Prevenirea conflictelor si managementul crizelor in viziunea organizatiei pentru securitate si cooperare in europa

PREVENIREA CONFLICTELOR SI MANAGEMENTUL CRIZELOR IN VIZIUNEA ORGANIZATIEI PENTRU SECURITATE SI COOPERARE IN EUROPA

Aparitia si evolutia OSCE

Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE) a aparut in anii '70, initial sub numele de Conferinta pentru Securitate si Cooperare in Europa. Cunoscuta ulterior drept 'procesul de la Helsinki', CSCE a constituit un forum de dialog si negocieri multilaterale intre Est si Vest.

Dar, originile CSCE se situeaza in anii 1950, o data cu ideea convocarii unei conferinte general-europene pentru securitate. Eforturile pentru realizarea acestei idei - intensificate intr-o perioada caracterizata drept 'destindere in relatiile Est-Vest', cand o politica de 'acomodare intre state avand interese divergente' era preferabila razboiului - au reprezentat un proces indelungat si complex, constituit din actiuni desfasurate in diferite foruri sau de diferite grupuri de tari. Un rol deosebit in cadrul acestor actiuni au jucat tarile mici si mijlocii, printre care si Romania. Conferinta era vazuta de unii ca o cale pentru a depasi divizarea Europei, rezultata dupa cel de-al doilea razboi mondial, iar de altii - pentru a consacra status-quo-ul postbelic. Oricum, mesajul principal al celor care au actionat pentru convocarea ei a fost 'asigurarea securitatii printr-o politica de deschidere'.

Aceste eforturi au dus la convocarea, la 22 noiembrie 1972, la Dipoli (langa Helsinki), a reprezentantilor statelor europene, SUA si Canadei, pentru consultari in vederea pregatirii conferintei. Consultarile multilaterale pregatitoare s-au prelungit pana la 8 iunie 1973, iar rezultatele acestora au fost cuprinse in Recomandarile finale de la Helsinki (Cartea bleu), adoptate de catre ministrii de externe ai statelor participante. Acestea au stat la baza negocierilor propriu-zise ale Conferintei pentru Securitate si Cooperare in Europa, conceputa initial a se desfasura in trei faze: a) la nivel de ministri de externe; b) la nivel de experti; c) la nivel inalt. La 18 septembrie 1973, la Geneva, expertii statelor participante au inceput activitatea de elaborare a Actului Final, care a durat pana in vara anului 1975.

La 1 august 1975, la Helsinki, a fost semnat la nivel inalt Actul Final al Conferintei pentru Securitate si Cooperare in Europa, cunoscut si sub denumirea de Acordurile de la Helsinki. Cuprinzand principiile de baza (decalogul de principii) care guverneaza relatiile dintre statele participante si atitudinea guvernelor respective fata de cetatenii lor, precum si prevederi de cooperare in diferite domenii, Actul Final a pus bazele viitoarei evolutii a procesului CSCE. Documentul nu contine obligatii juridice, ci politice, impartite in trei mari categorii (cunoscute, initial, sub denumirea de 'cosuri', iar ulterior 'dimensiuni'):

1. probleme privind aspectele politico-militare ale securitatii in Europa;
2. cooperarea in domeniul economic, tehnico-stiintific si al mediului inconjurator;
3. cooperarea in domeniul umanitar si alte domenii;
4. un al patrulea capitol - "Urmarile CSCE" - se refera la reuniuni si actiuni de continuare a procesului inceput.

In anii '70 si '80, asemenea reuniuni au avut loc la Belgrad (1977-1978), Madrid (1980-1983), Stockholm (1983-1986) si Viena (1986-1989). Ele au fost marcate de evolutiile sinuoase ale climatului politic international, in special de confruntarile ideologice intre Est si Vest, precum si de raporturile tensionate dintre SUA si URSS.

Carta de la Paris semnata la nivel inalt in noiembrie 1990, a marcat un punct de cotitura in istoria CSCE, deschizand calea transformarii sale intr-un forum institutionalizat de dialog si negocieri, cu o structura operationala. Fiind prima conferinta la nivel inalt dupa adoptarea Actului Final de la Helsinki, summit-ul CSCE de la Paris a deschis o pagina noua in raporturile dintre statele europene, punandu-se oficial capat razboiului rece si fiind adoptate documente de importanta majora in domeniul dezarmarii - Tratatul privind reducerea armelor conventionale in Europa, Declaratia statelor membre ale NATO si ale Tratatului de la Varsovia privind nerecurgerea la forta si la amenintarea cu forta, Acordul asupra unui pachet de masuri de crestere a increderii si securitatii (Documentul de la Viena - 1990). Carta de la Paris pentru o noua Europa pune bazele institutionalizarii procesului CSCE prin intalniri regulate la nivel inalt (din doi in doi ani), reuniuni ale ministrilor de externe si ale Comitetului Inaltilor Functionari. Sunt create, totodata, Secretariatul Permanent (cu sediul la Praga), Centrul pentru Prevenirea Conflictelor (Viena) si Biroul pentru Alegeri Libere (Varsovia). A fost definit obiectivul edificarii unei Europe a democratiei, pacii si unitatii, constand in asigurarea securitatii, dezvoltarea unei cooperari largi intre toate statele participante si promovarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.

Un nou impuls pentru actiunea concertata in cadrul OSCE a fost dat de Conferinta la nivel inalt de la Helsinki, 1992. Documentul adoptat cu acea ocazie - Declaratia de la Helsinki, denumita simbolic Sfidarile schimbarii - contine prevederi vizand intarirea contributiei si rolului CSCE in asigurarea drepturilor omului, gestionarea crizelor si tensiunilor. Documentul prevede asumarea unui rol activ al CSCE in alerta timpurie, prevenirea conflictelor si gestionarea crizelor. Noul instrument - inaltul comisar pentru minoritati nationale - este insarcinat sa se ocupe, intr-o faza cat mai timpurie, de tensiuni etnice care pot escalada intr-un conflict. Tot prin documentul de la Helsinki a fost creat un nou organ - Forumul de Cooperare in domeniul Securitatii - care se intruneste, la Viena, pentru a se consulta si negocia masuri concrete vizand intarirea securitatii si stabilitatii in regiunea euroatlantica.

Consiliul Ministerial al CSCE, intrunit la Stockholm, in decembrie 1992, a creat functia de secretar general, iar Consiliul Ministerial de la Roma, din decembrie 1993, a stabilit o structura consolidata si unificata a Secretariatului CSCE, cu sediul la Viena. Prin crearea, in aceeasi perioada, a Comitetului Permanent (transformat ulterior in Consiliul Permanent), au fost largite si institutionalizate posibilitatile de dialog, consultari si decizie politica.

