Abordarea sistemica a calitatii la nivel macroeconomic

ABORDAREA SISTEMICA A CALITATII LA NIVEL MACROECONOMIC

Caracterul sistemic al calitatii presupune abordarea ei in legatura cu factorii determinanti, intriseci si extrinseci, din organizatiile producatoare.

Calitatea produselor sau serviciilor se obtine prin cooperarea tuturor factorilor si compartimentelor implicate, din intreprindere si din afara ei, precum: standardizare, cercetare si proiectare - constructiva si tehnologica (prin eforturile compartimentelor direct productive), sau distributie, service etc.

In viziunea conceptului japonez CWQC cele trei segmente de baza se refera la asigurarea calitatii, tinere sub control a calitatii, tinerea sub control a costurilor, cantitatilor si termenelor de livrare.

Orice deficienta, divergenta, diferend si/sau lipsa de colaborare a acestor factori poate avea un efect nociv asupra calitatii.

Abordarea sistemica a unui produs sau serviciu, din perspectiva calitativa (de obtinere, mentinere si imbunatatire a calitatii) a organizatiei producatoare (politica conducerii in domeniul calitatii), urmareste cresterea increderii in produs si prin urmare in producatorul acestuia. Cresterea increderi in produs induce o serie de consecinte favorabile asupra producatorului (volumul productiei, cifra de afaceri, profitul etc.) in ce priveste pozitia pe piata sau in preferintele beneficiarilor.

Generarea increderii in produs, deci in producatorul acestuia, este rezultatul unei activitati speciale denumite ,,certificarea si acreditarea calitatii", realizata de organisme specializate (capitolul 6) .

EVALUAREA FUNCTIILOR UNUI PRODUS

In evaluarea functiilor unui produs, mai nou si deosebit de temeinic, se pleaca de la "analiza valorii/ingineria valorii"produsului respectiv - o metoda tehnico-economica de analiza a modului de conceptie, proiectare si executie a oricarui produs in conditiile minimizarii costurilor de obtinere a functiilor. Metoda - implementa din startul etapei de conceptie, ca rezultatat al proiectarii asupra celorlalte etape - se realizeaza printr-o serie de procedee sistematice orientate spre obtinerea functiilor necesare unui produs la costuri minime, fara sa diminueze calitatea, fiabilitatea si performantele produsului respectiv. Prin urmare conduce:

- in cazul unui produs nou - la minimizarea costurilor de obtinere a functiilor;

- in cazul unui produs imbunatatit - la reducerea costului de fabricatie, concomitent cu imbunatatirea functionala si constructiva a acestuia.

O analiza atenta arata ca doar 20% din costul de fabricatie a unui produs reprezinta cheltuielile destinate realizarii functilor solicitate de piata, restul 80% sunt cheltuieli pentru functii secundare. Prin urmare, exista rezerve importante de reducere a costurilor fara a afecta functiile produsului.

Un produs nou supus analizei valorii, trebuie, mai intai, definit si trebuie precizate functiile sale (de gasit raspuns la intrebarile "ce este" si "ce face?").

Realizarea unui nou produs se face printr-un plan operational care cuprinde sapte etape:

. Etapa de informare (documentare) care are trei obiective:

- o documentare completa asupra produsului;

- definirea produsului si a functiilor pe care acesta la indeplineste;

- raportarea functiilor la costul si valoarea lor;

2. Etapa de investigare - consta in elaborarea a cat mai multe variante alternative de realizare a functiilor produsului respectiv;

3. Etapa de evaluare a celor mai bune variante si costurile acestora;

4. Etapa de planificare care transforma variantele alese in solutii realizabile tehnologic;

5. Etapa de executie - consta in elaborarea documentatiei tehnice cu desene tehnice, proces tehnologic, necesar de utilaje, de materiale, de forta de munca, calcularea costurilor etc;

6. Etapa de avizare a documentatiei tehnice definitive care constituie baza de fabricatie a produsului (semnarea, parafarea documentatiei de ca tre factorii de decizie);

