 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
ECONOMIE
Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala. |
| StiuCum
Home » economie
» economie politica
» Politici economice aplicate in tarile aflate in tranzitie
|
|
Stabilizarea macroeconomica si adaptarea structurala |
|
| Capitolul de fata este dedicat problemelor privind analiza silizarii macroeconomice si adaptarii structurale. Acest obiectiv este de mare imporAŽtanta si de actualitate pentru Romania intrucat, asa cum se cunoaste, odata cu trecerea la noul sistem economic, au fost necesare transformari economice si institutionale de mari proportii care au condus la profunde dezechilibre concretizate in prabusirea productiei, cresterea inflatiei si a somajului, deteAŽriorarea echilibrului bugetar si a balantelor comerciale si de plati externe. Responsabilitatea ce le revine economistilor si politologilor este aceea de a gasi raspunsurile la aceste probleme si de a cauta caile de resilire a echiliAŽbrului macroeconomic si de restructurare economica. in acest 17.1. Unele explicatii privind cauzele dezechilibrelor La intrebarea, de ce s-a ajuns la dezechilibre macroeconomice in dimenAŽsiuni atat de spectaculoase, pot fi date mai multe genuri de explicatii atat pentru Romania cat si pentru alte tari. In primul rand, politicienii care au luat decizii au preferat sa aplice un anumit model. Ei au ales pe cel care se potria mai bine propriilor valori si ideologii, care adesea difereau de cele ale economistilor si ale celor din admiAŽnistratia de stat (birocratilor). In practica - subliniaza David - modelul ecoAŽnomic ales de politicieni, de obicei, devine un mijloc pentru a rationaliza foloAŽsirea unui set preferat de instrumente politice si de strategii, ce depind mai mult de considerente politice decat de regulile consistentei economice.1 in aceasta privinta politicienii sunt inclinati nu numai sa se inscrie in accepili-tatea publica, ci, mai mult, sa adopte politici prin care sa castige popularitate si sa se mentina la putere chiar si pe seama adancirii dezechilibrelor economice.1 AdopAŽtarea unor practici asemanatoare in tara noastra, in anii postrevolutionari, a dus la mentinerea si adancirea dezechilibrelor macroeconomice, culminand cu cele doua valuri puternice de inflatie - din anii 1991-l994 si 1996-l997.In al doilea rand, coplesiti de sarcina ce si-au asumat-o, aceea de a realiza transformarea sistemului economic socialist centralizat intr-un sistem de piata descentralizat si democrat (care implica schimbari structurale, practic, in toate domeniile vietii economice, sociale si politice), conducatorii politici din fostele tari socialiste, de cele mai multe ori, nu au tratat problema silitatii monetare si a cresterii economice ca un obiectiv de prim ordin iar cea a transformarii sistemului ca un mijloc de a realiza acest obiectiv. Mai mult, ei au lasat problema silitati: monetare si cea a celorlalte echilibre macroeconomice pe un secundar de preocupari, nefiind cautate si gasite la timp ancorele cele mai eficiente si potrivite pentru a preni inflatia si celelalte dezechilibre.In al treilea rand, chiar si in Ir mea economistilor specialisti exista o gama destul de larga de interpretari si propuneri pentru solutionarea problemelor de silizare si de crestere economica. Dirsitatea acestor pareri si propuneri sun: strict legate de scolile de gandire economica de care ei apartin - keynesista. monetarista, neoclasica, postkeynesista s.a. Apartenenta economistilor la diferite scoli de gandire din economiile dezvoltate explica nu numai diferenta dintre ei in ce priste modurile lor de abordare si de solutionare a problemei silizarii si cresterii economice, dar si discrepanta dintre solutiile preconizate si necesitatile si conditiile reale din tarile in curs de dezvoltare si din fostele tari socialiste impliAŽcate in transformari de mare amploare care afecteaza, la nil agregat, atat partea cererii (demand-side), cat si partea ofertei (supply-side). Desi s-au facut progrese remarcabile pe linia intelegerii multor probleme teoretice, totusi au ramas inca numeroase confuzii asupra concluziilor practice ale teoriei macroeconomice in intelegerea cauzelor actuale ale fluctuatiilor macro-economice, ceea ce da nastere la numeroase dispute.2 Desigur, pentru cititor, fie el chiar si specialist in materie, devine descurajanta o atare situatie. Sa dem pe scurt prin ce se caracterizeaza abordarea dezechilibrelor macroeconomice de catre cele trei curente de gandire - keynesism, moneta-rism si neoclasicism - si care sunt principalele diferente dintre ele. 17.2. Moduri de abordari ale dezechilibrelor in teoria economica Pentru a ne da seama de diferentele de deri dintre economistii apartiAŽnand celor trei curente de gandire mentionate, vom reda cateva puncte esenAŽtiale preconizate de acestia pentru politica economica. Keynesistii. in opinia acestora, politicile economice trebuie sa se bazeze pe premisa ca economia capitalista este eminamente insila si ca in aceasta perspectiva este necesara interntia statului pentru asanarea ciclurilor ecoAŽnomice. Gurnul poate influenta si siliza evolutia ciclurilor economice, folosind, in acest scop, ca instrumente politice: a) Schimbari in cheltuielile gurnamentale pentru a compensa modificaAŽrile corespunzatoare in cheltuielile private; b) Luarea unor masuri cum sunt modificarea impozitelor si taxelor pe nit, variatia ofertei banesti etc. pentru a influenta inclinatia spre consum a populatiei; c) Modificarea conditiilor cererii, orientand agentii si sectoarele economiei atat prin instrumentele monetare, cat si prin cele fiscale. Potrivit