 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
ECONOMIE
Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala. |
| StiuCum
Home » economie
» economie politica
» Politici economice aplicate in tarile aflate in tranzitie
|
|
Costurile de tranzactie si problema integrarii firmelor in contextul restructurarii |
|
| O componenta principala a reformei economice o reprezinta restructurarea unitatilor economice, proces complex care priveste deopotriva atat latura financiara, cat si profilul productiei in raport cu piata, precum si sistemul de organizare si managementul. intrucat acest proces se desfasoara prepondeAŽrent fie pe baze empirice, fie pe baza unor precepte ale unei teorii traditionale a pietei atomizate (concurentei perfecte), in multe dintre actiunile intreprinse pana in prezent au aparut fapte sau tendinte care ies din sfera rationalitatii economice, ca si din tendintele practicii mondiale. Invocandu-se adeseori necesitatea fie de a desfiinta monopolu Prin restructurarile care s-au intensificat in ultimul timp exista tendinta generala edenta de a continua procesul de dezmembrare a firmelor cu mari dificultati financiare, motivatia fiind cea a renilizarii prin inlaturarea actiAŽtatilor cu pierderi si promovarea centrelor de profit din cadrul firmelor, preAŽcum si cea a stimularii concurentei. intrebarea este daca in toate cazurile asemenea actiuni sunt suficiente si daca ele concorda intr-adevar cu principiiAŽle reale de rationalitate economica si cu tendintele actuale pe mondial. A dezmembra unitatile economice nerenile si a determina centrele lor de profit in urma inlaturarii tuturor actitatilor nerenile si a surselor de pierderi par a fi operatii absolut necesare. Ete sunt insa insuficiente intrucat trebuie facuta legatura cu cerintele mecanismelor pietei. Aceasta legatura se poate face, pe de o parte, printr-o adancire a analizelor economice, iar pe de alta parte, prin gasirea unor forme de organizare si de asociere a unitatilor economice abile (a centrelor de profit) in firme puternice care sa fie capabile sa reziste la concurenta ce se manifesta intr-o economie deschisa.Cautarea acestor forme de organizare si de asociere care sa asigure o buna legatura a firmelor cu mecanismele reale ale pietelor nationale, regionale si globale se poate face prin luarea in analiza a urmatoarelor elemente esentiale prite in stransa lor conexiune: 1) tranzactiile ca relatii sile dintre agentii econoAŽmici care participa la schimburi; 2) costurile functionarii pietelor pe care le suporta firmele angajate in relatiile de schimb, numite costuri de tranzactie; 3) relatiile de proprietate adecvate care pot promova diferite forme si combiAŽnatii elastice de realizare a controlului asupra unitatilor prin detinerea paAŽchetelor de actiuni de catre persoane fizice sau juridice si pot stimula expanAŽsiunea firmelor prin internalizarea diferitelor actitati; 4) strategia manageAŽriala care sa tina seama de formele de organizare interna eficiente si flexibile strans legate de piata, de noile cerinte ale acesteia.In acest articol vom dezvolta o parte din aceste aspecte, in special cele legate de costurile de tranzactie si de efectele acestora asupra sistemului de conducere si organizare a firmelor. 19.1. Tranzactiile. Continutul si clasificarea acestora Economia este un ansamblu de institutii (in special organizatii) intercoAŽnectate prin reguli complexe. intre organizatii si in interiorul lor se dezvolta un flux continuu, repetitiv de tranzactii. Tranzactia - conceputa ca unitatea elementara care sta la baza construirii edificiului economic - combina trei elemente: raritatea resurselor, eficienta si ordinea. Notiunea de tranzactie inseamna mai mult decat modul in care economia clasica o definea prin arheAŽtipuri de relatii sociale. Sau, cu alte cunte, asa cum precizeaza Commons, tranzactiile sunt mai mult trans-actiuni decat comportamente indidualizate ale schimburilor de marfuri.1 Tranzactiile pot fi clasificate dupa diferite criterii. Dupa criteriile juridice si functionale, Commons dezvolta o clasificare a tranzactiilor in care se pot distinge trei tipuri2: a) Tranzactiile de piata, care reprezinta, in principiu, un transfer de proAŽprietate si care implica existenta unui numar de cinci categorii de actori: cumAŽparatori, vanzatori, cumparatori alternati, vanzatori alternati, autoritatea-arbitru. Tranzactiile ocazioneaza punerea in valoare, dupa principii silite, a unui ansamblu de reguli ale schimburilor economice dintre actorii mentionati. b) Tranzactiile de conducere (manageriale), care implica trei parti cu staAŽtute diferite: superioare din punct de vedere legal; inferioare din punct de vedere legal; autoritatea de control. Acest tip de tranzactie are ca obiective crearea bogatiei (a veniturilor) si folosirea organizata a proprietatii si a actiAŽvelor disponibile. c) Tranzactii de repartitie, care au loc intre o autoritate superioara si un indid sau un grup si au ca obiectiv repartitia sarcinilor si beneficiilor consecutive de la o actiune colectiva. Dupa domeniile de aplicare, pot fi distinse categorii de tranzactii care privesc: a) Transferul de proprietate a factorilor de productie - capital fizic, capital banesc, pamant, capital uman; b) Folosirea factorilor de productie si modul de imbunatatire a acestei folosiri; c) Tranzactiile care privesc stadiile procesului de productie: perioada de pre-productie constand in informatii asupra cererii, negocieri, incheieri de contracte etc; perioada de productie, constand in executarea obligatiilor contractuale; peAŽrioada post-productie, constand in livrari de bunuri si sercii asupra carora se convenise prin contract, impunerea respectarii termenilor contractuali etc.In raport de relatiile organizatiilor cu piata, pot fi identificate: a) Tranzactii care privesc relatiile interfirme, deci, cele din cadrul pietei; b) Tranzactii care privesc relatiile intrafirme, deci, cele din afara pietei. Tranzactiile se incarneaza (concretizeaza) intr-un sistem de contracte forAŽmale sau informale. in mod traditional, in literatura economica se considera tranzactii doar cele care se refera la relatiile interfirme intrucat numai acesAŽtea ar avea la baza relatii contractuale. in realitate, firma trebuie prita, in acelasi timp, si ca un pachet de contracte incheiate intre proprietari si maAŽnageri, intre manageri si administratori si controlori si dintre supraveghetori si muncitorii indiduali ori reprezentantii lor (sindicate), in care se stipuleaza drepturile si obligatiile partilor in diferitele domenii de actitate: coordonare, executare de sarcini, livrari de produse si sercii, efectuarea de plati etc. Aceste contracte reprezinta un sistem real de tranzactii intrafirme (din afara pietei), care implica costuri,la fel ca si tranzactiile interfirme (din cadrul pietei). 