Contributia romaniei la prevenirea conflictelor si managementul crizelor

CONTRIBUTIA ROMANIEI LA PREVENIREA CONFLICTELOR SI MANAGEMENTUL CRIZELOR

Fundamentele prevenirii conflictelor                                si managementului crizelor in viziune romaneasca

In stabilirea cadrului general al gestionarii crizelor, definirea conceptelor de "criza" si "gestionarea crizelor" ocupa un loc important. In prezent, in literatura romaneasca de specialitate nu exista definitii unanim acceptate ale acestor concepte. Intr-o acceptiune foarte larga, prin "criza" se intelege o situatie nationala sau internationala in contextul careia se creeaza o amenintare la adresa valorilor, intereselor sau obiectivelor prioritare ale partilor implicate. Exista un grad mare de subiectivism in aprecierea unei situatii de criza de catre actorii implicati (o situatie de criza pentru una din parti poate sa fie perceputa altfel de catre cealalta parte).

Gestionarea crizelor implica, in sens larg, organizarea aranjamentelor si masurilor care isi propun:

sa aduca situatia de criza sub controlul gestionarilor crizei;

sa permita gestionarilor crizei ca, in urma actiunilor intreprinse, sa poata modela evolutia acesteia si sa o conduca spre o solutionare acceptabila.

Aceste proceduri si activitati acopera o gama foarte larga de masuri, incepand cu obtinerea informatiilor si elaborarea evaluarilor, stabilirea obiectivelor, elaborarea optiunilor actionale si compararea acestora, implementarea optiunilor si terminand cu analiza si anticiparea posibilelor reactii ale partii adverse.

In acceptiunea romaneasca, in functie de cauzele care le genereaza, crizele pot fi economice, politice, militare, ecologice, sociale etc. sau pot reprezenta o imbinare a mai multor cauze.

In principiu, situatiile de criza in sfera geopolitica din spatiul Romaniei pot fi favorizate atat de factori externi, cat si de factori interni.

Dintre factorii externi pot fi amintiti:

desfasurarea conflictelor militare zonale ori generarea si mentinerea de tensiuni in spatiile apropiate Romaniei, situatii care concentreaza atentia opiniei publice mondiale;

inrautatirea relatiilor politice si diplomatice cu unele state;

actiunile unor state sau organisme internationale de a forta includerea Romaniei in sfera lor de influenta, consecinta a pozitiei geostrategice pe care o are, a posibilitatilor multiple de a fi o buna piata de desfacere ori spatiu de investitii rentabile;

instituirea de catre organizatiile internationale a unor masuri de embargo pentru tari legate de Romania prin schimburi comerciale importante, a caror intrerupere poate provoca insemnate pierderi si serioase disfunctii economice;

proliferarea tendintelor revizioniste si negarea sau nerecunoasterea tratatelor prin care sunt stabilite actualele frontiere;

evolutia incerta a proceselor democratice din tari vecine sau apropiate Romaniei, ori venirea la putere in aceste tari a unor formatiuni politice extremiste, nationaliste, cu vadite intentii de a influenta spatiul geografic din centrul si estul Europei;

realizarea unor aliante zonale, politice, militare sau economice, de la care Romania este exceptata, si care, in viitor, ar putea contribui la inrautatirea relatiilor cu vecinii;

alimentarea artificiala a unor banuite tensiuni intre cetatenii Romaniei in ceea ce priveste minoritatile nationale;

ofensiva catolicismului si islamismului in zonele unde predominant este elementul traditional ortodox.

Din multitudinea factorilor interni, ne vom opri doar la cei cu o contributie mai mare la declansarea situatiilor de criza:

declinul economiei nationale si inrautatirea conditiilor de viata ale populatiei, in comparatie cu situatia din tarile dezvoltate;

pierderea controlului statului asupra resurselor energetice;

erodarea organismului social ca urmare a deprecierii criteriului de valori nationale;

devalorizarea monedei nationale si cresterea necontrolata a inflatiei;

reducerea nivelului sigurantei civice ca urmare a cresterii criminalitatii, intr-un ritm greu de controlat de organele de ordine;

lipsa de fermitate in aplicarea legii, manifestata de institutiile fundamentale ale statului;

neconcordanta dintre pericolul social al infractiunilor comise si sanctiunile prevazute de legislatie;

crearea de capital politic din conflicte de munca existente in diverse regii ori societati comerciale;

colaborarea deficitara intre institutiile cu atributii in domeniul securitatii nationale, indeosebi la nivel local, precum si intre unitatile teritoriale in care se manifesta intoleranta si primeaza orgoliile personale;

incercarea de a crea confuzie si nesiguranta in structurile cu atributii in domeniul apararii, sigurantei nationale si ordinii publice, pentru a fi mai usor de influentat de factorul politic.

O solutie posibila in abordarea managementului crizelor este considerata adoptarea unor principii general valabile care sa fie fundamentate pe urmatoarele reguli:

crizele sunt inevitabile;

gestionarea crizelor trebuie planificata, in sensul ca anumite proceduri pot fi convenite anticipat si aplicate in momentul aparitiei crizei;

gestionarea crizei face parte integranta din responsabilitatea fiecarui gestionar.

Gestionarea efectiva a oricarui tip de criza depinde, intr-o masura importanta, de eficienta legaturilor stabilite atat in interiorul organizatiei respective, cat si cu grupurile interesate din exterior (modul in care o criza este tratata de la debutul ei poate sugera daca aceasta va dura, de exemplu, doar o saptamana sau va produce ulterior pagube pentru mai multi ani).

Conceptul strategic al aliantei, pe care trebuie sa ni-l insusim si sa-l aplicam in calitatea noastra de membru NATO, identifica procesul de gestionare a crizelor ca o misiune fundamentala, car 121g65b e obliga toate statele membre, in conformitate cu art. 7 al Tratatului de la Washington, sa contribuie eficient la prevenirea conflictelor si sa se angajeze activ in managementul crizelor.

Insa pentru abordarea corespunzatoare a prevenirii crizelor, in managementul acestora Romania trebuie sa tina cont si de faptul ca este membra si a altor organizatii internationale (Organizatiei Natiunilor Unite, OSCE), este un candidat serios pentru admiterea in Uniunea Europeana si este, de asemenea, parte a unor aranjamente regionale de securitate, toate acestea atragand pentru tara noastra responsabilitati importante in domeniul managementului crizelor si prevenirii conflictelor.

De asemenea, pentru abordarea corespunzatoare a prevenirii crizelor, managementul acestora necesita dezvoltarea si parcurgerea, in mod discret, dar ferm, a unor etape in procesul de raspuns la crize. Acesta trebuie sa fie sustinut de structuri adecvate de management al crizelor, de proceduri si aranjamente, precum si de capabilitati militare eficiente in intreg spectrul de circumstante imprevizibile.

Contributia Romaniei la prevenirea conflictelor              si managementul crizelor

Evolutia mediului de securitate a cunoscut profunde transformari prin largirea celor doua organizatii internationale, NATO si UE, precum si prin redimensionarea si reconsiderarea rolului si locului acestora in economia si managementul securitatii si stabilitatii regionale si globale. Securitatea si stabilitatea internationala nu mai pot fi considerate apanajul exclusiv a unor state si nu se mai limiteaza la un numar restrans de probleme, precum razboiul si pacea. Acestea constituie preocuparea organizatiilor internationale si a unor actori statali si nonstatali care impartasesc valori si idealuri comune.

