 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
ECONOMIE
Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala. |
| StiuCum
Home » economie
» economie politica
» Politici economice aplicate in tarile aflate in tranzitie
|
|
Sistemul institutional si transformarea acestuia |
|
| In cadrul sistemului economic, institutiile reprezinta o adevarata structuAŽra de rezistenta pe care se sprijina intregul edificiu economic, inclusiv mecaAŽnismul de functionare a economiei. Procesele economiei reale si ale celei noAŽminale nu se pot desfasura normal fara un sistem institutional compus dintr-o retea extinsa de reguli si organizatii. Trecerea la economia de piata implica edificarea unui nou sistem instituAŽtional bazat pe noi principii si realitati. in acest modul ne propunem sa anaAŽlizam unele aspecte teoretice si practice ale institutiilor, ale transformarii si adaptarii lor la noile conditii pentru a face posibila desfasurarea normala a etii economice. in mod specific, aici vom trata evolutia teoriei institutionale, unele concepte s 18.1. Consideratii prind evolutia teoriei institutionale Asa cum s-a subliniat in modulul 16, pentru a eta ori a inlatura amplificarea fluctuatiilor si perturbatiilor din sectorul economic, statul interAŽne prin doua categorii mari de actiuni politice cu caracter direct sau indirect: 1. cele curente, ce tin de reglarea sistemului economic si privesc in speAŽcial modul de desfasurare a fluxurilor; 2. cele pe termen mediu si lung, ce tin de adaptarea componentelor si structurii sistemului institutional la schimbarile intervenite in anumite elemente ale sistemului economic si in cerintele progresului economic (transformarea structurii sistemului). Teoria politicii economice, ca si alte discipline economice, isi concentreaza atentia in special asupra primei categorii de actiuni (reglarea sistemului) si mai putin asupra celei de a doua (adaptarea sistemului) in care un loc princiAŽpal il ocupa cel institutional. Motivul prone fie de la dogma prind carac terul neutru al institutiilor1, fie de la unele erori stiintifice potrit carora inAŽstitutiile se considera a fi situate in afara sistemului economic si, ca atare, ele nu ar constitui materia de studiu a economiei politice ci materia altor discipline2. Ignorarea cuprinderii studiului prind problemele institutionale in corpuAŽsul teoriei politicii economice prone adeseori si din faptul ca mult timp noAŽtiunile prind institutiile si insusi institutionalismul, ca subdisciplina a stiinAŽtei economice, au ramas destul de obscure si de controversate. Cateva idei fundamentale insa s-au conturat in decursul timpului si au fost acceptate, in ultimul timp, in mediile stiintifice. Pe scurt, ele constau in urmatoarele. SisAŽtemul institutional, compus dintr-o retea extinsa de reguli si organizatii, imAŽpreuna cu instrumentele economice formeaza mecanismele de functionare a economiei. Fara un sistem de reguli si fara respectarea acestora nu ar fi posiAŽbila desfasurarea etii economice iar actitatea agentilor economici ar fi paAŽralizata. Asa cum in domeniul circulatiei rutiere lipsa regulilor ar produce mari dezastre de circulatie, mutatis mutandis, in domeniul economic suspenAŽdarea peste noapte a tuturor regulilor si reglementarilor dupa care se ghideaAŽza agentii economici in actitatea lor ar produce un d urmat de o anarhie de mari proportii in economia nationala. Constituirea si functionarea instiAŽtutiilor inseamna trecerea de la anarhie la ordine prin introducerea si respectarea regulilor sau normelor dupa care se desfasoara ata economica si sociala. De regulile sociale, economice si politice care guAŽverneaza actitatea economica si societatea, in general, depind intr-o masura importanta insasi rezultatele economice -ile productiei3. Nici constituirea si nici modificarea institutiilor nu ne spun nimic despre ce fel ap. reguli sau de ordine este vorba: ordine cu asigurarea stimulentelor dezvoltarii si a libertatii sau ordine cu ingradirea stimulentelor dezvoltarii si a libertatii indizilor si agentilor economici - fie producatori, fie consumatori? Ca atare, in primul rand, problema importanta esto nu numai de a constata existenta sau absenta acestor reguli ci, in egala masura, de a face anumite evaluari asupra extinderii si densitatii acestor reguli in raport cu libertatea de actiune sau initiativa indizilor si a agentilor economici, asupra structurii sistemului institutional sub raportul concordantei sau neconcordantei cu ratioAŽnalitatea economica, asupra ideologiei politice, asupra performantei s.a. in al doiAŽlea rand, raspunsurile la asemenea intrebari si solutiile date unor astfel de proAŽbleme depind, in cea mai mare masura, nu atat de arhitectura, cat mai ales de principiile care stau la baza constructiei si functionarii sistemului institutional.In jurul problemelor institutiilor s-a creat o teorie interesanta si utila care se afla in plina ascensiune. Ea s-a dovedit a fi utila mai ales pentru infaptuiAŽrea politicii economice prind reformele sau transformarile sistemelor econoAŽmice. Teoria economica institutionala, cunoscuta si sub numele de institutio-nalism, reprezenta, la inceputurile sale, un curent al gandirii economice care se afla, in ce priveste modul de abordare si concluziile, in opozitie fata de gandirea economica clasica si neoclasica. Institutionalismul clasic Vechea scoala institutionalista a inflorit pe la inceputul secolului datorita unor economisti prestigiosi cum sunt, de exemplu, T.V. Veblen si W.C. Mitchel si dezvoltata, ulterior, aproximativ in aceeasi traditie, de Myrdal, Galbraith, Hurst, MacNeil s.a.1 Ei au fost animati de dorinta de a promova studiul instiAŽtutiilor si istoriei in campul economiei politice, manifestandu-se fatis impotriva metodelor abstracte si deductive folosite de stiinta economica neoclasica si adresand acesteia critici distructive in ceea ce priveste atat metodele utilizate (mai ales marginalismul), cat si obiectul de studiu2. Totodata, scopul vechiuAŽlui institutionalism a fost, pe de o parte, de a sublinia rolul organizatiilor soAŽciale, politice si economice in determinarea evenimentelor si evolutiei econoAŽmice, iar, pe de alta parte, de a inlatura teoria economica standard (inclusiv cea clasica) intrucat ea ignora mediul neeconomic (institutional) in care indiAŽzii iau deciziile3. T. Veblen a vrut sa arate ca sistemele economice si comportamentele lor sunt rezultatele institutiilor. Constructia teoretica a lui Veblen a fost orientata spre cercetarea cauzelor evolutiei economice, localiAŽzand aceste cauze in conflictele existente dintre institutiile fundamentale si societate1. De asemenea, Myrdal a edentiat (mai ales in studiile sale asupra tarilor sarace) importanta institutiilor, precum si a structurii sociale si politiAŽce in care economiile nationale reale opereaza, demonstrand necesitatea larAŽgirii metodelor de abordare si folosirii disciplinelor politice si sociologice2. Insa vechea scoala institutionalista avea sa dispara rapid datorita, in speAŽcial, promotorilor ei intrucat, asa cum subliniaza Coase, fara o teorie ei nu aveau nimic sa transmita, cu exceptia unei mari mase de material descriptiv care asteapta o acceptare sau o respingere"3. Singurul care a facut legatura dintre vechea si noua scoala institutionala a fost Commons atat prin problematica tratata, cat mai ales prin folosirea unor notiuni si aspecte metodologice cum sunt: tranzactia, raritatea, conflictul de interese s.a.4. Commons a explorat noi probleme si a inventat un cvasijudicios limbaj pe care 1-a folosit in studiile sale si care a fost preluat si dezvoltat de