19.2. Costurile de tranzactie. Structura si masurarea acestora.In teoriile economice traditionale, ca si in sistemele de decizii bazate pe asemenea teorii, categoriile de tranzactii mentionate mai sus fie sunt ignoAŽrate, fie sunt considerate gratuite sau fara valoare. Cel mai izbitor exemplu in aceasta printa ne este oferit de deciziile prind dezmembrarea firmelor prin desprinderea nejustificata din structura lor a unor actitati renile. Edent, la multe dintre aceste solutii nu a fost si nu este luat in considerare faptul ca desprinderea din intreprindere a unor asemenea actitati conduce la cresterea costurilor de tranzatie, deci, la scumpirea productiei. In realitate, o tranzactie, constand in transferul drepturilor de proprietate asupra avutiei, trebuie considerata si definita ca o operatie pur economica ce antreneaza dupa sine anumite costuri. Aceste costuri nu pot fi ignorate intruAŽcat, pe de o parte, ele pot sta la baza explicarii formelor alternative de organiAŽzare a productiei si a economiei - piata/firma, - iar, pe de alta parte, marimea acestor costuri ajunge la sume apreciabile. In literatura economica lipseste consensul asupra continutului acestei noAŽtiuni si asupra celor mai importante elemente componente ale sale, fapt ce explica partial absenta unor studii aplicative consistente prind masurarea acestor costuri. Diversitatea interpretarilor se refera fie la costurile legate de obtinerea informatiei, fie la comportamentul oportunist al agentilor, fie, in sfarsit, la incheierea si onorarea contractelor. Edent, fiecare dintre acestea poate oferi elemente importante, insa partiale, prind continutul costurilor de tranzactie. In ultimul timp s-au depus eforturi de a largi si preciza eleAŽmentele componente ale acestei notiuni prin explicitarea categoriilor de actiAŽtati economice si punerea lor de acord cu edentele statistice si conile. De exemplu, Matthews subliniaza ca Ideea fundamentala a costurilor de tranzactie este aceea ca ele reprezinta costul aranjamentelor incheierii unui contract ex-ante, precum si costul monitorizarii si cel al impunerii ex- post, ca opus al costurilor de productie, care sunt costuri de executare a contractuAŽlui."1 Preluand aceste elemente definitorii, Eggertsson edentiaza urmatoaAŽrele actitati legate de schimbul dreptului de proprietate care antreneaza costuri de tranzactie si anume:2 1. Procurarea informatiilor prind distributia pretului, calitatea marfuriAŽlor, inputurile de munca, cumparatorii si vanzatorii potentiali si comportamentul lor in diferite circumstante; 2. Negocierea necesara pentru a gasi adevarata pozitie a cumparatorilor si vanzatorilor in legatura cu preturile si cu alte conditii contractuale; 3. incheierea contractelor; 4. Monitorizarea partenerilor contractuali pentru a urmari respectarea prevederilor contractelor; 5. Executarea judecatoreasca a contractelor si recuperarea daunelor cand partenerii nu respecta obligatiile contractuale; 6. Protectia drepturilor de proprietate impotriva celor ce le incalca. Un pas important pe linia explicitarii si masurarii elementelor componenAŽte ale costurilor de tranzactie l-au facut Wallis si North.1 Ei au pornit de la observatia ca in practica costurile de tranzactie nu sunt edentiate separat de restul costurilor. in scopul edentierii acestora, cei doi autori au separat mai intai actitatile economice (si actorii economici) asociate cu schimbuAŽrile (tranzactiile) de toate acele actitati care nu sunt asociate cu schimAŽburile (productia). Suma resurselor folosite in actitatile de tranzactie reprezinta estimarea marimii asa-numitului sector al tranzactiilor. CosAŽturile totale ale sectorului de tranzactii din intreaga economie americana, calculate de cei doi autori, au reprezentat, in anul 1970, aproape 55% in raport cu P.N.B.2 Cu tot caracterul sau aproximativ, aceasta cifra atrage atentia ca tranzacAŽtiile constituie un sector important in cadrul unei economii de piata moderna, ele depasind ca valoare chiar si costurile sectorului de transformare (de proAŽductie). Acest lucru scoate in edenta necesitatea luarii in considerare a cosAŽturilor de tranzactie atat in analizele economice, cat si in deciziile prind forAŽmele alternative de coordonare - piata/firma - in cadrul politicii de restrucAŽturare a firmelor. 19.3. Firma si piata ca forme alternative de coordonareIn mod traditional, nasterea si evolutia firmei sunt interpretate ca fiind un rezultat al diziunii muncii iar procesul de integrare orizontala si verticala, ca fiind legat de specificul proceselor tehnologice, precum si de cerintele economiei de scara. Fireste, acesti factori nu pot fi exclusi din explicatiile partiale empirice ale genezei si evolutiei firmei. Ei nu pot totusi oferi o explicatie coerenta si pana la capat a insasi motivatiei formelor alternative de coordonare si a mecanismului dupa care se desfasoara relatia dintre firma - inAŽclusiv evolutia si formele sale de asociere - si piata si nici a cauzelor care deterAŽmina internalizarea (integrarea) diferitelor operatii si actitati in cadrul firAŽmei pentru a restrange relatiile acesteia cu piata. Potrit teoriei economice neoinstitutionaliste, firma reprezinta o institutie alternativa de alocare a resurselor in raport cu cea a pietei sau o alternativa a organizarii tranzactiilor pe piata. Prin mecanismul real al pietei, alocarea resurselor are loc cu ajutorul preAŽturilor concurentiale la care se adauga costurile specifice functionarii pietei reprezentate de: costul negocierilor, precum si de costurile provocate de riscul nerespectarii clauzelor contractuale, de insufucienta sau raritatea informatiiAŽlor, de manifestarea oportunismului atat a furnizorilor, cat si a clientilor. Deci, prin piata schimbul se realizeaza pe baza de tranzactii costisitoare. Prin mecanismul firmei (in cadrul acesteia) alocarea resurselor este facuta pe baza de ordine sau de reguli ierarhice. Prin internalizare schimburile dispar, fapt ce inlatura costurile de tranzactie. Tocmai acest lucru face atractiva, din punct de vedere economic, internalizarea unui volum tot mai mare de actiAŽtati in cadrul aceleiasi firme. Inovarea conceptuala a lui Coase a fost aceea ca el a atras atentia ca functionarea reala a pietei nu este gratuita, ea antrenand costuri specifice importante.1 Prin urmare, sistemul de preturi caracteristic pietei concurentiale genereaza anumite costuri specifice functioAŽnarii acesteia, numite costuri de tranzactie, provocate de cautarea parteneAŽrilor de schimb, de procesul de negociere si garantare a contractului etc. Pentru Coase, firma este un mijloc de a minimiza costurile de tranzactie prin internalizarea diferitelor operatii, actitati si produse.2 De indata ce anumite sercii sau produse intermediare nu mai sunt cumAŽparate de pe piata ci sunt produse in cadrul firmei, costurile totale de tranAŽzactie ale acesteia se diminueaza in mod corespunzator. Tocmai de aceea se manifesta interesul si tendinta la firmele care functioneaza pe pietele concuAŽrentiale normale de a internaliza un volum cat mai mare de actitati. CostuAŽrile de tranzactie, interpretate in acest mod, reprezinta un barometru care sileste gradul de extindere a firmei in raport cu piata. Cu alte cunte, o firma, pentru a deveni abila pe piata concurentiala cauta diferite solutii de minimizare a costurilor de tranzactie. Dupa cum s-a subliniat mai sus, una dintre aceste solutii este aceea de extindere a firmei prin integrarea verticala si orizontala a diferitelor actitati economice. In baza ideilor lui Coase si ale lui Commons, cel care a pus bazele analizei costurilor de tranzactie si a facut legatura cu structura institutionala optima este Williamson. El subliniaza ca rationalitatea limitata a agentilor si caracAŽterul specific (specializat) al activelor (assets) se manifesta asimetric pe piata, fapt care este exploatat de contractantii oportunisti deoarece ei isi urmaresc strict interesele, speculand orice neclaritate a contractelor si orice oportunitaAŽte favorabila pentru ei si defavorabila pentru partenerii de afaceri.1 Asa cum vom sublinia mai jos, consectiuneatia costurilor legate de caracterul specific al activelor, de numarul sau de frecventa tranzactiilor si de incertitudinea relatiilor concurentiale determina structura institutionala optima reprezentaAŽta fie de piata, fie de firma integrata, organizata pe baza principiului integraAŽrii verticale cu decizii ierarhice, fie de firme cu forme de organizare hibride (diferite asociatii de tipul holdingurilor). 