conceptiei keynesiste, politicile macroeconomice nu au reguli fixaAŽte, intrucat capitalismul nu e caracterizat prin silitate si printr-un sistem de piata armonios si simetric, politica economica se poate schimba din timp in timp in functie de ce se intampla in economie si mai ales in sectorul privat.1In fiecare perioada a ciclului economic, gurnul aplica politici adecvate si anume: - in perioada de avant, economia trebuie temperata prin reducerea cheltuAŽielilor gurnamentale prin franarea cresterii cererii monetare si prin cresAŽterea impozitelor si taxelor; - in perioada de recesiune, dimpotriva, economia trebuie stimulata prin sporirea cererii agregate folosind ca instrumente cresterea cheltuielilor guAŽrnamentale, reducerea impozitelor si taxelor si cresterea ofertei monetare. Datorita lipsei de flexibilitate a salariilor si a unor preturi, keynesistii preconizeaza introducerea unui anumit control al statului in aceste domenii. Monetaristii, sustin ca, in principal, la originea dezechilibrelor macroecoAŽnomice nu sta sectorul privat ci insasi interntia gurnamentala care dis-torsioneaza procesele economice. Pentru resilirea echilibrelor si asiguraAŽrea cresterii eficientei trebuie acordata mai multa incredere sectorului privat si promovate acele masuri si reglementari care sa faca posibila concurenta reala intre agentii economici care actioneaza pe toate pietele. in conditiile concrete ale unor dezechilibre macroeconomice, gurnele trebuie sa urmeze anumite reguli si criterii de eficienta in ce priste fixarea nilului cheltuieAŽlilor publice, ratele de impozite si cresterea ofertei monetare. De exemplu, ca un mijloc pentru a evita accelerarea inflatiei, gurnele trebuie sa mentir.a cresterea ofertei monetare la o rata constanta. In general, in opinia moneta-ristilor alegerea instrumentelor politice, ca si intreaga politica monetara, r._ trebuie sa depinda de perceptiile sau de opiniile gurnului ori a politicienilor in ce priste comportamentul economiei. Ea trebuie sa-si pastreze deplina neutralitate ideologica.In folosirea instrumentelor politice pentru realizarea echilibrului macroAŽeconomic, monetaristii au in dere, in mod deosebit, manipularea partii ce cerere agregata (demand-side). Neoclasicii, aplica politica economica bazata pe principiile economiei neoAŽclasice la stadiul si la solutionarea problemelor micro- si macroeconomice. E: gasesc ca principali piloni de sustinere sistemul institutional axat pe piete-e concurentiale cu mecanismele de alocare descentralizata si cu preturi libere Pentru a asigura functionarea eficienta a sistemului economic, statul demoAŽcrat intervine pe doua uri: a) Sileste sistemul institutional, inclusiv regulile de functionare a acesAŽtuia pe care le impune si le monitorizeaza; b) Foloseste instrumente economico-politice adecvate pentru a asigura inlaAŽturarea neajunsurilor functionarii mecanismelor libere de piata, un loc importari: avandu-l, in aceasta privinta, asigurarea echilibrelor macroeconomice prin inlaAŽturarea inflatiei, somajului, deficitului bugetar si deficitului balantei de plati. De cele mai multe ori neajunsurile pietei rezida in nerespectarea obligaAŽtiilor contractuale si in defectiunile pe linie de comunicare intre diferiti agent: economici ce opereaza pe piata ori intre diferitele timente ale sistemului economic s.a. Defectiunile de comunicare de la nilul agentilor economici se tranAŽsforma in dezechilibre dintre nevoi si resurse disponibile ce se acumuleaza sau se agrega la nilul macrosistemului si se exprima in dezechilibrele dintre cererea si oferta agregata. Neoclasicii afirma urmatoarele: daca se creaza conditiile neceAŽsare prin politicile economice de asigurare a bunei functionari a pietelor concurentiale, in mod implicit, se creaza garantia resilirii echilibrelor dinAŽtre cerere si oferta la nil agregat si, prin aceasta, a indeplinirii obiectivului macroeconomic de realizare a bunastarii sociale. Din cele aratate mai sus nu este greu de dedus ca neoclasicii pun un accent deosebit pe manipularea partii de oferta (supply-side) in resilirea echiAŽlibrului macroeconomic iar aceasta se refera la restructurari sectoriale si inAŽstitutionale cum sunt liberalizarea preturilor, promovarea concurentei, stimuAŽlarea economisirii si a institiei, aplicarea unor politici industriale si agrare. Din prezentarea succinta a modurilor de abordare a dezechilibrelor de catre cele trei curente de gandire, reies diferente noile intre acestea. DisAŽputele dintre teoreticieni se concentreaza in jurul a trei probleme1: a) viteza cu care pietele (in mod special piata muncii) reactioneaza la schimbari; b) felul in care sunt formate si luate in considerare anticipatiile; c) importanta relativa a celor doua orizonturi de timp - termen scurt si termen lung. In elul 17.1. se dau principalele puncte de dere ale celor trei curente de gandire despre unele fenomene legate de dezechilibrele macroeconomice si unele masuri politice privind solutionarea acestora. Tabelul 17.1. Puncte de dere ale unor curente de gandire economica privind dezechilibrele macroeconomiiv \. Curentele Problema \. Neoclasic Monetari st gradu.i Keynesist l'jdectic Extrem Reactia pietelor Fc arte rapida Destul de rapida Destui de lenta Foarte lenta Anticipatii Aj istare ratioAŽnala rapida Ajustare mai lenta 1 'oate fi ajustare rapida sau lenta Ajustare lenta Pe termen lung/ pe termen scurt Ni i apare mare dherenta intru-ca . este ajustaAŽre rapida Termen lung ni ai important Nu se neglijeaza termenul scurt Termenul scurt foarte important Folosirea deplina a fortei de munca intotdeauna apropiata Niciodata prea