7. Etapa de impelmentare care consta in urmarirea realizarii prototipului si a seriei zero a produsului respectiv.

Deoarece calitatea este o notiune complexa, dinamica, cu un grad mare de generalizare si adesea greu coantificabila, din punctul de vedere al consumatorului, ea se exprima prin functiile produsului (ca necesitati exprimate de beneficiarul de produs/produse/productie), functii care se pot clasifica:

a) dupa importanta pe care le-o acorda atat consumatorii cat si fabricantii sunt:

- functii fundamentale sau principale - care motiveaza conceperea, executia produsului respectiv si cumpararea lui(de exemplu: lumina pentru bec);

- functii secundare (subordonate celor principale), care decurg din utilizarea produsului respectiv (de exemplu: marcajul de pe bec, indicand tensiunea si puterea), sau pot fi necesare la indeplinirea functiei principale(de exemplu vidul din becul de iluminat);

- functii inutile care nu sunt necesare (de exemplu caldura degajata de un bec);

b) dupa valoarea de intrebuintare sau valoarea comerciala:

- functii de intrebuintare, care statisfac necesitatea pentru care produsul a fost creat;

- functii de vanzare, care favorizeaza cererea produsului pe piata.

Imbunatatirea unui produs deja existent presupune urmatoarele demersuri:

- cerintele beneficiarului: functiile, cantitatile solicitate si costurile acceptate;

- analiza tehnologica: desene tehnice, fluxuri tehnologice, costuri de fabricatie, istoricul solutiilor, dificultati intampinate, modificari operate, parametrii de lucru(to, presiune,debite) indicatiri tehnico-economici( de consum, de utilizare,fiabilitate, etc );

- analiza fabricatiei: echipamentele de realizare, de verificare si de controlare, existenta rebuturilor si cauzele lor, provenienta materiei prime si a semifabricatelor din componenta produsului.

Dezvoltarea productiei dupa criterile de maturizare si dupa cererea produsului pe piata, cunoaste mai multe etape care pot fi reprezentate grafic prin curbele logistice (Gompertz). Evolutia costurilor de fabricatie este invers proportionala cu evolutia produsului (figurile 4.6 si 4.7).

zona 0 - corespunde fazei de cercetare, cand practic nu se realizeaza productia;

zona - corespunde perioadei de introducere a produsului in productie si cucerirea pietei;

zona 2 - corespunde perioadei de dezvoltare a productiei (se produce rapid);

zona 3 - corespunde productiei de masa;

zona 4 - corespunde fazei de saturare a pietii, productia se stabilizeaza la un anumit nivel;

zona 5 - corespunde fazei de inlocuire a produsului cu altul.

In ce privesc costurile de productie acestea sunt minime pentru productie maxima (de masa), cand produsul a atins gradul de maturitate. Zona a doua este foarte scurta pentru produsele ce incorporeaza progresul tehnic.

In prognoza normativa a unui produs (prognoza care poate utiliza transferul spatial se tehnologie), inca din faza a doua de evolutie se trece la pregatirea unei noi tehnologii pentru un nou produs sau la o tehnologie emergenta pentru acelasi produs/produsul imbunatatit.

Caracteristicile produsului

In evaluarea functiilor unui produs exista un demers obligatoriu pentru producator, care se face cu ajutorul si prin intermediul caracteristicilor produsului. Pentru a intelege acest demers definim si clasificam caracteristicile unui produs.

Definim caracteristicile, conform standardului ISO 8402, ca proprietati specifice prin care se identifica sau diferentiaza entitatile (produse, procese, organozatii etc), care pot fi descrise si masurate pentru a li se determina conformitatea/neconformitatea in raport cu cerintele de calitate specificate. Conform acestui standard, calitatea prezinta o variatie continua, se exprima printr-un ansamblu de caracteristici, neavand valoare de sine statatoare decat in relatie cu nevoile beneficiarului, nevoi implicite sau explicite legate de valoarea de intrebuintare.

Corelatia dintre caracteristicile de calitate, ca o masura a relatiei dintre producatorul de  produse si beneficiarul acestora, se defineste:

- in procesul de proiectare - ca expresie a unor relatii matematice de interpretare a interdependentei dintre ele;

- experimental - pe baza unor probe, incercari, testari, etc;

- in procesul de exploatare si in activitatea sirvice (depanare post-vanzare);

- in mod empiric - in procesul de consum.

