 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
ECONOMIE
Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala. |
| StiuCum
Home » economie
» economie politica
» Politici economice aplicate in tarile aflate in tranzitie
|
|
Statul in perioada de tranzitie. strategii privind relatiile cu grupurile de interes in economiile deschise si efectele acestor relatii |
|
| in modulele precedente s-a subliniat aparitia in economia noastra a vidului institutional, precum si a lipsei de consonanta si de sincronizare in politicile de schimbari ale mecanismelor economico-sociale. Transformarile institutionale reprezinta un proces de distrugere constructiva, in sens schumpeterian, rezulAŽtat din experimentul efectuat nu doar la nivel local, ci la nivelul intregii econoAŽmii. Ele au un puternic impact asupra dinamicii structurii acestui sistem. Sporirea vitezei de transfo 1) in teoria economica neoclasica importanta rolului statului in tranzitia spre capitalism este aproape neglijata;1 2) in tarile capitaliste dezltate, desi incepand din anii '40 si pana in prezent, au avut loc numeroase nationalizari si privatizari, precum si reglementari si dereglementari, toate acestea s-au desfasurat intr-un mediu general de institutii capitaliste de piata consolidate, fara modiAŽficari semnificative in sistemul economic care sa-i proace fracturi si sa determine convulsii sociale. In legatura cu forma si rolul statului in perioada de tranzitie se pun nuAŽmeroase intrebari de urmatorul gen: interventia statului in economie nu conAŽtrazice liberalismul?; de ce este necesar un stat transformat si puternic si cum se impaca aceasta idee cu principiile democratice?; de ce este necesara competitia in economie si in politica si cum pot fi inlocuite confruntarile dintre fortele politice si grupurile de interes cu cooperarea dintre acestea?; care forme de cooperare contribuie la erodarea performantei economice si care pot contribui la cresterea performantei? Toate aceste intrebari sunt strans legate de transformarea statului si de activitatea pe care noul stat trebuie sa o desfasoare in sfera transformarilor institutionale.In sectiunile care urmeaza m incerca sa raspundem la aceste intrebari, subliniind: necesitatea interventiei statului in realizarea reformei si cresterii autoritatii statale; promovarea si dezltarea competitiei economice si politice ca principiu fundamental al noului stat democrat; confruntarea si cooperarea - forme ale competitiei; necesitatea cooperarii pentru realizarea obiectivelor economice si politice privind reforma economica" si aderarea la Uniunea Europeana; exemple semnificative de strategii aplicate de unele state europeAŽne cu economii deschise si relevarea unor efecte pozitive. 20.1. Constructivism rational si realitate Exponentii liberalismului clasic contesta rolul statului in conceperea si conducerea procesului de transformari, pe de o parte, aducand ca principal argument critica constructivismului lui Hayek, iar, pe de alta parte, recomanAŽdand aplicarea principiului libertarian de a lasa procesele sa se desfasoare in mod natural sau spontan. Fireste, atitudinea de a astepta sau a asista la desAŽtramarea vechilor institutii concepute dupa principii centraliste si la nasterea spontana a noilor institutii de piata dupa principiile liberalismului clasic in conditile crizei actuale si ale unei evidente complexitati ale vietii economice si politice nu se inscrie nici in spiritul constructivismului rational al lui Hayek si nici in sfera principiilor liberalismului modern, ci mai mult in spiritul unei conceptii anarhiste si a unei atitudini antireformiste inaccepile pentru oricare neoliberal realist. Conceptiile unor reputati teoreticieni cum sunt n Mises, Hayek si altii, ca si indemnurile unor politicieni, adepti ai doctrinelor liberale, de a evita constructivismul economic si de a nu implica statul in sfera economica trebuie lamurite atat pe filosofic, cat si pe stiintific intr-o confruntare stransa cu realitatile. Tocmai de acea credem ca studiile lui n Mises si cele ale lui Hayek ar trebui interpretate in contextul realitatilor in care ele au fost scrise, ca si ale celor contemporane.1 De exemplu, Hayek, inainte de cel de al doilea razboi mondial, in confruntarea cu ideologia totalitara (fascista si stali-nista), combatea cu deosebita forta ideea de constructivism rational sau de abuz al ratiunii ingineriei sociale. Mult mai tarziu, Hayek a inteles poate mai bine decat multi alti economisti ceea ce afirma de curand Kazimierz Poznanski: ar trebui sa tinem minte ca, daca experimentul comunist este o lectie importanta, orice inginerie sociala pe o scara totala, in final, duce la dezastru.1 Din scrierile lui Hayek nu trebuie vazuta respingerea in bloc a constructivismului. El facea distinctie intre diferitele scopuri pentru care se creau institutiile. Din aceasta perspectiva el afirma, de exemplu, ca instituAŽtiile ar trebui construite pentru scopul pe care ele il servesc acum.2 Aceasta inseamna, cu alte cuvinte, luarea in considerare a conditiilor economiei de piata concurentiala si a unui climat liber democrat, in mod evident, contra-puse oricaror idei si actiuni totalitare si de ificare centralizata. Cand Hayek respinge ideea constructivismului rational sau a abuzului ratiunii inAŽgineriei sociale in economie, el se ridica nu numai impotriva tuturor acelora care, in numele unor utopii sau al intereselor politice totalitare, au distrus sau distrug relatiile de piata pentru a pune in loc ificarea centralizata, dar si impotriva acelora de astazi care r sa incerce sa revina la institutiile de piata intr-un mod pur rational fara a intelege si a tine seama de condiAŽtiile concrete ale proceselor si mecanismelor economice si sociale deosebit de complexe si ale cerintelor de aplicare si de dezltare a lor. Ca atare, a tine seama de critica lui Hayek impotriva constructivismului nu inseamna un indemn la respingerea transformarilor economice, ci dimpotriva, un indemn la discernamant economic si politic in raport cu specificitatea proceselor soAŽciale si economice si cu cerintele practicii. Atunci cand ne referim la construcAŽtia institutiilor socialiste, J. Kornai ne sugereaza sa facem distinctia dintre categoria acelor institutii care se pot dezlta sanatos numai ca rezultat al unei dezltari istorice si acea varietate de institutii care au fost incapabile sa prinda radacini de-a lungul deceniilor trecute, din cauza ca ele erau artificiale si iluzii prost concepute si impuse societatii.3 Din pacate, istoria se repeta si atunci cand este rba de trecerea de la socialism la capitalism. Asa cum afirma Poznanski, chiar si proiecte realiste, ca cel privind trecerea la economia de piata, nu pot fi fortate fara riscul eseAŽcului. Dezbaterile curente privind privatizarea, adeseori, suna ca un revers analog al marii socializari, soldat cu nationalizarea in stil sovietic cu rezulAŽtatele cunoscute.4 Privatizarea nu poate fi redusa la aspecte pur financiare -actul de cumparare a activelor sau intreprinderilor si distribuirea si vanzarea de actiuni ca inscrisuri financiare. Aspecte precum: conducerea corporatiilor, motivarea pentru privatizare, ridicarea eficientei, incurajarea formarii de capital (a investitiilor), cresterea calitatii activitatii intreprinzatorilor si maAŽnagerilor, insusirea noii discipline financiare si a celei contractuale, sunt tot atat de importante ca si latura financiara privind transferul proprietatii prin actul vanzarii-cumpararii. Statul nu are numai rolul de a accelera privatizarea, ci si acela de a intreprinde masurile pentru solutionarea problemelor mentioAŽnate astfel incat procesul sa devina viabil odata cu transferul proprietatii. Dar mai presus de toate acestea statul este obligat sa sileasca cadrul legal al garantarii proprietatii private in conditii egale cu cea a proprietatii publice.1 Este incontesil faptul ca din procesele de transformare economica si institutionala nu poate fi exclus constructivismul rational, insa nici nu poate fi acceptat in orice conditii si cu orice efect. Trebuie acceptat numai atunci cand este in perfecta consonanta cu cerintele aplicarii unor mecanisme bazate pe institutiile pietei libere, suple si adapile, care sa genereze comportaAŽmente economice sanatoase la toti agentii economici. 