Pe baza hotararilor si posibilitatilor create prin documentul de la Helsinki, CSCE si-a adaugat un nou profil, operational, avand capacitatea de a infiinta misiuni de lunga durata pentru prevenirea conflictelor si gestionarea crizelor in zone de conflict sau potential conflictuale.

Pentru a conferi un nou impuls politic CSCE,           summit-ul de la Budapesta, 1994, a hotarat schimbarea denumirii procesului inceput la Helsinki in Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa care a devenit, totodata, primul instrument pentru prevenirea conflictelor si gestionarea crizelor, exprimandu-se vointa politica a statelor membre de a se trimite o misiune OSCE de mentinere a pacii in Nagorno-Karabah. Tot la Budapesta a fost adoptat Codul de Conduita privind Aspectele Militare ale Securitatii, continand principiile care sa guverneze in manifestarea rolului si folosirea fortelor armate in societati democratice. Documentul de la Budapesta prevedea, totodata, inceperea discutiilor in cadrul OSCE privind modelul comun si atotcuprinzator de securitate pentru Europa secolului XXI, bazat pe principiile si angajamentele OSCE, materializat prin adoptarea la summit-ul de la Istanbul a Cartei pentru securitate europeana.

Asadar, istoria CSCE se imparte in doua perioade.

1. Intre anii 1975-1990 (semnarea Actului Final de la Helsinki si a Cartei de la Paris pentru o noua Europa), in care CSCE a functionat ca un proces de conferinte si reuniuni periodice.
2. Evolutiile in planul securitatii europene aparute in anii '90 au impus schimbari fundamentale atat in ceea ce priveste structura si caracterul institutional al procesului inceput la Helsinki, cat si rolul acestuia. Conferinta la nivel inalt de la Budapesta, 1994, a hotarat adoptarea denumirii de Organizatie pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE).

Dupa semnarea Acordurilor de pace de la Dayton, OSCE si-a asumat responsabilitati importante in aplicarea acestora. Prin misiunea sa din Bosnia-Hertegovina si prin alte instrumente specifice (biroul de la Varsovia, reprezentanti personali sau speciali ai presedintelui in exercitiu s.a.), OSCE a jucat un rol important in organizarea si desfasurarea alegerilor prezidentiale, parlamentare si municipale in Bosnia-Hertegovina, asigurarea respectarii drepturilor omului, edificarea institutiilor specifice unui stat de drept, realizarea dezarmarii, stabilitatii si securitatii regionale.

Prioritatile actuale ale OSCE sunt:

consolidarea valorilor comune si asistarea statelor membre in edificarea unor societati democratice, civile, bazate pe statul de drept;

prevenirea conflictelor locale, restaurarea stabilitatii si pacii in zone de tensiune;

eliminarea unor deficite reale si perceptibile de securitate si evitarea crearii de noi diviziuni politice, economice sau sociale, obiectiv ce se realizeaza prin promovarea unui sistem de securitate prin cooperare.

In prezent, OSCE cuprinde 55 de state de la Vancouver pana la Vladivostok, incluzand toate statele europene, SUA, Canada si toate republicile din fosta URSS. Toate statele membre au statut egal, iar regula de baza in adoptarea deciziilor este consensul.

OSCE, asemenea altor structuri de securitate regionala, a cunoscut transformari substantiale, ca urmare a faptului ca a devenit tot mai evident ca nici o institutie europeana nu-si poate asuma de una singura gestionarea intregului complex de probleme cu care se confrunta continentul. In etapa actuala, OSCE se afla in faza de definire a identitatii de securitate europeana, bazata pe patru domenii: geopolitic, functional, normativ si operational. Avantajele OSCE in aceasta privinta rezida in: abordarea atotcuprinzatoare a securitatii (militara, politica, economica si umana); participarea, pe baza de egalitate, a tuturor tarilor participante; principii, norme, valori si standarde comune, instrumente, mecanisme si experienta unica in domeniul diplomatiei preventive.

Datorita capacitatii si experientei sale unice in domeniul diplomatiei preventive, al prevenirii conflictelor si gestionarii crizelor, al consolidarii respectarii drepturilor omului, a democratiei si statului de drept si promovarii tuturor aspectelor societatii civile, OSCE va continua sa joace un rol important in promovarea unui spatiu comun de securitate. Ea va contribui la consolidarea increderii in domeniul militar si promovarea securitatii prin cooperare.

OSCE ocupa un loc unic in sistemul organizatiilor internationale. Caracteristicile principale ale OSCE se refera la numarul de membri, abordarea atotcuprinzatoare a securitatii, instrumente si mecanisme specifice pentru prevenirea conflictelor, procesul decizional, bazat pe consens, realizat in urma consultarilor intense, dialog politic constant si deschis, normele si valorile comune asumate de state prin documentele adoptate, precum si un sistem de contacte si cooperare cu alte organizatii si institutii internationale.

Sistemul institutional al OSCE

Pe masura ce Conferinta pentru Securitate si Cooperare in Europa a evoluat spre forma institutionalizata, reprezentata de organizatie, in cadrul sau s-au dezvoltat mai multe institutii si structuri (anexa 2), care permit luarea masurilor necesare implementarii si dezvoltarii masurilor stabilite de statele participante.

Presedintele executiv Presedintele executiv este investit cu responsabilitatea generala pentru masurile executive si pentru coordonarea activitatilor curente ale OSCE. Aceste responsabilitati includ: coordonarea activitatii structurilor si institutiilor OSCE, reprezentarea organizatiei in exterior, supervizarea activitatilor referitoare la prevenirea conflictelor, managementul crizelor si aplicarea masurilor necesare pentru trecerea de la faza de conflict la cea postconflictuala (respectiv la starea de pace). Postul de presedinte executiv este detinut prin rotatie de unul din ministrii de Externe ai statelor membre, acesta schimbandu-se in fiecare an. Presedintele executiv este asistat in indeplinirea obligatiilor si atributiilor sale de presedintele executiv precedent, precum si de cel care ii va succeda. Aceste trei persoane oficiale constituie un triumvirat, denumit oficial troika, utilizand un termen rusesc ce se refera, in sensul propriu, la atelajul specific rusesc cu trei cai inhamati in linie. Presedintele executiv formeaza comitete si grupuri de lucru ad-hoc si poate numi reprezentanti personali pentru a se ocupa de solutionarea unor crize sau situatii conflictuale. Originea institutiei presedintelui executiv trebuie cautata in Carta de la Paris pentru o noua Europa, din 1990, care prevede ca ministrul de externe al tarii gazda a lucrarilor OSCE va prezida Consiliul de Ministri (ulterior denumit Consiliul Ministerial). Documentul final al summit-ului de la Helsinki din 1992 a consacrat in mod oficial functia de presedinte executiv.

