 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
FINANTE
Finante publice, legislatie fiscala, contabilitate, informatii fiscale, asistenta contribuabili, transparenta institutionala, formulare fiscale din domaniul finantelor publice si private (Declaratii fiscale · Fise fiscale · Situatii financiare · Raportari anuale) |
| StiuCum
Home » finante
» finante internationale
» Industria bancara globala
|
|
Analiza riscului de tara |
|
| Criza datoriei externe din deceniul trecut a demonstrat faptul ca beneficiarii publici ai creditelor internationale nu isi respecta intotdeauna obligatiile asumate. Pentru o mai buna cunoastere sau evaluare a riscurilor ce pot decurge din imprumuturile acordate guvernelor, bancile au dezvoltat metode de analiza a riscului de tara. Analiza riscului de tara prezinta interes si pentru intreprinderile exportatoare sau care investesc in strainatate. Din punct de vedere al bancilor, problema analizei riscului de tara se pune ex-ante, in faza de decizie cu privire la acordarea finantarii. Problema se mentine pana la rambursarea totala, bancile fiind nevoite sa urmareasca si sa se adapteze, in permanenta, in functie de evolutia riscului politic. Riscul politic este legat de atitudinea viitoare a guvernantilor. O atitudine radicala, care sa antreneze blocajul rambursarilor, este totusi putin probabila, intrucat ar stopa, in viitor, orice acces la finantarea externa. Cu ex Riscul economic presupune analiza prospectiva a evolutiei economice din tara in cauza, prin luarea in consideratie a indicatorilor datoriei externe. Acesti indicatori presupun aprecierea performantelor economice generale si respectarea echilibrului macroeconomic: rata de crestere economica, rata inflatiei, raportul PIB/economisire si PIB/investitii, situatia balantei de plati. La acestia, se adauga indicatorii financiari ai datoriei, calculati dupa modelul publicat de Banca Mondiala. Se vor avea in vedere: volumul total al angajamentelor tarii respective, nivelul datoriei externe, situatia serviciului datoriei (dobanzi si rambursari), raportate la active cum sunt rezervele in devize, depozitele private in banci sraine (daca informatia este disponibila), PIB sau volumul exporturilor. O simpla consultare a indicatorilor, calculati in baza unor date invechite, nu poate genera o viziune concludenta asupra perspectivelor economice ale unei tari. Serviciile bancare specializate vor avea in vedere si previziunile macroeconomice furnizate de serviciile statistice nationale (de stat, private) sau internationale (FMI, OCDE). Modelele previzionale se bazeaza, in general, pe metodele econometrice, in prezent destul de criticate (a se vedea Raportul Bancii Mondiale din 1991). Metoda previzionala cea mai riguroasa consta in selectarea unor factori susceptibili sa implice, intr-un viitor, mai mult sau mai putin indepartat, solvabilitatea tarii in cauza. Teoria economica atrage atentia asupra evolutiei masei monetare care permite evaluarea inflatiei si, respectiv, a riscului de curs. Situatia deficitului bugetar lasa sa se intrevada fie o finantare cu caracter inflationist, fie o crestere a dobanzilor. Riscul de tara depinde, in acelasi timp, de riscul ce deriva din structura exporturilor de bunuri si servicii, ca principale surse de acoperire a serviciului datoriei. La aceste variabile, de ordin cantitativ, se pot adauga variabile calitative: politica economica a guvernului este sau nu apreciata si considerata credibila de catre populatie, perspectiva rezultatelor electorale, frecventa grevelor s.a.m.d.. Aprecierea unui asemenea grupaj eterogen de criterii nu determina rezultate simpliste. Se practica acordarea de note care, insumate, permit o clasificare a diferitelor tari. Reprezentarile grafice sunt frecvent utilizate. Asemenea studii sunt costisitoare si adeseori cu rezultate aproximative, incerte.In ultimul timp, s-a facut remarcata activitatea societatilor specializate - Moody's, Standard & Poor, IBCA s.a., care fac evaluari pe cont propriu si isi ofera ulterior serviciile clientelei bancare, (cap. 4) Bancile efectueaza analizele asupra riscului de tara in scopul obtinerii informatiilor necesare definirii politicilor de acoperire. Se pot avea in vedere trei categorii de