neoinstitutionalisti5. Williamson, unul dintre promotorii noii scoli, recunoaste in Commons pe unul dintre principalii sai predecesori6. La fel ca si alte curente de gandire, institutionalismul avea ambitia sa acoAŽpere intregul corpus al teoriei economice sub forma unei noi paradigme. Insa inAŽconsistenta teoretica a institutionalismului reprezenta un serios handicap in calea acestei ambitii. Iesirea din acest impas s-a realizat pe o alta cale si, anuAŽme, mai intai, prin abordari si analize stiintifice partiale ale sistemului institutional in cadrul diferitelor discipline economice cum sunt: istoria economica, economia ata, dezvoltarea economica, teoria politicii economice s.a.1. Neoinstitutionalismul Consolidarea teoretica a diferitelor discipline si subdiscipline economice a condus la concluzia ca si institutionalismul ar trebui sa formeze o subdisci-plina stiintifica autonoma in cadrul stiintelor economice - fara sa aiba vechile ambitii - ci doar sa se ocupe de laturile economice ale institutiilor, institutii care creaza mediul etii economice si sociale. Aceasta a insemnat insa, in priAŽmul rand, o ruptura fata de vechiul institutionalism iar, in al doilea rand, o autonomizare fata de alte discpline economice. Pentru a edentia acest fenoAŽmen stiintific, noii subdiscipline, in formare, i s-a conferit numele de teoria economica neoinstitutionala (neoinstitutional economics) sau, pe scurt, neoinAŽstitutionalismul. In mod edent, obiectul de studiu al acestuia il formeaza structura si comportamentul sistemului institutional. Totusi, acest sistem se caracterizeaza printr-o mare diversitate de conotatii, destul de diferite de la un autor la altul. Daca, de exemplu, Williamson intelegea prin institutii doar organizatii economice libere de a incheia contracte, treptat, notiunea de institutie a devenit mult mai cuprinzatoare si chiar cu continut schimbat. De exemplu, Zvetozar Pejoch include in sistemul de institutii capitaliste de baza urmatoarele trei elemente fundamentale: 1. dreptul de proprietate asupra activelor productive (mijloace de productie); 2. libertatea contractului; 3. guvernul sau statul constitutional limitat ca putere. Aceste trei elemente aseaza sistemul institutional al capitalismului pe un loc aparte fata de alte sisteme si genereaza trei lucruri esentiale: stimulente cu efecte specifice si predictibile asupra comportamentelor decidentilor, alocarea resurselor si fluxul de inovatii2. Exista insa si conotatii mai generale date mai ales de cei care au o ziune istorica asupra sistemului economico-social, cum este, de exemplu, Douglas North. Institutiile reprezinta, dupa North, reguli, impuneri efective de reguli sau constrangeri caracteristice si norme de comportament, care structureaza interactiunea umana repetata3. Notiunea de institutie are in vedere, conform conceptiei lui North, urmatoarele caracteristici de baza: 1. regulile si constrangerile reprezinta prescriptii cunoscute si folosite de un numar de participanti pentru a ordona relatii repetitive interdependente; prescriptiile se refera la actiuni care sunt cerute, prohibite sau permise; 2. regulile caracteristice reprezinta posibilitatea de a guverna relatiile dintre indizi si grupuri de indizi; indiferent daca regulile si constrangerile sunt in mod voluntar" acceptate ca obiceiuri sau traditii ori sunt impuse si supravegheate printr-o autoritate externa cu un sistem stimulativ ori coercitiv de a avea un rol institutional, ele trebuie sa fie aplicate in relatiile sociale; 3. regulile si constrangerile trebuie intelese, cel putin in principiu, ca fiind aplicabile in situatii repeile si itoare; indizii si grupurile (agenAŽtii) asteapta ca aceste reguli si constrangeri sa aiba un anumit grad de silitate; in caz contrar, ele nu ar mai avea un caracter institutional1. Dupa North, institutiile includ reguli formale folosite de om ca instruAŽmente (constitutie, legi, contract explicit si implicit etc), constrangeri infor-male, conventii si coduri de comportament (obiceiuri, traditii, norme morale etc), precum si caracteristici de impunere efectiva a acestor constrangeri2.In ultimul timp se face tot mai des deosebirea dintre institutie si organizatie. Daca prima defineste regulile jocului sau modeleaza creatia, evolutia si conseAŽcintele regulilor, cea de-a doua sileste obiectivele grupului in cadrul setului de reguli pentru a castiga jocul printr-o combinare a priceperii, strategiei si coordonarii3. Organizatiile reprezinta grupuri de indizi uniti de scopuri coAŽmune pentru a atinge anumite obiective, dupa reguli institutionale. Ele iau fiinAŽta si evolueaza conform regulilor impuse de sistemul institutional existent. InAŽstitutiile, ca organizatii, includ grupurile politice (partide, guvern, parlament etc), grupurile economice (firme, cooperative, sindicate, patronat etc), gruAŽpurile sociale si cele educationale (biserici, scoli, universitati, cluburi etc). Pentru simplificare, in cele ce urmeaza vom folosi o singura denumire, aceea de institutie, care include si organizatia. Din analiza functionarii si evolutiei sistemului institutional, se pot desAŽprinde cateva trasaturi fundamentale pe care le intruneste sistemul instiAŽtutional si care prezinta interes pentru tema noastra. 1. Prima trasatura: sistemul inAŦAąii*Kional apare ca urmare a diziunii muncii; scopul sau a fost si ramane acela de a reduce incertitudinea relatiilor in cadrul societatii prin silirea unei structuri sile in interactiunea umaAŽna prin conventii, coduri sau norme de conduita pentru indizi si grupuri, prin statute, prin sistemul legislativ si contracte intre indizi si grupuri. 2. A doua trasatura: schimbarile sistemului institutional sunt un lucru complicat care, conform celor subliniate de North, inseamna modificari ale reAŽgulilor formale, ale constrangerilor neformale si ale impunerilor efective. Schimbarile se produc, mai degraba, intr-o forma continua si relativ lina decat intr-o maniera discontinua. Ele nu se produc complet discontinuu, datorita fapAŽtului ca sistemul institutional include si constrangerile informale reprezentate de obiceiuri, traditii, coduri de conduita, norme morale1 etc. care sunt persistente in timp, spre deosebire de cele formale care pot fi schimbate relativ rapid. 3. A treia trasatura: la latura prind regulile de realizare a comportamenAŽtului uman mentionate mai sus, in cadrul schimburilor de bunuri se adauga cea a costurilor cu care se realizeaza interactiunile umane, numite costuri de tranzactie, care includ costurile de masurare a atributelor valorice a ceea ce se schimba, costurile de protectie a drepturilor, costurile de impunere a regulilor si intelegerilor convenite prin contracte. Aceste costuri de masurare si de impunere constituie cauza nasterii, geneza instutiilor politice, sociale si economice. in concluzie, numai daca se combina teoria prind regulile comAŽportamentului uman in cadrul schimburilor cu teoria costurilor de tranzactie se poate obtine o explicatie obiectiva, lipsita de subiectism a problemelor prind aparitia institutiilor, rolul lor in functionarea societatii, precum si schimbarea institutiilor in raport cu schimbarea sistemului economico-social. Economistii neoclasici, adoptand ipoteza existentei in mod natural si gratuit a institutiilor prin considerarea costurilor de tranzactie egale cu zero, au exclus, in acest fel, necesitatea includerii in analiza economica a problemei institutiilor. Pe baza elementelor stiintifice redate mai sus se poate concluziona ca neo-institutionalismul - ca subdisciplina a stiintei economice - isi propuAŽne sa studieze si sa interpreteze, pe baza unui instrumentar