20.2. Necesitatea unei autoritati statale puternice Din cele relatate in sectiunea precedenta, reiese ca pentru a evita actele de anarhie si pentru a asigura coerenta proceselor economice, sociale si politice, transformarile structurale nu se pot desfasura spontan. Ele trebuie conduse de o autoritate centrala investita cu putere de decizie intruchipata in mod generic in autoritatea statala. Multi economisti au observat corect ca trecerea la economia de piata inseamna ca statul trebuie sa se angajeze la actiuni, caracterizate de J. Kornai, dure si aspre; guvernul trebuie sa lupte chiar cu propriile ierarhii (cu insolenta serviciilor publice care impiedica dezltarea sectorului privat si cu coruptia) si sa asigure aplicarea ferma a noii politici fiscale si monetare, inAŽtroducerea disciplinei financiare si a celei salariale.2 La acestea se mai adauAŽga aparitia noilor fenomene necunoscute mai inainte populatiei, cum sunt: soAŽmajul, inflatia, riscul actiunilor proprii, care proaca adeseori nemultumiri in randurile unor categorii ale populatiei si carora guvernul trebuie sa le faca fata. Deci, reforma este departe de a fi un proces romantic. El este un proces complex, contradictoriu si dur, in care sunt implicate interesele economice ale tuturor fortelor sociale si politice de toate orientarile si ideologiile.In opinia celor mai multi economisti transformarile economice nu se pot desfasura altfel decat sub conducerea unui stat profund reinnoit (democrat) si puternic. Aici apar doua mari paradoxuri, specifice perioadei de tranzitie, care complica problemele reale. Primul: statul post totalitar nu este considerat atat de slab cat este in realitate deoarece el continua sa fie identificat in mod gresit cu asa-numitul partid-stat din timpul dictaturii.3 Al doilea: in timp ce in decursul transformarii trebuie redus rolul statului in economie, acest proces de transformare, pentru a avea succes, necesita un stat capabil de reforma, puternic si investit cu functii coerente si cu compeAŽtente legale (constitutionale) care sa-i asigure o substantiala autoritate.4 1 A devenit o axioma necesitatea intaririi autoritatii statale, atat la nivel central, cat si la cel local, intrucat nici programul de silizare si nici cel de transformare si de consolidare a institutiilor de piata nu pot fi realizate in conditii anarhice, cu un stat slab, caracterizat prin: vid legislativ si institutioAŽnal, nerespectarea legilor, indisciplina financiara, toleranta fata de flagelul coruptiei la toate nivelurile, exacerbarea rivalitatilor politice, toleranta fata de extremismul politic, politizarea excesiva a vietii economice si sociale. Aceasta cerinta a devenit cu atat mai urgenta cu cat in tara noastra, ca si in alte tari din estul Europei s-a creat o asimetrie izbitoare in relatia stat/soAŽcietate printr-o debalansare a raportului dintre puterea sau autoritatea de stat in faarea" unor grupuri ale societatii: un stat slab insotit de o societate dezbinata si fara spirit civic dezltat. Subminarea morala a institutiilor de stat prin excesul de critica la adresa acestora, precum si mentinerea si cultiAŽvarea starilor conflictuale in societate si fata de institutiile statale de catre grupuri de interes din sectoare ale economiei cu situatie de monopol, insotite de paralizie actionala, abuzuri, coruptie si nerespectarea legilor chiar de catre unii reprezentanti ai organelor de stat slabesc si mai mult puterea si autoriAŽtatea statului. in schimb s-au intarit mai ales anumite grupuri de interes prin autoorganizare si printr-o exagerare a revendicarilor in faarea acestoAŽra si in detrimentul altora mai slabi. Necesitatea constructiei unui stat in care balanta puterii sa se incline in faarea acestuia sunt opinii exprimate frecvent nu numai in lumea politiAŽcienilor, ci si in cea academica.1 Numai un stat suficient de puternic poate sa abordeze politici economice de perspectiva, sa ofere o suficienta credibilitate pentru masurile intreprinse si pentru problemele noi ce se nasc si sa risipeasAŽca incertitudinile agentilor economici privati la intrarea in relatii tranzactioAŽnale pe pietele nationale. Existenta unui stat puternic devine un lucru impeAŽrativ, mai ales atunci cand este rba de realizarea unor obiective deosebit de complexe ale reformei cum sunt: extensia sectorului privat prin privatizarea marii industrii, aplicarea programului de macrosilizare si de ajustare structurala in ramurile economice, precum si aplicarea unor politici comerciaAŽle de echilibrare a balantei comerciale si de plati. 20.3. Doua modele de state puternice si semnificatiile lor Cum se poate interpreta sintagma stat (sau guvern) puternic? Fireste, poate fi conceputa o varietate larga de tipuri de stat care sa se inscrie in aceasta categorie, in functie de obiectivele fixate, de criteriile alese si de mijAŽloacele politice utilizate. Adoptarea unui anumit tip de stat trebuie sa tina seama, totodata, de realismul cu care este facuta motivarea, de efectele ce se pot produce pe politic si social, precum si de mediul politic national si international. Pentru a evita modelele abstracte create in mod logic si a ne apropia si mai mult de realitate, ne-am putea referi la doua tipuri de modele care exista sau au existat in lume pentru a putea face cateva evaluari prin prisma subiectului nostru. Primul tip de model, reprezentand un guvern autoritar sau o administraAŽtie autoritara, ori o dictatura militara, ar putea constitui prima varianta de guverne puternice care ar putea rezolva problemele economice si sociale mai bine decat in prezent. Stanley Fischer semnaleaza faptul ca unii cercetatori din tarile est-europene sunt ademeniti de exemplul regimului Pinochet - guAŽvern autoritar care, aplicand reformele de trecere spre economia de piata, ar putea sa duca ulterior spre o economie eficienta si spre democratie. Spania, Chile si Coreea de Sud, la care adaugam Turcia anilor '70, sunt, de asemenea, exemple de tari bine cunoscute cu guverne autoritare care, dupa expresia lui Fischer, au terminat cu bine atat economic, cat si politic. Insa, fata de aceste exemple, Fischer nu este convins ca rezultatele economice ale unui guvern autoritar ar fi mai bune decat cele ale unui guvern democratic.1 Kornai nu numai ca se indoieste de faptul ca un regim Pinochet ar putea prospera intr-o economie cu un vast sector de stat, dar este categoric impotriva platii unui asemenea pret pentru silizare si reforma.Aceasta este doar o alternativa sugerata de o categorie de exemple. Ea este insa lipsita nu numai de certituAŽdinea ca ar putea duce la rezultatele economice scontate,2 ci si de morala din partea celor ce recomanda si sunt gata sa faca asemenea demersuri, ei nedan-du-si seama probabil ca tara respectiva ar fi exclusa din randul tarilor civiliAŽzate, iar populatiei i s-ar rapi, din nou, valorile libertatii si democratiei. Al