19.4. O redefinire a structurii costurilor de tranzactie: cele de functionare a pietei si cele de functionare a firmei. Optimizarea integrarii La clasificarea costurilor de tranzactie, analizata mai sus, s-au luat in conAŽsiderare costurile de tranzactie prite ca efecte ale functionarii pietei in conAŽditiile concurentei libere, fara obstacole. Clasificarea nu tine seama si de costurile de functionare a firmei in conditiile integrarii si a cresterii compleAŽxitatii sale si in prezenta unor relatii de monopol bilateral si nici de ambianta noua pe care o creaza atat incertitudinea data de imperfectiunea informatiei si de rationalitatea limitata a agentilor cat si, mai ales, de caracterul specific al investitiilor si de raritatea resurselor din ramura, cu urmari asupra aparitiei si manifestarii comportamentelor deante ale agentilor economici, numite de Williamson, oportunism. in determinarea si clasificarea costurilor de tranzactie trebuie sa se tina seama ca preluarea de catre firma a unor noi actitati prin integrare orizontala si verticala inseamna, pe de o parte, eAŽdentierea aparitiei si existentei unei noi ambiante in care se desfasoara relaAŽtiile interfirme dominate de incertitudine, oportunism si tendinte monopoliste si monopsoniste, iar, pe de alta parte, cresterea semnificativa a costurilor foAŽlosirii firmei, a organizarii si coordonarii ei data de complexitatea proceselor de conducere, de sporirea birocratiei, de nevoia comunicarii interne. Clasificarea generatorilor de costuri pentru folosirea pietei si a firmei Interpretarea si clasificarea factorilor care genereaza costurile de functioAŽnare a pietei si firmei nu trebuie facute in baza conceptiei concurentei perfecte ci a conditiilor reale de functionare a pietei si firmelor, pentru a putea identifica nu numai ce grupuri de costuri sunt cele mai relevante pentru deciziile prind formele organizationale - firma/piata, - ci si pentru a afla care sunt punctele critice ale nivelurilor acestor costuri pentru alegerea formelor alternative organizationale mentionate. Asa cum am mai mentionat, atat firma, cat si piata sunt metode de coorAŽdonare a productiei. in ambele forme de organizare, factorii de productie sunt combinati pentru a crea bunuri si sercii. Aceasta combinare are loc nu instantaneu ci printr-un proces de aranjamente contractuale explicite si imAŽplicite. Cheia pentru a intelege si folosi structura costurilor de tranzactie in analiza economica este de a recunoaste ca tipurile costurilor de tranzactie inAŽtalnite in organizarea si coordonarea productiei in cele doua forme - firma si piata - variaza in functie atat de factorii de productie, cat si de stadiile proAŽceselor de productie. Tocmai de aceea ele pot fi luate ca criterii de baza pentru a determina si clasifica in mod cat mai complet cele doua categorii de costuri: de functionare a pietei si de functionare a firmei. Pentru a determina categoriile costurilor de tranzactie trebuie facute cateAŽva distinctii analitice asupra celor doua elemente luate ca criterii.1 in primul rand, trebuie luata in considerare necesitatea impartirii factorilor de producAŽtie in patru categorii: a) capitalul fizic si financiar care consta din masini si utilaje pentru procesul de productie si din capital lichid; b) capitalul uman care consta in cunostinte si calificare profesionala; c) informatia luata in inteAŽlesul sau larg - statistica, cunostinte incorporate etc; d) intensitatea muncii ce se refera la aplicarea efortului de munca in raport de rezultatele scontate. Cu cat stimularea efortului duce la rezultate mai bune sau cu cat efortul este legat mai strans de rasplata, cu atat mai putin costisitoare este monitorizarea salariatilor in timpul actitatii lor.In al doilea rand, in scopul identificarii analitice a categoriilor de costuri de tranzactie legate de procesul de productie este necesara dizarea acestuia in trei perioade de timp: a) pre-productie; b) post-productie; c) productie. PriAŽmele doua perioade antreneaza costurile de tranzactie propriu zise (de piata), ele constand din costuri pentru informatii prind procurarea resurselor si cautarea pietelor de desfacere si pentru negocieri, pentru livrari de bunuri si sercii, pentru monitorizari si pentru executarea platilor prin hotararile judecatoresti. Actitatile de piata din perioadele pre-productie si post-productie privesc relatiile dintre firme si definesc costurile lor de tranzactie propriu-zise numite si costuri pentru folosirea pietei. Perioada de productie antreneaza costurile de folosire a firmei. Aici nu sunt incluse costurile resurselor folosite in productie ci numai costurile legate de organizarea si managementul intern al firmei. Cu cat firma - corporatie este mai mare cu atat costurile din aceasta categorie sunt mai mari. Daca vom intersecta cele patru categorii de factori de productie cu cele trei categorii de stadii de productie vom putea obtine un cadru pentru o posibila clasificare analitica a generatorilor de costuri de tranzactii pentru: folosirea pietei si folosirea firmei, conform elului 19. 