stiintific propriu adecvat, sistemul de reguli formale si informale si de regleAŽmentari dupa care se fac tranzactiile intr-o societate, inclusiv modul de functionare a organizatiilor economice si relatiile dintre acestea si institutiile si organizatiile politice. In cadrul sistemului social exista o structura institutionala complexa comAŽpusa din mai multe zone, printre care: cea economica, specifica relatiilor de piata; cea politica, specifica proceselor politice; zona de interferenta care cuprinde relatiile mixte de politica economica. Un interes special pentru studiul nostru il reprezinta ultima zona. Cercetarea acestui teritoriu de interAŽferenta face parte integranta din teoria politicii economice si reprezinta un modul semnificativ al acesteia. Ea se refera indeosebi la procesul deciziilor puAŽblice de creare si de modificare a institutiilor, la cauzele sau motivatiile ecoAŽnomice care stau la baza acestui proces, la regulile si reglementarile puterii publice in domeniul institutiilor economice, precum si la monitorizarea si apararea reglementarilor cu ajutorul unor organizatii statale specializate. Cu toata importanta pe care o au institutiile si teoria acestora pentru definirea si functionarea sistemului economic si politic, institutionalismul nu se bucura inca de atentia pe care o merita nici in cadrul teoriei politicii econoAŽmice si nici in sectorul altor discipline economice. De exemplu, adeseori, in cursurile universitare, dictionare si enciclopedii, institutionalismul fie este omis, fie este prezentat sub forma vechii conceptii care, desi importanta si inAŽteresanta, are insa prea putin de-a face cu adevaratul institutionalism si cu interesul practicii si teoriei economice si politice actuale. 18.2. Concepte si abordari ale neoinstitutionalismului Inconsistenta stiintei economice standard fata de realitati dar si inconAŽsistenta vechiului institutionalism care a esuat in tentativa sa de a oferi un nou model cu o agenda de cercetari pozitive au grabit aparitia noii teorii economice institutionale. Ea a trecut deja pragul abilitatii sale prin contributiile de pioAŽnierat ale lui Coase, Alchian, Demsetz, Williamson, North, Bromley s.a. Fiecare dintre cercetatori a tratat doar anumite aspecte partiale legate de problemele institutionale. Ei au incercat sa sparga vechile dogme pritoare la regulile idealizate ce guverneaza schimburile de piata. Contributiile aduse pana in prezent arata goarea ideilor aduse in discutie si legatura lor cu ata reala, mai ales in ceea ce priveste posibilitatea de a analiza structura institutionala, natura si schimbarea acesteia, legatura dintre institutiile si orAŽganizatiile economice cu cele politice si cum afecteaza setul de reguli si, in primul rand, dreptul de proprietate, comportamentul economiei, alocarea resurselor si echilibrul1.In cele ce urmeaza vom prezenta pe scurt cateva dintre contributiile mai importante ale unor economisti in domenii specifice care ofera explicatii satisAŽfacatoare asupra genezei si rolului institutiilor si fac posibila imbunatatirea analizei politice: costurile de tranzactie si drepturile de proprietate. Costurile de tranzactie A§In articolul Natura firmei", publicat in 19372, ca si intr-o serie de studii ulterioare3, Coase a formulat raspunsuri consistente la urmatoarele intrebari simple insa capitale: de ce iau fiinta organizatiile si de ce nu se realizeaza productia de catre indizi izolati?; de ce nu se realizeaza productie nationala intr-o singura mare firma? Pentru explicatii el a apelat la un nou concept - acela al costurilor de tranAŽzactie care avea sa joace un rol fundamental nu numai in formularea raspunsurilor la intrebarile de mai sus dar si in reformularea mai multor module din teoria economica institutionala, ca si din alte disAŽcipline economice. Coase observa mai devreme (in anul 1932)1 ca mecanisAŽmul de formare a preturilor nu este explicat complet intrucat pe langa costurile de productie mai exista o seama de cheltuieli pentru operatii ce tin de sfera tranzactiilor pe piete si anume: negocierile dintre parti, contractele ce trebuie incheiate intre parti, inspectiile ce trebuie efectuate, aranjamentele ce trebuie facute pentru a rezolva disputele dintre partile contractante s.a. Existenta acestor costuri de tranzactie, pe de o parte, conduce la aparitia firmelor si arata ca metoda de coordonare administrativa poate fi o alternaAŽtiva la relatiile de piata, iar pe de alta parte, efectele lor au un caracter uniAŽversal in economie. Adica managerii, in deciziile lor de a face afaceri si de a produce bunuri si sercii, trebuie sa ia in considerare costurile de tranzactie. Daca dorim sa nu ne indepartam de realitatile economice, atat in rationaAŽmente, cat si in analizele economice pe care le facem, nu mai putem ignora aceste costuri intrucat ele reprezinta sume nebanuit de mari. intr-un studiu prind masurarea costurilor de tranzactie din economia americana pe peAŽrioada 1870-l970, Wallis si North au relevat ca intregul sector de tranzactie a reprezentat 25 % in 1870 si peste 45 % in 1970 in totalul costurilor (costurile din procesele de transformare plus costurile din procesele tranzactionale pana la consumator)2. Firma a costurile asociate realizarii unei anumite tranzactii pe pia-a cu costurile cerute d" o.ganizarea interna in ipoteza ca firma respectiva isi largeste sfera de actitate (de exemplu semifabricatele nu sunt vandute in afa-a ci sunt consumat1 in cadrul firmei). Ea este pusa sa aleaga una dintre alternativele: 1. sa suporte toate costurile de tranzactie cand ea apeleaza la relatiile de piata; 2. ,:.; f, ma suh umbrela proprie, sa integreze actitatile pentru a economisi aceste costuri sau cel putin o parte dintre acestea. Daca costurile de efectuare a schimbului (de tranzactie) ar fi mai mari decat castiAŽgurile pe care le-ar aduce schimbul respectiv acel schimb nu ar mai avea loc. Din aceasta analiza Coase a tras doua concluzii importante: 1. pietele si ierarhiile, ca forme de organizare a economiei, sunt cele doua alternative de evolutie a institutiilor in economia capitalista la nivelul microeconomic; 2. cosAŽturile de tranzactie afecteaza nu numai aranjamentele contractuale si proAŽductia de bunuri si sercii ci si celelalte categorii de institutii economico-so-ciale. Aceste concluzii au constituit subiecte de reflectie si de analize pe care le-au reluat si dezvoltat mai multi cercetatori care s-au ocupat de domeniu, printre care Alchian, Demsetz si Pejoch in studiile lor prind drepturile de proprietate, Williamson in studiile sale prind organizatiile ierarhice in raAŽport cu pietele, North, Eggertsson, Bromley s.a. in studiile lor prind natura, structura si modificarea institutiilor. Trebuie remarcat faptul ca in majoritatea abordarilor si dezvoltarilor ulteAŽrioare prind teoria economica a institutionalismului, elementul comun funAŽdamental al analizei il reprezinta conceptul costurilor de tranzactie. Dupa cum in teoria microeconomica conceptul costurilor de productie este interpreAŽtat ca avand un rol central in functionarea mecanismului economic, tot asa in teoria economica neoinstitutionala categoria costurilor de tranzactie este vazuta ca avand un rol central in explicarea genezei si modificarii institutiiAŽlor, ca si in stimularea agentilor economici si a indizilor in ridicarea perforAŽmantelor. A nu include costurile de tranzactie in teorie ar insemna sa ramana neexplicate multe aspecte ale functionarii sistemului economic, inclusiv geneAŽza firmelor, afirma Coase1. Pornind de la ipoteza costurilor de tranzactie mai mari decat zero, Williamson interpreteaza nasterea