Secretarul general si Secretariatul Secretarul general actioneaza in calitate de reprezentant al presedintelui executiv si il sprijina pe acesta in toate activitatile ce au drept scop indeplinirea obiectivelor organizatiei. Atributiile secretarului general includ:

managementul structurilor si activitatilor desfasurate de OSCE;

pregatirea, impreuna cu presedintele executiv, a reuniunilor organizatiei;

asigurarea punerii in aplicare a deciziilor luate de OSCE;

aducerea la cunostinta opiniei publice si a mass media a politicii si a activitatilor desfasurate de organizatie;

mentinerea contactului cu alte organizatii internationale;

in calitate de sef al administratiei OSCE, avizeaza in legatura cu implicatiile financiare ale tuturor proiectelor OSCE si asigura luarea unor masuri de economie, de personal si de resurse de natura logistica, la nivelul tuturor structurilor si institutiilor componente ori subordonate;

ia masuri ca toate misiunile si institutiile OSCE sa actioneze in conformitate cu regulile proprii ale organizatiei;

raporteaza organelor de conducere politica ale OSCE despre activitatile desfasurate de Secretariat si misiunile stabilite de organizatie si pregateste raportul anual al acesteia.

Postul de secretar general a fost infiintat la reuniunea Consiliului OSCE de la Stockholm in 1992. Secretarul general este numit de catre Consiliul Ministerial pe termen de trei ani.

Secretariatul, sub conducerea secretarului general, asigura sprijinul operational pentru organizatie si are sediul la Viena, fiind asistat de un birou cu sediul la Praga. Atributiile secretariatului implica: sprijinul activitatilor practice, desfasurate in teren de catre OSCE; mentinerea contactului cu alte organizatii internationale, atat inter-, cat si neguvernamentale; asigurarea, din punct de vedere tehnic, a desfasurarii tuturor reuniunilor, conferintelor si sedintelor OSCE, inclusiv in ceea ce priveste serviciul de translatie; asigurarea serviciilor administrative, financiare si de personal necesare tuturor structurilor OSCE.

Secretariatul, imediat dupa constituire in 1991, a fost stabilit la Praga si ulterior mutat la Viena, in 1993. Secretariatul OSCE are in structura sa organizatorica entitatile care urmeaza:

1. Biroul secretarului general - il sprijina pe secretarul general in indeplinirea atributiilor sale de manager general si administrator. Biroul ofera asistenta in domeniile: sprijin executiv, informatii publice si presa, asistenta juridica si audit intern.

2. Centrul pentru Prevenirea Conflictelor este responsabil pentru sprijinirea presedintelui executiv in indeplinirea sarcinilor sale specifice in domeniul avertizarii timpurii, al prevenirii conflictelor, managementul crizelor si revenirea la normalitate in faza postconflictuala, precum si urmarirea zilnica a indeplinirii deciziilor luate la toate nivelurile ierarhice ale organizatiei. Pe baza orientarilor stabilite de secretarul general, Centrul pentru Prevenirea Conflictelor asigura asistenta de specialitate atat presedintelui executiv, cat si structurilor functionale ale OSCE. El este insarcinat si cu mentinerea legaturilor cu alte organizatii inter- si neguvernamentale. Este de asemenea responsabil de asigurarea personalului necesar si pregatirea corespunzatoare a acestuia pentru toate misiunile din teren ale organizatiei. Tine o evidenta clara a tuturor misiunilor in curs de executie ale OSCE. Tine, de asemenea, evidenta schimburilor de informatii in domeniul militar si asigura sistemul de comunicatii necesar organizatiei. Sprijina din punct de vedere tehnic organizarea unor seminarii si mese rotunde.

3. Departamentul pentru Administratie si Operatii raspunde de politica de personal, de serviciile administrative, de organizarea reuniunilor si conferintelor, inclusiv in domeniul translatiei, de activitatea de documentare si protocol, incluzand biroul din Praga si arhivele organizatiei. Este responsabil de probleme bugetare si financiare si de implementarea informaticii. Asigura sprijinirea actiunilor desfasurate in teren, din toate punctele de vedere, a misiunilor OSCE

4. Coordonatorul Activitatilor OSCE din Domeniile Economic si al Protectiei Mediului, actioneaza impreuna cu Secretariatul OSCE in sprijinul presedintelui executiv, fiind abilitat in domeniul activitatilor economice, sociale si de mediu, precum si in cel al securitatii. Secretariatul se compune dintr-un numar de aproximativ 180 de persoane din toate statele organizatiei. Cea mai mare parte a personalului este angajata direct de catre Secretariat, o parte insa fiind propusa de catre guvernele statelor membre.

5. Biroul din Praga al Secretariatului asigura asistenta in domeniul informatiilor publice, adaposteste o parte importanta a arhivelor OSCE si actioneaza in domeniul diseminarii documentelor si informatiilor oficiale ale OSCE, gazduieste o parte din cercetatorii aflati temporar la sediul organizatiei, asigura asistenta in organizarea reuniunilor tinute la Praga, in special a celor ale Forumului Economic.

Biroul pentru Institutii Democratice si Drepturile Omului are ca atributii principale:

promovarea alegerilor democratice, in special prin monitorizarea procesului electoral;

asigurarea sprijinului practic in consolidarea institutiilor democratice si a drepturilor omului si in intarirea institutiilor societatii civile si a domniei legii;

contributia la avertizarea timpurie si la prevenirea conflictelor, in special prin monitorizarea aplicarii angajamentelor asumate de state in domeniul drepturilor omului, precum si la alte obligatii referitoare la dimensiunea umana a securitatii regionale.

Biroul pentru Institutii Democratice si Drepturile Omului isi are radacina in Biroul pentru Alegeri Libere, infiintat in 1990 prin Carta de la Paris pentru o noua Europa. In 1992 Consiliul Ministerial al OSCE a hotarat transformarea acestei institutii conform configuratiei sale actuale.

Inaltul Comisar pentru Minoritati Nationale. OSCE a creat postul de inalt comisar pentru minoritati nationale in 1992 prin Actul Final al summit-ului de la Helsinki, in scopul de a asigura un raspuns adecvat si cat mai curand posibil tensiunilor etnice care pot sa se transforme intr-un conflict (chiar intr-un conflict armat) intr-o zona din regiunea statelor membre. Inaltul comisar pentru minoritatile nationale functioneaza ca un instrument al diplomatiei preventive: el actioneaza spre a identifica si a lua masurile necesare detensionarii unor situatii conflictuale generate de tensiuni interetnice, care pot pune in pericol pacea, stabilitatea unor subregiuni si a unor state membre ale organizatiei, precum si a relatiilor dintre aceste state.