1. Tabelul 19.1. O clasificare analitica aproximativa a generatorilor de costuri de tranzactie pentru folosirea pietei si de costuri de organizare si de management intern al firmei Costuri legate . de fazele productiei Factori de N. productie ^ Costuri de tranzactie (pentru folosirea pietei) din fazele pre-productie si post-productie Costuri de organizarea si managementul firmei (pentru folosirea firmei) din faza productiei Capitalul fizic si financiar Costuri legate de caracterul specific al investitiilor: cvasi-renta, oportunismul agentilor economici etc. Costurile generate de relatiiAŽle dintre manager si proprie-tarii-actionari la corporatii Capitalul uman Costuri legate de constrangeAŽrile asupra fortei de munca cauAŽzate de specificitatea invesAŽtitiilor si de caracterul inelastic al fortei de munca calificate Costurile de coordonare si de conducere, precum si cele de monitorizare a personalului Informatia Costurile derivate din imperAŽfectiunea si asimetria repartiAŽtiei informatiei intre agentii economici si din caracteristiAŽcile tipurilor de informatii (statistice, stiintifice, tehnoloAŽgice, tehnologice incorporate in echipele know-how etc.) Costurile prind lipsa de informatii in ce priveste disponibilul fortei de munca Intensitatea muncii si rezultatele obtiAŽnute de firma Masurarea cantitativa si caliAŽtativa a outputului si costul pentru executarea judecatoAŽreasca in cazurile de litigii intre agentii economici Monitorizarea personalului pentru ameliorarea rezultatelor Schema prind principalii indicatori de costuri clasificati dupa cele doua criterii (factorii de productie si fazele procesului de productie) ne ajuta sa distingem costurile de tranzactie a folosirii pietei de costurile folosirii firmei. Punctele din coloana pre-productie + post-productie se refera la factorii care genereaza costurile de tranzactie prind folosirea pietei, iar punctele din coloana productie se refera la factorii care genereaza costurile folosirii firmei. Factorii generatori ai costurilor de tranzactie Asa cum am mai mentionat, costurile de tranzactie pentru folosirea pietei incurajeaza integrarea (internalizarea) actitatilor in cadrul firmelor, mai ales atunci cand desfasurarea acestor actitati in regim comercial (de piata) impune atingerea unor costuri de tranzactie prea ridicate in raport cu cele din cadrul firmelor. Conditiile care fac sa se mentina costuri de tranzactie ridicaAŽte sunt, in primul rand, cele produse de caracterul specific al investitiilor sau al activelor puse in functiune. Rolul jucat de caracterul specific al acAŽtivelor in promovarea integrarii a fost abordat prima data de Williamson. Specificitatea activelor se refera la problema care este creata atunci cand o parte a participantilor la tranzactie face o investitie in capital fizic si uman iar aceasta investitie nu poate fi recuperata daca tranzactia este intrerupta. Investitia respectiva nu poate fi limitata numai la satisfacerea nevoilor unei singure parti intrucat nu poate intruni cerinta productiei de scara. Ca atare, asemenea specificitate a investitiei uneste deopotriva cele doua parti - vanzaAŽtorul si cumparatorul - intr-un monopol bilateral deoarece valoarea activelor respective nu poate fi recuperata daca relatia tranzactionala dintre ele nu continua. Asemenea conditie speciala face insa ca una dintre parti (cea domiAŽnatoare) sa speculeze situatia prin impunerea unui profit suplimentar numit de Klein, Crawford si Alchian cvasirenta.1 Asemenea atitudine a agentului economic (fie la nivelul indidului, fie la cel al firmei) este numita de Williamson comportament oportunist. Pentru a face ca acest tip de investitii sa nu duca la comportamente oportuniste, firmele cauta sa organizeze asemenea tranzactii in interiorul lor, adoptand in acest scop forme adecvate de integrare verticala.2 Constrangerea asupra disponibilitatilor de forta de munca, mai ales cea legata de investitiile specializate, reprezinta o alta cauza care provoaca ridicarea costurilor de tranzactie. Caracterul inelastic al fortei de munca cu calificare speciala dat de raritate si de cheltuielile riAŽdicate banesti si de timp pentru formare face ca firma care utilizeaza aceasAŽta forta de munca sa suporte o cvasirenta, mai ales cand exista o puternica presiune sindicala. Un alt factor complex care influenteaza in faza de preproductie sporirea costurilor de tranzactie si stimuleaza integrarea firmelor este informatia. Sensul influentei exercitate de informatie este in special cel legat de modul in care se negociaza contractele intre firme si in cadrul firmeAŽlor, in general, informatia are un sens foarte larg si ea poate fi clasificata in diferite moduri, dupa criteriile adoptate. Tinand seama de scopurile analitice, informatia poate fi clasificata in trei mari categorii: informatia statistica, informatia stiintifica-culturala (cunostinte) si informatia stiintifica-tehnolo-gica. Dintre acestea cele mai interesante si care ridica cele mai dificile probleme sunt cele prind informatia statistica si cea stiintifica-tehnologica, la care vom face scurte referiri.1 a) Informatia statistica. Imperfectiunea informatiei si asimetria conseAŽcutiva in repartitia acesteia intre agentii economici, precum si divergentele dintre acestia in ce priveste perceptia informatiei stau la originea preturilor de tranzactie si iata cum. Agentul economic care detine o cantitate mai mare de informatii si de o calitate mai buna despre piata si despre partenerii sai de schimburi va avea avantaje in plus in timpul negocierii contractelor si in deciAŽziile luate fata de agentii care nu detin asemenea informatii. La imperfectiuAŽnea si la asimetria repartitiei informatiei se mai adauga rationalitatea limiAŽtata a agentilor in ce priveste puterea lor de a asigura si mai ales de a preveAŽdea prin date si calcule evolutia afacerilor. Toate aceste elemente (caracterisAŽtici) luate impreuna creaza conditiile de incertitudine in ce priveste rezultaAŽtele actiunilor si tranzactiilor agentilor economici. Imperfectiunea informatiei + rationalitatea limitata a agentilor = incertitudinea Tocmai asemenea incertitudini stimuleaza firmele la integrare, aceasta fiind principala cale de scadere a gradului de incertitudine. b) Informatia stiintifica-tehnologica. Transmiterea prin intermediul pietei a informatiei reprezentand cunostintele concretizate in documentatii tehnice, inventii etc. si in nivelul de calificare a indizilor izolati sau in echipe ridica probleme complexe de care trebuie sa se tina seama in proiecAŽtarea tranzactiilor si care, in general, favorizeaza optiunea pentru integrare. Dintre aceste probleme aici vom mentiona doar trei.2 Paradoxul informatiei. in comercializarea informatiei reprezentand docuAŽmentatiile tehnice (know-how) apare un paradox in legatura cu conditiile speAŽcifice de insusire a cvasirentei. De exemplu, in scopul de a transfera informatia, vanzatorul reveleaza continutul informatiei in stadiul preproductiei. insa daca vanzatorul reveleaza prea multe elemente ale informatiei (documentatiei), cumparatorul ajunge in situatia de a nu mai avea nevoie de vanzator. Daca insa cumparatorul nu poate fi pe deplin edificat prin elementele primite, apare riscul ca el sa nu-si exprime interesul, ori ca informatia sa nu fie utila, deci, sa nu aiba valoare pentru firma respectiva. (Alstron si Gillespie, 1989). Monopolul informatiei. in general, tranzactiile pentru schimbul de inAŽformatii tehnice de produs si de proces au la baza relatiile de monopol bilateAŽral. Vanzarea de informatii sub forma de licente de produse si de tehnologii solutioneaza problemele firmei cumparatoare doar temporar. Pentru a reAŽzista, in timp, concurentei, orice produs nou si orice tehnologie noua, oricat de performante ar fi, trebuie supuse ulterior procesului de perfectionare. in acest scop firma primitoare este pusa in situatia de a alege una dintre urmaAŽtoarele trei solutii: (1) de a continua sa cumpere noile informatii tehnologice necesare pentru a asigura perfectionarea produsului sau tehnologiei Echipele know-how. Printre tipurile de informatii de natura complexa se numara si cunostintele stiintifice si tehnologice