si dezvoltarea organizatiilor economice pe baze econoAŽmice pur obiective. O firma, o corporatie, un oligopol sau un monopol se forAŽmeaza si evolueaza in vederea reducerii costurilor de tranzactie 2. Costurile de tranzactie pot explica in mod satisfacator nu numai geneza organizatiilor ci si infiintarea si cauzele functionarii institutiilor economico-sociale care formeaza mediul economic de piata. Iata o posibila explicatie avansata de Coase3 si reluata si dezvoltata de Williamson4 si Eggertsson5. in ata reala nu se realizeaza numai alegeri rationale si nu au loc numai comAŽportamente rationale ale agentilor economici privati. Adeseori agentii econoAŽmici au un comportament oportunist in cadrul relatiilor de piata. De asemeAŽnea, in cadrul acestor relatii apar frecvent inselatoriile, raii platnici, coruptia, hotiile si pirateriile, inclusiv crima organizata. De asemenea, apar numeroase riscuri de a nu fi onorate intelegerile contractuale. Toate acestea scumpesc enorm costurile de tranzactie, ceea ce limiteaza sau chiar impiedica schimbuAŽrile care, in alte conditii, ar putea fi avantajoase. Cand statul introduce ordine prin impunerea unor reglementari econo-mico-juridice, exercitarea controlului asupra respectarii acestor reglementari, apararea drepturilor de proprietate, impunerea unor instrumente de functioAŽnare a economiei si relatiilor de piata cum sunt banii, precum si mijloace de plata fara numerar, toate acestea contribuie la scaderea costurilor de tranzacAŽtie si stimuleaza extinderea comertului. Dupa cum subliniaza Coase, intr-c lume fara costuri de tranzactie sau cand aceste costuri nu sunt incluse ir. analiza economica institutionala legea nu are nici un scop. Introducerea reguAŽlilor legale - a institutiilor - are ca principal obiectiv reducerea costurilor de tranzactie1. Totodata, in decursul timpului, - constata Eggertsson - statul a redus costurile de tranzactie prin silirea si metinerea standardelor de maAŽsura si de control si prin introducerea si mentinerea silitatii monetare inAŽtrucat o inflatie rapida, variabila si imprezibila conduce la cresterea costuAŽrilor de tranzactie2. Drepturile de proprietate Reinorarea abordarii drepturilor de prioritate in maniera neoinstitutio-nalismului este asociata cu articolele publicate in anii '60 de Coase3, Alchian^ si Demsetz5, prin care ei au incercat sa puna subiectul pe baze stiintifice Aceasta maniera este deosebita fata de modul istoric si ideologic in care fusese abordat acest subiect de Marx si de adeptii sai care i-au urmat6enorm costurile de tranzactie, ceea ce limiteaza sau chiar impiedica schimbuAŽrile care, in alte conditii, ar putea fi avantajoase. Cand statul introduce ordine prin impunerea unor reglementari econc-mico-juridice, exercitarea controlului asupra respectarii acestor reglementari apararea drepturilor de proprietate, impunerea unor instrumente de functioAŽnare a economiei si relatiilor de piata cum sunt banii, precum si mijloace de plata fara numerar, toate acestea contribuie la scaderea costurilor de tranzacAŽtie si stimuleaza extinderea comertului. Dupa cum subliniaza Coase, intr-c lume fara costuri de tranzactie sau cand aceste costuri nu sunt incluse ir. analiza economica institutionala legea nu are nici un scop. Introducerea reguAŽlilor legale - a institutiilor - are ca principal obiectiv reducerea costurilor de tranzactie1. Totodata, in decursul timpului, - constata Eggertsson - statul 2. redus costurile de tranzactie prin silirea si metinerea standardelor de maAŽsura si de control si prin introducerea si mentinerea silitatii monetare inAŽtrucat o inflatie rapida, variabila si imprezibila conduce la cresterea costuAŽrilor de tranzactie2. Drepturile de proprietate Reinorarea abordarii drepturilor de prioritate in maniera neoinstitutio-nalismului este asociata cu articolele publicate in anii '60 de Coase3, Alchian" si Demsetz5, prin care ei au incercat sa puna subiectul pe baze stiintifice Aceasta maniera este deosebita fata de modul istoric si ideologic in care fusese abordat acest subiect de Marx si de adeptii sai care i-au urmat6. In ultimele doua decenii si jumatate a sporit mult numarul contributiilor stiintifice pe aceasta tema insa ele (contributiile) au ramas destul de dispaAŽrate ca stil si continut. Totusi pot fi subliniate anumite idei comune de baza referitoare la definirea continutului, precum si la interconectarea drepturilor de proprietate, stimularii si comportamentului economic1. De asemenea, treAŽbuie trecute pe prim schimbarile cruciale ce s-au petrecut in teoria domeniului odata cu parasirea cadrului analitic conventional al teoriei econoAŽmice standard2. a. Notiunea drepturilor de proprietate: trasaturi, definitie. Potrit principiilor generale democratice dupa care se ghideaza o societate, dreptul de proprietate trebuie legat, in primul rand, de indid nu de grupul social. Dreptul de proprietate este o parte componenta a drepturilor omului de care nu se poate separa intocmai cum nu se pot separa drepturile prind exprimaAŽrea opiniilor, votarea s.a. Dreptul de proprietate este un drept universal al indidului, evaluarea acestuia facandu-se in raport de vointa fiecaruia si nu de vointa unor reprezentanti ai grupurilor de indizi. Un bun este util sau folositor indidului, in masura in care el evalueaza acest fapt iar utilitatea pentru grup rezulta din insumarea evaluarilor facute de membrii componenti ai grupului respectiv. in acelasi timp, dreptul de proprietate indiduala constituie principala baza, garantia materiala a libertatii indiduale. Ce exprima in fond drepturile de proprietate? Aceste drepturi exprima relatii nu intre indid si lucruri ci relatii intre indizi referitoare la lucruri. Dreptul unui indid de a stapani un bun sau o resursa exclude pe toti ceiAŽlalti indizi de la acest drept. Dreptul de proprietate dene exclusiv. PrinAŽcipiul excluderii nu se aplica la orice categorie de resurse. Acest principiu imAŽplica insuficienta sau raritatea resurselor, deci atunci cand ele capata valoaAŽre, in cazul resurselor nelimitate nu apare necesitatea dreptului de proprieAŽtate si bineinteles, nici aplicarea principiului excluderii. Un aspect care capata relevanta la dreptul de proprietate este faptul ca acest drept trebuie sa constituie o norma recunoscuta de autoritatea publica si de ceiAŽlalti membri ai societatii (fie liber fie impus prin lege) nu numai de indidul in cauza. Totodata, dreptul de proprietate nu se rezuma la un simplu concept legal. El implica si recunoasterea sociala cu toate consecintele ce decurg de aici. Retinand asemenea caracteristici fundamentale, Pejoch defineste drepAŽturile de proprietate ca relatii dintre oameni, drepturi care se nasc din existenta bunurilor rare si se refera la folosirea lor:i . Alchian precizeaza, de asemenea, ca dreptul de proprietate este o metoda de silire, la indizii particulari, a autoritatii de a selecta, pentru anumite bunuri, orice folosire de la o clasa neinterzisa de utilizari1. b. Rolul schimbat al decidentului indidual in organizatie. O inAŽ treaga noua interpretare este data rolului pe care il are decidentul indidualIn organizatia productiva. Organizatia ca atare nu mai este punctul central in procesul decizional; mai degraba indizii sunt aceia care isi cauta interesele si isi maximizeaza utilitatea in conditiile limitelor silite de structura orga- nizationala existenta2. Explicatia noua a fost relevata de Alchian si DemsetzIn studiul lor asupra echipei de productie3. Asemenea probleme au aparut odata cu trecerea de la forma traditionala a proprietarului indidual la forme evoluate de proprietate cum sunt cele