doilea tip de model - cel pluralist democratic - constituie o alternativa care nu numai ca nu ar exclude ci, dimpotriva, s-ar baza pe valorile libertatii si democratiei; este acela oferit de exemplul Germaniei de dupa cel de al doilea razboi mondial. Cazul Germaniei din anii 1946-l950 este mai apropiat de situatia in care se gasesc in prezent tarile post-socialiste atat din punct de vedere economic si politic, cat si din punctul de vedere al valorilor europene percepute de populatiile acestor tari.In perioada mentionata, Germania avea o economie in ruina cu un vid inAŽstitutional de mari proportii, o puternica inflatie si o dezorganizare a legatuAŽrilor intre agentii economici, precum si o populatie traumatizata de o dictaAŽtura si de un razboi pustiitor. Toate acestea impuneau aplicarea rapida a unor politici de refacere. Acest fragment al economiei noastre prezente, scria Alfred Miiller-Armack, in 1946, nu este capabil sa rezolve sarcinile aproape supraomenesti ale economiei germane".3 Problemele de ordin politic trebuiau depasite pentru a se ajunge la o solutie.4 Acest lucru a fost posibil, in primul rand, prin aplicarea unor programe de reforma elaborate de un grup de ecoAŽnomisti de orientare liberala in frunte cu Walter Eucken, Ludwig Erhard, s.a.1 si prin incheierea unui pact social intre guvernul Crestin Democrat (al lui Konrad Adenauer caruia i-a urmat Ludwig Erhard), partide de opozitie, sectorul privat (patronat) si miscarea sindicala (pentru a se abtine de la exerAŽcitarea dreptului la greva ). Pactul s-a incheiat intre doua categorii de forte: 1. cele care fac parte in mod direct din guvern cu responsabilitatile de rigoare; 2. cele din afara guvernului cu angajamentul sa nu obstructioneze pe primele. Cea de-a doua categorie de forte nu formeaza intreaga opozitie, ci numai acea parte pro reforma si care actioneaza ca o asa-numita opozitie constructiva, fara a se confrunta pe acele sarcini economice de baza pentru care s-a convenit initial.2 Aceasta a constituit una din caile importante prin care s-a asigurat taria sau autoritatea guvernului si statului german in acea perioada dificila. Pactul social s-a realizat pe baza indeplinirii a trei conditii fundamentale: 1) promovarea pietelor libere prin inlaturarea privilegiilor, introducerea comertului liber, reducerea la minim a interventiei statului in economie; 2) garantarea libertatilor prin reguli si institutii care trebuie respectate cu strictete; ca atare, increderea in libertate trebuie insotita de o lipsa de inAŽcredere in fortele care anuleaza libertatea sau se interfereaza cu ea, fie din partea puterii de stat, fie din cea a puterii private;3 3) promovarea unei politici economice bazate pe principiul economiei soAŽciale de piata care sa aiba in vedere, deopotriva, cele trei obiective fundamenAŽtale - libertate, eficienta, echitate.4 Exemplul Germaniei postbelice ofera avantaje certe in atie cu grupul precedent nu numai din punctul de vedere al costurilor sociale si morale ci si al rezultatelor obtinute pe linia reformelor si a perspectivelor de dezltare ecoAŽnomica. Si in Romania, ar trebui avuta in vedere ideea incheierii unui pact social, pe de o parte, intre fortele politice democratice pro reformiste, iar, pe de alta parte, intre acestea si sindicate si alte grupuri de interes. Aceasta constiAŽtuie solutia viabila pentru tara noastra, intrucat inseamna, pe de o parte, intaAŽrirea autoritatii institutiilor statului in fata populatiei cu respect fata de lege, iar pe de alta parte, posibilitatea de a realiza programele de redresare si de reforma economica prin asigurarea unei majoritati parlamentare sprijinitoare a unui guvern reformist in cadrul institutiilor democratice. 20.4. Competitia ca baza a democratismului in economie si in politicaIn alternativa adoptarii pactului social, se pune intrebarea daca mai ramane valabila competitia ca principiu de functionare a vietii economice si politice. Pentru a da raspuns la aceasta intrebare m incerca sa abordam si sa analizam foarte pe scurt chestiunea competitiei pe care, intr-o societate democrata, se fondeaza nu numai viata economica, ci si cea politica, intre ele existand o stransa simetrie institutionala. Competitia, atat in economie, cat si in politica, este definita ca o situatie in care doi sau mai multi indivizi ori grupe de indivizi se afla in intrecere (concurenta) pentru a castiga farurile unor persoane sau grupuri de persoaAŽne, acestea actionand ca arbitri, ai celor ce se afla in intrecere pentru a le castiga farurile. in calitatea lor de arbitri, persoanele aleg, fac optiuni. in economia concurentiala, de exemplu, cumparatorii sunt arbitrii vanzatorilor. Ei aleg marfurile acelora care le vand mai ieftin A§i de calitate mai buna. in alegerile politice arbitrii sunt tantii. Ei aleg acel partid care le ofera, prin programul sau si prin promisiunile facute, cele mai mari avantaje fata de ceAŽlelalte partide concurente. Evident, competitia in economie implica existenta mai multor producatori si consumatori (deci exclude monopolurile si monopsonurile), iar in politica competitia implica existenta mai multor partide (deci, exclude autocratia). Existenta competitiei este, in mod obisnuit, privita ca dezirabila, deoarece, potrivit afirmatiilor lui Mathews, ea atinge doua scopuri principale: 1) previne ineficienta; 2) previne exploatarea in procesul distributiei.1 Ineficienta apare atunci cand un punct oarecare se afla situat in afara asa-numitei curbe de contract din modelul Pareto; exploatarea (rezultand din distributie) apare atunci cand un monopol sau un autocrat politic se afla in situatia de a impune o distributie a castigului din productie si din schimb, sau castiguri din exercitarea puterii guvernamentale; Bruno Frey completeaAŽza aceasta idee, mentionand cel de al treilea scop al competitiei; cresterea buAŽnastarii prin deschiderea posibilitatii de a face optiuni, ceea ce face imposibila exploatarea monopolista.1 Daca se au in vedere, deci, cele doua domenii de aplicare - economie si poAŽlitica - competitia este clasificata in doua mari categorii denumite de Mathews astfel: 1) Competitia in tranzactii, proprie sectorului privat al economiei. Ea cuprinde toata problematica structurii pietelor: de la cea privind tranzactiile libere fara restrictii, pana la cea privind monopolurile si oligopolurile, care transforma concurenta perfecta in concurenta monopolista sub imperiul difeAŽritelor restrictii impuse de oligopoluri si de monopoluri. 