatii unei firme este indicele denumit in felurite moduri: indicele de lichiditate imediata, lichid sau testul acid.

INDICELE DE LICHIDITATE IMEDIATA, LICHID SAU TESTUL ACID

In cadrul acestui indice stocul este exclus din activele curente.

Astfel "active curente" aici sunt numai activele ce se pot vinde imediat pe bani.

Active curente - stoc

Indicele de lichiditate imediata = Pasive curente

Cu alte cuvinte indicele de numerar, al conturile bancare si al debitorilor impartit la creditori, credite bancare prin cont curent, impozite, dividende etc.

In exemplu final -  Bilantul contabil din Sectiunea B1.4.2

2.853.000 USD

Indicele de lichiditate imediata =    1.15:1

2.469.000 USD

Pentru acest indice, exista o metoda empirica traditionala standard de 1:1 astfel ca din nou exemplu nostru arata un pic mai mult peste standardul de lichiditate.

FLUXURI DE NUMERAR SI BUGETE

In timp ce este important pentru o companie sa fie profitabila este tot atat de important pentru ea sa fie lichida. O companie profitabila poate avea atat de mult din profiturile sale bagate in mijloace fixe (instalatii, cladiri, utilaje), stoc si debitori incat ar putea sa aiba dificultate la plata propriilor sale datorii cand ele sunt scadente.

Pentru a evita sa se intample acest lucru, o firma trebuie sa intocmeasca un buget al trezoreriei - un plan al banilor pe care anticipeaza sa-i primeasca si sa-i achite intr-o perioada de timp astfel ca sa realizeze un anumit nivel al fluxului de numerar pe o perioada data. De exemplu, o firma poate prevedea sa incaseze din vanzari in martie sa zicem, 500 articole la 3 USD/buc, articol fabricat la un pret de cost de 2 USD. Situatia bugetului de profit si pierderi va arata un profit pe martie:

Vanzari 1.500 USD

Costuri 1.000 USD

Profit 500 USD

Cu toate acestea, este posibil ca materiile prime sa fi fost deja achitate in februarie, iar clientii sa nu achite marfa cumparata pana in aprilie. Intre timp firma nu mai are bani si trebuie sa gaseasca bani pentru a finanta materiile prime si debitorii. Rezolvand fluxul de numerar, chitantele de incasari sau platile planificate, luna de luna, compania poate sa vada exact cand are nevoie de numerar (si poate aranja sa se imprumute la nevoie) sau cand aceasta are un surplus de bani disponibili care ar putea sa fie utilizati rational.

Cand o companie doreste sa-si imbunatateasca fluxul de numerar, atunci ea va urma mai multe planuri de actiune cu scopul de a:

asigura o incasare mai rapida a sumelor datorate de clienti, cum ar fi : oferind rabaturi pentru plata inainte de termen, sau reducand facilitatile de credit (acordurile formale de creditare);

obtine perioade mai lungi de credit de la furnizori; sau

obtine, sau daca este posibil de a extinde facilitatile de credit bancar prin cont curent (sold negativ al contului curent).

Fluxul de numerar si planificarea bugetului pot fi descrise ca: "masurarea pe o anumita perioada de timp a incasarilor si platilor planificate ale unei firme". Scopul este de a da posibilitatea alegerii momentului oportun ca, cheltuielile viitoare sa coincida cu o perioada de mare lichiditate sau sa onoreze plati exceptionale cu fonduri aditionale din surse externe. Utilizarea corespunzatoare a previziunilor fluxului de numerar poate conduce la majorarea profiturilor si a veniturilor prin folosirea fondurilor excedentare in alte sectoare in timp ce se asigura ca angajamentele firmei sa fie intotdeauna onorate satisfacator. Situatia fluxului de numerar va arata sursele si utilizarea fondurilor pe o anume perioada.

INDICATORI DE RENTABILITATE

Pentru a da posibilitatea evaluarii corecte a eficientei activitatilor unei companii, este necesar sa se stabileasca ce rentabilitate (ca procent) se realizeaza.

