Conceptul de management financiar

CONCEPTUL DE MANAGEMENT FINANCIAR

Managementul firmei vizeaza toate componentele de care dispune o firma avand ca solutie optimizarea utilizarii lor. Pentru a realiza aceste sarcini managementul firmei are mai multe functii atribuite ale actului de conducere.

Functiile sau atributele actelor de conducere

- functia de prevedere;

- functia de organizare;

- functia de coordonare;

- functia de antrenare sau control;

- functia de evaluare si control.

Aceste functii se interconditioneaza.

Prevederea inseamna strapungerea viitorului, cunoasterea viitorului. Este esential si este cheia succesului firmei. O firma care prevede, cunoste, se pregateste, este ami solida mai putin amenintata de riscuri. De accea stiinta a realizat o multitudine de mijloace si metode. Sunt multe si stiinta le-a grupat din punct de vedere al orizontuluide timp pentru care s-au creat - previziune pe termen scurt, mediu si lung. Din punct de vedere al instrumentelor de previiune, cele pe termen lung sunt grupate sub genericul prognoze, cele pe termen mediu sunt denumite planuri iar cele pe termen scurt, programe. Previziunea este saltul din situatia actuala.Pentru a se putea realiza acest salt firma trebuie sa se debaraseze sau sa elimine factorii franatori si sai amplifice pe cei pozitivi. Trebuie sa asimileze noi procedurisau actiunini altele decat cele de pana acum.

Organizarea inseamna asezarea elementelor structurale si functionale ale unei firme in cadrul dorit. Avem doua segmente de organizare:

1. organizarea structurala este impartirea firmei pe structurile organizatorice ( fabrici, uzine, sectii, servicii, compartimente, locuri de munca ).

Stiinta a creat mai multe modalitati de organizare: organizare de tip ierarhic, de tip functional, mixta, de tip stat major.

. la organizarea de tip ierarhic - adunarea generala , consiliul administrativ, directori, servicii in forma piramidala. Dezavantaj: alungeste procesul de decizie. Avantaj: asigura ordine desavarsita.

. la organizarea de tip functional - adunare generala, consiliu de administratie, direcoti pe fiecare specialitate in parte si servicii pe fiecare specialitate. Dezavantaj: complica responsabilitatile. Avantaj: introduc in sistemul de organizare performantele profesionale.

- la organizarea de stat major - este un loc de unde se decide. Aprobarea comenzilor o da numai cineva care are rolul de stat major.

2. Organizarea funtionala este impartirea firmei pe functii.

Coordonarea este unirea eforturilor pe directiile necesare. Pentru coordonare sunt necesare in primul rand obiective clare, apoi trebuie cuantificate cu claritate resursele si toate trebuie incorporate in programe. In legatura cu coordonarea, specialisti spun ca numai prin cuplarea rationala a eforturilor se poate realiza o crestere a productie cu peste 20%. Coordonarea presupune comunicare. Comunicarea inseamna informatie iar informatia inseamna forta.

Antrenarea ( comanda ) inseamna sistemul decizional al firmei. O decizie din punct de vedere al managementului - intelegem alagerea unei variante de urmat dintr-o multitudine de alternative posibile. Este o relatie direct proportionala intre calitatea deciziei si valoarea profitului. Fiecare decizie inainte de a se aplica trebuie tradusa in eforturi si efecte. S-a dezvoltat o intrega literatura privind elaborarea, fundamentarea si urmarirea deciziilor.

Deciziile au fost clasificate dupa criteriile urmatoare: decizii in conditiile de risc, de certitudine, de previziune si de corectie.

Sa nu se ia niciodata o decizie care sa nu fie insotita de un sistem de control. Inseamna ca avem de-a face cu un management hazardant.

Evaluarea si controlul este functia prin care se confirma sau se infirma realizarea celorlalte functii. Aceasta functie e fit-back-ul managementului. Controlul nu trebuie sa perburbe activitatea, trebuie sa o coordoneze, sa o stimuleze, trebuie sa aiba un pronuntat caracter prospectiv, preventiv si corectiv.

Functia - reprezinta un grup de actiuni omogene indreptate spre un anumit scop.

Functii: de cercetare-dezvoltare, productie, comerciala, de personal, financiar-contabila. Aceste functii se intrepatrund.

Atributele managementului financiar:

. previziunea financiara face parte din actiunea de previziune generala a firmei, a firmei, dar nu ca o componenta inglobata prin aditie ci ca o componenta cu un rol deosebit.;

. organizarea financiara trebuie sa indeplineasca un rol activ in preocuparile organizationale ale firmei;

. comunicarea financiara este transmiterea de mesaje. Mesajele implica cheltuieli. Managementul financiar are rolul de a asigura fundamentele deciziilor.

. controlul financiar fundamenteaza toate celelalte functii ale actului managerial. Orice proiect trebuie urmarit in executie, urmarire ce se face cu ajutorul acelui indicatori. Controlul financiar este o componenta de baza a controlului economic iar impreuna indeplinesc functiile principale in controlul firmei.

Managementul financiar este un segment al managementul firmei, o prelungire a acestuia in zona economica si financiara a firmei. Managementul financiar trebuie tratat cu aceasi seriozitate ca si managementul cercetarii, resurselor umane, productivitatii, etc.

MANAGEMENTUL CAPITALULUI FIX

Potrivit teoriei sistemului daca se aplica o corectie la un element a sistemului, acea corectie genereaza o relatie in lant in intreg sistemul, modificand structura, relatiile, comportamentul si eficienta existentei sale.

CONCEPTUL DE FINANTE PUBLICE SI DE FINANTE ALE INTREPRINDERII

Conceptul de finante publice: cuvantul finante a capatat un sens foarte larg incluzand bugetul statului, creditul, operatiile bancare si de bursa, etc. Finantele sunt:

- fonduri banesti la dispozitia statului;

- mijloace de interventie a statului in economie;

- metode de gestionare a banului public;

- act juridic.

Conceptul de finante ale intreprinderii: activul economic reflectat intrun bilant este aparatul de productie adica ansamblul mijloacelor prin a caror punere in opera se realizeaza obiectivul intreprinderii, pasivul financiar reprezinta ansamblul fondurilor care asigura finantarea acestuia. Activul economic cupr 626f58g inde: cladiri, masini, materiale pentru investitii, stocuri de materii prime, semifabricate, productie neterminata, produse finite, etc, iar pasivul financiar este format din fonduri proprii si datorii din care se finanteaza elementele de activ.

Statul, pentru asi exercita functiile, are nevoie de resurse sau fonduri financiare a caror mobilizare, repartizare si utilizare dau nastere unor raporturi exprimate in forma baneasca si care reprezinta esenta finantelor publice. Fenomenul financiar se naste din relatiile pe care intreprinderea le detine cu toti agentii economici si financiari, cu statul si alte organisme. Agentii economici si financiari ce se intalnesc pe diferite piete si intre care apar variate raporturi, constituie contextul social in care functioneaza si evolueaza intreprinderea. Acesti agenti pot fi grupati in urmatoarele grupe:

. furnizori, pe care intreprinderea ii intalneste pe piata de materii prime si servicii;

. clientii,pe care intreprinderea ii intalneste pe piata de produse si servicii;

. salariatii, pe care intreprinderea ii gaseste pe piata muncii;

. actionarii sau aasociatii, pe care intreprinderea ii gaseste pe piata financiara.

De asemenea intreprinderea are raporturi cu:

. diferite organe statale, care se concretizeaza in plata impozitelor si taxelor sau primirea de subventii de la bugetul statului;

. societatile de asigurare.

Totalitatea raporturilor generate de formarea, repartizarea si utilizarea fondurilor banesti necesare realizarii variatelor activitati economice, sociale, culturale, la nivel de intreprindere, reprezinta esenta finantelor acesteia. Finantele intreprinderii se prezinta ca o ramura a stiintei financiare, care analizeaza mecanismele si metodele de procurare si gestionare a resurselor financiare, precum si destinatia acestor resurse, in vederea satisfacerii diferitelor nevoi si obtinerea unor profituri cat mai mari.

Intr-o intreprindere se pot crea mai multe fonduri ca: fondul pentru investitii, fondul de rulment, fondul de rezerva, fondul de cercetare stiintifica, fonduri pentru actiuni sociale, culturale si sportive, fonduri pentru recalificare. Principalele metode utilizate in colectarea fondurilor sunt: aportul asociatilor sau actionarilor, autoanfiintarea, creditarea si finantarea bugetara.

Functia de repartitie - reflecta colectarea capitalelor initiale circuitul si reprezentarea pe destinatii, utilizarea si reconstituirea lor. Prin functia de repartitie se formeaza si utilizeaza o gama variata de fonduri pentru satisfacerea nevoilor proprii ale intreprinderii. In regiile autonome capitalul initial provine de la bugetul statului iar in societatile comerciale capitalul initial este privat. Functia de repartitie se realizeaza printr-o diversitate de mecanisme si tehnici de procurare si gestionare a fondurilor, dand nastere la diferite raporturi financiare interne si externe.

