Status civitatis

In functie de acest status, oamenii liberi din Imperiul Roman se imparteau in cetateni si necetateni.

La randul lor necetatenii se imparteau in latini si peregrini.

Cetatenii romani

Acestia erau singurii care se bucurau de plenitudinea drepturilor civile si politice.

Drepturile politice erau:

Jus suffragii - era dreptul de a participa la adunarile poporului, de a alege magistrati si 252g65c de a vota legile in comitiile centuriate.

Jus honorum - era dreptul de a candida la o magistratura

Jus militiae - era dreptul de a fi militar in cadrul legiunilor romane

Drepturile civile erau:

Jus commercii - era dreptul de a incheia orice act juridic prevazut de dreptul civil

Jus connubii - era dreptul de a incheia o casatorie valabila

Jus testamenti factio - era dreptul de a transmite mostenirea pe cale testamentara

dreptul de a apela la justitie

dreptul la nume - romanii purtau in mod obisnuit trei nume: pe cel personal, sau prenumele (Caius), pe acela al gintii sau numele (Cornelius) si apoi pe cel al propriei familii sau cognomen (Gracchus). Caius Cornelius Gracchus.

Principalele obligatii ale romanilor erau de a efectua stagiul militar pe o perioada de cel putin 10 ani  si de a-si plati impozitele in functie de averea pe care o aveau.

Dobandirea si pierderea cetateniei

Cetatenia se dobandea prin nastere si prin fapte posterioare nasterii.

a. Nasterea din parinti cetateni era cel mai important izvor a lui status civitatis.

In aceasta situatie concureaza mai multe principii:

copilul nascut in cadrul casatoriei legitime urmeaza soarta tatalui

copilul nascut in alta uniune urmeaza soarta mamei

se aplica jus sangvinis, criteriul nationalitatii parintilor si nu criteriul nasterii pe teritoriul Statului Roman (jus soli)

b. Prin fapte posterioare nasterii cetatenia se dobandea prin eliberarea de sclavie, prin adoptie si gratie unor concesiuni din partea statului. Aceste concesiuni puteau fi colective sau individuale. Cele mai importante concesiuni colective au fost:

- In anul 90 i. H. Prin Lex Julia s-a acordat cetatenie tuturor locuitorilor Peninsulei Italice.

- in anul 49 i. H. Prin Lex Roscia s-a acordat cetatenie galilor de peste Pad.

- in anul 212 d. H., imparatul Caracalla acorda cetatenie romana tuturor locuitorilor imperiului, cu exceptia deditticilor. ¹

Concesiunile individuale se acordau de catre senat sau de catre imparat pentru merite deosebite. Bunaoara, se acorda dreptul la cetatenie aceluia care denunta infractiunea de luare de mita comisa de un magistrat roman.

Pierderea cetateniei intervenea in urmatoarele cazuri:

a.       prin pierderea libertatii

b.      exilul voluntar sau fortat

c.       condamnarea la pedepse infamante

Latinii

Existau 3 categorii de latini: veteres, coloniari si junieni.

a.       latinii veteres erau locuitorii cetatilor latine din vechea liga latina dizolvata in anul 338 i.H. Ei nu aveau jus honorum, dar puteau vota daca in ziua in care se aduna poporul erau la Roma. Daca se stabileau definitiv la Roma, primeau cetatenia. Aceasta categorie de latini a disparut in anul 268 i. H. cand li s-a acordat cetatenia ².

b.      latinii coloniari sunt locuitorii coloniilor infiintate dupa anul 268 i. H. Acestia aveau doar jus commercii. Li s-a acordat cetatenie romana in anul 90 i.H. prin Lex julia

latinii junieni au fost creati prin Lex junia norbana in anul 19 d. H. si proveneau din sclavii eliberati prin moduri neformaliste.

Peregrinii

Erau strainii din imperiu. Ei nu aveau drepturi politice sau civile. Pentru aceasta categorie a fost creata institutia pretorului peregrin, iar judecatorii competenti pentru a judeca litigiile intre cetatenii romani si peregrini se numeau recuperatores. In functie de provenienta lor peregrinii sunt de doua categorii: ordinari si dedittici.

a.      Peregrinii ordinari sunt locuitorii cetatilor care au fost invinse de catre romani in urma unor razboaie. Ei plateau statului roman o suma de bani numita vectigal sau tributum.

b.      Peregrinii dedittici erau locuitorii acelor cetati care au capitulat fara conditii in urma unor razboaie cu Roma, sau populatiile care nu erau organizate in cetati, cum ar fi egiptenii. Acestia nu se puteau apropia la mai putin de 100 de mile de Roma, sub sanctiunea pierderii averii si capturarii ca sclavi.