 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
FINANTE
Finante publice, legislatie fiscala, contabilitate, informatii fiscale, asistenta contribuabili, transparenta institutionala, formulare fiscale din domaniul finantelor publice si private (Declaratii fiscale · Fise fiscale · Situatii financiare · Raportari anuale) |
| StiuCum
Home » finante
» finate publice
» Constructia teoriei financiare
|
|
Curente economice de definire a valorii intreprinderii |
|
| Teoria financiara se construieste, deci, in jurul acestui concept fundamental: loarea activelor detinute de investitori. Problematica lorii a traversat,de-a lungul timpului, mai multe curente si scoli economice, dintre care vom retine, pentru perspecti financiara a lorii, trei curente semnificative. 1) Curentul fondist intemeiat de A.Smith, care considera (la conditiile economice de atunci) ca factorul principal al lorii este munca. Valoarea intreprinderii este, deci, fondul de munca investit, pe tot fluxul productiv, in stocul de produse finite destinate nzarii. Curentul fondist este, de altfel, precursorul curentului financiar de determinare a lorii intreprinderii, pe baza actualizarii fluxurilor ei viitoare de profituri. 2) Curentul materialist sau realist, datorat economistului A. Marshall, porneste de la considerarea capitalului ca factor determinant al lorii. in consecinta, loarea intreprinderii este data de loarea de piata a activelor corporale, in care este incorporat capitalul proprietarului intreprinderii. Se recunoaste usor ca principiul eluarii patrimoniale corespunde conceptiei materialiste, privind pretul de cumparare a stocului de active corporale detinute de intreprindere. 3) Curentul fondist-renot repune in cauza eluarea, prin intermediul fluxurilor pentru a determina loarea intreprinderii. Eluarea capitalului intreprinderii trebuie sa se faca, nu in functie de activele sale, ci in functie de fluxurile viitoare (anticipate) de venituri obtinute, ca urmare a exploatarii activelor corporale dar si a celor necorporale. Acest curent de eluare corespunde obiectivului intreprinderii intr-o economie de piata, obiectiv vizand realizarea de profituri viitoare. Este deci logic sa se estimeze loarea, in functie de capacitatea intreprinderii de a degaja profituri.In demersul constitutiv al teoriei financiare se afla, in primul rand, fondatorii/espec-tiv intemeietorii primelor modele de analiza si previziune a fenomenelor financiare. Ei au pornit de la un sistem de ipoteze destul de restrictive, insa verificarea empirica si testele de lidare au confirmat aplicabilitatea modelelor lor pe esantioane mari de agenti economici, fntre acestia, distingem, mai intai, constructorii teoriei financiare care au pus pietrele de temelie si apoi continuatorii constructiei teoriei financiare1. Rationalismul critic, in maniera filozofului francez Gaston Bachelard, determina aparitia "rupturii" sau "rupturilor" in constituirea teoriei financiare. "Aspectele sociale ale acestei pedagogii de atitudine obiecti, proprie stiintei contemporane, indica faptul ca nu exista demers obiectiv fara constiinta unei erori intime si initiale. Trebuie rupte, cu orgoliu, certitudinile generale si, cu lacomie, certitudinile particulare"2, fn acest sens, isi fac aparitia pe "scena" finantelor moderne renotorii modelelor initiale si martingalistii", respectiv adeptii utilizarii teoriei jocurilor in finante. Istoria tanara a finantelor este, in fapt, istoria formalizarii tehnicii arbitrajului, ca mijloc de silire a pretului de echilibru, pentru activele care se negociaza pe piata. De a arbitrajul intre detinerea actiunilor unei intreprinderi indatorate si detinerea actiunilor unei intreprinderi neindatorate (modelul de structura financiara Modigliani & Miller -l958), teoria financiara s-a construit progresiv pe modele de arbitraj din ce in ce mai generale: - intre un activ fara risc si un portofoliu eficient de active riscante (modelul de eluare a activelor financiare, CAMP - Markowitz & Sharpe - 1964); - intre o optiune (de cumparare sau de nzare) si activul suport (actiune, activul economic etc.) - modelul teoriei optiunilor - Black & Scholes - 1973; - intre mai multi factori macroeconomici de determinare a randamentului activelor financiare (rata dobanzii, rata de crestere a PIB, rata inflatiei etc.) - eluare prin teoria arbitrajului, APT - Ross - 1976; - intre interesele actionarilor, ale managerilor si ale creditorilor intreprinderii, pentru minimizarea costurilor de agent (de reprezentare a intereselor mandatarului) -modelul Jensen & Meckling -l976; - intre semnalele emise de manageri si receptate de proprietari, creditori etc, pentru minimizarea costului asimetriei de informatie - modelul Bhattacharya & Ross -l979; - intre interesele operatorilor jocului economic al intreprinderii (operatori echilenti de martingale) - modelul Harrison & Kreps - 1979; - in sfarsit, in ipoteza absentei oportunitatilor de arbitraj, s-a elaborat si se experimenteaza modelul generalizat al procesului de arbitraj ca o martingala - Harrison & Pliska- 1981. Conceptul de arbitraj ocupa, deci, un loc central in teoria financiara si, deci, in procesul de eluare, ceea ce face din loarea actuala neta (VAN) nula regula principala in determinarea pretului actual (al lorii intrinseci) al activelor financiare. Fiecare model de arbitraj a constituit o negare a unor ipoteze restrictive, in care s-au elaborat modelele anterioare, dar nu o negare a modelelor precursoare. Cu fiecare model nou s-a ansat spre generalizarea formalizarii fenomenelor financiare si spre eliminarea simplificarii realitatii financiare, pentru a adopta cat mai fidel principiul flexibilitatii. |
|
|
Politica de confidentialitate
|