2) Competitia pentru autoritate (putere), proprie domeniului politic. Ea exprima rivalitatea intre pretendentii la dreptul de a folosi autoritatea in diferite organizatii cum sunt, de exemplu, statul, partidele, organizatiile sindicale s.a.In literatura alegerii publice (public choice) se afirma ca ceea ce este comAŽpetitia in stiinta economica este democratia in stiinta politica. Asta inseamna ca accesul la autoritate, potrivit principiilor democratice, trebuie sa se faca prin competitie, in care competitorii sunt partidele politice, iar arbitrii sunt alegatorii. De aici reiese concluzia fundamentala: o structura institutionala de piata concurentiala nu se poate acomoda cu o alta structura politica, ci numai cu cea democratica. Aparitia in sfera politica a unor forme autocrate care inlatura competitia pentru autoritate ar insemna pe de o parte, submiAŽnarea si inlaturarea competitiei in tranzactii, deci si a economiei de piata concurentiala, iar pe de alta parte, acceptarea si incurajarea formelor monoAŽpoliste de stat si private care inlatura competitia.In viata politica reala competitia pentru putere este un proces extrem de complex si imbraca o mare varietate de forme si de actiuni. Ea are insa si anumite limite si neajunsuri.In societatea democrata apar insa fortele necesare care sunt capabile sa inlature asemenea neajunsuri. Aceste forte sunt reprezentate de grupurile de interes. Prin actiunile lor, ele pot deveni, intr-o anumita masura, competiAŽtoare pentru autoritate, fapt ce contribuie la diminuarea puterii guvernului. Grupurile de interes - actori ai competitiei pentru autoritate Chiar daca competitia ar decurge normal, fara deficiente, deci, chiar in conditiile unei democratii perfecte, se constata ca si procesele democratice au limitele lor si anume: a) alegerea publica bazata pe principiul egalitatii - un om un t - nu tine cont de intensitatea preferintelor si optiunilor alegatorilor; b) prin mecanismul majoritatii se exclud de la deciziile politice importante grupuri sociale aflate in opozitie; c) intelegerile intervenite, intre alegeri, intre reprezentantii diferitelor partide, precum si necesitatea adaptarii, pe parcurs, la realitatile vietii econoAŽmice si sociale fac ca actiunile politice sa se indeparteze de la programele initiale fara acordul alegatorilor. Aceste limite, ca si alte motive, fac posibila si necesara formarea asa-numi-telor grupuri de interes care vin sa suplineasca deficientele proceselor reale politice. Grupurile de interes fac legatura dintre stat si societatea civila. Ele acAŽtioneaza si transmit prin diferite semnale (conferinte, reuniuni, lobby, memorii, demonstratii, greve) cererile societatii civile (grupurilor sociale) adresate proceAŽsului politic pentru a fi luate in considerare la elaborarea deciziilor.1 Tinand seama de limitele mentionate mai inainte, ca si de deficientele speAŽcifice in care se desfasoara competitia pentru autoritate, devine si mai evidenAŽta necesitatea formarii si dezltarii in tara noastra a unor grupuri de interes bine structurate (sindicate, organizatii profesionale, cluburi politice etc), ca reprezentante oficiale ale societatii civile menite sa grabeasca formarea si consolidarea institutiilor democratice pentru alegeri pe baza de competitie reala, sa controleze si sa regleze procesul de competitie pentru autoritate. Modele de competitie bazate pe confruntare sau pe cooperare si problema autoritatiiIn literatura de specialitate exista moduri de abordare diferite in ceea ce priveste relatiile dintre grupurile reprezentand diverse interese in societate in procesul competitiei pentru autoritate sau pentru atingerea unui scop economic si/sau politic specific. Teoriile pluralismului si corporatismului studiaAŽza relatiile de competitie pentru autoritate care au loc intre numeroasele gruAŽpuri ce reprezinta diferite interese (incluzand nu numai partidele politice ci si organizatiile patronale, sindicatele, grupurile etnice, grupurile religioase s.a.) exprimate intr-o paleta larga de strategii, mergand de la conflict deschis pana la cooperare deplina. In cadrul competitiei, grupurile pot face un sir de optiuni ce descriu un camp de strategii posibile. Fiecare punct este localizat in cadrul campului in functie, pe de o parte, de intensitatea atitudinilor si de tacticile adoptate de catre cele doua parti - conflict sau cooperare - x si, pe de alta parte, de modul cum inteleg partile sa defineasca si sa realizeze obiectivul, de exemplu, de a imparti venitul total fix sau de a gasi solutii economice si politice de interes reciproc pentru a spori venitul prin ridicarea performantei. Exista mai multe cazuri posibile de combinatii ale celor doua categorii de elemente ce definesc actiunile partilor si modul de realizare a obiectivelor. O evaluare a acestor combinatii ale atitudinilor si a modurilor de a atinge obiecAŽtivele ne poate conduce la formularea a doua concluzii de mare importanta: » competitia trebuie sa constituie principiul fundamental dupa care sa functioneze viata economica si politica, pentru a asigura ridicarea niveAŽlului general de performanta; » avand in vedere realitatile politice si economice actuale si necesitatea de a accelera cadenta reformei economice, forma de competitie cea mai potrivita pentru Romania nu este cea bazata pe agresiune si dominatie si nici cea bazata pe lupta pentru impartirea veAŽnitului total fix, ci forma de competitie bazata, in primul rand, pe cooperare, in scopul de a gasi solutii problemelor economice si politice de interes reciproc care sa asigure cresterea perforAŽmantei sistemului si doar, in al doilea rand, competitia pentru o mai rationala distributie intr-un cadru legal si echiil.Intrebarea este daca aplicarea principiului competitiei bazate pe cooperare poate asigura si consolida autoritatea institutiilor democratice ale statului sau, dimpotriva, le erodeaza. Am subliniat mai sus necesitatea cooperarii dintre partidele democratice (cel de guvernamant si cele de opozitie) pe un set de probleme fundamentale ale reformei economice, cu conditia pastrarii independentei acestora din urma si a spiritului lor critic fata de neajunsurile guvernarii, pentru a mentine si dezlta pluralismul politic. Ceea ce pune in evidenta insa cu si mai multa pregnanta necesitatea cooperarii sunt perturbarile din viata economica si sociala procate de confruntarea dintre organizatiile muncii (sindicate), pe de o parte, si manaAŽgementul industrial si administratia de stat (guvern), pe de alta parte, statul (guvernul) avand in cazul realitatilor romanesti actuale nu numai rol de simplu mediator. In tara noastra sindicatele au devenit grupuri de presiune tot mai bine structurate, cu o mare putere mobilizatoare. Sub imperativul situatiei economice reale si al nemultumirilor salariatilor, sindicatele au declansat diferite actiuni de protest, inclusiv numeroase deAŽmonstratii si greve. Mentinerea starii conflictuale si chiar agravarea acestei stari pe fondul crizei economice si a lipsei de resurse nu solutioneaza probleAŽmele reale, ci proaca tensiuni sociale cu mari pierderi in economie si pun in pericol realizarea programului de reforme. Ca in cazul reiatilor dintre partiAŽde, aici singura solutie viabila este aceea de a renunta la starea conflictuala si de a adopta forme eficiente de colaborare. Exista o vasta literatura privind relatiile industriale care studiaza relatiile si formele de colaborare si de negocieri bipartite dintre capital si munca, dinAŽtre management si salariati si dintre patronat si sindicate. De asemenea, s-a dezltat o literatura bogata in jurul problemei neocorporatismului care ia in studiu relatiile tripartite dintre organizatiile patronilor, organizatiile salariaAŽtilor (sindicate) si statul, acesta din urma avand un rol special. Daca pentru primul grup de relatii, studiile existente ofera solutii de cooperare cu caracter mai mult tehnic, pentru cel de al doilea grup de relatii, studiile ofera solutii cu caracter mai mult politic, dat fiind faptul ca in definirea si discutarea acesAŽtor relatii este implicat si statul. Ceea ce trebuie retinut este faptul ca aducerea grupurilor de interes in procesul politic de luare a deciziilor necesita crearea unor institutii si mecaAŽnisme speciale.1 Cu ajutorul lor, grupurile de interes capata, pe de o parAŽte, o reprezentare oficiala in mecanismele politice, iar pe de alta parAŽte, o responsabilitate in procesele si rezultatele politice.2 In felul acesAŽta, asa cum noteaza Held, se creaza asa-numitele guverne private", caAŽre preiau o parte din prerogativele puterii de stat, fiind creat, in acest scop, un nou sistem functional si fiind reajustate