departe Poate fi prea departe Poate sta departe Concluzia politica M inagementul cererii fara folos; pa rtea de oferta vil ala Partea de oferta mai importanta insa trebuie evitaAŽte oscilatiile salbaAŽtice ale cererii Managementul cererii prea important ManagemenAŽtul cererii este cel care conteaza Sursa: Begg, Ecoromics, 1987, p.679, preluat din Tony Killick, op. cit., p. 41. Potrivit elului, abordarile si interpretarile fiecarui curent au anumite caracteristici de baza dupa cum urmeaza1: Neoclasicii presupun ca reactia pietei este aproape instantanee, cu flexibiAŽlitatea deplina a preturilor si salariilor. Ei neaga semnificatia deosebirii dinAŽtre termenul lung SL cel scurt si adopta modelul anticipatiilor rationale cu ipoAŽtezele sale puternice informationale si comportamentale; Monetaristii sunt mai putin optimisti in legatura cu reactia pietei fortei de munca. Ei cred ca aceasta reactie implica un termen de cativa ani. De asemeAŽnea, ei accepta ca si comportamentul macroeconomic pe termen scurt difera de cel pe termen lung. Nu exista o unanimitate de deri in legatura cu formarea anticipatiilor. Keynesistii sunt divizati in doua subcurente: extremi si eclectici. Keynesistii extremi vad reactia pietei fortei de munca foarte lenta, cu o tenAŽdinta descrescatoare a salariului real iar anticipatiile se ajusteaza lent. Politicile privind managementul cererii agregate sunt de mare importanta s: cu potential ridicat in redresarea echilibrelor macroeconomice. Keynesistii eclectici cred ca este nevoie de timp mai indelungat pentru ca piata muncii - accentuat dezechilibrata - sa poata reni la echilibru. in timAŽpul acestei faze capata o importanta speciala managementul cererii agregate Trasaturile contradictorii ale acestor curente de gandire subliniaza nu neaparat insuficienta dezvoltare a teoriilor economice din domeniul abordat ci mai degraba o stare normala a oricarei stiinte sociale care se afla in plina dezvoltare. Consideram totusi ca aceasta stare de aparenta dezordine in care se afla teoriile macroeconomice nu este tocmai potrivita pentru a face, pe baza lor (a teoriilor), prescriptii politice riguroase valabile atat pentru tarile dezvoltate, cat si pentru cele in curs de dezvoltare.In legatura cu aceasta cred ca ar trebui facuta precizarea ca teoriile, oricat de dezvoltate si de rafinate ar fi, nu pot oferi si proiecte practice cu solutii si instrumente politice pentru a fi aplicate ca atare. Pretinderea acestui lucru de la teorii este o exagerare nejustificata a celor care nu cunosc nici rolul si semnificatia teoriei, nici demarcatia dintre teorie si proiectul de politica economica si nici legatura dintre ele. 17.3. Proiectul de politica economica in varianta F.M.I. si a Bancii Mondiale Teoriile ofera seturi de idei, metodologii si solutii ipotetice cu relevarea efectelor posibile pentru un cadru general iar nu pentru cazurile specifice. Teoriile nu pot fi utilizate ca atare in actiunile politice. Ideile, metodologiile si solutiile politice pot fi instrumentate in conditiile unor realitati ce trebuie minutios cercetate sau bine cunoscute. Prin urmare, proiectul de politica ecoAŽnomica reprezinta o noua etapa a cercetarii, de asta data, cu caracter aplicaAŽtiv pentru a servi formularii si aplicarii acestuia. Dar aceasta nu inseamna ca teoriile economice sunt suficient de dezvoltate si/sau suficient cunoscute. De exemplu, daca ne referim la problemele dezechilibrelor macroeconomice, mulAŽte teorii din acest domeniu au fost generate de scolile economice care au avut in dere dezechilibrele specifice ciclurilor economice periodice din sistemele economice dezvoltate unde restructurarile si schimbarile institutionale sunt de mai mica anrgura sau chiar nesemnificati. De aceea transformarea acestor teorii in proiecte politice in tarile dezvoltate nu ridica intotdeauna probleme deosebite. S-a dodit insa ca atunci cand trebuie solutionata proAŽblema dezechilibrelor macroeconomice (inflatia, somajul, declinul economic, deteriorarea balantei de plati externe) din tarile in curs de dezvoltare, preAŽcum si din tarile aflate in tranzitie la economia de piata nici una dintre teoAŽriile macroeconomice nu poate da raspunsuri suficiente si eficiente. Tocmai de aceea, pentru atare categorii de tari, s-a impus aplicarea unui pachet (mix) de politici derivate din teorii heterodoxe, care sa tina seama de realitatile si necesitatile economico-sociale ale acestora. Pachetul de politici care formeaza un sistem de modele complet, coerent si eficient este cel al Fondului Monetar InterAŽnational (F.M.I.) si al Bancii Mondiale (B.M.) La elaborarea si perfectionarea acestui sistem de modele a contribuit, prin studii teoretice si aplicati si prin acordarea de asistenta, un mare numar de economisti reputati printre care aminAŽtim pe M. Bruno, R. Dornbusch, R. David, D. Donovan, S. Edwards, M. Guitian, M. Khan, D. Knight, D. Nuti, E. Stern, J. Sachs, T. Killick, J. Williamson s.a. Pachetul de politici cuprinde doua categorii de programe: a) cele ale F.M.I. referitoare la asistenta pentru redresarea balantelor de plati pe termen scurt si la facilitatile financiare care prisc silizarea moAŽnetara (tot pe termen scurt); b) cele ale Bancii Mondiale referitoare la asistenta acordata tarilor si care prisc ajustarile structurale si dezvoltarea economica pe termen lung. Programele de silizare asistate de F.M.I. sunt sustinute pe termen lung de Banca Mondiala prin programele privind imprumuturile pentru ajustari structurale (cunoscute sub denumirea de S.A.L. - Structural Adjustment Lending X1 Ele prisc tarile care necesita restructurari, in special cele in