Sediul inaltului comisar pentru minoritati nationale este la Haga, in Olanda. Fostul prim-ministru al Olandei, Max van der Stoel, a fost numit primul inalt comisar pentru minoritati nationale in decembrie 1992. La Consiliul Ministerial din decembrie 1995 mandatul sau a fost prelungit pentru o perioada de inca trei ani.

Reprezentantul pentru libertatea mass media. Misiunea reprezentantului pentru libertatea mass media este de a acorda asistenta guvernelor statelor membre in domeniul asigurarii pentru opinia publica a unor surse de informare libere, independente si pluraliste, ceea ce este esential pentru insasi existenta unei societati libere si deschise, intr-un cuvant, pentru modelul democratic al oricarei forme de guvernamant. Pentru   a-si indeplini sarcina, reprezentantul pentru libertatea mass media este autorizat sa monitorizeze situatia si evolutia acesteia in statele membre si sa solicite guvernelor nationale sa respecte intru totul principiile si obligatiile specifice OSCE. Infiintarea acestui post a fost solicitata in 1996, la summit-ul de la Lisabona, si a fost stabilit oficial de catre Consiliul Permanent al Organizatiei la 5 noiembrie 1997.

Primul reprezentant pentru libertatea presei a fost numit, la 1 ianuarie 1998, Freimut Duve din Germania.

Adunarea Parlamentara a OSCE Adunarea Parlamentara a OSCE este constituita din mai mult de 300 de parlamentari din statele participante, avand scopul de a promova implicarea mai activa si mai profunda in procesul paneuropean, cu obiectivul declarat de a realiza in viitor o structura interparlamentara. Adunarea Parlamentara este gazduita la Copenhaga.

Curtea pentru Conciliere si Arbitraj. Acest organism a fost infiintat prin Conventia referitoare la Conciliere si Arbitraj in cadrul OSCE, semnata in decembrie 1992 si care a intrat in aplicare in decembrie 1994, dupa depunerea a douasprezece instrumente de ratificare de catre statele membre. Ea a fost constituita cu scopul de a gasi o rezolvare disputelor care ii sunt supuse spre analiza de catre statele OSCE. Procedura de baza este concilierea, dar la nevoie se utilizeaza si arbitrajul. Curtea de Conciliere si Arbitraj prezinta cateva caracteristici unice, ce nu mai sunt intalnite la alte structuri ale OSCE. In primul rand ea este mai curand o structura adiacenta a OSCE, decat o institutie a acesteia, deoarece la ea nu participa toate statele membre ale organizatiei, ci numai acelea care au depus instrumentele de ratificare si au agreat solutia de a deveni membre ale curtii si de a contribui financiar la cheltuielile aferente functionarii acesteia. In al doilea rand, contrar procedurilor standard ale OSCE, dar respectandu-le pe cele ale tuturor curtilor internationale de justitie, functionarea sa se bazeaza pe un tratat international in forma juridica completa. In al treilea si ultimul rand, curtea nu este o structura permanenta, ci mai curand o lista de nume de arbitri si persoane cu rol de conciliatori, la care se apeleaza atunci cand o disputa este supusa curtii, ocazie cu care se constituie o comisie ad-hoc de conciliere sau un tribunal de arbitraj.

Comisia de conciliere audiaza cazul adus in fata sa prin decizia comuna a doua sau mai multe state. Dupa ce trage concluziile necesare in urma audierilor, comisia prezinta un raport partilor implicate, dupa care acestea au la dispozitie treizeci de zile pentru a se hotari daca accepta sau nu concluziile comisiei. Daca dupa aceasta perioada de treizeci de zile partile nu agreeaza concluziile comisiei de conciliere, raportul acesteia, impreuna cu pozitiile exprimate de parti, sunt inaintate tribunalului de arbitraj, ale carui decizii sunt definitive.

Membrii curtii sunt personalitati eminente, cu o bogata experienta in relatiile internationale si in dreptul international. Partile aflate in disputa au dreptul de a selectiona arbitrii sau conciliatorii aflati pe listele curtii si mentinuti in registratura acesteia.

Experienta OSCE in domeniul prevenirii conflictelor si al managementului crizelor

Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa este o organizatie paneuropeana de securitate, ale carei 55 de state membre se situeaza, din punct de vedere geografic, intre Vancouver, in vestul Canadei, si Vladivostok, in extremul orient al Rusiei. Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa se incadreaza, din punct de vedere functional, in prevederile capitolului VIII din Carta ONU, cel referitor la aranjamentele regionale de securitate.

In aceasta viziune, OSCE a fost stabilita ca                   prim-instrument responsabil, in zona sa de responsabilitate, de avertizarea timpurie, prevenirea conflictelor, managementul crizelor si restabilirea situatiei in perioada postconflict. Abordarea securitatii in viziunea OSCE este extensiva si bazata pe cooperare. Ea include o gama foarte larga de probleme, precum controlul armamentului, diplomatia preventiva, masurile de sporire a increderii reciproce dintre state, drepturile omului, monitorizarea alegerilor, securitatea economica si securitatea mediului inconjurator. Toate statele membre ale OSCE au un statut egal, iar deciziile sunt luate pe baza de consens.

OSCE a dezvoltat o gama variata de mecanisme pentru solutionarea conflictelor sau a situatiilor potentiale de conflict, din categoria carora fac parte:

vizitele si misiunile de informare;

misiuni in zonele de conflict;

reprezentantii personali ai secretarului general;

grupurile de lucru ad-hoc;

mecanisme de solutionare pasnica a conflictelor;

operatii de mentinere a pacii (Peacekeeping Operations).

Vizitele si misiunile de informare reprezinta actiuni pe termen scurt ale expertilor si personalitatilor din statele membre OSCE in zonele potentiale de conflict cu scopul stabilirii exacte a situatiei, informarii si formularii recomandarilor catre organismele de decizie ale organizatiei.