Functia de control - are doua laturi, una constatativa si una corectiva. Rolul acestei functii este de a intervenii cu actiuni corective prin care sa contribuie la optimizarea activitatii. Functia de control are o sfera larga de actiune cuprinzand toate fazele si laturile economice si financiare ale circuitului economic. Controlul trebuie sa fie organizat in asa fel incat sa constituie un instrument de prevenire si combatere a cauzelor care provoaca risipa. Contolul poate fi: preventiv, concomitent si post operativ.

MECANISME, FLUXURI SI CICLURI FINANCIARE

Prin mecanisme financiare ale intreprinderii metode, parghii, instrumente si proceduri de formare, colectare si gestionare a capitalurilor.

Cantitatile de bunuri sau moneda transferate intr-o anumita perioada intre agentii economici se numeste flux. Fluxurile pot fi: fluxuri reale sau fizice si fluxuri financiare. Cantitatea de bunuri sau de moneda existenta la un moment dat reprezinta stocul. Relatiile dintre fluxuri si stocuri stau la baza mecanismelor financiare.

Fluxurile financiare pot fi: de contrapartida care se caracterizeaza prin inlocuirea imediata a unui activ fix cu moneda sau invers, fluxuri decalate care apar in cazul in care fluxurile fizice nu le corespund imediat niste fluxuri financiare, fluxuri autohtone care se degaja din operatiuni financiare privind acordarea sau primirea de imprumuturi cand au loc transferuri de moneda de la o persoana la alta si fluxuri multiple care se desfasoara astfel: bunurile vandute de furnizor sunt transferate la cumparator, furnizorul vinde creante unei terte persoane si incaseaza contravaloarea produselor si cumparatorul de marfuri achita suma.

Ciclul financiar este ansamblul de operatiuni si proceduri care intervin intre momentul transformarii monedei in bunuri sau servicii pana la cel in care se recupereaza.

Intr-o intreprindere apar trei cicluri financiare:

. ciclul investitii-amortizare;

. ciclul de exploatare;

. ciclul operatiunilor financiare.

NOTIUNI DE BAZA PRIVIND CAPITALUL, SURPLUSUL MONETAR SI CEREREA DE MONEDA

Capitalul este suma de moneda adusa de asociati sau actionari, plus cea generata de activitatea proprie si imobilizata in detinerea capitalului economic, putandu-se dimensiona prin deducerea datoriilor din capitalul economic. Capiatlul financiar reprezinta fonduri proprii.

Capitalul financiar poate fi schimbat la pretul pietei care este dat de bursa la actiuni. Capitalul social reprezinta contributia in numerar si in natura a asociatiilor sau actionarilor la societatea respectiva. Din ciclurile financiare se degaja un surplus monetar.

Acest surplus rezulta din excedentul pretului de vanzare asupra costurilor putand fi folosit pentru autoanfiintare, achitarea impozitului catre stat, distribuirea de dividente sau participarea angajatilor la profit. Incasarile din vanzarea produselor si serviciilor depasesc cheltuielile de productie.

METODE DE FORMARE A FONDURILOR INTREPRINDERILOR

Metoda aportului in bani si in natura consta in angajarea de catre proprietarii individuali, actionari sau asociati, a unor capitaluri in bani lichizi sau in bunuri, in scopul crearii sau dezvoltarii intreprinderii.

Metoda autofinantarii se caracterizeaza prin retinerea de catre intreprinderia unei parti din rezultatele ce se degaja din activitatea lor. Aplicarea pe o scara mai larga a acestei metode depinde de capacitatea intreprinderii de a produce profit cat mai mare.

Autofinantarea are anumite avantaje ca:

- cresterea cointeresarii intreprinderii in obtinerea de rezultate financiare superioare;

- constituie un mijloc sigur de acoperire financiara a necesitatilor;

- apara libertatea de actiuni ale intreprinderii, asigurand independenta sau autonomia de gestionare.

Metoda creditarii este metoda prin care se formeaza fonduri imprumutate. Aceste fonduri au caracter restituibil si sunt purtatoare de dobanzi. Creditorii sunt foarte diversi: banci, organisme financiare specializate, populatie sau intreprinderi. Creditorii impun uneori conditii de utilizare a resurselor imprumutate si putand efectua un control asupra activitatii economice si financiare a debitorilor pentru asi asigura restituirea sumelor imprumutate.

Metoda finantarii bugetare este utilizata mai rar si mai ales in cazul intreprinderilor de stat. Aceasta metoda se utilizeaza la infiintarea intreprinderilor de stat, cand sunt dotate de catre stat cu active fixe si circulante dar si pe parcursul desfasurarii activitatii. Interventia statului in economie prin alocatii sau subventii trebuie sa urmareasca stimularea productiei in perioade de criza, impiedicarea cresterii preturilor, mentinerea puterii de cumparare a monedei in cazuri de inflatie.

Structura si politica financiara a intreprinderii reflecta compozitia capitalurilor acesteia. Capitalurile intreprinderii pot fi propri provenind din autoanfiintare si aportul asociatiilor, proprietarilor sau actionarilor si imprumutate care sunt credite pe termen scurt, mediu si lung. Unii economisti prefera imprumuturile pe termen scurt pentru ca ofera mai multa suplete iar altii prefera finantarea din capitaluri permanente deoarece este mai putin costisitoare. Agentii economici si organismele care acorda credite calculeaza anumite rate care permit sa se examineze compozitia sau repartitia capitalelor. Ratele sunt:

. rata de indatorare la termen;

. rata de autonomie financiara:

. rata totala de indatorare.

Politica financiara reprezinta o competenta a politicii generale a intreprinderii avand o insemnatate mare asupra cointeresarii, repartizarii si folosirii fondurilor in scopul realizarii programelor economice. Scopul intreprinderi este de a obtine profit, al carui nivel depinde de cresterea capitalului financiar. Costul capitalului se refera la cheltuieli de procurare si folosire a tuturor mijloacelor de finantare. Costul capitalului poate sa scada printr-o folosire judicioasa a imprumuturilor. Intreprinderea trebuie sa se straduiasca sa asigure scaderea costului capitalului si sa nu investeasca decat pentru o rentabilitate superioara acestui cost.

Gestiunea financiara poate fi definita ca un ansamblu de decizii si activitati care concura la reglarea si ajustarea fluxurilor financiare si a fondurilor, la gospodarirea resurselor financiare ale intreprinderii. Gestiunea financiara are ca scop asigurarea in mod regulat a intreprinderii cu fondurile necesare echipamentului si exploatarii curente dar si de a controla buna utilizare a fondurilor si rentabilitatii operatiunilor pentru care sunt afectate. Gestiunea financiara are scopuri multiple subordonate supravietuirii, obtinerii de profit si cresterii economice a intreprinderii.

Scopurile gestiunii se pot controla cu ajutorul mai multor indicatori: nivelul fondului de rulment in comparatie cu necesarul, coeficientul de indatorare, rentabilitatea economica, ratele de crestere a activelor si cifrei de afaceri, capacitatea de autoanfiintare si volumul lichiditatilor.

FUNCTIA FINANCIARA A INTREPRINDERII ARE UN ROL OPERATIONAL, UN ROL FUNCTIONAL SI UN ROL POLITIC

Rolul operational implica luarea unor decizii de colectare a capitalurilor, fara de care intreprinderea nu se poate constitui si functiona. Domeniul operational cuprinde incasarea creantelor asupra clientilor si plata furnizorilor, gestionarea trezoreriei si negocierea creditelor bancare, relatiile cu organismele financiare si realizarea operatiilor de imprumut.

Rolul functional consta in participarea la tratarea si difuzarea informatiilor necesare gestiunii intreprinderii.

Rolul politic consta in integrarea constrangerilor externe, sociale, economice, financiare si politice care apasa asupra intreprinderii si de care depinde cresterea si autonomia acesteia.

Activitatea intreprinderii poate fi redata prin urmatoarele trei functii:

- functia de productie;

- functia de comercializare;

- functia financiara.

Activitatile financiare mai importante sunt: elaborarea si executarea bugetului de venituri si cheltuieli, efectuarea de studii si analize privind formarea, alocarea si utilizarea capitalurilor, stabilirea de preturi si tarife, luarea de masuri pentru asigurarea lichiditatii, solvabilitatii, echilibrului financiar si evitarea riscurilor.

Sistemul informational financiar al intreprinderii cuprinde totalitatea informatiilor care reflecta, repartizarea si utilizarea fondurilor banesti. Pentru obtinerea de informatii de calitate este necesara existenta unor indicatori care sa reflecte fenomenele, procesele, si activitatea economica si financiara a intreprinderii.

Indicatorii principali sunt:

. capitalul economic, capitalul social, capitalurile imprumutate si capitalul permanent;

. profitul, repartizarea lui pe destinatii;

. valoarea adaugata;

. costurile de productie;

. impozitul pe profit, fondul de salarii.