curs de dezvoltare, precum si cele aflate in tranzitia la economia de piata. Acordarea imprumuturilor si facilitatilor pentru realizarea programelor menAŽtionate se face pe baza asa-numitelor conditionalitati pe care tarile care priAŽmesc asistenta si imprumut trebuie sa le respecte, in calitatea lor de debitori, conform regulilor connite intre toate tarile membre ale acestor organizatii. Daca, initial, programele'de silizare ale F.M.I. fata de cele de ajustari structurale ale Bancii Mondiale aau regimuri de sine statatoare, cu timpul, s-a tinut seama de stransa lor interconditionare. Pe de o parte, programele de silizare au inceput sa fie puse si tratate in contextul schimbarilor structuAŽrale. S-a constatat, chiar din experienta recenta a Romaniei, Bulgariei si altor tari, ca efortul de silizare monetara nu poate duce la rezultate durabile daca el nu este sustinut puternic de efortul schimbarilor structurale. intarAŽzierea schimbarilor structurale atat in domeniul cererii, cat si in cel al ofertei agregate face sa reapara inflatia intr-un termen relativ scurt - dupa 1-2 ani in forme si mai violente. Pe de alta parte, programele de imprumuturi pentru ajustari structurale trebuie conectate si la programele silizarii monetare, prin masuri sere de reducere a cererii agregate, in special printr-o riguroasa disciplina financiara. Lansarea unui program de ajustari structurale intr-un mediu puternic inflaAŽtionist devine nu numai ineficient ci si imposibil de realizat intrucat toate procesele economice sufera puternice eroziuni: se reduc ratele de economisire si de institii, au loc distorsionati ale preturilor factorilor de productie si ale produselor, ceea ce nu mai face posibila alocarea eficienta a resurselor, se Silizarea macroeconomica si adaptarea structurala 525 Instrumentele continute in pachetul de programe ale celor doua institutii (si aplicate in cele mai multe tari beneficiare pe baza conditionalitatilor si a negocierilor) pot fi grupate in urmatoarele trei categorii, dupa efectele prinAŽcipale pe care le produc1 si anume: a) politici pentru franarea cererii agregate (demand-side policies); b) politici pentru restructurarea si dezvoltarea ofertei agregate (supply-side policies); c) politici pentru imbunatatirea competitivitaAŽtii internationale. Sa le analizam pe scurt in aceasta ordine. 17.4. Politici ale managementului cererii agregate si problema ancorelor Aceste politici au drept tinta sa influenteze nilul si rata de crestere a cererii interne (absorbtiei). Orice exces al ratei de crestere a cererii nominale peste rata de crestere a ofertei tinde sa fie reflectat atat in cresterile de preAŽturi cat si in deficitul balantei de plati. Cu alte cuvinte, obiectivul urmarit de politicile managementului cererii este acela de a realiza un nil al cererii (D) care sa fie egal cu valoarea outputului (ofertei) interne (S), plus influxurile de capital din strainatate AK. Echilibrul se realizeaza numai atunci cand, prin aplicarea unor politici adecvate, cererea nominala agregata creste iri limita sporirii ofertei agregate,dand astfel posibilitatea de a se ajunge simultan la silitatea preturilor si la echilibrul balantei de plati.2 Daca procesul inflationist este lasat sa continue fara a se intreprinde masuri de silizare se poate ajunge la hiperinilatic - adica la o forma accelerata a acesteia. Procesul se explica prin faptul ca nilurile crescute ale preturilor din perioada anterioara se transfera in costurile perioadei curente. De asemenea, in costurile perioadei curente sunt incluse indexarile salariilor calculate pe baza ratei inflatiei din perioada precedenta, la care se mai adauga anticiparile riscurilor, socurile cererii datorita unor factori aleatori prezumati, anticiparea devalorizarii monedei nationale.1 In realizarea politicii de silizare, autoritatea publica trebuie sa dispuna de instrumentele necesare prin care sa actioneze cu eficacitatea scontata. Aceste instrumente sunt cunoscute sub numele de ancore. Tipul de ancore utilizate si eficienta lor nu au un caracter unirsal. Ele depind de tipul meAŽcanismelor economice pe care il are fiecare tara sau grup de tari, precum si de modul de implicare a puterii publice in controlul economiei. Din analiza datelor statistice privind evolutia inflatiei din unele tari aflate in tranzitie (inclusiv din Romania) redate in elul 17.2, sare in ochi deosebirea flagranta dintre cele doua perioade - socialista si postsocialista. In perioada socialista, in cele mai multe tari, ratele inflatiei erau relativ scazute -sub 1% pe an. Aceasta se datora faptului ca exista un control strict asupra salariilor - principalul element care determina oferta baneasca, - precum si asupra preturilor. Una dintre principalele sarcini ale ificarii centralizate era tocmai aceea de a urmari si a asigura egalitatea dintre suma salariilor, care formeaza cea mai mare parte din cererea agregata efectiva, si suma buAŽnurilor de consum evaluate la preturile oficiale (oferta), aceasta egalitate conAŽstituind cheia silitatii monetare. Orice deviere a cuantumului salariilor si a cuantumului bunurilor de consum de la valorile lor ificate ar fi generat presiunile inflationiste. Tocmai de aceea sistemul de ificare centralizat a pastrat tot timpul cele doua ancore fundamentale cu care a putut sa controleze inflatia, acesta fiind dealtfel singurul aspect cu care acest sistem isi putea declara superioAŽritatea in raport cu sistemul economic de piata. Este cunoscut faptul ca si in perioada socialista a existat o slaba constrangere bugetara (bugete slabe) la nilul unitatilor economice, ceea ce a permis o asa-numita