Tinand seama de aceste interdependente este posibil ca limitandu-ne la un numar relativ mic de caracteristici "de importanta majora", circa 8 - 5, sa fie avut in vedere intregul ansamblu de caracteristici ale unui produs complex, caracteristici care poate fi de ordinul zecilor. Acest aspect devine extrem de important in cazul produselor proiectate prin asistare computerizata.

Existenta unor consideratii diferite acordate notinii de "calitate" de catre producatorul si beneficiarul produselor industriale a impus necesitatea clasificarii caracteristicilor produselor.

In sens larg - in special din punctul de vedere al utilizatorului - se iau in consideratie urmatoarele caracteristici:

- siguranta in functionare - determinata de fiabilitate, mentenabilitate, etc;

- compatibilitatea - aptitudinea produselor de a putea fi utilizate impreuna;

- interschimbabilitatea - aptitudinea unui produs de a putea fi utilizat fara modificari in locul altui produs, indeplinindu-i partial functiile;

- neconformitatea - abaterea/absenta unor caracteristici de calitate in raport cu cerintele specificate;

- defecte - nesatisfacerea unor cerinte, inclusiv a celor referitoare la securitate;

- securitatea - starea in care riscul unor daune materiale este limitat.

In sens restrans - cu referire speciala la produsele industriale, deci din punctul de vedere al producatorului industrial - caracteristicile de calitate ale unui produs pot fi grupate in urmatoatere categorii:

Caracteristicile tehnice si tehnologice care se refera la solutia constructiva, care evoluiaza in timp pe seama unor cheltuieli de modernizare; dintre acestea avem:

caracteristici functionale, de exemplu viteza, debit;

caracteristici de identificare, apartin mai mult sistemului de evidenta, vizand corespundenta reciproca a informatiilor din documentatiile constructive, tehnologice, financiar-contabile, manageriale;

natura si structura materialelor, care determina performantele unui produs;

gabaritul - reducerea lui inseamna atat un consum mai mic de materiale, energie, dar si comoditate in manevrare etc;

precizia si siguranta in exploatare date de fiabilitate, mentenabilitate, disponibilitate, etc;

tot aici intra si insusirile si proprietatile fizico-chimice masurabile ale produsului:

- direct - densitate, grad de duritate la apa, continut procentual de metal intr-un mineral, sau de substanta utila dintr-un minereu, continutul nutritiv intr-un produs alimentar, etc;

- indirect - calitatea unei acoperiri galvanice prin grosimea stratului, puterea unui motor prin incalzire conductorilor, etc;

- comparabile cu o mostra etalon - obiectiv (numarul de defecte pe cm de tesatura/tricotaj/tabla etc.,gradul de alb al unei tesaturi) sau subiectiv (finisajul unei confectii, grad de vopsire, etc);

caracteristicile tehnologice se referitoare la posibilitatile de executie intr-un sistem tehnologic dat (la nivelul unor operatii de transformare aflate intr-o desfasurare continua sau succesiva), de exemplu tolerante, calitatea suprafetelor la prelucrare, etc.

Caracteristicile economice care se refera la: randamente:

indicatori tehnico-economici de consum, de utilizare (intensiva, extensiva);

grad de automatizare si cibernetizare;

cheltuieli de exploatare (consumuri specifice incluse sau pe care le determina) de intretinere (reparatii, piese de schimb);

Caracteristicile sociale sunt legate de valoarea de intrebuintare, utilitatea produselor si de asemeni la efectele asupra mediului ambiant ambiant, a sigurantei si sanatatii fizice si psihice ale omului; aceste efecte determina in prezent, in tarile puternic dezvoltate, succesul sau insuccesul de piata al produselor.

Caracteristicile psiho-senzoriale si estetice - caracteristici cu o valoare subiectiva

ridicata - cu importanta mai mare pentru bunurile de consum: aspect exterior, finisare, eleganta, concordanta cu moda, confortul pe care il asigura la utilizare etc.