incorporate in calificari profesionale sau in asa-numita formare si dezvoltare a echipelor know-how. Solutia integrarii informatiei in cadrul firmei, - prin formarea si dezvoltarea echipelor know-how care sa aplice si sa dezvolte cunostintele tehnologice, -deriva din dificultatile tehnice prind transmiterea informatiei prin intermeAŽdiul pietei si din costul ridicat al acestei operatii. Acest tip de informatii inAŽcorporate in echipe reprezinta un rezultat al invatarii prin scoala si prin practica (learning by doing) si implica existenta mai multor persoane care lucreaza impreuna (in echipa) pentru a realiza un potential productiv cat mai inalt. Transmiterea unui asemenea tip de informatii prin vanzare-cumparare directa si separata dene imposibila intrucat informatiile nu pot fi exprimate in mod simplu si concis printr-un proiect sau prin instructiuni si desprinse de purtatorii informatiei si de firma. Acest tip de informatii reprezinta o avutie sui-generis care ridica valoarea de piata a intregii firme (goodwill), si constituie o forma de integrare. Din dezvoltarile de mai sus putem desprinde efectele produse de actiunea acestor factori generatori asupra evolutiei a doua categorii de indicatori semnificati cum sunt: a) costurile de tranzactie compuse din insumarea tuturor efectelor mentionate; b) volumul actitatilor integrate in cadrul firmei exprimat, de regula, prin volumul productiei. Punand in relatie evolutia costurilor de tranzactie cu dinamica integrarii actitatilor in cadrul firmei, vom putea desprinde comportamentul functiei costurilor de tranzactie. Notand pe abscisa evolutia marimii firmei exprimata prin volumul actitatilor (Q) iar pe ordonata costurile de tranzactie unitare (ct) in functie de evolutia marimii firmei, vom putea trasa curba costurilor de tranzactie (. 19. 1). Factorii generatori ai costurilor de organizare si conducere a firmei si gradul optim de integrare Asa cum s-a aratat mai sus, existenta costurilor de tranzactie pentru coordonarea actitatilor pe piata determina firmele sa internalizeze aceste actitati. Aglomerarea actitatilor in cadrul firmelor nu este insa lipsita de efecte. Ea este insotita de cresterea nivelului costurilor de folosire a firmei reprezentata de cheltuielile de organizare si de conducere interna. De aici reiese ca internalizarea nu este un proces fara limite. Conform principiului randamentului descrescand al managementului, relevat de Coase inca din 1937, procesul de internalizare este valabil pana la un anumit punct definit prin nivelul costului de organizare a actitatilor in sanul firmei. Daca nu ar exista limita internalizarii impusa de costurile de organizare interna, toata economia s-ar desfasura ca o singura firma.1 Dupa cum coordonarea actitatilor pe piata nu se poate desfasura fara costuri de tranzactie, tot asa si coordonarea unui volum crescand de actitati din interiorul firmei nu se poate infaptui fara costuri de organizare si conduAŽcere (de folosire a firmei). Fie ca au la baza relatii contractuale intre proprieAŽtari si manageri si restul personalului, precum si intre subunitatile firmei, fie ca au la baza relatii administrativ-ierarhice intre actorii economici din cadrul firmei, organizarea si conducerea actitatilor internalizate comporta un anumit volum de costuri. O lista aproximativa si incompleta a acestor costuri asociate cu factorii de productie este cea din coloana 3 a elului 19.1. Un modul semnificativ al acestor costuri este cel referitor la folosirea capitalului, in special in cazurile marilor corporatii cu grad inalt de integrare (societati pe actiuni), cand exista relatii intre proprietari (acAŽtionari) si management. Costurile de acest tip apar atunci cand capitalul se afla la dispozitia altei persoane decat cea a proprietarului, deci. cand are loc separarea proprietatii asupra capitalului de controlul direct asupra folosirii capitalului. Aceasta separare face posibil ca managerul firmei sa nu conduca firma in concordanta cu interesul proprietarilor actionari ci in conAŽcordanta cu interesele sale. Mai mult, managerul poate avea chiar o atitudine abuziva ori de neglijenta fata de folosirea capitalului, mai ales cand acesta se afla in proprietatea statului sau in proprietatea comuna. Pentru a preveni deprecierea excesiva a valorii capitalului fizic si a asigura o mai buna valorificare a sa, proprietarii monitorizeaza utilizarea acestuia. Toate aceste actiuni si atitudini se traduc prin costuri relativ ridicate de folosire a firmei, costuri care franeaza sau contracareaza procesul de internalizare a actitaAŽtilor in corporatii mari si incurajeaza intreprinderile mici si mijlocii unde, de regula, proprietarul este si manager. Alt factor care limiteaza sau franeaza cresterea firmei il reprezinta cosAŽturile de organizare si conducere. Cu cat firma dene mai mare cu atat scade randamentul functiei antreprenoriale.1 Aceasta se explica prin faptul ca o crestere a dimensiunii firmei inseamna: un numar mai mare de tranzactii ce trebuie organizate, o extindere a sistemului de monitorizare, o amplificare a sistemului contractual, o crestere a numarului subunitatilor functionale si proAŽductive care trebuie coordonate pe orizontala si pe verticala s. a. Totodata, cresAŽterea dimensiunii firmei necesita un volum important de informatii pentru asiAŽgurarea comunicarii intre timente si pentru procesul de management. In fata acestei situatii complexe, antreprenoriatul nu reuseste sa plaseze facAŽtorii de productie disponibili acolo unde ei pot produce cea mai mare valoare.2 Un alt factor care ne in conflict cu integrarea firmei il constituie probleAŽmele legate de stimulentele fortei de munca. Cand efortul nu este legat direct de recompensa, personalul inclina spre a se eschiva de la efort. Ca urAŽmare, managerii sunt indemnati sa monitorizeze intensitatea muncii. Aceasta situatie apare in cazul in care nu este posibila masurarea muncii depuse prin rezultatele obtinute fie din cauza dificultatii de evaluare a calitatii, fie din cauza organizarii productiei in echipa. Plata muncii pentru timpul lucrat (in regie), - sistem specific muncii calificate si inalt calificate si, in primul rand, celei creative, - reprezinta un stimulent mai degraba pentru o eschivare de la efort sau pentru o deere de la comportamentul contractual sperat decat pentru o angajare sigura la un efort sustinut. Monitorizarea muncii calificate si creative nu asigura intotdeauna rezultatele scontate. . Ca o concluzie la analiza de mai sus trebuie relevate urmatoarele doua tendinte: pe de o parte, evolutia costurilor de organizare si conducere a firAŽmei, care franeaza tendinta de integrare, iar pe de alta parte, tendinta de crestere a volumului actitatilor integrate in cadrul firmei stimulata de cosAŽturile de tranzactie. Punand in relatie evolutia costurilor de organizare si conducere interna a firmei cu dinamica integrarii actitatilor in cadrul firmei vom putea desprinde comportamentul functiei costurilor de organizare si conAŽducere a firmei. Notand pe abscisa evolutia marimii firmei exprimata prin cresterea volumului actitatilor (Q), iar pe ordonata evolutia costurilor uniAŽtare de organizare si conducere (C01.) in functie de evolutia marimii firmei, vom constata existenta unei curbe de forma crescatoare. (. 