miscare invizibila a preturilor (prin intermediul schimbarii formale a sortimentelor), precum si o anumita crestere a salariilor neinsotita de o sporire corespunzatoare a proAŽductivitatii muncii. Cu toate acestea, in acea perioada, in linii generale, inflaAŽtia s-a tinut sub control datorita folosirii celor doua ancore nominale. Tabelul 17.2 Inflatia in economii aflate in tranzitie (preturile de consum oficiale, in procente, 1956 -60 1961 -70 1971 -80 1981 -85 1986 -88 1989 1990 1991 1992 1993 Bulgaria -2.0 0.6 0.0 2.2 2.6 6.4 23.9 333.5 82.0 72.8 Cehoslovacia -l.8 1.1 0.8 2.0 0.2 1.4 10.8 59.0 11.0 20.7 Estonia 0.1 0.0 0.2 0.9 0.6 2.0 17.2 210.6 1069.0 89.0 Lituania 0.1 0.0 0.2 0.9 0.6 4.7 10.5 124.4 951.2 109.0 Polonia 2.3 1.3 8.3 31.5 33.2 251.1 585.8 70.3 43.0 35.3 Romania 0.6 0.1 0.9 4.5 1.5 0.9 4.7 161.1 210.3 256.0 Rusia 0.1 0.0 0.2 0.8 0.6 2.4 5.6 92.7 353.0 895.9 Ungaria 0.3 0.7 4.2 6.7 9.7 17.0 28.9 36.4 23.0 22.5 Trecerea la economia de piata a insemnat, printre alte masuri, si renunAŽtarea la una dintre ancorele de baza reprezentata de controlul preturilor. In compensare, in aproape toate aceste tari, s-a adoptat asa-numita politica a ancorelor multiple (heterodoxe) care include1: a) nilul salariilor nominale (fondul total de salarii ori salariul mediu luAŽnar pe economie si pe ramuri) in sectorul public, inclusiv in unitatile econoAŽmice cu capital de stat; b) oferta monetara calculata si controlata de banca centrala, in special prin intermediul ratelor dobanzilor si mai rar prin plafonarea creditelor; c) rata de schimb prin devalorizare, ceea ce are ca efect schimbarea direcAŽtiei (structurii) cheltuielilor si reducerea acestora, fapt ce asigura temperarea absorbtiei, mai ales a produselor din import, precum si imbunatatirea balanAŽtei comerciale si a celei de plati, prin stimularea extinderii exporturilor s: estomparii ori restrangerii importurilor. Politicile de silizare a economiilor aflate in tranzitie se caracterizeaza prin urmatoarele doua trasaturi principale, care afecteaza puternic eficienta folosirii ancorelor. (a) Ele merg mana in mana cu liberalizarea pe scara larga a variabilelor macroeconomice si cu initierea si desfasurarea masurilor de reforma structuAŽrala atat in economia nominala, cat si in cea reala; (b) Practicarea, in unitatile economice cu capital de stat, a unei politici buAŽgetare slabe manifestata prin indisciplina financiara izvorata mai ales din neclarificarea drepturilor de proprietate si, ca urmare, din lipsa de respon-sabilizare a managementului pentru gestiunea fondurilor, paralel cu existenAŽta unor presiuni salariale din partea sindicatelor, precum si practicarea de catre unele gurne a unei politici populiste care paralizeaza reforma econoAŽmica, infaptuirea disciplinei financiare este strict legata de restrangerea secAŽtorului public si a sectorului economic cu capital majoritar de stat printr-o privatizare cat mai rapida a acesteia. Care este continutul, ce functii au si care este mecanismul de utilizare a celor trei ancore in politica manageriala a cererii agregate sau/si in cea de silizare macroeconomica? Raspunsuri la aceasta intrebare pot fi obtinute prin analizarea fiecarei ancore in parte. A. Ancora salariilor Liberalizarea salariilor, alaturi de cea a preturilor, intr-o economie in care predomina sectorul public ar fi lasat cu siguranta economia fara ancorele noAŽminale necesare. De aceea, pentru a preni spirala pret-salariu, toate tarile in tranzitie au adoptat o politica de control a salariilor. O asemenea politica va dura probabil pana cand se va incheia privatizarea. Ceea ce trebuie subliniat totodata este si faptul ca in aceeasi perioada s-a declansat un proces de remonetizare a economiei cu rezultate noile ilusAŽtrate printr-o dinamica mai accentuata a masei monetare, M2, in raport cu rata inflatiei si reducerea corespunzatoare a vitezei de circulatie a banilor.1 Evident, manipularea agregatelor monetare poate aa un rol hotarator in politica de silizare macroeconomica. Ea nu poate aa insa efecte decat pe termen scurt. De aceea, in eforturile generale de silizare macroeconomica, in afara controlului agregatelor monetare mentionat (care tine de politica moAŽnetara), mai trebuie luate in considerare inca doua componente de baza:2 - controlul deficitului bugetar, care este apanajul politicii bugetare si fisAŽcale si - controlul deficitului cvasifiscal, care exprima capacitatea impunerii disAŽciplinei financiare in economie prin elaborarea si aplicarea riguroasa a reguAŽlilor de piata si prin restructurarea institutionala si sectoriala.In conditiile actuale ale Romaniei, angajata in restructurari de mare proAŽfunzime, aceste componente joaca un rol hotarator in silizarea macroecoAŽnomica pe termen mediu si lung. O neglijare sau o intarziere a solutionarii lor, asa cum a aratat experienta recenta a Romaniei, inseamna o renire la starea inflationista. C. Ancora ratei de schimb Cu toate ca, in jurul acestei ancore exista inca unele controrse, ele suni mai mult de detaliu si de ordin tehnic.Experimentele efectuate in legatura cu folosirea ratei de schimb (ca instrument important de silizare) au conAŽfirmat viabilitatea si eficienta acesteia iar analizele stiintifice efectuate de cercetatori reputati subliniaza rolul important al acestei ancore atat in poliAŽtica de silizare, cat si in cea de ajustare structurala. De exemplu, Bruno considera acest instrument ca o ancora nominala cheie in aplicarea politicii de silizare,3 iar Dornbusch, Fischer s.a. subliniaza ca in aproape toate cazurile istorice de hiperinflatie, ca si in incercarile mai recente de inlaturare a