CAPITALURILE INTREPRINDERII

Capitalurile proprii se formeaza din contributii externe care cuprin aportul proprietarilor si contributii interne care se degaja din capacitatea de autofinantare a intreprinderii.

Contributiile externe - aceste contributii provin in proportia cea mai mare de la proprietari. Orice intreprindere, individuala sau sociatate, nu poate fi infiintata daca nu dispune initial de un capital minim. Fiecare asociat va primii un numar de actiuni care reprezinta dreptul sau asupra capitalului intreprinderii. Actionarul primeste un divident, dupa ce din beneficii sau efectuat scaderile pentru plata impozitului si constituirea de rezerve. Societatile mari sunt cotate la bursa. Detinatorul de actiuni care doreste sa-si recapete fondurile depuse nu poate sa ceara intreprinderii banii inapoi dar se poate adresa bursei, unde in urma unei negocieri isi va primii inapoi banii. Actiunile pot fi actiuni comune si actiuni preferate. Actiunile mai pot fi la purtator si nominative. Statul poate acorda societatilor in anumite situatii prime sau subventii nerambursabile.

Contributiile interne - se formeaza din resurse ce se degaja din propria activitate pe care o desfasoara firma. Pentru desfasurarea activitatii firma face o serie de cheltuieli, obtinand concomitent si niste incasari din vanzarea produselor, executarea de lucrari si prestarea de servicii. Diferenta dintre incasari si cheltuieli se duce la:

- plata impozitului pe profit

- plata pe dividente;

- plata participarilor la beneficii;

- formarea fondului de amortizare, fondului de rezerva.

In evolutia societatilor apar mai multe nevoi suplimentare. In acest caz firma poate solicita de la actionarii sai noi contributii ceea ce da nastere la o majorare de capital. Majorarile de capital prin aporturi noi in numerar pot fi realizate prin aport suplimentar de la actionarii vechi si emiterea de noi actiuni. Majorarea de capital prin incorporarea rezervelor este operatiune fara fluxuri financiare, ne aducand resurse financiare noi. In momentul infiintarii societatii capitalului social este egal cu produsul dintre numarul de actiuni si valoarea nominala a acestora. Dupa infiintare activitatea intreprinderii genereaza beneficii din care o parte se pune in rezerva.

Capitaluri imprumutate pot fi grupate in capitaluri imprumutate pe termen scurt, mediu si lung.

Capitalurile imprumutate pe termen lung reprezinta imprumuturile care depasesc 5 ani si sunt destinate sa acopere elementele durabile ale patrimoniului. Aceste imprumuturi se pot imparti in imprumuturi oblicgatare, imprumuturi de la organismele publice specializate, imprumuturi de la stat, imprumuturi de la banci.

Imprumuturile obligatare - nevoile de capital pe termen lung ale unei societati comerciale se pot satisface prin calea emisiuni de actiuni si a emiterii de obligatiuni. Emisiunea de obligatiuni asigura fonduri imprumutate, generang in acelasi timp cheltuieli pentru plata dobanzilor si restituirea imprumuturilor. Obligatiunea se caracterizeaza prin valoarea ei nominala, o rata a dobanzii si pretul de rambursare. Ramburasarea se face prin tragerea la sort. Obligatiunile sunt titluri care pot fi cotate la bursa. Obligatiunile nu confera detinatorului nici o putere de decizie in intreprindere. Obligatiunile pot fi: simple sau clasice, indexate, participante si obligatiuni convertibile in actiuni, euro-obligatiunile.

Imprumuturile de la organismele publice specializate - aceste institutii intervin direct pe piata financiara permitand intreprinderilor sa obtina indirect si pe termen lung capitaluri de imprumutat.

Imprumuturile de la stat - asemenea imprumuturi reprezinta interventii financiare ale statului determinate de dificultatile pe care le au intreprinderile de a-si procura capitaluri de pe piata financiara.

Imprumuturi de la banci - bancile pot intervenii in acordarea de imprumuturi pe termen lung.

Capitalurile imprumutate pe termen mediu - intreprinderile sunt interesate sa coreleze termenul de rambursare a imprumuturilor cu durata amortizarii unor elemente de imobilizari. Unele elemente de active fixe ca utilaje, masini-unelte, isi pierd din ce in ce mai repede valoarea astfel ca trebuie sa fie inlocuite.Amortizarea este necesara sa fie accelerata. Creditele pe termen mediu au rolul de a acoperi nevoile financiare determinate de procurarea unor elemente de imobilizari si se acorda pe o durata de 5 ani.

Capitalurile imprumutate pe termen scurt se acorda pe o durata de pana la un an si au rolul de a permite intreprinderii sa-si finanteze operatiunile de exploatare.

Piata capitalurilor - o intreprindere care doreste sa-si procure resurse din afara se adreseaza pietei capitalurilor. Aceasta piata permite confruntarea ofertei cu cererea de moneda si cuprinde piata financiara si piata monetara. Piata financiara cuprinde piata primara si piata secundara. Pe piata primara se emit obligatiuni si actiuni iar piata secundara se refera la bursa de valori.

Piata financiara este o piata a capitalurilor acordate pe termen lung. Piata financiara are rolul de a-i pune in legatura pe detinatorii de disponibilitati cu agentii economici care au nevoie de o finantare pe termen lung. Aceasta piata cuprinde bancile si institutiile financiare specializate, bursele de valori mobiliare, companiile de asigurari, notariile. Bursa cuprinde piata in numerar si piata la termen.

Piata monetara este o piata a capitalurilor ce acorda imprumuturi pe termen scurt. Cea mai mare parte a acestei piete este reprezentata de catre banci si institutii financiare. Piata monetara este alcatuita din din cei care acorda credite pe termen scurt si din intreprinderi in cautare de finantare pe perioade reduse.

COSTUL CAPITALELOR

Conceptul privind costul capitalelor - pentru ca o intreprindere sa-si atraga sursele de capital, trebuie sa cheltuiasca anumite sume. Capitalul social provine in unele tari din emiterea de actiuni comune si actiuni preferate. Dreptul de a utiliza banii altora adica cu imprumut se obtine cu un anume pret, care este stabilit in functie de fortele ce actioneaza pe piata.

Pretul capitalului imprumutat variaza in raport cu cererea si oferta de capital. Sumele ce se platesc pentru imprumuturi variaza foarte mult. Asemenea variatii de cheltuieli sunt determinate de riscurile si cheltuielile de administrare a resurselor banesti. Pentru estimarea cheltuielilor pe care le implica imprumuturile este necesar sa se faca previziuni pe baza de date statistice dintr-o perioada precedenta indelungata.

DECIZIA MANAGERIALA IN PROCESUL INVESTITIONAL

Conceptul de investitii si clasificarea lor

Notiunea de investitii cuprinde totalitatea cheltuielilor sau alocarilor de fonduri de la care se asteapta niste venituri viitoare. Investitiile reprezinta cheltuieli ce se efctueaza pentru obtinerea de active fixe, adica pentru construirea, reconstruirea, largirea, modernizarea si achizitionarea de active fizice de natura masinilor, utilajelor, instalatiilor, cladirilor, mijloacelor de transport si a altor instrumente de munca. Se asimileaza investitiilor si cheltuielilor referitoare la lucrarile de proiectare, exploatari geologice, pregatirea personalului necesar obiectivelor in constructie. Prin procesul de investitii moneda se transforma in active fixe.

Clasificarea investitiilor:

. din punct de vedere al locului investitiile pot fi: interne si externe;

. din punct de vedere al naturii activitatii pot fi: productive si neproductive;

. din punct de vedere al influentei asupra patrimoniului: investitii de mentinere si investitii de expansiune;

. din punct de vedere al obiectivelor urmarite: investitii strategice, umane, sociale, de interes public, reducerea poluarii;

. din punct de vedere al scopului urmarit: investitii de productie, investitii de modernizare;

. din punct de vedere al structurii: lucrari de constructii, achizitii de utilaje si instrumente de munca, lucrari geologice;

. din punct de vedere al metodei de executare: in antrepriza, in regie;

. din punct de vedere al surselor de finantare: investitii finantate din fonduri propri si investitii finantate din fonduri imprumutate.

Eficienta, necesitatea si documentatia investitiilor - eficienta investitiilor reprezinta o problema de maxima insemnatate pentru intreprindere, deoarece arata daca un proiect trebuie sa fie sau nu aplicat. Eficienta se reflecta in raportul rezultatelor sau efectelor obtinute din exploatare si eforturile sau cheltuielile de investitii. Investitiile au efecte materiale, valorice si sociale.

Indicatorii de apreciare a eficientei investitiilor trebuie sa permita:

- compararea cu alte proiecte din ramura respectiva;

- compararea mai multor variante de proiect pentru aceeasi investitie;

Indicatorii care exprima eficienta investitiilor si care se folosesc pe plan mondial sunt cei care se bazeaza pe calcule de actualizare.