Misiunile in zonele de conflict reprezinta instrumentul principal al OSCE de prevenire a conflictelor pe termen lung, managementul crizelor, rezolutia si reabilitarea postconflict. Acest instrument a fost promovat la inceputul anilor '90 si s-a dezvoltat ca urmare a necesitatii solutionarii conflictelor interne declansate in statele aflate in tranzitia postcomunism. Mandatul si tipurile de activitati desfasurate in cadrul misiunilor in zonele de conflict difera de la caz la caz, ceea ce evidentiaza flexibilitatea acestui mecanism. Misiunile OSCE se afla in prim-planul activitatilor pe care aceasta organizatie le desfasoara. Ele ofera posibilitatea unei prezente active in tarile care au nevoie de asistenta si reprezinta mijlocul de punere in practica a tuturor deciziilor politice. Misiunile pot fi activate in toate fazele ciclului conflictual, pentru: avertizarea timpurie, diplomatie preventiva, managementul conflictului si reabilitarea postconflict, iar obiectivul central este reprezentat de promovarea dimensiunii umane, a democratiei si a statului de drept. Decizia privind deschiderea unei misiuni OSCE apartine Consiliului Permanent, cu acordul tarii gazda si se desfasoara in cooperare cu diferite organizatii internationale sau neguvernamentale, in functie de tipologia conflictului pe care il instrumenteaza. Initial misiunile sunt desfasurate pentru o perioada de timp cuprinsa intre sase luni si un an de zile (dupa care situatia este reanalizata), si sunt conduse de un sef al misiunii (o personalitate dintr-un stat membru OSCE) numit de secretarul general. Activitatea misiunii este supervizata si sprijinita de Secretariatul OSCE, prin Centrul de Prevenire a Conflictelor, Departamentul pentru Administratie si Operatii si presedintele executiv.

Sud-estul Europei nu reprezinta doar zona in care a fost deschisa prima misiune OSCE (Kosovo, Sandjak, Voivodina, in septembrie 1992), ci si zona in care au fost deschise cele mai ample misiuni OSCE (Kosovo, Croatia, Bosnia-Hertgovina, Albania).

Alte misiuni OSCE au activat, unele fiind active si in prezent, in Caucaz, Europa de Est, Tarile Baltice si Asia Centrala.

De-a lungul vremii, OSCE a desfasurat misiuni in: Albania, Armenia, Belarus, Bosnia-Hertegovina, Croatia, Estonia, Georgia, Kazahstan, Kirgizstan, Kosovo, Lituania, Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei, Moldova, Federatia Rusa, Tadjikistan, Turkmenistan si Uzbekistan.

Reprezentantii personali ai secretarului general sunt personalitati din statele OSCE destinate pentru a-i oferi secretarului general sprijinul necesar in probleme legate de prevenirea conflictelor sau managementul crizelor, in baza unui mandat special emis.

Grupurile de lucru ad-hoc reprezinta grupuri speciale de lucru, constituite in functie de situatie, si care au aceeasi functionalitate ca si reprezentantii personali ai secretarului general; ele ofera sprijin si consultanta acestuia in domeniul prevenirii conflictelor si managementului crizelor.

Mecanismele de solutionare pasnica a conflictelor reprezinta proceduri speciale (Valleta Mechanism) promovate in scopul facilitarii contactelor directe si oportune dintre partile aflate in conflict si mobilizarii resurselor OSCE intr-o actiune eficienta de prevenire sau management al crizelor. Aplicarea acestor mecanisme prezinta marele avantaj ca nu necesita o decizie adoptata prin consens si nici participarea tuturor tarilor membre la aplicarea lor.

Operatiile de mentinere a pacii reprezinta, conform documentului de la Helsinki, adoptat in 1992, un important element operational, care mobilizeaza aproape in totalitate resursele OSCE de prevenire a conflictelor si management al crizelor, folosit pentru mentinerea pacii atat in interiorul statelor, cat si in cazul conflictelor interstatale si sprijinul proceselor politice de solutionare pasnica a acestora.

Mecanismele OSCE de solutionare a conflictelor

Cheia succesului mecanismelor de solutionare eficienta a oricarui conflict consta in abilitatea acestora de a face trecerea de la prevenirea timpurie la actiuni de interventie imediata. Acest lucru pare a fi intr-o usoara contradictie cu procesele decizionale bazate pe consens, dezvoltate de majoritatea organizatiilor internationale, din care si OSCE face parte. De aceea OSCE s-a preocupat de dezvoltarea unor mecanisme si proceduri care sa permita facilitarea oportuna a contactului dintre partile in conflict sau interventia rapida, in caz de necesitate, unele dintre ele neavand nevoie de o decizie adoptata prin consens pentru a fi aplicate. Aceste mecanisme au fost catalogate ca fiind mecanisme ce privesc dimensiunea umana[1] a prevenirii conflictului, mecanisme de solutionare pasnica a disputelor, alte mecanisme.

Din categoria mecanismelor dimensiunii umane fac parte: Mecanismul Viena si Mecanismul Moscova.

Mecanismul Viena adoptat la intalnirea la nivel inalt de la Viena din 1989, defineste cadrul pentru schimbul de informatii in domeniul uman. In conformitate cu Mecanismul Viena, statele membre sunt obligate sa raspunda cererilor de informatii in cadrul organizatiei, sa organizeze intalniri bilaterale si sa aduca in atentia tuturor situatiile speciale din domeniul uman.

Mecanismul Moscova defineste cadrul in care misiunile de experti OSCE sunt trimise sa asiste statele in implementarea rezolutiilor speciale cu privire la domeniul uman. Misiunile de experti pot fi cerute de catre statele interesate sau pot fi initiate de un alt grup de cel putin sase state membre si vor actiona in baza unui mandat OSCE, folosind ca metode principale bunele oficii si medierea in scopul promovarii dialogului si cooperarii intre statele implicate.

Din categoria mecanismelor de solutionare pasnica a disputelor fac parte: Mecanismul Valletta, Conventia de Conciliere si Arbitraj a OSCE, Previziunile pentru o Comisie de Conciliere a OSCE si Previziunile pentru o Conciliere Directa.

Mecanismul Valletta subliniaza previziunile pentru Mecanismul OSCE de Solutionare a Disputelor, menit sa asigure solutionarea pasnica a conflictelor dintre statele membre. Mecanismul consta in selectarea uneia sau mai multor persoane dintr-un registru special de candidati, care va initia contactul cu partile in conflict, separat sau in cadrul unor intalniri comune. Acestia vor oferi consultanta si sprijin partilor in conflict, fara a favoriza pe vreuna dintre ele.

Conventia de Conciliere si Arbitraj a OSCE priveste doar statele membre care sunt parte si contribuie la fondurile Curtii de Conciliere si Arbitraj. Conventia a fost stabilita cu scopul de a facilita rezolvarea disputelor dintre statele parte prin mijloace de conciliere si arbitraj, prin intermediul Comisiei de Conciliere sau a Tribunalului de Arbitraj ad-hoc constituite. Comisia de Conciliere analizeaza cazurile si intocmeste un raport cu propunerile de solutionare a disputelor pe care il prezinta statelor implicate. Daca in termen de 30 de zile nu se va ajunge la nici o intelegere, atunci se va constitui Tribunalul de Arbitraj, a carui decizie este obligatorie pentru statele in cauza.