inflatiei inalte, folosirea ratei de schimb s-a dodit a fi un element cheie pentru reaAŽlizarea unei silizari rapide. in cazurile inflatiei moderate experienta a araAŽtat ca mai eficienta apare folosirea modelului heterodox, deci, in care sa fie inclusa ca ancore aditionale (intr-o stransa coroborare) controlul salariilor si controlul monetar.4 Sahay si Vegh subliniaza chiar ca ancora ratei de schimb ar aa un succes mai mare decat ancora monetara prin efectele obtinute in diminuarea inflatiei atat in economiile de piata, cat si in cele de tranzitie.1 Totusi, asa cum precizeaza Sahay si Vegh, pentru a putea folosi rata de schimb ca ancora pentru sustinerea silizarii macroeconomice o contributie de baza este aceea de a aa o disponibilitate de rezer valutare pentru a face fata socurilor create de devalorizarea monedei ca urmare a modificarii ratei de schimb. Ratele de schimb (raportul lei/dolar) pot aa doua evolutii de sensuri opuAŽse fata de starea de echilibru: 1) crestere, care inseamna deprecierea monedei nationale in raport cu valuta straina; 2) scadere, care inseamna supraaprecierea monedei nationale in raport cu valuta straina. Fata de politica de depreciere a monedei, politicienii manifesta atitudini pro si contra. a) Cei ce manifesta reticenta sau chiar impotrivire fata de deprecierea moAŽnedei nationale. Ei motiaza ca prin aceasta se poate evita alimentarea inAŽflatiei. Aceasta politica a fost sustinuta in tara noastra de gurn, mai ales in perioada 1993-l996. Ea s-a dodit insa a fi iluzorie sau chiar daunatoare, intr-adevar, datorita tergirsarii masurilor de restructurare a economiei reale si a lipsei de disciplina financiara a agentilor economici, stoparea sau franarea deprecierii a insemnat, in mod practic, o reprimare a inflatiei. Avand in dere ca inflatia insasi este raspunzatoare pentru circa 60% din variatia anuala a cursului de schimb,2 aplicarea unei asemenea politici nu putea aa alt efect decat acela al unei supraaprecieri a monedei nationale care favoriza importatorii la schimbul interbancar si defavoriza exportatorii la acelasi schimb interbancar: Primii primeau subsidii" iar secunzii erau penalizati." Devalorizarea trebuia sa se declanseze cu intarziere, insa brusc, producand socuri inflationiste puternice cum a fost cel din toamna anului 1996, precum si cel din primele luni ale anului 1997. b) Cei care au o atitudine favorabila pentru politica de devalorizare a cursului valutar in scopul imbunatatirii balantei comerciale si de plati. PoAŽtrivit unor aprecieri, BNR (in acord cu FMI si cu Banca Mondiala) a fost in favoarea politicii de devalorizare prin liberalizarea cursului de schimb,3 desi pana in toamna anului 1996 (pana la alegerea noului gurn), nu a avut posibilitatea sa o puna in practica din cauza unor obstructionari. Deprecierile monedei nationale in raport cu valuta straina, care s-au produs in salturi, au provocat o modificare esentiala a comportamentului exportatoriAŽlor si importatorilor fata de piata interna si fata de cea externa, deoarece s-a facut trecerea brusca de la o supraevaluare la o subevaluare a monedei de productie, care sunt alocati si utilizati in sistem competitiv. Acestea se reaAŽlizeaza prin masuri de reducere a distorsiunilor cauzate de rigiditatea pretuAŽrilor si a relatiilor de tranzactie, mai ales cand acestea sunt controlate centraAŽlizat, cand exista monopoluri si monopsonuri si constrangeri comerciale si cand se practica subntii. Acest grup de politici are in dere, in special, cresterea productivitatii factorilor de productie pe calea aplicarii reformei si dereglementarilor care prisc liberalizarea preturile*-, liberalizarea comertuAŽlui, privatizarea, crearea mediului concurential prin noile reglementari asuAŽpra monopolurilor si falimentului. Dintr-o intelegere gresita a fenomenelor si proceselor economice, in unele tari in tranzitie, printre care si Romania, reformele aplicate in domeniile mentionate au fost etapizate si dispersate pe perioade relativ lungi de timp fie in numele protectiei sociale, fie in cel al minimizarii dereglarii proceselor economice. in realitate, aplicarea unei asemenea politici - numita graduala -, mai ales in domeniul preturilor, a indus in economie, in repetate randuri, cu prilejul fiecarei interntii, socuri puternice de ordin nu numai economic ci si psihologic care au afectat puternic, de fiecare data, atat economia nominala cat si cea reala. Aplicarea unei asemenea politici, alaturi de neglijarea crearii si modernizarii unor institutii de piata, explica in buna masura cronicizarea inflatiei in tara noastra. 2. Al doilea grup cuprinde politici pentru ridicarea ratei de crestere pe terAŽmen lung a capacitatilor de productie. Acestea prisc demersurile care sa stiAŽmuleze economisirea si institiile interne, precum si politicile menite sa stiAŽmuleze cresterea influxurilor de capital strain fie sub forma de institii diAŽrecte si de institii de portofoliu, fie sub forma de imprumuturi, fie, in sfarAŽsit, sub forma de asistenta pentru dezvoltare si restructurare acordata de institutii financiare si bancare mondiale. Rata de crestere a ofertei agregate, precum si amploarea schimbarii strucAŽturii acestei oferte depind, in cea mai mare parte, de politica privind proporAŽtia in care outputul real curent este destinat formarii capitalului ori este desAŽtinat consumului, precum si de politica privind natura si calitatea capitalului tangibil si intangibil instit conditionat de contributia cercetarii, dezvoltarii si inovarii tehnologice, iar pe termen lung de calitatea si amploarea educatiei, invatamantului si cercetarii stiintifice. Cresterea