In conditiile favorabile procesului general de integrare, evidentiate de demersurile pentru edificarea unei noi arhitecturi de securitate si de reevaluarea relatiilor dintre state si consacrarea dialogului politic si parteneriatului ca elemente esentiale ale solutionarii situatiilor sensibile, asistam la recrudescenta amenintarilor asimetrice. Intre acestea, neoterorismul capata valente globale prin gradul tot mai inalt de periculozitate si aria sa de manifestare, iar, alaturi de crima organizata si de proliferarea armelor de distrugere in masa, constituie o amenintare majora la securitatea regionala si globala.

Persistenta in continuare a unor zone instabile din punct de vedere al securitatii, favorizata de existenta unor regimuri politice dictatoriale si grefata pe adancirea unor inegalitati socio-economice, determina activarea unor crize latente si generarea altora noi, cu impact local si regional. Aceste stari de lucruri, coroborate cu noile amenintari si provocari, releva situatii de criza pe care comunitatea internationala si, in mod particular, Alianta Nord-Atlantica le identifica, analizeaza, monitorizeaza. In acest context, sunt dezvoltate strategii, modalitati, capacitati si instrumente adecvate pentru asigurarea unui management eficient al acestora.

Din aceasta perspectiva, Romania actioneaza ca un actor statal important, avand in acelasi timp statutul de membru al Organizatiei Natiunilor Unite, a Consiliului Europei, a NATO si a unui numar de alte organizatii internationale. Este, de asemenea, un promotor activ al cooperarii regionale prin participarea la o serie de organizatii sau grupari regionale, precum Organizatia de Cooperare Economica la Marea Neagra (OCEMN), Initiativa Central Europeana (ICE), Zona Central Europeana de Liber Schimb (CEFTA), Procesul de Cooperare a Statelor din Sud-Estul Europei (SEECP), Procesul Royaumont, Initiativa de Cooperare Sud-Est Europeana (SECI), Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est.

Romania se afla intr-un stadiu avansat al procesului de rezolvare a tuturor aspectelor legate de relatiile cu vecinii, pe baza dreptului international, si s-a implicat intr-o retea de acorduri trilaterale cu vecinii, menite a asigura pacea si stabilitatea in Europa Centrala si de Sud-Est.

In acest context, in iunie 2003, Romania si Ucraina au semnat un tratat privind regimul frontierei de stat si au cazut de acord sa continue negocierile pentru a gasi o solutie reciproc acceptabila pentru delimitarea platoului continental. De asemenea, relatiile Romaniei cu Federatia Rusa s-au imbunatatit simtitor, in iulie 2003 fiind semnat un tratat bilateral de prietenie si cooperare.

Romania a continuat sa-si dezvolte relatiile cu Republica Moldova prin propunerea unui "Parteneriat pentru Europa", iar relatiile economice cu Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei (FYROM), Bosnia si Hertegovina si Croatia au fost imbunatatite.

In timpul conflictului din Kosovo, pozitia Romaniei a avut in vedere sustinerea securitatii si stabilitatii la nivel regional si european. Aceasta pozitie a fost sustinuta si in cadrul Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est si in ceea ce priveste sprijinul acordat eforturilor UE si NATO de a integra tarile fostei federatii iugoslave in sistemul predominant de valori europene. Obiective si principii similare au fost promovate in timpul Presedintiei Romaniei a SEECP (martie 1999 - martie 2000), precum si pe perioada Presedintiei Romaniei a OSCE, in 2001.

Romania a continuat sa aplice sanctiunile internationale si masurile restrictive impuse de Natiunile Unite, Uniunea Europeana, OSCE si altele, rezultate din Acordul de la Wassenaar privind controlul exporturilor de arme conventionale si de produse cu dubla utilizare.

In acest context, Romania, consecventa optiunilor politice declarate, participa in mod activ la solutionarea crizelor majore specifice inceputului de mileniu, inclusiv la campania antiterorista. Inca de la declansarea "razboiului impotriva terorismului", in 2001, Romania si armata sa au actionat ca membru de facto si in prezent de jure al aliantei, angajand in coalitia antiterorista efective si mijloace importante.

Participarea Armatei romane la operatiuni in sprijinul pacii este un alt element care subliniaza viabilitatea organismului militar romanesc in plan international. Rezultatele si aprecierile partenerilor de coalitie la adresa profesionalismului si devotamentului militarilor romani, dovedite pe timpul indeplinirii misiunilor pe teatrele de operatii din Irak si Afganistan, constituie nu numai elemente de satisfactie, ci si dovezi ale angajamentului plenar si total al tarii noastre la eforturile comunitatii internationale pentru combaterea amenintarilor si provocarilor inceputului de mileniu.

Incepand din anul 1991, Romania a participat la mai multe operatiuni de acest tip, respectiv in IFOR/ KFOR conduse de NATO in Bosnia si Hertegovina (203 militari), ALBA si MAPE in Albania (un politist), UNMIK in Kosovo (46 de politisti, 4 experti civili, un ofiter de legatura). Totodata, Romania a participat la misiunile de politie ale Uniunii Europene (EUPM), si ulterior, la misiunea ALTHEA din Bosnia si Hertegovina si la operatiunea militara CONCORDIA a Uniunii Europene din Macedonia.

Comisia Europeana a apreciat[1] drept "considerabile" eforturile facute de Romania pentru a sustine misiunile internationale de mentinere a pacii. Astfel, Romania a contribuit cu trupe la Forta Internationala de Asistenta pentru Securitate si la operatiunile ENDURING FREEDOM din Afganistan si Irak. Totodata, Romania a participat si la o serie de operatiuni de mentinere a pacii si de observare ale ONU, KFOR, SFOR si OSCE.

Cuantumul fortelor ce pot fi angajate in misiuni de mentinere a pacii este relevant pentru credibilitatea actiunii militare a Romaniei in afara granitelor: patru batalioane de infanterie, un batalion de geniu, un spital militar de campanie si alte subunitati luptatoare si de asigurare.

Pentru Romania, perioada 2004-2005 a fost una speciala, a certitudinilor: platforma pluridimensionala reprezentata de mandatul de membru ales in Consiliul de Securitate, obtinerea calitatii de membru NATO, semnarea Tratatului de Aderare la UE in 2005, Presedintia din 2004 a celui mai important format de cooperare politica sud-est europeana - SEECP. Toate acestea sunt de natura a plasa Romania la confluenta celor mai importante procese de pe scena politica europeana si globala.

Romania si Organizatia Natiunilor Unite

Desi dorinta Romaniei de a face parte din ONU a fost exprimata oficial inca din 1946, aderarea noastra a fost blocata pana in 1955. La 14 decembrie 1955, Adunarea Generala a ONU a decis, prin rezolutia nr. 995(X), primirea Romaniei in ONU, alaturi de alte 15 state.