relatile dintre stat, economie si societate.3 Trebuie stiut insa cata reprezentare, in ce forma si cata responsabilitate asupra rezultatelor pot avea, sau pot obtine aceste institutii ori guverne priAŽvate". Referindu-se in mod critic la existenta unei asemenea tendinte in unele state democrate, precum si la cazuri ipotetice, Held atrage atentia asupra aparitiei unui fenomen secundar de maxima importanta: erodarea rolului si a autoritatii parlamentului si a guvernului.4 E » Institutiile politice reprezentative traditionale sunt inlocuite treptat de un proces bazat de tripartitism, ceea ce a atras dupa sine erodarea pozitiei parlamentului, ca centru suprem de realizare a politicilor articulate si a acordurilor echilibrate dintre toate fortele politice ale tarii; » Desi modurile clasice de reprezentare (parlamentari si reprezentanti loAŽcali alesi) raman in vigoare, cea mai importanta munca de manageAŽment politic si economic este facuta de reprezentantii functionali, adica de delegatii de la firme (corporatii), de la sindicate si de la stat; proceAŽsele politice extraparlamentare sunt acelea care devin treptat domeniul central al luarii deciziilor; » Suveranitatea parlamentului si puterea cetatenilor, in calitatea lor de alegatori, sunt subminate de schimbarile economice, de presiunile poliAŽtice si de dezltarile organizationale; caile flexibile noi ale negocierii inlocuiesc mecanismele mai complicate ale luarii deciziilor si ale autoAŽritatilor publice. Erodarea institutiilor politice fundamentale ale statului cu catie demoAŽcrata este o problema reala si periculoasa pentru viitorul pluralismului. Aceasta trebuie sa puna pe ganduri pe cei ce aleg caile de cooperare, modul si caile de reajustare a relatiilor dintre stat si grupurile de interes. 20.5. Necesitatea consensului national pentru realizarea programului de transformari economico-sociale Trecerea la economia de piata concurentiala si ridicarea gradului de comAŽpetitivitate a economiei Romaniei in vederea integrarii ei in cea a Uniunii Europene implica transformari profunde in intregul sistem economic si social. Aceste transformari cuprind, practic, toate sferele de activitate - de la crearea si dezltarea noilor institutii de piata, pana la adaptarea productiei si tehnologiilor din unitatile si ramurile economice. Atat transformarile, cat si, mai ales, procesul de adaptare au ca efecte disponibilizari de personal, recaliAŽficari, deplasari de personal la noi locuri de munca, investitii etc, efecte ce trebuie evaluate cu atentie si cuprinse in programele economice si sociale. Insa proiectarea acestor programe, desi reprezinta o etapa necesara si foarte importanta, totusi, nu este suficienta pentru a considera procesul pe deplin realizabil in termenele prevazute. Punerea in aplicare a programelor nu se face in mod idilic ci in conditii foarte aspre de manifestare a unor interese divergente ale diverselor grupuri sociale cu preocupari predominant axate pe probleme de distributie.Intrucat procesul de transformare si cel de integrare reprezinta un interes national de prim ordin ce nu poate fi amanat, una dintre modalitatile posibile ce trebuie cautata este aceea de a atrage toate fortele sociale pentru a crea un mediu social farabil acestui scop si a realiza o cat mai stransa coeziune sociala. Tocmai de aceea apare firesc ca strategia nationala de dezltare economico-so-ciala sa cuprinda si o sectiune privind modul de realizare a consensului national prin atragerea grupurilor de interes la realizarea programu lui de aderare si integrare. Ce ar urma sa cuprinda asemenea sectiune? Ea ar trebui sa ia in calcul, sa evalueze in termeni reali intregul dispozitiv al grupurilor sociale organizate existente (grupuri de interes), precum si posibilitatile de a se sili relatii intre acestea si organizatiile de stat (guvernamentale) in vederea solutionarii problemelor economice si sociale, cu participarea efectiva a acestor grupuri organizate, (nu in absenta lor) la realizarea unor decizii, foloAŽsind moduri adecvate de cooperare. A nu lua in considerare dispozitivul gruAŽpurilor sociale ar fi o mare eroare, intrucat unele grupuri de interes organizate, foarte puternice, pot fi ostile realizarii unor proiecte, ele putand frana sau chiar zadarnici aplicarea acestora, mai ales atunci cand proiectele respective le afecteaza grav interesele. De altfel chiar din experienta atat a Romaniei, cat si a altor tari europene s-a constatat ca realizarea unor proiecte de reforma economica, de adaptare industriala sau de resilire a echilibrului macreco-nomic pot intampina mari obstacole atunci cand asemenea forte, interesele si comportamentele lor nu sunt luate in considerare. Romania, aflata in situatia infaptuirii unor ample programe de transformari institutionale economice si sociale, are neie mai mult ca oricand de actiuni politice de realizare a pacii sociale, caci numai in asemenea conditii va exista garantia atingerii intr-o perioada relativ scurta a obiectivelor fundamentale. Iata de ce consideram ca factorul politic aflat la putere, indiferent de doctrina, este obligat de realitaAŽtile vietii economice si sociale sa ia in calcul si sa sileasca un sistem de relatii adecvate cu grupurile sociale organizate, mai ales in perioadele critice cand interesele acestora sunt cele mai afectate dar si cand sprijinul lor este necesar. Asemenea sistem de relatii, care imbraca forma corporatismului democrat si in care statul joaca rolul de mediator in procesele de negocieri, reprezinta un segment specific important al vietii economice si sociale, reAŽprezinta deci o variabila de care depinde intr-o masura importanta aplicarea programului de transformari economice si sociale, precum si realizarea strategiei de aderare si integrare in Uniunea Europeana. 20.6. Un model aflat la baza strategiei de adaptare a tarilor europene cu economie deschisa Experiente interesante in ce priveste strategiile politice, adoptate cu mai multi ani in urma pentru realizarea unor obiective similare celor din Romania de astazi, ne sunt oferite de unele tari europene cu economii desAŽchise. Atunci ele isi puneau problema transformarilor institutionale si adapAŽtarii economiilor lor la un mediu concurential european. In conditiile unor mari dificultati sociale interne, create de insuficienta mijloacelor materiale si de divergentele dintre puterea politica si grupurile de interes, numai asiguAŽrarea unei paci sociale interne putea constitui o solutie viabila pentru aceste tari de a realiza programele de adaptare si de creare a unor sisteme econoAŽmice deschise si flexibile. Din cercetarile ative efectuate asupra unui mare numar de tari europene, Katzenstein a desprins preferinta generala a tarilor mici pentru extinderea relatiilor de cooperare si de negociere in locul celor de confrunAŽtare,1 preferinta determinata de conditiile specifice ale existentei acestora intr-o ambianta generala de loc farabila, ba chiar ostila, data de schimAŽbarile rapide ce aveau loc pe pietele mondiale.2 Fata de cerintele minime de silitate politica3 si de flexibilitate ecoAŽnomica4, pe care orice tara trebuie sa le indeplineasca pentru a inregistra succese intr-o lume economica cu schimbari rapide, tarile mici s-au gasit intr-o situatie de maxima vulnerabilitate tocmai datorita, pe de o parte, gradului lor ridicat de deschidere la pietele mondiale (de marfuri, de capital, monetare si financiare) rapid schimbatoare, iar pe de alta parte, posibilitatilor lor ecoAŽnomice si politice limitate de a amortiza socurile unor schimbari mai semniAŽficative si brutale ale