In functie de destinatia economica si caracterul utilizarii produselor in procesul de consum, avem:

Caracteristici ale mijloacelor de munca: durabilitate, greutate, ergonomicitate, precizie, randamant, fiabilitate, mantenabilitate, consumuri, rezistenta la mediu (de lucru, ambiant) si la efort (de actiune, de manipulare/lovire), etc;

Caracteristici ale obiectelor muncii: usurinta prelucrarii, eccnomicitatea acestora,

asigurarea calitatii, elasticitate, soliditate, compozitie chimica, etc;

Caracteristici pentru obiecte de uz individual: forma, gust, rezistenta la rupere/frecare, conductibilitate termica/electrica, elasticitate, permiabilitate, etc;

In functie de modul de exprimare,distingem:

Caracteristici cuantificabile: cote dimensionale, greutate, debit, presiune, etc;

Caracteristici atributive - definite prin calificative, de exemplu corespunzator si necorespunzator.

Pentru aprecierea calitatii produselor cu ajutorul acestor caracteristici, a fost necesara stabilirea unor limite de referinta, specificate intr-o serie de documente specifice, dintre care cele mai importante sunt standardele, normele tehnice, caietele de sarcini sau specificatiile tehnice contractual, comenzi.

NIVELUL CALITATII UNUI PRODUS

Caracterul dinamic si evolutia calitatii se apreciaza prin controlul calitatii care cuprinde ansamblul de activitati si tehnici operationale practicate in vederea mentinerii calitatii, activitati si tehnici ce presupun:

- asigurarea fiabilitatii optime fata de modelul proiectat si fata de documentatia tehnica;

- metode specifice statisticii matematice.

Nivelul calitatii la produse este masurat si cuantificat cu ajutorul calimetriei - stiinta masurarii si estimarii calitatii produselor. Aceasta stiinta are urmatoarele obiective:

- stabilirea terminologiei notiunilor de calitate in legatura cu produsele utilizate curent;

- elaborarea nomenclatorului denumirilor produselor si clasificarea indicatorilor de calitate pentru produse si servicii;

- elaborarea metodelor de determinare si de evaluare a diferitelor caracteristici ale calitatii produselor;

- elaborarea metodelor de optimizare a indicatorilor de calitate.

INDICATORII DE CALITATE

Calitatea unui produs poate fi exprimata printr-o serie de indicatori de calitate, care pot fi:

- simpli - cand se refera la o singura caracteristica

- complecsi - cand se refera la mai multe caracteristici sau la intregul produs

- de baza - daca servesc ca baza de comparare pentru aprecierea calitatii

- planificati - trecuti intr-o sursa de informatie (o specificatie)

- efectivi - faptici, conform datelor din exploatare

Sistemul de indicatori ai calitatii produselor poate fi utilizat sub diferite variante:

- pe faze/etape de realizare a produsului

- pe elemente definitorei ale calitatii

- pe functii ale intreprinderii si atribute ale conducerii

- pe baza diferitelor clasificari ale caracteristicilor de calitate ale produselor, etc.

Sistemul de indicatori poate fi redat sub forma unui sistem agregat, structurat piramidal in trei trepte:

- treapta a I-a - situata la baza piramidei, care cuprinde un numar foarte mare si divers de indicatori simpli = indicatori analitici;

- treapta a II-a - care cuprinde un numar ceva mai mic de indicatori = indicatori sintetici ai fiecarei grupe de indicatori analitici ai caracteristicilor;

- treapta a II-a - asituata in varful piramidei contine indicatorul global/complex, integral al calitatii - pentru exprimarea calitatii totale.

Aplicand sistemul de indicatori pentru exprimarea calitatii unui produs, mai intai, se realizeaza o ierarhizare a caracteristicilor functionale ale acestuia, pornind de la urmatoarele considerente generale:

a. se listeaza toate caracteristicile produsului si se acorda fiecaruia dintre ele o nota care exprima masura in care respectiva caracteristica ne satisface;

b. notele pentru toate caracteristicile, indiferent de natura fiecareia, se convertesc intr-o scala unica, pentru a putea fi insumate;

c. caracteristicile unui produs nu au importanta egala in definirea calitatii, de aceea estimarea fiecareia trebuie corectata cu un coeficient de pondere (de exemplu in cazul unui ceas vor conte solutia constructiva, precizia, aspectul pretul, marca - caracteristici care vor avea o importanta deosebita in functie de beneficiar); suma ponderilor atribuite caracteristicilor unui produs trebuie sa fie intotdeauna constanta.