Acesti indicatori sunt:

1. Raportul dintre veniturile actualizate si costurile actualizate;

2. Beneficiile actualizate, calculate ca diferenta intre veniturile actualizate si cheltuielile actualizate;

3.Valoarea actuala neta;

4. Rata interna de rentabilitate;

5. Cursul de revenire net actualizat;

6. Durata recuperarii, calculata ca raport intre cheltuielile de investitii si venitul mediu anual.

Lucrarile de investitii trebuie sa aiba la baza o documentatie amanuntita. Aceasta documentatie trebuie sa contina: studiul tehnico-economic, proiectul si devizele. In studiul tehnico-economic se cuprin informatii economice, tehnice si financiare cu caracter general, prin care se justifica necesitatea si oportunitatea investitiilor. Prin documentatia de proiect se stabilesc indicatorii tehnico-economici si se solutioneaza diferite probleme tehnice.In cadrul documentatiei de deviz se stabileste volumul cheltuielilor pentru realizarea investitiilor.

Bugetul de finantare al investitiilor - in realizarea unui proiect de investitii un rol important are rezolvarea unor probleme ca: asigurarea resurselor financiare, alegerea izvoarelor de finantare in conditiile asigurarii unui cost cat mai redus al capitalurilor ce se vor folosi pentru realizarea investitiilor, recuperarea fondurilor investite si reducerea duratei acestei recuperari, rambursarea creditelor si plata dobanzii la termen.

Sursele principale de finantare a investitiilor sunt capitalurile propri si capitalurile imprumutate. In acoperirea financiara a investitiilor, intreprinderile trebuie sa-si mobilizeze mai intai fondurile proprii ce se degaja din autofinantare si apoi sa apeleze la resurse externe.

Izvoarele concrete de finantare a investitiilor in RA si SC cu capital de stat sunt:

. surse propri care alcatuiesc fondul de dezvoltare;

. surse imprumutate, care apar sub forma creditelor bancare;

. surse care provin de la bugetul statului.

In cadrul surselor propri, se includ: profitul, fondul de amortizare, sume din lichidare si vanzarea activelor fixe.

Creditul bancar pe termen lung si mediu - asemenea credite se stabilesc prin contracte incheiate de catre banca cu agentii economici si privesc durata de pana la 5 ani pentru creditele pe termen mediu si peste 5 ani pentru creditele pe termen lung. La baza acestor credite stau urmatoarele principii: incheierea unui contract intre agentii economici si banca; acordarea creditului pe baza de garantii indiferent de termenul de rambursare si valoare; plata unei dobanzi; acordarea creditului se face numai dupa analiza situatiei patrimoniale si a rezultatelor financiare; pentru acordarea creditelor agentii economici vor depune la banca o anumita documentatie. Documentatia va cuprinde toate datele necesare caracterizarii situatiei patrimoniului si a rezultatelor financiare. Banca efectueaza o analiza amanuntita a activitatii economico-financiare pe baza datelor din bilant, urmarind solvabilitatea, lichiditatea, rentabilitatea care arata capacitatea agentului economic de a realiza profit. La acordarea creditelor agentii economici trebuie sa prezinte bancii garanti asiguratorii, care sa acopere valoarea creditelor cerute. Garantiile pe care banca le ia in considerare sunt gajul asupra unor bunuri, garantii bancare emise de banci sau institutii financiare, depozite in lei sau in valuta existente in cont la banca, bunuri achizitionate prin credite, ipoteca unor bunuri imobiliare. Dupa aprobarea credituluide catre banca se va incheia contractul de credite care treguie respectat de ambele parti.

Decizia de investitii cade in sarcina conducerii superioare a intreprinderii.

Deciziile de investitii si de finantare sunt legate intre ele. Decizia de finantare poate consta in hotararea detinatorului de capital din afara intreprinderii, care doreste sau nu sa accepte schimbarea monedei pe o creanta asupra intreprinderii. Pentru a face posibile comparatiile trebuie sa eliminam influenta timpului, aducand toate operatiile la data realizarii investitiilor. Asta inseamna a actualiza valorile in functie de data lor de realizare, astfel ca se obtine o valoare actuala.

Criterii in luarea deciziei de investitii

- metoda ratei medii de rentabilitate;

- metoda timpului de recuperare;

- metoda valorii catuale nete;

- metoda ratei interne de rentabilitate.

Metoda ratei medii de rentabilitate se poate stabilii pe baza beneficului mediu anual si a valorii medii anuale a investitiilor prin formula

Rr= beneficul mediu anual / investitiile medii anuale X 100

Metoda timpului de recuperare permite urmarirea in timp a obtinerii lichiditatilor a recuperarii sumelor investite. Metoda consta in a masura intervalul de timp necesar recuperarii cheltuielilor angajate.

Metoda valorii actuale nete consta in calcularea pentru fiecare proiect a valorii actuale nete. Valoarea actuala neta este diferenta dintre venitul net total actualizat si suma cheltuielilor initiale pentru investitii. Veniturile actualizate, se obtin prin inmultirea veniturilor neactualizate cu coeficientul de actualizare.

Metoda ratei interne de rentabilitate poate fi definita ca acea roata de actualizare la care valoarea actualizata a costurilor este egala cu valoarea actualizata a veniturilor si la care beneficiile actualizate sunt egale cu zero.

DECIZIA MANAGERIALA IN PROCESUL DE AMORTIZAREA ACTIVELOR CORPORALE SI NECORPORALE

CONCEPTUL PRIVIND ACTIVELE FIXE

Desfasurarea activitatii unei intreprinderi reclama existenta unor instrumente sau unelte de munca, parte integrata a aparatului de productie si a patrimoniului cunoscute sub denumirea de active fixe, mijloace, capitaluri si imobilizari. Activele fixe sunt masinile, uneltele, utilajele, instalatiile, mijloacele de transport, cladiri, si formeaza baza tehnica a intreprinderii.

Inlocuirea activelor fixe, mentinerea in stare de functionare si expansiunea lor reclama acumularea sistematica de resurse financiare. Inlocuirea si expansiunea activelor fixe au loc prin investitii. Sunt considerate active fixe acele instrumente care indeplinesc conditiile:

- au o durata de serviciu de peste un an;

- au o valoare de inventar de cel putin x lei.

Necesarul de active fixe depinde de volumul activitatii. Marimea activelor fixe are incidenta asupra rentabilitatii generale, deoarece acestea sunt purtatoare de cheltuieli de amortizare, intretinere, chirii. Activele fixe se uzeaza fizic si moral.

Uzura fizica reprezinta baza materialaa pierderii valorii activelor fixe, fiind determinata de intrebuintare, actiunea unor factori naturali si de scurgere a timpului.

Uzura morala are loc atunci cand activele fixe se demodeaza, se invechesc din punct de vedere tehnologic si apoar altele mai perfectionate.In asemenea conditii se poate renunta la unele active fixe si cumpara altele noi cu caracteristici tehnico-functionale superioare.

Uzura fizica si cea morala reprezinta cadrul obiectiv al fondului de amortizare.

CONTINUTUL, DESTINATIA SI ROLUL AMORTIZARII

Amortizarea este o expresie baneasca a uzurii dar poate fi si o suma de bani ce se detaseaza din activele fixe permitand intreprinderilor sa:

- mentinerea constanta a activelor fixe;

- rambursarea corecta a creditelor.

Amortizarea ca element al costurilor se refera la o parte a cheltuielilor cu munca trecuta ce se va recupera odata cu celelalte cheltuieli cu ocazia vanzarii si incasarii produselor. Ponderea amortizarii in costuri variaza de la un sector de activitate la altul si chiar de la o intreprindere la alta. Valoarea reziduala este mica si foarte greu de stabilit. Prin procesul de amortizare se recupereaza valoarea activelor fixe constituindu-se in acest scop un fond de amortizare.Acest fond este destinat inlocuirii activelor fixe scoase din uz. Fondul de amortizare se considera ca o componenta a fondului de dezvoltare.

Regimul de amortizare trebuie sa faca din amortizare o parghie financiara si trebuie sa raspunda la urmatoarele cerinte:

. stabilirea exacta a cheltuielilor cu amortizarea in costurile de productie;

. recuperarea valorii activelor fixe intr-o perioada de timp corespunzatoare;

. respectarea unor principii de fiscalitate.

Amortizarea are un rol de a evidentia valoric deprecierea activelor fize si de a permite repartizarea acesteia pe costuri. Amortizarea mai are rolul de a elibera resurse de finantare pentru reanoirea activelor fixe. Amortizarea apare ca o sursa a autofinantarii sau finantarii interne. Amortizarea trebuie sa inceapa din momentul darii in functiune a activelor fixe si pana in cel al recuperarii integrale a valorii acestora. Unele active fize pot fi scoase din functiune ca efect al uzurii fizice si morale inainte de recuperarea normala a valorii.

PROCESUL DE EVALUARE A ACTIVELORCORPORALE SI NECORPORALE

In evidenta intreprinderii, activele fixe sunt inregistrate cu o anumita valoare de inventar, care poate fi:

. o valoare initiala sau de origine;

. o valoare de inlocuiresau actualizata.