pietelor mondiale. Asemenea schimbari induse fara oprelisti in economiile acestor tari puteau pune in pericol insasi silitatea politica prin intensificarea actiunilor colective ale diferitelor grupuri de inteAŽres grav afectate. Fiind puse in fata unor asemenea alternative, fortele politice din majoAŽritatea tarilor mici europene au inteles sa ia in considerare doua aspecte esentiale. In primul rand, ele au considerat ca singura lor solutie viabila este aceea de a adopta o politica comerciala liberala, ele neputandu-si permite sa adopte o politica comerciala protectionista cum fac tarile mari (SUA, Japonia etc), pentru motivul ca, prin natura situatiilor lor, tarile mici nu-si pot reAŽstrange gradul de deschidere la piata mondiala deoarece nu dispun nici de o piata interna semnificativa si nici de posibilitati de diversificare a productiei de bunuri si servicii pentru a absorbi toata productia interna la preturi reAŽzonabile, in al doilea rand, pe de o parte, pentru a-si putea pastra structurile democratice fundamentale in viata politica si sociala fara nici un fel de risc, iar pe de alta parte, pentru a putea solutiona in mod convenabil starea conflictuala exploziva a grupurilor de interes, tarile mici au trebuit sa recurga la aplicarea unor aranjamente institutionale corporatiste mai putin comune pentru tarile mari, realizand astfel o stare de intelegere, pe baza de negocieri intre parti, prin crearea unor structuri institutionale adecvate, statul avand mai mult un rol de mediator si de garant al acestor intelegeri. Spre deosebire de schemele politicilor economice cu un pronuntat caracter fie liberal,1 fie dirijist2 adoptate de unele tari mari care dispun de suficienta putere,3 schemele politicilor economice cu un pronuntat caracter corporatist adoptate de tarile mici au in vedere tocmai lipsa lor de putere de a realiza strategii viabile pentru inlaturarea obstacolelor ce se opun schimbarii. Asa cum subliniaza Katzenstein, pentru tarile mici europene schimbarea economica este o chestiune de viata, pe care ei nu o aleg dar, in mod implacaAŽbil trebuie sa i se supuna. Statele mici sunt dependente de piata mondiala, iar politica protectionista nu este o optiune viabila. Deschiderea lor econoAŽmica si politica interna nu le permite luxul adoptarii unor ificari pe terAŽmen lung pentru transformari sectoriale. Elitele politice ale acestor state, pe de o parte, lasa pietele internationale sa forteze ajustarile propriilor lor ecoAŽnomii, iar pe de alta parte, cauta o varietate de politici economice si sociale care sa previna costurile acelor schimbari in stare sa cauzeze eruptii politice.4 Asemenea politici sunt catalogate de Katzenstein drept corporatiste de orientare fie liberala, fie sociala. Pe langa neia de a raspunde necesitatilor impuse din afara, aplicarea unor politici care sa consolideze relatiile corporatiste democratice a fost deterAŽminata si de anumiti factori specifici interni, printre care mentionam pe cei mai importanti: a) Existenta unei indelungate traditii in realizarea unor aranjamente poAŽlitice5 si a unor intelegeri mai vechi incheiate intre organizatiile patronale si organizatiile muncitoresti1 au transformat conflictele dintre fortele sociale imporAŽtante in forme de cooperare. In tarile mici europene conceptul de parteneriat, care sa asigure contracararea insilitatii si pacea sociala prin negocieri, a devenit larg insusit si practicat de organizatii reprezentand diferite forte sociale; b) Tarile mici, fiind mai deschise la pietele externe si mai vulnerabile ecoAŽnomic, politic si militar decat cele mari, practica elemente politice compensaAŽtorii, cum sunt: politica centralizata mai accentuata; aranjamente politice pentru cooperare intre fortele rivale din tara mai strans impletite pentru a contracara pericolele din afara; crearea unor fonduri de rezerva pentru amorAŽtizarea unor socuri puternice ale schimbarilor s.a.; c) Aplicarea principiului reprezentarii proportionale in conditiile existenAŽtei unui sistem de partide mai divizat incurajeaza sistemul coalitiilor guverAŽnamentale, ceea ce faciliteaza apropierea si realizarea cooperarii prin negoAŽcieri in solutionarea conflictelor si a unor probleme de politica economica; d) Diferentele dintre structurile institutionale, deschiderile diferite fata de pietele mondiale, structurile politice si ale grupurilor de interes specifice creaza diferente nu numai fata de tarile mari dar si intre tarile mici in ce priveste trasaturile esentiale ale corporatismului. In baza acestor diferente Katzenstein distinge corporatismul liberal al Elvetiei, Olandei si Belgiei, corporatismul social al Austriei, Norvegiei si Danemarcei si corporatismul mixt al Suediei.2In ansamblu, Katzenstein vede intr-o lumina farabila perspectiva meAŽcanismelor economice si politice din aceste tari, inspirat fiind, probabil, de inAŽcrederea in traditiile democratice ale acestora. Tarile mici cu economii desAŽchise si vulnerabile - subliniaza Katzenstein - pot raspunde in mod efectiv la schimbarile din economia mondiala. Un sir larg si corect de raspunsuri este posibil, ca ilustrare a variantelor liberale si sociale ale corporatismului democratic. Corporatismul democratic nu transforma, in mod magic, ostilitatea sociala si politica in armonie. in schimb, el ofera un mecanism institutional pentru a realiza consensul necesar de a convietui cu costurile schimbarilor economice rapide.3 El considera ca statele mici corporatiste pot continua sa prospere nu din cauza ca ele au gasit o solutie la problema schimbarii ci din cauza ca ele au gasit o cale de a coabita cu schimbarea.4 20.7. Neajunsuri ale actiunilor colective In sectiunea precedenta s-a subliniat rolul pozitiv al corporatismului deAŽmocrat, in asigurarea silitatii politice in tarile europene cu economii deschise, in calitate de factor compensator al socurilor procate de schimbaAŽrile de pe pietele externe. Aprecieri asupra unor neajunsuri Fiind de acord cu tezele lui Katzenstein privind rolul benefic al sistemului corporatist, Nielsen afirma ca elitele politice ale tarilor mici aleg acele varianAŽte de politici economice si sociale care sa previna costurile ridicate ale schimAŽbarilor cauzate de eruptiile politice1. Acest aspect este important. El reprezinta insa numai o fata a medaliei -cea politica. Cealalta fata a medaliei - latura economica - nu este mai putin importanta. Din pacate insa ultima nu a fost suficient analizata de Katzenstein. De exemplu, intr-un comentariu asupra evaluarii tezei privind flexibilitatea si adapilitatea sistemelor economice de dimensiuni reduse in lumina experientei norvegiene din anii '80, economistul Atle Midttun subliAŽniaza ca teoria lui Katzenstein, desi in general valoroasa, totusi in multe asAŽpecte economice, necesita anumite amendamente2. De exemplu, poate fi pusa sub semnul intrebarii insasi evaluarea lui Katzenstein asupra eficientei institutiilor si avantajelor corporatiste. Daca caracterizarea relatiilor politice ale statelor mici predominant corporatiste, pare corecta, totusi, sperantele asupra implicarilor pozitive ale relatiilor si institutiilor corporatiste in adapAŽtarea economica necesita un serios corectiv. Midttun considera ca institutiile corporatiste norvegiene, inspirate puterAŽnic de principiile solidaritatii, pun un accent prea mare, in cadrul actiunilor colective, pe redistributie in avantajul sectoarelor neprofiile si in dezavanAŽtajul celor competitive, profiile. Relatiile politice si institutionale corporaAŽtiste norvegiene au devenit canale de redistribuire a rentei, avand ca efect