asoAŽciative (de exemplu societatile pe actiuni). In noile conditii, proprietarul detiAŽnator de actiuni nu mai indeplineste functiile proprietarului clasic. Apare o noua structura si noi relatii intre proprietari (principali) si manageri (agenti) puse pe baze contractuale. c. Componentele analitice ale dreptului de proprietate. in noile conditii, notiunea dreptului de proprietate asupra mijloacelor economice sau productive (assets) a devenit mai complexa. Analizele efectuate releva faptul ca notiunea are patru componente principale ce pot fi separate unele de altele si an 1. dreptul de folosinta a mijloacelor economice (drepturile utilizatorului) sau dreptul de folosire potentiala a acestor mijloace in mod legitim de catre un indid (usus); 2. dreptul de insusire si folosire a veniturilor rezultate din exploatarea mijloacelor economice (usus fructus); 3. dreptul de a transforma in mod fizic sau chimic sau chiar de a distruge mijloacele economice (abusus); 4. dreptul de a transfera definitiv mijloacele economice altui proprietar prin vanzare sau instrainare. Aceste drepturi genereaza sisteme noi de contracte, iar in cazul corporaAŽtiilor (societatilor pe actiuni) apar o seama de probleme intre actionari in calitate de proprietari (principali), si manageri (agenti), care actioneaza in numele proprietarilor pe baza de contract managerial. In formele actuale ale drepturilor de proprietate corporative se modifica functia de control a proprietatii, ea capatand o forma predominant colectiva (a actionarilor), apar conflicte de interese intre proprietari si manageri, dar si o competitie tot mai activa intre mar ageri1; are loc o schimbare in functia scop (obiectiv) a firmelor - in loc de maximizarea profitului apare aplicarea principiului rasplata/penalizare2. d. Impunerea drepturilor de proprietate si costurile de tranzactie. Recunoasterea faptului real potrit caruia costurile de tranzactie sunt mai mari decat zero (sunt pozitive) a declansat o rezuire in interpretarea geneAŽzei si mecanismelor drepturilor de proprietate si a oferit argumentele neceAŽsare pentru punerea pe baze stiintifice (obiective) a formelor de proprietate. Iata, pe scurt, cum a fost declansata rezuirea mentionata. Prin definitie, drepturile de proprietate inseamna a impune prin norme juridice, pe de o parte, drepturile unei persoane, iar, pe de alta parte, excluderea altora de a folosi resursele rare. Drepturile exclusive asupra proprietatii necesita o costiAŽsitoare masurare si conturare a mijloacelor economice si, de asemenea, o costisitoare impunere a drepturilor de proprietate. Valoarea drepturilor exAŽclusive de proprietate - subliniaza Eggertsson - depinde de costul de impuAŽnere a acelor drepturi constand in costul de excludere a altora, care, in ultima instanta, depinde de costul coercitiei efectuate de organele publice pentru apararea drepturilor de proprietate3. Ce relatie se creaza intre valoarea mijloacelor economice aflate in proAŽprietate privata si eforturile depuse de stat pentru apararea drepturilor de proprietate? Impunerea de catre stat a drepturilor de proprietate - subliniaza Furubotn si Pejoch4, precum si Eggertsson5 - contribuie la sporirea valorii mijloacelor economice stapanite in mod privat si constituie unul dintre factoAŽrii fundamentali care genereaza schimburile de piata. Valoarea mijloacelor economice creste cu atat mai mult cu cat apararea proprietatii de catre stat prin mijloace legislative si punitive este mai eficienta si, invers, valoarea scade atunci cand apararea drepturilor de proprietate este mai putin eficienta si cand starea de ambiguitate a acestui drept este mai accentuata. Se afirma mai sus ca drepturile de proprietate trebuie sa se bucure si de recunoasterea sociala. in acest context, costul impunerii drepturilor exclusive de proprietate scade atunci cand publicul, in general, sustine normele sociale care coincid cu structura de baza a drepturilor de proprietate pe care statul cauta sa o sustina6. Acelasi cost creste atunci cand normele sociale respective nu sunt sustinute de public sau, mai rau, cand ele sunt dezintegrate din cauza coruptiei sau a crimei organizate. e. Accesul la resurse deficitare. Drepturi exclusive de acces la resurse deficitare pot avea: - indizii in cazul proprietatii private; - statul in cazul proprietatii de stat; - comunitatea locala in cazul proprietatii comunale. La toate aceste forme exista costuri de tranzactie date de silirea si impunerea drepturilor exclusive de proprietate asupra resurselor1: - Proprietatea comuna asupra resurselor care nu au caracter limitat este deschisa tuturor, ceea ce presupune inexistenta costurilor de tranzactie penAŽ tru silirea si impunerea drepturilor exclusive. In orice economie de piata se intalnesc toate formele drepturilor de proAŽprietate asupra mijloacelor de productie mentionate. insa proprietatea privaAŽta are ponderea preponderenta intrucat ea este singura care formeaza condiAŽtiile necesare pentru libertatea incheierii contractelor si pentru libertatea sisAŽtemului de schimb pe baze concurentiale. Totodata, proprietatea privata asiAŽgura un grad mai ridicat de eficienta fata de celelalte forme datorita in speAŽcial responsabilitatii in gestionarea resurselor si a operatitatii functionarii mecanismelor de luare a deciziilor. 18.3. Sistemul institutional si schimbarea acestuia Asa cum am aratat mai sus, in cadrul teoriei economice a institutionalis-mului, pe langa analiza sistemului drepturilor de proprietate, s-au conturat si dezvoltat cercetari ale unor probleme ce zeaza functionarea si schimbarea sisAŽtemului institutional si anume: cauzele si urmarile evolutiei sistemului ierarhic al organizatiilor in raport cu relatiile de piata (abordate de Williamson); evoAŽlutia sau schimbarea institutiilor in timp si cauzele performantelor acestora (abordate de North); mecanismul schimbarii institutiilor cu integrarea actiunii politice (abordat de Bromley). in acest submodul vom aborda pe scurt sistemul ierarhic al firmelor, structura institutionala si schimbarea acesteia si integraAŽrea actiunii politice in mecanismele schimbarii institutionale. Sistemul ierarhic al firmelor in conditii de piataIn scrierile sale, Williamson este preocupat indeosebi de institutiile econoAŽmice ale capitalismului cu referiri speciale la firme, piete si relatii contracAŽtuale2. El este interesat de definirea si analiza regulilor si conventiilor formale si informale care reusesc sa contribuie la formarea de modele de comportament al indizilor si firmelor angajate in diferite tranzactii - fie de piata, fie ierarhice inauntrul organizatiei (deci, in afara pietei). Asa cum piata se bizuie pe reguli si conventii in desfasurarea tranzactiilor unor firme autoAŽnome - observa Williamson - tot asa si organizatia, ca o structura de conduAŽcere in care se pot petrece tranzactii, se bizuie pe reguli si conventii. A fost importanta constatarea ca in cadrul diziunii sociale a muncii s-a impus extinderea rapida a tranzactiilor cu avantaje economice incontesile; totusi, pe masura cresterii complexitatii relatiilor intr-o lume afectata de oportuAŽnism, incertitudini si de costuri de tranzactie ridicate a fost nevoie de extinAŽderea regulilor si reglementarilor cu caracter obligatoriu in cadrul firmei, concomitent cu extinderea ei prin integrarea a cat mai multe actitati (in special pe linie verticala). Prin toate aceste actiuni, firma, sporind ca dimenAŽsiune si ca diversitate de actitati, isi restrange relatiile de piata pentru a avea garantia realizarii scopului sau in cat mai deplina siguranta si cu costuri de tranzactie cat mai mici.Intr-o