Inca de la primirea sa in cadrul ONU, Romania a participat activ intr-o serie de comitete, organe si programe derulate de organizatia mondiala in domeniul prevenirii si solutionarii pasnice a conflictelor. Printre organismele ONU in care activitatea Romaniei este remarcabila se numara: Conferinta asupra Dezarmarii (cu sediul la Geneva), Comitetul pentru folosirea pasnica a spatiului extraatmosferic, Comitetul special pentru operatiunile ONU de mentinere a pacii, Comitetul ad-hoc pentru Oceanul Indian, Comitetul pentru Informatii, Conferinta pentru Dezarmare, Comitetul pentru eliminarea discriminarii rasiale, Comitetul pentru drepturile economice, sociale si culturale, Comisia de Drept International, Comitetul ONU pentru Programe si Coordonare, Comitetul pentru probleme administrative si bugetare (ACABQ), Comisia Economica a ONU pentru Europa, Subcomisia pentru prevenirea discriminarii si protectia minoritatilor, Comisia ONU pentru droguri, Comisia ONU pentru Justitia Penala, Programul Natiunilor Unite pentru Mediul Inconjurator.

Romania, prin prezenta sa in diferite organe ale ONU, are posibilitatea de a participa la procesul decizional din cadrul organizatiei mondiale, cu influente asupra situatiei internationale la nivel global si in zone geografice apropiate. De asemenea, participarea Romaniei la operatiuni ONU de mentinere a pacii (vezi anexa 4) a evidentiat eficienta Armatei romane si disponibilitatea politica a Romaniei de a se implica in activitati militare multinationale pentru mentinerea stabilitatii internationale, managementul crizelor si prevenirea conflictelor.

ONU reprezinta totodata, prin multiplele sale organisme specializate din Romania, o sursa de sustinere a eforturilor tarii noastre, intr-o perioada de transformari sociale si economice definitorii.

In ceea ce priveste raportarea la prioritatile de maxima actualitate ale ONU, Romania se alatura eforturilor generale de a gasi formule eficiente pentru reformarea sistemului Natiunilor Unite. Anul 2005 a reprezentat o etapa-cheie de cristalizare productiva a tendintelor inregistrate in domeniu si, totodata, de optiune. La 2 decembrie 2004, a fost prezentat Raportul Panelului personalitatilor eminente privind amenintarile, provocarile si reforma ONU, continand ample recomandari in directia adaptarii organizatiei la contextul international al inceputului de mileniu, marcat de o dinamica si o complexitate fara precedent. Romania participa activ la procesul de consultari declansat o data cu publicarea raportului.

De asemenea, Romania urmareste cu atentie evolutiile conceptuale ale operatiunilor de mentinere a pacii, in vederea intensificarii si diversificarii implicarii ei in aceste operatiuni. Astfel, Romania figureaza in grupul de state care au manifestat disponibilitate de a participa la aranjamentele stand-by ale ONU, avand ca obiectiv cresterea operativitatii interventiei ONU in situatii de conflict si urgente umanitare. In acelasi context, este de mentionat ca Romania a asigurat, in 2005, Presedintia Comitetului Director SHIRBRIG. In aceasta calitate, beneficiind si de statutul de membru ales al Consiliului de Securitate, Romania a actionat pentru accentuarea dimensiunii de cooperare operationala ONU-SHIRBRIG, in vederea cresterii capacitatilor de raspuns rapid si integrat la evolutiile situatiilor din zonele de interes.

De la intrarea in organizatia mondiala, in 1955, Romania a detinut trei mandate in Consiliul de Securitate: 1962, 1976-1977, 1990-1991.

In perioada ianuarie 2004 - decembrie 2005, Romania a exercitat cel de-al patrulea mandat de membru nepermanent al Consiliului de Securitate al ONU, principalul organism din cadrul organizatiei mondiale cu atributii in mentinerea pacii si securitatii internationale.

In calitate de membru nepermanent (ales) al Consiliului de Securitate (CS), tara noastra si-a propus ca linie principala de conduita coerenta prestatiei in cadrul acestui organism si consolidarea profilului Romaniei ca partener responsabil si eficient al structurilor europene si euroatlantice.

Demersurile de consolidare si afirmare a profilului european al Romaniei au trebuit sa valorifice atat potentialul de convergenta a prioritatilor UE cu cele ale CS, cat si oportunitatile oferite de insasi agenda consiliului, prin promovarea unei abordari pragmatice si constructive a dosarelor europene (tara noastra fiind un partener de incredere si furnizor de expertiza in solutionarea pasnica a conflictelor in proximitatea geografica: Balcanii de Vest, Caucaz, Cipru).

Mandatul de membru nepermanent in Consiliul de Securitate, obtinut de Romania intr-o perioada deosebit de dinamica, cu evolutii determinante pentru destinul sau european si euroatlantic, a presupus responsabilitati sporite in domeniul pacii si securitatii mondiale si a oferit oportunitati deosebite de dialog si conlucrare cu celelalte state partenere. Romania a fructificat in acest exercitiu politic si diplomatic complex experienta dobandita prin participarea la operatiunile de pace ale ONU si la actiunile internationale pentru asigurarea stabilitatii si reconstructiei democratice. Totodata, actiunea Romaniei in cadrul consiliului s-a bazat pe experienta detinerii Presedintiei OSCE si a construirii unei societati democratice, factor de stabilitate regional deschis pentru actiunea la nivel global.

Romania si Organizatia pentru Securitate                        si Cooperare in Europa

OSCE reprezinta un mecanism credibil pentru promovarea dialogului, solidaritatii, parteneriatului si cooperarii, folosind instrumente de prevenire a conflictelor, gestionare a crizelor si reconstructie postconflict.

Secolul XXI a consacrat formula "securitate europeana egal structuri de securitate interconectate". In cadrul abordarii securitatii prin cooperare, Romania, detinand in 2001 Presedentia OSCE, a depus eforturi substantiale pentru folosirea potentialului OSCE in reglementarea tensiunilor si conflictelor, prin implicarea in actiunile OSCE in Bosnia-Hertegovina, Albania, R.F. Iugoslavia, FYROM etc. O serie de reprezentanti romani au fost sau sunt membri ai misiunilor OSCE sau au participat ca supraveghetori la alegeri.

Romania considera deciziile Summit-ului OSCE de la Istanbul (1999) un document de referinta pentru dezvoltarea si adaptarea organizatiei la noile realitati politico-militare de pe continent. In acest sens, tara noastra s-a implicat in negocierile privind adaptarea Tratatului CFE, controlul armelor mici si al armamentelor usoare, precum si in cele privind imbunatatirea si dezvoltarea documentului de la Viena.

Responsabilitatea asigurarii presedintiei in exercitiu a OSCE a oferit Romaniei o oportunitate deosebita de afirmare ca partener credibil, o sansa de a contribui la formarea si consolidarea unei comunitati de state prospere si pasnice, bazata pe respectul valorilor democratice comune.

Presedintia romana a actionat, in principal, pentru:

consolidarea rolului OSCE ca for de dialog politic si de cooperare in problemele securitatii;

sporirea eficientei OSCE in domeniul diplomatiei preventive, al gestionarii crizelor si in reconstructia postconflict;

realizarea unor progrese pe linia solutionarii conflictelor care ameninta stabilitatea si pacea in spatiul euroatlantic;

intarirea cooperarii OSCE cu alte organizatii cu atributii in domeniul securitatii (ONU, NATO, UE).

