 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
ECONOMIE
Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala. |
| StiuCum
Home » economie
» economie politica
» Sectorul public in raport cu cel privat
|
|
Chestiuni metodologice si interesul propriu in raport cu cel public |
|
| Am afirmat mai sus ca economistii si-au creat o teorie a politicii economice proprie, prin transtul in domeniul politic al unor notiuni, metodologii si moduri de abordare si de interpretare ale stiintei economice, cum sunt, de exemplu, rationalitatea, interesul propriu, competititatea, functia de bunaAŽstare, utilitatea s.a. Ei au facut acest lucru intrucat au fost frapati de urmaAŽtorul aspect. Desi, in practica, statul domina scena economica prin politicile fiscale, monetare si sectoriale, precum si prin reglementari, prea putine proAŽgrese au fost facute pe linie teoretica in ce priveste studiul regulilor de comAŽportament rational al guvernului ca agent economic in diferitele sale ipostaze care sa fie similare progreselor facute de studiile traditionale prind regulile comportamentelor co Economistii au fost frapati si de faptul ca pe ul teoriei echilibrului geAŽneral, guvernul nu a fost integrat cu deplin succes in cadrul deciziilor private, in studiile care s-au elaborat, mult timp au existat in mod nejustificat concepAŽtii, instrumente de analiza si moduri de abordare cu unitati de masura" diferite pentru agentii din sectorul economic fata de cel politic si adminisAŽtrativ. De ce, de exemplu, numai decidentii in calitatea de producatori si de consumatori trebuie sa se inscrie in reguli rationale de decizie iar partidele politice, guvernele si grupurile de interes nu trebuie sa se inscrie in aceste tipuri reguli? Sau de ce numai indizii aflati in sectorul economic trebuie sa aiba o puternica motivatie personala (deci, sa fie condusi de interese persoAŽnale) iar indizii aflati in sfera politica si in aparatul administratiei de stat sa fie condusi numai de interesele publice, ignorandu-le pe cele proprii?In realitate, nici politicienii si nici slujitorii din aparatul administratiei de stat nu sunt mai buni sau mai rai decat personalul din economie sau decat simplii votanti. Ca atare, comportamentul lor nu este dominat doar de alAŽtruism ci si de rationalitate si de dorinta de a-si satisface interesul propriu care poate merge pana la egoism si vanitate. Politica - afirma Auden - trebuie sa se conformeze libertatii, legii si compasiunii insa, ca o regula, ea asculta de egoism, vanitate si frica1. Acuzati de cinism fara margini pentru acest fapt de catre unii sacerdoti puritani ai stiintei si practicii politice, economistii, avand o intuitie mai pragmatica si un simt analitic mai dezvoltat, au generat propria lor disciplina politica, singura capabila sa explice in mod realist si profund, pe de o parte, comportamentul statului, inclusiv cel al partidelor aflate la guvernare si al personalului administratiei de stat care le servesc, precum si comportamentul votantilor, iar, pe de alta parte, procesul de luare si de infaptuire a deciziilor. Referindu-se doar la latura metodologica, Buchanan defineste alegerea puAŽblica drept o perspectiva asupra stiintei politice care apare dintr-o extindere si aplicare a instrumentelor si metodelor economistilor la deciziile colective sau din afara pietei1. Din punct de vedere metodologic, alegerea publica poate fi caracterizata prin cateva trasaturi fundamentale2: (1) folosirea indidualismului metodologic ca punct de pornire a analizei: (2) adoptarea ipotezei potrit careia indizii au urmatoarele comportamente: » urmaresc interesele lor proprii; » se comporta in mod rational (minimizeaza cheltuielile si maximizeaza rezultatele)3; » cauta sa-si maximizeze utilitatea. (3) folosirea unor metode si tehnici asemanatoare celor utilizate in analiza economica; (4) manifestarea unor preferinte pentru formalizarea matematica a relatiiAŽlor de