19. 2). La o firma care isi internalizeaza un volum crescand de actitati, costurile unitare de organizare si conducere sunt in crestere. Din dezvoltarile de mai sus reiese ca cele doua categorii de curbe, repreAŽzentand costurile de tranzactie si costurile de organizare si conducere, capata sensuri diferite in raport de evolutia gradului de integrare a firmei. Pentru a determina gradul optim de integrare a acesteia, vom introduce in acelasi grafic ambele curbe relevate mai sus. Optimul integrarii se realizeaza la punctul de intersectie a celor doua curbe, ori la punctul minim (tangenta) al curbei descrise de suma celor doua curbe mentionate ct + cor. (. 19.3.) 19.5. Modelul lui Williamson de alegere a structurii de conducere a firmei O varianta de model importanta care ne sa detalieze analiza costurilor de tranzactie si sa concluzioneze asupra structurii de conducere a firmei este cea a lui Williamson.1 El analizeaza costurile de tranzactie in corelatie cu factorii determinanti de tipul: frecventa tranzactiilor, gradul de specifiAŽcitate a investitiilor in active si in forta de munca si incertitudinea relatiilor contractuale. intrebarea este daca intotdeauna acesti factori inAŽfluenteaza costurile de tranzactie si daca acestea stimuleaza procesul de internalizare a actitatilor?In ce priveste incertitudinea, de exemplu: cu cat gradul ei este mai mare, cu atat tranzactia este mai costisitoare si, deci, cu atat mai mare este inciAŽtatia pentru internalizarea actitatilor. Considerand gradul de incertitudine ca avand o valoare medie, ramane sa se sileasca cu ajutorul acestui model impactul pe care il au atat frecventa cu care se repeta tranzactiile, cat si gradul de particularitate (de specializare) a investiAŽtiilor asupra formelor de conducere si organizare - piata, forma mixta (hibrida) si forma integrata. Pentru a releva tipologia acestor forme in functie de parametrii mentionati, Williamson a construit o schita relationala a universului tranzactioAŽnal care sa intersecteze frecventa cu care se repeta o tranzactie si gradul de speAŽcificitate a acesteia dat de gradul de specializare a investitiei sau a activelor. in constructia acestei schite, redate in elul 19.2, s-au luat in considerare: - doua variante pentru a marca frecventa tranzactiei - ocazionala si repetitiva; - trei variante pentru a marca gradul de specificitate a investitiei si a tranzacAŽtiei - non- specifica (universala), mixta (semispecifica) si inalt specifica. Tabelul 19.2. Specificitatea . investitiei si tranzactiei Frecventa tranzactiei Non-specifica Mixta (semispecifica) inalt specifica Ocazionala (1) Piata Achizitionare de echipamente standard (2) Conducerea structurilor trilaterala Achizitionarea de Achizitia (construc-echipamente obisnui- tia) unei fabrici neAŽte (nestandardizate) standardizata (1) Piata (3) Conducerea (4) Conducerea bilaterala structurii Eepetitiva Achizitionare de Achizitionarea de unificate materiale standard materiale obisnuite Locuri de munca (nestandardizate) specializate si transfer de produAŽse intermediare pe stadii succesive de productie Williamson a introdus in analiza notiunea de oportunism pentru a caracAŽteriza comportamentul agentilor economici pusi sa actioneze intr-un mediu economic marcat de incertitudine, de caracterul specific al activelor producAŽtive si frecventa ridicata a tranzactiilor. Incertitudinea + specificitatea activelor + frecventa tranzactiilor = = conditii de generare a oportunismului Cu cat aceste caracteristici ale mediului economic sunt mai accentuate pe o anumita piata cu atat mai activ se manifesta oportunismul agentilor ecoAŽnomici si, prin urmare, cu atat mai mult costurile de tranzactie stimuleaza actiunile de integrare a firmelor. La intersectiile caracteristicilor cuprinse in elul 19.2 se gasesc mentioAŽnate tipurile de conducere predominante date de tipurile de tranzactii - non-specifice, mixte (semispecifice) si inalt specifice - si de frecventa desfasurarii acestora - ocazionale si repetitive. Structurile non-specifice se refera la schimburile instantanee ale bunurilor standardizate (echipamente si materiale) la care iau parte cumparatorii si vanzatorii anonimi, la preturile pietei (de echilibru). Spre deosebire de acestea, structurile inalt specifice sunt concepute pentru nevoi speciale de tranzactii. Important este aici nu anonimatul ci identitatea. Structurile mixte (semispecifice) acopera spatiul intermediar celor doua mentionate. Trebuie precizat, totodata, ca nici tranzactiile ocazionale de bunuri standardizate nici tranzactiile ocazionale de bunuri non-standardizate nu sunt apte de a sustine structuri specifice (specializate) de conducere. Numai tranzactiile repetitive vor sustine o structura de conducere inalt specializata. Conducerea prin piata Piata reprezinta cea mai importanta structura de conducere pentru tranzactiile non-specifice atat ocazionale, cat si repetitive in care cumparatoAŽrii si vanzatorii anonimi se intalnesc instantaneu pentru a schimba bunuri standardizate (echipamente si materiale) la pretul de echilibru. Pietele se doAŽvedesc a fi mai eficiente iar aranjamentele schimburilor mai usor de realizat in cazurile cand tranzactiile non-specifice sunt repetitive. Tranzactiile ocazionale sunt acelea pentru care cumparatorii si vanzatorii sunt mai putin capabili sa apeleze la experienta lor directa pentru a se proteja impotriva oportunismului.1 Conducerea trilaterala pe baza contractului cu arbitraj Acest tip apare necesar in cazul in care tranzactiile sunt ocazionale si se desfasoara in conditiile unor investitii semispecializate si inalt specializate. Elste o forma distincta a relatiilor de piata intre doua parti contractante -vanzator si cumparator - care recurg la un arbitru ce garanteaza angajamenAŽtele luate de cele doua parti. Aceasta forma este asociata cu relatiile convenAŽtionale de piata.2 Totusi, datorita tranzactiilor ocazionale si a comportamenAŽtelor oportuniste ale partilor cu situatie de monopol, costurile de tranzactie sunt atat de ridicate incat ele nu pot fi recuperate. in asemenea situatie prezenta celei de a treia parti in calitate de arbitru apare foarte necesara. Conducerea structurilor bilaterale (denumite hibride) Aceasta forma este definita prin existenta tipurilor de tranzactie mixte (semispecifice) si repetitive, in special pentru productia intermediara. Aici este pastrata autonomia partilor. Aceasta categorie se bazeaza pe relatii in-terfirme, care sunt mai durabile si mai extinse decat relatiile de piata, insa nu sunt de natura pur ierarhica. Prin urmare, relatiile de acest tip, numite hibride, reprezinta relatii durabile dintre parti independente, bazate pe foloAŽsirea unei structuri de conducere ce poate fi situata undeva intre punctele extreme reprezentate de piata si de structurile de conducere unificate bazate pe integrarea verticala, cu conducere ierarhica. Ca forme hibride pot fi menAŽtionate cele bazate pe structura multidizionara, holdingul, conglomeratul si alte