Confor m acestor principii calitatea unui produs poate fi exprimata prin relatia:

Q =

in care: Q - indicele global de calitate

n - numarul caracteristicilor luate in consideratie

K - indicele de calitate al caracteristicii i, convertita in scala unica de exprimare

Dam, cu titlul de exemplu, o asemenea scala unica de exprimare a unei caracteristici oarecare:

= nivelul maxim atins pe plan mondial

0 = nivelul maxim atins pe plan mondial

0 0,6 = nivelul corespunzator maximului solicitat

0 0,4 = nivelul corespunzator unei functionari in conditii normale

0 0,3 = nivelul minim acceptat pentru functionarea in conditii normale

0 0, = nivelul sub limita acceptarii produsului pentru o functionare normala

0, 0 = nivelul care face imposibila acceptarea produsului.

Pentru estimarea ponderii, cele n caracteristici se aseaza in ordinea importantei, atribuind fiecareia o nota cuprinsa intre 0 (cea mai importanta) si (cea mai putin importanta) in functie da natura si importanta estimata a caracteristici. In final se calculeaza ponderile folosind relatia de tipul:

in care: F = factor de proportionalitate

n = numarul de caracteristici luate in consideratie

Ni = nota de importanta acordata caracteristicii i

Avantajul acestei metode de calcul consta in faptul ca valorile lui Pi sunt direct proportionale cu notele Ni din care au provenit si a caror suma este egala cu unitatea. Atribuirea notelor de importanta Ni se pe baza de chestionare ancheta, intre beneficiari si alti specialisti sau prin metode statistice adecvate.

Un alt indicator important in calimetrie il constituie indicatorul de concordanta - care arata masura un produs corespunde functiilor pentru care a fost creat - se calculeaza cu relatia:

unde: Zi= indicele de calitate pentru caracteristicei i, care se incadreaza in intervalul stabilit intr-o anumita specificatie pentru caracteristca respectiva

Aceasta inseamna ca nu vor intra in calculul indicelui de concordanta acele caracteristici care au valori sub/peste cele normate. Ceea ce se justifica prin faptul ca sub aspect tehnologic caracteristica nu este utilizata la valoarea existenta, iar sub aspect economic ea implica costuri excesive inutile.

Compararea in mod obiectiv a doua produse care au functii similare se poate realiza cu ajutorul indicelui de referinta, dat de relatia:

Q=

unde: Ci si reprezinta valorile aceleiasi caracteristici i pentru cele doua produse; aceste valori nu mai trebuie convertite in scala unica de exprimare (asa cum faceam pentru ki), deoarece raportul lor devine automat un numar adimensional.

FIABILITATE, MENTENABILITATE, DISPONIBILITATE

Fiabilitatea este strans legata de calitate, fiind o extindere a acesteia in timp; exprima siguranta in exploatare.

O definim:

din punct de vedere calitativ - reprezinta capacitatea ca un produs sa indeplineasca pentru un anumit interval de timp prestabilit functia pentru care a fost creat;

din punct de vedere cantitativ - reprezinta probabilitatea ca produsul sa respecte termenul de garantie. Introducerea acestei notiuni a aparut dat fiind ca anumite caracteristici calitative (de functionare) au dobandit o importanta deosebita pentru toata perioada de functionare, deci pentru intregul ciclu de viata al produsului.

Conceptul de fiabilitate se mai utilizeaza si cu urmatoarele sensuri:

- utilizarea in conditii prescrise un timp cat mai indelungat;

- probabilitatea de buna functionare a produsului in conformitate cu normele prescrise.

Clasificarea fiabilitatii poate fi facuta dupa mai multe criterii:

Din punct de vedere al etapei de realizare a fiabilitatii exista:

- fiabilitate proiectata - rezultata pe baza considerentelor de conceptie si proiectare care devine fiabilitate de exploatare/prescrisa in documentatia tehnica de fabricatie

- fiabilitate experimentala - data de experimentarea in laborator, pe statii de incercare, standuri de proba, unde se incearca produsul in conditii similare de exploatare (solicitare);

- fiabilitate operationala/efectiva - conform cu rezultatele privind comportarea in

exploatare, pe o perioada de timp, a unui numar cat mai mare de produse, efectiv

utilzate (este fiabilitatea din exploatare).