Valoarea de origine reprezinta nivelul cheltuielilor de investitii in active fixe. Valoarea de inlocuire este data de totalitatea cheltuielilor ce s-ar efectua de o intreprindere pentru inlocuirea activelor fixe cu altele identice sau echivalante.

Activele fixe sunt inscrise in bilantla costul real de cumparare sau la costul real de productie. Valoarea initiala este exprimata in unitati monetare ce corespund datei la care s-au obtinut activele fixe. Moneda se depreciaza si antreneaza inconveniente din punct de vedere al evaluarii activelor fixe adica nu pot fi cumparate intre ele. Aceleasi active fixe procurate la date diferite, au preturi diferite, valori de inventar diferite si amortizari diferite.

Reevaluarea activelor fixe are la baza preturi existente in momentul in care are loc aceasta operatiune, avand ca scop stabilirea unei valori de inventar actualizate a activelor fixe.

Tehnici de reevaluare:

. valoarea de intrate corectata cu un indice de preturi specific familiei de bunuri careia ii apartine elementul de active fixe;

. valoarea dintrare corectata cu indicele care exprima variatiile nivelului general al preturilor.

In cadrul reevaluarii se stabileste si valoarea actualizata ramasa (Var) in functie de valoarea de inventar actualizata (Via), durata consumata (Dc), si durata ramasa (Dr), dupa relatia:

Var=Via x Dr/ Dc+Dr

Reevaluarea presupune inventarierea activelor fixe si analiza acestora spre a se determina cu exactitate durata cat mai pot functiona activele fixe si valoarea ramasa a acestora.

METODE SI INDICATORI DE ANALIZAEFICIENTEI UTILIZARII MIJLOACELOR FIXE

Dimensionarea cheltuielilor cu caracter economic este necesara pentru cunoasterea posibilitatilor de acoperire a acestora si pentru stabilirea eficientei utilizarii resurselor respective. Eficienta cheltuielilor privind actiunile economice se determina si se urmareste pe baza metodei de analiza costuri-avantaje sau costuri eficacitate. Aceasta presupune: definirea obiectivelor care trebuie atinse, identificarea resurselor posibile si a mijloacelor tehnice susceptibile de a fi loate in considerare in cadrul solutiilor alternative proiectate si determinarea costurilor.

La calculele de eficienta se folosesc indicatori previzionali pentru orientarea anticipata a activitatilor economice pe calea utilizarii cu avantaje maxime a resurselor financiare.

Pentru analiza eficientei economice a cheltuielilor se stabilesc si indicatori ai utilizarii efective a resurselor. Cu ajutorul lor se compara previziunile in perioadele anterioare cu cele actuale.

Pentru stabilirea nivelului cheltuielilor aferente unei perioade de timp se folosesc instrumente specifice de normare. Pentru cheltuielile cu materii prime, materiale combustibil, energie se stabilesc indici ai consumurilor specifice si ai gradului de utilizare a acestora, in raport cu numarul de unitati de produse finite care se pot obtine, prin exploatarea normala a capacitatii de productie. Se urmareste eliminarea risipei si imbunatatirea performantelor tehnice ale produselor de fabricatie.

Pentru cheltuielile cu salariile se folosesc normele de munca.

Pentru cheltuielile privind amortismentele sunt dimensionate pe baza duratelor de serviciu normate, prin luarea in calcul a ritmului uzurii morale, prin folosirea metodei amortizarii accelerate.

Pentru cheltuielile cu dobanziile se stabilesc pe baza volumului de credite bancare minime necesare si a folosirii acestora in cadrul termenelor.

Cheltuielile privind investitiile se stabilesc pe baza proiectelor de executie a lucrarilor de constructii, a normelor de consum de materiale, , manopera, a pretului si tarifelor la care se aprovizioneaza.

Eficienta cheltuielilor privind obiectivele si actiunile economice se stabileste, ca raport intre indicatorii de efect si indicatorii de efort.

Indicatorii de efect reprezinta productia marfa, valoarea adaugata, profitul, incasarile din export. Indicatorii de efort reprezinta investitiile, costurile de productie, importurile.

Indicatorii de eficienta se stabilesc pe componente ale efortului sau ale efectului pentru:

a. capitalul total sau separat pentru capitalul fix sau circulant. Se calculeaza:

- productia la 1000 unitati monetare capital total ( q1000 Ct), capital fix (q1000 Cf) sau circulant (q1000 Cc):

q1000 Ct= Q/Ct x 1000

q1000 Cf= Q/Cf x 1000

q1000 Cc= Q/Cc x 1000

- valoarea adaugata la 1000 unitati monetare capital total (va1000 Ct), capital fix (va1000 Cf) sau capital circulant (va1000 Cc):

va1000 Ct= VA/Ct x 1000

va1000 Cf= VA/Cf x 1000

va1000 Cc= VA/Cc x 1000;

- profitul la 1000 unitati monetare capital total (p1000 Ct), capital fix (p1000 Cf) sau capital circulant (p1000 Cc):

p1000 Ct= p/Ct x 1000

p1000 Cf= p/Cf x 1000

p1000 Cc= p/Cc x 1000

b. Pentru investitii privind intreprinderile noi sau dezvoltari si modernizari:

Investitia specifica (Is)

Is= It/Q

Durata de recuperare a investitiilor (Dr)

Dr= It/pa

pa= reprezinta profitul anual

- pentru investitiile efectuate pe seama eforturilor valutare se calculeaza durata de recuperare pe baza incasarilor in valuta din exportul de bunuri obtinute pe seama investitiilor efectuate.

GESTIUNEA ACTIVELOR SI PASIVELOR CIRCULANTE

Continut, structura si clasificare

Orice intreprindere, trebuie sa dispuna de mijloace industriale si comerciale, adica de masini, utilaje, cladiri si altele. Pentru a face sa functioneze aceste instrumente, intreprinderea va trebui sa:

. cumpere materii prime;

. asigure stocuri pe diferite stadii ale lantului de productie;

. vanda pentru asi recupera resursele cheltuite.

Bunurile care formeaza patrimoniul intreprinderii, pot fi clasificate in active fixe si active circulante. Activele circulante sunt alcatuite din stocuri, valori realizabile pe termen scurt si valori disponibile.

Din punct de vedere al duratei, activele circulante sunt bunuri destinate a fi consumate intr-un timp scurt. Stocurile au ponderea cea mai mare in structura activelor circulante. Necesarul de stocuri depinde de valoarea productiei, ritmicitatea aprovizionarii si desfacerii. Stocul nu trebuie sa fie nici foarte mic si nici foarte mare. Stocul prea redus va produce rupturi iar stocul prea mare va solicita un necesar exagerat de capitaluri. Activele circulante sunt o parte a activului economic care se caracterizeaza prin transformarea permanenta a formelor functionale prin consularea lor intr-un singur ciclu de exploatare.

In structura activelor circulante sunt elementele: materii prime, materiale, combustibil, semifabricate, clienti, mijloace banesti.

Activele circulante mai pot fi:

. active circulante care tin de sfera aprovizionarii - materii prime, materiale, combustibil

. active circulante care tin de sfera productiei - productia neterminata;

. active circulante care tin de sfera comercializarii - produsele finite.

Din punct de vedere al surselor financiare activele circulante pot fi active circulante procurate din fonduri proprii sau din fonduri imprumutate.

Din punct de vedere al formei activele circulante pot fi in forma materiala si in forma baneasca.

Ciclul de exploatare, stocuri si gestiunea lor - prin ciclu de exploatare se intelege ansamblul operatiunilor realizate de intreprindere pentru a-si atinge scopul. Ciclul de exploatare cuprinde trei faze:

. achizitionarea de bunuri si servicii, aceasta fiind faza aprovizionarii;

. transformarea bunurilor si serviciilor spre a se ajunge la un produs finit, aceasta fiind faza productiei;

. vanzarea produselor, aceasta fiind faza comercializarii.

Fluxul fizic al intrarilor si fluxul fizic al iesirilor intervin in mod discontinuu. Functionarea normala si continua a ciclului de exploatare este asigurata prin existenta stocurilor. Stocurile se exprima fizic si valoric. Intreprinderea este determinata sa detina trei categorii importante de stocuri:

. stocuri de materiale si materii;

. stocuri in curs de fabricatie;

. stocuri de produse finite.

Fluxurilor reale le corespund o retea de fluxuri financiare si un ansamblu de active de active financiare format din creante si datorii.

Stocul global trebuie sa indeplineasca:

. sa fie complet, cuprinzand toate felurile de resurse naturale;

. sa fie sucicient in orice moment;

. sa fie completat in mod sistematic.

Stocul se formeaza prin intrari si se micsoreaza prin iesiri. Intrarea resurselor materiale poate fi continua sau discontinua. Pentru stabilirea stocului optim la materii si materiale trebuie sa se gaseasca o solutie matematica intre reantregirea stocului la intervale lungi si reanoirea frecventa a stocurilor.