economica, nu trebuie sa se bazeze, in primul rand, pe influxurile de capital strain ci pe efortul national rezultat din aplicarea unor politici sustinute de economisire atat din partea populatiei, cat si din partea firmelor. Din pacate, atat inflatia cat si, mai ales, lipsa unei politici ferme indreptata in aceasta directie au facut ca rata acumuAŽlarii brute de capital in toata perioada 1990-l996 sa se pastreze la un nil foarte scazut: 16-l9% anual. in felul acesta nu se poate asigura restructuraAŽrea si modernizarea, ceea ce pune in pericol insasi baza dezvoltarii economi-co-sociale viitoare a tarii. in plus, mai trebuie adaugat faptul ca din cauza neimplicarii organelor de stat abilitate in gospodarirea arii publice si din cauAŽza tergirsarilor in infaptuirea privatizarii s-a produs in economia Romaniei o degradare fizica si morala de mari proportii a unei parti importante de capital din unele sectoare vitale ale economiei nationale - sistemul de irigatii, ramuri aie constructiilor de masini, parti din industria energetica si din cea petrochimica unitatile de mecanizare a agriculturii si complexe zootehnice. Pe langa aplicarea rapida a unui program de privatizare este necesara si c puternica stimulare a economisirii si a institiilor in ramurile producti ceie mai eficiente, folosind in acest sens un sistem adecvat de instrumente (scutirea de impozite a profitului instit) si un sistem avantajos de credite pentru institiile private, precum si un sistem de sustinere financiara de catre stat a crearii unei infrastructuri moderne, crearea unei oferte de informatii ieftine s: cat mai cuprinzatoare, asigurarea unui climat corect de afaceri. Problema economisirii, precum si cea a institiilor nu poate fi desprinsa de cea a ratei dobanzii, tinand seama de legatura functionala dintre acestea. Folosind-o ca instrument, rata dobanzii poate fi manipulata si in perspectiva stimularii economisirii, asa cum poate fi manipulata si in scopul reduceri: inflatiei. Astfel, aplicarea unei limite superioare ratei dobanzii care sa o situeze sub rata inflatiei (rata real negativa) este de natura sa descurajeze economisirea si sa incurajeze consumul, ceea ce contribuie la stimularea abAŽsorbtiei si, prin aceasta, la cresterea inflatiei. Ajustarea ratei dobanzii astfe". incat sa fie situata deasupra ratei inflatiei (rata real pozitiva) va stimula fluAŽxurile de economii autohtone si straine catre depozitele bancare. Din cercetaAŽrile efectuate de catre mai multi autori in diferite tari, se rifica existenta unei elasticitati poziti a economisirilor in raport cu modificarea ratei doAŽbanzilor reale.1 Totusi - subliniaza Stern -, trebuie tinut seama ca cresterea economica lenta si ratele inalte ale dobanzilor creaza un climat institional mai putin favorabil,facandu-l mai dificil pentru o tara care trebuie sa realiAŽzeze o ajustare rapida in structura productiei sale.2 17.6. Politici pentru imbunatatirea competitivitatii internationale Un aspect important legat de problema agregatelor macroeconomice este si cel privind dezechilibrul balantei comerciale si cel al balantei de plati. DezAŽechilibrele apar ca urmare a faptului ca se importa mai mult decat se exporta iar platile in exterior sunt mai mari decat incasarile in valuta sau, cu alte cuvinte, se consuma mai mult decat se produce. A continua pe aceasta linie inseamna ca deficitele anuale cumulate ale balantei de plati externe sa se oglindeasca in cresteri ale datoriei externe cu rate de rambursare purtatoare de dobanda tot mai mari. Necesitatea folosirii politicilor si instrumentelor care sa duca la echilibraAŽrea balantei de plati si, prin aceasta, la silizarea macroeconomica este un fapt cu totul evident. Ceea ce se mentine inca in sfera controrselor este proAŽblema alegerii tipului de politici si instrumente care sa serasca eficient obiectivului fixat dar care sa nu intre in conflict ori sa contracareze realizarea altor obiecti.1 Dificultatea alegerii apare cu atat mai mare cu cat situatiile prezentate atat de literatura de specialitate, cat si de practica diferitelor tari sunt mai dirsificate. De exemplu, in asemenea situatii apar frecnt urmaAŽtoarele politici si instrumente: - Impunerea unor bariere protectioniste sub forma taxelor vamale, liAŽcentelor de import si de export si cotelor de import si de export; - Aplicarea strategiei de substitutie a importurilor prin productia interna, in special, printr-o serie de facilitati acordate de gurn institorilor in aseAŽmenea produse, prin stimularea promovarii exporturilor pe calea acordarii unor prime de export producatorilor si exportatoriloi- sau a unor credite preAŽferentiale cu dobanda subntionata pentru realizarea exporturilor; - Stimularea influxurilor de capital strain sub forma institiilor directe si de portofoliu; - Devalorizarea monedei nationale prin modificarea ratei ae schimb, pe de o parte, pentru a sustine promovarea exporturilor, iar, pe de alta parte, penAŽtru a frana importurile. Alegerea si adoptarea unora dintre aceste politici si instrumente nu se poate face in mod arbitrar si unilateral. La alegerea lor trebuie tinut seama de o serie de criterii, reguli si argumente nite din mai multe directii si anume: - Apararea intereselor nationale prin asigurarea cresterii niturilor proAŽducatorilor si institorilor autohtoni si dezvoltarea ramurilor care ofera avantaje ati si competiti; - incadrarea Romaniei in regulile si angajamentele internationale pe care si le-a asumat prin semnarea diferitelor tratate si conntii cum sunt cele de la GATT - Runda Uruguay privind reducerea tarifelor vamale; Acordul de Asociere la Uniunea