politica economica. Pentru a intelege mai bine ceea ce inseamna transtul unor metodologii economice in stiinta politica, ar trebui sa analizam toate notiunile si meto-dologiile utilizate care au fost mentionate mai sus. Din lipsa de spatiu, aici ne vom referi numai la problema interesului propriu in raport cu interesul public. Interesul public. in multe lucrari reprezentative ale unor cercetatori poAŽlitologi cum sunt Wildavsky, Lindblom si Dahl s.a. conceptele bunastarii soAŽciale sunt incorporate in teoriile statului si ale contractului social4. intr-o aseAŽmenea abordare institutiile respective den intruchiparea interesului public in acest caz, in analizele alegerii colective organizatiile sunt cele care fac aleAŽgerile si optiunile publice, ele fiind purtatoarele interesului general iar indiAŽdul jucand un rol de beneficiar al bunavointe Acest mod de abordare nu este satisfacator in ziunea cercetatorilor econoAŽmisti implicati in dezvoltarea teoriei alegerii publice. Totodata el este si contrar edentelor ce domina nu numai principiile ci si practicile institutiilor democrate. Interesul propriu numit adeseori si interes privat. Spre deosebire de metodologia precedenta, metodologia interesului propriu (fundamentata si dezvoltata de Wicksell, Downs, Buchanan, Tullock, McKean s.a.) considera indidul ca unitate de analiza fundamentala careia trebuie sa i se studieze comportamentul. Indizii sunt cei care au gusturi si preferinte, nu organizaAŽtiile. Ei se comporta si actioneaza pentru a-si atinge interesul, constand in maximizarea obiectivelor numite, in mod generic, utilitati. Maximizarea utilitatilor acestora se face in conditiile unor constrangeri de resurse, precum si a unor constrangeri legislative si organizationale, insuficientei unor inforAŽmatii, imperfectiunii cunostintelor prind itorul s.a. Spre deosebire de meAŽtodologia interesului public, cea a interesului indidual nu depinde de notiuAŽnea vreunui set extern de circumstante, subliniaza Brown si Jackson1. MetoAŽdologia interesului indidual este de sine statatoare. Agregarea intereselor indiduale formeaza, in mod implicit, interesul public.In legatura cu acceptarea metodologiei prind interesul indidual in locul celei prind interesul public trebuie aduse urmatoarele trei preAŽcizari2: a) A adopta metodologia interesului indidual nu inseamna ca trebuie sa intelegem ca grupul sau colectivul nu poate lua decizii. Edent, el poate lua decizii insa nu actioneaza ca un indid care sa gandeasca, sa aiba vointa sau sa posede rationalitate; b) Interesele indidului sunt satisfacute prin schimburi voluntare comAŽplexe. Acestia observa si accepta regulile membrilor grupului daca si numai daca beneficiul pe care il poate oferi aceasta acceptare este mai mare decat costurile pe care indidul le-ar suporta sub diferite forme, inclusiv cele prind renuntarea la o parte din libertate; c) Abordarea interesului propriu nu are nimic de-a face cu dogmatismul indidualist. Ea recunoaste ca persoanele aflate intr-un grup pot actiona intr-un mod diferit de modul in care ele actioneaza ca persoaAŽne separate. in acest caz - subliniaza Brown si Jackson - metodologia interesului propriu identifica o sinergie sau o interdependenta care trebuie mai degraba explicata decat luata ca fiind data. in cadrul aceAŽleiasi metodologii se poate mentine separarea celor doua situatii - inAŽteresul public si interesul propriu. Indizii pot considera si separa ce este in interes public de ceea ce este in interes propriu. In cazul inteAŽresului public se ia in considerare existenta altor persoane aflate in grup, pe cand in cazul interesului propriu nu se ia in considerare exisAŽtenta altora1, d) in ciuda faptului ca multi dintre politicieni nu sunt de acord cu o aseAŽmenea abordare, cei mai multi cercetatori in domeniu folosesc princiAŽpiul interesului propriu ca pe o axioma in analizele lor. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