MANAGEMENTUL FINANCIAR AL APROVIZIONARIITEHNICO-MATERIALE

Metode de dimensionare a stocurilor

Nivelul optim al stocului este acela care tine seama de conditiile rele de aprovizionare, tehnologice, de productie si comercializare, de reducerea capitalurilor blocate si a costurilor si este orientat spre accelerarea vitezei de rotatie, spre cresterea eficientei economice.

Metode: analitica, pe elemente, mixta, sintetica.

Metoda analitica - se caracterizeaza prin determinarea stocurilor anual si trimestrial.

Pentru stabilirea stocului la materii si materiale avem nevoie de necesarul fizic si valoric de materii si materiale pentru realizarea programului si timpul de imobilizare total al materiilor si materialelor. Necesarul fizic de materii si materiale se determina in functie de cantitatea de produse prevazuta a se fabrica si de consumul specific, iar necesarul valoric reprezinta produsul dintre necesarul fizic si pretul de aprovizionare. Timpul de imobilizare total este numarul total de zile in care vor fi stocate materiile si materialele in depozite.Acest timp total cuprinde timpul pentru stocul curent de siguranta dar si alti timpi.

Timpul pentru stocul curent reprezinta un anumit numar de zile mediu intre aprovizionari.

Timpul pentru stocul de conditionare cuprinde numarul de zile necesar efectuarii unor operatiuni de pregatire a materialelor de sortare si de analize.

Timpul pentru stocul de siguranta reprezinta numarul de zile necesar prevenirii intreruperii procesului de productie. Stocul curent are rolul de a asigura continuitatea procesului de productie intre aprovizionari. Stocul de conditionare asigura continuitatea productiei pe perioada de timp cat lucreaza operatiunile de conditionare. Stocul de siguranta asigura continuitatea productiei in perioada in care au loc intreruperi in procesul de aprovizionare.

Modele matematice de optimizare si gestionare a stocurilor de materii si materiale necesita un volum mare de munca mai ales in conditiile existentei unei multitudini de sortimente de materii prime si materiale. Pentru micsorarea muncii in acest domeniu este necesara dotarea intreprinderilor cu aparatura moderna.

Principalele elemente care intervin intr-o gestiune de stocuri sunt:

. nivelul stocului la diferite momente;

. cererea de materiale sau volumul comenzii;

. termenele de reaprovizionare;

. costul global, costul de lansare si costul de penurie.

Modele matematice de gestionare astocurilor la materii si materiale:

. gestiune cu cerere constanta si perioada fixa preaprovizionare, fara posibilitatea aparitiei lipsei de stoc;

. gestiune cu perioada fixa, cerere constanta si cu posibilitate de aparitie a lipsei de stoc;

. gestiune de stocuri cu mai multe materiale;

. gestiune cu perioada fixa, cerere aleatoare discreta fara posibilitatea aparitiei lipsei de stoc

METODE SI TEHNICI DE ANALIZA FINANCIARAA PRODUCTIEI NETERMINATE

Dimensionarea stocului la productia neterminata

Productia neterminata reprezinta acea productie al carei proces tehnologic nu este incheiat si care se gaseste in sectiile de productie in diferite stadii de prelucrare. Valoric productia neterminata reflecta toate cheltuielile incluse in pretul de cost. Marimea stocului de productie neterminata depinde de urmatorii factori:

. valoarea productiei marfa;

. durata ciclului de fabricatia;

. ritmul de crestere a cheltuielilor.

Durata ciclului de fabricatie este timpul de la inceperea prelucrarii materiilor prime si pana la data predarii la magazie a ultimilor produse din lot si se stabileste in cadrul documentatiei tehnologice a produselor. Stabilirea duratei ciclului de fabricatie se face de catre seful serviciului de productie.

Coeficientul de corectare este subunitar si intervine in relatia de calcul a stocului mai ales la intreprinderile cu productie continua, deoarece cheltuielile nu se efectueaza in intregime la inceputul ciclului de fabricatie, ci ele cresc succesiv si continuu.

Coeficientul de corectare se determina in functie de modul in care se succed costurile de produc costurile de productie.

In situatia in care costurile de productie cresc uniform coeficientul de corectare se determina astfel:

K= c+C/2C

unde: c=cheltuielile de productie de la inceputul ciclului, C=cheltuielile de productie de la sfarsitul ciclului;

DIMENSIONAREA STOCURILOR

Stocurile se stabilesc tinandu-se seama de stocul initial, stocul fara miscare, achizitiile ca se vor face in perioada respectiva si consumul sau uzura acestora.

Stocul la produsele finite depinde de doi factori:

. costul compect al produselor;

. durata medie de stationare a produselor care sete timpul care se scurge de la terminarea proceselor de fabricatie pana la expedierea acestora.

Managementul resurselor umane consta in ansamblul activitatilor orientate catre asigurarea, dezvoltarea, motivarea si mentinerea resurselor umane in cadrul organizatiei in vederea realizarii cu eficienta maxima a obiectivelor acesteia si satisfacerii nevoilor angajatilor. Sunt prezentate in acest curs definitii, principii, metode si tehnici de management al resurselor umane grupate pe activitatile specifice domeniului 

Pe masura ce organizatiile se dezvolta au de a face cu o serie de aspecte esentiale ale managementului resurselor umane. Managerii creeaza un plan de atragere si retinere a persoanelor cu abilitatile de care are nevoie organizatia. Implementarea planului presupune recrutarea, selectia, integrarea, instruirea, recompensarea, alegerea beneficiilor celor mai potrivite si evaluarea permanenta a performantelor pentru a se verifica daca sunt atinse obiectivele organizationale. Aceste activitati reprezinta componentele managementului resurselor umane.

Planul de resurse umane este creat in acord cu planul strategic al organizatiei. Pe masura ce organizatia identifica oportunitatile de dezvoltare disponibile, este necesara corelarea lor cu abilitatile de care va fi nevoie pentru acoperirea lor. Recrutarea, instruirea si programele de recompensare sunt create in vederea atragerii, dezvoltarii si pastrarii oamenilor cu abilitatile necesare.

Dezvoltarea resurselor umane implica un proces de instruire a oamenilor pentru a indeplini sarcinile de care este nevoie in organizatie. Problema consta in recunoasterea tipului de instruire de care angajatii au nevoie. Toate deciziile de instruire trebuie sa tina cont de motivarea angajatului supus formarii. Exista un numar de tehnici de instruire si elemente necesare pentru ca un program de instruire sa fie eficient.

In evaluarea performantelor este importanta atat evaluarea comportamentelor considerate adecvate, cat si a celor neadecvate, precum si acordarea echitabila a recompenselor.

Pentru asigurarea unor relatii benefice intre conducere si angajati se desfasoara o serie de activitati cum sunt gestionarea conflictelor, consolidarea relatiilor cu sindicatele sau reprezentantii angajatilor si consilierea angajatilor.

Pe masura ce isi dezvolta dimensiunile, orice organizatie se confrunta cu probleme legate de nevoia de resurse umane.

Daca organizatia este in crestere, trebuie stabilite metode de gasire si angajare de oameni care sa posede abilitatile solicitate. Acest lucru se reflecta de obicei intr-o forma de planificare a resurselor umane. Analizandu-se proiectele si tendintele viitoare ale organizatiei, se estimeaza numarul de oameni de care este nevoie si tipul de abilitati si competente pe care le solicita eventualele posturi vacante. O parte a acestui proces o reprezinta succesiunea manageriala, adica determinarea numarului de manageri care se vor pensiona si a masurii in care organizatia dispune de oameni talentati care sa-i inlocuiasca.

Dupa dezvoltarea unui plan de resurse umane, trebuie urmati un numar de pasi necesari implementarii planului. Prima parte esentiala a implementarii este determinarea numarului de oameni cu anumite abilitati de care este nevoie la un anumit moment. Urmatorul pas il constituie recrutarea - o procedura folosita pentru atragerea oamenilor calificati sa candideze pentru posturile libere din cadrul organizatiei. Dupa ce oamenii au fost atrasi sa solicite postul, este folosita procedura de selectie pentru stabilirea persoanelor care vor indeplini efectiv sarcinile in organizatie si care vor fi angajati.

Oamenii nou angajati trebuie sa fie invatati care sunt regulile si standardele organizatiei, iar pentru aceasta este folosit un tip de program de integrare sau orientare. Dupa ce oamenii au fost integrati in sistem, de obicei este necesar sa fie ajutati sa isi actualizeze capacitatile, atitudinile si competentele generale, aducandu-le la nivelul considerat potrivit in organizatie prin intermediul instruirii si dezvoltarii angajatilor. Odata ce oamenii au inceput sa functioneze in cadrul organizatiei la nivelul potrivit apare problema recompensarii lor adecvate. Sunt stabilite salariile considerate corecte pentru oamenii cu anumite abilitati si responsabilitati ale postului, precum si procedura potrivita de evaluare a performantelor prin care conducerea poate lua decizii corecte de acordare a recompenselor oferite sub forma salariului sau promovarii.