lume cu o rationalitate instrumentala accentuata (unde se respecta intocmai regulile contractuale - A.I.), afirma North, nici nu ar mai fi necesare institutiile1. in conditii reale insa, in relatiile tranzactionale intern obstaAŽcole cum sunt: omniprezenta incertitudinii relatiilor de piata, oscilatia pretuAŽrilor, riscul neonorarii obligatiilor contractuale de catre firme partenere, comAŽportamentul oportunist si inselator al unor parteneri de afaceri si, mai presus de toate, costul ridicat al tranzactiilor de piata. Daca dezvoltarea diziunii muncii si a specializarii este urmata de extinAŽderea tranzactiilor pe piata, obstacolele reale mentionate contracareaza aceasta tendinta, stimuland largirea firmelor prin integrarea, in cadrul acesAŽtora, a unui volum cat mai mare de actitati. Este clar - sublinia Coase - ca aceasta este o metoda alternativa pentru coordonarea productiei2 si ca difeAŽrentele de costuri de tranzactie constituie principalul factor responsabil penAŽtru alegerea unuia sau altuia dintre modelele de organizare*. Pana nu demult, problema dezvoltarii integrarii verticale era interpretata doar prin prisma tehnologica sau in termenii monopolizarii. Odata ce Coase si Williamson au introcus notiunea costurilor de tranzactie in analiza economiAŽca si in explicarea comportamentului firmei, interpretarea integrarii verticale - inclusiv a dimensiunii critice a acestei forme ierarahice si a problemei alegerii variantei cejei mai avantajoase din punctul de vedere al costurilor etc. - intra pe fagasul cercetarii stiintifice obiective. Modelul examinat in aceasta sectiune este de esenta microeconomica. El explica in mod obiectiv cauzele integrarii actitatilor in cadrul firmelor din ce in ce mai mari prin investitii si fuziuni de firme, precum si prin intelegeri monopoliste. Modelul priveste insa numai o parte relativ restransa din proAŽblematica institutionalismului, in special pe aceea unde nu se face simtita prezenta statului si a elementului politic. Structura institutionala si schimbarea acesteia: modelul lui North Dupa cum am mai mentionat, modelul anterior cuprinde doar un segment de institutii, extrem de important, dar relativ restrans ca arie de cuprindere. El are ca obiect de studiu organizatia in relatie cu piata fara implicarea puterii publice. North, prin contributiile sale, schimba radical modul de abordare1. Spre deosebire de Williamson, North vede sistemul institutional intr-o perAŽspectiva globala si istorica si anume: ca mediu institutional creat si aparat de puterea publica (constand dintr-un set fundamental de reguli ce guverneaza actitatea economica, politica si sociala), si ca aranjamente institutionale (constand dintr-un set de reguli de functionare a organizatiilor). Modelul lui North este acela care reprezinta principalul corp al neoinstitutionalismului caracterizat printr-o mai mare deschidere fata de problematica generala a acestui curent, fata de utilizarea diverselor metodologii, fata de evolutia fenomenelor, precum si in raport cu elementul politic. Teoria institutionala - dupa cum precizeaza North - este construita dintr-o teorie a comportamentului uman combinata cu teoria costurilor de tranzactie. Numai dintr-o asemenea combinare putem intelege de ce institutiile exista si ce rol pot ele juca in functionarea societatii. Daca se face combinatia si cu teoria productiei, atunci se poate analiza rolul institutiilor in performanta economiei2. Potrit conceptiei lui North, rolul principal al institutiilor dintr-o socieAŽtate este acela de a reduce incertitudinea prin instaurarea unei structuri sile (nu neaparat eficienta) de interactiuni umane. Prin conventie, institutiile treAŽbuie sa aiba un caracter sil pentru ca sistemul economico-social sa poata functiona. insa, dupa cum precizeaza North, principiul silitatii nu este caAŽlea de a nega necesitatea schimbarilor institutionale. Prin aceasta constatare el a deschis drumul cercetarilor prind schimbarile institutionale, avertizand insa ca acesta este un proces complicat pentru ca aici este vorba de schimbari la limita in ce priveste regulile, constrangerile, impunerile s.a. De asemenea, cele mai multe schimbari nu au un caracter discontinuu sau brusc si cu mari fracturi, mai ales din cauza institutiilor informale. Schimbarile bruste si de mari proportii se fac cu ocazia trecerilor de la un sistem economico-social la altul. Aici, asa cum vom sublinia mai jos, din cauza diferitelor imprejurari, se poate crea un d institutional de mari proportii ce provoaca o criza econoAŽmica de tranzitie profunda si de lunga durata. Dupa North, schimbarile institutionale se fac in doua moduri diferite: - printr-un mecanism natural in domeniul organizatiilor economice; - prin decizii politice in domeniul crearii mediului institutional general (a setului de reguli, impuneri si restrictionari), inclusiv al sistemului drepturilor de proprietate. Pentru a putea descrie mecanismul natural prin care se realizeaza schimAŽbarea institutiilor, North desparte notiunea de institutie de notiunea de orgaAŽnizatie. El considera ca institutiile reprezinta regulile jocului iar organizatiile sunt jucatorii. Punerea accentului asupra organizatiilor inseamna sublinierea rolului lor ca initiatori ai schimbarii institutionale din interiorul organizatiei. De exemplu, investitiile facute de membrii si de conducatorii organizatiilor pentru ridicarea nivelului profesional si a nivelului de cunostinte ale personalului organizatiilor sunt acelea care conduc la rezuirea evaluarilor asupra oportunitatilor si care, la randul lor, induc schimbarea regulilor sau rezuirea treptata a unor restrictii informale1. Pentru a caracteriza structura institutionala a unei economii moderne, North foloseste urmatoarele doua notiuni importante: » mediul institutional, reprezentand un set fundamental de reguli legale de baza care guverneaza actitatea economica si politica cum sunt, de exemplu, regulile care reglementeaza alegerile, drepturile de proprieAŽtate, drepturile contractuale etc; » aranjamentele institutionale, reprezentand un set de intelegeri intre unitatile economice, set ce guverneaza caile si mijloacele prin care acesAŽtea pot coopera sau concura.In felul acesta North creaza o imagine reala asupra notiunii de piata vazuta ca o retea de reguli dupa care se desfasoara tranzactiile economice si, totodata, pune in edenta legatura stransa dintre economie si politica, aceasta din urma avand rol activ de impunere si de garantare a unor reguli si a unor drepturi si obligatii, precum si pentru crearea si schimbarea mediului institutional. Integrarea actiunii politice in mecanismul schimbarii intitutionale: modelul lui BromleyIn urma provocarilor lui North, a aparut un mare numar de probleme ce trebuie supuse dezbaterilor stiintifice si care privesc, de exemplu, mecaAŽnismele schimbarii si factorii ce le determina. Una dintre aceste probleme se refera la rolul factorului politic. A lasa explicatia genezei si schimbarii institutiilor numai pe seama interpretarii costurilor de tranzactie, eficientei sau redistribuirii veniturilor (deci, numai pe seama motivarii economice) ar constitui 0 explicatie relativ ingusta a proceselor reale. Aceasta ar insemna acceptarea unui model de tip circular care nu permite explicatii suficiente. Deci, motivarea economica este necesara insa nu si suficienta pentru a exAŽplica schimbarile institutionale. Definirea si analiza corecta a structurii si comportamentului sistemului institutional atrag atentia ca acest sistem nu trebuie rupt de procesele economice si ca schimbarea institutionala este anAŽtrenata sau determinata de politica