Previziunile pentru o Comisie de Conciliere a OSCE au fost adoptate de statele membre cu scopul de a completa Mecanismul Valletta. Comisia de Conciliere are rolul de a clarifica problemele aflate in disputa si de a adopta o intelegere comuna intre parti.

Previziunile pentru o Conciliere Directa reprezinta mecanismul in temeiul caruia Consiliul Ministerial OSCE sau Consiliul Superior OSCE se poate adresa direct statelor membre implicate direct intr-o situatie de conflict, in scopul concilierii sau sprijinului acestora in rezolvarea disputei pe care nu au fost in masura sa o solutioneze intr-o perioada rezonabila de timp. Consiliul Ministerial sau Consiliul Superior poate recomanda implicarea Comisiei de Conciliere a OSCE in rezolvarea conflictului daca partile agreeaza acest lucru.

Alte mecanisme promovate de OSCE sunt: Mecanismul de Consultare si Cooperare Privitor la Activitatile Militare Neobisnuite, Cooperarea cu privire la Incidente Intamplatoare de Natura Militara, Previziuni referitoare la Avertizarea Timpurie si Actiuni Preventive si Mecanismul de Consultare si Cooperare cu privire la Situatii de Urgenta (Mecanismul Berlin).

Mecanismul de Consultare si Cooperare Privitor la Activitatile Militare Neobisnuite stipuleaza obligativitatea statelor membre de a aduce la cunostinta celorlalte state OSCE activitatile de amploare desfasurate de structurile militare proprii in afara garnizoanelor de dislocare pe timp de pace. Ca si in cazul Mecanismului Viena, statele nu sunt doar obligate sa transmita aceste informatii, ci trebuie sa si raspunda cererii de informatii si sa accepte participarea la intalniri, bi- sau multilaterale, in cadrul carora sa ofere explicatiile necesare in acest sens.

Cooperarea cu privire la Incidente Intamplatoare de Natura Militara solicita statelor membre sa informeze si sa coopereze cu toate statele OSCE in caz de incidente de natura militara produse in mod accidental. Aceasta trebuie sa duca la clarificarea situatiei si sa inlature neintelegerile generatoare de confuzii nedorite intre state. Mecanismul stipuleaza ca in caz de incidente de natura militara produse in mod accidental se va stabili un punct de contact prin intermediul caruia se vor transmite informatiile necesare in timp oportun, din proprie initiativa sau la cererea oricarui stat afectat de asemenea incidente. 

Previziunile referitoare la Avertizarea Timpurie si Actiunile Preventive sunt menite sa asigure avertizarea timpurie in cadrul OSCE, in vederea mobilizarii potentialului de raspuns la conflict al organizatiei, inclusiv la conflicte de natura militara. Statele membre au dreptul si obligatia de a atrage atentia Consiliului Superior OSCE despre o anumita situatie tensionata creata. Acest lucru poate fi facut prin intermediul presedintelui executiv, al oricarui stat implicat in situatia data, al unui grup de cel putin 11 state neimplicate direct, al inaltului comisar pentru minoritati nationale sau Consiliul Permanent, stabilit special pentru a oferi statelor membre posibilitatea semnalarii in orice moment a situatiilor potentiale de conflict.

Mecanismul de Consultare si Cooperare cu privire la Situatiile de Urgenta (Mecanismul Berlin) subliniaza masurile ce trebuie aplicate in cazul situatiilor grave, de urgenta, care pot aparea ca urmare a incalcarii flagrante a principiilor Actului Final de la Helsinki, cu impact direct asupra mentinerii pacii, securitatii si stabilitatii. Mecanismul arata ca, daca un stat membru ajunge la concluzia ca exista pericolul aparitiei unei situatii grave de urgenta, el poate cere lamuriri tuturor statelor implicate in situatia data. Daca situatia ramane fara raspuns, atunci statul respectiv poate solicita presedintelui executiv intrunirea Consiliului Superior, care, ca in cazul Previziunilor privitoare la Avertizarea Timpurie si Actiuni Preventive, joaca un rol important in solutionarea situatiilor grave de urgenta.

Sistemul OSCE de prevenire a conflictelor si al managementului crizelor

Prin intermediul institutiilor si retelei proprii de informatii, OSCE monitorizeaza indeaproape toate situatiile tensionate din cadrul statelor membre care pot duce la aparitia unui conflict si intreprinde actiunile preventive necesare cat mai devreme posibil.

OSCE este o organizatie activa atat prin intermediul actiunilor de avertizare timpurie si negociere a conflictului pe care le intreprinde, cat si prin actiuni de reabilitare postconflict in zona Balcanilor, in Caucaz si Asia Centrala. De asemenea, OSCE coopereaza cu ONU, precum si cu alte organizatii internationale implicate in managementul crizelor si prevenirea conflictelor. Componentele sistemului organizational OSCE active in acest domeniu sunt:

inaltul comisar pentru minoritati nationale;

Centrul de Prevenire a Conflictelor;

Unitatea Strategica pentru Probleme de Politie.

Institutia inaltului comisar pentru minoritati nationale a fost creata de cea de-a X-a Conferinta de Securitate si Cooperare Europeana, din anul 1992, cu scopul identificarii solutiilor de rezolvare pasnica a conflictelor etnice care ameninta pacea si stabilitatea statelor membre OSCE.

Asadar, inaltul comisar pentru minoritati nationale reprezinta un instrument de prevenire a conflictelor etnice inca din cele mai incipiente stadii. Acesta trebuie sa fie in masura sa asigure avertizarea timpurie si sa initieze actiuni preventive pentru detensionarea situatiei conflictuale create, in care sunt implicate minoritatile nationale din statele membre.

Inaltul comisar pentru minoritati nationale isi indeplineste dublul sau rol: de avertizare si de mobilizare a resurselor OSCE pentru declansarea actiunilor preventive, in baza unui mandat care ii confera atat libertate de actiune, cat si independenta si initiativa personala.

Centrul de Prevenire a Conflictelor sprijina presedintele executiv, precum si alte organisme OSCE, in rezolvarea problemelor ce privesc avertizarea timpurie, prevenirea conflictelor, managementul crizelor si reabilitarea postconflict. Centrul de Prevenire a Conflictelor este principalul organism de sustinere a misiunilor OSCE in zonele de conflict, asigurand implementarea si executarea deciziilor politice ale organizatiei. Totodata, pe langa sprijinul indeplinirii sarcinilor misiunii, Centrul de Prevenire a Conflictelor asigura cooperarea tuturor organismelor OSCE in zona de conflict si legatura acestora cu celelalte organisme de negociere, precum si cooperarea cu alte organizatii internationale implicate in solutionarea conflictului respectiv.