Pe masura ce oamenii se stabilesc in organizatie, devin preocupati de beneficiile (asigurari de sanatate, concedii medicale si de odihna, fonduri de pensii) care le sunt oferite.

Angajatii pot sa-si aleaga reprezentanti sau sa se afilieze la un sindicat pentru a-si proteja drepturile si a-si promova interesele si prin urmare apare necesitatea angajarii unei colaborari cu aceste structuri. Atunci cand apar conflicte sunt necesare interventii calificate pentru a le gestiona si rezolva constructiv. Pot fi de asemenea acordate angajatilor servicii de consiliere in diverse aspecte din partea managerilor sau a unor specialisti. Toate aceste activitati constituie substanta relatiilor angajati-conducere.

Aceasta serie de activitati poarta numele de management al resurselor umane.

DEFINIRE, IMPORTANTA, PRINCIPII SI OBIECTIVE

Managementul resurselor umane constituie complexul de activitati orientate catre utilizarea eficienta a personalului unei organizatii, urmarindu-se atat realizarea obiectivelor acesteia cat si satisfacerea nevoilor angajatilor.

Conceptul de resurse umane nu este nou. P. Drucker in lucrarea sa "The Practice of  Management"  atribuia managementului trei functii: obtinerea performantei economice, conducerea managerilor si managementul muncitorilor si al muncii. "Omul e singura resursa aflata la dispozitia omului care poate fi dezvoltata" afirma el, si "Oamenii trebuie considerati ca resurse Managerii si muncitorii reprezinta impreuna resursele umane ale unei organizatii."

Individul, prin structura sa, prin sentimente, mentalitate, cultura, motivatie, dorinte si in special prin constiinta de sine, reprezinta marea necunoscuta a unui sistem, putand impiedica sau, dimpotriva, putand potenta o actiune, un proces, o activitate.

Totodata, prin natura sa de fiinta sociabila, omul traieste si actioneaza in colectivitate, face parte din anumite grupuri de care se simte mai mult sau mai putin atasat, grupuri care la randul lor interactioneaza cu alte grupuri, depinzand de unele si exercitand influente asupra altora. Prin urmare, initierea si desfasurarea cu succes a activitatilor diferitelor organizatii depind intr-o masura covarsitoare de gradul in care este inteles, motivat si coordonat factorul uman.

Resursele umane constituie elementul creator, activ si coordonator al activitatii din cadrul organizatiilor, ele influentand decisiv eficacitatea utilizarii resurselor materiale, financiare si informationale. A descrie oamenii ca fiind "resurse" le subliniaza importanta si arata faptul ca managementul lor cere nivele inalte de preocupare sincera fata de oameni, atentie si profesionalism.

Evolutia practicii si gandirii manageriale a determinat deplasarea atentiei specialistilor de la factorul material catre resursa umana. S-a ajuns astfel la concluzia ca individul este mai mult decat o simpla componenta a factorilor productivi, iar managementul resurselor umane depaseste principiile rigide ale gestionarii activelor firmei, trebuind sa tina seama de o serie de caracteristici ce scapa calculului economic. Numai luand in considerare toate aspectele ce definesc personalitatea umana, abilitatile, cunostintele, aspiratiile, trasaturile de temperament si caracter, managementul poate reusi sa conduca resursa cea mai pretioasa, unica resursa dotata cu capacitatea de a-si cunoaste si invinge propriile limite.

Accentuarea rolului resurselor umane nu semnifica insa o subevaluare a celorlalte resurse. Conceperea sistemica a firmei implica abordarea interdependenta a resurselor, pornind de la obiectivele fundamentale la a caror realizare concura impreuna, de la conexiunile de esenta ce exista intre ele. Supralicitarea resurselor umane in detrimentul celorlalte afecteaza echilibrul dinamic al organizatiei.

Numai prin satisfacerea nevoilor angajatului se va putea obtine implicarea acestuia in realizarea obiectivelor organizatiei si numai contribuind la succesul organizatiei angajatii vor putea sa-si satisfaca nevoile legate de munca pe care o desfasoara. Numai atunci cand cei implicati inteleg aceasta relatie managementul resurselor umane ocupa o pozitie importanta in cadrul organizatiei si poate contribui la succesului acesteia.

Principiile esentiale ale managementului resurselor umane sunt:

1.       Aprecierea factorului uman ca o resursa vitala;

2.       Corelarea, intr-o maniera integrata, a politicilor si sistemelor privind resursele umane cu misiunea si strategia organizatiei;

3.       Preocuparea sustinuta de concentrare si directionare a capacitatilor si eforturilor individuale in vederea realizarii eficiente a misiunii si obiectivelor stabilite;

4.   Dezvoltarea unei culturi organizationale sanatoase.

Obiectivele urmarite de managementul resurselor umane constau in:

1. Cresterea eficientei si eficacitatii personalului (sporirea productivitatii);

2. Reducerea absenteismului, fluctuatiei si a amplorii si numarului miscarilor greviste;

3. Cresterea satisfactiei in munca a angajatilor;

4. Cresterea capacitatii de inovare, rezolvare a problemelor si schimbare a organizatiei.

FUNCTIILE MANAGEMENTULUI RESURSELOR UMANE

Managementul resurselor umane este un proces care consta in exercitarea a patru functii: asigurarea, dezvoltarea, motivarea si mentinerea resurselor umane.

Figura nr. 28 - Functiile MRU

In centrul schemei se afla influentele externe: cadrul legislativ, piata fortei de munca, sindicatele, contextul cultural (inclusiv filozofia si practicile manageriale), conjunctura economica, care au un impact important asupra mana-gementului resurselor umane. Cercurile din exterior reprezinta fluxul principalelor activitati incluse in managementul resurselor umane, care este un proces continuu.

ASIGURAREA RESURSELOR UMANE

Functia de asigurare a resurselor umane cuprinde urmatoarele activitati:

1. Planificarea resurselor umane - are drept scop determinarea nevoilor, strategiilor si filozofiilor privind resursele umane ale organizatiei, inclusiv estimarea cererii si ofertei pe piata muncii. Intrebarea cheie pentru aceasta activitate este: "De cati oameni si cu ce caracteristici avem nevoie, atat in prezent cat si in viitor?"

Obiectivele planificarii resurselor umane constau in obtinerea:

·         oamenilor potriviti

·         in numarul necesar

·         cu cunostintele, abilitatile si experienta necesare

·         in posturile potrivite

·         la locul si timpul potrivit

·         cu un cost adecvat.

Figura nr. 29 - Planificarea resurselor umane

2. Recrutarea si selectia sunt activitati complementare in procesul angajarii de personal.

·         Recrutarea - se refera la procesul confirmarii nevoii de a angaja personal nou, localizarii si atragerii celor interesati in a candida pentru posturile oferite;

·         Selectia - este stadiul final al luarii deciziei in procesul de recrutare, ea reprezentand ansamblul proceselor prin care se aleg persoanele ce intrunesc calitatile, cunostintele, deprinderile si aptitudinile necesare realizarii obiectivelor, sarcinilor, competentelor si responsabilitatilor circumscrise anumitor posturi.

Fazele acestei activitati sunt  urmatoarele:

a.       Definirea postului care se concretizeaza intr-o descriere de post in care sunt prezentate detaliat cerintele postului si tipurile de abilitati de care este nevoie pentru indeplinirea acestor cerinte si a profilului candidatului ideal.

b.       Atragerea candidatilor. Recrutarea poate fi interna sau externa organizatiei. Recrutarea externa se realizeaza in institutii de educatie, prin intermediul firmelor de consultanta si recrutare a personalului (asa numitele "head-hunters"), birouri de plasare a fortei de munca, anunturi in mass media, pe baza recomandarilor facute de angajati ai firmei.

c.       Selectia. Candidatilor li se poate cere sa trimita un curriculum vitae (CV),  o scrisoare de motivare (de intentie) si scrisori de recomandare. CV-ul poate fi in format liber sau standardizat, iar scrisoarea trebuie scrisa de mana in mod obligatoriu, nu de putine ori aceasta fiind supusa unei expertize grafologice.

Dintre candidatii care au trimis aceste documente grupul de candidati retinut ca interesant pentru firma poate fi invitat:

- la un interviu (prin telefon sau fata in fata) dupa care pot avea loc teste (medicale, de aptitudini, de inteligenta, profesionale etc.). Multe companii folosesc teste de aptitudini, interese si personalitate pentru a compara cerintele postului cu anumite caracteristici ale candidatilor. Unul dintre cele mai cunoscute si utilizate astfel de teste este MBTI (Myers Briggs Type Indicator);

- la o serie de interviuri (cu seful direct, cu managerul de resurse umane, cu managerul general).