publica motivata de ratiuni economice, sociale sau ideologice. intrucat pentru politica publica schimbarea institutioAŽnala este, dupa expresia lui Bromley, insasi ratiunea sa de a fi, pare potrit faptul de a considera procesul politic ca facand parte integranta din insusi procesul general complicat al schimbarii1. Ca raspuns la intrebarea care este rolul si locul politicii publice in schimAŽbarea institutionala si cum se desfasoara mecanismul acestor schimbari, Bromley propune sa se faca mai intai o clasificare a categoriilor de actiuni dupa nivelul de generalizare, aria de cuprindere si specificul acestora. in conformitate cu aceste criterii, Bromley sugereaza existenta unui numar de trei forte (elemente) aflate la niveluri diferite, care formeaza structura sistemului institutional si care actioneaza asupra schimbarii acesteia: cea politica, cea organizationala si cea operationala, aflate in stransa legatura. La fiecare dintre aceste niveluri se iau decizii si se actioneaza in mod adecvat. Legatura dintre acestea se face de catre asa-numitele aranjamente institutionale care produc o decodificare a regulilor si impunerilor pentru punerea lor in opera. Comportamentul sau modul de actiune in vederea atingerii unor scopuri propuse la nivel operational, numite modele de interactiune, se oglindesc in rezultatele economice si sociale obtinute. Aceste rezultate sunt evaluate de catre populatie si de catre grupurile de interes, care isi exprima parerea si vointa, fie la urnele de vot, fie prin diferite actiuni si presiuni. Care este rolul fiecaruia dintre cele trei niveluri mentionate, ce legaturi exista intre ele si cum se realizeaza ele in cadrul procesului de schimbare institutionala? Nivelul politic este reprezentat de puterea legislativa, precum si de instiAŽtutiile si organizatiile ce intra in componenta acesteia. La acest nivel se iau decizii generale care privesc aspiratiile si dorinta populatiei de a trai intr-un anumit mod, decizii luate pe cale democratica in cadrul organismelor politice reprezentative. Aceste decizii privesc alegerea unor alternative conform conAŽceptiilor sau doctrinelor politice ale partidelor majoritare si zeaza domeniile si directiile fundamentale: a. Mediul institutional accepil care, prin fixarea unor reguli si elaboraAŽ rea legilor, asigura libertatea si restrictioneaza actiunea indiduala si a gruAŽ purilor sociale; b. Frontiera dintre deciziile autonome si cele colective prin alegerea alterAŽ nativelor: privat ori public in sfera economica; indidual ori colectiv in sfera politica si sociala. Criteriul dominant de alegere a alternativelor este eficient la nivelul operational. Intern insa si criterii politice doctrinare care pot avea adeseori ponderi importante pentru o anumita optiune. Statul este autoritaAŽtea care garanteaza si apara drepturile si obligatiile operatorilor in cazul tipurilor alternative de alegeri. Nivelul organizational este reprezentat de puterea executiva. Aici sunt avute in vedere, pe de o parte, aplicarea deciziilor prind aspiratiile si dorinAŽtele populatiei prin realizarea si dezvoltarea organizatiilor care aplica reguliAŽle si legile. Pe de alta parte, tot la acest nivel se au in vedere elaborarea si aplicarea regulilor si normelor ce tin de competenta executivului si a organiAŽzatiilor acestuia. De asemenea, se au in vedere dezvoltarea organizatiilor si aplicarea regulilor de operare a acestora. Nivelul operational este reprezentat de unitatile operante din societate -firme si gospodarii. Ele opereaza in mod curent in vederea obtinerii rezultaAŽtelor scontate.In schema de mai sus se arata ca legatura dintre cele trei niveluri - politic, organizational si operational - se asigura prin aranjamentele institutionale reprezentand regulile de functionare ale organizatiilor, pe palierele respective, in vederea aplicarii regulilor verigilor ierarhice. De exemplu, aranjamentele institutionale ce fac trecerea de la nivelul organizational la cel operational se refera la regulile administrative de functionare a unitatilor, regulile prind relatiile de munca etc. in general, posibilitatile de optiuni deschise actorilor de la nivelul operational (firme, gospodarii) sunt definite de aranjamentele institutionale la cele doua niveluri - atat politic cat si organizational. Pentru a fixa mai bine specificul deciziilor dintre cele trei niveluri si a intelege mai bine mecanismul schimbarii institutionale sa luam ca exemplu regimul proprietatii: a. la nivelul politic se definesc tipurile alternative ale regimului de proAŽ prietate - privata, de stat si formele asociative; b. la nivelul organizational se definesc si se adopta aranjamentele instiAŽ tutionale adecvate regimului de proprietate adoptat, respectiv - competitie,Ierarhie, cooperare; c. la nivelul operational agentii economici - firme si gospodarii - aplica seturile de alegeri definite de aranjamentele institutionale prin practica lor de zi cu zi. Acestia din urma simt fie libertatile si avantajele, fie obstacolele si dezAŽavantajele create de aranjamentele institutionale la nivelurile ierarhice. Daca agentii economici sunt ingraditi in a face alegeri, nu au garantii in protectia proprietatii si in realizarea tranzactiilor si nu au nici posibilitatea acumularii prin investitii din cauza unei fiscalitati excesive sau a unor legi care contraAŽcareaza posibilitatile de a realiza investitii etc, toate acestea se pot acumula intr-un raspuns colectiv de schimbare a institutiilor pe calea procesului poliAŽtic si organizational aratat prin cele doua sageti din . 18.1. de mai sus. Intr-o societate unde functioneaza mecanismele democratice, raspunsul colectiv prind necesitatea si caile schimbarii se da prin diferite mijloace cum sunt: vot, presiuni la diferite niveluri si negocieri. in felul acesta, potrit modelului lui Bromley, se pot revedea si modifica regulile si legile cu o mai restransa sau mai larga amploare si se poate gasi un nou sistem de aranjamente institutionale care sa stimuleze actorii economici in sporirea eficientei si in ridicarea performantei economice a sistemului.In societatile cu conduceri centralizate, care nu dispun de mecanisme deAŽmocratice, neexistand comunicare intre verigile subordonate si cele supraorAŽdonate se creaza blocaje si tensiuni care uneori nu mai pot fi stapanite si dirijate. De aceea, schimbarile se produc brusc cu numeroase disfunctionali-tati sau chiar cu explozii sociale, asa cum s-au desfasurat evenimentele din Romania in 1989 - 1990, precum si in anii urmatori. Trecerea de la vechiul la noul sistem economic necesita reconstructia intregii retele institutionale pe baza principiilor democratice si competitionale. 