Profitul brut raportat la vanzari

Procentul de rentabilitate din vanzarea produselor unei societati

Aceasta rata reflecta o marja disponibila pentru a acoperi cheltuielile generale neproductive si se calculeaza astfel:

Vanzari - costuri de productie (profit brut) X 100 / Vanzari

Daca o firma a cumparat 500 articole la 10 USD fiecare si la sfarsitul anului evidentele lor arata ca ei au vandut 400 din ele la 15 USD fiecare si ca inca mai au 100 buc in stoc, atunci care ar fi profitul brut? Pentru a raspunde la aceasta intrebare trebuie sa calculezi venitul din vanzarea celor 400 de art. (6.000 USD), si sa aduni la asta valoarea stocului (la pretul de intrare)(1.000 USD) si sa scazi costul total al celor 500 articole cumparate. (5.000 USD),

6.000 USD + 1.000 USD - 5.000 USD = Profit brut de 2.000 USD

Rentabilitatea capitalului utilizat

Un procent utilizat pentru a evalua utilizarea profitabila a banilor intr-o firma si eficienta conducerii acestei firme. Lumea care se gandeste daca sa-si investeasca banii sau sa continue sa-si investeasca banii intr-una din numeroasele companii (si sa compare profitul cu ceea ce ei ar primi sub forma de dobanda de la banca sau de la oficiul postal) doreste sa stie care din firme le ofera cea mai ridicata rata a rentabilitatii (profitului), adica care dintre companii ofera cel mai mare profit pentru capitalul angajat (utilizat).

Pentru a afla profitul pe capitalul utilizat trebuie sa stii:

Profitul net, inainte de impozitare (se poate obtine din contul de profit si pierderi)

Capitalul angajat de catre firma. (Acesta cuprinde active fixe plus active circulante minus pasivele curente. Aceste cifre pot fi obtinute din bilantul contabil.) "Capitalul angajat" este de asemenea cunoscut ca: "capital subscris".

Formula pentru rentabilitatea capitalului utilizat este:

Fondurile actionarilor sunt valorile tuturor activelor fara pasive, si se afla adunand partea capitalului proprietarului cu rezervele si soldul din contul de profit si pierderi.

CONTROLUL APROVIZIONARII SI AL STOCULUI DE MARFA

Orice necesitati ale firmei cum ar fi: combustibilul, piesele de schimb, rechizitele, etc. pot fi achizitionate cand sunt necesare pentru utilizare imediata sau achizitionate in avans in perspectiva nevoilor viitoare si tinute in stoc pana la utilizare.

Avantajele cumpararii pentru a stoca:

Cumparand in cantitati mari se poate obtine un pret unitar mai mic;

Articolele sunt disponibile oricand sunt necesare, fara intarzierea creata de timpul necesar aprovizionarii;

In perioada de inflatie, pretul achitat poate fi mai mic decat atunci cand este cumparat la nevoie.

Dezavantajele cumpararii pentru a stoca:

Trebuie furnizat spatiu de depozitare;

Capitalul este imobilizat in stocuri;

Poate avea loc: pierderea, deteriorarea sau furtul sau bani cheltuiti pentru a evita aceste lucruri;

Daca cererea a fost preconizata incorect, stocurile pot ramane in cont.

Conducerea firmei trebuie sa stabileasca cel mai nimerit curs de actiune pentru toate articolele pe care le cumpara.

Cand se cumpara fie pentru folosinta imediata sau pentru a face stocuri, scopul este de a obtine cea mai mare eficienta a banilor.

Ca urmare va fi necesar:

Sa se fundamenteze pentru ce este necesar articolul;

Sa se gaseasca produsul care corespunde cel mai bine nevoilor;

Sa se gaseasca furnizorul care poate oferi cele mai favorabile conditii. In acest context conditiile nu includ numai pretul, dar cuprind si: valabilitate, autenticitate, etc.

Un control eficient al stocului de marfa poate reduce sumele imobilizate in stocuri.

Obiectivul principal al controlului stocurilor este de a avea tot ce-ti trebuie la dispozitie intr-un timp acceptabil si la un pret acceptabil.

MANAGEMENTUL STOCURILOR DE MARFA SI CONTROLUL STOCURILOR

Controlul stocului este o inregistrare scriptica a miscarii de bunuri in si din magazie sau depozit, astfel ca numarul articolelor depozitate sa fie acelasi cu numarul articolelor inregistrate pe fisa de magazie. Acesta este doar un aspect al managementului de stocuri care se preocupa cu investitia de bani intr-un stoc de piese sau alt necesar.