De asemenea, Centrul de Prevenire a Conflictelor ofera asistenta presedintelui executiv, Consiliului Permanent si Forumului pentru Securitate si Cooperare in implementarea propriilor decizii.

Prin intermediul retelei de comunicatii OSCE, Centrul de Prevenire a Conflictelor asigura legatura intre capitalele tarilor membre, sprijinind participarea statelor in implementarea masurilor de confidenta si securitate sporita (Confidence and Security-Building Measures), convenite in documentul de la Viena, semnat in anul 1999.

In afara de aceasta, Centrul de Prevenire a Conflictelor este implicat si in derularea unor activitati si proiecte cu privire la educatie, securitatea frontierelor, probleme de securitate in tarile partenere sau aflate in regiunile adiacente OSCE. Totodata, Centrul de Prevenire a Conflictelor organizeaza si sprijina reuniuni, seminarii si ateliere de lucru pe probleme de securitate si asigura asistenta necesara presedintelui executiv in organizarea conferintei anuale de securitate.

Centrul de Prevenire a Conflictelor a fost infiintat ca entitate distincta la 21 noiembrie 1990, ca urmare a deciziei summit-ului CSCE la nivel de sefi de stat si de guvern ce a avut loc la Paris si a devenit operational la 18 martie 1991 la Viena. O data cu mutarea Secretariatului CSCE de la Praga la Viena, la 1 ianuarie 1994, redenumit la 1 ianuarie 1995 Secretariatul OSCE, Centrul de Prevenire a Conflictelor a fost integrat in cadrul acestuia. In prezent, Centrul de Prevenire a Conflictelor este unul dintre cele mai importante departamente ale Secretariatului OSCE.

In compunerea centrului se afla:

Unitatea de Planificare Operativa (Operations Planning Unit);

Compartimentul Programe Misiuni (Programme Mission Section);

Centrul de Comunicatii/Situatie (Situation/ Communication Room).

Unitatea de Planificare Operativa are rolul de planificare a misiunilor si operatiilor pe care OSCE urmeaza sa le desfasoare si de executare a avertizarii timpurii. Aceasta unitate lucreaza in stransa legatura cu Compartimentul Programe Misiuni si este sprijinit de Centrul de Comunicatii/Situatie. La nivel operational, Unitatea de Planificare Operativa asigura legatura, prin intermediul unui ofiter de legatura, cu alte organizatii internationale cu care OSCE coopereaza pe timpul indeplinirii misiunilor.

In baza Platformei pentru Securitate si Cooperare (Platform for Co-operative Security) Unitatea de Planificare Operativa participa la exercitiile de management al crizelor organizate in cadrul NATO si al Uniunii Europene. Aceasta contribuie la intarirea cooperarii operationale si a legaturilor ambelor organizatii, in scopul unei rapide si eficiente actiuni comune de management al crizelor si prevenire a conflictelor.

Compartimentul Programe Misiuni este organismul care coordoneaza activitatile in cele 4 regiuni in care OSCE are deschise misiuni: Caucaz, Asia Centrala, Sud-estul Europei si Europa de Est.

De asemenea, Compartimentul Programe Misiuni este principalul coordonator dintre misiunile active, Secretariatul OSCE si presedintele executiv asigurand fluxul informational si comunicarea necesara acestora.

Centrul de Comunicatii/Situatie asigura serviciul operativ 24 de ore din 24, 7 zile pe saptamana, fiind punctul de contact dintre organizatie si misiunile active si asigurand totodata si prelucrarea informatiilor primite din diferite zone, pentru a pune la dispozitie elementele necesare executarii avertizarii timpurii.

Centrul de Comunicatii/Situatie face parte din reteaua de comunicatii a OSCE, infiintata in baza documentului de la Viena. Sistemul asigura legatura dintre organizatie si capitalele statelor membre, in scopul informarii operative reciproce si implementarii deciziilor. Aceasta retea reprezinta un mediu securizat de comunicatii, fiind administrata de o unitate speciala si supervizata de Grupul de Comunicatii OSCE (OSCE Communication Group).

Pentru stimularea cooperarii regionale, Centrul de Prevenire a Conflictelor organizeaza si coordoneaza o serie de programe si activitati atat in zonele in care se desfasoara misiuni, cat si in cadrul departamentelor organizatiei, in stransa cooperare cu alte organizatii internationale si regionale. Domeniile de cooperare vizeaza in principal securitatea frontierelor, educatia, neproliferarea in domeniul armamentelor, crime de razboi etc.

Astfel, in cadrul Centrului de Prevenire a Conflictelor activeaza o echipa de experti in domeniul securitatii frontierelor (Border Experts Team), un grup informal de lucru (Informal Working Group) pentru elaborarea conceptului de securitate si management al OSCE si o echipa de experti tehnici (Technical Experts).

De asemenea, o importanta deosebita o prezinta Programul Sud-Est European de Cooperare in Domeniul Transfrontalier (SEE Cross-border Co-operation Programme).

Unitatea Strategica pentru Probleme de Politie a fost infiintata in decembrie 2001, cand cele 55 de state membre OSCE au convenit asupra implicarii organizatiei in domeniul activitatilor desfasurate de politie. Scopul acestei implicari este de a asigura protectia populatiei din cadrul statelor membre impotriva noilor riscuri si amenintari reprezentate de criminalitatea transnationala, traficul de arme, droguri, fiinte umane, violarea drepturilor omului etc. Astfel a luat fiinta Unitatea Strategica pentru Probleme de Politie, ca departament special in cadrul Secretariatului OSCE de la Viena functionand ca o retea de consiliere pentru misiunile din zonele de conflict sau la cererea statelor membre.

Aceasta unitate joaca un rol important in prevenirea conflictelor, in mentinerea stabilitatii sociale pe timpul crizelor politice, precum si in sprijinul activitatilor desfasurate pe timpul reabilitarii postconflict. Unitatea colaboreaza cu ministerele de profil din tarile membre, agentiile speciale cu activitate in domeniu, societatea civila si academica, pentru a fi in masura sa pregateasca solutii credibile si oportune in domeniul sau de asistenta.

Unitatea Strategica pentru Probleme de Politie dispune de o baza de date proprie si de programe adecvate, cu ajutorul carora organizeaza atat sprijinul misiunilor in zonele de conflict si al statelor care solicita acest lucru, cat si activitati de pregatire, exercitii sau seminarii cu tematica specifica.

Activitatile din domeniul politiei reprezinta aspecte esentiale pentru misiunile OSCE din Croatia, Serbia si Muntenegru, Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei. Activitatile acestor misiuni sunt cu preponderenta in domeniul pregatirii politienesti, protectiei drepturilor omului, implementarii conceptelor de politie comunitara si etica politieneasca si dezvoltarea codului de conduita al politiei.