De asemenea, Romania sprijina dezvoltarea capacitatilor actionale ale OSCE, incluzand structurile de reactie rapida prevazute la Summit-ul de la Istanbul. Ca detinatoare a Presedintiei OSCE, Romania a participat in mod direct la negocierile pentru solutionarea crizei din Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei si considera necesara o participare sustinuta si in continuare, de la aspectele politice la cele operationale, incluzand cresterea numarului de observatori OSCE in zona.

Romania si Uniunea Europeana

Ca tara care a inceput negocierile de aderare la UE, Romania sprijina deciziile Consiliului European de la Helsinki, care au stabilit elementele esentiale pentru infaptuirea Politicii Europene de Securitate si Aparare (ESDP). In acelasi timp, considera ca dezvoltarea politicii amintite este de natura sa intareasca capabilitatile UE in ceea ce priveste managementul crizelor.

Romania considera ca Uniunea Europeana poseda o serie de instrumente politico-economice ce ii permit o abordare globala a noilor tipuri de riscuri si amenintari la adresa securitatii, in special in ceea ce priveste diplomatia preventiva si aspectele civile ale managementului crizelor. Romania are sansa unica de a participa la un proces de anvergura europeana, PESA, inca de la lansarea sa. Aceasta reprezinta o oportunitate de a contribui la consolidarea stabilitatii si securitatii in spatiul european si subregional, prin includerea tarii noastre intr-un proces complex de prevenire si gestionare a crizelor.

In acest context, legitimitatea demersurilor noastre este justificata, in primul rand, de interesele securitatii nationale, cat si de experienta acumulata prin participarea la misiuni si operatiuni de sprijin al pacii in diverse zone de conflict, in special cele din spatiul fostei Iugoslavii.

Progresele inregistrate in planul implementarii obiectivelor asumate de catre Uniunea Europeana la Helsinki - definirea aranjamentelor privind rolul statelor candidate in cadrul PESA si crearea structurilor politico-militare din cadrul Consiliului UE - sunt de natura sa ateste determinarea Uniunii Europene in a-si asuma responsabilitati sporite in domeniul asigurarii securitatii continentului european. Contributia la edificarea politicii europene de securitate se poate realiza prin implicarea candidatilor atat in mecanismele de analiza si reflexie a dinamicii mediului de securitate international, precum si in procesul de evaluare a capacitatilor. O conditie necesara este participarea statelor candidate la activitatea organismelor militare si la subgrupurile de lucru existente la nivelul UE. In egala masura, este util ca statele candidate sa fie implicate in cadrul activitatilor desfasurate de Uniunea Europeana in plan militar - exercitii, aplicatii etc., avand in vedere experienta acumulata de catre acestea in urma participarii la astfel de activitati derulate sub egida ONU, NATO sau OSCE.

Avand in vedere-elementele cheie pe care implementarea obiectivelor stabilite la Helsinki le impune, Romania considera cooperarea europeana in domeniul industriei de aparare ca avand un rol esential in cadrul procesului de implementare a PESA. In acest sens, experienta unora dintre statele candidate, printre care si Romania, poate fi utilizata in amplul efort de constituire a unei agentii europene in domeniu.

Cu prilejul Conferintei de Angajare a Capacitatilor de Aparare, desfasurata in noiembrie 2000, la Bruxelles, Romania a pus la dispozitia Uniunii Europene un pachet de forte rezultat in urma reevaluarii capacitatilor sale militare, puse anterior la dispozitia Uniunii Europei Occidentale (UEO). Oferta romaneasca s-a bucurat de aprecierea organismelor europene cu atributii in domeniul securitatii si apararii, atat pe parcursul diferitelor reuniuni ale acestor structuri, cat si in cadrul discutiilor bilaterale UE - Romania.

Expresie a disponibilitatii de a participa la viitoarea structura europeana de aparare, Romania si-a propus sa eficientizeze contributia sa cu forte si mijloace la Forta de Reactie Rapida a UE. Aceasta presupune un pachet de forte imbunatatit, pus la dispozitia UE pentru crearea Fortei de Reactie Rapida (FRR), contributia tarii noastre in cadrul FRR urmand sa fie in concordanta cu oferta de forte puse la dispozitie pentru operatiuni in sprijinul pacii conduse de NATO. Contributia Romaniei presupune un numar de 3500 de militari, din cadrul tuturor categoriilor de forte armate, precum si o serie de capabilitati militare (nave si aeronave), care sa contribuie la constituirea capacitatilor strategice ale FRR.

Prin cresterea ofertei sale la FRR, Romania contribuie intr-o maniera mai eficace la realizarea Headline Goal, precum si a "obiectivelor colective de capacitate" - domenii-cheie pentru a oferi UE o capacitate credibila de actiune in situatii de criza - si la intarirea pozitiei Romaniei ca furnizor de securitate si factor de stabilitate in regiune, in perspectiva cresterii rolului UE in gestionarea crizelor din Bosnia-Hertegovina, Kosovo, FYROM.

Romania si NATO

Alianta Nord-Atlantica, la 50 de ani de la infiintare, a devenit, prin intreaga sa activitate, un pilon central al securitatii si stabilitatii ariei euroatlantice. Aderarea Romaniei la NATO reprezinta modalitatea optima de asigurare a securitatii nationale, precum si o consacrare a continuitatii si profunzimii eforturilor nationale in aceasta directie.

In prezent, atat alianta, cat si intreaga comunitate internationala trec printr-o perioada de reconceptualizare a principiilor si mijloacelor de actiune in promovarea stabilitatii si securitatii, incluzand o reevaluare a riscurilor si provocarilor in plan global.

Obiectivele Romaniei, ca stat membru al NATO, raspund intereselor nationale ale tarii si se pot defini astfel:

o alianta robusta si relevanta, bazata pe un parteneriat transatlantic solid;

consolidarea parteneriatului NATO cu statele din Balcani, Europa de Est, Caucaz si Asia Centrala in sprijinul stabilitatii si dezvoltarii lor democratice;

succesul procesului de transformare al NATO si a misiunilor aliantei;

un aliat activ si valoros in combaterea terorismului.

Romania s-a implicat activ in actiunile aliantei in domeniul combaterii terorismului (vezi anexa 4), inca din perioada de preaderare, avand convingerea importantei cooperarii si a eforturilor conjugate ale aliatilor si partenerilor de a lupta impotriva acestui flagel.

Tara noastra a sprijinit imbunatatirea pachetului de masuri, adoptat la 2 aprilie 2004, in vederea sporirii contributiei aliantei la efortul comunitatii internationale de combatere a amenintarilor teroriste, prin promovarea unei abordari cuprinzatoare si adaptate fiecarei situatii in parte.

Pachetul de masuri impotriva terorismului, adoptat in cadrul Summit-ului de la Istanbul, prevede dezvoltarea unor capacitati destinate apararii civililor si militarilor impotriva atacurilor teroriste. Acestea includ:

apararea impotriva armelor de distrugere in masa;

protectia aparatelor de zbor impotriva rachetelor;

protectia elicopterelor impotriva amenintarilor terestre;

protectia porturilor si a flotelor civile si militare;

detectarea minelor.

Aceste masuri nou adoptate au rezultat din analiza experientei desfasurate de alianta prin intermediul operatiunilor sale, inclusiv patrulare in Marea Mediterana, operatiuni impotriva grupurilor teroriste afiliate retelei Al-Qaeda in Balcani, precum si din cooperarea cu partenerii.