Obiectivul managementului stocurilor de marfa este de a se asigura ca piesele, etc. sa poata fi furnizate de clienti sau de serviciile (departamentele) firmei atunci cand sunt necesare. Pentru a realiza nivelul optim al utilizarii cu costuri minime la iesirea din uz (stoc de marfa iesit din uz care a fost inlocuit de noi tipuri si modele) sau stocuri de marfa inactive (adica stocuri pentru care nu este cerere) trebuie sa fie utilizate tehnici de management al stocurilor.

Acestea includ:

Comenzi de cantitati economice;

Pronosticarea (prevederea) cererii;

Tehnici de planificare a profitului.

Un bun management al stocurilor va tine cont de timpul dintre primirea unei comenzi si executarea comenzii de catre furnizorul de bunuri, sau prestatorul de servicii etc. Scopul este de a onora cererea intr-un ciclu de timp cat mai mic.

SISTEME DE CONTROL AL STOCURILOR DE MARFA

Cerintele de baza ale unui sistem de control eficient al stocului sunt:

AchizitiiLE

Toate achizitiile trebuie sa fie facute in baza unei comenzi.

Forma pe care aceasta o poate lua este nesemnificativa, dar trebuie sa contina urmatoarele detalii:

Data comenzii;

Numele furnizorului;

Descrierea corecta si exacta (in detaliu) a bunurilor necesare;

Termenul si locul de livrare;

Pretul convenit;

Semnatura persoanei care a dat comanda.

O copie de dosar a tuturor comenzilor trebuie sa fie pastrata si utilizata pentru a verifica ulterior factura.

Facturile

Verificarea facturii va implica in mod normal verificarea ca:

Bunurile au fost efectiv primite;

Bunurile nu sunt deteriorate, sau de calitate inferioara etc.;

Pretul facturii, etc., este corect.

Semnarea facturii pentru corectitudinea platii si indicarea locului (contului) din care se va suporta. Un sistem de numere de coduri poate fi utilizat in acest sens.

Evidente ale stocului de marfa

Acolo unde se face stoc (se cumpara pentru stoc) trebuie sa se asigure ca:

Bunurile nu sunt pierdute, furate sau deteriorate inainte de a fi utilizate;

Cand sunt utilizate, ele sa se inregistreze iar nivelul stocului sa se reduca proportional;

Utilizarea articolului sa fie scazute dintr-un anumit numar de cont .

Evidentele stocului de marfa trebuie sa fie pastrate.

Acestea pot fi atat fizic cat si in unitati monetare, adica numarul de bucati ramase si valoarea acestora.

Verificari ale stocului fizic de marfa

Acestea trebuie facute la intervale neregulate si trebuie sa urmareasca urmatoarele:

Lipsurile din stoc in comparatie cu evidentele contabile, se pot datora unei inregistrari eronate, unui furt sau stoc pierdut;

Evidente inexacte - de obicei reflectate prin lipsa stoc sau suprastoc intrucat articolele au fost inregistrate gresit;

Stocuri de marfa mai mari decat evidentele de intrare a lor, se datoreaza neinregistrarii transelor de marfa primita.

Aceste verificari sunt facute si de revizorii contabili ai firmei.

Articole de mica valoare

Atunci cand sunt cumparate articole de mica valoare pentru stoc nu se merita sa se tina evidente detaliate, intrucat costul acestei actiuni poate sa depaseasca cu mult valoarea bunurilor. Costul total al achizitionarii este bagat pe cheltuiala contului corespunzator si nu trebuie sa se mai tina alte evidente.

Importanta principala a controlului aprovizionarii si a stocului de marfa poate fi definita ca:

Asigurarea celei mai rationale utilizari a banilor;

Asigurarea ca beneficiile unei bune aprovizionari nu sunt pierdute printr-un slab control al stocurilor intre receptia si consumul lor;

Procurarea articolelor solicitate de clienti sau de catre firma in cel mai scurt timp;

Asigurarea ca nu se imobilizeaza sume excesive in stocuri de rezerva;

Prevenirea acumularii de stocuri excedentare de rezerva si componente.