18.4. Tranzitia ca proces de schimbare a sistemului institutional 9 Trecerea de la sistemul de comanda administrativa la un sistem economic descentralizat de piata si integrarea acestuia in structurile europene implica nu numai ajustari ale aparatului de productie ci si transformari adanci in toate sferele actitatii umane. Trecerea la un sistem economic compatibil cu cel euro-atlantic inseamna inainte de toate transformari institutionale de mari proportii. Asemenea transformari reprezinta - in sens schumpeterian - un proces de distrugere constructiva, rezultat din experimentul efectuat nu doar la nivel local ci la niAŽvelul intregului sistem. Transformarile au un puternic impact asupra insiAŽlitatii structurii ce se manifesta din plin prin numeroasele dezechilibre, disfunctionalitati, precum si printr-o puternica criza economica. Fenomenul insilitatii economice a oferit numeroase subiecte de analiza si de discutii. Majoritatea abordarilor de pana in prezent se inscriu cu deoseAŽbire in acele curente de gandire care incearca sa ofere explicatii si concluzii degajate din analiza proceselor economice asa-numite pure, golite de elemenAŽtele politice si sociale, dupa metodologii similare - in anumite printe -analizelor efectuate de scoala economica neoclasica asupra crizelor economice ciclice din tarile dezvoltate. Consideram ca asemenea abordari sunt cu totul insuficiente si de multe ori derutante nu numai sub aspectul explicativ ci si sub cel al perspectivelor de dezvoltare si de integrare europeana. Parasind modelul traditional de abordare, in cele ce urmeaza vom analiza tranzitia la economia de piata sub aspect institutional1. in acest context ne vom referi atat la fracturile provocate, cat si la inlocuirea dului cu un sistem institutional coerent si eficient luand ca repere de baza institutiile euroatlantice la care Romania urmeaza sa se alinieze.In cele ce urmeaza ne vom opri cu analiza la transformarea sistemului institutional economic in perioada de tranzitie. Probleme ale transformarii sistemului institutional in tranzitia la economia de piata Pentru economistii implicati in studiul tranzitiei la economia de piata, teoria institutionalista a devenit un instrument stiintific de prima importanta si actualitate atat pentru puterea sa explicativa prind cauzele crizei econoAŽmice, cat si pentru conceptele si metodologiile oferite cu ajutorul carora se pot realiza proiectele de reforma economica. Din pacate, teoria institutionalista modernizata (teoria neoinstitutionalista) este prea putin cunoscuta iar cerceAŽtarile empirice efectuate pe baza acesteia sunt prea putine la numar in raport cu importanta lor si cu necesitatile practice. Logica interna a sistemului institutional socialist si urmarile spargerii acesteia Daca in capitalism sistemul institutional s-a nascut si dezvoltat spontan, in decurs de cateva secole, in socialism sistemul de institutii a fost proiectat si construit intr-o perioada relativ scurta, potrit nevoilor acestuia, conform principiului comenzii centralizate. Puterea de stat era o functie a autoritatii partidului, iar conducerea prin lege era sacrificata de fiecare data - asa cum subliniaza Koslowski - cu fiecare dictat al liniei partidului2. In cadrul sistemului prezentat in schema, prin liniile intrerupte, pornind de la periferie la centru, se sugereaza reactia efectelor asupra cauzelor, ceea ce asigura pastrarea si chiar intarirea structurii monolitice a puterii. Atunci cand s-au efecAŽtuat reforme economice fara a se schimba regimul politic din tarile est-europene a avut loc reactia efectelor asupra cauzelor, ceea ce a avut ca rezultat final, de fieAŽcare data, in mod practic, inlaturarea reformelor sau o mimare a lor.In cadrul acestei structuri institutionale au fost prezente numeroase instiAŽtutii ale economiei capitaliste - preturi, bani, banci, taxe si impozite, reguli de decontare prin conturi si altele. Aceste institutii au fost insa aserte in intregime scopurilor si metodelor economiei socialiste, folosind de la aceste institutii doar anumite functii. De exemplu, de la sistemul de preturi se foloAŽsea in special functia sa de calcul nu si cea de semnal pentru starea resurAŽselor, iar de la sistemul bancar se folosea functia de control al unitatilor ecoAŽnomice. Introducerea si pastrarea acestor institutii era posibila atata timp cat anumite functii ale lor puteau sa asigure functionarea mecanismului socialist in ansamblu si, in primul rand, sa asigure controlul centralizat al partidului-stat asupra desfasurarii proceselor economico-sociale.In diferite tari socialiste, inainte de 1989, au fost intreprinse numeroase actiuni reformatoare - de extindere a unor functii ale institutiilor capitaliste puse pe un fundament al economiei socialiste. in Romania, asemenea preocuAŽpari fiind interzise, s-a pastrat sistemul institutional socialist clasic, ceea ce explica, in parte, dificultatile in constructia si punerea in functiune a noilor institutii de piata, deoarece aceasta se face fara sa existe o anumita pregatire ca in alte tari, de exemplu, in Ungaria si Polonia unde reformele economice se experimenteaza de 2-3 decenii.In urma revolutiei politice si a reformelor intreprinse, in Romania si in ceAŽlelalte tari est-europene s-a creat o structura economica si institutionala sui-generis: pe de o parte, elemente ale economiei socialiste inca puternice, insa in declin rapid datorita insuficientei lor, incurajate si sustinute de forte anti-reformiste birocratice de stat si de formatii politice compuse, in general, din oameni ce si-au pierdut prilegiile1; pe de alta parte, elemente ale economiei capitaliste incipiente insa guroase din perspectiva eficientei lor sustinute de micii proprietari si de o burghezie in formare inca slaba numeric si economic. Datorita existentei acestui mix economic si institutional sunt depasite cu mult posibilitatile teoriilor economice neoclasice de a explica schimbarea proAŽceselor economice si institutionale, intrucat aici este vorba de alte structuri economice si sociale si de alte dinamici decat cele ale economiilor capitaliste dezvoltate. Nici teoria dereglementarilor - care explica numeroase actiuni de politica economica pentru modificarea sau perfectionarea unor procese econoAŽmice si institutionale prin interventia statului in tarile capitaliste - nu poate fi folosita ca instrument de explicare a proceselor din tarile est-europene din cauza ca modificarile institutionale de aici nu pot fi ate, ca amploare si consecinte, cu modificarile ce se produc in economiile occidentale. Modificarea mix-ului economic si institutional, in perioada de tranzitie, inseamna nu simAŽple procese de perfectionare sau ajustari, ci transformari structurale in cadrul carora elementele de piata capitaliste iau locul celor socialiste intr-un ritm rapid si in cadrul unui proces politic specific. Aceste transformari, pentru a fi explicate si conduse, au nevoie de teorii adecvate, de interpretari si metodologii proprii. intrucat transformarea mix-ului economic si institutional nu este un proces natural sau spontan, ci un proces ce tine strans de decizia politica, studiul acestuia trebuie sa apeleze la discipline si metodologii adecvate. Tinand seama de complexitatea proceselor reale si de dificultatile pe care le intampina problemele teoretice in analiza si explicarea acestor procese, apare necesitatea ca abordarea mix-ului economic si institutional sa se faca din urmatoarele unghiuri de vedere: 1. din cel al efectelor curente produse in sistemul economic si social de catre schimbarile institutionale; 2. din cel al consistentei temporale a structurii sistemului institutional in transformare; 3. din cel al rolului statului in imprimarea ritmului si directiilor de tranAŽsformare a structurii sistemului institutional in cadrul sistemului ecoAŽnomic si social; 4. din cel al modelului economic de piata catre care ar urma sa se indrepte sistemul economic social din Romania, in care procesele concurentiale de piata din sfera economica sa corespunda cu procesele democratice din sfera politica.Intr-un studiu publicat in Oeconomica" nr. 3-4/1994 am raspuns exigenAŽtelor primului mod de abordare, caracterizand pe scurt criza economica din Romania si din celelalte tari est-europene, precum si teza cu care se desfaAŽsoara reformele in aceste tari si falsitatea ideii de a considera terapia soc principala cauza a crizei economice. in realitate, factorul primar al crizei ecoAŽnomice este criza institutionala provocata de dul initial creat prin desfiinAŽtarea unor insti |
|
|
Politica de confidentialitate
|