transferuri pentru cresterea salariilor din sectoarele economiei care nu sunt expuse la competitie pe pietele internationale1. in felul acesta corporatismul din Norvegia, precum si cel din alte tari, de fapt, indeparteaza economiile naAŽtionale de la competitia internationala, avand drept consecinta diminuarea performantelor lor economice. La aceste aprecieri privind neajunsurile economice ar mai trebui adaugata o observatie critica - facuta chiar de Katzenstein - conform careia, aranjamenAŽtele institutionale corporatiste fac ca mecanismele decizionale sa devina greoaie, birocratice, in special datorita necesitatii centralizarii lor pentru a se putea oferi garantia seriozitatii si eficientei negocierilor dintre parteneri la nivelul micro si mezoeconomic. Argumentele lui Olson privind declinul economic datorita coalitiilor pentru distributie Olson demonstreaza printr-o argumentare stiintifica ampla si aprofundata pericolul real pe care il prezinta anumite forme ale actiunii colective de tip corporatist (in anumite imprejurari politice si sociale) asupra declinului ecoAŽnomic al tarilor2. Potrivit teoriei lui Olson, declinul este procat ori de cate ori este rba de o societate cu o indelungata silitate, unde prolifereaza si se consolideaza grupurile de interes ce au ca obiectiv desfasurarea actiunilor colective axate pe distributie si unde sunt acceptate aranjamente institutioAŽnale aflate in dezacord, pe de o parte, cu cerintele eficientei si ecoAŽnomisirii, iar pe de alta parte, cu principiile democratice. Avand o perspectiva istorica pe termen lung asupra cresterii si declinului natiunilor, precum si cunostinte aprofundate asupra comportamentelor gruAŽpurilor si organizatiilor in contextul diferitelor mecanisme economice si sociaAŽle, Olson se opreste cu analiza asupra cauzelor cresterii si declinului tarilor in ultimul secol si indeosebi dupa cel de-al doilea razboi mondial. Desi lucrurile nu par atat de melodramatice ca in civilizatiile antice - subliniaza Olson - ele nu par insa mai putin misterioase, iar cresterile si declinurile sunt probabil mult mai rapide3. La intrebarea cum pot fi explicate aceste fenomene, Olson respinge tentativele de a cauta atat explicatiile monocauzale, cat si cele traditionale privind factorii cresterii economice, considerand a fi un lucru insuficient si chiar nechibzuit. Apreciind eforturile impresionante depuse de Denison, Jorgenson s.a. priAŽvind estimarea deosebit de meticuloasa a surselor cresterii economice in difeAŽrite tari (acumularea capitalului fizic si a celui uman, progresul tehnic etc), folosind in acest scop tehnici sofisticate, totusi asa cum subliniaza Olson, aseAŽmenea surse nu ne spun nimic despre ultimele cauze ale cresterii. Ele nu ne spun ce stimulente au procat economisirea si investitiile sau ce explicatii au inovatiile, ori de ce exista mai multa inovatie si acumulare de capital intr-o soAŽcietate sau o perioada decat in alta. Teoriile traditionale nii urmaresc sursele de crestere pana la cauzele lor fundamentale sau primare, subliniaza Olson1. Bazandu-se pe o seama de observatii empirice, el are in vedere cautarea explicatiilor cauzale ale cresterii si declinului societatilor, luand in consideAŽrare doua moduri de abordare. Primul mod se refera la cautarea explicatiilor fie ad-hoc, fie din constatarile comune, empiriste (numite de Olson intelepciunea populara") cum sunt, de exemplu, neguvernabilitatea societatii, insilitatea politica, gradul ridicat de inegalitate in distribuirea avutiei si veniturilor, structura de clasa mai rigida, bariere ale intrarii care limiteaza oportunitatile, existenta unor bariere de grup, inclinatia unor populatii spre timpul liber, rezistenta la schimbari si lipsa dispoAŽnibilitatii de cooperare a unor grupuri de interes s.a. Desi unele dintre aceste exAŽplicatii contin adevaruri valabile pentru diverse tari, totusi, un asemenea mod de a explica nu este acceptat de Olson deoarece este dominat de empirism. Al doilea mod de abordare este cel intemeiat pe gandirea stiintifica, adica, in cazul in speta, pe logica actiunii colective pe care Olson o propune si o dezlta. Aceasta abordare porneste de la trei premise (constatari) fundamentale: 1. Viata economica si sociala moderna se desfasoara nu de catre indivizi izolati ci de catre indivizi constituiti in grupuri sau organizatii (corporatii, sectiuneluri, organizatii sindicale, organizatii profesionale, organizatii de ferAŽmieri etc.) in vederea satisfacerii unor anumite interese ale membrilor lor; 2. Succesul sau insuccesul economic general al unei tari este determinat, in cea mai mare parte, de modul cum actioneaza si functioneaza aceste organizatii in viata economica si sociala a acelei tari, cu alte cuvinte, daca organizatiile si asoAŽciatiile faciliteaza, incurajeaza sau blocheaza starea competitionala si de adaptare in economie si in societate, daca incurajeaza sau nu performanta economica; 3. Cresterea sau declinul general depind, in buna parte, de scopurile pe care le urmaresc organizatiile respective, daca sunt orientate prioritar spre econoAŽmisire si acumulare, precum si spre rezultate performante si spre reforma, sau, dimpotriva, daca sunt preocupate doar de distributie, redistributie si consum. Pe baza cercetarilor empirice si a dezltarilor teoretice, Olson formuleaza o seama de concluzii care ne dau adevaratele dimensiuni ale neajunsurilor si efectelor negative asupra sistemelor economice generate de unele categorii de actiuni colective de tip corporatist axate pe distributie. Iata cateva dintre aceste concluzii mai importante: A. intr-un sistem economico-social in care grupurile de interes cele mai puternice au ca scop unic distributia, acel sistem nu poate atinge starea de optim (de eficienta). Potrivit principiului optimului pa- retian, nimeni (persoana, grup), nu poate obtine un venit suplimentar fara ca altcineva (persoana, grup) sa nu sufere o pierdere echivalenta. Pentru ca sisAŽ temul economic in ansamblu sa realizeze starea de eficienta (optim) in sens paretian se presupune ca toate grupurile de indivizi organizate si de firmeInteresate in bunuri publice si colective ar trebui sa aiba un stimulent de a continua negocierile reciproce pana s-ar maximiza castigurile agregate, deci pana cand societatea in intregimea sa ar obtine rezultate eficiente prin negocierile dintre liderii tuturor grupurilor sociale. Asemenea supozitie nu are insa nici o baza reala; ea este exclusa intrucat in societate exista grupuriImportante ale populatiei neorganizate sau organizatii slabe ce se afla in afara negocierilor sau cu putere redusa de negociere cum sunt consumatorii, platitorii de impozite si taxe, agricultorii s.a. Numai grupurile organizate si puternice sunt cele care, alegand politici, actioneaza in avantajul lor si in deAŽ trimentul grupurilor neorganizate sau slabe. Avantajul grupurilor bine orgaAŽ nizate este cu atat mai mare - in societate, ca si in economie, se creaza disAŽ proportii intre grupuri - cu cat raman in societate mai multe grupuri neorganizate si slabe. B. Organizatiile, care au ca scop actiuni colective, prolifereaza si se consolideaza indeosebi in acele societati si economii care au un grad mai ridicat de silitate. Pe baza cercetarii datelor istorice, Olson a constatat ca in diferite tari dezltate cu traditii democrate, organizatiile siIntelegerile pentru actiuni colective au luat fiinta destul de tarziu si doar nuAŽ mai atunci cand au existat circumstante farabile date indeosebi de o indeAŽ lungata silitate economica si politica. O societate sila, in raport cu alta mai