diferite asocieri dintre firme. Conducerea structurii unificate interne Stimulentele pentru schimburi interfirme slabesc pe masura ce tranzacAŽtiile den in mod progresiv tot mai specifice. Tendinta are o dubla explicatie. Pe de o parte, o specializare avansata a capitalului fizic si a fortei de munca duce la o singura folosire (specializata) a acestora si la posibilitati mai reAŽstranse de transferare a lor catre alte folosinte. Pe de alta parte, scara proAŽductiei poate fi pe deplin realizata atat prin cumparatorii, cat si prin furniAŽzorii din afara. in atare conditii, modul de organizare cel mai adaptiv si mai eficient este cel reprezentat de integrarea verticala bazata pe internalizarea diferitelor stadii de productie intr-o singura firma. in cazul internalizarii intr-o singura firma a mai multor stadii de productie, in ramuri cu stranse legaAŽturi tehnologice (petrochimie, metalurgie, textile, etc), se realizeaza insemnaAŽte economii de costuri nu numai de productie ci si de tranzactie. in cazul inteAŽgrarii verticale avantajele decurg din posibilitatile reale de adaptare in mod secvential a preturilor si a cantitatilor fara a fi nevoie de consultari, compleAŽtari sau rezuiri ale intelegerilor dintre firme. Astfel, adaptarile preturilor in cadrul firmelor integrate vor fi mai complete si mai operative decat in cazul comertului interfirme. De asemenea, adaptarile cantitatilor vor putea fi apliAŽcate ori de cate ori va fi nevoie de a maximiza venitul din tranzactii.In atie cu schimburile de piata, unde exista o prezenta importanta a comportamentului oportunist al agentilor economici, integrarea verticala prezinta si alte avantaje cum sunt: 1) castigurile din comportamentul oportuAŽnist ce ren partilor din schimburile interne ale firmei den mai mici, fapt ce conduce la atenuarea acestui comportament in relatiile dintre firme; 2) orAŽganizarea interna poate fi verificata mult mai eficient intrucat inspectorul va actiona in interesul firmei, iar cunostintele sale, folosite in aceasta directie, sunt inclinate spre cooperare; 3) organizarea interna este mai eficienta in solutionarea disputelor decat schimbul pe piata intrucat in loc de a merge pe linia rezolvarii disputelor prin litigii costisitoare, ele pot fi rezolvate prin ordin administrativ care este mult mai operativ si mai sigur1 La toate aceste forme de organizare sunt prezente in proportii diferite surAŽsele de generare a costurilor de tranzactie care stimuleaza, cu grade diferite, internalizarea actitatilor. 19.6. Cai de internalizare a actitatilor si forme de organizare interna a firmelor Formele alternative de conducere a productiei de bunuri si sercii - piata/firAŽma, - precum si tendintele manifestate de internalizare a actitatilor in cadrul firmelor, ca efect al costurilor de tranzactie si al unor considerente strategice, isi gasesc concretizarea intr-o mare diversitate de cai si modalitati de internalizare si o multitudine de forme de organizare si conducere interna a firmelor. Cai si modalitati de internalizare a actitatilor Internalizarea actitatilor se realizeaza: pe verticala, prin preluarea unor procese conexe ale fluxului tehnologic de fabricatie a unui produs (in amonte sau in aval, inclusiv comercializare); pe orizontala, prin largirea campului de actiune pe o anumita piata. in economia mondiala, datorita tendintei de globa-lizare, are loc un proces intens de intemalizare a actitatilor prin integrarea unui numar mare de firme in mari corporatii, aceasta avand ca efect cresterea corespunzatoare a scarii productiei si diminuarea costurilor de tranzactie. Pentru ambele cai de intemalizare se practica mai multe modalitati dintre care mentionam:1 - Fuziunea - prin reunirea, in cadrul unei firme cu personalitate juridica, a patrimoniului detinut de doua sau mai multe firme, prin desfiintarea acesAŽtora din urma; - Absorbtia - procesul prin care una sau mai multe firme sunt absorbite de o firma dominanta, mai puternica; - Achizitionarea actiunilor de control a unor firme de catre o alta firma, in conditiile cand toate isi pastreaza personalitatea juridica. Cand o firma detine peste 50% din capitalul alteia, prima dene firma mama iar cea de a doua, filiala acesteia; - Gruparea firmelor pe baza de intelegeri in conditii de egalitate din punct de vedere juridic. Ele isi fixeaza prin contract obiective cum sunt: siAŽlirea nivelului preturilor si a procentelor din vanzarea produselor, impartirea geografica a pietelor, specializarea in fabricarea anumitor produse sau suban-samble, vanzarea sau cumpararea in comun; realizarea unor obiective de cer-cetare-dezvoltare; publicitate si vanzare in comun; aprozionarea cu unele materii prime; silirea unor norme tehnice. - Sciziunea - separarea patrimoniului unei firme (care se desfiinteaza) in vederea crearii a doua sau mai multe profiile. Ele den entitati economice si juridice distincte si pot coopera sub diferite forme, inclusiv prin asocieri in grupari fara fuziune. Fiecare firma (intreprindere) dene un centru de profit autonom care raspunde de rezultatele financiare obtinute. De regula, la niveAŽlul grupului central se constituie timente functionale pentru realizaAŽrea unor obiective comune. . Forme de organizare interna si de asociere a firmelor Pe masura formarii si evolutiei pietelor, s-au dezvoltat progresiv mai multe forme de organizare interna a firmelor. Ca forme principale raspandite astazi in lume sunt: intreprinderea unitara (U), firma multidizionara (M), holdingul (H), conglomeratul (C).2 a) intreprinderea unitara Aceasta forma de organizare a intreprinderii pe baze functionale este cea traditionala, asemanatoare in special intreprinderilor mici si mijlocii. PrinciAŽpalele unitati care opereaza in cadrul firmei, in forma unitara, sunt tiAŽmentele: productive (manufacturare) si functionale (vanzari, finante, ifiAŽcare, etc.) conform . 19. 4. Specializarea pe functii este considerata calea naturala prin care se organizeaza actitatile multifunctionale. in multe priAŽnte, subliniaza Williamson, aceasta este problema integrarii verticale. SpeAŽcializarea pe functii permite deopotriva: sa fie realizate economiile de scara si eficienta diziunii muncii si face posibil, de asemenea, sa se realizeze conAŽtrolul asupra diferitelor parti componente ale sistemului (ale firmei). Odata cu sporirea volumului si a complexitatii actitatilor, forma unitara intampina dificultati pe linia manageriala, a accentuarii birocratiei, a imposiAŽbilitatii elaborarii ului strategic si a efectuarii unui control efectiv asupra functionarii si eficientei partilor componente. b) Structura de organizare multidizionara Datorita cresterii marimii si complexitatii firmelor prin investitii, fuziuni si absorbtii, multe dintre acestea au ajuns la rangul unor mari corporatii de tipul trusturilor. Acestea grupeaza sub o conducere unitara intreprinderi anAŽterior independente, actionarii acestora devenind actionarii noilor corporatii. Datorita marimii si complexitatii lor, s-a impus o noua forma de organizare interna numita structura multidizionara, descrisa in schema din . 19. 