Europeana, care prede reducerea treptata a tarifelor vamale, alinierea legislatiei la cea a Uniunii Europene, precum si o serie de alte masuri care prisc integrarea economica si politica; Acordul de intrare in CEFTA care implica completa liberalizare a schimburilor economice dintre Romania si celelalte tari membre; - Luarea in considerare a principiilor si tendintelor moderne existente in politicile de dezvoltare economica si sociala a tarilor mici si mijlocii cu ecoAŽnomii deschise care sa asigure Romaniei cresterea competitivitatii pe euAŽropean si mondial; - incadrarea politicilor de echilibrare a balantei de plati in pachetul de acAŽtiuni generale privind silizarea si restructurarea institutionala si econoAŽmica si armonizarea acestor politici cu efortul general de aplicare a prograAŽmului de tranzitie de la o economie inchisa centralizata la o economie desAŽchisa de piata. - Durata in timp sau urgenta cu care se cer a fi solutionate anumite probleme legate de balanta de plati si de politica de silizare macroeconomica. Tinand seama de contextul general international in care are loc evolutia economiei romanesti, precum si de interesele nationale in perspectiva, ar fi con-traproductiva sau chiar imposibila introducerea unor noi restrictii sau introAŽducerea unor politici protectioniste de tipul celor aratate mai sus si practicate in trecut. Asemenea politici care introduc rigiditati in economie, care distorsioneaza comertul si sistemul de plati, creaza stimulente pentru folosiAŽrea ineficienta a resurselor si a produselor si indeparteaza, din punct de deAŽre competitiv, economia Romaniei de cea europeana si mondiala nu pot fi acAŽceptate chiar daca ele ar putea solutiona, pe termen foarte scurt, unele cerinAŽte sau nevoi acute ale economiei. Fiind ferm convinsi ca interesul national fundamental al Romaniei este strans legat de integrarea sa, intr-o perioada cat mai scurta de timp, in structurile economice si militare euroatlantice, singurele solutii accepile si valabile sunt acelea: 1) de a stimula dezvoltaAŽrea acelor ramuri care ofera avantaje ati; 2) de a liberaliza treptat comertul si celelalte relatii economice externe in asa fel incat sa determine toti agentii economici autohtoni si toate structurile economice si politice interne, inclusiv cele industriale si agrare, sa se inscrie in mod ferm pe linia competitivitatii internationale. in sprijinul acestui demers pot fi si trebuie folosite ca instrumente: manipularea ratei de schimb ca principal mijloc de stimulare a largirii exporturilor si de franare a cererilor de import; stimularea influxurilor de capital strain; adaptarea unor politici industriale si agricole de stimulare si de acordare a unor facilitati pentru dezvoltarea productiei de bunuri si servicii pentru export si pentru consumul intern s.a. mai ales ale acelora care prezinta un avantaj ativ si competitiv. Asemenea viziuni sunt acceptate si incurajate de FMI si Banca Mondiala si sunt sustinute in mod activ prin pachetul lor de programe si printr-o seama de facilitati acordate tarilor solicitante.1 Ceea ce trebuie evidentiat ca un factor pozitiv este, in primul rand, faptul ca aceste viziuni corespund in linii generale principiilor si programelor economice ale actualei coalitii gurnamentale din tara noastra. Acest lucru prezinta avantajul ca eforturile interne, care trebuie sa detina ponderea hotaratoare, vor fi sprijinite in mod activ si de organismele financiare interAŽnationale. Evident, aceasta constituie o garantie suplimentara in obtinerea unor rezultate poziti in aplicarea politicii de silizare macroeconomica, de restructurare si de crestere economica. Pentru Romania silizarea macroeconomica si ajustarile structurale realizate in contextul tranzitiei la economia de piata au denit un obiectiv de prim ordin in politica economica. Aplicarea acestei politici implica actiuni indreptate, in primul rand, in directia modificarii managementului cererii agregate prin folosirea sistemului de ancore mentionat. Aplicarea unei atare politici poate insa solutiona doar problema silizarii pe termen scurt. Efecte pe termen mediu si lung pot fi obtinute daca la politica de modificare a manaAŽgementului se adauga actiunile politice ferme de modificare sau restructurare a ofertei agregate pe cele doua mari directii: 1) promovarea mecanismelor de piata libera, aplicarea stimulentelor de crestere economica si de adaptare a productiei la modificarea cererii; 2) aplicarea unor politici de imbunatatire a competitivitatii internationale specifice unei economii moderne deschise. Aplicarea politicii de silizare si de restructurare descrisa in acest capiAŽtol se inscrie mai mult in categoria actiunilor de reglare si ajustare a fluxuAŽrilor de resurse intre mai multe feluri de activitati si distribuirea niturilor, precum si, partial, in categoria adaptarii unor institutii la noile conditii care sa faca posibila functionarea sistemului. Ceea ce apare insa hotarator astazi pentru Romania si pentru celelalte tari aflate in tranzitie este transformarea institutiilor pe baza noilor principii ale sistemului de piata concurentiala. Asa cum s-a subliniat in modulul precedent, aceste adaptari sunt denumite tranAŽsformari si ele capata amploarea unei adevarate schimbari revolutionare a bazei sistemului economic. Avand in dere locul deosebit pe care il joaca transformarea sistemului institutional in schimbarea sistemului economic si in ameliorarea gestiunii resurselor si a performantelor economice, consacram modulul urmator proAŽblemelor institutionale specifice perioadei de tranzitie. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