Dupa modul de estimare a fiabilitatii deosebim:

- fiabilitate nominala - prescrisa in anumite specificatii (standarde, norme tehnice, contracte) sau inscriptionata pe produs;

- fiabilitate estimata - determinata cu un anumit interval de incredere pe baza rezultatelor din incercarile de laborator, a informatiilor din exploatarea unor produse identice.

Fiabilitatea depinde de modul cum a fost conceput si executat produsul, de conditiile de exploatare, de conditiile de intretinere (mentenanta).

In aprecierea fiabilitatii intra doua componente:

- dimensiunea temporala;

- conditiile concrete de functionare si de mediu ambiant.

Din cele de mai sus rezulta ca:

Fiabilitatea reprezinta o probabilitate, care:

- teoretic - poate lua valori intre zero ( certitudinea ca produsul se va defecta) si unu (certitudinea ca produsul nu se va defecta);

- practic - valoarea unu nu poate fi atinsa pentru un orizont de timp t > 0.

Valoarea fiabilitatii depinde de:

- orizontul de timp - scade pe masura ce acesta se indeparteaza.

- gradul de complexitate a produselor - fiabilitatea se refera, in special, la categoria produselor complexe si a sistemelor tehnice (utilaje, echipamente, instalatii), dar se utilizeaza frecvent si pentru produse din categoria bunurilor de consum de folosinta indelungata. Acestea sunt alcatuite, in general, din mai multe subansam-ble/componente, iar conditia de buna functionare este ca toate sa functioneze bine. Daca atribuim fiecarui subansamblu in parte o valoare r a functiei de fiabilitate r(i), atunci valoarea fiabilitatii totale a sistemelor tehnice, R, este data de produsul fiabilitatii elementelor componente:

R=, unde: r(i) = fiabilitatea elementelor componente; i = .n; n = numar de elemente.

Cum fiecare din fiabilitatile r ale subansamblelor i este unitara, fiabilitatea totala R a produsului complex va fi cu atat mai mica cu cat creste n (numarul subansamblelor). Fiabilitatea R este maxima atunci cand toate valorile functiilor r(i) sunt egele intre ele. Prin urmare elementul component cu fiabilitatea cea mai mica are influenta cea mai mare asupra fiabilitatii intregului sistem tehnic.

In proiectarea produselor complexe se cauta utilizarea de produse cu fiabilitate cat mai apropiata pentru a exista posibilitatea dezafectarii in totalitate a sistemului tehnic.

In cazul defectelor se pune problema raspunderii juridice fata de produs, adica obligatia producatorului de a despagubi beneficiarul pentru pierderile datorate unor daune cauzate de produs.

Prin urmare, in afara de fiabilitate, se defineste nonfiabilitatea.

Nonfiabilitatea, F, probabilitatea ca produsul complex (de exemplu utilajul) sa se

defecteze. In mod similar cu fiabilitatea, se atribuie fiecarui element component al produsului complex cate o valoare a functiei de nonfiabilitate f(i), cu i = 1n - dupa numarul de elemente componente. De asemeni pentru intregul sistem nonfiabilitatea totala, F, se exprima ca un produs al nonfiabilitatilor a n elementelor componente: F = fn

Pentru fiecare subansamblu: r + f = nonfiabilitatea subansamblului: f = r - Evident pentru intreg sistemul avem: fiabilitatea R + F = 1 si nonfiabilitatea F = R - F = fn = ( - r)n de unde rezulta: R = - F = - fn = - ( - r)n

Aspectele economice ale fiabilitatii sunt la randul lor foarte importante. Fiecare castig de fiabilitate se realizeaza cu eforturi mari, din ce in ce mai mari pe masura ce valoarea fiabilitatii tinde catre unu. Costurile de fabricatie vor creste in consecinta si vor fi suportate de utilizator prin valoarea pretului de vanzare/respectiv cumparare. Pe de alta parte, pe masura ce fiabilitatea creste cheltuielile de intretinere si reparatii, pierderile pe seama defectiunilor neplanificate scad.

Trebuie cautata formula care sa ofere o fiabilitate maxima la un cost minim, luand in consideratie si faptul ca intre fiabilitatea si calitatea unui produs exista o stansa legatura si deci fiabilitatea produsului complex depinde, in ultima instanta, de calitatea subansamblelor sale si a materialelor din care acestea sunt realizate.