5. La varf se afla directia generala, in calitate de coordonator general, asistata de un grup de elita numit stat major central insarcinat cu elaborarea deciziilor strategice (inclusiv controlul). Forma noua multidizionara reprezinta trecerea responsabilitatii directiei generale de la actitati operationale mai mult de rutina la actitati axate pe destinele itoare ale intregii firme si bazate pe informatii si pe studii psihologice, pe ificare si pe evaluari pe termen lung sau strategice. In acest sens, statul major central sileste portofoliul strategic de produse si sercii si propune crearea, achizitionarea, vanzarea sau inchideAŽrea unor dizii, alocarea resurselor financiare catre dizii, autorizarea proiecAŽtelor de dezvoltare a diziilor, evaluarea si controlul acestora In schema apar mai multe dizii operationale: In componenta acestor diAŽzii se includ unitatile de fabricatie (fabricile) si departamentele functionale - de marketing, financiar, aprozionare, tehnic, etc. Diziile functioneaza ca unitati cvasiautonome, se comporta ca centre de profit si au ca responsabiAŽlitati deciziile operationale. Caracteristicile si avantajele formei de organizare multidizionara sunt urmatoarele: (1) Directia generala are ca principala preocupare deciziile straAŽtegice care implica ificarea, evaluarea si controlul, incluzand alocarea reAŽsurselor intre diziile operative aflate in competitie; (2) Eliberandu-se de sarAŽcinile operative, directia generala are posibilitatea si obligatia de a se preocuAŽpa de performanta generala a organizatiei decat de afacerile partiale compoAŽnente; (3) Responsabilitatea pentru deciziile operative este atribuita diziilor operative in calitatea lor de cvasifirma si de centre de profit; (4) Statul major, atasat directiei generale, indeplineste deopotriva functii de consilierat si de auditare. Ambele au efectul de a asigura un mai mare control asupra comporAŽtamentului deciziilor operative.1 c) Holdingul Este o organizatie economica cu personalitate juridica, compusa din mai multe firme in care, se afirma, pe de o parte, autoritatea economica centrala (holdingul) prin diferite tipuri de legaturi (de la participarea financiara pana la conducerea comuna) pe linia sprijinirii realizarii unor obiective strategice, iar, pe de alta parte, existenta unei puternice descentralizari a deciziilor operationale la nivelul firmelor din cadrul grupului. Holdingul este format dintr-o societate mama si mai multe societati coAŽmerciale membre (fiice) in care proprietatea este, intr-o proportie semnificaAŽtiva, detinuta de societatea mama. Cand societatea mama detine 10-50% din pachetul de actiuni ale societatilor fiice, holdingul are calitatea de particiAŽpant, iar societatile componente au calitatea de sucursale. Daca societatea mama detine peste 50% din pachetul de actiuni, societatile componente den filiale. Firmele componente (filialele si sucursalele) au personalitate juridica si un grad ridicat de independenta. Schema de organizare simplificata a holAŽdingului este cea din . 19. 6. In functie de obiectivele majore urmarite, grupurile de tip holding, care acAŽtioneaza astazi pe mondial, pot fi clasificate astfel;1 - holdingul financiar care urmareste ca in conditiile unui accentuat grad de independenta fata de centru, fiecare societate componenta sa aduca profit; - holdingul strategic care urmareste dezvoltarea in perspectiva a societaAŽtilor componente pentru a asigura expansiunea lor pe pietele mondiale si a infrunta concurenta; - holdingul operational care are ca principala actitate solutionarea unor probleme operationale insa esentiale pentru a atinge obiectivele financiare si strategice. in acest caz, gradul de independenta a filialelor este mai redus decat la tipurile precedente.In structura holdingului, definita de relatiile de dependenta dintre holding si societatile componente, se observa o mare elasticitate si o variatie in timp, in functie de situatia si de evolutia prind controlul asupra pachetelor de actiuni ale societatilor. in cadrul acestei structuri se poate defini existenta a trei zone, dupa intensitatea dependentei societatilor componente la societatea mama:2 - Nucleul dur format din societatile ale caror pachete de actiuni sunt deAŽtinute de catre societatea mama in proportie de peste 50%. Acestea se bucura, cu prioritate, de serciile holdingului iar deciziile acestuia sunt obligatorii pentru societatile componente din aceasta categorie; - Controlul largit format din societatile ale caror pachete de actiuni sunt detinute fie de societatea mama, fie de alte societati fiice din cadrul holdinAŽgului in proportie de sub 50%. Aceste societati se bucura partial de serciile holdingului iar deciziile acestuia au un caracter partial sau selectiv; - Partea fluctuanta formata din societatile ale caror relatii de dependenta sunt in schimbare in functie de fluctuatia procentuala a pachetelor de actiuni. Exista o delimitare clara intre functiile filialelor, care au un caracter priAŽmar si functiile holdingului, care are un caracter ajutator: Filialele silesc si realizeaza urmatoarele functii primare: logistica de intrare pe piata, fabricatia, logistica de iesire de pe piata, marketing si vanzari, logistica de serce dupa vanzare. Holdingul sileste si realizeaza urmatoarele functii ajutatoare: fiAŽnantarea, ificarea, coordonarea resurselor umane, dezvoltarea tehnologica, strategia prind extinderea holdingului prin procurarea pachetelor de actiuni la noi firme si insanatosirea financiara a tuturor societatilor componente. Desi punctul cel mai slab al acestei forme de organizare este cel prind eficienta scazuta a controlului executat de proprietari asupra managemenAŽtului, grupul de intreprinderi de tip holding se bucura de o extindere rapida pe mondial. Aceasta se datoreste in principal posibilitatilor de mobilizaAŽre a capitalurilor si de finantare a societatilor componente si caracterul dinaAŽmic in ce priveste atat restructurarea si dezvoltarea tehnologica a societatilor componente, cat si transformarea acestora in centre de profit abile, precum si sprijinul acordat pentru penetrarea lor pe pietele mondiale. Integrarea actitatilor in cadrul holdingurilor care actioneaza la scara mondiala ofera avantajul realizarii unor insemnate economii de costuri de tranzactie. in conditiile reducerii taxelor vamale ca urmare a aplicarii acorAŽdurilor internationale semnate de Romania cu GATT, U.E., CEFTA si a integrarii tarii noastre in U. E., va avea loc o intensificare a concurentei nu numai pe mondial ci si pe piata nationala careia firmele romanesti vor trebui sa-i faca fata. In asemenea conditii, costurile de tranzactie ale firmelor unitare aparute in urma sciziunilor operate prin restructurare vor creste atat de mult incat va fi imposibil ca ele sa faca fata concurentei. Politica de faramitare a actitatilor dene pericuAŽloasa pentru itorul industriei. Numai o politica ferma de integrare a actitatilor in firme puternice cu forme de organizare de tipul celor descrise mai sus ar putea oferi o solutie abila in cadrul procesului amplu de restructurare a intreprindeAŽrilor ce se desfasoara astazi in Romania. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