In conducerea interviului pot fi abordate diverse strategii (Tabelul nr. 30): abordarea sincera si prietenoasa, abordarea centrata pe un comportament din trecut al candidatului, abordarea orientata spre rezolvarea de probleme (interviu situational), abordarea care vizeaza crearea unui climat stresant. In practica se utilizeaza combinatii ale acestor strategii.

Tabelul nr. 30

Structura interviului

Printre principalele descoperiri ale numeroaselor cercetari cu privire la eficacitatea interviului ca metoda de selectie se numara:

1.       Interviurile structurate ofera o mai mare siguranta.

2.       Interviurile sunt mai puternic influentate de informatiile nefavorabile decat de cele favorabile.

3.       Acordul dintre mai multi intervievatori cu privire la acelasi candidat creste pe masura ce cantitatea de informatii despre postul liber este mai mare.

4.       Inca de la inceputul interviului se stabileste o directie pe care decizia finala o respecta de obicei.

5.       Inteligenta este estimata in modul cel mai valid in cadrul interviului.

6.       Intervievatorii pot explica de ce un candidat da impresia ca va fi un angajat nesatisfacator, dar nu si de ce ar putea fi un angajat satisfacator.

7.       Datele scrise par a fi mai importante decat aparentele fizice in judecarea candidatului, iar acest lucru depinde de experienta intervievatorului.

8.       Intervievatul este evaluat intr-un grad extrem atunci cand este precedat de un candidat cu valoare opusa.

9.       Abilitatile interpersonale si motivarea sunt probabil cel mai bine evaluate in interviul de selectie.

10.   A-i permite candidatului sa vorbeasca poate permite depasirea riscului luarii unei decizii bazate pe prima impresie si observarea comportamentului.

11.   Caracteristicile personale ale intervievatorului influen-teaza comportamentul celui intervievat.

12.   Intervievatorii cu experienta au tendinta de a fi mai selectivi decat cei lipsiti de o experienta indelungata.

Cum interviul de selectie este o intalnire intre oameni, nu poate fi eliminat riscul luarii unor impresii bazate pe prima impresie, si nici erorile umane. Unii candidati cu pregatire tehnica buna se pot descurca prost in timpul interviului de selectie, devenind nervosi sau emotionati si lasand o impresie nepotrivita. Cercetarile arata ca experienta intervievatorului ii permite acestuia sa depaseasca acesti factori si sa ia decizii corecte.

Candidatii se pot astepta la intrebari de genul Ce stii despre industria in care isi desfasoara activitatea compania?; Ce contributie poti aduce la atingerea obiectivelor organizatiei?; Cu ce probleme crezi ca se va confrunta compania in urmatorii ani? Ce punte forte si ce punte slabi ai? Esti satisfacut de cariera ta de pana acum? Ce situatie de criza ai intampinat recent si cum ai rezolvat-o? Care sunt deciziile care ti se par greu de luat? De ce vrei sa pleci (ai plecat) de la actualul (fostul) loc de munca? De ce vrei sa lucrezi la aceasta companie?

Dupa ce au fost luate in calcul toate dovezile (CV, teste, scrisori de recomandare, interviuri), este luata in final o decizie. Este facuta o oferta de angajare candidatului selectat, pe care acesta o poate accepta sau respinge. In procesul de angajare se incearca armonizarea cerintelor postului cu abilitatile si capacitatile candidatului pentru asigurarea succesului persoanei respective pe noua pozitie. 

3. Integrarea angajatilor - are drept scop facilitarea integrarii mai rapide in organizatie. Includem aici si incadrarea  personalului care consta in ansamblul proceselor de atribuire efectiva a posturilor persoanelor selectionate, inclusiv intocmirea tuturor formalitatilor necesare.

Pentru integrarea personalului de executie se recurge la stabilirea unui ghid (mentor, tutor) in persoana unui coleg mai experimentat sau a sefului direct si la inmanarea unui "manual al angajatului" care contine informatii referitoare la:

·         prezentarea firmei

·         conditii de munca

·         proceduri disciplinare

·         organizare sindicala

·         facilitati medicale, de transport, cantina

·         politici de instruire

·         salarizare

·         parcursuri de cariera etc.

Pentru personalul managerial se pot organiza sedinte de instruire speciale, turul firmei cu prezentarea noului angajat persoanelor cheie din cadrul organizatiei, dezbateri etc.

DEZVOLTAREA RESURSELOR UMANE

Functia de dezvoltare a resurselor umane cuprinde urmatoarele activitati:

1. Formarea si perfectionarea angajatilor - are drept scop identificarea, aprecierea, si - prin instruire planificata - facilitarea dezvoltarii competentelor cheie care permit indivizilor sa performeze sarcini aferente unor posturi prezente sau viitoare.

Dupa ce un angajat a fost numit pe un post, sunt folosite cateva tipuri de instruire prin care i se permite sa isi actualizeze abilitatile. Pentru unii, accentul cade pe instruirea tehnica (persoana este ajutata sa isi imbunatateasca abilitatile de folosire a echipamentelor sau programelor tehnice). Pentru altii, instruirea implica abilitati interpersonale (abilitatea de a munci cu altii) sau cognitive (abilitatea de a gandi clar, de a planifica sau de a rezolva probleme). Alte programe sunt numite uneori programe de instruire, desi sunt de fapt programe educative, al caror scop este extinderea viziunii unei persoane sau intelegerea aspectelor si problemelor care sunt adesea esentiale pentru dezvoltarea oamenilor in domeniul managerial sau in anumite pozitii din cadrul companiei.

Obiectivele formarii si perfectionarii angajatilor sunt:

·         ajutarea acestora in atingerea unui maxim de performanta in realizarea muncii lor;

·         pregatirea lor pentru evolutia viitoare a locurilor de munca.

            Formarea si perfectionarea personalului se poate realiza atat la locul de munca, cat si in afara firmei, utilizandu-se o diversitate de metode si tehnici cum sunt:

·       Rezolvarea de probleme

·       Studiile de caz

·       Prezentarile

·       Demonstratia

·       Filmele si tehnica video

·       Discutia in cadrul grupului

·       Exercitii de lucru cu documente

·       Interpretarea de roluri

·       Jocurile

·       Incidentele critice

·       Simularile

·       Invatarea experientiala out-door

            Pentru ca programele de instruire sa aiba eficacitate este util sa fie integrate in politica generala a firmei in domeniu si sa fie precedate de o evaluare a posturilor si persoanelor care le ocupa din punct de vedere al compatibilitatii cunostintelor, abilitatilor si atitudinilor necesare si detinute.

Figura nr. 31 - Planificarea instruirii

Termenul de antrenorat (coaching) este preluat din sport, unde antrenorul are rolul de a urmari munca sportivului, de a-i evalua performantele in timpul competitiei, de a-i elimina pe cei care nu se descurca, de a le oferi instructiuni si de a-i reintroduce in joc. Performanta este revizuita la sfarsitul competitiei, proces urmat de intensificarea eforturilor.

Acest vechi principiu este din ce in ce mai folosit in cadrul organizatiilor, o dovada in acest sens fiind aparitia unor denumiri de posturi cum ar fi "chief coaching officer" sau "knowledge manager". O forma a sa este relatia mentor-discipol in cadrul careia un manager cu putina experienta este dat in grija unui manager experimentat, care are rolul de a-l instrui. In unele situatii se apeleaza si la furnizori externi ai unor astfel de servicii. 

O forma de instruire este rotatia posturilor, in care o persoana petrece timp intr-o serie de posturi pentru a capata experienta specifica de prima mana, de obicei sub indrumarea unei persoane calificate.

Recent, tot mai multe programe de instruire au inceput sa imbrace formatul modelarii. Practica uzuala este aceea a inregistrarii video a performantelor reale sau punerea in scena a unor jocuri de rol pentru demonstrarea comportamentelor nedorite. Cei instruiti practica prin roluri comportamentul observat.

2. Administrarea carierelor - are drept scop asigurarea corespondentei pe termen lung intre nevoile de evolutie in cariera ale angajatilor si posturile si parcursurile de cariera disponibile in cadrul organizatiei. Presupunerea pe care se bazeaza aceasta abordare este aceea ca oamenii doresc sa avanseze in cadrul organizatiei.

Putem identifica noua stadii in cadrul ciclului de viata al carierei:

Dintre strategiile utilizate pentru administrarea carierelor enumeram:

·         Crearea de oportunitati prin pregatire profesionala;

·         Extinderea si imbogatirea continutului muncii;

·         Oferirea de consiliere in domeniul carierei ;

·         Organizarea unor centre de evaluare si dezvoltare ;

·         Organizarea unor intalniri de lucru pe teme legate de cariera.

3. Dezvoltarea organizationala - are drept scop asigurarea unor relatii sanatoase intra si intergrupuri si ajutorarea grupurilor in a anticipa, initia si conduce schimbarea. Dezvoltarea organizationala presupune existenta unei strategii normative, reeducationala, susceptibila de a afecta sisteme de valori, atitudini, care implica si reorganizarea formala a organizatiei, cu scopul de a face fata ritmului accelerat al schimbarilor.