Deocamdata, la orizontul anului 2006, Romania isi propune, in conformitate cu angajamentele asumate in cadrul NATO, realizarea unei capacitati de reactie si proiectie a fortelor care sa permita angajarea a sase brigazi luptatoare, cu sprijinul de lupta si logistic aferent, a doua-trei escadrile de lupta, a unei escadrile de transport, a patru-cinci nave de lupta de tip fregata multi-rol si desfasurarea simultana a 5.000 de militari. Se apreciaza ca, in acest an, Romania va fi in masura sa deplaseze in afara teritoriului national o brigada aeromobila, o flotila de transport aerian, unitati de infanterie, vanatori de munte si parasutisti, precum si structuri de sprijin de lupta si logistice.

La inceput de secol XXI, Romania face acum parte dintr-o alianta care isi continua misiunea fundamentala de aparare colectiva, cu instrumente noi, adaptate noilor riscuri de securitate. Calitatea de membru al Aliantei consolideaza capacitatile Romaniei de protejare a securitatii sale, intr-un mediu in care "securitatea nationala" inseamna mai mult decat putere militara sau aparare inseamna si cooperare, valori comune, capacitati noi, implicare activa a tuturor palierelor societatii (structuri guvernamentale, societatea civila).

Participarea Romaniei la cooperarea subregionala si regionala

Politica de cooperare si buna vecinatate reprezinta un obiectiv prioritar al politicii externe a Romaniei, fiind conceputa ca o dimensiune complementara demersurilor diplomatice pentru aderarea la NATO si UE. Situata intr-o regiune cu potential ridicat de risc, tara noastra continua sa reprezinte un reper in cresterea zonei de stabilitate democratica a continentului european, avand relatii bune cu toate statele vecine. Politica regionala promovata de Romania poate facilita identificarea unor formule de reconciliere si cooperare.

In acest sens, Romania va actiona la nivel bilateral si multilateral pentru:

dezvoltarea unei politici coerente, care sa sustina aspiratiile tarii noastre de a exercita un rol de autoritate subregionala;

intarirea relatiilor de colaborare cu tarile din spatiul geografic proxim si participarea la structurile militare multinationale constituite la nivel regional;

promovarea proiectelor de interes regional si national in cadrul Pactului de Stabilitate;

intensificarea demersurilor in cadrul diplomatiei preventive, insuficient exploatate pana in prezent in stabilitatea sud-estului Europei;

indeplinirea angajamentelor internationale ce revin Romaniei in domeniul neproliferarii si controlului armamentelor;

continuarea participarii la operatiunile in sprijinul pacii sub egida ONU, OSCE si NATO, in primul rand la cele din zona de interes a Romaniei;

optimizarea capabilitatilor de participare a Romaniei la managementul crizelor si operatiuni in sprijinul pacii;

continuarea participarii la exercitiile de management al crizelor si in sprijinul pacii organizate in cadrul NATO/PpP;

armonizarea legislatiei interne privind participarea la operatiunile in sprijinul pacii cu cea a tarilor membre NATO.

Cooperarea regionala reprezinta o dimensiune semnificativa a diplomatiei romanesti, complementara procesului de integrare europeana si euroatlantica. Structurile regionale existente, intre care: Procesul de Cooperare in Europa de Sud-Est (SEECP), Organizatia Cooperarii Economice a Marii Negre (OCEMN), Initiativa de Cooperare in Europa de Sud-Est (SECI), Initiativa Central Europeana (ICE) si Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est (PSESE) s.a. au fost create cu scopul de a intari cadrul de stabilitate economica si politica din zona, pentru a asigura dezvoltarea statelor intr-un climat de pace, securitate, buna vecinatate si cooperare. 

Ca parte a demersurilor de consolidare a pozitiilor sale in procesul de integrare europeana si euroatlantica, Romania    s-a implicat activ in promovarea politicii si programelor de cooperare regionala, printr-o participare dinamica in toate organizatiile din Europa de Sud-Est si a contribuit constant la dezbaterea problemelor de interes pentru statele din zona.

Procesul de Cooperare in Europa de Sud-Est (SEECP)

La Summit-ul SEECP din 12 februarie 2000, care a avut loc la Bucuresti, sefii de stat si de guvern din Albania, Bulgaria, Grecia, Macedonia, Romania si Turcia au adoptat Carta Bunei Vecinatati, Stabilitatii, Securitatii si Cooperarii in Europa de Sud-Est. Carta de la Bucuresti reitereaza dorinta statelor participante la SEECP de a dezvolta relatii de buna vecinatate si de a infaptui reformele democratice si economice. In timp, SEECP s-a consolidat ca forum de cooperare politica, in cadrul caruia statele participante au incheiat o serie de intelegeri, cum ar fi: Declaratia comuna privind lupta impotriva terorismului sau cele referitoare la lupta impotriva criminalitatii organizate si coruptiei, eliminarea armelor mici si a armamentului usor, precum si la promovarea investitiilor si crearea pietei regionale a energiei.

In perioada aprilie 2004 - aprilie 2005, Romania a detinut Presedintia in exercitiu a SEECP. Presedintia romana in exercitiu a SEECP si-a propus sa dinamizeze cooperarea regionala in cadrul SEECP, astfel incat aceasta structura sa devina, cu adevarat, "vocea regiunii".

Obiectivele principale urmarite de tara noastra pe durata exercitarii acestui mandat au vizat: promovarea unei solidaritati sporite a tarilor din Balcanii Occidentali cu tarile invecinate; consolidarea si coordonarea eforturilor de integrare europeana a tarilor din Balcanii de Vest, in conformitate cu principiile stabilite in Agenda de la Salonic; utilizarea eficienta a oportunitatilor oferite de diferentele in statut si experienta ale statelor din Europa de Sud-Est in procesul integrarii europene, in vederea obtinerii unui transfer cat mai punctual de know-how catre tarile din Balcanii de Vest; intreprinderea unor masuri concrete in implementarea conceptelor de regional ownership si regional leadership, prin conturarea unor strategii si a unor actiuni conforme nevoilor specifice ale tarilor din regiune; amplificarea cooperarii interparlamentare, prin gazduirea unei conferinte regionale parlamentare; lansarea unui punct de reflectie la nivel academic, in scopul elaborarii unui model geopolitic regional, care ar putea fi util si zonelor invecinate (Marea Neagra, Caucaz), si organizarea unor seminarii si conferinte pe teme privind sprijinirea intreprinderilor mici si mijlocii, a democratiilor locale si a cooperarii transfrontaliere in vederea sustinerii dezvoltarii unor euroregiuni viabile, securizarea frontierelor, combaterea crimei organizate, a terorismului si a coruptiei in zona; sprijinirea procesului privind crearea Comunitatii Energiei in Europa de Sud-Est, fapt care constituie o premisa pentru dezvoltarea durabila si integrarea europeana a regiunii. O atentie deosebita va fi acordata cooperarii regionale in domeniul combaterii criminalitatii organizate si a coruptiei, prin lansarea unei campanii ample in acest sens, precum si prin lansarea initiativei adoptarii unei Carte Anticoruptie in Europa de Sud-Est.

