Examinand indeaproape sistemul fordist pur (FP), in atie cu sistemul econom de montaj (E), se constata ca, in multe privinte, sistemul fordist pur este asemanator cu sistemul econom, in timp ce diferentele dintre fordismul pur si neofordism sunt mult mai mari decat cele dintre fordismul pur si sistemul econom. Aceeasi concluzie deri si din ura 3.3, care prezinta, sub forma a doua matrici, distributia celor patru tipuri de sisteme de productie de montaj, in functie de gradul de adapilitate la schimbarea cererii si in functie de volumul de productie pentru care sistemul este eficient. Sistemul neomanufacturier de montaj constituie un concurent important pentru sistemul econom de montaj, intrucat efectele sale sunt la acelasi nivel, desi sunt obtinute printr-o abordare diferita a muncii in echipa, din punct de vedere al ariei de atributii si diviziunii muncii.
Din punct de vedere al adapilitatii, cele mai flexibile, deci si cele mai adapile sunt sistemul manufacturier (MF), sistemul neomanufacturier (NM) si sistemul econom (SE), in timp ce sistemul pur fordist (FP) si cel neofordist (NF) sunt caracterizate prin rigiditate, deci au un nivel de adapilitate scazut. De aceea Krafcik a utilizat doua categorii de sisteme de productie, respectiv de tip "tampon" (neofordist si manufacturier) si de tip "econom" (fordist pur, econom). Pe baza analizei efectuate asupra sistemului neomanufacturier, in paragraful 2.6., acesta, and facilitati de tip "tampon" la un nivel redus, consideram ca este de tip "econom". Din punct de vedere al volumului de productie pentru care se recomanda un anume sistem de productie de montaj, datorita eficientei sale, reiese ca sistemul fordist pur si cel neofordist sunt eficiente doar in cazul in care volumul de productie este mare. Sistemul manufacturier este eficient doar pentru cantitati mici de produse.
Sistemul econom de productie de montaj, precum si sistemul neomanufacturier sunt eficiente atat pentru volume mici de productie,cat si pentru volume mari.In concluzie, sistemul econom de productie este cel care imbina flexibilitatea de adaptare cu obtinerea unei eficiente inalte pentru volume mici de productie, situatie caracteristica unui numar crescand de ramuri industriale ce se confrunta treptat, sub impactul cerintelor consumatorilor, cu necesitatea de a proceda la diversificarea gamei de produse oferite clientilor.
Dincolo de sistemul econom de productie
Borrus si Cohen (1993) considera - pe buna dreptate, in opinia noastra - ca sistemul de productie econom nu ramane cel mai ansat. Motivele sunt multiple. Ele se refera la faptul ca, in forma sa pura, sistemul econom a aparut si s-a dezvoltat in marile firme japoneze, fiind puternic influentat de conditiile economice, sociale, culturale japoneze din perioada de dupa cel de-al doilea razboi mondial. Numeroase firme americane si europene se afla in curs de reorganizare de la productia de masa la productia economa.
Borrus si Cohen considera ca diferenta intre cele doua sisteme se regaseste in legaturile existente intre componentele firmei ca sistem, pe de o parte, precum si intre firma si celelalte firme, pe de alta parte. in sistemul productiei de masa, prima categorie de legaturi interne era de tip ierarhic, organizare'si. comunicare de tip birocratic: informatia se deplasa in sus, decizia, in jos, cel mai adesea formalizata in scris, lent si costisitor. Legaturile interfirme se bazeaza pe interactiunile din cadrul pietei. Pe masura ce necesitatea de produse specifice adaptate nevoilor particulare ale fiecarui client a crescut, s-au marit complexitatea si volumul acestor legaturi interfirme. in sistemul econom, ierarhia este simplificata. Datorita utilizarii pe scara larga a echipelor interfunctionale-interdepartamentale care includ si furnizori si clienti, a crescut specificitatea sistemului.
Solutia pentru urmatorul tip de sistem de productie, intrezuta de Borrus si Cohen, consta in reinnoirea legaturilor interne si externe ale firmei. Elemente ale acestui proces de refacere, de restructurare, determina modificari profunde ale structurilor, limitelor, dimensiunilor si formelor unora dintre cele mai importante firme americane. in prezent, acest proces are un caracter de tatonare, urmarind gasirea si implementarea de noi legaturi intre activitatile firmelor. Acestea sunt cele care preiau si amplifica efectele pozitive ale sistemului de productie econom, dar, simultan, iau in considerare restrictiile, imperativele si traseele specifice mediului de afaceri american. Fenomene identice se petrec si in cadrul firmelor europene. Legaturile din cadrul firmelor vor fi interactive si de tip "fata in fata". Legaturile dintre firme vor fi cele mai interesante. Autorii afirma despre ele: "Integrarea virtuala intre companii, cel mai adesea in cadrul unor grupari informate, crea ce aflat intre administratie si piata, permitand interactiuni permanente si o specificitate mai putin fericita cu privire la produs si pret".Intr-o prima etapa, firmele americane s-au focalizat asupra reorganizarii nivelului de fabricatie in cadrul firmelor. intr-o etapa ulterioara este de asteptat ca ele sa isi focalizeze eforturile asupra schimbarii profunde a continutului muncii functionaresti din administratie, proiectare, nzari, service. Firmele americane se bazeaza in acest proces indeosebi pe tehnologie, cu precadere pe tehnologia informatiei. in ul legaturilor externe firmei, se constata ca firmele americane incearca sa dezvolte modalitati diferite de organizare a productiei, bazate pe tehnologia informatiei. Tranzactiile efectuate prin intermediul retelelor informatice vor integra tot mai mult procesul de fabricatie. Unele dintre aceste relatii intermediate de retele informatice vor fi "agile", respectiv capabile de conectari si deconectari rapide, determinate de schimbari ale necesitatilor de productie. Opinia lui Borrus si Gohen este ca, totusi, cea mai mare parte a acestor legaturi vor fi de lunga durata si se vor referi la difuzarea si exploatarea in comun a datelor si cunostintelor care reprezinta baza ansului tehnologic.
|