putin sila, va putea extinde mai mult organizarea actiunilor colectiveIntrucat grupurile se bucura de conditii farabile si de o conducere inovati- va. Societatile sile tind, deci, sa acumuleze, cu timpul, mai multe organiAŽ zatii si intelegeri pentru actiuni colective. C. Prin natura lor, organizatiile, reprezentand grupurile de inteAŽ res pentru actiuni colective, urmaresc strict interesele membrilor lor si nu au nici un stimulent pentru a face sacrificii semnificative in inAŽ teresul societatii. Organizatiile pot servi cel mai bine interesele membrilor lor prin straduinta de a le aduce o parte cat mai mare din productia societatii. Aceasta actiune va fi avantajoasa pentru grupul izolat chiar daca costurile sociale ale schimbarii in distributie depasesc de foarte multe ori suma disAŽ tribuita. Olson subliniaza ca marea majoritate a organizatiilor pentru actiune colectiva - numite coalitie de distributie1 - lupta pentru redistribuirea veniturilor si a avutiei mai degraba decat pentru a produce un output adiAŽtional, fapt ce proaca reducerea eficientei si a productiei sociale. Potrivit principiului paretian, in lupta pentru distributie nimeni nu poate castiga fara ca altii sa piarda tot atata sau chiar mai mult. Aceasta lupta poate genera totodata si puternice resentimente intre grupurile sociale. Astfel, cand gruAŽpurile de interes special devin mai importante iar problemele de distributie, prin urmare, mai semnificative, viata politica tinde sa fie mai divizata iar acuAŽmularea tensiunilor accentueaza diminuarea probabilitatii duratei si silitatii alegerilor politice, putand chiar face societatile respective neguvernabile1. D. Extinderea organizatiilor pentru actiuni colective si mai ales formarea coalitiilor pentru distributie submineaza grav competitiviAŽ tatea si cresterea economica. Aceste efecte apar din doua motive: 1. Procesul de luare a deciziilor devine mult mai lent si costisitor decat in relatiile directe de piata tocmai din cauza folosirii unor metode specifice, ca, de exemplu, cea a negocierii consensuale2 sau cea a procedurii constitutioAŽnale3 care necesita numeroase discutii, aranjamente, documente si costuri riAŽdicate de tranzactie. intrucat in economiile moderne au loc schimbari rapide, iar sursa principala a acestor schimbari o reprezinta cunostintele stiintifice si inovatiile produse si aplicate, incetineala cu care se iau deciziile si agloAŽmerarea agendelor de negocieri ale coalitiilor reprezinta piedici reale in calea adaptarii noilor tehnologii, in aplicarea inovarilor si in efectuarea altor schimbari in economie si societate. 2. Accentuarea preocuparilor grupurilor de interes pentru distributie si consum duce la sacrificarea posibilitatilor de economisire si de investitie in noile tehnologii, la stimularea inflatiei prin sporurile salariale fara o compenAŽsare in productivitate si, prin aceasta, la sacrificarea insasi a dezltarii ecoAŽnomice, deci, la incurajarea declinului economic si social. E. Pentru atingerea scopurilor propuse, coalitiile de distributie recurg atat la actiunile de influentare a politicilor guvernamentale, cat si la actiunile de influentare a pietelor. Asemenea actiuni au ca rezultat nu numai efectele scontate, ci si o seama de efecte secundare semnalate in urmatoarele doua puncte: 1. Coalitiile de distributie, care recurg la actiunile de influentare a politicilor guvernamentale, contribuie la proliferarea reglementariAŽlor si la sporirea aparatului birocratic. Influentarea politicilor guvernaAŽmentale de catre grupurile de interes inseamna cresterea complexitatii regleAŽmentarilor si oportunitatea guvernului de a face oferte speciale de bunuri puAŽblice pentru rezolvarea cazurilor date, deci de a se afirma in politica econoAŽmica cu rezolvarea unor cazuri speciale. Ce inseamna a da o noua reglemenAŽtare ca urmare a unor influentari prin lobby si prin presiuni colective? O noua reglementare, oricat de restransa ar fi ea, produce anumite schimbari in zonele apropiate sau adiacente, precum si noi posibililitati de a profita pe cai cu totul neasteptate. De asemenea, interesele aflate in spatele reglementaAŽrilor si persoanelor oficiale care le administreaza adesea r amenda sau exAŽtinde reglementarea pentru a astupa fisura aparuta si a preveni folosirea neAŽasteptata a ei, ceea ce le va face si mai complexe. Insa reglementari mai elaAŽborate si mai complexe inseamna - dupa Olson - o neie si mai mare de speAŽcialisti care sa se ocupe de aceste reglementari cum sunt: acati, conili, consultanti, experti etc. Odata ce asemenea specialisti au devenit semnifiAŽcativi, ca necesitate si ca numar, ei nu r face demersuri pentru anularea reglementarilor sau pentru simplificarea acestora. Reglementarile tot mai complexe si procesele generate de acestea trebuie sa fie administrate. Aceasta va duce insa implicit la cresterea aparatului birocratic guvernamental si al celui al organizatiilor initiatoare, precum si la cheltuieli bugetare supliAŽmentare, pentru sustinerea programelor ce servesc grupurile de interes in faarea carora s-au facut reglementarile. 2. intelegerile dintre organizatiile coalizate pentru a influenta reAŽlatiile de piata inseamna sporirea lumului activitatilor de negocieAŽre si ale celor de organizare, fapt ce complica mecanismele decizioAŽnale si creste costurile de tranzactie. Daca in cazul relatiilor de piata deAŽciziile presupun realizarea de tranzactii directe intre vanzatori si cumpaAŽratori, in cazul relatiilor prin intermediul intelegerilor dintre organizatii ele necesita negocieri. in acest din urma sistem trebuie realizate negocieri nu nuAŽmai intre unitatile componente ci si intre reprezentantii la varf ai organizaAŽtiilor patronale si sindicale cu conditia ca acesti reprezentanti sa aiba acordul membrilor organizatiilor lor. Negocierile organizatiilor mari reprezinta un proces complex care conAŽsuma mult timp si necesita cheltuieli mari. In asemenea situatie a aparut neAŽcesitatea intocmirii unor reguli pentru negocierea si luarea deciziilor. intruAŽcat regulile nu pot fi usor schimbate s-a convenit asupra unor aranjamente cu care partile cad de acord si care pot fi codificate in contracte colective, precum si in alte forme de intelegeri si acorduri. Acesta devine un mecanism rigid si birocratic cu insemnate efecte negative pentru intregul sistem economic. Silitate si declinIntelegerile devin tot mai complexe in ce priveste prevederile si regulile cu care partile cad de acord prin negocieri. insusi modelul stimulentelor, precum si insasi directia elutiei societatii se schimba datorita cresterii puterii coaliAŽtiilor ce au ca obiectiv acapararea unei parti cat mai mari a venitului national odata cu cresterea complexitatii reglementarilor si actiunii coalitiilor de inAŽfluentare a guvernului, ca si a relatiilor de piata. In asemenea conditii, stimuAŽlentul de a produce este in scadere, iar cel de a insusi o cat mai mare parte din ce a fost deja produs este in crestere. Ceea ce apare izbitor in sublinierile lui Olson este faptul ca schimbarile din modelul unor tari dezltate cu o indelungata silitate politica si economica inseamna devierea de la directia normala de elutie a societatilor - eficienta si performanta - spre directii anormale, spre ineficienta, spre lupta pentru distributie, deci, spre declin, intr-adevar daca o societate recompenseaza, in principal, productia si eficienta sau capacitatea de a satisface pe acela care s-a angajat in timbul liber, ea stimuleaza comportamentele productive, deci, dezltarea si progresul. Daca |
|
|
Politica de confidentialitate
|