SEDM (Reuniunile Ministrilor Apararii din Sud-Estul Europei) si Forta Multinationala de Pace din Sud-Estul Europei (FMPSEE)

Scopul acestor reuniuni este de a realiza un schimb de informatii si experienta in domeniul militar, avand ca finalitate pregatirea comuna pentru integrare in structurile de securitate europene si euroatlantice, in conformitate cu intelegerile din cadrul reuniunilor ministrilor Apararii din tarile sud-est europene participante la PpP.

La FMPSEE participa: Albania, Bulgaria, Grecia, Italia, Macedonia, Romania si Turcia. SUA, Slovenia si Croatia participa ca observatori. Initiativa se inscrie in seria de actiuni de cooperare militara pentru materializarea Aranjamentelor ONU Stand-by privind sprijinul organizatiilor de securitate internationale. Romania este hotarata sa actioneze in conformitate cu principiul regional ownership si sa contribuie la cooperarea in plan regional prin realizarea unor structuri de securitate regionala si a capacitatilor de actiune necesare in acest sens, facilitand astfel integrarea in structurile euroatlantice, precum si procesul de modernizare, profesionalizare, reforma si conducere a fortelor armate. Atat initiativa SEDM, cat si FMPSEE au un caracter deschis si transparent pentru intensificarea cooperarii cu alte institutii regionale si internationale din Europa de Sud-Est.

Romania participa la constituirea FMPSEE cu 1 batalion de infanterie in structura modulara; 1 pluton de cercetare; 1 pluton de transport; o grupa de ofiteri si subofiteri de stat major.

In cadrul acestei initiative, Romania a propus extinderea proiectelor SEDM, pentru a aborda si modalitatile de contracarare a noilor riscuri la adresa securitatii (o initiativa pe contraterorism, contraproliferare a armelor de distrugere in masa si securitatea frontierelor).

Prioritatile Presedintiei Romaniei au vizat:

asigurarea unei contributii reale la procesul de crestere a stabilitatii si securitatii in sud-estul Europei, in contextul continuarii eforturilor Romaniei, concretizate anterior in elaborarea SEECAP (South East European Common Assesment Paper);

asigurarea unei capacitati credibile de gestionare a problematicii complexe circumscrise in initiativa SEDM;

mentinerea caracterului transparent si deschis al initiativei, in perspectiva includerii de noi membri in SEDM;

crearea conditiilor necesare pentru participarea FMP/SEE la operatiuni de sprijin al pacii si umanitare, in conformitate cu acordul de infiintare a fortei;

pregatirea transferului in conditii optime a comandamentului FMP/SEE la Constanta.

Batalionul romano-ungar de mentinere a pacii

Aceasta forma de colaborare reprezinta un proiect comun romano-ungar, supervizat de Franta si Germania, menit sa conduca la sporirea increderii si apropierii dintre cele doua armate, concomitent cu asigurarea compatibilitatii si interoperabilitatii la nivelul subunitatilor din compunerea acestei unitati mixte.

Comanda acestui batalion apartine succesiv celor doua tari, iar 30% din programul de pregatire in comun al personalului unitatii este alocat operatiunilor de mentinere a pacii si umanitare.

Initiativa de Cooperare Central Europeana (CENCOOP)

Aceasta initiativa a fost lansata de Austria, in 1998. La ea participa: Austria, Elvetia, Ungaria, Slovacia, Slovenia si Romania.

CENCOOP reprezinta o initiativa importanta, datorita caracterului sau unic - este singurul proiect militar dezvoltat in cadrul cooperarii central-europene si include atat state membre NATO si UE, cat si parteneri si candidati la aderarea in aceste organizatii sau state neutre. Varietatea aranjamentelor de securitate in care sunt angajate statele participante poate reprezenta un catalizator al cooperarii regionale atat politice, cat si militare, sprijinind dezvoltarea parteneriatelor interinstitutionale, care reprezinta in prezent esenta arhitecturii securitatii europene.

Brigada Multinationala cu Capacitate de Lupta Ridicata a Fortelor ONU in Asteptare (SHIRBRIG)

Aceasta initiativa a fost lansata de Danemarca, in 1995, si vizeaza constituirea unei brigazi multinationale cu capacitate de lupta ridicata, in masura sa fie desfasurata rapid (15-30 de zile) pentru indeplinirea unei misiuni de mentinere a pacii sub mandat ONU.

Tarile care au semnat toate documentele SHIRBRIG sunt: Argentina, Austria, Canada, Danemarca, Olanda, Norvegia, Polonia, Italia, Suedia si Romania. Disponibilitatea fortei a fost declarata incepand cu 1 ianuarie 2002.  Misiunile fortei s-au materializat in cadrul misiunii ONU de mentinere a pacii din Etiopia si Eritreea (UNMEE). Contributia Romaniei cu forte si mijloace consta in: 1 companie de infanterie; 11 ofiteri si subofiteri de stat major.

In prezent, Romania detine, in cadrul SHIRBRIG, 4 posturi: un post permanent si trei posturi nepermanente.

Forta navala multinationala din Marea Neagra (BLACKSEAFOR)

Ideea constituirii acesteia este inspirata din cooperarea militara regionala la Marea Baltica. Tarile participante sunt: Ucraina, Federatia Rusa, Georgia, Turcia, Bulgaria si Romania. Scopul este constituirea unui grup de cooperare navala in Marea Neagra, in vederea participarii la operatiuni comune de cautare-salvare.

BLACKSEAFOR reprezinta o initiativa importanta pentru cresterea increderii si securitatii in zona Marii Negre, spatiu de tranzit dinspre Caucaz spre Europa Centrala si de Vest, precum si un element de sustinere a initiativelor politico-militare existente in regiune.

Forta Multinationala de Geniu

Pe data de 15 ianuarie 1999, la intalnirea trilaterala a ministrilor Apararii din Romania, Ungaria si Ucraina, de la Ujgorod (Ucraina), s-a propus constituirea unei unitati militare de geniu, in scopul participarii la operatiuni internationale de mentinere a pacii si umanitare, dar si pentru limitarea si inlaturarea efectelor unor calamitati in zona bazinului raului Tisa. Colaborarea - initial trilaterala - a devenit o colaborare cu patru state membre: Romania, Ungaria, Ucraina si Slovacia. Misiunea principala a modulului romanesc ar urma sa fie supravegherea, interventia in regim de urgenta in cazul revarsarilor raului Tisa si participarea la inlaturarea efectelor unor astfel de evenimente.  

Romania poate participa la constituirea unei unitati multinationale de geniu de nivel batalion cu o companie avand pana la 200 de militari.

Cooperarea multinationala in domeniul mentinerii pacii, a urgentelor civile si misiunilor umanitare s-a dovedit esentiala intr-o regiune expusa adesea calamitatilor naturale si crizelor interne.

Initiativa Central Europeana (ICE)

Alaturi de alte 16 state, Romania participa la activitatea ICE, sprijinind consolidarea rolului acestei initiative, de liant intre Estul si Centrul Europei si, totodata, de partener solid in dialogul institutional cu UE, Consiliul Europei si NATO. Romania a aderat la ICE la 1 iunie 1996, cu ocazia reuniunii de la Viena a ministrilor Afacerilor Externe ai tarilor membre ale acestei organizatii.

ICE este o forma flexibila si pragmatica de cooperare regionala, creata in anul 1989, care reuneste 17 state: Albania, Austria, Belarus, Bosnia si Hertegovina, Bulgaria, Republica Ceha, Croatia, Italia, Macedonia, Republica Moldova, Polonia, Romania, Serbia si Muntenegru, Slovacia, Slovenia, Ucraina si Ungaria. 