tehnici de acoperire: » asigurarile; » restructurarea portofoliilor de creante; » provizionul. Asigurarile Societatile de asigurari specializate acopera un numar limitat de credite, de regula credite cumparator, acordate in cadrul unor operatiuni de export. O parte din creanta nu este acoperita prin intermediul acestor asigurari. in 1988, Banca Mondiala a infiintat Agentia Multilaterala de Garantare a Investitiilor care acorda investitorilor garantii contra pierderilor provenite din riscurile necomerciale. Restructurarea portofoliilor de creante Tehnica consta in modificarea, de catre banca, a naturii sau originii geografice a creantelor, in scopul diminuarii expunerii la riscuri, a protofoliului de creante, in ansamblul sau. O banca care considera ca detine un portofoliu prea mare de creante cu dobanda variabila asupra unei tari poate schimba o parte din acest acticontra unor obligatiuni cu dobanda fixa, emise intr-o alta tara. Se pot practica, de asemenea, conversiuni de creante in obligatiuni cu dobanzi preferentiale (debt-for-debt swaps). Operatiunile swaps de datorii contra capital (debt equity swap) presupun schimburi de creante contra actiuni emise de firmele din tara indatorata. Bancile pot schimba si creante de natura diferita: o banca prea expusa asupra riscurilor intr-o tara si care detine prea putine creante asupra altei tari poate proceda la un schimb de creante cu o banca partenera, aflata in pozitia inversa (asset swap). (a se vedea modulul precedent) Provizionul de creante Evaluarea riscului permite evaluarea sanselor de acoperire a creantelor. in cadrul bilantului bancar, creantele apar la valoarea lor reala, luandu-se in considerare riscul de neacoperire. Pentru aceasta, bancile utilizeaza o tehnica conila adecvata, cunoscuta sub denumirea de provizion. Daca, de exemplu, valoarea de piata a unei creante asupra Mexicului, cu valoarea nominala de 6 miliarde dolari, este estimata la 4 miliarde, banca poate inregistra imediat in contul sau rezultatul unei pierderi de 2 miliarde dolari care va reprezenta o reducere corespunzatoare a activului sau net. Acest provizion nu pune in discutie obligatia Mexicului, care ramane la valoarea sa nominala, de 6 miliarde dolari. Daca pierderea se confirma (de exemplu, ca urmare a unui acord de la restructurare), ea este deja inregistrata sub forma provizionului. Daca, dimpotriva, riscul se dovedeste a fi supraestimat, banca va proceda la o inregistrare conila inversa care reprezinta un profit suplimentar. Aceasta tehnica este utilizata indeosebi in acele tari car Datoria externa si riscul de tara Datoria externa reprezinta o intrare neta de fonduri in scopul finantarii deficitului balantei de plati curente si/sau oricarei alte iesiri de capital. Datoria externa poate fi interpretata ca o consecinta a urmatoarelor aspecte macroeconomice: - capacitati de productie reduse, in raport cu consumul, investitiile si cheltuielile publice; - economisire interna insuficienta, fata de investitii si deficitul bugetar; - deficit al balantei conturilor curente prea ridicat, aticu intrarile nete de fonduri (datoria fiind exceptata); - iesiri de capital excesive, sub forma investitiilor directe sau chiar "scurgeri de capital" in afara granitelor. Scurgerile de capital, prin amploarea lor, sunt, de cativa ani, in atentia organismelor internationale. O definitie precisa, universal valabila, este greu de realizat. Putem considera, oare, Statele Unite ale Americii - tara cu datoria externa cea mai importanta - drept o tara supraindatorata sau cu scurgeri de capital ? Problema se pune in cazul tarilor in curs de dezvoltare si est-europene cu datorii importante si dificultati de rambursare. Conform estimarilor FMI, au fost ani cand scurgerile de capital, sub forma activelor externe detinute de rezidenti sau iesirile de capital pe termen scurt, apartinand sectorului nebancar privat, au repezentat aproximatijumatate din economisirea nationala. Aceste scurgeri, mai mult sau mai putin frauduloase, se explica fie prin actiuni de spalare a banilor cu provenienta dubioasa (droguri, trafic de arme etc.) in care au fost implicate unele banci occidentale, cum este cazul bancii BCC1X), fie prin deturnari de fonduri operate de guverne fara