In situatia cand se impun conditii de fiabilitate deosebit de severe, valoarea fiabilitatii trebuie sa se apropie de unitate, cea ce este pract imposibil de realizat din considerente tehnologice si din cauza costurilor extrem de mari. Formula optima, solutia tehnologica, in acest caz, consta in dublarea sau chiar triplarea in paralel a unor subansamble. Metoda se aplica curent la sistemele de control a reactoarelor nucleare, la calculatoarele de bord ale navelor spatiale, la statiile de emisie radio - TV.

Exemplu de calcul:

Fie un produs alcatuit din doua subansamble cu fiabilitatile r si r

a/ Daca r = r = r

Atunci R = r · r = r

b/ Daca r este doar media intre r si r avem r = r + unde: este abaterea de la medie a fiecareia dintre cele doua fiabilitati r = r -

Atunci R'= r · r = (r + ) (r - ) = r ε

Rezulta ca: R'< R, respectiv fiabilitatea produsului va fi cu atat mai mica cu cat cele doua subansamble vor avea fiabilitati diferite intre ele; daca numarul de subansmble creste, scaderea fiabilitatilor devine drastica

De exemplu un calculator electronic, construit cu componente discrete, are 000 de tranzistori, fiecare cu fiabilitatea r = 0,999, situatie in care R = 0,999= 0,368; crescand fiabilitatea tranzistorilor la r = 0,9999, cu eforturi tehnologice foarte mari, se obtine R = 0,905.

Aceasta explica de ce calculatoarele din primele generatii erau putin fiabile si de ce calitatea lor a cunoscut un salt urias prin utilizarea circuitelor integrate, care inlocuiesc zeci si sute de mii de componente discrete cu unul singur.

Am constatat ca fabilitatea este strans legata de fenomenul de defectare a produselor si de asemeni de cel de buna functionare dupa inlaturarea defectiunii. Pentru aceste situatii se definesc:

Menteneabilitatea - probabilitatea ca un produs, sau sistem tehnic, defect sa fie repus in stare de functionare intr-un anumit interval de timp. Demersul prin care se rezolva aceasta probabilitate se numeste mentenanta.

Mentenanta reprezinta activitatea depusa in vederea restabilirii capacitatii de buna functionare a unui produs, sau sistem tehnic, defectat. Aceasta poate fi preventiva sau corectiva (reparatii - partiale,capitale).

Disponibilitatea -probabilitatea ca un produs / sistem tehnic sa fie apt de buna functionare dupa o activitate de menetenanta, sau raportul dintre timpul in care produsul isi mentine calitatile initiale si timpul total de utilizare.

Disponibilitatea poate fi calculata cu ajutorul relatiei:

A= in care: A = disponibilitatea (aviability)

TMBF = timpul mediu de buna functionare

TMR = timpul mediu de restabilire a functionarii

Rata defectarii unui produs/sistem tehnic, poate fi calculata cu relatia: = /TMBF;

Rata de restabilire a bunei functionari, poate fi calculata cu relatia: μ = /TMR

Elementele de fiabilitate, mentenabilitate si disponibilitate au un rol foarte important in situarea unui produs pe piata concurentiala, intrucat beneficiarul doreste un produs care sa aiba disponibilitate cat mai buna, iar eventualele defectiuni sa fie remediate de producator prin activitatea de "service", fara cheltuieli suplimentare pentru beneficiar.

Acest lucru este posibil daca defectiunile (neidentificate la controlul de calitate al

fabricantului) apar in perioada de garantie. Dupa scurgerea timpului de garantie, rata de defectare si implicit disponibilitatea evolueaza normal, prima crescand si a doua scazand in timp. La un moment dat toate subansamblele vor ajunge la limita timpului mediu de buna functionare si defectiunile vor fi atat de frecvente incat produsul trebuie inlocuit. Acesta este timpul/ciclul de viata a produsului si valoarea acestuia este luata in consideratie la stabilirea momentului in care produsul trebuie amortizat.

Relatia intre rata defectarii, termenul de garantie si ciclul de viata al produsului este prezentata in figura 4.8.