In cadrul ICE, Romania actioneaza pentru promovarea unor proiecte de formare profesionala a viitorilor functionari publici, conform criteriilor UE, precum si de impartasire a celor mai bune practici si a experientei in materie de management postprivatizare si de acces la fondurile de dezvoltare.

In perspectiva integrarii sale in UE, Romania considera cresterea competitivitatii economice ca fiind o prioritate decisiva atat pentru guvernul roman, cat si pentru toate statele membre ICE, manifestand un interes deosebit in: dezvoltarea retelei de infrastructuri de energie si de transport, mai cu seama ca tara noastra va avea un rol important in viitorul coridor european Nord - Sud, care va lega Marea Adriatica de Marea Neagra; urgentarea redeschiderii cursului superior al Dunarii, pentru care este necesara gasirea de fonduri la nivel european si international.

O preocupare deosebita a guvernului roman o constituie combaterea criminalitatii, a migratiei si a traficului ilegal, vazute ca obligatii comun asumate de toate statele membre ICE, iar intarirea colaborarii intre ICE si Centrul Regional pentru Combaterea Crimei Transfrontaliere de la Bucuresti in acest domeniu, concretizata in semnarea Intelegerii de cooperare in cadrul centrului, reprezinta un pas important in eforturile de aliniere la reglementarile UE in materie.

Reprezentantii Romaniei coordoneaza Grupul de lucru pentru minoritati si Grupul de lucru pentru informatii si mass media.

Activitatile si proiectele realizate in cadrul diferitelor grupuri de lucru si Task Force-uri ale ICE, in diverse domenii, plaseaza tara noastra in pozitia dubla, de beneficiar, dar si de furnizor de experienta si asistenta in Balcanii de Vest, in ceea ce priveste integrarea euroatlantica si europeana, de interes efectiv pentru alte tari ICE.

Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est

Prin declaratia privind "Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est (PSESE)", adoptata la 10 iunie 1999, la Koln, peste 40 de state-partenere si organizatii internationale s-au angajat sa sprijine tarile din Europa de Sud-Est (Albania, Bosnia-Hertegovina, Bulgaria, Croatia, Macedonia, Republica Moldova, Romania si Serbia si Muntenegru) in eforturile lor de promovare a pacii, democratiei, respectului drepturilor omului si prosperitatii economice, in vederea asigurarii stabilitatii intregii regiuni.

PSESE reprezinta cea mai ambitioasa incercare a comunitatii internationale, indeosebi a Uniunii Europene si SUA, de a contribui la stabilizarea fostei Iugoslavii si, in general, a Balcanilor.

Comisia Europeana si Banca Mondiala au fost desemnate sa coordoneze masurile de asistenta economica pentru regiune.

In cadrul unor foruri de cooperare, statele beneficiare si donatoare se manifesta critic la adresa Pactului de Stabilitate, apreciind ca potentialul enuntat in 1999 nu a fost folosit la nivelul asteptat in folosul regiunii, iar fondurile de compensare alocate Bulgariei, Romaniei si Macedoniei pentru daunele suferite ca urmare a interventiei armate in fosta Iugoslavie sunt mult sub asteptari.

Romania, in calitate de co-presedinte al "Mesei de lucru III", care are in atentie probleme de securitate, aparare, afaceri interne si justitie, urmareste cu prioritate:

punerea in aplicare a conventiei ONU privind criminalitatea organizata transnationala;

consolidarea sprijinului politic acordat SEECAP (South East Europe Common Assessment Paper on Regional Security Challenges and Opportunities);

sporirea rolului Centrului Regional pentru Combaterea Crimei Transfrontaliere, ca un proiect major al cooperarii regionale in domeniul aplicarii legii impotriva riscurilor asimetrice, in special in lupta impotriva terorismului;

incurajarea unei cooperari mai stranse intre tarile din Europa de Sud-Est, precum si consolidarea coordonarii intre initiativele din aceasta zona;

implementarea proiectelor in cadrul "Mesei de lucru III";

sporirea vizibilitatii publice si politice a obiectivelor si a realizarilor obtinute la "Masa de lucru III".

Initiativa de Cooperare in Europa de Sud-Est (SECI)

A fost lansata in decembrie 1996, dupa semnarea Acordurilor de pace de la Dayton, la propunerea comuna a Uniunii Europene si Statelor Unite, cu scopul dezvoltarii unei strategii economice si de mediu viabile in regiune.

SECI este o structura subregionala care incurajeaza cooperarea intre statele participante si facilitarea integrarii lor in structurile europene. SECI urmareste coordonarea planurilor de dezvoltare regionala, asigura o mai buna prezenta a sectorului privat in economia zonei, incurajeaza transferul de know-how si realizarea de investitii in sectorul privat. Statele participante la SECI sunt: Albania, Bosnia-Hertegovina, Bulgaria, Croatia, Macedonia, Grecia, Moldova, Romania, Slovenia, Turcia si Ungaria. Statele observatoare sunt Austria, Azerbaidjan, Belgia, Franta, Germania, Spania, SUA si Ucraina. Exista propunerea de acordare a statutului de observator permanent si Georgiei.

Cu ocazia reuniunii Comitetului de Agenda al SECI, din 26 ianuarie 1998, Romania a propus infiintarea la Bucuresti a unui Centru Regional SECI pentru combaterea infractionalitatii transfrontaliere. In cadrul reuniunii de la Geneva, din 15 aprilie 1998, a fost acceptat proiectul tarii noastre privind instituirea centrului.

La 26 mai 1999, a avut loc la Palatul Parlamentului din Bucuresti reuniunea dedicata ceremoniei de semnare a Acordului de cooperare pentru prevenirea si combaterea infractionalitatii transfrontaliere, avand ca parte integranta Carta de organizare si functionare a Centrului Regional SECI.

Statele semnatare sunt Albania, Bosnia-Herzegovina, Bulgaria, Grecia, Macedonia, Republica Moldova, Romania, Turcia si Ungaria. Romania a ratificat Acordul de cooperare pentru prevenirea si combaterea infractionalitatii transfrontaliere prin Legea nr. 208 din 1999. Acordul a intrat in vigoare la 1 februarie 2000.

In luna iulie 2001, la Bucuresti, a fost negociat Acordul de sediu (tratat bilateral) cu Centrul SECI privind statutul juridic, regimul oficialilor initiativei si al delegatiilor la reuniuni, precum si sprijinul acordat de Romania.

Sistemul national de prevenire a conflictelor si management al crizelor

Noul mediu de securitate post razboi rece a impus noi exigente organizarii si functionarii sistemelor de gestionare a crizelor. Ele vizeaza, cu prioritate, elemente precum:

- elaborarea unor strategii preventive (nu reactive);

- promovarea unor sisteme flexibile (nu centralizate), deschise permanent inovatiilor, care sa faciliteze cooperarea orizontala (nu verticala) si adaptarea cu usurinta la specificul si evolutia crizelor;

- intemeierea deciziilor pe un set de masuri generice (nu pe solutii ad-hoc) inscrise intr-un plan general predeterminat;

- luarea in considerare a dimensiunii politico-militare a crizelor.