certitudine asupra longevitatii lor politice. Mai putem adauga aici carentele in activitatea economica: proasta gestiune interna, rata dobanzilor reale scazuta, supraevaluarea monedei care genereaza anticipari, respectiteama de depreciere.In momentul de fata, datoria externa a tarilor in curs de dezvoltare este, in principal, o datorie pe termen lung garantata de statele debitoare. Intre anii 1983 si 1990, datoria a crescut cu aproximati50%, cresterea fiind pe seama institutiilor oficiale, organizatiilor internationale sau guvernelor. Bancile Comerciale si-au redus in mod constant aportul indeosebi din anii 1986-l987. Bilanturile bancare se restructureaza; se practica tot mai mult provizioanele si recompunerea portofoliilor de creante in vederea reducerii riscului bancar. Profiturile bancare sunt reinvestite in scopul consolidarii fondurilor proprii. Dupa criza mexicana din 1982, politicile de reesalonare a datoriei externe se generalizeaza, fiind extinse si asupra serviciului datoriei, respectiasupra dobanzilor. S-a procedat, de fapt, la o renegociere a datoriei internationale. In vederea reducerii expunerii la riscuri, bancile au creat o adevarata piata secundara pentru creantele asupra tarilor in curs de dezvoltare. Acestea pot fi cotate sau decotate, in functie de risc, sub valoarea nominala care ramane de rambursat. Piata secundara permite o mai buna gestionare a creantelor, cat si dezvoltarea unor tehnici de reducere a datoriei internationale. Schimbul financiar de creante, cunoscut sub denumirea generica de swap, consta in cedarea unor creante, detinute de o banca, contra unui alt activ. Valoarea de schimb se bazeaza pe decotarea constatata pe piata secundara. Recumpararea creantelor de catre debitor (debt buy back) presupune recumpararea datoriei pe piata secundara, ceea ce corespunde anularii acesteia. Nu este, deci, vorba de un swap in adevaratul inteles al cuvantului. Operatiunea permite tarii debitoare sa profite de decotare, insa, necesita un disponibil suficient de devize in momentul oportun. Tehnica a fost utilizata de catre Bolivia. Swap-ul de datorii contra capital (debt equity swap) a fost aplicat, pentru prima oara, in 1985, de catre statul Chile. O firma transnationala americana avea de realizat o investitie in Chile. Prin intermediul bancii sale, firma a cumparat creante decotate pe piata secundara. Operatiunea de swap consta in repatrierea acestor creante. Pentru aceasta, un debitor local - statul sau o intreprindere publica - poate recumpara aceste creante in dolari, contra unei creante in moneda nationala, mobilizabila pe piata financiara locala. Firma transnationala americana a obtinut astfel lichiditatile necesare finantarii investitiei sale in Chile. Operatiunea nu este posibila decat daca detinatorul final al creantei in dolari accepta sa o anuleze; aceasta a fost, de fapt, banca centrala care a convertit creanta in moneda chiliana. Datoria externa in dolari este astfel stinsa. Consecinta este o crestere a masei monetare in tara debitoare. Alte tari ca, de exemplu, Mexicul, au efectuat asemenea swap-uri in cadrul actiunilor de privatizare care nu creeaza tensiuni inflationiste, intrucat statul va schimba un actiindustrial oarecare contra unui actifinanciar, exprimat in dolari. Mecanismul este in prezent asociat politicilor de atragere a capitalului strain si de privatizare. Investitorul international urmareste beneficiul decotarii, iar tara debitoare, o reducere a datoriei externe. Tehnicile de swap se extind mereu: investitorii internationali -adeseori asociatii sau fundatii - reusesc, astfel, sa finanteze o gama larga de activitati (de la protectia mediului, la sanatate, obiective culturale s.a.m.d.). Investitia directa constituie principala alternativa si cea mai buna solutie fata de imprumutul extern, de aceea o regasim mereu asociata cu conversiunea de datorii. Leasingul, indeosebi in domenii cum sunt transporturile aeriene, constituie, de asemenea, o alternativa. In ultimii ani, societatile din tarile debitoare isi fac simtita prezenta in marile centre financiare internationale pentru a beneficia de avantajele acestora, respectiobtinerea de finantari in mod direct. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