Cooperarea OSCE cu alte organizatii internationale

In timpul procesului Helsinki din perioada anilor '70 - '80, CSCE a avut relatii limitate cu organizatiile internationale. Fiind mai mult un proces decat o organizatie, CSCE a oferit organizatiilor internationale doar un cadru informativ si numai rareori a initiat contacte cu acestea.

Dupa incheierea razboiului rece insa, a inceput procesul de institutionalizare si transformare a CSCE in OSCE, aceasta devenind o organizatie recunoscuta in plan international, care joaca un rol determinant atat in avertizarea timpurie si prevenirea conflictelor, cat si in managementul crizelor si reabilitarea postconflict. De asemenea, OSCE s-a afirmat in cadrul institutiilor cu preocupari in domeniul securitatii europene, drepturilor omului si problemelor economice.

In contextul actualului mediu de securitate european, este mai mult decat necesara cooperarea dintre toate organizatiile si institutiile internationale cu preocupari in acest domeniu. De aceea preocuparile OSCE s-au indreptat spre stabilirea contactului cu acestea atat la nivelul consultarilor politice, cat si la nivelul misiunilor organizate in zonele de conflict.

In cadrul Declaratiei Comune de la Lisabona cu privire la modelul de securitate europeana pentru secolul XXI, se arata ca "securitatea europeana necesita cea mai buna cooperare si coordonare intre statele membre si organizatiile europene si transatlantice"[2]. Mai departe, declaratia afirma ca "OSCE reprezinta o organizatie comprehensiva de consultanta, cooperare si decizie in probleme de securitate europeana, care actioneaza in temeiul capitolului VIII al Cartei Natiunilor Unite" , si va actiona in parteneriat cu "toate organizatiile si institutiile pentru a fi in masura sa raspunda tuturor provocarilor si amenintarilor la adresa securitatii din spatiul european" .

Pornind de la aceste considerente, OSCE actioneaza in parteneriat cu organizatii si institutii constituite la nivel international, regional, subregional sau nonguvernamental. La Summit-ul de la Budapesta din 1994, statele membre OSCE au convenit ca este necesara o definire mult mai clara a relatiilor externe ale organizatiei, elaborand Documentul Cadru al Securitatii Europene (Document-Charter on European Security), care sta la baza acestor relatii, si documentul intitulat Catre un parteneriat real intr-o noua era (Towards a Genuine Partnership in a new Era) si care marcheaza de fapt inceputul discutiilor pentru un model comun de securitate europeana in secolul XXI, bazat pe principiile si angajamentul OSCE.

Procesul de cooperare a fost reafirmat in cadrul Declaratiei de la Lisabona privind Modelul de Securitate Comuna pentru secolul XXI (Lisbon Declaration on a Common and Comprehensive Security Model for the twenty-first Century), adoptat in 1996.

Parametrii reali ai unei viitoare Platforme pentru cooperare in domeniul securitatii (Platform for Co-operative Security), destinata extinderii si imbunatatirii relatiilor de cooperare externa ale OSCE, au fost inclusi in cadrul Documentului Cadru privind Securitatea Europeana (Document Charter on European Security), adoptat de catre Consiliul Ministerial de la Copenhaga in 1997 si care prezinta conceptul comun de dezvoltare si imbunatatire a cooperarii mutuale institutionalizate.

Ulterior, platforma a fost adoptata la Summit-ul de la Istanbul din 1999 si stipuleaza ca organizatia va conlucra strans cu toate organizatiile si institutiile care adera atat la principiile Cartei ONU, cat si la principiile si angajamentele OSCE si care manifesta deschidere si dorinta in acest sens.

Astfel, OSCE dezvolta relatii de cooperare in primul rand cu Natiunile Unite, a caror baza a fost stabilita de catre Consiliului Ministerial al OSCE de la Stockholm din 1992. Cu aceasta ocazie a fost stabilit cadrul de coordonare si cooperare dintre ONU si CSCE, devenit operational un an mai tarziu.

Din acel moment problemele de cooperare dintre cele doua organizatii s-au regasit permanent pe agendele lor de lucru, iar secretarul general OSCE prezinta anual un raport in fata Adunarii Generale ONU, in timp ce secretarul general ONU se adreseaza cu regularitate summit-urilor OSCE.

OSCE a dezvoltat relatii de cooperare si cu Consiliul Europei. Din 1993 are loc intalnirea anuala la nivel inalt (2+2) a secretarilor generali si executivi ai celor doua organizatii. Uneori la intalnire iau parte si inaltul comisar pentru minoritati nationale si directorul Biroului pentru Institutii Democratice si Drepturile Omului (Director Office for Democratic Institutions and Human Rights). In afara acestei intalniri, cele doua organizatii organizeaza numeroase alte intalniri comune, ateliere de lucru, conferinte etc.

De asemenea, au avut loc si intalniri trilaterale OSCE-CE-ONU (institutiile si oficiile ONU din Geneva), iar din 1996 la aceste trilaterale participa si inaltul comisar pentru minoritati nationale, directorul Biroului pentru Institutii Democratice si Drepturile Omului, inaltul comisar ONU pentru refugiati, inaltul comisar ONU pentru drepturile omului, secretarul executiv ONU al Comisiei Economice Europene, reprezentantul secretarului general ONU pentru afaceri politice, precum si Comitetul International al Crucii Rosii si reprezentanti ai Organizatiei Internationale pentru Migratie.

Cooperarea cu Uniunea Europeana este un alt domeniu de maxim interes pentru OSCE, organizatie care sprijina Politica Externa de Securitate Comuna promovata de UE.

De asemenea, OSCE mentine contacte cu NATO si cu Commonwealth of Independent States.

Din 1996, OSCE s-a angajat intr-un amplu proces de cooperare cu NATO. In acest sens au avut loc numeroase contacte intre oficialii OSCE si cei ai NATO, iar la nivelul celor doua organizatii exista deja un schimb de informatii deschis si constant.

De asemenea, OSCE a stabilit o serie de contacte cu mai multe grupuri de cooperare regionala, cum ar fi Initiativa Central Europeana (CEI), Consiliul Statelor Marii Baltice (CBSS), Consiliul de Cooperare Economica al Marii Negre (BSEC), Initiativa de Cooperare Sud-Est Europeana (SECI).

Deloc lipsite de importanta sunt si contactele initiate de OSCE cu organizatiile nonguvernamentale, cum ar fi Democratic Institutions and Human Rights, precum si contactele cu institutiile academice, in special prin intermediul programului "Researcher-in Residence".