Dincolo de acest numitor comun, in plan national sistemele de prevenire si gestionare a crizelor se caracterizeaza printr-o mare varietate. Unele sisteme au o componenta militara foarte dezvoltata, in vreme ce altele pun accentul pe structuri civile. Unele state considera ca fiind prioritare crizele din afara granitelor, in vreme ce altele sunt orientate spre cele interne.

Din punct de vedere institutional, unele state au structuri destinate gestionarii crizelor cu rang de minister (Federatia Rusa), in timp ce altele au o structura interdepartamentala (SUA) sau una in subordinea presedintiei. Sunt, de asemenea, state care au structuri separate pentru gestionarea catastrofelor naturale si, respectiv, a celor produse de om.

Uniunea Europeana a dezvoltat un concept integrator privitor la gestionarea crizelor, prin introducerea, in proiectul de Constitutie Europeana, a unei clauze de solidaritate pentru cazurile producerii unor atacuri teroriste si a unor dezastre naturale sau produse de om. In acelasi timp insa, propunerea de creare a unui sistem european pentru ajutor umanitar in caz de dezastre (EU-FAST - European Union First Aid and Support Team), avansata de catre Germania, Franta, Belgia si Luxemburg la Mini-Summit-ul pe problemele apararii europene din aprilie 2003, nu s-a bucurat de acceptul celorlalti membri ai UE la Summit-ul UE de la Salonic.

Gestionarea crizelor se prezinta azi ca unitate a trei momente succesive: prevenirea; gestionarea propriu-zisa; si gestionarea postcriza. Pentru transpunerea in practica a acestui concept integrator este necesara crearea cadrului institutional, care sa asigure atat executia, cat si planificarea si asigurarea resurselor necesare gestionarii crizelor.

In tara noastra problematica managementului crizelor si prevenirii conflictelor este abordata secvential si neunitar, iar absenta unei legislatii corespunzatoare, care sa gestioneze o criza complexa, a facut ca pana in prezent Romania sa nu dispuna de un sistem integrat de management al crizelor. Acest fapt a condus intotdeauna la inventarea unor structuri care sa gestioneze o situatie creata sau sa faca fata scenariilor complexe ale unor exercitii organizate in plan national sau international de catre NATO sau Uniunea Europeana. De aceea, elaborarea unui act normativ integrator, care sa satisfaca cerintele acestui domeniu, este de o necesitate imediata. In prezent, in Romania exista doar reglementari care vizeaza partial aspecte referitoare la situatiile de urgenta civila, precum si aspecte relativ la prevenirea si combaterea terorismului. Asadar, e clar ca legislatia existenta este insuficienta; aceasta nu acopera intreaga problematica a domeniului "criza" iar la nivel national nu opereaza o strategie de actiune unitara care sa se adreseze intregului spectru al crizelor. Contextul ca atare impune, cu caracterul necesitatii imperioase, realizarea unui cadru legislativ si institutional unitar, care sa integreze sistemic structurile cu atributii in domeniul managementului crizelor si prevenirii conflictelor si care sa asigure gestionarea, in mod coerent si flexibil, a tuturor situatiilor de criza.

Cadrul institutional optim de natura sa conduca la realizarea acestui deziderat il constituie cooperarea interagentii. Conceptul vizeaza cooperarea pe orizontala intre diversele institutii ale statului cu atributii in domeniu, in vederea elaborarii unei strategii integrate de prevenire si gestionare a crizelor.

Eficienta cooperarii interagentii este data de nivelul operationalizarii tuturor celor trei planuri de manifestare a acesteia: cooperarea in luarea deciziilor strategice; cooperarea in implementarea deciziilor; si cooperarea in executie.

Sunt chemate sa participe la transpunerea in practica a acestui concept novator MAE, MApN, Ministerul Administratiei si Internelor (Politia, Jandarmeria), serviciile de informatii (SRI, SIE, STS, SIPA, Ministerul Mediului (inclusiv Garda de Mediu), Ministerul Justitiei, Ministerul Finantelor si Secretariatul General al Guvernului.

Solutia deja prefigurata, cel putin in perspectiva proiectionala, este simpla: constituirea unui sistem national integrat de management al crizelor si prevenire a conflictelor, care prin responsabilitatile conferite sa raspunda cerintelor specifice pregatirii si gestionarii propriilor structuri si a populatiei, precum si exigentelor planificarii, organizarii si conducerii procesului de prevenire si de raspuns la crize atat pe teritoriul national, cat si in contextul participarii la gestionarea crizelor pe plan international sub egida ONU, NATO, UE, OSCE. In ceea ce priveste arhitectura acestuia, in principiu, organizarea sa generala trebuie sa cuprinda "organisme de conducere, de executie, structuri informationale de avertizare timpurie, precum si de comunicatii si informatica"[2].. Cerintele la care trebuie sa raspunda sistemul se pot formula astfel: sa raspunda eficient si oportun intregului spectru de manifestare a crizelor la nivel national; sa permita participarea la gestionarea situatiilor de criza regionale sau internationale, sub autoritatea organizatiilor internationale si regionale; sa asigure controlul politic, indispensabil aplicarii masurilor de raspuns la criza; sa optimizeze interactiunea dintre structurile civile si cele militare angajate cu responsabilitati in acest domeniu; sa asigure interoperabilitatea cu sistemele internationale, in primul rand cu sistemul NATO de raspuns la crize si compatibilitatea cu principiile si procedeele de management al crizelor si de prevenire a conflictelor existente la nivelul acestora; sa sprijine, in limita resurselor disponibile, statele partenere, potrivit acordurilor promovate in acest sens; sa asigure avertizarea oportuna a factorilor de decizie privind potentiale riscuri si amenintari din mediul de securitate intern si international.

Sistemul national integrat de management al crizelor si prevenire a conflictelor trebuie sa gestioneze situatiile de criza in concordanta cu natura, tipul, intensitatea si amploarea acesteia, prin aplicarea unor pachete de masuri, cu un grad ridicat de interdependenta, natura acestora prefigurand:

masuri preventive, ce cuprind optiuni generale de actiune, a caror aplicare se decide la nivel politic inalt, de regula in stadiile incipiente de evolutie a unei situatii de criza;

masuri de raspuns la criza, ce vizeaza actiuni predefinite, planificate in detaliu, din timp si disponibile imediat, pentru a fi implementate in vederea imbunatatirii gradului de operativitate a sistemului national integrat, initierii procesului de activare a fortelor si mijloacelor, cresterii gradului de protectie a acestora;

masuri de contracarare a surprinderii, relevate de actiuni defensive militare si civile, care trebuie executate cu rapiditate, pentru siguranta fortelor nationale sau ale aliatilor, populatiei si/sau obiectivelor strategice atat militare, cat si civile in cazul unui atac prin surprindere ori in cazul unui atac iminent cu avertizare limitata;

masuri de contraagresiune, care cuprind actiuni desemnate pentru implementarea planurilor corespunzatoare pentru apararea teritoriului national, in cazul unei agresiuni directe impotriva Romaniei, precum si pentru participarea, in cadrul Aliantei Nord-Atlantice, la operatiile de tip art. 5 din Tratatul de la Washington;

masuri de instituire a starilor de alerta, aceasta referindu-se la actiuni care pot fi adoptate in functie de amploarea si intensitatea unei amenintari sau crize.